CEI TREI MAGI AI PROZEI ROMANESTI

I

I.1-EPOCA ARHANGHELULUI MIHAIL

 

Iată ce afirmă şi mărturiseşte cărturarul german Emil Bock, despre Epoca Arhanghelului Mihail, spre deosebire de cea precedentă, numită Epoca Arhanghelului Gabriel: „Arhanghelul Gabriel este Arhanghelul sever care, odinioară, a trebuit să-i izgonească pe oameni din Paradis. “Arhanghelul Mihail este sever şi el, dar misiunea lui este de a-i readuce pe oameni în Paradis(s.a.), aşa cum spune îngerul , în vechile colinde de Crăciun:”Treptat vreau să vă chem iarăşi la Mine.”(...)Nu suntem oare izgoniţi zi de zi din Paradisurile ce ne-au mai rămas? Izgoniţi de mai multă vreme din Paradisul naturii, din Paradisul  artei adevărate, omenirea nu şi-a dat pe deplin seama de toate cele petrecute cu ea. Astăzi  este izgonită fără cruţare şi din paradisul confortuluişi tihnei burgheze. Lumea devine tot mai puţin paradisiacă. Izgonirea dinParadis pare  a se desăvârşi tocmai în zilele noastre.

(...) Căci noi oamenii nu suntem din această lume. Noi trăim în ea, dar adevărata noastră fiinţă a coborât dintr-o altă patrie, în lumea de aici, care-i este străină. Şi se va cere o muncă îndelungată şi grea , pt. ca splendorile spiritului să poată fi aduse în lumea străină în cre trăim aici pe Pământ, aşa încât şi lumea de aici să devină o patrie, în sensul adevăratei noastre fiinţe(...) Iar dacă, acum, Mihael declară paradisurile pământeşti nule şi neavenite, sfărâmându-le şi distrugându-le, aceasta nu înseamnă o izgonire dintr-un paradis real: Mihael o face în scopul ca omul să-şi aducă aminte de paradisul pierdut, acel al lumii spirituale, sau cel puţin să se lase cuprins de dorul, de nostalgia fierbinte după  Paradisul lumii spirituale, după lumea obârşiei sale(...). Distrugerile din jurul nostru, atât de caracteristice timpului mihaelic, au misiunea de a ne reîncetăţeni în lumea spiritului, căreia îi aparţinem cu fiinţa noastră adevărată şi care, apoi, fireşte, trebuie sădită şi pe Pământ.

Rostul lumii anterioare, cea gabrielică, pare să dezvolte în omenire ştiinţa naturală şi tehnică. Acestea sunt darurile făcute de Gabriel omenirii. Prin ştiinţă şi realizările tehnicii, oamenii au fost ajutaţi să se familiarizeze cu fenomenele lumii pământeşti. Dar timpul propriu-zis al ştiinţelor naturale şi al tehnicii este astăzi depăşit(...) Dacă nu-şi vor îndrepta, de acum înainte, privirea spre cele spirituale, oamenii nu vor mai înţelege nici măcar natura(...) Oamenii, de fapt, s-au săturat să mai gândească. Mulţi din generaţia tânără s-au desobişnuit  a mai gândi  şi se lasă pradă, din nefericire, acelei apatii în care soldaţii au trebuit să se refugieze în război, spre binele sau spre răul lor. Iar aceasta, se spune, este “atitudine”. Dar omul de azi nu e altceva decât o plicticoasă şi superfluă părticică a creaţiunii, dacă nu gândeşte, dacă nu aprinde din nou în suflet curajul de a gândi. Dacă misiunea epocii lui Gabriel era de a face ştiinţă naturală, misiunea epocii lui Mihael e de a dezvolta ştiinţa spirituală  -  de a adăuga, la cunoaşterea naturii, cunoaşterea spiritului. Fiecare trebuie să se străduiască, cu entuziasm, să înţeleagă şi înlănţuirile spirituale ale lumii, ceea ce-l va face să-şi dea seama că suportul lumii se află tocmai acolo unde simţurile şi experienţele cercetătorilor naturii nu mai pătrund(s.a.).

            În epoca lui Mihael, esenţialul nu-l constituie învelişul în care trăim, ci omul lăuntric care trebuie să ajungă la sine însuşi, uneori luptând chiar împotriva eredităţii(s.a.), sfărâmându-i cătuşele(...). Ereditatea era deviza lui Gabriel, libertate, iniţiativă sufletească reală, lăuntrică, practică  -  iată [1] deviza epocii lui Mihael(...) Comunităţile care sunt din nou create şi cultivate din spirit, formate şi clădite cu răbdare, devin celulele embrionare ale unei culturi noi(...) Spiritul necruţător trece încă o datăşi nu se lasă până ce nu cade şi ultima frunză din pomii golaşi. Ce vrea spiritul toamnei? El vrea ca cele vechi să se dea de-o parte şi să lase locul celor noi(..) Mihael este puterea stimulatoare.”* [2]

Din cele spuse de Emil Bock, se poate tălmăci şi mesajul esoteric inscripţionat sub icoana Arhanghelului Mihail: “Spre inimile cele necurate, care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea.” Din 1871, misiunea de Călăuză a Neamului Metafizic Românesc a fost preluată de către Eminescu-Aminul – iar în secolul XX, ştafeta a fost preluată, în condiţii de mare tragism şi ambiguitate semantic-ontologică, de către un spirit mare, dar care, tocmai pentru că-i mare, împarte blestemul măreţiei, întru demnitate, cu Eminescu Înaintemergătorul: Corneliu Zelea Codreanu (ambii, asasinaţi la 39 de ani...). Pe acest spitus Rector al veacului XX, doar Eliade, dintre cei Trei Magi, l-a cunoscut/recunoscut, şi, cu profundă demnitate şi nobleţe, nu s-a dezis de el, până la sfârşitul misiunii sale terestre...

INIMILE CELE NECURATE  sunt inimile prea legate de materialitatea lumii, prea adânc marcate de contactul cu forţele luciferice şi cu cele ahrimanice.. NECURAT, pentru epoca şi misiunea lui Mihael, este  cel care refuză să elibereze traseele pe care omul trebuie să se înscrie, pentru a revedea Paradisul, cel ce blochează drumul spre Hristos-Lumina Paradisului, cel ce refuză să lase locul celor noi  -  de fapt, al celor ÎNNOIŢI, al celor care acceptă să concureze la transfigurarea mântuitoare. SABIA ÎNTINSĂ FĂRĂ MILĂ curăţă de spiritele încrâncenate în mlaştină şi învechite în rău  -  calea spre Paradis a omului. Această sabie arhanghelică nu poate avea milă de cei ce spun, şi vor să-i convingă şi pe alţii, că nu există decât starea de materialitate, de confort pământean  -  iar nu starea spirituală de Paradis. Sabia arhanghelică, în definitiv, face loc NOULUI TESTAMENT, înlăturând, fără menajamente, îmbâcsitul şi prea greul de materialitate VECHI TESTAMENT. Aici şi stă problema EVREULUI METAFIZIC  -  a neamului vechi, cu MISIUNE EPUIZATĂ (sau: RATATĂ!) -  care refuză să se dea la o parte din calea NEAMURILOR NOI, a NEAMURILOR CRISTICE. Dar aceasta nu va împiedica marşul triumfal al lui Hristos! Oamenii, până la urmă, se vor debarasa de fascinaţia faţă de şuierăturile şerpilor demonici...

Citez, pentru încredinţare, iarăşi, din EMIL BOCK: “Oamenii îşi vor da seama că tot ce era considerat până acum ca valoros, nu mai e bun de nimic şi nu poate duce în viitor la progrese reale(..) Până la urmă, însă, oamenii nu vor mai avea încotro, decât să primească ceea ce s-a dat ca merinde noi, încă înainte de izbucnirea marilor furtuni războinice”.

***

 

 

 

I.2-OPERA ALCHIMICĂ A ARHANGHELULUI MIHAIL ŞI SIMBOLISTICA TRIPLEI CRUCI LEGIONARE:  PURIFICARE, ELIXIR, PIATRA FILOZOFALĂ

           

            După cum am afirmat încă din Preliminarii, dintre cei Trei Magi, doar unul a rămas fidel, până la capăt, Revelaţiei Mihaelice: Mircea Eliade. Ceilalţi au adeverit-o non-manifest, doar prin lucrarea lor spirituală...Şi, tocmai pentru această calitate de excepţie – fidelitatea faţă de imperativele Epocii Mihaelice! – Mircea Eliade este, (şi) azi, sau, mai ales azi!!! - hulit...(dimpreună cu Maestrul său, Aminul-Eminescu...).Ce vremuri de inversare cumplită a treptelor scării valorilor spirituale mai trăim şi noi...!!!

            El, Mircea Eliade, a făcut parte, alături de alţi mari cărturari luminători ai Duhului de Neam Românesc, din cuibul „Axa” , din Bucureşti. „Cuibul” era gândit, de către atât de hulitul, pe nedrept, Spirit Întrupat al Arhanghelului Mihail – Maestrul Spiritual Corneliu Zelea Codreanu [3] - ca locul de antrenament şi pregătire iniţiatică, a spiritelor tinere româneşti, spre a nu-şi rata zborul către slava-slăvirea/adeverirea Neamului Metafizic Românesc. Deci, pentru întrezărirea, sau chiar vădirea, spre închinare a tuturor „păstorilor”, a acelui „ceva” ce azi aproape că nu mai sperăm a exista (dar asta o zicem/ne-credem noi, azi, în vremi de slăbire a conştiinţei identitare şi de micşorare îngrijorătoare a credinţei în Dumnezeu şi în Creaţia Sa Continuă!- iar nu că acesta ar fi Adevărul...) – NEAMUL METAFIZIC ROMÂNESC. De aceea, şi patima/pătimirea, manifestă şi chiar declarativă, a lui Mircea Eliade, pentru ALCHIMIE – pentru că alchimia este tocmai arderea interioară tainică, pentru vădirea Duhului. Şi Neamul Metafizic Românesc nu poate fi vădit/revelat decât prin ALCHIMIE NAŢIONALĂ...Exact ceea ce s-a încercat, cu uimitoare/năucitoare succese, în „cuiburi”, de către Corneliu Zelea Codreanu... [4]

În ce-i priveşte pe ceilalţi doi Magi, şi ei au fost alchimişti, care au lucrat întru formarea/vădirea alchimică a Neamului Metafizic Românesc – dar lucrarea lor a fost mută... - prin metaforă-MIT, mai mult decât prin MIT discursiv...Ceea ce nu micşorează cu nimic importanţa muncii lor cu Focul Mistic... – căci tot prin MIT au „metaforizat” munca lor de alchimie naţională! - dar îngreunează priceperea/perceperea, de către neiniţiaţi, a sensului/rostului muncii lor...Şi atunci, e mai greu de înţeles ce este/înseamnă şi de ce este absolut necesară refacerea ELITEI SPIRITUALE (AUTENTICE!!!) A NEAMULUI ROMÂNESC... – adică, aceasta însemnând recunoaşterea şi adeverirea Adevărului de nezdruncinat al poruncilor Arhanghelului Spiritului – MIHAIL...

*

 

Dacă, din punctul de vedere al antroposofiei, ARHANGHELUL MIHAIL este , clar, ARHANGHELUL SOARELUI, care are drept misiune spiritualizarea lumii  -  e bine şi folositor să studiem îndeaproape şi ICOANA de la care a pornit mişcarea revoluţionar-spirituală a legionarilor: Icoana de la Văcăreşti, a Arhanghelului  Mihail.

Şi cred că nu vom face rău. Privind-o, vom rămâne, întâi, uimiţi: Icoana nu reprezintă o făptură cerească înfocat-ameninţătoare  -  ci o foarte complexă aşezare de semne alchimice. Deasupra tronează Chipul SOLAR-LUNAR(de intersecţie a epocilor şi de tranziţie, de la o epocă la alta)  -  al Arhanghelului. Spada nu e,  cum am putea crede, un element vertical, ci oblic şi îndreptat în jos, spre un unghi, situat în partea DREAPTĂ (partea expiatoare şi mântuitoare) a Icoanei  -  unghi în care culoarea spadei , din VERDE, se modifică în ROŞU-APRINS.

În linii mari, partea de sus a Icoanei este dominată de ABURI LUNARI  -  din care se încheagă Chipul Arhanghelui Mihail (pe care îl ştiam doar solar...), dar lateral şi jos  -  Icoana e dominată de NEGRU. Avem de-a face cu un INTERIOR INFERNAL, cu o închidere în cuptorul alchimic  -  din care, prin miracol al Sâmburelui Divin (oul alchimic) , se produce reînvierea PĂSĂRII PHOENIX. Jur-împrejur, stânci negre şi chiar învăluirea neagră prin aripile înnegurate ale Arhanghelului. Totul se transformă din NEGRU în ROŞU  -  datorită :

a-MERCURULUI-Bust ALB(GALBEN)  al Arhanghelului,

            b-poziţiei diagonale şi străpungătoare ÎN JOS a Spadei, străpungerea în jos provocând ţâşnirea ROŞULUI din colţul din dreapta- jos , din gâtlejul unui balaur(dragon).

            CRUCEA este prezentă DE 3 ORI, în contextul Icoanei:

      1- straiul Arhanghelului, în partea de sus a trupului, este format din 2 DIAGONALE ÎNCRUCIŞATE (diagonale formate din VĂLURI, IAR NU DIN ZALE  -  marcând doar o primă fază a transfigurării alchimice   -  faza învăluirii în PRELUDIUL ALCHIMIC)   -  mâna stângă a Arhanghelului este NEAGRĂ şi se situează în complementaritatea diagonală a  scutului în 2 ape (stânga sus) şi pe ramura de jos a Crucii Straielor-Văluri.

2-Spada şi Mânerul Şerpuit (sugerând 2 spirale inverse) formează, prin combinaţie, Crucea (în perfect paralelism diagonal cu crucea Straielor-Văluri).                                                                                                              

 3-Umerii şi Capul-Bustul  Arhanghelului intră, şi ele,  în combinaţia axială a Crucii. De remarcat :jumătatea de jos a trupului Arhanghelului , cu excepţia degetelor de la picioare  -  este NEAGRĂ. Brâul- de Văl al Arhanghelului nu separă, direct, GALBENUL de sus, de  NEGRUL de jos al fiinţei  -  ci , curios, Brâul seamănă cu un CAPAC peste recipientul sferoidal (ovoidal) al pântecelui Arhanghelului, pântece care combină,  în el, umbre şi lumini, în jurul ombilicului mistic.

Trei Cruci  -  deci 3 niveluri ale sacralităţii.  Din tot ce se vede în Icoană , nu suntem la porţile Raiului  -  ci la o grea confruntare între NEGRU , ALB (GALBEN) şi ROŞU. Suntem în centrul Operei Alchimice. Şi, în cadrul Operei Alchimice, sunt 3 niveluri ale produsului alchimic: I – SULFUL  PURIFICATOR* [5] , II – ELIXIRUL  şi III – PIATRA FILOZOFALĂ.

Trebuie să rabzi treptele CUNOAŞTERII, ca să dobândeşti PUTEREA CREDINŢEI, care-ţi va da ÎNDRĂZNEALĂ  -  dar izbânda să n-o trâmbiţezi, ci să-i ajuţi pe cei umili, în deplină TĂCERE* [6] .

Să ne mai întrebăm , atunci, de ce simbolul legionar este Crucea Triplă? Să ne întrebăm de ce această Cruce Triplă trimite la imaginea gratiilor  -  şi, totuşi, prin ea se eliberează NR (ca şi toate neamurile vii spiritual) ? 

Dacă vreţi, să ne întrebăm. Dar răspunsul, văzând Icoana de la Văcăreşti, mi se pare a fi unul singur: cele 3 Cruci simbolizează Opera Alchimică Completă  -  trecând de la SULFUL PURIFICATOR, prin ELIXIR  -  la PIATRA FILOZOFALĂ. Neamul, în ce priveşte latura lui metafizică, a fost mântuit, înviat. Şi lumea întregă, din punct de vedere metafizic, este mântuită-înviată.

Să luăm aminte şi la formula metafizică de dedesubtul Icoanei: “Spre inimile cele necurate, care vin în preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea.”

Sabia este “simbolul forţei lucide a Spiritului, care cutează să tranşeze”, în cadrul Operei Alchimice. În Icoană , sabia însăşi este un rezumat al Operei Alchimice, mai exact, al voinţei spiritual-procesuale, care s-a infiltrat în opera  alchimică.* [7]

Dar să nu uităm scutul: “simbolul armei pasive, defensive, protectoare “, deşi el poate, uneori, ucide. “Forţei metalului sau pietrei el îi asociază, magic, forţe figurate. Căci scutul este, în multe cazuri, o reprezentare a Universului, ca şi cum războinicul ce-l poartă i-ar opune duşmanului cosmosul, şi de parcă loviturile inamicului ar izbi dincolo de războinic, ajungând până la realitatea închipuită de pavăză.” [8] [9] Dar de ce în două ape? Sunt două feţe ale oglinzii şi ale oglindirii: o faţă oglindeşte negrul pământului,  al putreziciunii negre-CORB  -  cealată oglindeşte OPERA ALBĂ-ROŞIE  -  Spiritul în ascensiune s-au în descindere: ascendent prin Lună şi descendent prin Soarele –Spirit, care pare a se înfunda în moarte cu atât mai adânc  -  cu cât victorios în Dragonul Înaripat şi, apoi, în Dragonul-Flacără, cu aripi inutile-năpârlite. Mantia Roşie a Arhanghelului, fluturând  jos în dreapta şi luminând sus în stânga, pe umărul stâng al Arhanghelului, şi susţinând latura luminată a scutului (dublând-o , ca imagine subtilă, ca o “căptuşeală” spirituală)  -  fac inutile aripile volatilului MERCUR. Strălucirea Mantiei Roşii se produce nu doar pe partea GHEAREI NEGRE   -  ci şi pe partea VICTORIEI Spadei –Leu roşu: Stânga se metamorfozează în Dreapta , şi apoi în Centru –Sophia( sau , la CZC, Centrul Maria).

Căci, ce este capul ALB-GALBEN al Arhanghelului, prins între (şi, totuşi, eliberat dintre) aripile-neguri  -  decât  Chipul volatil al MERCURULUI (care conţine , evident, şi SEMILUNA   -  a nu se neglija chipul-profil al Arhanghelului  -  ceea ce oportunează apariţia  a 2 semilune: semiluna albă a Chipului şi semiluna neagră a Părului Arhanghelului)?

Prin operaţia ARGINTULUI VIU, LUNA  s-a ridicat ( “OPERA MICĂ”)  -  iar SOARELE  a coborât ( “OPERA MARE”) să reînvie tenebrele, să readucă Paradisul pe Pământ.

LEGIONARISMUL este superior nazismului nu numai pentru că propune , clar, spiritualitatea morală-creştină   -  ci şi pentru că este alchimie pur-spirituală: după cele 2 cruci înclinate( Sabia Arhanghelului şi straiele-văluri ale Arhanghelului), ca zwastica nazistă (cruci ale celor 2 sori degradaţi în primele 2 trepte ale Operei Transmutării Alchimice)  -  urmează VICTORIA DESĂVÂRŞITĂ A CELUI DE-AL 3-LEA SOARE-CRUCE, adevăratul HRISTOS-TRANSFIGURATOR (în Paradis).

Exact în mijlocul imaginii-Icoană este plasat PÂNTECELE CALD  -  ATHANORUL, conţinând Oul Alchimic, care se coace şi produce DIVINA TRANSMUTARE  spre ROŞU .

Dragonul de Jos, situat în stânga, sub semnul dublu, al Scutului-Oglindă, dar şi al mâinii stângi NEGRE(demonice...) a Arhanghelului( curbura semilunară a mâinii stângi, pe partea de jos a Crucii Straielor-Crucea din Mijloc   -  trimite la PLUMB )   -  este Dragonul Oglindit, este dublura Chipului de Sus al Arhanghelului: acest Chip Oglindit, de Jos, este, întâi, Dragonul MERCURULUI, FIXAT  de Sabia Spiritului şi trecut, de la CORBUL PUTREFACŢIEI )   -  la ROŞUL Sângelui Vital , apoi Eterizat (prin intermediul ALBULUI Oglindit al Chipului de Sus, dar şi prin intermediul şerpilor –spirale (Soarele Dublu) ale Mânerului Sabiei ).

NECURATUL CORB AL PUTREFACŢIEI (inimă multiplicată la infinit a Materiei-Natură, în care toate fermentează şi se preschimbă, sub razele invizibile ale Soarelui Negru, care-l învie pe cel Putrezit)  -  acest CORB  s-a transformat înCOCOŞUL (VULPEA * [10]   , care poate fi atât Dragonul ALB  al MERCURULUI , poate fi GRIFONUL hibrid (nunta dintre VULTUR şi LEU)  -  cât şi PHOENIX-ul ROŞU al Eliberării din calcinarea, din cenuşă şi zgură  -  eliberare din mnezic şi din toate şirurile anamnezicului  -  în Focul Divin Etern.

Dinspre Necuratul CORB  -  către Mâna Dreaptă cu Spadă Solară –Transfiguratoare( TRANSFIGURARE, în limbajul specific alchimiştilor, se numeşte tocmai TRANSMUTARE)* [11] : “fără milă întind sabia mea”  -  pt. a obţine CURĂŢENIA (de fapt, PREACURĂŢENIA  -  Opera Alchimică  de Treapta a 3-a ) casei Domnului : Biserica –Athanor, Pântecele-Ou Alchimic al Arhanghelului    -    a înviat STEJARUL   -  simbolul COSMIC AL OMULUI CREDINŢEI, al  OMULUI SPIRITUALIZAT şi transformat, el însuşi, în POMUL VIEŢII ŞI MORŢII.

                                                                     *

Nu există NEANT, atunci când există VOINŢĂ MORALĂ ŞI ONOARE. Înseşi VOINŢA MORALĂ ŞI ONOAREA sunt sugerate, de către CZC, ca fiind TEMELIA LUMII. În consecinţă, doar LIPSA DE VOINŢĂ MORALĂ ŞI DE ONOARE semnifică ADEVĂRATUL NEANT.

Prin VOINŢĂ MORALĂ ŞI ONOARE  -  lumea poate, oricând, să înceapă din nou, să răsară din nou, din rădăcini sacre, absolut pure:”Acum eram singuri ca într-un pustiu şi va trebui să ne tăiem, prin propriile noastre puteri(PUTERILE sunt tocmai TEMELIA LUMII: voinţa morală şi onoarea), drum de viaţă.”

Izvorul cosmogonic, izvorul vieţii noi, absolut pure  -  este ICOANA-CENTRU AL ETERNEI REFACERI SPIRITUALE:”Ne-am strâns şi mai mult în jurul icoanei.”Acolo este LUMINA, de acolo vine PUTEREA VIEŢII SPIRITUALE, vin energiile cosmogonice( cosmogonii, evident, interioare).

Prin urmarea neabătută a LEGII MORALE  -  CZC şi ceilalţi”văcăreşteni” se situează direct sub protecţia ARHEILOR( a forţelor plănuitoare a ETERNEI NOI LUMI)  -  simbolizaţi prin SCUTUL şi UMBRA SĂBIEI Sfântului Arhanghel Mihail. CZC şi “văcăreştenii” se situează, într-un prezent etern, sacru, la IZVOARELE LUMII SACRE  -  iar loviturile lumii( loviturile din partea forţelor malefice) au un efect paradoxal: în loc să scadă FORŢA LUMINII  -  determină CREŞTEREA EI. Căci SCUTUL şi SABIA ARHANGHELULUI MIHAIL simbolizează reacţia fermă, veşnic cosmic-echilibratoare, din partea forţelor BINELUI, în raport cu dinamica oarbă, dar extrem de intensă, a FORŢELOR RĂULUI:”Şi , cu cât greutăţile ne vor asalta şi loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atât vom sta mai mult sub scutul Sfântului Arhanghel Mihail şi la umbra săbiei lui.” SCUTUL e perceput ca realitate imediată, căci trimite la forţa de rezistenţă în zona BINELUI. În schimb, atacul nimicitor, apocatastatic, al SĂBIEI BINELUI asupra forţelor RĂULUI , este denumit UMBRA SĂBIEI LUI, deoarece omul nu poate percepe, din plănuirile forţei divine, aflată în plină expansiune creatoare, decât UMBRA: omul nu poate influenţa, decât indirect-atitudinal, VICTORIA DIVINĂ  -  de aceea, nu poate  percepe , decât indirect, forţa care determină VICTORIA DIVINĂ. Poruncile pt. victoria divină  nu  pot fi împlinite de om de cât indirect, prin ATITUDINEA SPIRITUAL-MORALĂ  -  şi aceasta, până când personalitatea umană nu se va contopi cu transpersonalitatea divină. Dumnezeu e viu, prin ARHANGHELUL  SĂU, cu SCUT şi SABIE, respingând PUSTIUL şi regenerând SPIRITUL-LUME:”El(Sfântul Arhanghel Mihail) nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoană, ci îl simţeam viu.” Trăiau, adică, într-o consubstanţialitate metafizică , cu ARHANGHELUL SOARELUI.

Garda legionară (de cinci, succesiv...) de la ICOANA-LUMINĂ este VEGHEREA DIMPREUNĂ CU HRISTOS  -  aşa cum Hristos le-o ceruse apostolilor săi, în Grădina Ghetsemani, în aşteptarea supliciului şi transfigurării cosmice (consecutive CALVARULUI şi CRUCIFICĂRII) de pe Golgota.

 

                                                                        ***

 

 

 

I.3-BISERICA ŞI SPIRITUL GABRIELIC [12]

 

Se pare că BISERICA ORTODOXĂ ( la fel ca şi celelalte biserici creştine) a rămas în Epoca Gabrielică. BISERICA ORTODOXĂ ia “atitudine de Împărat” – fără spiritualitate împărătească. (C.M. , 131-132)” Pentru mine, atitudinea de acum, istorică, a Bisericii Ortodoxe, este un început de mărire, un început de atitudine de Împărat. Şi cred că e bine ca ORTODOXIA noastră să ştie că cineva nu-i Împărat pentru că Împărăţia de alături s-a dărâmat, ci întrucât are inimă de Împărat, simte puteri de Împărat în inima sa şi ia  hotărâri şi atitudini de Împărat(...) să salutăm primul pas al Bisericii noastre pe drumul spre Împărăţie.”

DRUMUL SPRE ÎMPĂRĂŢIE este drumul spre Hristos, spre autosacrificiul pt. mântuirea sufletului omenirii. Circulara de mai sus era datată 13 martie 1937.

Primul pas a fost şi ultimul. În 3 iunie 1938  -  patriarhul BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, care era şi prim-ministru, loveşte în inimă LEGIUNEA, loveşte şi vrea să stingă inimile de foc ale acelora care nu mai aveau frică de moarte, pentru că aveau nesfârşită dragoste de HRISTOS: inimile tinerilor iniţiaţi legionari:

   (IJ, pp. 36-37  -  CONDAMNAREA BISERICII)”Nu ştiu dacă ar trebui să numesc astfel discursul către tineret al patriarhului MIRON CRISTEA, în care acesta condamna în cuvinte grele MIŞCAREA LEGIONARĂ a tineretului. Biserica Ortodoxă ia atitudine făţiş ostilă tinerimii române(...) Să lupţi pentru Biserica Patriei tale, la marginea lumii creştine(...)Luptăm, jertfim, cădem, ne ţâşneşte sângele din piepturi, să ne apărăm bisericile... şi Biserica ne condamnă ca”periculoşi Neamului”, ca”rătăciţi”, ca “străini de Neam”.

Ce tragedie în sufletele noastre!

Un mic exemplu pentru a prinde nuanţa acestei tragedii.

Un copil care nu şi-a văzut de mult pe tatăl său, se repede la el să-l îmbrăţişeze. Când copilul se apropie, tatăl îl priveşte rece şi-l loveşte cu palma peste gură, scoţându-i doi dinţi.

Nu vă puteţi imagina zbuciumul sufletesc, tragedia din sufletul copilului, în faţa acestei neaşteptate lovituri.

Dezamăgirea, ruşinea, durerea fizică, răspunsul la cea mai curată dragoste, durerea morală, nu ştii care mai mult, dar toate la un loc strivesc o inimă de copil.

“Biserica părinteacă”,”Biserica străbună” ne loveşte.

Patriarhul e şi prim-ministru, în numele căruia se fac toate, dela cari ne vin în fiecare zi atâtea chinuri.

Doamne, Doamne, ce tragedie! Şi la ce chinuri ne pui sărmanul suflet!

Ce frământare în pieptul a zeci de mii de tineri, ţărani, muncitori, studenţi.”

De remarcat că exemplul, pentru plasticizarea durerii, este luat din lumea pură a copiilor:”Lăsaţi să vină copii la Mine!”  -  CZC se dovedeşte, încă o dată, franciscan şi căutător de HRISTOS-PARADISUL PURITĂŢII REDOBÂNDITE.

Să nu uităm, însă, că Biserica nu trăieşte prin instituţionalizarea ei, nici prin ierarhia ei (care ar trebui s-o reflecte pe aceea a CERULUI)  -  dacă acestea s-au pervertit. Biserica creştină trăieşte prin HRISTOS. Şi mulţi preoţi umili au înţeles ceea ce n-a înţeles patriarhul MIRON CRISTEA  -  şi au venit în LEGIUNE, şi şi-au oferit, cu bucurie, martiriul pentru LEGIUNE  -  înţelegând, cu sufletul lor curat şi simplu, că LEGIUNEA şi CZC erau nu intermediarul, ci chiar lucrarea lui HRISTOS, pe Pământ, pt. omenire(pentru toate Neamurile Vii-Spiritual, ale Pământului).

Evident, pentru preoţii cei răi ai bisericii-instituţie şi pentru momentul grav, de eclipsă misionară, a Bisericii Ortodoxe  -  nu avem dreptul să” desfiinţăm Biserica şi să ucidem pe Dumnezeu cu pietre.” Aici, ca şi pretutindeni, CZC are perfectă dreptate.

*

                                                      

            CZC şi iniţiaţii-legionari încep să semene, iarăşi, tot mai mult, cu voievozii români din Evul Mediu  -  cu ceea ce RUDOLF STEINER numea, în cartea DIN CRONICA AKASHA(p. 42)”mesagerii zeilor” (“aceştia se aflau pe o treaptă de evoluţie ce depăşea cu mult pe aceea a celorlalţi oameni(..) Al 3-lea grup a fost pregătit şi educat de fiinţele superioare, din primul grup, pt. a putea prelua în mâinile lor propriul destin”).

            (DIN CRONICA AKASHA, p. 42)”Din rândul celor care alcătuiau acest al 3-lea grup, MARELE CONDUCĂTOR, pe care literatura ocultă îl numeşte MANU, a ales pe cei mai apţi şi i-a pregătit să pună bazele unei noi umanităţi(...) Sarcina pe care Conducătorul şi-o luase era ca acest grup de aleşi să progreseze până într-atât, încât aceştia să reuşească să sesizeze în sufletul lor, cu ajutorul gândirii, principiile după care fuseseră conduşi până atunci, principii pe care mai înainte abia le presimţeau, fără a le putea înţelege. De acum înainte, trebuia ca oamenii să cunoască forţele divine pe care mai înainte le-au urmat în mod inconştient. Până atunci, zeii conduseseră omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii să ştie entităţile divine. Trebuia să se deprindă să se considere ei înşişi ca fiind organele de execuţie ale Providenţei(...)”

            (DCA,p. 47)”Personalităţile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese să fie iniţiate, încetul cu încetul, direct în înţelepciunea sa divină şi să devină învăţători ai celorlalţi.”

            Nu vreau să merg prea departe  în compararea epocii noastre cu epoca de tranziţie, dintre atlanteeni şi arieni. Vreau să spun că este frapantă asemănarea dintre procesul desfăşurat de MANU, atunci  -  şi procesul desfăşurat de CZC în epoca noastră:

            a- dezvăluirea, insistentă şi energică, a zonei entităţilor divine, dinspre care vin principiile obiective cosmice, care-i conduc pe oameni,

            b-  iniţierea celor din grupul Conducătorului Spiritual, pt. ca, la rândul lor, iniţiaţii să devină iniţiatori-învăţători “ai celorlalţi”.

            CZC dezvoltă MISTICA CONDUCĂTORULUI, atât în IJ, p. 50, cât şi în PL, pp. 260-263(despre dezvoltarea acestui concept: CONDUCĂTOR-ŞEF LEGIONAR, în CSC, în capitolul următor):

               a-(IJ, p. 50)”Răspunderea unui conducător este foarte mare.

   El nu trebuie să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţe pământeşti, nepregătindu-le, în acelaşi timp, pt. lupta decisivă, din care sufletul fiecăruia se poate încununa cu biruinţa veşniciei sau înfrângerea veşnică.”

               b-(PL, pp. 260-263)”O asemenea mişcare (naţionalistă,  reînvietoare de neam) avea nevoie de un mare conducător(...) el trebuie să domine mişcarea şi s-o stăpânească. Nu oricine poate să îndeplinească această funcţiune.”

            (PL,p. 262)”Cari sunt liniile spirituale ale unui conducător de mişcare politică? După părerea mea, următoarele:

            I-O PUTERE LĂUNTRICĂ DE ATRACŢIE. În lume nu există oameni liberi(independenţi). După cum în sistemul solar, fiecare stea se află într-o orbită, în cadrul căreia se mişcă în jurul unei puteri de atracţie mai mari, tot aşa şi oamenii, cu deosebire în domeniul acţiunii politice, gravitează în jurul unor puteri de atracţie. La fel şi în lumea cugetării. Rămân, bine înţeles, în afară, acei ce nu vor nici să se mişte, nici să cugete.

            Un şef trebuie să aibă o asemenea putere de atracţie. Unii au pt. 10 oameni, numai pt. atâţi putând fi şefi. Alţii pentru un sat întreg, alţii pentru un judeţ, alţii pentru o provincie, alţii pentru o ţară, alţii depăşesc hotarele unei ţări. Şefia unui conducător e limitată de marginile puterii lui lăuntrice de atracţie. E un fel de putere magnetică(s.a.), pe care, dacă cineva nu o are, nu poate fi conducător.

            II- CAPACITATE DE DRAGOSTE. Un şef trebuie să iubească pe toţi camarazii lui de luptă. Fluidul dragostei lui trebuie să străbată până la marginea comunităţii unei mişcări.

            III   -ŞTIINŢĂ ŞI SIMŢ AL ORGANIZĂRII. Lumea atrasă în orbita unei mişcări trebuie să fie organizată.

            IV-CUNOAŞTERE A OAMENILOR. În organizare trebuie să se ţină seamă de principiul diviziunii muncii, întrebuinţând pe fiecare la locul său, după aptitudinile pe care le are(s.CZC) şi neprimind pe cei care nu le au deloc..

            a-PUTERE DE EDUCAŢIE ŞI DE INSUFLARE A EROISMULUI.

            b-STĂPÂNIREA LEGILOR CONDUCERII. Un şef având o trupă organizată şi educată, trebuie să ştie a o conduce pe câmpul de luptă politic, în concurenţă cu celelalte forţe.

            c-SIMŢUL BĂTĂLIEI.  Un şef trebuie să aibă un simţ special, care-i arată când trebuie să dea bătălia. E ceva lăuntric cari spune:Acum, în minutul acesta, nici mai târziu, nici mai devreme.

            d-CURAJUL. Un şef, când aude această poruncă lăuntrică, trebuie să aibă curajul de a trage sabia.

            IX – CONŞTIINŢA OBIECTIVELOR DREPTE ŞI MORALE ŞI A MIJLOACELOR LOIALE. Nu există biruinţă care să dăinuiască în afară de aceste îndreptare.

            În sfârşit, un conducător trebuie să aibă toate virtuţile unui luptător: jertfă, rezistenţă, devotament etc.”

            CONDUCĂTORUL, deci, în viziunea lui CZC, nu aparţine, în nici un caz cu prioritate, sferei social-politice, deşi poate determina esenţiale mutaţii în plan social-politic: CONDUCĂTORUL aparţine sferei spirituale. CONDUCĂTORUL nu aparţine , prin structura lui spirituală şi prin acţiunea lui  -  nici unei zone de organizare formală : nici de democraţie, nici de dictatură. CONDUCĂTORUL este un centru energetic spiritual, cu aptitudini coagulante centripete, negentropice. CZC pune în discuţie puterea de atracţie spirituală, ca”un fel de putere magnetică”  -  drept condiţie fundamentală pt. STAREA DE CONDUCĂTOR: pt. că persoana CONDUCĂTORULUI începe să-şi piardă contururile fizice, în favoarea evidenţierii câmpului de atracţie coagulantă, centripetă  -  pe care-l pune în mişcare, din interiorul fiinţei sale spirituale, CONDUCĂTORUL.

            Dar nu orice forţe pot determina apariţia unui câmp de atracţie-coagulare, numit STARE DE CONDUCĂTOR  -  ci doar forţele spirituale pozitive, constructive , de sorginte divină( sau având modelaritate divină). În primul rând şi înainte de toate  -  forţa cristică a DRAGOSTEI  -  “fluidul dragostei”. Devine clar caracterul euharistic, de eros-agape, eros autosacrificial, al capacităţii de dragoste a CONDUCĂTORULUI. CONDUCĂTORUL, prin capacitatea de dragoste, îşi trece, ca printr-o zonă de transfigurare, toţi discipolii.

            Nici un conducător n-are dreptul să neglijeze”întinderea” spirituală a capacităţii sale de dragoste transfiguratoare: dacă se va lăcomi, dacă va avea trufia să pretindă o sferă de dominaţie a dragostei, care să întreacă capacitatea sa REALĂ de dragoste  -  nu numai că nu-i va transfigura pe discipoli, ci-i va perverti( căci unde nu e dragoste, apare contrariul ei: forţa demonică)  -  adică îi va împărtăşi  pe discipoli din    propriile-i     carenţe morale( aceştia vor deveni trufaşi, dacă conducătorul  e trufaş, vor deveni meschini, certăreţi, dacă conducătorul e meschin, certăreţ etc.). Deci, alături de dragoste: capacitatea de autocunoaştere a propriilor forţe  constructive, faste, pozitive, de către conducător  -  capacitatea de apreciere corectă şi cinstită a propriilor capacităţi spirituale şi a propriilor limite spirituale.

            Numai astfel, conducătorul va deveni logos=forţă organizatoare, negentropică. Numai astfel conducătorul (care ştie şi poate să-şi aprecieze propriile forţe spirituale) va aprecia corect forţele spirituale ale discipolilor care intră pe orbita sa cosmico-psihică, şi-l va repartiza pe fiecare în locul cel mai potivit, de pe FRONTUL LUPTEI METAFIZICE a Neamului  -  în locul cel mai potrivit din cosmosul spiritual al Neamului  -  Neam care trebuie organizat şi condus după legi naturale, cosmico-divine. De aici, comparaţia CONDUCĂTORULUI NEAMULUI cu sistemul solar.

            Ce forţe trebuie să mai posede conducătorul, pentru a le implica în procesul de modelare spirituală a iniţiaţilor? FORŢA EROICĂ  -  pentru că orice construcţie este operată pe verticală, în luptă cu forţele malefice ale orizontalei. Simţul(care devine forţă) al oportunităţii momentului bătăliei: bătălia contra Satanei este continuă , dar asaltul final, apocatastatic, trebuie intuit, printr-o dispoziţie metafizică specială. CURAJUL este legat de SABIE (SABIA ALBĂ A ARHANGHELULUI): curajul de a vedea Arhanghelul, de a se suprapune şi supune imaginii modelare a Arhanghelului, cu toate potenţele spirituale ale conducătorului/discipolului.

            De fapt, care e forţa dominantă, în acest câmp de forţe oculte, divine şi umane, în acelaşi timp? CZC afirmă: FORŢA MORALEI , moralei cristice, evident. O morală cavalerească, supusă normelor dreptăţii, loialităţii, spiritului de jertfă (autosacrificial), rezistenţă(la ispitele malefice, la slăbiciunile proprii), devotament. Dar şi o morală a transcendenţei  -  conducătorul trebuind să aibă pururi în faţă finalitatea cristico-divină a acţiunilor sale şi ale discipolilor săi, aflaţi în sfera sa de atracţie şi de modelare spirituală.

            Că este aşa, ne-o dovedeşte şi un alt pasaj din PL(p.306), în care CZC pune faţă  în faţă DEGENERATUL, STÂRPITURA MORALĂ( internă: POLITICIANUL  -  şi venetică: EVREUL METAFIZIC) , care au determinat catastrofe jalnice(iar  nu reconstrucţie) în istorie  -  cu OMUL NOU, omul creat la şcoala spirituală legionară, ca OM CORECT, OMUL ÎNALTEI MORALE CREŞTINE(care înţelege să se autosacrifice, pt. finalitatea metafizică: Învierea NR):

            (PL, p. 306)”Ţara aceasta piere din lipsă de oameni(s.CZC), nu din lipsă de programe. Aceasta este părerea noastră. Că, deci, nu programe trebuie să creăm, ci oameni, oameni noui(s.CZC).

            (...) Cea mai mare primejdie naţională la cari ne-au expus (n.n.: duşmanii neamului) nu stă nici în acapararea solului şi subsolului românesc, nici chiar în tragica desfiinţare a clasei de mijloc româneşti, nici în numărul mare al lor de şcoli, profesiuni libere etc., şi nici chiar în influenţa pe cari o exercită asupra vieţii noastre politice, deşi fiecare în parte sunt primejdii de moarte pt. neam. Cea mai mare primejdie naţională stă în aceea de a ne fi diformat, de a ne fi desfigurat structura noastră rasială daco-romană, dând naştere acestui tip de om, creând această căzătură, această stârpitură morală(s.CZC): politicianul cari nu mai are nimic cu nobleţea rasei noastre, cari ne desonorează şi ne omoară(s.CZC).”

            CĂZĂTURA, STÂRPITURA MORALĂ sunt, de fapt, entităţi metafizice. E bine să se termine cu demagogiile egalitariste şi cu pretenţia lipsei de deosebiri (de esenţă)  rasiale şi naţionale: sunt nişte aberaţii care nu rezistă nici măcar în faţa evidenţei fizice  -  cu atât mai puţin în faţa ştiinţei spirituale.  Spiritul românesc, spre exemplu, este (încă) deosebit radical de spiritul slav, galic, saxon etc. Teoria posibilităţii amestecului, fără consecinţe spirituale, a Neamurilor  -  este o aberaţie. Teoria unei federaţii europene, urmată, această federaţie, de un stat european comun, în care să funcţioneze un singur Parlament, o euro-monedă (lucruri înfăptuite deja!) etc.  -  acestea sunt crime morale, atentate criminale la Spiritul Neamurilor  -  din partea iudeo-masoneriei. Crime împotriva spiritului uman : echivalează cu lagărele de concentrare naziste. Iudeo-masoneria crede  că va putea să facă din Neamurile puternice, vechi, cu personalitate, ale Europei  -  ceea ce a făcut cu conglomeratul monstruos de emigranţi, numit SUA  -  primul stat masonic din lume: să paralizeze spiritul uman, pt. a transforma naţiunile şi popoarele în TURME DE SCLAVI, cu organul spiritual extirpat  -  CASTRATE SPIRITUAL.

*

            Evoluţia Spiritului nu poate fi oprită de nimeni şi nimic. Doar amânată( din pricina slăbiciunilor şi păcatelor noastre, din pricina toleranţei, printre noi şi în noi, a STÂRPITURII MORALE  -   cea mai catastrofal-negativă entitate metafizică, pt. că, spre deosebire de străinul duşmănos, sau, pur şi simplu, indiferent faţă de suferinţa noastră de Neam...) ea ne locuieşte în interior  -  în cetate şi în suflet, şi-i zâmbim, şi o slugărim, uneori, şi ascultăm şi ne supunem mult prea uşor nemerniciilor ei  -  care ţin loc de legi...).

            Impresia ar fi că CZC e interesat de tărâmul politic prea mult. Dar ce a devenit, oare, tărâmul politic, decât tărâmul luptei metafizice  -  dintre NEAMURILE VII şi NEAMURILE MOARTE(din punct de vedere spiritual), dintre forţele malefice şi cele benefice, din sânul aceluiaşi Neam?

            CZC a fost obligat să ţină cont de zona politicii -  datorită  percepţiei şi intuiţiei sale metafizice extrem de rafinate şi precise.

                                                                             *

            Aceleaşi probleme, ale moralei, ale Neamului, ale necesităţii creării OMULUI NOU, mihaelic, spiritualizat  -  le vedem repetate, obsesiv, în CM şi în CSC :

            (CM,p. 47)”Am creat, până acum: omul de credinţă, omul viteaz, omul de jertfă. Acum ne trebuieşte: omul corect(s.CZC).

            Corect din toate punctele de vedere: în raport cu el, în raport cu lumea din afară( ţinută, atitudine, bună credinţă, respect etc.), în raport cu organizaţia, în raport cu camarazii, în raport cu şefii săi, în raport cu ţara sa, în raport cu Dumnezeu.

            Există în lume: om şiret, om pezevenghiu, om secătură, om şmecher, om canalie.

            Ardeţi în focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni( n.m.: focul spiritului retrezit, focul solar-mihaelic).

            Un legionar nu poate fi aşa. El trebuie să poarte pecetea: om corect(s.CZC).

            În aşa fel să se poarte legionarii, încât să apară o formulă publică:Este corect ca un legionar(s.a.).”

            Observăm asemănarea frapantă dintre 2 mari, geniale spirite: Eminescu şi CZC. Ambii au perceput Epoca Mihaelică, epoca spiritualizantă. Doar că primul nu şi-a exteriorizat energia şi capacitatea de acţiune spirituală, în forme dinamic-sociale(de tipul nu unei societăţi, oarecum utopice, dar avântat patriotice, CARPAŢII, ci al unei ŞCOLI SPIRITUALE, ca ŞCOALA LEGIONARĂ a lui CZC)  -  exteriorizate în forme dinamic-sociale care face dintr-un mare spirit  -  ÎNAINTEMERGĂTORUL(Înaintemergător atât pt. Arhanghel, cât şi pt. Hristos  -  pt. că porunca lui Hristos stă la baza oricărei schimbări de epocă arhanghelică). Ardeţi în focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni(şiret, pezevenghi, şmecher, canalie)  -  spune CZC.

            Ce spune Eminescu? “Daţi foc la puşcărie şi la casa de nebuni”  -  daţi foc acolo unde sunt îngrămădiţi, prin hotărârea morală a lui Eminescu  : canalia, pocitura morală, ipocritul, mişelul, hoţul, trădătorul  -  reuniţi sub 2 categorii  morale(iar nu psihice) dominante: NEBUNUL(Inconştientul Criminal şi Trădător, golemizat) şi MIŞELUL(Vândutul-Trădătorul conştient, sfidător: cel care a acceptat de bună-voie să devină Golem, sau măcar slugă a Golemului).

            Dar, subtil, perseverent şi extrem de profund, Eminescu , prin Logos-ul Redivinizat, influenţează Neamul, susţinând şi modelând existenţa spirituală a NR. Ca şi şcoala legionară a lui CZC  -  numai că într-o formă invizibilă, total esoterică. Încât îţi vine să te întrebi: nu cumva  Eminescu este Înaintemergătorul pt. Spiritul-CZC? Nu cumva CZC a fost trimis pe Pământ spre a lămuri SPIRITUL EMINESCIAN, într-un fel de POSTMERGERE metafizică? EMINESCU este ÎNTRUPAREA LOGOS-ului- NR  -  pe când CZC este nu doar ÎNTRUPARE A LOGOS-ului NR, ci şi ÎNTRUPARE A ACŢIUNII SPIRITUALE A NR: deci, ÎNTRUPARE SINTETICĂ A  SPIRITULUI NR.

            Din pricina acestei copleşitoare misiuni metafizice a celor DOUĂ MARI SPIRITE, care se susţin şi se lămuresc reciproc, în anistoria NR  -  Demonul e grozav de alarmat. De aceea, cei doi , EMINESCU-LOGOSUL (preponderent) ESOTERIC şi CZC-LOGOS-ul DINAMIZAT ÎN ŞCOALĂ SPIRITUALĂ  -  şi sunt aşa de violent atacaţi de către STÂRPITURA MORALĂ din zilele noastre.

*

            După realizarea finalităţii ŞCOLII LEGIONARE, create în spiritul Epocii Mihaelice  -  va fi posibil ceea ce azi considerăm a fi o fantasmagorie: ECUMENICITATEA NAŢIONALĂ . (PL, p. 334):”Este o nouă formă de conducere a statelor.” Va fi culmea atinsă în munca de spiritualizare a OMULUI EPOCII MIHAELICE. Vizionarismul lui CZC intuieşte  -  mai mult, descrie această fază a evoluţiei spirituale umane:”(..)are la bază acea stare de spirit, acea stere de înaltă conştiinţă naţională, care, mai devreme sau mai târziu, se întinde până la periferiile organismului naţional.

            Este o STARE DE LUMINĂ INTERIOARĂ(s.a.)(...) unanimă iluminaţie, ÎNTÂLNITĂ NUMAI ÎN MARILE EXPERIENŢE RELIGIOASE(s.a.).”

            Ce semn mai clar că această stare de ecumenicitate naţională este o stare a viitorului moral-spiritual al omenirii, e starea conştientizării, de către om, a solarităţii epocii mihaelice, a atingerii unui stadiu de evoluţie spirituală superior celui actual? În prezent, noi nu putem decât să intuim, să bănuim, printr-o extrapercepţie(suprapercepţie), în domeniul suprasensibilului -  această stare, acest stadiu de evoluţie spirituală.

            “Un  popor în întregimea lui ajunge la conştiinţa de sine, la conştiinţa rostului său şi a destinului său în lume.”

            “(...) În acest caz, şeful(conducătorul) nu mai este  un “stăpân”, un “dictator”, care face “ce vrea”, care conduce după”bunul plac”.

            El este expresia acestei STĂRI DE SPIRIT NEVĂZUTE(s.CZC).

            (...)El nu mai face “ce vrea”. El face “ce trebuie”. Şi este condus: nu de interesele individuale, nici de cele colective, ci de interesele NAŢIUNII ETERNE(s.CZC), la a cărei conştiinţă au ajuns popoarele.”

            Pe scurt, conducătorul trebuie să fie MESAGERUL ARHANGHELULUI MIHAIL  -  şi exponentul său pe Pământ, iniţiatorul discipolilor, care vor deveni tot mai mulţi. Căci fluxul spiritual al ÎNAINTEMERGĂTORULUI va îmbiba, va impregna, treptat, până la marginile ei, fiinţa NEAMULUI(sau neamurilor). Conducătorul spiritual trebuie să fie el însuşi convins de esenţialitatea divină anistorică, a conţinutului spiritual-naţiune (NAŢIUNEA ETERNĂ)  -  şi să-i convingă şi pe discipolii săi de această esenţialitate anistoric-divină a conţinutului spiritual-naţiune. Conducător şi discipoli să trăiască STAREA DE NAŢIUNE ETERNĂ, întru ecumenicitate, la modul cristic-euharistic.

            AVANGARDA SPIRITUALĂ a Epocii Mihaelice şi a ecumenicităţii naţionale au fost MIŞCĂRILE NAŢIONALE din centrul, sudul şi vestul Europei  -  ca şi legionarismul din România ( acesta din urmă, LEGIONARISMUL, fiind infinit superior celorlalte, prin HRISTOS-CENTRU AL EPOCII MIHAELICE) : (PL, p. 333)”Când însă o naţiune, în entuziasm indescriptibil şi în majoritate de 98 %, naţiune de 60 de milioane sau de 40 de milioane de suflete, aprobă, aplaudă în delir măsurile şefului, însemnează că între voinţa şefului şi voinţa poporului este un desăvârşit acord ( n.m.: aceasta este ECUMENICITATEA, starea de armonizare a spiritului uman, care intuieşte UNITATEA şi UNICITATEA DIVINĂ). Mai mult, ele se suprapun aşa de perfect, încât nici nu mai există două. Există una singură: a naţiunii, a cărei expresie(s.a.) este şeful( n.m.: şeful încetează să mai fie o persoană , o entitate fizică  -  şi începe să fie o entitate metafizică orientatoare, călăuzitoare a destinului Neamului/Neamurilor).

            Între voinţa naţiunii şi voinţa şefului nu există decât un singur raport: RAPORTUL DE EXPRIMARE(s.CZC). (n.m.: Adică  -  CONDUCĂTORUL este LOGOS-UL, e vocea spirituală şi organizatoare  a corpului spiritual al Neamului. Neamul are PRESIMŢIRI, INTUIŢII  -  dar are şi inerţie-pasivitate. Neamul proiectează, dar nu are forţă demiurgică-cinetică prin sine  -  are doar forţa potenţialităţii, pe care conducătorul o trezeşte spre dinamism. Şeful-conducătorul are revelaţii, are energie cinetică  -  dar, în primul rând, are forţă catalizatoare şi revelatoare-stimulatoare: ACŢIUNEA SPIRITUALĂ A CONDUCĂTORULUI SE ALIMENTEAZĂ DIN PROIECTIVITATEA NEAMULUI   -  construcţia vizibilă a conducătorului modelează şi înalţă pe verticală, de fapt, temeliile metafizice ale substanţei spirituale a neamului: oamenii îşi oferă substanţa şi năzuinţele, ca materie brută, cu vagi, imprecise şi indecise vibraţii ale logos-ului: conducătorul preia vibraţiile şi le stabilizează în trasee demiurgice-destin al Logos-ului-Neam.

                                                                        ***

 

 

I.4-NECESITATEA IMPERIOASĂ A MORALEI CREŞTINE

           

            Ce a lipsit, pentru a consemna ECUMENICITATE NAŢIONALĂ REALĂ, în cazul mişcărilor naţionale din Vest? A lipsit MORALA CREŞTINĂ. A lipsit implicarea efectivă(şi dorinţa , din partea Neamului şi Conducătorului, a implicării) a Arhanghelului şi, evident, a lui Hristos. NAZISMUL şi FASCISMUL(care se revendică, mai curând, de la LANCEA PUTERII FIZICE, decât de la POTIRUL GRAAL AL FORŢEI SPIRITUALE) pot deveni NEO-(neo-nazism, neo-fascism), dar nu sunt conforme aspiraţiilor superioare ale Spiritului, căci Epoca Mihaelică vrea/ambiţionează ajungerea spiritului uman la identifcarea cu HRISTOS. A 2-a venire a lui HRISTOS , în trup eteric, nu poate să se petreacă, din punct de vedere spiritual, decât prin respectarea legilor lui HRISTOS  -  MORALA CREŞTINĂ.

            Legionarismul nu numai că nu va putea fi uitat  -  dar spre el este unicul drum spiritual pe care ni-L oferă HRISTOS-MÂNTUITORUL. Legionarismul e singura mişcare naţională bazată exclusiv pe HRISTOS  -  deci, în spiritul epocii mihaelice. Legionarismul a fost(şi rămâne etern) o arătare arheică, o străluminare  -  dar va fi(se va vădi) mult mai mult: MODELUL NOII LUMI  -  LUMEA MIHAELICĂ. Multe războaie vor fi şi se vor petrece  -  dar principalul război va fi cel descris excepţional de puterea vizionară a lui CZC: RĂZBOUL METAFIZIC CONTRA FORŢELOR DEMONIC-AHRIMANICE  -.  Războiul pt. afirmarea SPIRITULUI, în faţa capcanelor MATERIEI.

                                                                    ***

 

 

 

I.5-ELITA NAŢIONALĂ

           

            Care vor fi ostaşii unui neam, în războiul anti-ahrimanic? Cu cine se vor izbi şi de cine se vor îngrozi NEGRELE LEGIUNI  ale Satanei?

            Evident, ELITELE SPIRITUALE (ale oricărui NEAM VIU SPIRITUAL) vor da piept  cu forţele ahrimanice  -  de ELITELE SPIRITUALE(ELITELE ALBE)  ale unui neam se vor izbi şi vor face pasul înapoi FORŢELE ÎNTUNERICULUI.

            Cine sunt, cine pot forma ELITELE SPIRITUALE ale unui neam  -  şi cum pot fi ele recunoscute, în haosul axiologic-spiritual de azi?

            ELITE SPIRITUALE, într-un neam, sunt cei care înţeleg”legile vieţii şi morţii”(PL,p.414), pt. o naţiune. “Cine, din mijlocul unei naţiuni, poate înţelege sau intui aceste norme? Poporul ? Mulţimea ? Cred că i se cere prea mult. Mulţimea nu înţelege nici alte legi, mai mărunte. Nu numai că nu le poate prinde din văzduh, dar trebuie să i se explice multă vreme, să i se repete în mod insistent, să fie chiar pedepsită, pt. a le putea înţelege(...)

            Dacă pentru a face pâine trebuie să fie cineva specializat, dacă pentru a face ghete, pentru a face pluguri, pentru a face agricultură, pt. a conduce un tramvai, trebuie specializare  -  pentru cea mai grea conducere, aceea a unei naţiuni, nu trebuie specializare? Nu trebuiesc anumite însuşiri?

            Concluzia: Un popor nu se poate conduce prin el însuşi, ci prin elita lui. Adică prin acea categorie de oameni născuţi din sânul său cu anumite aptitudini şi specialităţi.

            După cum albinele îşi cresc “regina”, tot astfel un popor trebuie să-şi crească ELITA lui.

            La fel mulţimea, în nevoile ei, apelează la elita ei, la înţelepţii statului.”

            Elitele, deci, sunt formate din acei”înţelepţi ai statului”, care pot, care au acest har de la Dumnezeu, de a intui traseul-destin al neamului -  şi călăuzesc neamul pe acest traseu metafizic. APTITUDINILE şi SPECIALITĂŢILE sunt, de  fapt, calităţile percepţiei metafizice asupra traseului-destin al neamului şi asupra finalităţii, asupra ţelului final al neamului.

            “Cine alege această elită?

            MULŢIMEA NU POATE ALEGE ELITE: ea se lasă măgulită anul acesta de cei înfometaţi de voturi(pt. putere în stat)  -  ca la anul, pe aceiaşi pe care anul trecut îi slăvea şi cărora le striga”Trăiască!” -  să-i scuipe.

            Democraţia este cea mai proastă şcoală, în învăţarea de alegere de elite spirituale:”alegerea(democratică) se face nu după studiere şi cunoaştere, ci la noroc şi la întâmplare.”

            Sistemul democratic impune VOINŢA MAJORITĂŢII. Dar PLEBEA MAJORITARĂ nu poate fi încercată decât arareori de harul intuiţiei Spiritului Neamului  -  în momente cu totul excepţionale şi prin stimulare venită din partea unor forţe spirituale-elite DEJA EXISTENTE, deja călăuzitoare, prin autoritatea SPIRITULUI.

            (PL, p. 416)”Găsirea adevărului nu poate fi încredinţată majorităţilor, după cum în geometrie teorema lui Pythagora nu are a fi pusă la votul mulţimii, pt. ca aceasta să-i hptărască adevărul sau să i-l nege.”

            (PL, p. 416)(...) “Poate poporul să-şi aleagă elita?

            De ce nu-şi aleg soldaţii pe cel mai bun general?

            Pentru ca să poată alege, acest juriu colectiv ar trebui să cunoască :

               a-Legile strategiei, tacticei, organizării; 

               b-Întrucât persoana se conformează, prin aptitudini şi ştiinţă, acestor legi.

            Fără aceste cunoştinţe nu poate nimeni să aleagă.

            Mulţimea, dacă voieşte să-şi aleagă elita, este neapărat necesar să cunoască legile de conducere ale organismului social şi întru cât candidaţii se conformează, prin aptitudini şi ştiinţă, acestor legi.

            Mulţimea,însă, nu poate cunoaşte nici aceste legi şi nici oamenii.Iată de ce credem că o elită nu poate fi aleasă de mulţime

            A încerca alegerea acestei elite, este ca şi cum am avea pretenţia de a determina, prin vot şi majorităţi, poeţii din sânul unei naţii, scriitorii, mecanicii , aviatorii şi atleţii.

            Democraţia, aşa dar, bazată pe principiul elecţiunii(s.a.), alegându-şi ea elita, săvârşeşte o fundamentală eroare, din care decurge întreaga stare de nenorocire, turburare şi mizerie a statelor(s.CZC).

            (...) Democraţia nu numai că înlătură elita naţională,dar o înlocuieşte cu ce este mai rău în mijlocul naţiei. Democraţia va alege: Pe oameni fără nici un fel de scrupul, deci fără morală. Pe cei cari vor plăti mai bine, deci pe cei cu mai multă putere de corupţie. Pe scamatori, şarlatani, demagogi, cari vor ieşi mai bine la concursul de scamatorie, şarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura şi câţiva oameni de treabă, oameni politici chiar, de bunăcredinţă. Vor fi sclavii celor dintâi.

            Adevărata elită(...) va fi înfrântă, înlăturată, pt. că ea va refuza să concureze pe aceste teme. Ea se va retrage şi va sta ascunsă(...). Ţara se vinde la licitaţie:”Care dă mai mult?” Până în cele din urmă, aici ne va duce democraţia.

            (...)Această “elită naţională”, dacă va continua să ne conducă, VA DUCE LA DESFIINŢARE STATUL ROMÂN(s.CZC).

            DECI, ÎN  ULTIMĂ  ANALIZĂ, PROBLEMA CARE SE PUNE AZI POPORULUI ROMÂN , ŞI DE CARE DEPIND TOATE CELELALTE, ESTE ÎNLOCUIREA ACESTEI ELITE, CU O ELITĂ NAŢIONALĂ, AVÂND LA BAZĂ : VIRTUTEA, IUBIREA ŞI JERTFA PT. ŢARĂ, DREPTATEA ŞI DRAGOSTEA PT. POPOR, CINSTEA, MUNCA, ORDINEA, DISCIPLINA, MIJLOACELE LOIALE ŞI ONOAREA(s. CZC).

*

 

            Cine să facă această înlocuire? Cine să fixeze noua elită la locul ei? Răspund: ORICINE(s.CZC), înafară de mulţime. Admit oricare alt sistem, înafara “democraţiei”, care văd că mă omoară sigur pe mine, poporul român.

            Noua elită românească şi orice elită din lume trebuie să aibă la bază PRINCIPIUL SELECŢIUNII SOCIALE(s.CZC). Adică în mod natural, se selecţionează din corpul naţiunii, adică din marea masă  sănătoasă a ţărănimii şi muncitorimii, permanent legată de pământ şi ţară, o categorie de oameni cu anumite însuşiri, pe cari apoi şi le cultivă. Ea devine elita naţională. Aceasta trebuie să conducă o naţiune.”

            După cum se vede, CZC –solarul-mihaelicul recurge ŞI la CULTUL CHTONIAN  -  elitele trebuie selectate dintre cei “permanent legaţi de pământ şi de  ţară”. Există în pământul ţării, în care sunt înmormântaţi strămoşii, există în pământul ţării, îmbibat cu SÂNGELE* [13] luptătorilor istoriei( şi sângele este element solar, cristic, deci ţine de CULTUL URANIAN) anumite forţe spirituale benefice, cu care elitele trebuie să intre în rezonanţă de duh. De fapt, chtonianul  şi uranicul sunt complementare, la CZC – ca FORMA-FIGURA şi TRANS-FIGURAREA, lutul formării-trup fizic  -    şi sufletul trans-formării mântuitoare de UMANITATE DUBLU CORPORALĂ(prin care trece SCARA –RUGĂCIUNE, spre Dumnezeu).

            Oare CZC înlătură total mulţimea? În definitiv, DIN MULŢIME este selectată elita  -  deci mulţimea, deşi gregară, deşi confuză, dezordonată, neputincioasă să-şi organizeze imensele forţe potenţiale spirituale  -  conţine germenii elitei, conţine elita în stare potenţială. Şi,în definitiv, elitele nu au scopul de a se conduce pe ele înseşi, nu au un scop în sine, ci unul de maximă tranzitivitate şi generozitate: ele se selectează tocmai pt. a conduce mulţimea-masa-Neam istoric, spre ŢELUL FINAL AL NEAMULUI SPIRITUAL  -  ÎNVIEREA NEAMULUI  -  ÎNFĂŢIŞAREA NEAMULUI LA TRONUL DIVIN.

            (PL, p. 418)”Când poate sau când trebuie consultată o mulţime?(s.CZC). În faţa marilor hotărâri cari o angajează. Pt. a-şi spune cuvântul, dacă poate, dacă nu poate, dacă e pregătită sufleteşte sau nu. I  se arată cărarea şi i se  cere să răspundă dacă se simte în stare să meargă pe ea. ESTE CONSULTATĂ ASUPRA SOARTEI SALE(s.CZC). Aceasta înseamnă CONSULTAREA POPORULUI(s.CZC). Nu înseamnă alegerea elitei de către popor.”

            Şi totuşi: cine selectează elita naţională, din masa-popor?

            (PL, p. 419)”Cine constată selecţiunea şi dă consacrare membrilor elitei noui?(s.CZC). Răspund: elita precedentă(s.CZC).

            Aceasta nu alege, nu numeşte, ci consacră(s.CZC). (n.m.: Adică, prin clarviziune şi experienţă spirituală, arată fiecăruia locul care, prin propriul efort de iniţiere spirituală şi cu voia lui Dumnezeu  -  i-a fost hărăzit, pt. a conduce Neamul spre Dumnezeu).Consacră pe fiecare la locul pe care s-a ridicat singur prin capacitatea şi valoarea lui morală. Consacrarea o face şeful elitei, consultându-şi elita.

            Deci o elită naţională trebuie să aibă grija de a-şi lăsa o elită moştenitoare(s.CZC)(...) Dar nu bazată pe principiul eredităţii, ci numai pe principiul selecţiunii sociale, aplicat cu cea mai mare stricteţă.

            Principiul eredităţii(s.CZC) nu este suficient în sine.”(n.m.:Iată semnul epocii noi, spirituale, mihaelice  -  în care nu se moştenesc tradiţii fără discernământ spiritual  -  ci se schimbă fundamentele spirituale ale vieţii şi organizării ei, prin baze calitativ-spirituale superioare, către finalitatea sacră a existenţei de NEAM-ORGANISM VITAL-SPIRITUAL). “Principiul selecţiunii înlătură deopotrivă şi principiul elecţiunii şi principiul eredităţii.”

            “Dar dacă o naţiune nu are o adevărată elită, prima care s-o poată  fixa pe a doua?(s.CZC). Răspund printr-o singură frază, care cuprinde un adevăr indiscutabil:

   În cazul acesta, elita se naşte din răsboiu cu elita degenerată sau falsă. Tot pe principiul selecţiunii.(s.CZC).

                                                                              *

           

            Aşadar, în rezumat(spune CZC, în continuare), rolul unei elite este:

a-     De a conduce o naţiune după legile vieţii unui neam.

b-     De a-şi lăsa o elită moştenitoare, bazată nu pe principiul eredităţii, ci pe acela al selecţiunii, căci ea cunoaşte legile vieţii şi poate judeca întrucât persoanele se conformează prin atitudini şi ştiinţă acestor legi.”

            (PL, p. 420)”Pe ce trebuie să se întemeieze o elită: a- Curăţenia sufletească.b- Capacitatea de muncă şi creaţie.c- Vitejia. d- Viaţă aspră şi răsboire permanentă cu greutăţile aşezate în calea neamului. e- Sărăcie, adică renunţare voluntară de a acumula averi. f- Credinţa în Dumnezeu.g- Dragostea.”

            Acesta este catehismul lui CZC şi al CAVALERILOR SĂRĂCIEI MISTICE, al CAVALERILOR TEMPLIERI-OSPITALIERI ROMÂNI. Trebuie să recunoşti, cititorule, că acest catehism, prin conţinutul său de idei, pune pe gânduri.

            Să vedem, popor român din zilele noastre  -  cum vei FORŢA(printr-un pseudo-darwinism, metafizic ) apariţia ELITEI NAŢIONALE  -    mai ales, dacă vei permite desfăşurarea războiului spiritual, dacă vei susţine moral războiul spiritual, dus spre autogeneză, al adevăratei elite, care încă nu există, dar, legic, trebuie să apară şi să se afirme  (mai devreme ori foarte întârziat  -  asta depinde de vigoarea acţiunii spirituale, de autoapărare, de autoconservare, a  NR). Trebuie să se afirme, această încă nenăscută elită spirituală a naţiunii române  -  să se afirme violent-metafizic, înlăturând loaial, prin luptă spirituală, elita falsă, degenerată, alcătuită din oportunişti sau, direct, din duşmani spirituali(deci, din entităţi antispirituale) ai NR  -    elita falsă, atât de greu de urnit de pe poziţiile strategice ocupate, în societatea românească  -  şi pe care poziţii a înţepenit de atâta vreme.

            Va fi testul cel mai greu, NEAM AL ROMÂNILOR  - dar fără trecerea probei prin care se va impune ELITA CĂLĂUZITOARE  -  nu ai nici o şansă, NR, SĂ-ŢI ÎNTREVEZI ţelul sacru  -  darămite să-l mai şi ATINGI.                                                                 

                                                                        *

           

            Vei fi în stare, oare, popor român, să înţelegi cât de mare este batjocura la care este supusă România de azi, tocmai pt. că-i lipseşte o adevărată şi vădită elită naţională? Înţelegi, oare, popor  român, câtă sete de a-i înjosi pe români au cercurile financiare iudeo-masonice, care deţin(temporar, sper) hegemonia asupra lumii  -  împingându-ne pe noi, un popor vechi, eroic  şi de o neegalată profunzime spirituală(DE ESENŢĂ, adică intrinsecă Neamului Spiritual Românesc  -  şi puţin vizibilă în Neamul Istoric Românesc, la nivelul căruia  aceste calităţi spirituale par a fi căzut într-o somnolenţă-latenţă prea mult prelungită, periculos de îndelungă)  -  împingându-ne, cu sfruntare şi necruţare, alături de pete albe ale spiritualităţii pământeşti, ba chiar mai jos de Namibia, Botswana, Mozambic? Înţelegi, popor român, că s-a urmărit sistematic, diabolic, distrugerea elitei naţionale româneşti, tocmai pt. ca tu, popor român, să devii sclavul sclavilor  -  sclavul Golemilor omenirii?

            Şi dacă înţelegi  -  ce faci? Ce faci, efectiv, popor român, pt. a determina încetarea acestei stări de fapt sinistre, catastrofale? Ce soluţii reale şi adaptate momentului de criză spăirituală, vei aplica, pt. a conforma circumstanţele suficiente, dacă nu optime, pt. autogeneza elitei naţionale româneşti? Grăbeşte-te, fie şi încet  -  căci, în istoria spirituală a Pământului, au mai murit neamuri talentate spiritual, dar care au întârziat să împlinească misiunea pe care dumnezeu le-a poruncit-o. Şi locul lor a fost luat de neamuri mai ascultătoare, mai prompte în ascultarea şi lucrarea împlinirii poruncii dumnezeieşti.

                                                             ***

 

I.6-ADEVĂRUL DESPRE PEDAGOGIA NAŢIONALĂ, ÎNVĂŢATĂ/DEPRINSĂ DE MIRCEA ELIADE...

        

            Ca să înţelegem sub ce înaltă pedagogie a Neamului Metafizic Românesc a intrat şi crescut Mircea Eliade (“6  - LEGEA ONOAREI: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei”) – şi, deci, ce merite de excepţie are Eliade, tocmai pentru că se supune, admirativ-înţelegător, acestei Pedagogii Naţional-Divine -  vom încerca, succint, să ilustrăm, prin câteva voci chiar izraelite (căci s-a bătut prea multă, sufocant de multă monedă pe „antisemitismul” lui Codreanu: da, el era împotriva RĂULUI METAFIZIC, exprimat prin toţi cei care aduceau rău asupra capetelor Neamului său şi compromiteau grav şi şansele de dezvoltare spirituală a Neamului Istoric Românesc, în Calea Sacră de a-şi întâlni dublul său metafizic – Neamul Metafizic Românesc, cel care se va înfîţişa la Tronul Judecăţii Finale a lui Dumnezeu... – medita asupra unor blesteme metafizice, tainice sau uitate... - dar n-avea nimic cu INDIVIZII, potenţial „oameni de treabă”... – din oricare neam vor fi fiind ei!...El avea ce avea de împărţit cu „stârpitura morală” românească, cu trădătorii/înşelătorii/falsificatorii, deci întârzietorii ajungerii la  Drumul de Evoluţie Spirituală, la Ţinta Spirituală a Neamului său... – şi cu acei reprezentanţi malefici, ai unor neamuri, care încercau să doboare din Misiunea Sa Istorică Terestră, Neamul Românilor...).                              

***

 

I.6.a-MĂRTURIA RABINULUI DAVID ŞAFRAN

 

Demnă de toată atenţia şi tot respectul este mărturia rabinului DAVID ŞAFRAN, despre discuţia sa cu CZC, la Casa Verde:

   “Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân, pt. a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, CI S-AU AMESTECAT AICI DURERILE LUMII(s.a.) . Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. ADEVĂRURILE LUI ŞI ALE MELE(s.a.) ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pt. a ne despărţi ca PRIETENI(s.a.). Venisem la el cu sinceritate. Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna şi îmi spune:

   “ Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, DAR AM ÎNVĂŢAT FĂRÂME DIN TAINA INFINITĂ A CREDINŢEI(s.a.). Eu n-am vrut SĂ PROVOC(s.a.) ură şi răzbunare. MI-E SUFLETUL CURAT(s.a.). Nu ştiu dacă toţi legionarii gândesc ca mine. Dacă UN EVREU(s.a.) a fost lovit sau rănit ori jignit PE PLAN MORAL(s.a.), iartă-i pe RĂU FĂCĂTORI(s.a.). Ei nu-s decât oameni, poate chiar BUNI CREŞTINI(s.a.  -  plus: atenţie!!): NU PE OMUL  SUPERIOR  ÎNCERCĂM NOI SĂ-L ŞLEFUIM, CI PE OMUL-OM(s.a.).”(n.n.: Deci, tragem o concluzie provizorie (revenind cu cea esoterică): în cercurile esoterice ale LEGIUNII, gen AXA-Bucureşti, problema metafizică a semitismului fusese pusă, deja, sau de mult, în termenii ei corecţi şi finali  - termeni care excludeau total antisemitismul global, şi presupuneau o atitudine strict şi pur spiritual-metafizică, faţă de fenomenul în cauză.

   Reluăm mărturia rabinului DAVID ŞAFRAN:

   “Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns.Am văzut în TRĂIREA LUI(s.a.) un început delogică. APOI A VENIT TĂVĂLUGUL: CODREANU A FOST UCIS DIN ORDINUL LUI CAROL AL II-LEA, ÎN 1938(s.a.)”. (Din cartea LEGIONARII NOŞTRI, de ION COJA, Ed. Kogaion, în colaborare cu Fundaţia Culturală Buna Vestire  -  Buc., 1997, p. 123).

   După părerea mea, sunt nişte rânduri de excepţie. Şef-rabinul , conducătorul spiritualal evreilor (pe atunci, din România  -  după al II-lea război, din Elveţia), caracterizează situaţia de după  asasinarea lui Codreanu, drept tăvălug: Codreanu, deci, izbutise să ţină în frâu, să disciplineze şi să dea ţintă metafizică  unor forţe benefice, dar agresive. Mai exact, Codreanu îi convinsese pe legionari să nu facă confuzia între problemele de principiu şi problemele profan-personale  -  între atitudinea metafizică  -  şi atitudinea pragmatică.

   Ce-şi vor fi spus, cu adevărat, cei doi şefi spirituali  -  va rămâne o taină eternă. Reţinem doar câteva cuvinte, pe care  CZC le-a lăsat să ajungă până la noi:”Un om care crede, cum cred eu, nu numai în judecata istoriei, ci şi a lui Dumnezeu, nu poate urî alte neamuri, egale în faţa Lui. Şi poporul meu, şi poporul dumneavoastră (n.m.:se adresează lui David Şafran) a avut aceeaşi soartă tragică. După ce poporul evreu îşi va regăsi Patria pierdută, va trebui să facem împreună pasul decisiv  : pt. o reconciliere istorică între cele două popoare ale noastre.” Iată revelată o frăţie secretă de soartă, între cele două neamuri  -  ceea ce le dă o şansă în plus, faţă de alte neamuri, într-o viitoare “reconciliere istorică”(spirituală). Evident, însă  -  aceasta, după ce poporul iudeu îşi va rezolva( sau i se va rezolva, pe cale transcendentă) problema sa fiinţial-metafizică, din cadrul istoriei uman-terestre. Totul ţine de regăsirea Sinelui dez-ahrimanizat, de acceptarea dez-ahrimanizării Sinelui Spiritual, în  cadrul Patriei spirituale autentice, nu răpite sau/şi falsificate.

   Aceştia sunt termenii generali ai problemei: oamenii-evrei să-şi regăsească Patria pierdută (adică: să se dez-ahrimanizeze), şi, atunci, poporul român, ca popor cruciat al lumii, va considera că lupta împotriva acţiunii metafizice a RĂULUI nu mai are obiect. Cel puţin dinspre această direcţie metafizică.

   Dar au fost “peste două ceasuri” de discuţii... Putem doar bănui, intui, aproxima  -  esenţa acestor discuţii, folosindu-ne de mărturia lăsată de DAVID ŞAFRAN. Şi suntem siliţi să facem acest lucru, pt. că prea puţini evrei au generozitatea şi loialitatea spirituală , luciditatea şi vizionarismul şef-rabinului DAVID ŞAFRAN.Trebuie să extragem mult din puţin  -  dar cu multă atenţie şi luare-aminte.

1-In primul rând, a fost o discuţie strict esoterică:

-la ea n-a luat parte nici un şef legionar măcar( dintre cei care, cu siguranţă, erau   la Casa Verde) şi nici un alt specialist spiritual evreu. Doar conducătorii spirituali SUPREMI;

- nu au existat referiri la cazuri particulare(sau, în nici un caz , nu cazurile particulare au interesat sau abundat), ci la situaţia globală, de ordin spiritual-metafizic, a relaţiei dintre cele două tabere spirituale. Această relaţie, determinată de factori metafizici atemporali, creează ceea ce DAVID ŞAFRAN  numeşte “durerile lumii”: deci, nu durerile membrilor UNEIA(doar) dintre taberele spirituale. Într-o bătălie, suferinţa este a ambelor părţi angajate în confruntare. Dar sunt războaie care trebuie duse cu necesitate: RĂZBOAIELE METAFIZICE   -  despre care Hristos spune, clar şi ferm:”N-am venit cu pacea, am venit cu sabia”( deci, lupta contra Satanei este una necruţătoare şi continuă, dusă până la victoria finală, apocatastatică, a forţelor benefice);

- este clar, deci, că nu s-a vorbit nicidecum despre ceea ce propaganda ieftină iudeo-masonică de azi numeşte PERSECUŢIA CONTRA EVREILOR;

- despre această discuţie( o discuţie cu caracter fundamental, de precizare şi definire a situaţiei metafizice din România şi din lume, a termenilor şi a principiilor confruntării  -  o discuţie cu caracter decisiv, pt. continuarea sau atenuarea ostilităţilor spirituale în viitorul apropiat şi în cel depărtat  -  nu excludem  nici anumite capcane metafizice, tactico-strategice, pe care DAVID ŞAFRAN le va fi întins CĂPITANULUI )  -  despre această discuţie NU TREBUIA SĂ SE ŞTIE: dovadă sunt vocile perturbatoare de afară, pe care le menţionează DAVID ŞAFRAN. Autoritatea moral-spirituală a lui CZC era mult prea mare, pt. a nu impune liniştea, DACĂ CZC AR FI DORIT acest lucru. Dar au preferat să se lase, şi el şi conlocutorul său, împiedicaţi în concentrare (DAVID ŞAFRAN foloseşte pluralul: “ne împiedicau(vocile de afară) să NE concentrăm)  -  decât să atragă atenţia profanilor, asupra unui ritual esoteric, care avea drept scop,  probabil, ILUMINAREA, REVELAŢIA( iar nu”rezolvarea problemelor”: “nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei”  -  spune CZC, cu îndreptăţire). Este clar că CZC şi DAVID ŞAFRAN  au făcut un ARMISTIŢIU SPIRITUAL, au anulat, pt. 2 ore, toate semnele dichotomice, adunate într-o durată existenţială uman-terestră  -  şi şi-au proiectat spiritele în  ANISTORIE, în starea sacră de extaz( un extaz incomplet  -  căci mai conţine germenii dramatismului existenţial  -  un extaz  oarecum  intermitent, melancolic)  -  în care ATITUDINEA SPIRITUALĂ contează, iar  nu BISERICA-INSTITUŢIE. Au atins, parţial, cel puţin, starea de spiritualitate pură, în care lucrurile se străvăd, nu au contururi, ci doar esenţe.

DAVID ŞAFRAN însuşi spune:” adevărurile lui şi ale mele”.  Starea de armistiţiu spiritual îi face pe cei doi conducători spirituali să anuleze avântul emoţional-sufletesc, entuziasmul pernicios , vehemenţele partizane -  şi să-şi vadă, la modul hiperlucid, adevărata faţă: faţa spirituală. În acest stadiu, chiar dacă sunt deosebiri de esenţă între cele două poziţii spirituale  -  trebuie să fie, în cazul unei confruntări a bunelor intenţii , şi un punct comun: CAVALERISMUL,  atitudinea spirituală de respect faţă de adversar( adversar pe care te vei strădui să-l înfrângi, să-l “ucizi” metafizic, DAR RESPECTÂND ÎN EL CAUZA, CREDINŢA LUI ÎN CAUZA LUI).

   E de presupus că s-au spus frânturi de cuvinte  -  s-au exprimat tăceri, dens semantice. Comunicarea s-a făcut intens esoteric, de la gând la gând, de la spirit la spirit  -  căci DAVID ŞAFRAN nu spune că-l dureau pe el, doar, gândul şi sufletul:  “chinuiau(adevărurile) gând şi suflet”: deci, reciprocitate de suferinţă metafizică. SUFERINŢA METAFIZICĂ, între cei care au trecut dincolo de barierele artificiale, convenţionale, ale instituţionalizării religioase  -  ESTE PUSĂ ÎN COMUN. Există o UMILINŢĂ METAFIZICĂ, la care , fiind în stare de osmoză spirituală extatică,  ambii sacerdoţi spirituali au acces şi s-au supus:” (adevărurile) cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pt. a ne despărţi prieteni.”  Şi forţele luminii cereşti, şi forţele luciferice  -  purced din aceeaşi UNITATE( zona absolut mistică a SFINTEI TREIMI  -  oculte, nu neapărat creştine). Este unul dintre marile mistere cosmice  -  în ce măsură forţele luciferice au contaminat şi s-au lăsat “contaminate” de forţele  divine, de la nivelul superior al ierarhiei cereşti. Răspunsurile sunt la întrebări  -  întrebările sunt luciferice  -  dar şi MÂNTUIREA se bazează, în primă instanţă, drept consecinţă a iniţierii spirituale, se produce PREDAREA FĂRĂ CONDIŢII CĂTRE CREDINŢĂ. Lucifer este orgolios, egoist, trufaş  -  dar de unde putem noi şti cât de mult îl încearcă nostalgia reconcilierii cu nivelul suprem al ierarhiei cereşti  -  nostalgia stării orfico-paradisiace ? La nivelul atât de profund esoteric al marilor sacerdoţi( în ACEL moment erau, probabil, cei mai mari sacerdoţi ai lumii)  -  dorinţa de “prietenie”, de rectificare a greşelilor, predomină asupra arătării cu degetul a vinovatului. Nu există o culpabilitate absolută  -  pt. că dac-ar fi aşa ceva, Satan ar deveni egalul lui Dumnezeu. Or  -  nu poate fi aşa. Niciodată nu există UN SINGUR VINOVAT DIN DOI(în plan terestru-uman)  -  ci, totdeauna, o STARE DE VINOVĂŢIE, în care sunt atraşi, în mod complice, dar în proporţii diferite, călăul şi victima. STAREA DE VINOVĂŢIE implică complicitatea (tacită, fascinată) şi a victimei. Nu există vinovaţi absoluţi  -  şi la acest adevăr doreau să ajungă cei doi. DAVID ŞAFRAN pleda cauza lui Lucifer, CZC cauza Sfintei Treimi  -  dar Sfânta Treime a permis, în cosmosul-Creaţie, apariţia, dezvoltarea şi acţiunea forţelor luciferice. Există, deci, o mistică complicitate a lui Dumnezeu la faptele Satanei. Dar cât de periculos, rafinat şi pervers, în acelaşi timp, este acest joc metafizic pe muchie de cuţit, dintre BINE şi RĂU  -  a simţit, primul, apărătorul BINELUI-HRISTOS:CZC. El s-a ridicat şi a concluzionat, rupând astfel plasa sofismelor luciferice, pe care, neîndoielnic, i-o întinsese DAVID Şafran.

   Şi ce a spus CZC? A recunoscut că s-a lăsat atras, cu bună –ştiinţă, în starea de armistiţiu spiritual , care echivala cu acceptarea stării de complicitate metafizică la RĂU  -  şi a făcut acest lucru ÎNAFARA ORICĂREI CONVENŢII ŞI INSTITUŢIONALIZĂRI UMANE  -  a făcut-o în numele  TAINEI INFINITE A CREDINŢEI.

 2 – Curios este că, deşi, fenomenal, CEL VENIT în Casa Verde este DAVID ŞAFRAN  -  CZC se consideră cu adevărat CEL VENIT. Ce vrea să spună el, oare? În limbaj metafizic, el recunoaşte că A FOST TRIMIS  -  este trimisul pe Pământ(şi în TEMPLUL VERDE) al forţelor spirituale superioare. El este venit, de fapt, într-o casă mai mare decât CASA(TEMPLUL) VERDE: este venit în CASA NEAMULUI – şi în CASA OMULUI.

   3 – Forţele cu care vine CZC nu ţin de infern  -  nici nu-şi revendică PROVOCAREA, cauza luptei spirituale: nu a venit în numele URII şi RĂZBUNĂRII( să nu uităm un fapt bine ştiut: evreii, şi nu alt neam, prin învăţăturile VECHIULUI TESTAMENT, sunt supuşii legilor lui Iahve-Iehova, care se proclamă Dumnezeu al urii şi al răzbunării)  -  şi nici nu  PROVOACĂ( nu dă semnalul începerii confruntării metafizice  : arhanghelii APĂRĂ LOVIND  - apără Paradisul, starea Adevărului). De aceea, CZC declară ferm:” Mi-e sufletul curat.” Arma ARHANGHELULUI este sabia de foc, simbol( şi realitate, în acelaşi timp) a(l) LUMINII SPIRITUALE. Dar lumina spirituală e LUMINĂ, tocmai pt. că e PROVOCATĂ-SILITĂ LA A FI LUMINĂ, de către acţiunile forţelor întunericului. Este provocată, deci, să li se opună forţelor întunericului.

 Aşa cum Hristos nu putea garanta, înainte de ÎNVIERE, asupra apostolilor săi, oricâtă învăţătură le dăduse şi oricâtă bunăvoinţă avuseseră ei în a primi învăţătura  -  nici CZC nu poate garanta că legionarii gândesc ca el. Şi Iuda s-a numărat printre apostoli. Mai mult: la modul metafizic,CZC îi înfierează ca RĂU FĂCĂTORI pe legionarii care, deşi au primit învăţătura BINELUI, au neglijat-o, au pervertit-o sau au minimalizat-o . Şi iată esenţa: un evreu( deci, un om, un individ oarecare) nu trebuie rănit NICI MĂCAR PE PLAN MORAL , nu trebuie jignit, pe plan moral. Trebuie, deci, respectat OMUL  , aşa cum este el: lupta trebuie dată, mereu, înăuntrul şi înafara omului  -  în zona SENINELOR-SACRELOR PRINCIPII ALE BINELUI, opuse TULBURĂTOARELOR PRINCIPII ALE RĂULUI. (Căci şi RĂUL are “principii”  -  dar ele nu sunt altceva decât întoarcerea pe dos, batjocorirea PRINCIPIILOR SENINE ALE BINELUI). CZC se pronunţă FERM împotriva atingerii unui om pe plan moral , dacă el este nevinovat prin ACŢIUNEA MORALĂ, prin  MANIFESTAREA EULUI(  şi dacă evreul DAVID ŞAFRAN mărturiseşte  -  nu mai avem nevoie de altă dovadă). Pentru că PLANUL MORAL este cel mai important, sensibil: ÎN PLAN MORAL SE PRODUC MIRACOLELE TRANSFIGURĂRII  -  nu în plan fizic. Deci, îndemnul lui CZC ar suna aşa:”Legionari, păstraţi planul moral ca pe terenul singurei, dar adevăratei, curatei victorii!” Lovind planul moral, dezechilibrând, prin violenţă, planul moral  -  întru nedreptate  -  îl perverteşti, îi creezi premizele împotrivirii faţă de ÎNVIEREA-TRANSFIGURAREA MORALĂ  -  ţelul luptei legionare.

Mai mult: CZC acuză biserica instituţionalizată creştină:”ei(oamenii care au lovit, rănit, jignit un evreu, în plan moral) nu-s decât oameni, POATE CHIAR BUNI CREŞTINI”. Adică:  biserica INSTITUŢIONALIZATĂ creştină (secularizată, în ultimele veacuri,  parţial, prin fapte deviate de la creştinismul     originar, autentic, apostolic şi al Sfinţilor Părinţi) nu pricepe importanţa capitală a planului moral  -   şi de aceea se produc marile, gravele confuzii  -  care nasc tragediile spirituale ale omenirii, din ultimele secole. TREBUIE RECTIFICATĂ(ALCHIMIC) ÎNSĂŞI BISERICA  -  să nu se mai ajungă la situaţia ca, un om care neglijează planul moral, să mai îndrăznească să se mai pretindă “bun creştin”. Pentru că e blasfemie: ESTE TRĂDAREA ADEVĂRATEI ÎNVĂŢĂTURI A LUI HRISTOS. Biserica a intrat , prin neglijarea planului moral, în contradicţie cu Hristos  -  întemeietorul ei spiritual, de drept şi de fapt  -  ,  cu NATURA EI AUTENTICĂ. Şi finalul densului, esotericului discurs al lui CZC ( într-o aproximativă traducere exoterică):”Scopul nostru, al legionarilor-iniţiaţi, este unul alchimic  -  pe omul-om îl  ŞLEFUIM( citeşte: RECTIFICĂM ALCHIMIC)  -   căutăm, adică, în interiorul întunecat al firii umane , PIATRA ASCUNSĂ  -  ADEVĂRUL SPIRITUAL. Elitele spirituale, ca şi MAGII din Evanghelie, PREGĂTESC-ANUNŢĂ REVELAŢIA  -  nimic mai mult. Revelaţia se realizează, efectiv(ca realitate metafizică) ÎN IESLE, PRINTRE OI, BOI, ASINI  -  adică la nivelul regnurilor-straturilor de temelie. Învierea nu este ceva superficial, la nivelul unor elite  -  ci este RĂSTURNAREA, REVOLUŢIONAREA, TRANSFIGURAREA LUMII,  DIN STRĂFUNDURILE EI SPIRITUALE.

 4 – DAVID ŞAFRAN încheie tot esoteric, concluzionând:”Am văzut în trăirea lui un început de logică.” DAVID ŞAFRAN recunoaşte că misiunea ARHANGHELULUI se realizează la nivelul corpului eterico-astral, la nivel vital-emoţional, iar nu ca “ misiunea” luciferică  -  la nivel strict(şi exclusiv) intelectual. DAVID ŞAFRAN recunoaşte că a reuşit, prin discuţia cu CZC, SĂ ÎNTREVADĂ LOGICA EMOŢIONALULUI  -  logica credinţei autentice, logica sacră . DAVID ŞAFRAN, chiar dacă nu a renunţat la poziţia sa de avocat al lui Lucifer(nu putea să-şi trădeze Neamul involutiv spiritual, căci era căpetenia lui spirituală)  -  a avut, totuşi, imensul, admirabilul curaj de a se despărţi de sine însuşi, pt. câteva clipe  -  a avut miraculosul curaj de a întredeschide uşa Paradisului: şi ARHANGHELUL, înmuiat de clipita de autosacrificiu( de aberaţie a propriei naturi) a lui Lucifer   -  I-A PERMIS NEPERMISUL..

***

 

I.6.b-REVELAŢIA/MĂRTURIA HRISTICĂ A LUI NICOLAE STEINHARDT...

           

            Este remarcabilă mărturia lui N. STEINHARDT, din JURNALUL FERICIRII: evreul STEINHARDT afirmă, şi o face în mod deschis şi  cu sentiment de profundă recunoştinţă  -  că, în închisoare, legionarii i-au salvat viaţa. Cinici legionari, care erau în acelaşi timp cu Steinhardt-evreul, în infirmeria temniţei. Ei, legionarii închişi pe viaţă      (sau cu condamnări care echivalau cu condamnarea pe viaţă), i-au salvat viaţa evreului-STEINHARDT, sacrificându-şi propria lor sănătate şi viaţă biologică.   În infirmeria temniţei, ei, legionarii creştini, i-au dat evreului porţia/raţia lor de pâine: toţi cei 5 legionari au murit de foame şi tuberculoză, pentru ca evreul tuberculos să Învie – întâi fizic, apoi spiritual...Autosacrificând faţă de un potenţial purtător de germeni ai RĂULUI, legionarii aceia au ţinut cont de diferenţa metafizică dintre POTENŢIALITATEA RĂULUI(non-necesar actualizată) - şi ACŢIUNEA RĂULUI. Prin jertfa lor autosacrificial-exemplară, ei, legionarii-puşcăriaşi, au determinat Revelaţia Hristică-Învierea Spirituală a lui Steihardt – şi, drept consecinţă, botezarea lui şi euharistia, în taina adâncă a închisorii comuniste...

            Dacă treci aşa de uşor peste cea mai teribilă şi măreaţă atitudine a fiinţei umane: RENUNŢAREA LA INSTINCTUL DE CONSERVARE (deci, conform imperativerlor Epocii Mihaelice: înfrângerea biologicului/eredităţii/instinctualului, în favoarea Spiritualului!!!)  -  şi situarea în zona AUTOSACRIFICIULUI ( spiritul de sacrificiu cu finalitate metafizică)  -  înseamnă că eşti ori de completă rea-credinţă, ori eşti stupid de-a binelea.

            Lucrurile sunt prea bine cunoscute, în cazul Steinhardt, pentru a considera că trebuie să mai insistăm...

***

 

I.6.c-MĂRTURIA EVREULUI MAGHIAR NICOLAS M. NAGY-TALAVERA...

           

            În cartea PARADOXUL ROMÂN (apărută în 1998) , la cap. “FENOMENUL LEGIONAR”: CUVÂNTUL ŞI FAPTA (pp. 204-205), românul SORIN ALEXANDRESCU(autorul sus-citatei cărţi) se arată complet nemulţumit de “ilogicul “ evreu maghiar NICOLAS M. NAGY- TALAVERA. De ce această nemulţumire a românului, în legătură cu evreul? Pentru că evreul îi face lui CZC un portret FAVORABIL , alcătuit din amintirile sale din copilărie( lui NAGY-TALAVERA i se spusese, copil fiind, că CZC era un monstru înfiorător...). Iată portretul făcut de evreul maghiar NAGY-TALAVERA, prin ochii copilului NAGY-TALAVERA: (PARADOXUL ROMÂN, 1998, p. 205) “Un bărbat chipeş, smead , înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit alături de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Harisma este un cuvânt nepotrivit pt. a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea , pur şi simplu,  pădurilor, munţilor şi furtunilor de pe culmile Carpaţilor, acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor.

            Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească.  Tăcerea sa  era elocventă: părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească.  O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail “. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba , care preceda totdeauna adunările legionare, începu.   Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac, n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”

            E un portret extras din sinceritatea unui copil, care scăpase  (cel puţin pentru o vreme) de influenţele luciferice care bântuiau neamul său. Ei bine, poeticianul român S. ALEXANDRECU sare în sus de revoltă, din pricina acestui subtil, revelator şi minunat pasaj despre CZC, scris de un evreu maghiar  -  şi nu se linişteşte decât când NAGY-TALAVERA, mai apoi, intră în linia “clasică” a calomnierii şi neînţelegerii lui CZC. Iată expresia perplexităţii revoltate şi, apoi, a satisfacţiei reintrării în starea de mişelie şi ticăloşie obişnuită: “O victorie post-mortem a lui Codreanu? Nu chiar, pt. că , în restrul cărţii, NAGY îşi recâştigă, DIN FERICIRE(s.a.) luciditatea critică . “

            A calomnia şi a scuipa înseamnă , în limbajul modern al internaţionaliştilor noştri  -  “luciditate critică”...     

            Te cruceşti, când mai vezi pe “logicul” şi “lucidul” S. ALEXANDRESCU scriind, mai sus, în aceeaşi carte, despre NAGY-TALAVARA: “tocmai pt. că acest evreu jumătate maghiar şi jumătate român, adeversar (democrat) fără rezerve al legionarismului, dar istoric de o deosebită probitate şi acurateţe, nu poate în nici un caz fi suspectat de parţialitate.”Va să  zică, un DEMOCRAT ( şi ştim bine, acum, îndârjirea perseverentă şi îndreptăţită a lui CZC contra democraţiei)   -  şi un evreu( şi ştim bine , acum, antisemitismul metafizic şi motivele antisemitismului metafizic al lui CZC) “nu poate fi în nici un caz suspectat de parţialitate”, când vorbeşte despre CZC. Te pomeneşti că, în viziunea d-lui Sorin ALEXANDRESCU, cel mai imparţial om care ar putea să vorbească “sine ira et studio” ar fi madam LUPESCU-WOLF.

            V-a luat Dumnezeu minţile, v-a orbit furia, d-le Sorin Alexandrescu, de nu mai puteţi deosebi nici negrul de alb. De ce atâta rea-credinţă  -  atâta înverşunare   -  care vă aduce în jenanta situaţie de a apărea, în faţa oricărui om cu cât de puţin bun-simţ  -  “sărit de pe fix”. Da, d-le Sorin Alexandrescu : să apăreţi, cum zice românul, “într-o ureche”. De ce atâta furibundă pornire blasfematoare, pângăritoare  -  împotriva românului CZC, pe care îl numiţi, în repetate rânduri, “bestie”? Evreul NAGY-TALAVERA, cu intuiţia sufletului său de copil scăpat  , un moment, de sub blestemul neamului său, spune că n-a putut vedea “nimic monstruos sau rău în el"”... Românul CZC  -  care este  salvatorul neamului în care v-aţi născut şi dvs., d-le Sorin Alexandrescu: dar, dacă NAGY-TALAVERA S-A NĂSCUT PT. O CLIPĂ DE GRAŢIE CRISTICĂ  -  dvs. v-aţi născut pentru a coborî în tenebrele lui Lucifer...

            Oare de ce să nu te bucuri de victoria lui CZC, care e victoria mihaelico-solară? De ce să te bucuri doar de întuneric şi de rău? Care să fie explicaţia decât căderea sub incidenţa spiritelor ahrimanice?

            Ce rău v-a făcut CZC, d-le Sorin Alexandrescu? În definitiv, ce aţi înţeles din ce a făcut el lumii? Dacă nu înţelegeţi nimic din metafizica lui CZC, de ce , d-le poetician, vă permiteţi să ridiculizaţi şi să batjocoriţi cel mai înalt vizionarism, cuprins în pasajul din PL, când CZC vorbeşte despre metafizica RETRAGERII ÎN MUNŢI a legionarilor, în Muntele Spiritului, d-le S.A., în Muntele Golgota cu Vârf-de-Cruce, d-le S.A., pt. a mântui, din Vârful-de-Cruce, VĂILE LUCIFERISMULUI EVREIESC, DAR ŞI VĂILE IGNORANŢEI, LENEI SPIRITUALE ROMÂNEŞTI? MOARTE Satanei va da  -  şi MILĂ OMULUI RENĂSCUT, TRANSFIGURAT. Evreu sau român  -  asta n-are importanţă, când e vorba de exorcizare, pt. mântuire. Pentru CZC, contează TRANSFIGURAREA DIVINĂ A OMULUI.

            N-ar fi fost mai bine să tăceţi, dacă n-aţi priceput? D-le Sorin Alexandrescu, eu cred că, dacă nu aţi fi, acum, altcineva decât SORIN ALEXANDRESCU şi anume un biet posedat de diavol  -  aşa ar fi fost bine şi sincer , din partea unui om. Unui OM. Subliniez.

            De ce huleşti , orbule, oricine ai fi? Nu huli, orbule, oricine ai fi. Nefericită fiinţă  -  pt. tine şi pt. luminarea ta şi a altora ca tine s-a răstignit CZC  -  iar tu îl huleşti pe el...

  Spuneam de o clarificare , la care mă obligă conştiinţa, după citirea acestor pagini din Sorin Alexandrescu:

 

           Sintagma EVREU METAFIZIC trebuie întrebuinţată  nu exclusiv faţă de o etnie (etnia israelită), ci faţă de gradul de luciferizare-ahrimanizare a individului de oriunde pe Pământ (respectiv, a colectivităţii de indivizi de oriunde pe Pământ): unii sunt mai mult luciferizaţi-ahrimanizaţi  -  şi, deci, mai apropiaţi de semnificaţia EVREULUI METAFIZIC , trufaş şi distructiv  -  alţii mai puţin luciferizaţi-ahrimanizaţi  -  şi, deci, mai depărtaţi de semnificaţia sintagmei EVREU METAFIZIC. 

         Aşa că, mai curând poate fi numit EVREU METAFIZIC un ETNIC român, orbit de demon într-un grad extrem de avansat ( cum e cazul concret al lui S.A., STELIAN NEAGOE etc.)  -  şi mai puţin adecvată este sintagma EVREU METAFIZIC pentru ETNICUL  evreu NAGY-TALAVERA ( sau pentru  N. STEINHARDT   -  botezatul şi mărturisitorul de adevăr, care spune cum , în închisoare, LEGIONARII i-au salvat viaţa  -  cu sacrificiul propriei lor vieţi, căci legionarii aceia simţiseră OMUL în STEINHARDT  -  omul în suferinţă, omul confruntat cu spaimele morţii  -  iar nu simţiseră evreul luciferizat, trufaş şi pus pe rele). Aceştia asupra cărora am făcut vorbire în rândurile din urmă  -  sunt fie mai puţin luciferizaţi, fie, chiar, au avut revealaţia FIULUI OMULUI  -  s-au situat în REGNUL SPIRITUAL SOALAR-CRISTIC(deci, au început să se situeze în transetnicitatea reală, cea spirituală  -  care este vestită  de spiritualiştii Pământului  -  se numeşte stadiul SPIRITUAL-planetar VULCAN  -  stadiu-regn MORAL al Pământului).

               Această  clarificare, după cum  am spus chiar la începutul discuţiei referitoare la Sorin Alexandrescu  -  este despre “trădători”  -  în sensul bun şi în sensul rău  -  dar ambele tipuri ţin de spiritualitate. Ea, clarificarea, nu schimbă cu nimic , evident, adevărul ştiinţei spirituale, conform căruia poporul evreu(în globalitatea sa  -  iar nu, precum am zis, ca summus de indivizi  -  căci indivizii pot scăpa , întâmplător sau nu, procesului de extremă luciferizare care apasă, când şi când, în istoria spiritului omenesc, asupra câte unui neam sau a  câte unei mari grupări de spirite, care se supun involuţiei spirituale, căderii în robia materiei, întârziind evoluţia generală a spiritului uman )  -  este cel mai infiltrat de luciferism . Necrezând în învierea spirituală şi voind să stăpânească (prin distrugerea neamurilor-cu-revelaţia-lui-Hristos) lumea pământească, frânând,  astfel, evoluţia spiritului uman.

                                                                             ***

 

I.7-TEMELIA MALEFICĂ : STÂRPITURA MORALĂ ROMÂNEASCĂ

     MOTTO: Radu Gyr, POEZIA ORALĂ, vol. III, CETATEA FĂRĂ ICOANE,p. 149:

                                                 

                                                  “În biserici şi-n altare

                                                   caii ronţăiau ovăz  -

                                                   câtă cruce-a stat în văz

                                                   zăcea ţăndări sub picioare,

 

                                                   cât Arhanghel în icoană

                                                   luminând pe-un zid bătrân  -

                                                   pradă ghearei de păgân,

                                                  pentru flacăra duşmană,

 

                                                 câtă Precistă-n vopsele,

                                                 câtă candelă-n unghere,

                                                 se făcea spărturi de cer,

                                                 sfărâmat argint de stele.

 

                                                 Chipul Domnului pe uliţi,

                                                 Dus în urlet şi ocări,

                                                 Încă surâdea iertări,

                                                 Sfâşiat în vârf de suliţi.”

 

  

            Cazurile  Vernichescu (...rănit superficial...)-Stelescu şi Manciu-Duca trebuie privite în linia evoluţiei spirituale din însuşi sânul Legiunii. În linia forţei de penetrare spiritual-arhanghelică: a- a lui CZC în Legiune, dar şi b- a lui CZC , de către Revelaţia Arhanghelică   -  în vederea acţiunii transfiguratoare, de către CZC, a Legiunii.

            Gestul de cavaler purificator al lui Moţa, cât şi gestul reflex de “fulgerare” a lui Manciu, de către CZC  -  trebuie avute în vedere ca o primă treaptă de soluţionare metafizică a RĂULUI interior: TRĂDAREA        (Evadarea din Sine) Spiritului Viu, care dezerta spre zona RĂULUI.

            Eu socotesc că şi cazul STELESCU-OTRĂVITORUL(Stelescu a fost instigat de poliţie, la ordinul lui I.G.Duca,”stimulat” de camarila regelui CAROL AL II-LEA şi de către ELENA WOLF-LUPESCU, vârful de lance politică al finanţei evreieşti din România  -  să-l otrăvească pe CZC)  -   trebuie văzut ca o treaptă superioară, în “eşafodajul” de soluţionare metafizică a RĂULUI, în cadrul RĂZBOIULUI METAFIZIC: apare RITUALUL EXORCIZATOR. Încă o dată, eu, personal, cred că CZC nu a fost implicat, nici direct, nici indirect, în acest caz  -  dar acest caz arată până la ce nivel spiritual pătrunsese, în Legiune, învăţătura esoterică a lui CZC. Cu alte cuvinte, până la ce nivel de înţelegere esoterică reuşise CZC să ajungă, în munca sa metafizică de transfigurare interioară a membrilor MEDII(medii  -  ca potenţial de asimilare a învăţăturii metafizice-mihaelice)ai Legiunii. E clar că aromânii, aflaţi, prin istoria lor, mult mai implicaţi în evenimenţialul fizic (trebuieseră, în Grecia, Bulgaria etc. să-şi apre, fizieşte, cu cuţitul şi puşca, fiinţa etnică...) n-au priceput în profunzime învăţăturile metafizice ale lui CZC – ci au luat, totul, „ad litteram”...Deci, veterotestamentar, „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”...

            Cazul DUCA este ULTIMUL din seria pe care aş numi-o, oarecum impropriu, “veterotestamentară”, a Legiunii ( repet, nu am în vedere nivelul spiritual personal al lui CZC, ci, mai degrabă, forţa sa de penetrare spirituală, în corpul  fizico-spiritual al Legiunii). Adică, acţiuni exoterice şi în spiritul VECHIULUI TESTAMENT şi al lui MOISE, cel care, coborând de pe muntele SINAI şi văzându-şi neamul recăzut în idolatrie, a pedepsit cu MOARTE FIZICĂ pe mii dintre membrii triburilor iudaice, voind să impună, dinafară înăuntru, LEGEA DIVINĂ. Acest DINAFARĂ-ÎNĂUNTRU este sensul aplicării, dar şi însuşirii iniţierii de tip veterotestamentar. Încă nu se pune problema învierii spiritului şi evoluţiei sale DINĂUNTRU SPRE ÎNAFARĂ.

            Apoi, în cadrul atitudinii spirituale a Legiunii   -  se trece la faza “neotestamentară”, la faza profund esoteric-cristică: pe de o parte, LUPTA PUR METAFIZICĂ(“Nu am venit cu pacea, ci am venit cu sabia”  -  SABIA METAFIZICĂ, prin care se luminează INTERIORUL SPIRITUAL UMAN  -  şi, acolo, în interior, se separă clar, ferm, definitiv, GRÂUL DE NEGHINĂ, BINELE DE RĂU)  -  pe de altă parte, dar absolut complementar, RUGĂCIUNEA, ca SCARĂ , de la suflet înapoi spre Dumnezeu, ca armă supremă, prin care VRĂJMAŞUL METAFIZIC(care tentează blocarea zborului revenitor al sufletului spre Dumnezeul său) va fi IERTAT-EXORCIZAT(“Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”  -  ignoranţa-demon, agresiunea fizică-demon, batjocorirea-demon etc.  -  vor fi distruse pe calea IERTĂRII, adică pe calea de sus în jos, dinspre HRISTOSUL GOLGOTEI, către PORŢILE IADULUI, care porţi vor fi sfărâmate, iar procesul de fabricare a GOLEMILOR  -  blocat).

            Se observă că, după NICADORI, cât trăieşte CZC  -  nu se mai practică exorcizarea prin gest ritualic exhibat  -  ci exorcizarea interioară, tinzând spre autoperfecţionarea spirituală a membrilor LEGIUNII, tinzând spre perfecţionarea actului interior –metafizic. INTENSIFICAREA RUGĂCIUNII, ca singur act violent-metafizic  -  şi blocarea definitivă a gestului exterior, violent-fizic. Se acceptă, de acum încolo, un singur tip de gest violent: AUTOSACRIFICIUL, MARTIRIUL. Şi, doar sporadic, avertismente fizice, pentru cazuri de încălcare a CODULUI ONOAREI  -  dar  cu intensitate medie a gestualităţii de avertizare. (Mai târziu, după moartea lui CZC, în asasinatele politice , asupra legionarilor, din spitalul militar-Braşov   -  sept. 1940  -   se demonstrează cu prisosinţă că modelul propus de CZC, în acţiunea metafizică  -  a avut adepţi de mare valoare spirituală. Legionarul GRIGORE PIHU, bolnav, internat în spitalul din Braşov, îi mulţumeşte ABSOLUT SINCER colonelului care venea să-l smulgă din patul de boală şi să-l ducă în faţa mitralierei călăilor:”  - Îţi mulţumesc, d.le colonel, pentru moartea frumoasă pe care mi-ai adus-o(...) Moartea pe care mi-a hărăzit-o CEL DE SUS prin d-ta este moartea cea mai frumoasă. Dumnezeu mi-a dat suprema fericire, din moment ce m-a făcut să trăiesc alături de CĂPITAN şi el să mă  cunoască şi să mă iubească. O viaţă de continui binefaceri dumnezeieşti nu putea să ia sfârşit decât printr-o MOARTE LEGIONARĂ. Este cel mai bun dar. (n.m: MOARTEA LEGIONARĂ însemna autosacrificiul martiric pentru neam şi pentru concepţia legionar-mihaelică).

            În acest timp, eu (n.m.: dr. ŞERBAN MILCOVEANU, autorul art. NOAPTEA MĂCELULUI ÎN SPITALUL MILITAR BRAŞOV) îi ajutam să se îmbrace, întrucât puterile îi erau sleite de o lungă suferinţă. După ce s-a îmbrăcat, a turnat untdelemn în candela ce ardea mereu în camera lui şi, îngenunchind, şi-a făcut ultima rugăciune. S-a  ridicat şi, îmbrăţişându-mă pe mine, a îmbrăţişat pe toţi legionarii aromâni.

-                   Să mergeţi pe drumul Căpitanului, până la unul, şi să căutaţi să secaţi în voi tot răul.(n.m.: iată dimensiunea pur metafizică, AUTOEXORCIZATOARE, pe care a căpătat-o personalitatea unora dintre iniţiaţii-legionari autentici: RĂUL începe din noi, să începem, deci, stârpirea RĂULUI, cu STÂRPIREA PĂCATULUI DIN NOI).

   Apoi a luat o cruce în braţe şi a pornit spre uşă, ducându-şi greu trupul istovit de boală(n.m.:imitatio Christi, imitare a drumului golgotic).

-     Ce-i asta, d-le Pihu? A întrebat colonelul.

-                       Aşa merge legionarul, cu crucea în braţe.

   Apoi, ca pentru sine, şopteşte:

-     Mergem în Rai. Ne cheamă CĂPITANUL la el...(s.m. - n.m.: percepţia apropierii de spaţiul metafizic arhanghelic).”* [14]

            De aceea, spunem şi o vom mai spune,  faza aceasta a evoluţiei spirituale, la care a adus CZC Legiunea, exclude, la modul neotestamentar şi franciscan, orice violenţă  fizic-darwinistă. Franciscanismul(“neotestamentarismul”) lui CZC elimină definitiv atât veterotestamentarismul (acţiunea spirituală dinafară-spre- înăuntru), cât şi pseudo-darwinismul violenţei fizice. Rugăciunea, întărirea PE DINĂUNTRU, cu SABIA ARHANGHELULUI DE FOC  -  elimină TOTAL acţiunea exhibată, elimină TOTAL sabia fizică a răzbunării, de tip “veterotestamentar”.

            Să ne amintim de singurul răspuns, de CAVALER-ARHANGHEL, pe care CZC poate să i-l dea trădătorului N. IORGA (răspuns prin care, practic, CZC şi-a semnat condamnarea la moarte... – după ritualul masonic: strangulat, apoi împuşcat în spate, apoi ars cu var, apoi, în cele din urmă - ...făcându-i-se dispărute, pentru vecie, rămăşiţele pământeşti...!!!): “Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte(...)Nu veţi întâmpina, nici dvs., d-le Profesor Iorga, şi nici ceilalţi toţi care v-aţi asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte represiuni, nu numai nici o violenţă, ci nici măcar o opunere.(s.a.)

            Dar  de acum  şi până voi închide ochii, d-le Iorga, şi după aceea, te voiu privi aşa cum meriţi.”

            PRIVIREA DOJENITOARE, acuzatoare, DE DUPĂ MOARTE, din Cerul Arhanghelului care opreşte, cu SPADA DE FOC, pe trădătorii de Dumnezeu, de a intra în Paradis. Suprema atitudine metafizică.

            Subliniem: CZC se lupta, în primul rând(şi în faza “veterotestamentară”, şi în faza “neotestamentară”), cu trădătorii-dezertori din zona SPIRITULUI VIU AL NEAMULUI SĂU(apropierea NR, de către CZC, din RUGĂCIUNEA CĂPITANULUI, din IJ, e pe eeplin îndreptăţită, dată fiind confundarea-suprapunerea lui spirituală peste FOCUL ARHANGHELULUI NR). Ei, trădătorii-dezertorii, erau infinit mai vinovaţi faţă de NR(pt. că ei erau VII9, decât GOLEMUL. Cu Golemul iudaic se va lupta  strict metafizic, de la începutul până la sfârşitul operei sale spiritualizante -  după cum  rezultă şi din dialogul (discutat mai sus) de la CASA VERDE, dintre şef-rabinul DAVID ŞAFRAN şi CZC: nimic contra omului(şi aşa suferind infernal, anihilat fiind spiritual de către forţele malefice triumfătoare asupra neamului iudeu), totul contra RĂULUI METAFIZIC(care foloseşte trupurile-corporalităţile fizice ale membrilor neamului mort spiritual iudeu) [15] .

            ...Iată numai o mică parte din marea operă de Pedagogie şi Alchimie Naţională, pe care Mircea Eliade a cunoscut-o şi pe care şi-a însuşit-o, făcând parte din cuibul legionar bucureştean „Axa”. Cine citeşte rândurile noastre cu bună-credinţă, sperăm că-şi va da seama că, a-l acuza, în continuare, pe Mircea Eliade, de „legionarism”, ca şi cum ar fi fost un crimnal în serie, de tip hollywood-ian, este o aberaţie. Sau seamănă foarte bine cu persecuţiile sălbatice şi aberante, contra creştinilor, din vremea lui Nero, Caligula, Domitianus, Traian...

***

 

 

 

I.8-MISIUNE ŞI NEAM METAFIZIC

 

 

Legionarii se luptau cu PRINCIPIUL RĂULUI din lumea terestră  şi   din lumea  non-terestră  -  de oriunde s-ar fi ivit şi manifestat PRINCIPIUL RĂULUI. Legionarii sunt permanenţii veghetori, permanenţii militoni, aghiotanţii, pe pământ, ai Arhanghelului din cer. Şi această luptă cu RĂUL, luptă metafizică, în primul rând şi înainte de toate  -  era, evident, lupta cu SINELE FIECĂRUI OM CE VOIA BINELE. Lupta cu sinele este esenţială în obţinerea premizelor REVELAŢIEI  -  şi disciplina ACESTEI lupte era învăţată, ca-ntr-un abecedar, de fiecare legionar-cruciat, din paginile celui mai complet ghid de exerciţii moral-spirituale [16] , care a fost realizat vreodată, nu numai pe pământ românesc, ci în întreaga lume(cel puţin în ultimele patru secole): CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB.

RĂUL era ca nisipul ce astupă ochii doritori să-L vadă pe Dumnezeu-Lumina. Nisipul trebuie aruncat  -  şi ARUNCAREA este un gest violent. Cum violentă pare şi afirmarea MISIUNII NEAMULUI, de a răzbi, prin întunericul din pântecele RĂULUI, prin desişul iniţiatic al “pădurii cu fiare sălbatice”  -  către ÎNVIEREA LUI SPIRITUALĂ. Pare. Pare violentă afirmarea MISIUNII NEAMULUI ROMÂNESC, acelor neamuri( sau organizaţii suprastatale) care fac totul ca NR să se stingă, nu să învie. Şi atunci, voi spune că-i foarte comod să numeşti”violenţă” orice afirmare a VIEŢII, căci ea, viaţa, se încontrează cu moartea. Când un copil se naşte  -  nu o face, oare, CU MAXIMĂ VIOLENŢĂ   -  ucigându-şi, uneori, mama?  Totdeauna, moartea şi preoţii ei negri vor acuza viaţa de violenţă. Şi e firesc s-o acuze  -  dar din punctul LOR de vedere: din punctul de vedere al MORŢII. Viaţa, însă, îşi va vedea de bătălia ei  -  căci trebuie să ajungă la o treaptă supremă, greu de atins, prin mari încercări, sperând să dobândească: ÎNVIEREA, redobândirea caracterului sacru, atemporal, SMULS, DEFINITIV, DICHOTOMIILOR  -  deci, smuls antagonicei MORŢI.

Deci, MISIUNEA NEAMULUI e mai mult decât viaţa  -  este ÎNVIEREA SPIRITUALĂ, spune CZC. Şi atunci, de mirare ar trebui să fie nu câtă violenţă  -  ci, dimpotrivă, CÂTĂ LIPSĂ DE VIOLENŢĂ, sau CÂT DE PUŢINĂ VIOLENŢĂ , parcă îngrijorător de puţină, au manifestat CZC şi legionarii săi: STRICTA VIOLENŢĂ NECESARĂ: a- pentru scopul vital( pt. supravieţuirea biologică a LEGIUNII-Neam); b- pentru scopul transfigurator (de Neam). Ambele scopuri vizând NEAMUL -  datoria sacră faţă de ÎNVIEREA SPIRITUALĂ A NEAMULUI. O miraculoasă răbdare şi economie de energie-violenţă.

*

 

Misiunea ţi-o faci, întâi, faţă de familia, de Neamul tău – şi abia după ce ţi-ai cunoscut/recunoscut Neamul tău – trebuie să-ţi vezi şi chipul din Omenire. Poporul este supra-faţa istorică, deci schimbător-şovăitoare, a Supra-Fiinţei tale (dar, vrea ori ba, poporul trebuie să fie şi vehiculul tău, spre Neamul Metafizic...)  – dar NEAMUL METAFIZIC (dintru MOCŞA-Patria Sfântă!) este ŢINTA FINALĂ A SUPRA-FIINŢEI TALE IDEALE!!!  - obrazul/faţa ta ideal/ă, împlinit/ă întru Sinea Luminat-Dumnezeiască. Umanitatea METAFIZICĂ nu este decât numele şi mijlocul de a ajunge la re-transcenderea deplină a Neamurilor/Supra-Feţe Dumnezeieşti, înapoi întru Adam Protogonos-Unicul (re-sfinţit, re-întors la Creatorul său, cu smerenia cuvenită, după trădarea dintâi...).

Misiunea, deci, ţi-o faci, deplin, doar cu INIMA şi cu TRUPUL  proptite de Duhul şi Trupul PATRIEI tale Unice.  Nu dezerta de la NEAMUL METAFIZIC, căci pe tine te pierzi în Neant... – căci nici nu ai unde merge/dezerta, decât în Sumbrul, Fără-de-Chipul PUSTIU AL SATANEI...

*

 

Eu nu îmi permit să fiu superficialo-condescendent, precum majoritatea „olimpienilor” noştri critici... -  faţă de spirite majore româneşti, precum AMINUL-EMINESCU, şi, bineînţeles, nici faţă de spirite influenţate misionar (conştient sau inconştient...) de acesta – precum Creangă, Caragiale, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu etc. – deci, în niciun caz faţă de Mircea Eliade... - cel rămas TOTAL (şi manifest!) fidel iniţierii!

Critica pe care o practic eu este nu doar de tip hermeneutic, ci doresc ca românii să-şi vadă scriitorii „plimbându-se” prin Grădina Arheilor... – este o critică aşa-zis poetico-mitico-arhetipală – de tip esoteric. Nu este suficient să excluzi, injurios, sau, dimpotrivă, să lansezi ditirambi fără acoperire...Termenul de „genialitate”, mai ales când chiar vorbeşti despre spirite planetare, trebuie argumentat, susţinut!

De aceea, probabil cărţile mele de hermeneutică esoterico-arhetipală nici nu sunt citite decât de câţiva oameni...Ele, cărţile mele, obosesc, probabil, minţile dedate cu imagini fugitive/virtuale, ale epocii moderne...Nu mai sunt dispuşi oamenii contemporani la eforturi spirituale susţinute – foarte puţini înţeleg că omul este, în primul rând, fiinţă de duh...Omul contemporan preferă să fie „minţit frumos”, decât să se nevoiască a pricepe diferenţa dintre o existenţă minţită(falsă/falsificată) şi o existenţă REALĂ, prin „sudori de sânge” ale efortului spiritual-rugăciune către Dumnezeu şi către Spiritul Nostru Transpersonal.

Neamul Metafizic, despre care tot scriu, şi degeaba scriu...Nu cred că trebuie să mă considere pe mine cineva nebun, pentru că sunt treaz...şi cred...şi spun ceea ce cred şi văd/intuiesc...Nu sunt ascultat, pentru că nu sunt o „celebritate” – dar ce o mai fi însemnând, astăzi, „ a fi celebru”, decât „a fi un mistagog”, un şmecher mai şmecher decât media, un individ care a „prins” mersul spre iluzie al istoriei, şi se lasă el însuşi iluzionat cu „propria lui glorie” – care „glorie”, de fapt, nu va rezista, în veac, nici cât praful pustiului...?!

După opinia mea, păcatul cel mai mare al românilor este că refuză să-şi asume şi priceapă corect MIORIŢA DUMNEZEIASCĂ!!! După care urmează păcatul nostru de moarte, prin non-repunerea, în demnitate supremă, a celui ce este însăşi esenţialitatea Logos.ului Românesc: Aminul-Eminescu!!!

Românii contemporani nu vor să priceapă  (şi s-au făcut vinovaţi de păcatul ăsta chiar cărturari demni de tot respectul, precum a fost Octavian Paler!!!) că Mioriţa este ŢINTA METAFIZICĂ FINALĂ A EVOLUŢIEI SPIRITULUI ROMÂNESC!!!!! Nu este prezent, nici imagine a ceva de aici, din contingent... – ci din VECIA METAFIZICĂ!!! – acolo unde ar trebui să ajungem, dacă şi numai dacă, însă, ne vom împlini iniţierea în labirintul probelor istoriei!!!

Mioriţa, cea atât de tembel interpretată şi condamnată, oferă surprinzătoare soluţii, pentru problema Învierii, la traco-geţi (sau geto-daci, cum doriţi…): într-o variantă ardelenească a mult-hulitei Mioriţe – Magul-Păstor le spusese celor apropiaţi că VA ÎNVIA (iată, stimate şi regretate domnule Octavian Paler, adevărul despre “nesimţirea”, în faţa “pericolului” MORŢII, a păstorului şi a românilor, în general…: păstorul traco-get ŞTIA CĂ VA NEMURI-ÎNVIA!!!): “Oile, păscând, / Să le-aud plângând,/ Cum plâng şi jălesc,/Eu să vă-ndrăgesc./De v-o veni dor,/EU AM SĂ MĂ SCOL” – s.n.– la fel, şi într-o variantă moldovenească: “Şi mama purta,/În traistă ducea/Apă-nvietoare,/Buruieni tămăduitoare/Şi mi-l oblojea/Şi mi-l descânta,/DE MI-L ÎNVIA” – s. n.(cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997).

 

Da, aşa cum Hristos-Dumnezeu, pentru a Învia, a trebuit să treacă, întâi, prin moarte – aşa şi românii ar trebui să înţeleagă că, până la stadiul „Păsărele (n.mea:Îngeri!!!)mii/Şi stele făclii...” – este, anterior, un drum de iniţiere intru infern...

*

 

...Dacă ungurii, spre pildă, nu fac altceva decât să tot falsifice la istoria lor... – şi nu mult diferit procedează şi francezii, cu momente fundamentale ale istoriei lor (oh, veşnicele Alsacia şi Lorena... ) - şi cum ar putea face altfel anglo-saxonii, „siamezi” istorici cu francezii... - şi germanii moderni, care sunt „siamezi” istorici atât  cu francezii, cât şi cu englezii/anglo-saxonii...( – şi cum, Doamne iartă, ar putea să facă excepţie tocmai belgienii, cu schizofrenia lor valono-flamandă...) – ei bine, dacă toate neamurile Europei au intrat, de mult, grav şi tragic, în frământarea identitară – cum îşi închipuie românii, intraţi în acest infern schizoid, UNIUNEA EUROPEANĂ... - că pot scăpa de balamucul identitar...?

Nu ne cere nimeni să ne falsificăm istoria (şi, de-o cere, n-avem dreptul să acceptăm!!!), căci nu avem cu ce să ne ruşinăm, în faţa celorlalte neamuri europene!!!- dar nu avem dreptul să ignorăm, la modul tembel, această frământare a spiritului uman!!! Nu avem, deci, dreptul la Suprema Confuzie: între planul Metafizic(în care există, ideal, Neamurile, ca o prefigurare paradisiacă) – şi planul evenimenţial-istoric, în care ceea ce eu numesc „Neamuri Metafizice” – nici măcar nu se văd pe ele înseşi, nu se desluşesc, lor înşile!!!

Avem obligaţia să pricepem că, până să ajungem la stadiul spiritual numit, de Eminescu, MARE/MĂREŢ(cf. finalul poemului  Andrei Mureşanu) – trebuie să trecem prin istorie, prin infernul iniţiatic al evenimenţialului nebun... :

“Mai tare e-acea stâncă ce a trecut martiră / Prin vijelii mai multe - Popoarele barbare / Ce-au cotropit românii sub vijelii măreţe, / Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, / Dară şi trecătoare ca ele. Iar stejarul / Poporului meu tare ridică şi-azi în vânturi / Întuncata-i frunte şi proaspăta lui frunză. / În lume sunt popoare cuminţi şi fericite, / Şi mă-ntreb ce soarte să doresc la al meu? / Şi-un gând îmi vine aspru, adânc, fără de milă / Şi sfărmător de lume - Nu, nu! N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu - nu merit ele / Să-i semene. Poporu-mi menitu-i ca să fie / Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire / Pentru a lui viaţă, - O, naţie iubită! (…) voi să te văd, iubito, nu fericită - mare!”.

Vijelia(simbolul schimbării/transfigurării, prin intervenţie a Supra-Spiritului/Supra-Sinelui – SINEA DIVINĂ!) la Eminescu, nu poate să-şi dezvolte semantica în câmpul sublimului (vârtej creator), decât prin corelative semantice. Aerul trebuie să aibă, totdeauna, un corelativ în apa-potop, sau apa-cristal-grindină (în Scrisoarea III, vijelia “ca potop ce prăpădeşte”, “grindin-oţelită”), sau în mineral-stâncă, coroborat, la rândul său, cu finalitatea Pisc-cu-Mag-Foc (I-291), Povestea magului…: “Deasupra ăstui munte cu fruntea sterpită, / Deasupra de lume, deasupra de nori, / stă magul; priveşte furtuna pornită (…) vuind furtunoasa-i şi straşnica arpă / Trec vânturi…”). Aşa se întâmplă şi în exemplul citat: vijelia nu are încărcătură sublimă şi utilă în sine (popoarele barbare, ca vijelii fără suport acvatic, mineral etc., nu sunt întemeiate, sunt trecătoare, nefiind corelate cu vreo esenţă) - ci realizează proba rezistenţei (implicit, a creaţiei iniţiatice a) mineralului stâncă: poporul român.

Stânca şi stejarul sunt corelative în câmpul semantic cu mare autonomie al stabilităţii, sublimului, divinului. Despre stejar se spune [17] : “Gestul tragic al Regelui Decebal are loc sub stejar. Acesta era un copac sacru, pe care fusese răstignit însuşi Zalmoxis. Atins de săgeata ucigaşă, tânărul zeu exclamase, cu ochii către cer: «Helis, Helis, alamus aba tani!» [ciudată asemănare cu aramaicul: «Eli, Eli, lama sabachtani!», al lui Iisus], adică «Doamne, Doamne, glorie Ţie!»; se spune că acestea au fost şi ultimele cuvinte ale lui Decebal şi ale celorlalţi viteji, ucişi în luptă sau sinucişi. Geţii numeau stejarul Usta-Daema (=Frunze dantelate) sau Carambis (=Încoronatul). Ca şi geto-dacii, românii venerează acest falnic arbore, şi uneori doresc să fie înmormântaţi lângă el.”

În viziunea eminesciană, deci, poporul-stejar al românilor este sacru. E vorba de o sacralitate menită (“poporu-mi menitu-i să fie …”), dar şi câştigată, confirmată şi reconfirmată, printr-un fel de teurgie necesară, dorită, dar pusă sub semnul tragic al non-implacabilului în istoria explicit-evidentă (s-ar putea ca arhetipalitatea implacabilă să nu devină relevanţă în istorie, şi atunci: “Mai bine stinge, doamne, viaţa ginţii mele, / Decât o soartă aspră din chin în chim s-o poarte, / Mai bine-atingă-i fruntea suflarea mării moarte!” - halele mării sunt zona arhetipurilor, unde, la ospăţ, stau Odin, Decebal - şi, probabil, toţi zeii pantheonului daco-germanic). În această istorie, arhetipul poate să nu aibă relevanţă. Dar anistoria confirmă identitatea sublimă Logos (gintă română) - Spirit Atotînglobator. Menirea poporului-stejar este stabilită în anistorie. Mai rămâne ca, prin teurgie, arhetipul să devină, în istoria profană, poporul altfel, poporul ales.

Poporul-stejar sacru, consecutiv, este şi un popor al minunii unicităţii: el, şi nu celelalte popoare, a avut parte şi de cele mai relevante (“turbate, aspre”) încercări - dar, tot el, şi nu altul, şi-a păstrat “proaspăta frunză” (corelată cu genialitatea genuină: întunecata frunte). De aceea, menirea lui nu poate şi nu trebuie să fie asemănătoare cu a nici unui popor: “N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu - nu merit ele / Să-i semene”). Deci, e vorba şi de merit teurgic/teandric (contopit cu menirea, din arhetipalitate). Menirea (dar şi meritul) cer poporului român să fie altfel. Misiunea poporului-stejar este, deci , una specială, cu totul diferită de toate menirile. Nu trebuie să fie un popor fericit-echilibrat (“Eu nu cer fericire…”), nu are o menire evidentă-exoterică, împlinită uman (căci, la modul uman, fericirea este dorită, închipuită etc. de indivizi c punct terminus al năzuinţelor fiinţei), ci transuman, esoteric. Poporul român, în viziunea eminesciană, nu este, deci, o realitate fiinţială, ci trebuie să fie mare şi altfel (mare - măreţie aspaţială, spiritual-ocultă). Poporul român este menit, deci, unei existenţe paralele cu cea fiinţială: unei existenţe mistice, existenţă în care fericire-nefericire sunt termeni lipsiţi de semnificaţie.

Şi dacă este singurul care are astfel de menire, şi dacă este popor-stejar, deci axis mundi - înseamnă, pe cale de consecinţă, că menirea lui implicită este să dea semnificaţie celorlalte popoare, lipsite de vlaga divină - să dea semnificaţie lumii, cosmosului. Poporul român este poporul sacru, conţine salvarea lumii întru semantica sacră.

 

Eminescu spune clar că nu vrea, pentru neamul său, „fericire”, căci, în Valea Plângerii, care este Pământul, „fericirea” înseamnă  inconştienţă/iresponsabilitate – ci măreţia martirajului, pentru a-şi înfrânge soarta iluzorie, şi a binemerita să ajungă la soarta metafizică...Să-şi împlinească misiunea, înseamnă ori să suporte, extrem, iniţierea prin istorie – ori să dispară din planul divin!!!

Nu se vede, oare, clar, că nici măcar musulmanii nu mai sunt DELOC fatalişti – nu-şi permit!!! – ci patrioţii musulmani dezvoltă chiar atitudini de un dinamism spiritual extrem, fanatic?

Şi dacă EI nu-şi permit fatalismul, conform doctrinei lor religioase – cum îndrăznim noi să stopăm motoarele Spiritului?!

Zalmoxianismul intuitiv/nativ al părinţilor şi bunicilor noştri nu ne-a învăţat, oare, nimic?! N-a mai rămas nimic din cultualitatea existenţei lor?! Falşii noştri intelectuali mână poporul la dispreţ pentru comunitatea sacral-sătească...Da...Nişte trădători ordinari... - dar noi ce păzim?! Sau n-au mai rămas paznici?!

Nu am văzut, noi,  cum ţineau părinţii şi bunicii noştri, cu sfinţenie, posturile, cum ţineau, REAL şi SMERIT, sfintele sărbători, cum îşi ţineau portul lor cosmic ???!!! – căci straiele lor de sărbătoare, „portul naţional”  - erau, de fapt, veşminte SACERDOTALE!!! – pe care erau/mai sunt(...? – am văzut numai în Bucovina mândria de a îmbrăca, duminica, în faţa lui Dumnezeu, straiele „naţionale”...) inscripţionate, egal, constelaţii şi drumurile vieţii şi morţii!!!

*

De ce nu dăm mărturie, cu toată puterea? De ce nu ne instituim în martori, pentru Neamul nostru din VECI – Neamul Metafizic Românesc (neam de înţelepţi şi buni în faţa lui Dumnezeu!) – pe care l-am întrezărit, în comportamentul lor, al părinţilor şi bunilor noştri – comportament  plin de bună-cuviinţă şi credincioşie şi respect faţă de toate  ale trupului şi ale Duhului???!!!

...Ori ne înţelegem misiunea de Candelă, Veşnic Nestinsă, pentru toate Neamurile (cele care, deja, tremură de groază,  în întuneric, şi cată să vadă unde a mai lăsat Dumnezeu lumină, pe Pământ, pentru a reaprinde...lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...) - ori dispărem din arena istoriei iniţiatice, din planul vast al dumnezeirii - şi alt Neam va fi desemnat de Dumnezeu drept Candelă a Lumii!!!

***

 

I.9-STILUL RITUALISTIC ORIGINAR INTERBELIC...

Stilul operei scrise a lui CZC a fost foarte atent studiat de Mircea Eliade (dar, în epocă, este imposibil să nu fi fost interesaţi, fie şi de pe poziţii politice diametral opuse celei a lui CZC... – nu doar Sadoveanu-masonul, care deja îşi antrenase mâna, cu simbolistica de lojă... - ci şi etern frământatul stilistician „stendhalian”, care s-ar fi vrut a fi Rebreanu... – dar harul l-a depăşit pe om, decisiv, definitiv şi irevocabil!) – şi, întrucâtva, adoptat: niciodată frazele acestui stil nu au un referent din realitatea istorică statică – ci, totdeauna, fie din post-istorie, fie dintr-o realitate extrem de dinamică, având vârful vectorial îndreptat, totdeauna, spre post-istorie – adică spre zone în care va intra, decisiv, influenţa direct hristică.

Stilul  adoptat de CZC determină apariţia de propoziţii cu linie energică şi cu deplasare rapidă, cu o energie teribilă (telurică şi celestă, în acelaşi timp) în fluxul scriiturii, a verbelor predicative şi, subiacent, a substantivelor şi adjectivelor( lămuritoare ale contextului evenimenţial). Totul-frază curge cu forţă, “răzând” cu fermitate orice ne-esenţialitate  -  pt. a lăsa, în mijloc, curat, curăţat de şuvoiul rapid al frazării, monolitul semantic: elementul de importanţă spirituală decisivă  al  pasajului sau capitolului( ca unităţi de măsură ale evoluţiei spirituale, prin text, a cititorului şi scriitorului, aflaţi într-o mistică stare de comuniune). Fără să-ţi dai seama, scrisul lui CZC , deşi extrem de rezolutiv(nu “cazon”, ci esenţializat), se transformă în aerul rarefiat dumnezeieşte al METAFOREI COSMICE, al metaforei existenţiale  -  prin care se produce miracolul transparentizării  zidului dintre lumea obiectual-fenomenală şi lumea ARHEILOR  PARADISIACI.   ACESTEA  SUNT CARACTERISTICI ALE STILULUI RITUALISTIC.

Nuanţările şi precizările se fac pe parcurs, insistând exact cât trebuie, pentru a stabili raporturile semantice existenţiale şi supra-existenţiale. Totul se face cu eleganţă energică, clarificând lucrurile,”despărţind (cu gesturi sacerdotale, definitive) grâul de neghină”, maniheizând (atunci când nu există alternativă onestă, prin care să nu fie tulburat ritualul restabilizator al ordinii cosmice). Pentru că obiectul şi subiectul frazelor este o BĂTĂLIE SACRĂ  -  cuvintele se aştern de la sine, ca războinicii sacri, în două tabere: cuvintele care exprimă starea din tabăra BINELUI( ocultat sau evident)  -  şi cuvintele care exprimă starea din tabăra RĂULUI(ocultat sau evident). Dar legătura dintre taberele de cuvinte este însăşi MISIUNEA CĂLĂUZITOARE  -  voinţa de a întrupa această misiune. Dăm exemple la întâmplare:

(PL, p. 16)” Înaintarea acestor idei antiromâneşti, susţinută de o masă compactă de profesori şi studenţi şi încurajată de toţi duşmanii României întregite, nu mai găsea în lumea studenţească nici o rezistenţă românească. Câţiva  cari mai încercam să rămânem pe poziţie eram învăluiţi într-o atmosferă de dispreţ şi duşmănie.  Colegii de altă părere, cei cu “libertatea de conştiinţă” şi cu principiul tuturor libertăţilor, scuipau în urma noastră şi deveniseră agresivi, din ce în ce mai agresivi. Întruniri peste întruniri cu mii de studenţi, în care se propaga bolşevismul, se atacau ARMATA, JUSTIŢIA, BISERICA, COROANA. O singură societate îşi mai păstra un caracter românesc: “Avram Iancu"”a Bucovinenilor şi Ardelenilor, de sub conducerea studentului Vasile Iasinschi.

Universitatea cu tradiţiile de naţionalism de la 1860, devenise un focar de antinaţionalism.”(final de capitol).

SABIA ARHANGHELULUI taie necruţător, dar drept: de o parte, UNIVERSITATEA DE LA 1860( cu tradiţii de naţionalism), de cealaltă parte, UNIVERSITATEA INTERBELICĂ( trădătoare a Spiritului Neamului), de o parte”libertatea de conştiinţă”(perversa denumire a supremei degradări spirituale, prin amoralism) şi boşevismul  -  pe de altă parte ARMATA, JUSTIŢIA, BISERICA, COROANA( ca entităţi arheice, ideale, ale NR  - iar nu ca realităţi terestre, mult degradate , spiritual şi , deci, funcţional). De o parte, ideile antiromâneşti  -   de cealaltă parte, solitară, dar eroică, societatea Bucovinenilor şi Ardelenilor( şi ei, priviţi ca entităţi arheice ale Neamului) “Avram Iancu”:  PĂSTRĂTORII FOCULUI MISIUNII.

      Capitolul se termină exact unde trebuia să se termine, pe un ton rezolutiv( ca al unui comandant ceresc, în zorii apocatastazei, când, prin ceaţă  şi negură, a stabilit şi notat, definitiv, poziţiile celor două oşti, care sunt gata să se înfrunte). Se trage o concluzie de maximă gravitate, în urma sintezelor de situaţii: în lumea Spiritului, UNIVERSITATEA IEŞANĂ  -  se formaseră 2 curente, inegale ca aspect: I- primul, dominator(în plan formal) şi catastrofic, prin consecinţele activităţii în zona spirituală, era curentul studenţesc şi profesoral , cu dublă încărcătură:

a-de stânga, probolşevic, şi

            b-liberal-libertin, aparent despărţit de primul, în realitate având rădăcina comună a ANTISPIRITUALISMULUI DEMONIC( promovând “libertatea de  conştiinţă”, în locul conştiinţei  firesc-religioase şi patriotice  -  promovând principiul tuturor libertăţilor(false), în locul moralei creştine, care constrânge fizic, pt. a elibera spiritual, la modul soteriologic).

Ambele încărcături ale curentului aveau drept temelie SPIRITUL DISTRUCTIV şi AGRESIVITATEA (“agresivi, din ce în ce mai agresivi”): DISPREŢ şi DUŞMĂNIE sunt atitudinile fundamentale faţă de adversarii de idei  -  iar starea generală pe care o determină aceste atitudini este de progresivă agresivitate, agresivitate care exclude dialogul, în favoarea lichidării fizice şi morale( exacr lucrurile de care sunt acuzaţi legionarii, le aplicau aşa-zişii “democraţi”...):”deveniseră agresivi, din ce în ce mai agresivi” – iar atacurile din întrunirile proliferate cu obstinaţie, pt. intimidarea şi descurajarea adversarului, slab numeric(întruniri-concentrări ale forţelor RĂULUI, care determinau, într-o a 2-a fază strategică, mişcarea centrifugă: dezagregarea, într-un singur sens de propagare, a energiilor tinerimii: spre RĂUL distructiv) : “întruniri peste întruniri”  -  aveau drept ţintă a discursurilor atitudinal-metafizice, tocmai inhibarea centrilor vitali ai societăţii româneşti, a centrilor spirituali şi de voinţă ai societăţii româneşti:” se ataca ARMATA, JUSTIŢIA, BISERICA, COROANA”;

      II- al doilea curent era cel NAŢIONALIST, singurul centripetal, care încerca să re-agrege Spiritul Neamului, să menţină în stare de “funcţionare” Neamul. Deşi, formal, era net inferior celui liberalo-bolşevic  -  calitativ, avea de partea lui Spiritul  Arhanghelic al Neamului , deci pe Dumnezeu.

Din masa compactă de agresivitate progresivă( progresivitatea se produce dinspre zona semantică a obscurităţii persuadante a RĂULUI, dinspre ceaţa mlaştinii demonice:”eram învăluiţi într-o atmosferă de dispreţ şi duşmănie”  -  spre acţiunea direct şi brutal –agresivă:”scuipau în urma noastră”  -  ca un fel de exorcizare pe dos  -  duhurile rele “scupau” , pt. a alunga astfel, printr-o magie simpatetică, prin”diluviu” pângăritor, spiritele benefice)  -  se produce desprinderea zonei celui de-al 2-lea curent, aparent învins “din faşă”, din startul existenţei sale, dizolvat în marea diluvială a RĂULUI  -  în realitate, rezistent, căci, în lumea spirituală, nu contează cantitatea  -  ci calitatea, focul voinţei, focul vizionar al MISIUNII:”O singură societate îşi mai păstra un caracter românesc:”Avram Iancu” etc.

Condamnarea alunecării spirituale, spre zona demonică, a CENTRULUI( de până atunci) al spiritualităţii româneşti: UNIVERSITATEA  -  este şi conţinutul semantic al ultimei fraze  -  o constatare în fapt şi o delimitare atitudinală interior-spirituală, de principiu, de drept spiritual: se constată, cu amărăciune, pervertirea semantică a CENTRULUI-SPIRIT de până atunci: “Universitatea cu tradiţie de naţionalism de la 1860, devenise un focar de antiromânism.” Implicit, s-a formulat condamnarea ei, după demascarea ei)  -  şi, subteran, într-un metatext sau paratext, se îndeamnă la părăsirea acestui punct referenţial-spiritual(contaminat demonic, acum): Universitatea nu mai putea avea sensul de UNIVERSITATE  -  se blocaseră “resorturile” ei spirituale-cosmico-universale, fuseseră deturnate misiunea şi funcţiile ei freşti, prin care Universitatea era, de facto, ocrotitoarea Spiritului neamului şi a spiritului Ţării. “Trebuie(spune metatextul lui CZC) să căutăm alt punct de referinţă existenţial-spirituală. Noi toţi, care vrem să fim români, sub aripi de ARHANGHEL   AL NEAMULUI. Trebuie să ne ferim  -  şi, dacă e nevoie, să ne pregătim, pentru o atitudine inversă, faţă de fostul centru spiritual: dacă el ne-a trădat pe noi, românii, şi devine inamicul spiritului divin  -  noi trebuie să fim pregătiţi să întoarcem armele spiritului spre el. Nu ai dreptul, tu, tânărule plin de elanuri spirituale, să continui să stai în genunchi, în faţa a ceea ce se arată, acum, a fi, în loc de ICOANĂ SFÂNTĂ  -  IDOLUL DEMONULUI”.

                                                                    ***