BASME

| PRIMA PAGINA | INAPOI

MĂGARUL COSMOPOLIT

   -poveste ungurească-       

 

-I-ha-i-haa-hei-hei, ce ştiţi voi, sărmani provinciali sedentari, vai de capul vostru!  -  răgea măreţ un măgar, într-o seară târzie, când gospodarii dintr-un sat de pe ţărmurile frumosului lac Balaton se întorseseră de la treburile câmpului.

Auditoriul măgarului orator era format din: o iapă oarbă, pe care stăpânul fermei, de milă, o hrănea pe degeaba, aşteptând-o, cu răbdare, să moară de moarte bună, căci îşi făcuse cu prisosinţă datoria faţă de fermă, în viaţa ei lungă  -  şi doi cai murgi, care tocmai fuseseră deshămaţi de la şareta  logofătului, care alerga, toată ziua, de ici-colo, supraveghind toată munca de la cele patru ferme ale marii moşii boiereşti.

-I-ha-i-haa-hei-hei, n-aţi văzut, toată viaţa voastră, decât împuţitul ăsta de staul şi n-aţi mâncat decât fânul ăsta muced, de sub boturile voastre  -  pe când eu, încă din tinereţele mele, i-ha-i-haa ! am văzut lumea toată! -  răgi măgarul, cu dispreţ, către cele trei animale, silite să-i devină auditoriu măgarului  -  nu atât de spaţiul comun, cât  de respectul faţă de un atât de umblat măgar, care îmbătrânise pe atâtea drumuri ale războiului mondial, şi poposise prin atâtea locuri celebre  -  celebre în fel şi chip…

Ce-i drept, nu-i minciună: măgarul ăsta umblase tare mult, şi peste tot locul  -  evident, fără voia lui şi mânat de tot felul de joarde, bice şi biciuşti  -  căci războiul fusese tare lung, şi purtat peste tot locul, pe tot pământul.

Mai întâi, măgarul peripatetician fusese mânat de un biet ţăran ungur, care ducea, cu o cotigă nenorocită, la care-nhămase măgarul ăsta ( pe atunci în plină tinereţe şi avânt)  -  saci cu pâine ori făină, pentru front. Într-o seară, doi soldaţi nemţi îi tăiaseră  gâtul bietului om  -  şi furaseră, odată cu pâinea, şi cotiga, şi măgarul de la cotigă. Dar măgarul s-a considerat ( spre cinstea lui de neştirbit), oricine îi era stăpân şi ori de ce naţie îi era stăpânul  -  numai şi numai măgar unguresc.

Şi nemţii, cu cotiga, îşi cărau acum morţii. Măgarul, aflat acum pe post de cioclu, nu-şi simţi mândria lezată: cineva trebuia să facă şi munca de salubrizare. Dar după ce nemţii terminară de mâncat nu doar pâinea furată de la ungurul ucis, ci şi tot ce putea fi socotit ca bun de mâncat pe unde treceau  -  începură să-i facă ochi dulci măgarului nostru…Ce mai încolo-încoace  -  se pregăteau să-l mănânce, fript-nefript…Tocmai când să-i facă felul  -  pică, din senin, un obuz  -  drept peste cei doi asasini, care-şi ascuţeau cuţitele  -  şi-i făcu praf şi pulbere. Scăpat teafăr  -  bravul măgar se simţi uşurat, din două motive: îi muriseră potenţialii măcelari, în burţile cărora ar fi trebuit să-şi găsească odihna de seară  -  dar, poate mai important, cotiga fusese şi ea sfărâmată de obuz. Aşa că măgarul zburda acum, de uşor ce-i era.

Numai că morţi erau tot mai mulţi de cărat  -  şi mâncare tot mai puţină: fu prins de un soldat (Dumnezeu numai ştia cărei naţii îi aparţinea, sau dacă el socotea că aparţine vreunei naţii)  -  şi pus, alături de un căluţ mic şi grozav de păros  -  să tragă un furgon militar, care căra produsele măcelului mondial. Şi măgarul, solidar cu căluţul păros până şi în ochi  -  înainta, printre corbi şi morţi, şi tot înainta…

-I-haa-hei, măi ţăranilor, de tânăr am văzut palatele cele mari ale împăratului de la Viena (da, aşa şi era, căci cărase mobila unor ovrei, care se mutau repede, din calea trupelor  -  dar nu aşa de repede ca să nu fie ajunşi de tăvălugul războiului, arestaţi, ca traficanţi de aur, drept în faţa Schönbrunn-ului…)  -  şi apoi am ajuns la Praga, şi la Bonn, am trecut pe lângă casa lui Beethoven…ştiţi voi, din familia noastră de mari muzicieni  -  se zice că un bunic al meu a cântat alături de marele Ludwig (da, aşa era: pe când Beethoven  se oprise la marginea unui drum de ţară, sunându-şi în urechi primele acorduri ale Pastoralei  -  bunicul actualului măgar, înhămat la o cărucioară, răsturnată într-un şanţ,   îl călcase pe bocanc pe Beethoven, şi, cu copita lui grea,  îi răsese genialului muzician toate bătăturile de la piciorul stâng  -  amânând astfel , din cauza zbieretelor  -  ale maestrului german, de data asta…cu 24 de ore, începerea marii simfonii…).

Auditoriul din staul asculta cu capul plecat, în semn de adâncă pioşenie şi preţuire…

-Apoi, am trecut şi-am văzut , unul după altul, palatele din Anvers , şi din Liège, şi din Bruxelles  -  apoi am trecut în Franţa  -  oh, iha-haa, Doamne, Parisul, Pont-Neuf, Tour Eiffel, Moulin Rouge  -  o, frumoasele femei de la Moulin Rouge! (într-adevăr, ordonanţa colonelului neamţ îl cărase pe stăpânul său beat-mort, de la luxoasele bordeluri, în primul furgon pe care-l aflase în drum -  şi se nimerise să fie tocmai cel tras, cu abnegaţie, de urecheatul nostru…).

-Eu, domnule măgar, am trecut, pe când eram tânără, pe lângă Palatul Pescarilor, de pe malul Dunării, o, ce romantic!  -  se băgă, sfioasă, în vorbă, iapa cea oarbă, care fusese, într-adevăr, o gloabă de povară, ce ajunsese în Budapesta, când cu rechiziţiile şi căratul de muniţie către Transilvania  -  gata să se lanseze într-o tiradă romanţioasă , pe care măgarul cosmopolit i-o reteză, cât ai zice peşte:

-Ce palat, ce pescari  -  bojdeuca aia nenorocită! Cucoană, lasă prostiile  -  să fi văzut dumitale Versailles-ul, i-ha-i-ha-i-ha-hahaaa , hai? L-ai văzut? N-ai văzut nimic, ţărancă proastă ce eşti…

Adevărul e că, în graba războiului, n-avuseseră vreme, nici stăpânul măgarului, deci cu atât mai puţin măgarul nostru, să treacă  prin vreun oraş mai de seamă al ţării sale de baştină  -  ci fusese aruncat şi vânturat, de vântoasele de fier şi foc, numai prin oraşele Apusului…Câte înjurături , în toate limbile pământului, nu-i auziseră urechile lui mari, şi câte joarde, rupte din toţi copacii şi aracii Europei, nu  simţise pielea lui , tăbăcită bine, încă din viaţă…

-Am ajuns până la taurii  din Madrid…  -  spuse cu emfază curat spaniolă, măgarul (dac-ar fi vrut să fie mai exact, dar n-avea interes  -  ar fi mărturisit că pe taurii Madridului  nu-i văzuse decât morţi: pe când lâncezeau franchiştii, aşteptând deznodământul războiului  civil, se organiză o corridă, să-şi omoare timpul şi vacile, şi să mai scoată frica din oasele locuitorilor madrileni, năuciţi de atâtea lupte ale nu se ştie cui împotriva lui nu se ştie cine  -  şi urecheatul nostru târâse leşurile măcelărite în arenă…).

-Dar Parisul, iha-ihaa  -  se înduioşă bătrânul măgar cosmopolit  -  catedrala Notre Dame  -  şi vărsă o lacrimă, ştiut fiind cât de pioşi catolici sunt toţi asinii  -  începând cu intrarea Domnului Iisus în Ierusalim…  -  Seina, cu buchiniştii şi pictorii, pictorii celebri…oh, Louvrul, ce de picturi, ce grele picturi, la Louvru ! ( de fapt, tot o ordonanţă de general neamţ, altul decât cel de la bordeluri  -  “închiriase”, printr-un foc de revolver, furgonul tras de măgarul nostalgic  -  pentru a căra, la reşedinţa temporară a înaltului ofiţer, o stivă de  tablouri furluate, ca pradă onorabilă de război, din celebrul muzeu…).

-Şi n-aţi mai vrea să treceţi, pe acolo, încă o dată, înainte de…de…  -  se fâstâci tânărul şi nediplomatul cal murg de la dreapta şaretei.

-Cum îndrăzneşti să vorbeşti, în faţa domnului măgar, de astfel de…de…  -  îl certă, pe confratele său mai tânăr şi neîndemânatic  -  murgul de la stânga şaretei logofătului.

-Dar toţi vom muri, iaca, na!  Salam ambulant de cal ce eşti!  -  răbufni cel mustrat, iar cel din stânga trăsurii îl muşcă de gât  -  şi ar fi fost gata să se încaiere în lege, de n-ar fi fost stănoagele şi glasul tunător al măgarului:

-I-haa-i-haa, mârlanilor, nu vă este ruşine?De mine, cel care am avut la copitele mele Europa întreagă? Iar, prin fiul meu, am la picioare Senatul american, în persoană?!

Zvăpăiaţii şi neinstruiţii mucoşi murgi încremeniră, de frică şi de extaz:

-Senatul…american…? Ni-ha, haaa!

Da, e drept că, imediat după război, un plod (făcut într-o şură din portul Brest, cu o măgăriţă franţuzoaică, foarte fâşneaţă) al măgarului cosmopolit a fost îmbarcat pe un vas de război american, care se întorcea în patria celei cu făclia în mână…cine ştie ce căutând, cu urgenţă…Şi, până să se instituie şi generalizeze serviciul motorizat de cărat gunoiul, o furgonetă, trasă de sus-zisul  fiu măgăresc, cărase rămăşiţele epocalelor (şi rău-mirositoarelor) discursuri ale congresmanilor americani. Dar, ceea ce nu ştia, şi nu va şti până la moarte măgarul cosmopolit  -  este că, odată ce s-au putut dispensa de serviciile măgarului de origine maghiară  -  cu simţul lor practic desăvârşit, americanii l-au făcut, imediat, hamburger  -   trecându-l, astfel, pe post de vacă  -  între două felii de pâine,asortat cu bulion…

…Lângă străfulgerările lacului Balaton, în staulul întunecat, măreţul măgar, cu atât de largi aptitudini cosmopolite  -  ostenit de atâtea amintiri, evocări şi discursuri, se lăsă pe picioarele din spate, alunecă pe cele din faţă, în propriul bălegar   -  şi, cu capul înfundat în paiele mucegăite, mai holbă, o dată, autoritar şi triumfător, un ochi, apoi se apucă să sforăie grăbit  -  visând cum aleargă în trap sau galop mărunt, mereu sub biciuşcă străină, înconjurând pământul în goană, şi cu pielea ferfeniţă, pe spinare şi la coadă  -  însă păstrând ferma convingere că-şi inspectează , în marş triumfal, propria moşie  -  cosmosul…