POEZIE
LINIŞTEA LUMII
se închină soţiei mele, ELENA, care, o viaţă întreagă, a luptat cot la cot cu mine
|
ROST ASCUNS
lui Eugen Evu
mai prind o primăvară-n viaţă
vedea-voi – înc-un an – ce-am mai văzut:
va fi iar soare – multă disperare
şi suferinţe mari – de necrezut
...mă-ntreb – mereu – cum e posibil
să fiu trecutul – eu - prin flăcări orb:
cum voi fi îndurat ce-acum e-uitare?
cum am ajuns oţetul – tot – să-l sorb?
cum e posibil să-ţi repeţi în roate
şi fericit chiar – un calvar banal?
cum e posibil – hoţ de cruci în rate
să fii şi răstignit – şi canibal?
...prostie şi sfinţie – calvar ca har
treci vieţile prin iarnă – sărman zidar!
***
MÂNTUIREA ÎNCĂ
UNEI ZILE
să te caţări pe fiece zi -
ca pe mânere
de cuţite – înfipte-n perete:
nu există biruinţă mai mare-n
univers – decât să mai
pui o noapte la pământ!
sudoarea luptei cu îngerul beznei
e roua celei de-a doua zile – din care
izbucneşte glasul de slavă-al
luminii – peste câmpuri
prin grădini şi pe munţi – peste
apa cea rea – care
încă o dată - peste
încă o dată... – rămas-a în urmă!
gura uscată-a Lui Dumnezeu s-a
descleştat – însetată de lumină şi
rouă – şi-a mai primit de la
tine – încă o dată – şi
încă o dată – Minune: proaspăt izvor al
noii slăviri – iscat din sudoarea
grea – sleită în vechi aşternut răstignit – a
izbăvitorilor – plutitorilor
proaspeţi şi atât de incredibili - uluitori
zori!
***
MI-AM HOINĂRIT
O VIAŢĂ
neajutat decât de Dumnezeu
mi-am hoinărit o viaţă – mână-spartă;
mi-a fost şi greu – mi-a fost şi mult mai greu
tot scotocind – degeaba – după-o hartă...
n-am cui să fac cu degetu-a mustrare
orb dac-am fost – ochi singur mi-oblonii!
schimbai – de filfizon – buna cărare:
erau stejar – şi zeu: eu nu-i zării!
nervos – se fâţâie-n grădină moartea...
s-o chem? s-aştept ca Domnul – în boccea
să-mi 'ghesuie – furiş – boìtă – soartea?
decât pomanagiu – mai bună-i piaza-rea!
...nu L-am hoţit nicicând pe Dumnezeu –
de ce n-accept c-aşa mă vrusei eu?
***
MÂNTUIRE DE
ZĂPEZI
doamnei
Monica Matei
trecutele zăpezi – scurse-n rigolă
noroi cu năzăriri fecioare-amestecat:
am cuibărit în vise – o violă
ce zbârnâie cu-o drâmbă – vinovat!
sfinţenia-i în ochii de dulăi
sclavi paşnici lăcrimând de bătrâneţe:
cu toţii ne târâm – slujind buni – răi:
ei mor ucişi de prea multă blândeţe...
trecutele zăpezi – scurse cu zoaie
mai pâlpâie de princiare piscuri:
nu-i musai să-nmulţeşti noroi – noroaie
ci poţi să arzi prin răstigniri şi riscuri!
...o dată-n iarnă dac-ai nins pe Munte
zăpezile se mântuie în Punte!
***
NĂSCOCIRI CURAT
OMENEŞTI
doamnei Rodica Lăzărescu
poţi să mori de cutremur şi de
potop ori pârjol – poţi să mori
de foame – poţi să mori de
inimă rea
primele două soiuri de
moarte sunt viguroase
laconice: al treilea este
penibil prelung – şi
atât de fără întoarcere către
omenie şi
oameni
în definitiv – nu Dumnezeu a creat
penibilul jalnic al morţii – ci
tot oamenii – s-au sfătuit între ei
cum se poate-omorî moartea
ruşinii – cum pot ciunti – hidos şi cumplit
chinuit – pe liber barbarul - zborul spre
cer
...şi oamenii – spre bucuria Satanei – au
izbândit: confortabil - chiar
strălucit!
***
NEÎNCREDERE
gata de-infarct – muguri sfioşi palpită:
au aşteptat verdict de soare – li s-a dat:
să se arunce-n aer – sau e-ispită
cum a tot fost – de-o iarnă-n scăpătat?
să te încrezi în muzica de îngeri
sau să te-nfunzi în plin de viscol horn?
de-atâtea ori ai fost chemat să sângeri:
un soare şmecher nu-i şi unicorn!
ce-i lumea? – un maidan cu muşcături
abia aşteaptă grindina de fraieri:
din Feţi-Frumoşi să facă târâturi
tu – don Quijote – cu-umbra-ţi să te-ncaieri!
...frumoasă-i primăvara de speranţă
dar pentru-un ou – nimeni nu-ţi dă chitanţă!
***
DELIR DE
PRIMĂVARĂ
catifelatul aer de martie mângâie
şi zeu se simte orişice momâie!
iar păsările-au explodat zenituri
în umeri ne fierb aripi – rai în rituri!
o Doamne – Ţi-ai deschis comoara-n ceruri
nu se mai văd arhangheli la creneluri:
nu merit izbăvirea – dar mă simt izbăvit
în tot arde frăţia – deşi toţi m-au hulit!
delir de primăvară – vicleanul elixir
mă pradă de nelinişti: cămaşa de nădejdi
cu ea doar îmi acopăr ruşinea de fachir!
delir de primăvară – în sânge clocoteşti!
...Hristoase-frate – apasă-mi pe-umeri cruce
să nu uit că-n cer – doar dorul ei mă duce!
***
LINIŞTEA LUMII
am scoborât printre-astre mişunânde
oprii bătaia ceasului din Munte:
noaptea – cu ziua-n gât – încremeni – şi blânde
jivinele uitării să mă-nfrunte
au prins...Chiar Dumnezeu – cu barba-n palme
priveşte dincolo de orizontul mării...
toţi suntem trişti în univers – dar calme
ning din zenit zeiţele chemării
nici inimii nu-i-i lipsă jumătatea
lumina nu-şi mai cere fulgerare:
au fost odată Zeul şi Cetatea
s-a abolit acum orice cărare...
...e un nadir – din când în când şi raze
Şeherezada gângure extaze!
***
CALEA MUNTELUI
aici – pe calea pe care nu apucă
nimeni – eu voi apuca
oriunde mă va duce – oricât
va urca
îmi lipseşte sprijinul
tălpii piciorului pe
ceva – înafară de
raze: dar şi aşa
tot voi încerca
e un munte umplut de
exploziile uimirii – şi
pe ele – fără nicio băgare de
seamă – voi călca
nu mă călăuzesc îngeri – merg
din obişnuinţa de a nu sta:
de un singur lucru sunt absolut
sigur – încă de la poale:
piscul – prin încăpăţânarea mea
splendidă – va exista!
***
NU PENTRU VOI
nu pentru voi aş vrea să mai trăiesc
ci pentru munţi: de aici nu-i zăresc...
aici e-atâta praf şi-atâta lepră
hoardele-aud tot năvălind din stepă!
aş vrea să urc pe crengile de raze
pân' la fierbinte cuib de Vultur Zeu:
bătrânii mei la foc de cer s-aşaze
iar Sfat de Voievozi şi-Arhiereu!
nu pentru voi aş vrea să mai trăiesc
ci ca-n vecìi de-azur să mi-amintesc
cum curg – zburând – pâraiele din cer
inima să-mi brăzdeze cu sfânt ger!
...au fost odată-un munte şi un om...
...şi-am adormit: secretul – visa-l-om...
***
OSPEŢE
leşină muzici – ospeţele de regi
se gâtuie – livid – cu flori şi cu femei –
te-obligă paradisul să-l alegi:
în candelabre-s îngeri – şi-n temei!
un vis isteric linciureşte luna
coroanele se schimbă pe cătuşe:
morţile între ele – jucăuşe
încurcă-n târguri craii cu furtuna!
bravi cavaleri – smulgeţi-vă din Mască
spargeţi potire – şi salvaţi Ideea!
Hristos Pribeagul să vă recunoască
...în flori - pe Iosif din Arimateea
nu-l mai treziţi: blând prinţ – rămână broască!
...riscaţi cu calul „Har” – nu cu Femeia...!
***
MARTIE
ÎNVINS...
învins – se-nclină Martie spre vifor:
câte zăpezi – în primăvara vieţii!
mai apucăm să ne trăim drumeţii
sau iar ne pierdem între ceţi de pripor?
ţi-ai pierdut zeul – lună albăstrie...
deplin armat – când oare va să vie?
iar urlă lupii, pe la stâni, în munte –
iar ne plecăm, în umilinţă, frunte...
e-atâta-amărăciune-aici, pe coastă
că ghioceii nu-şi mai sparg fereastră... –
şi a venit, din friguri, o nălucă
şi nu mai vrea, din inimi, să se ducă...
...bătrânii mei, întorşi, mă întrebară:
va mai fi-n ţară, oare, primăvară?
***
UN SOI DE SONET
neamuri proaste – din fântână
au ieşit cu gust de frână
şi-au crescut ele deplin
umplând pajişti cu venin
neamuri proaste din scaieţi
au ieşit – şi sunt poeţi!
au ieşit dintr-un coteţ
când făcu dracul podeţ
neamuri proaste din pustii
stropşesc codrii răbdurìi
de rămâne-n urma lor
odrasla pulberilor...
...a venit şi Dumnezeu:
se uită ca la muzeu!
***
SPASM COSMIC
3 februarie 2011, Înmormântarea I.P.S.S. BARTOLOMEU ANANIA
Duhuri de Fulger părăsit-au Pământul
E vreme de cumpănă-n Valea Ruşinii:
Nu s-a-nnoit – în eoni – Legământul
Şi toţi dăm în brânci – dar vedem Drumul Vinii...
A zadarului zarvă-asurzit-a şi zeii –
Netulburaţi – constelaţii cresc Crinii:
Ideile mari navighează prin cosmos
Fără de tihnă-ori pălirea-a Luminii!
Înainte-napoi nu e timp nici veghere
Prăbuşiţi ne oprim, nu la han ori la semne:
Chircindu-ne-n cărni, năvălim în Putere!
...Deja e pădure de rai, Sfinte Lemne:
Schimbi truda pe-extaz şi privirea pe-orbire –
N-avem pas – n-avem chip: e Nemărginire!
***
SĂ CREDEM...
să credem, frate, că va fi lumină
să credem neaua că va fi şi rouă...
poporul în cernire se închină:
miroase-a flăcări şi a schituri nouă!
toţi sfinţii şi martirii-şi târăsc Crucea
printre nămeţi - ţintind mereu spre
Nord:
nu va fi viitor precum atuncea -
se spintecă-Nviere, nu fiord!
fumegă vinul în potir de-altare:
o constelaţie-n cuminecare!
din umilinţe, răni şi neputinţă
se-nalţă Hrist - Coroana de Priinţă!
...va fi, române, altă primăvară:
întâi în tine,-abia apoi afară!
***
PENTRU IUBIRE
nu ştiu nici ceasul lunii ce-a bătut
nu ştiu nici, iată, şoaptele din Cer:
mărturisesc – cu fulgere pe scut:
iubirea,-n veci, se ctitoreşte-n ger!
doar îndurând calvaruri şi golgote
poţi învăţa să scrii pe nenufar –
doar spintecând prin gheţuri şi prin grote
pe Făt Frumos trezescu-l din zadar!
...s-aşterne promoroacă de tăceri
şi pulberi de lumină ning în palmă:
e veste plină-a misticelor veri
care vor refuza să intre-n toamnă!
...n-au mai rămas din noi nici vorbe şi nici fraze:
doar două mâini unite-n pod de raze!
***
NU-S PRIETEN CU
NIMENI SUS-PUS
„de la mălinar la mălinar”, doamnei şi surorii mele întru Duh, Luminiţa
Aldea
nu-s prieten – măre – cu nimeni sus-pus
sunt – ziceam - un simplu trăitor de
viaţă...
nu mă ia deoparte – spună-mi ce n-a spus:
cumpăr alfabetul cu sânge şi greaţă
slovă după slovă – picătură vie
îmi înalţ durerea – de la glie-n cer:
Dumnezeu – în mine – sângeră şi-nvie
fără de răgazuri – Crucii grănicer
nu-s prieten – măre – cu nimeni sus-pus
sângerez învăţul – tot – cât se cuvine
drumu-mi este unul: răsărit-apus
cu o stea deasupra – care treaz mă ţine
...El, Nazarineanul, frate-umil, sublim:
împărţim şi sânge, şi stea împărţim!
***
MARTIE
VICLEANUL
martie vicleanul - martie de soare
prin vine-nlumină – ochiului dă rugă:
martie de soare,-mpunsături de
floare
şi vii revoluţii printre aştri-alungă!
martie vicleanul – martie de soare:
din zăpezi Hristosul – înalţă făclie
şi astfel în lume nimeni nu mai moare
tot mai mulţi la focuri încep ca să ştie!
martie de soare – suflet de femeie
chemat din pâraie – vrăjit din oglinzi:
la toate-ale lumii se va afla cheie
la toate-ale lumii – ecou de colinzi!
...se trezeşte orbul - în barbă cu
fluturi
cască bolţi de ceruri...acuma, te scuturi!
***
PRIMĂVARĂ
INTERZISĂ
a îngheţat până şi marea – bocnă...
hrişti – peste val - păşesc
încolo-ncoace
toţi cocoşaţi – în lung alai de ocnă:
neliniştiţi – adulmecă – vorace!
spre ţărmii-nceţoşaţi cu lungi păduri
renunţă pescăruşii să privească:
din peşteri de văzduh ies monştri-obscuri
cu ochi fosforescenţi şi bot de iască...
e seară – va fi noapte-n lanţ de beznă
iar câinii văii te înşfac' de gleznă!
strigoiul primăverii-a-nnebunit:
e interzis – cât de târziu venit...
...pe-ntinderea pustie se aprind
toţi cei ce-ncearcă-n murmur vreun colind...
***
PROLIFERĂRI DE
LEPRĂ
rânesc în suflet – porcii graşi – cu râtul:
nebuni – cu nasul înfundat în scârnă
smerite-irmoasele - de muci
ne-atârnă
toţi îl hulim pe Hrist – slăvind Urâtul!
magii sunt laşi – s-au lepădat de stea
Irod vâsleşte cărnuri – ghid trufaş:
orbii – cu mâna lor – pe Hrist ar vrea
să-l răstignească – trist puşcăriaş!
nădejdea-i cerşetoare-n cruci de drum
prostia e regină-n zdrenţe – crudă
dreptatea n-are unde să se-ascundă
şi-o lapidează damblagii duium!
...leproşi îndrăgostiţi lulea de lepră
fac promo la...costumul lor de zebră!
***
OAMENI TRIŞTI
oamenii sunt trişti – zâmbesc... –
da-s foarte trişti
nevoie au de „happy end” la filme
nevoie au de agonii de-artişti
sperând că îndrăzni-vor să afirme...
de stele sunt respinşi – iar munţii-i scutur
şi-ajung – mereu – în valea de duhoare:
îi doare când copacii nu fac floare
când nu se rătăceşte-n ochii lor vreun flutur...
oamenii sunt trişti – zâmbesc... – da-s foarte trişti
stau sub blestemul muncii ca să uite
că viaţă-i când strigi - te-arunci spre moarte – rişti
nu când aştepţi pe cele-atât de multe...
...nu vor veni – ştii c-ai ratat şi-ăst an
ultimul răsărit – pe mal de-ocean...
***
TEATRUL LUMII
e comedie: doamne cu regi se taie
trebui' s-azvârli – din oameni – totul sânge;
păpuşa blestemată – proasta – plânge:
rămâne-n scenă numai vâlvătaie!
cu butoniera-n gât – toţi sunt nebuni
şi trandafirii – din răni – le curg în jerbe
iar săptămâna lor începe marţi – nu luni:
războiu-aduce-n scenă hârci superbe!
toţi sunt nebuni – tot sângele-i afară
e-un teatru de fantome-n zdrumicare:
face toţi banii şi chiar o fanfară
această agonie în stil mare!
...de v-au plăcut nebunii – poftiţi şi astă-seară:
va fi - fără absurdă pauză – moarte-amară!
***
RATAREA
PLIMBĂRII
am trecut printr-un crâng – de la care-aşteptam
minuni la tot pasul: n-am întâlnit decât
tristeţi în puhoaie – umbroase şi putred de
umede – în care
mintea şi pasul mi se-nglodau – şi
clipoceau slinos – tot mai
adânc: ploua mărunt şi
fără oprire – cu noroaie şi
nefericire
nu era – pretutindeni – decât
exasperarea – apoi
nepăsarea posacă – a unei
mocirle fără sfârşit
am trecut printr-un crâng – şi nici azi
n-am ieşit dintre
coşmarurile întrezărite – între două
păşiri năclăite – şi un
gând de
îngenunchere cu totul – între
noroaiele fără fund ale
apei
***
CONTRADICŢII
DORITE
îmi lipsesc multe lucruri
dar chiar le vrei? – aş vrea
câteva – nu multe – dar
intens parfumate: aş vrea
o primăvară care să-şi explodeze
mugurii pe pielea mea – ca nişte
cratere de sudoare – aş vrea
stelele – miriade – să se ciocnească-ntre ele
în jurul lămpii de pe
masa mea – şi să
aprindă perdelele...
aş vrea ca lucrurile din jurul meu să nu
pălească – atunci când
le privesc – de parcă
şi-ar lua un sfios – dar
definitiv – adio
...cine sunt eu să îndrăznesc a vrea
ceva? – sunt mucegaiul negru - care deja
sufocă – umed
iarna stufoasă-a ferestrelor...
afară e viscol – dar
nu de petale: sunt cuvintele
pe care le-am dat afară din
cărţile pe care – da
refuz să le scriu – cuvintele care
bat – miloage-n
fereşti – dar eu
înăuntru – am dat foc tuturor
coperţilor: să-mi fie măcar
cald – în această ultimă
noapte...
...o stea arzând – scânteie
rătăcită din Marele Foc – din
mine – o stea – teribil de
emancipată – afară – singură
pe o ramură –şi-a şters aripile – cuminte – de praful şi zgura
de văduvie-ale cuvintelor – şi-acum
mă huiduie şi mă descântă – luminoasă şi
proaspătă - precum
Pasărea Măiastră: numai şi numai - din
spirit de contradicţie
***
TEATRUL LUI
DUMNEZEU
soarele-aprinzi – zilnic – conştiincios
dar miasma sălii la fel de rea-i –
mereu -
şi-l stingi – pe seară – economicos:
a mai trecut o zi – în ţeapănul muzeu...
sub becul rece – sunt butaforie
copacii – păsările putrezite-n zbor:
şi-au supt într-înşii muguri – euforie
cum sugi măsele-n care carii dor
de plictiseală – câte un strigoi
mai mută un decor spre nevăzut:
dar - zău – nu merită crezut
totul în lume-i să te păstrezi sloi!
...e-atâta plictiseală-n hardughie:
nu-i mai plătesc lui Dumnezeu – chirie!
***
LUCIFERISM
întind – spre mine – uscatele beţe
copacii toţi – milogi – incompetenţi!
nici norii nu-şi sculptează albe feţe...:
pe toţi – Hristos ne lasă repetenţi!
an după an şi viaţă după viaţă
ratăm – şi toată bezna vine-n faţă!
multlăudatul om e o paiaţă:
da – capodopera lui Dumnezeu e-n ceaţă!
un gând – măcar un gând întru smerire:
ca boare-am dobândi Via Simţire!
nu : noi ne punem – singuri – moţ
şi ne trezim – cenuşi – la colţ!
...din primăvară-n iarnă pribegesc
şi fericirea uit s-o caut – nu s-o găsesc!
***
ADVERSARUL
trag după mine un cadavru,-n salturi
nu mă trezesc – nu ştiu unde-l ascund:
nu-s vinovat – ci blestemat de-nalturi...
şi lepra-ncape-n timpul tot mai scund
iar mai zvâcnesc din viaţă – şi cadavrul
urmează – ca o umbră – somnul meu:
n-a răsărit nici luna – creşte navlul
marfa de preţ m-a copleşit de greu...
...ce ai făcut cu viaţa – cu smaraldul
tu – orb căzut cu trăsnetul – din frunţi?
căci Dumnezeu doar îşi desface faldul
iar tu-n amurg - orgolios –
te-afunzi
...eşti veşnic – între chin şi chiot – veşnic
dar hohotu-ţi agonizează-n sfeşnic...
***
ACOLO
soţiei mele, Elena
aerisind luminile din păsări
ne sprijinim de cer spre-a trece-n linişti:
acolo nu-s recolte şi nici mirişti
doar cântec de incendii hialine
timpul acolo meditează-oceane
zeii-ospeţesc în muntele de raze
nu-i peste şi nici prin: candeli de rane
veghează-n cruci cereştile barcaze
acolo-s stele - capăt de durere
tămăduite vise aiurează:
doar Maica Lumii – cea de pururi trează
uitare firii Fiului ei cere
...şi nimeni nu vorbeşte şi nu spune
ci doar priveşte-n pisc de rugăciune!
***
BALADA
LUI ŞI RUGĂCIUNEA LUI
JOAN
SALA I FERRER SERRALLONGA
partea corectă câştigă din ce în ce mai rar – aproape
niciodată
nu există alt iad decât cel
de pe pământ:
iadul făcut de cei
bogaţi – celor
săraci
trebuie să se schimbe ceva - din
temelii - în
lume: să-i trimitem în
iad – pe ucigaşii cei bogaţi – să-i trimitem în
iad – pe slugoii celor bogaţi – ucigaşi de
săraci
raiul – astfel – se va
aerisi şi deplin
lumina
cei săraci să aibă demnitatea de a
purta arme – contra
bogăţiei: bogatul e bogat – pentru că
a ucis şi-a furat
pe toţi cei săraci – care sunt
mulţi – şi deci – mult mai
bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac
bogaţi – ei rămânând
săraci
Hristos îi va ierta pe cei
săraci – şi-i va
ajuta – să scape de bogăţia
bogaţilor – deci şi de
bogaţi: pentru că Hristos este
lumina luxului orbitor al
sărăciei – care a zguduit din temelii
palatele – a dăruit Mireasmă de Smirnă şi Înălţat
Trandafir – tuturor sfintelor
colibe
nu poţi uita – nici
ierta – pe autorii „en vogue” ai
milioanelor de cadavre umile: cei
ucişi de aroganţa
bogăţiei
ei s-au mântuit – dar nu mai
învie – cu glas de aprig văzduh să-şi slăvească
frate Hristosul: şi nimeni - cu
adevărat - nu-L ştie
pe Hrist – fără de ei – Prinţii
Sărăciei
nu poţi ierta nici
uita – sângele
săracilor – care se scurge
nevinovat – în pământ – şi nu mai vrea
niciodată – să se-ntoarcă-n artere de
săraci vii
trădătorii de Hristos trebuie să moară – la
picioarele săracilor: diavoli
învinşi sunt
bogaţii – iar săracii
arhangheli
***
suntem doar oameni - înfrăţiţi în
lumină cu
Hristos: bogaţii şi
trădătorii – doar
diavoli
să-i mântuiască – dacă vrea şi chiar
trebuie – Dumnezeu: noi
nu putem mântui
noi vom lumina drumul pe care vine
Dreptatea – Mireasa de Taină a Lui
Hristos
noi vom muri – dar
nu vom şti ce-i închisoare: destul
ne-a fost viaţa – soră mai mare a
oricărei temniţe
bogatul e bogat – pentru că
a ucis şi-a furat
pe toţi cei săraci – care sunt
mulţi – şi deci – mult mai
bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac
bogaţi – ei rămânând
săraci
nu vom fi răi – noi cei
săraci – cu cei
bogaţi – dar vom fi
drepţi şi
neînduraţi
toţi vom muri – dar bogaţii
ticăloşi – trebuie să ne-o ia
cu un pas înainte
aşa e drept – şi Hristos e
Dreptate
cei bogaţi au dulăi: ucideţi
dulăii urii lor laşe - smintită întru
soioasă crimă
cei bogaţi au bogăţii: nu vă atingeţi de
ele: sunt spurcate de sângele din
noi – care ne-a
trădat – şi-a ieşit – fără veste – din noi - pe ei să-i
întâmpine
daţi-le foc
bogaţilor: vom începe o lume mai
bună – cu mult mai curată: Sărăcia
Demnă de Foc – Sărăcia
cu Fruntea Sus – până-l simţim pe Hristos
lăcrimând pe frunţile noastre uscate: abia atunci
ne vom căi – şi-i vom şopti cântecul vinii
noastre - numai Lui
ucideţi – ucideţi – ucideţi nu vă
opriţi: Dumnezeu
va şti să aleagă – întru
Împărăţia Sa
nu cruţaţi – căci
nu veţi fi cruţaţi – de
bogaţi: pe ei – diavolul i-a trimis – în locul
lui - să nu cruţe – moartea -
pretutindeni - s-o
asmuţe
bogatul e bogat – pentru că
a ucis şi-a furat
pe toţi cei săraci – care sunt
mulţi – şi deci – mult mai
bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac
bogaţi – ei rămânând
săraci
***
biserica lingăilor – doar pentru bogaţi are
ochi – odoare - tragere de inimă şi
drag: doar Hristos
iubeşte şi iartă
săracii – fraţii
Lui: de diavolul cel mai
aprig în trufie – de-al
bogăţiei diavol – ei s-au lepădat
şi pe care diavol – cu moarte l-au
mustrat
Hristos arată – într-una – spre
Sora Cerului de Foc
Mânăstirea: acolo
sunt mormane de
aripi de lumină - cu care să
fulgeri spre cer – să scapi de
bâzâitul exasperant al aripilor
diavolilor bogăţiei
vulturii Lui Hristos
sunt cu noi – zboară doar spre
piscuri - în
munţii din inima noastră
nu ne vom umili în faţa
bogaţilor: decât în faţa diavolului să
te umileşti – să te – laş
linguşeşti – mai bine – din leagăn
să te fi strâns de gât
Maica de Lacrimi - şi
Dragoste Oarbă
numai în faţa Lui Hristos vom
veni – ca-n faţa singurului
frate – sângele Lui ni l-a împrumutat – când
bogaţii ni l-au
vărsat
El nu ne va pedepsi pentru
Dreptate – nu ne va prigoni sufletul şi
nu ne va ucide – pentru că am
luminat lumea de
diavol – pentru că am
năzuit să facem - după a Lui
poruncă: „precum în cer aşa şi
pre
pământ” – ci ne va conduce şi
găzdui – cu drag – în
casa Lui tupilată-n
văzduh – printre flori - până rănile
se vor închide
nu acceptăm să ni se scrie cartea: nu vrem să
ni se scrie că
„aşa
ne este scris”: nu ne vor ucide
oameni – ci ne va lua - în
grijă şi milă – din tot chinul pământului
doar Tatăl nostru – carele pre noi
ne-a închipuit – şi
necioplit
Tatăl ne-a dat Dreptatea Vulturului să
zboare în cerul inimii
noastre
mai bine te omori – decât să laşi
ei să te omoare: n-au drept
n-avem faţă de ei
vină
orice torturat e Hristos: la fel
când – cu ultim geamăt – sfârtecat de fiara cumplită-a
umilinţei îngrăşat-triumfătoare
moare
frate Hristoase – Tu doar ne înţelegi – deci
iartă-ne
ajută-ne
luminează-ne cu propria-ne
lumină – scapă-ne de
diavolul bogăţiei – şi de bogaţi – şi de
trădători (...de fapt – aici
e una şi aceeaşi
rugăciune...)
bestia gloatei linge cizmele
bogaţilor: vă umiliţi în faţa
lor – deci
uitaţi de Hristos – Împăratul Demnităţii
în Cer şi pe
Pământ
Hristos se încruntă – şi el - în uitare – cu
scârbă: să treacă spre moarte şi-uitare - îi lasă pe
reptile slinoase – bogaţii şi
gloata imund târâtoare – (bogaţi-laşi-trădători) – şi-i
zugrăveşte – în veşnicie - Sfinţi ai Zidurilor de
Mânăstire a Focului – pe săracii care
mor cu arma sufletului
fulgerând între dinţi
...”bogatul e bogat – pentru că
a
ucis şi-a furat
pe
toţi cei săraci – care sunt
mulţi
– şi deci – mult mai
bogaţi
decât bogaţii – pe care-i fac
bogaţi
– ei rămânând
săraci”
***
DESPRE FIARA
DIN TINE
fiecare are iadul lui
personal – la fel cum şi
fastuos personală - i-e
moartea
vii – cu piroga – din
inima întunericului unui soare
pârjolitor – şi te-ndrepţi
cu piroga – străbătând pustiuri de
ape – către
acelaşi soare pârjolitor : un cerc caraghios şi
terifiant
înveţi greu – dar
înveţi – că nu există
mântuire
în iad ţi s-au uscat - precum nişte
cranii cu care ţi-ai ornat (fudul şi
înspăimântat – bravând halucinant - ca
ultimul soldat al
războiului) - parii gardului de-acasă – toate
nădejdile – toate
iluziile – slăbiciunile tale de a
îndrăzni să-ţi strecori privirea către
oceanul de cositor topit al
cerului
asuzi cumplit – şi-ţi amorţeşte
trupul – în încercarea – încăpăţânată
de a-ţi împuşca – ţintui de
nori – umbra zvârcolindă
ochii tăi s-au jupuit – apoi – ce-a mai rămas
din ei - s-a
ascuţit – orbitor
junghere – de când scrii lămuriri pentru o
inexistentă posteritate: oricând
te poţi străpunge - cu
însângeratele-ţi priviri – oricând
poţi părea – pentru fraieri – un orb
înţelept
trage-ţi mâinile de sub
teascul timpului: cronici şi cronicari de
bâlci – se vor mai cere – pe
piaţă
întunericul se scrie – fiară nesătulă
veşnic - pe inimi – în toate limbile şi
felurile – şi în forma tuturor
cărărilor care-ţi desenează harta
liniştitoare – a unui
iad familiar – la îndemână – la
îndeinimă – confortabil precum
uneltele de tortură ale călăilor
medioevici – special aplicate – pe
mădularul Duhului tău – spre a-l convinge să se
nege singur: fiara mârâie de
satisfacţia întunericului deplin
amuşinat
***
Adrian
Botez
|
|
||||
|
|
|||||