BASME

 

A fost odată ca niciodată, un împărat german, pe numele lui de împărat Hans I, care stăpânea, spre propria lui mirare  -  o împărăţie!Frumoasă ca nici o altă împărăţie, şi foarte întinsă.

Împăratul Hans I nu ştia încă absolut nimic despre întinsurile împărăţiei lui, sau despre hotarele împărăţiei lui  -  înafară de ceea ce-i arătau sfetnicii lui, pe hărţile pe care i le desfăşurau, în cabinetul său imperial, pe covoare, până ajungeau la şpiţurile pantofilor lui  -  sau pe tăblia meselor întinse, până ajungeau cu pânza hărţilor să-i lovească vârful nasului. Împăratul Hans I se plictisea grozav, la aceste şedinţe ale geografilor şi cartografilor împărăţiei sale.

Vecinii împărăţiei lui Hans I primeau, prin iscoadele lor, rapoarte foarte amănunţite despre aceste şedinţe de plictiseală, cu care îşi trecea vremea Hans I împărat. Şi vecinii lui, împăraţi care nu reuşeau să se plictisească în nici o discuţie despre propriile lor împărăţii, ba solicitau ei înşişi discuţii suplimentare, cu geografi şi cartografi străini, şi despre împărăţiile vecine lor  -  s-au hotărât să profite, cât mai mult posibil, de plictiselile lui Hans I  împărat. Zis şi făcut.

-Ia să vedem, să ne sfătuim între noi, noi cei ce nu reuşim să ne plictisim de nici o hartă întinsă  pe faţa pământului  -  cum putem să tragem folos de pe urma bolii atât de ciudate a vecinului nostru stimabil  -  boala plictiselii de propria ţară, a indiferenţei faţă de hotarele propriei lui împărăţii.

Şi, zi de zi, atât vecinul împărat de nord, cât şi vecinul împărat de sud, cât şi împăraţii din vest şi din est  -  ocupau încă, şi încă o bucată, o fâşie, un hartan   -  din împărăţia plictisitului Hans I. Şi, imediat, proclamau, prin toate mijloacele, cu surle şi trâmbiţe, generozitatea vecinului Hans I împărat, care a răspuns cu amabilitate şi inimoşenie, necesităţii vitale a popoarelor vecine, sărmane şi nevoiaşe, de a se mai extinde un pic, pentru a putea respira mai uşor.

Ce conta, pentru împăratul Hans I, că propriul său popor se sufoca, în câştigul popoarelor vecine? Oare nu era lăudat, în toate jurnalele, din toate capitalele statelor vecine, pentru generozitatea, înţelegerea şi toleranţa lui? Nu-i înmânau, oare, care mai de care, medalii pentru meritele sale mondiale: “Steaua pentru Toleranţă Absolută”, “Marele Ordin pentru Închiderea Absolută a Ochilor”, “Colanul pentru Neglijarea Meritorie a Interesului Naţional” etc.etc.?  Doar asta contează, în definitiv: să fii bine văzut de vecinii tăi  -  cât despre propriul tău popor, el poate să mai rabde, nu-i aşa? Politica externă, eticheta strălucitoare  -  asta contează! Politica internă nu face două parale, nu te evidenţiază vecinii din străinătatea strălucitoare! Dacă nu te văd bine vecinii  -  degeaba! Cu cine faci comerţ? Cu vecinii, evident, nu cu propriii supuşi! Cu supuşii tăi nu faci comerţ, pe ei poţi să-i jefuieşti cum vrei, căci sunt ai tăi! Asta o ştie orice ageamiu  -  este, doar, baza oricărei conduceri moderne a unui stat modern!

Şi sfetnicii săi înţelepţi, cărora le şi ieşea câte ceva, la vânzarea cu toptanul şi cu amănuntul a hotarelor, tot mai noi şi mai înnoite şi reînnoite ale împărăţiei aceleia germane (căci vecinii împăraţi erau generoşi foarte, când trebuia să plătească astfel de servicii mărunte şi nesemnificative), dădeau din cap, zâmbind precum chinezii cu feţe de lemn:

-Da, da, cât de înţelept judecă măria-sa, împăratul Hans I! Slavă gândirii de aur a împăratului Hans I!

-Trăiască toleranţa între vecini, mai cu seamă de la stânga la dreapta!  Moarte intoleranţei!  -  strigau câte unii, mai pişicheri  -  şi inima împăratului Hans I, la gândul că toate aceste lozinci oficiale vor apărea în ziarele din capitalele vecine  -  se dilata de atâta mulţumire şi fericire:

-Mulţumesc, sfetnicii mei dragi, îmi împliniţi cele mai avântate vise ale carierei mele politice  -  visele aprobate şi ştampilate de forurile mondiale ale împăraţilor! Deci, nu-i aşa, am atins standardele internaţionale de toleranţă şi înţelegere, nu-i aşa  - nu-i aşa?

-Ba, chiar le-aţi depăşit cu mult, măria-ta, cu mult!  -  strigau feţele de chinezi ale înţelepţilor sfetnici, care schimbau între ele foarte scurte zâmbete enigmatice ( poate tot chinezeşti, poate japoneze  -  încă nu se ştie bine).

Şi aşa, din generozitate în generozitate tot mai mare, respiraţia vecinilor împăratului Hans I devenea tot mai  degajată şi sănătoasă, pe seama fâşiilor tot mai late şi consistente , tăiate judicios şi insistent şi constant, din împărăţia lui Hans I împărat  -  în timp ce respiraţiile supuşilor împăratului Hans I împărat deveneau tot mai astmatice şi mai sufocate de strâmtoarea, din ce în ce mai mare, a hotarelor împărăţiei Traumenlied [1] (am uitat să vă spun  că aşa se numea împărăţia peste care împărăţea Hans I).

La un moment dat, ca să nu se sufoce de tot şi să nu li se spargă coastele de atâta înghesuială, şi să le intre sunetele cuvintelor rostite, înapoi în gură şi în gât  -  locuitorii împărăţiei Traumenlied au început să explodeze peste hotarele, tot mai apropiate între ele şi mai apropiate de capitala unde hălăduia, tot mai fericit, împăratul Hans I. Pur şi simplu, aceşti locuitori săreau peste hotare, în împărăţiile vecine  -  unde respirau în voie, e-adevărat  -  dar cuvintele tot într-înşii trebuiau să şi le ţină, să şi le bage singuri înapoi pe gât, dacă nu voiau ca proaspeţii lor concetăţeni să li le bage ei pe gât.

Şi azi aşa, mâine tot aşa, o duceau tot mai bine cu respiraţia şi cu aparatul cardiovascular  -  şi tot mai prost cu lingvistica  -  trebuind, obligatoriu, ca buzele şi sufletul lor să înveţe alte cuvinte, cu totul altele decât cele născute în inimile lor  -  cuvinte pe care puteau să nu le mai împingă înapoi în esofag şi în suflet -  ci să le sufle ori să le scuipe în atmosfera noii lor patrii. Ba, părţi din sufletul lor, din mintea lor  -  trebuiau înlocuite, la spitalele de handicapaţi sufletomotorii  -  istoria: trebuia grefată alta; mentalitatea: grefă urgentă de altă mentalitate; obiceiuri: grefă disperată de alte obiceiuri, iar dacă grefa nu reuşea: amputarea pe loc a oricăror obiceiuri.

În vremea asta, generozitatea euforică a împăratului Hans I, stăpânul împărăţiei Traumenlied, exuberanţa lui generoasă, au adus hotarele vecinilor jur-împrejurul capitalei Traum, apoi, stradă cu stradă, până la palatul imperial  -  apoi, scară cu scară, până în sala mare a tronului  -  apoi, până la marginea patului imperial, pe care împăratul Hans I îşi îngrămădise împărăţia, jur-împrejur, pe cearşafuri şi perne  -            şi-i îngrămădise aici şi pe înţelepţii sfetnici:

-O, înţelepţi sfetnici, ce părere aveţi de generozitatea, toleranţa, înţelegerea mea? Au evoluat ele, s-au ameliorat ele?

-Da, sunt tot mai aproape de perfecţune, slăvite împărate, măria-ta  -  găfâiau sfetnicii cu feţe tot mai chinezeşti  -  căci gâfâiala lor nu venea de la înghesuiala în patul suveranului, ci din grăsimea lor tot mai plină de generozitate şi din pricina buzunarelor tot mai grele de generozitatea împăraţilor vecini…

-O, cât de fericit sunt!  -  se extazia împăratul Hans I. Mi-am atins visul de aur al vieţii mele de împărat mondial! Căci, nu-i aşa, prin generozitatea mea, am atins standardele unui monarh mondial, nu-i aşa, iubiţii mei sfetnici?

-Da, da, chiar aşa, monarh mondial…  -  bâiguiau, tot cu ochii în lături, sfetnicii chinezi  -  încercând să vadă de pe care latură a patului imperial puteau s-o zbughească mai avantajos, pentru buzunarele lor tot mai umflate: cine oferea mai mult, pentru cearşaf şi pentru perna suveranului lor (pe care, cu toată durerea regretului, se pregăteau să-l părăsească, în plina lui glorie  -  căci, un împărat fără împărăţie nu  mai valorează nimic, nu-i aşa? cine-ţi mai dă pe el vreun sfanţ  -  nimeni  -  nu-i aşa?). Şopocăiau, peste trupul inutilizabil (din punct de vedere comercial) al împăratului Hans I:

-Suveranul din nord  - cât dă?

-Dar cel din vest  -  s-a hotărât să mai ridice preţul? Numai atât?Hmm…  -  mai vedem…

-Atunci, să vindem perna monarhică împăratului din est, nu?

-Sau celui din sud?

-Negociem, fiţi pe pace, totul se negociază  -  spuneau, liniştiţi, împăraţii vecini, pitiţi sub patul colegului lor, Hans I împărat, pe care erau pe cale să-l facă să bată toate recordurile mondiale de toleranţă şi generozitate (pe spinarea altora).

De sub franjurii, tot mai murdari de negocieri, ai cearşafului  -  ieşeau şi dispăreau mâini cu tot felul de monede  -  până când, spre a nu se mai încurca în negocieri  -  mâinile, ba furişate, ba date-n vileag  -  hotărâră, strângându-şi, reciproc, capetele degetelor  -  să unifice moneda, spre a lichida mai repede divergenţele care planau asupra problemei patului imperial, din fosta sală a palatului imperial, din fosta capitală Traum, a de tot fostului ( odată ca niciodată  fostului) imperiu Traumenlied.

În sfârşit, sfetnici chinezi şi mâinile de sub pat se înţeleseră, se strânseră vajnic  -  şi sfetnicii chinezi săriră sprinteni din aşternutul imperial  -  trecând de cealată parte a hotarelor  -  şi, dintr-odată, dispăru toată chinezăria de pe feţele lor  -  şi se arătară doar nişte obrazuri banale de oameni de afaceri.

Împăratul Hans I, rămas fără cearşaf, pernă şi plapumă  -  răci şi începu să tuşească, să aibă diaree…

-Chemaţi doctorul, imediat!…  -  începu să strige dintr-odată îngrijoratul împărat Hans I (vezi bine, acum era bolnav propriul său trup  -  pe acesta şi-l simţea, nu ca pe cel al imperiului…).

Nimeni nu răspunse  -  doar ecoul de sub pat, al clinchetului banilor , schimbaţi între mâini dibace. Colegii săi nu luau pauză de nici un fel, nici o clipă: descoperiseră, spre deosebire de sfetnicii chinezi  -  că poate fi valorificată la bursă şi făptura fizică a împăratului (n-are a face că doar un teoretic, iluzoriu împărat  -  ce, parcă valorile bursei, din care se îmbogăţesc enigmaticii preaputernici ai lumii, nu sunt tot iluzorii?). Da, rămânea de împărţit şi hotărnicit însăşi fiinţa aparentă a fratelui lor imperial, a înseşi maiestăţii sale împăratul  Hans I…

Unul dintre împăraţii de sub pat, deghizat, cu ajutorul unui halat alb, în doctor  -  apăru la capul lui Hans I împărat, iar altul, la fel deghizat, la picioarele lui Hans I împărat:

-Aici suntem, măria-ta!  -  spuse primul, în grabă.

-Dar nu trebuie să vă îngrijoraţi  -  tocmai trecusem hotarele : deci, până la buric, aparţineţi, acum, regelui…pardon, medicului vecin, Jakobus III  -  deci, nu trebuie să vă mai preocupe soarta picioarelor, şi pântecelui, şi diareei măriei-voastre  -  pentru că au fost preluate aceste griji de către vecinul…pardon, medicul maiestăţii voastre, Jakobus III…

-Adevărat? Ce fericire! Ce fe-ri-ci-re!  - scandă împăratul Hans I. Am scăpat, deci, şi de grija pântecelui  -  dar ce grijă! Mereu să-l îndop! Dar cu ce, cu ceee? Am scăpat şi de grija diareei  - acum se ocupă de studiul ei medicul Jakobus…Ei, iată avantajele progresului şi ale modernităţii progresului internaţional: să-ţi fie preluate grijile pântecelui   -  de familia sfântă a fraţilor vecini! O, e, într-adevăr, de necrezut!

-De necrezut, da  -  îngână împăratul de la căpătâiul său, calculând ceva pe o hârtie, pe care o ţinea ba pe pieptul, ba pe fruntea împăratului Hans I.

-Dar dumneata, doctore, ce faci?  -  întrebă, ceva  mai potolit, împăratul Hans I.

-Eu  -  spuse grav împăratul vecin Valerius, deghizat în medic  -  eu tocmai am preluat grijile minţii şi inimii măriei tale, împărate Hans I  -  în cadrul tratatului secret cu colegul meu, magisterul Jakobus III.

-O, ce fericire, ce f…

Dar palma pusă de împăratul Valerius pe gura fostului trup, al fostului monarh Hans I   -  întrerupse efuziunile acestuia:

-Gura!Şi gura ex-împăratului îmi aparţine, odată cu capul şi inima sa! Gata, taraba…vreau să spun: bursa s-a închis! Colega, şi voi, ceilalţi, de sub pat  -  haideţi să mai găsim sau  să mai convingem şi pe alţi fraieri!Sus!

-Greu de crezut…alţii…  -  mârâiră, umiliţi, mai puţin întreprinzătorii tovarăşi de negocieri şi de valorificări ale generozităţii şi toleranţei fostului împărat Hans I, din fosta capitală imperială Traum, din fostul imperiu(uitat, deja, definitiv, în focul tranzacţiilor interminabile) Traumenlied.

Au fost câteva, timide, proteste ale “opiniei publice internaţionale”(de fapt, invidioşii perdanţi la afacere…) dar nu cine ştie ce…Cei puternici deveniseră, deja, prea puternici.