BASME

 

 Acei copii din copilăria mea, de care vă vorbesc, nu erau nici pe departe proşti, cum ar fi tentaţi să-i catalogheze şi eticheteze 99% din tinerii de azi  -  ci erau extrem de deschişi la minte, tocmai prin forţarea minţii, cu ajutorul visării. Mulţi dintre cei de-atunci sunt, din păcate, astăzi, după atâţia ani  -  tare schimbaţi :  sunt oameni mari, extrem şi supărător, exasperant de serioşi şi mari : medici, ingineri, profesori, avocaţi… dar nu mai pledează  cauza , definitiv şi desăvârşit curată, a lui Făt-Frumos…Dacă le-aş aminti, azi, cât de teribili şi justiţiari luptători în nevăzut au fost ei acum , să zicem , 35-40 de ani, s-ar foi în fotoliile lor ( comode ca nişte paturi ale minţii),  de oameni gravi şi serioşi şi chelioşi  -   şi grozav s-ar jena, şi grozav ce nu m-ar mai putea suferi, ba chiar m-ar urî, înciudaţi nevoie mare…Ar da din cap, ţâţâind dezaprobator :

Ţţţ, ţţţ, ţţţ…De ce mai vine şi ăsta, cu strigoii lui, să ne strice tabietul?…

Nu sunt strigoii mei  -  era viaţa lor adevărată, intangibilă, căci nimeni ( decât ei înşişi…) nu le putea fura, sau ucide, visele…N-au chelit doar pe cap  -  ci le-a chelit şi sufletul, din nefericire…

 Ce repede şi cât de total uită unii ( tare mulţi… ), sau nici n-apucă, -  să fie copii, cu ochii mari (negri, albaştri, sau căprui) şi strigând de nemărginita şi total dezinteresata plăcere de a vedea, cu ochii minţii şi imaginaţiei, cum învinge Făt-Frumosul , iubirea curată şi total devotată… Nu seamănă nici pe departe Făt-Frumosul  -  cu Van Damme-ii şi Schwartzeneger-ii de azi. Nu : Făt Frumos era nespus de frumos  -  pentru că era total închinat iubirii de oameni şi pentru Ileana Cosânzeana. Nu-şi calcula nimic, n-o făcea pe greţosul şi vedeta, ci muncea pe rupte, fără preget, zi şi noapte,  pentru ca basmul să fie viaţa însăşi. Şi, de aceea, credeam în el, ca-n Dumnezeu.  Murea şi învia, precum Iisus Hristos  -  dar total  -  total “pe cinstite”. Dăruit. Definitiv dăruit, fără afaceri, şuşanele, aranjamente...Dacă-l salva, totuşi, cineva, pe Făt-Frumos? Da, noi toţi îl salvam  -  noi toţi, câţi credeam în el  -  ei, toţi, câţi erau agăţaţi, cu sufletele, de buzele mele. Atunci.

Şi-mi mai amintesc cum îmi povestea, biata mama, mie, celui încăpăţânat, pe la 3-4 anişori, despre cumplitele patimi ale cuiva care-i iubea nespus pe oameni, pe toţi oamenii  -  atât de mult îi iubea, încât a hotărât să se lase batjocorit, scuipat, umilit în tot felul şi bătut cumplit, cu bice cu şfichi de fier, încoronat cu spini  -  apoi, răstignit pe cruce, suferind de o sete nesfârşită, în bătaia soarelui neîndurător ( soarele pietrei şi deşertului, pe un munte sălbatic), între oameni sălbatici şi răi  -  trădat de toţi cei cărora le făcuse numai bine  -   singur, înfiorător de singur, măreţ de singur  -  dar atât de curajos, şi plin de atâta iubire, nesfârşită iubire, dumnezeiască iubire… Căci, toate aceste neînchipuite chinuri, le îndura numai la gândul că, el chinuindu-se astfel, va putea să-i scape  -  da,  el singur, pe toţi oamenii ce-au fost, sunt şi vor fi vreodată, în lume, de cel mai înfiorător lucru, de cel mai enigmatic lucru, cu totul de neînţeles, şi tocmai de aceea, atât de îngrozitor: moartea… Dar el nu venise doar pentru oameni, ci şi pentru gâze, pentru păsări, pentru crinii câmpului…Şi o ascultam pe mama, cum n-am mai ascultat-o niciodată, de atunci încoace…îmi sângerau ochii de încordarea cu care-i priveam buzele   -  şi duhurile de imagini, care se desprindeau , unul câte unul, de pe buzele ei…Orbeam, privind-o, şi, abia aşa, orb, vedeam totul…măreţ şi cumplit…

Amintindu-mi de toate acestea, şi trăindu-mi viaţa , stând cufundat, cu inima, în amintirea basmelor  -  viaţa trăită, treptat, s-a ales dintre basme  -  şi ceea ce era absurd în viaţă,  urât şi strâmbat , secat ( prin urâţenie , egoism, oboseală) de sens şi sevă  -  prin regula basmului, a devenit ceva cu tâlc. Chiar dacă tâlcul era unul amar, el se înscria în lumea paralelă, aceea a luminilor miraculoase, a făcutului cu ochiul, de către zâne şi spiriduşi: “Nu le lua în seamă, pe toate câte le vezi cu ochii, aşa cum îţi spun tovarăşii tăi, oamenii <<mari>>,  să le iei ! Ascultă-le, pe toate, întâi, să vezi cum sună  -  în POVESTEA NOASTRĂ: e mult mai vastă, POVESTEA NOASTRĂ, decât viaţa ta meschină  -  poţi respira în voie:  în POVESTEA pe care ţi-o povestim noi   -   vei constata că chiar poţi trăi în voie, la un loc cu caraghioasele şi chinuitele, inutil chinuitele astea de lucruri ce se fălesc şi-şi zic <<reale>>. Ele sunt tot de la noi fugite, dezertate  -  şi s-au îmbolnăvit de lepră, ca pedeapsă pentru laşitatea dezertării din POVESTEA-POVESTE . Sunt, cu toatele, bolnave de o lepră, al cărei leac doar noi îl mai deţinem, pe-această lume  -  doar noi”…

Şi aşa, tocmai pentru a salva viaţa de ea însăşi  -   m-am trezit  că scriu basme  : “Poate că mai sunt pe această lume, copii  -  copii-copii, nu aşa-zişi copii, savanţi , de renume mondial, la 3 ani.”…mi-am zis. Şi, poate, aceşti copii-copii aşteaptă, în secret, fără să mărturisească “maturilor”(nişte nesuferiţi, care nu cred şi nu înţeleg nimic, niciodată, dar se dau aşa de mari…)  -  să fie salvaţi de zâne şi spiriduşi şi Feţi-Frumoşi… De unde ştiţi că nu? Ei se feresc, lor le este ruşine, copiilor de azi  - le e frică , chiar de ei înşişi şi de tovarăşii lor de joacă  (  savantă joacă, pe calculatoare şi branşaţi la Internet !)  -  să nu fie luaţi peste picior, că ar fi “nişte mucoşi şi nişte ţărani proşti”  -  dar, în fundul sufletului, toţi tânjesc, dureros, după ceea ce li s-a spus că e demodat, prostesc, bun doar pentru fraierii fraierilor, bun de aruncat la gunoi: una bucată zână defectă(“rurală”…), una bucată spiriduş decapitat( găsit, prin navigare pe computer,  într-un “interesant” pod de casă “rurală”…), una bucată Făt-Frumos dezasamblat (un “ţărănoi” fără “look” avantajos, care nu ştie că şi-ar  fi putut  înfrânge toţi duşmanii prin Internet, sau apelând la trucurile “cool” ale lui Vann Damme şi Schwartzeneger)...

Nu, dragii mei fraţi copii, copii câţi mai puteţi fi copii  -  nici “maturii”, nici tovarăşii voştri de joacă îngâmfaţi şi prostuţi, nici ochelariştii de profesori, aşa de severi şi gravi  cum arată   -  nu sunt, în sufletul lor, decât nişte copii singuri şi înfricoşaţi…  Groaznic de singuri şi groaznic de înfricoşaţi, care-i aşteaptă, transpirând de încordare şi speranţă nebună şi secretă – pe Făt-Frumos, pe zâne şi spiriduşi  -  să-i salveze de marea, teribila încurcătură  -  încurcătură  fără nici o ieşire, încurcătură în care, singuri, prin îngâmfarea şi nerozia lor proprie, au intrat ei înşişi  -  dar au băgat şi lumea întreagă : au prăpădit SUFLETUL LUMII! Da, AU PRĂPĂDIT BUNĂTATE DE SUFLET AL LUMII!!! De necrezut, dar aşa e!!!Trageţi cu ochiul, pe furiş, când ei cred că nu-i vede nimeni: îi veţi vedea cum privesc, disperaţi, către uşă  -  poate tot vine cineva, să-i salveze de ei înşişi…să le dăruiască, din nou, LUMEA FERMECATĂ A VISELOR…SUFLETUL LOR  ŞI  AL  LUMII…

 Ăsta-i adevărul adevărat: pentru toţi oamenii de azi, mari şi mici,   bunele şi blândele, sfintele, tămăduitoarele de plictiseli şi disperare   -  BASME,  nu vor fi niciodată prea multe  -   în această uricioasă şi răutăcioasă lume, plină de o înspăimântătoare singurătate, e o nevoie disperată de BASME…