LOJA IOHANICA ROMANEASCA

CONCLUZII

                  “Într-o seară, Iosif (din Arimateea) ajunse într-o cetate căreia i se spunea Sarras; de acolo şi-au luat numele sarazinii; căci nu trebuie să le dăm crezare celor care pretind că au purces din Sarah, soţia lui Abraham. În oraşul acela domnea un rege numit Evalac Nerecunoscutul. Iosif fu arestat şi adus în faţa lui; dar, cerându-i să-i vorbească aparte, îi spuse (Iosif, lui Evalac):

                  -Dumnezeul Creştinilor îţi trimite vorbă să-ţi reaminteşti de unde ai pornit ca să ajungi la înălţimea aceasta la care te afli. Tu îţi închipui că nimeni nu-ţi cunoaşte obârşia, dar eu ştiu că te-ai născut la Meux, în Franţa, şi că tatăl tău era un biet ciubotar (s.n.).  Şi mai ştiu de asemenea, prin harul Înaltului Învăţător, căruia nimic nu-i este ascuns,              că tu ţii lângă odaia ta, într-o ascunzătoare a cărei intrare n-ar putea-o găsi nici un murotor, o statuie de lemn cu înfăţişarea celei mai frumoaese femei din câte s-au văzut vreodată şi că în fiecare noapte o culci alături de tine şi o faci de ocară pe regină, soţia ta, cu această deşartă imagine.

                  (…) Evalac(…) ţinu să cunoască adevăratul Adevăr al lui Dumnezeu, şi Iosif îl lămuri; apoi, după ce a dat foc idolului (n.n.: femeii frumoase, din lemn) de care era îndrăgostit regele, îl boteză pe Evalac cu numele de Mordrain(…)” [1] .

                  Am citat din aceste străvechi legende bretone ale Mesei Rotunde, atât pentru a-l confirma pe V.Lovinescu – Maestrul Hermeneut Incontestabil al Paraşabdei lui Ion Creangă  -  cât şi pentru a face Calul Solar să se scuture de răpciugi , hrănindu-l cu Jarul Ştiinţei Sacre, uitate de majoritatea oamenilor acestui Pământ.

                  În primul rând, prin cele aduse în faţa domniei tale, cititorule, acum  -  am confirmat Sarasul  -  Sarasăul lui Dragoş-Dragonul. Sau, pe Dragoş, Valahul (Evalacul). Dar, în primul rând, Nerecunoscutul (Păstrătorul Ştiinţei Sacre, Oculte).

                  Suntem, prin aceste vechi scrisori, în atelierele aparţinând de Collegia Fabrorum: cu ciocane de aur, se “întruloacă”, se încearcă a sintetiza, în esenţă, prin topire la Focul Spiritual din Athanorul Fiinţei Cosmice – simbolurile vechi şi cele noi.

                  Ce aflăm de aici, din hrubele Fierarilor şi Aurarilor simbolurilor creştine şi păgâne? Că Nică al lui Ştefan a Petrei Ciubotarul este (peste timpuri şi Vreme  - în Arheitatea Celestă)  -  EVALAC-ul de Nerecunoscut-Ocult. Este, cum se şi cuvine, Rex et Pontifex  -  al cărui tată (vezi aici, negru pe alb, dragă cititorule!) se numeşte CIUBOTARUL ÎNCORONAT (adică, în româneşte, “Ştefan a Petrei”).

                  Şi ION-ul (EONUL) Valahul (Arheul Românesc), Centrul de forţă spirituală al Românilor (cărora cărţile şi scrisorile mai noi îi zic Ion Creangă…) – avea o Femeie de Lemn, ascunsă în Inima Lumii (Inima Cosmică, Inima lui Hristos Cel Nevăzut-încă Nerevelat)  - Femeie care nu era alta decât Zeiţa Focului [2] (a Inimii Înfocate-Sacré Coeur). Şi, într-adevăr, Femeia Inimii Cosmice este soţie şi mamă, cu care împărăţeşte Lumea , deopotrivă, în aseitate (“sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat”) – şi Duhul tot cu ea îl împarte şi-l revarsă ca Lume-Mit: “şi a vorbi de la ea am învăţat”.

                  Dar ION-ul (sau EIONUL-EONUL) Spiritual al Valahiei “ţinu să cunoască adevăratul Adevăr al lui Dumnezeu” – şi atunci a acceptat “înţelepciunea de la Dumnezeu când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.”

                  Căci Pomul Alb din Paradis, prin Iubirea Femeii şi Bărbatului (yin-yang, ida şi pingala – sau ION-IOANA, sora Smaraldului) s-a făcut Verde-Smarald: “bărbatul şi femeia băgară de seamă că primul pom, alb mai înainte, se făcuse verde ca iarba din pajişti” [3] . Dar Omul-Valacul [4] (Centrul Spiritual al Lumii) trebuie să se sacrifice, după ce a primit daimonul Frumuseţii Iubirii  - şi să primească să caute Arborele Verde care conţine Roşu  - Sângele Graalului [5] : “Şi se petrecu o mare minune, căci în clipa în care a fost răpus Abel (n.n.: cu o falcă a Măgarului-Daimon), arborele vieţii ajunse roşu-închis, în amintirea sângelui care fusese vărsat sub crengile lui. Şi în clipa aceea n-a existat pom mai frumos şi mai plăcut privirii. Dar nu mai avea flori nici roade, iar ramurile lui se uscară, când fură sădite în pământ.”

                  Şi a dispărut  -   şi de atunci îl caută oamenii, zicându-i expediţiei de căutare  -  Căutarea Potirului Graal. Şi l-a găsit cine se cuvenea să-l găsească – Valahul lui Ştefan Ciubotarul, din mijlocul Humei-Lume: HUMULEŞTI. Sau Inima Moldovei  - sinecdoca Valahiei, care este sinecdoca Lumii-Cosmos. Şi pe Nică al Cosmei tocmai l-am văzut trecând în Drumul lui  - adi că zburând cu aripi de foc-pălălăi, prin hornul casei unde tăinuiesc Petru şi Pavel, Ştefan şi Smaranda, Ion cu Amin-ul, Soarele cu Luna.

                  Şi ni l-a arătat nouă, într-o carte-Graal(Gradale). Căreia i-a spus cu numele Eternului Paradis şi cu numele Eternului Om  -  Primului şi Singurului Om: i-a spus Amintiri din copilărie.

                  Iar unii văd şi cred ce li se arată  -  iar alţii râd batjocoritor şi nu văd [6] şi nu cred. Şi ION-ul, din Buricul Pământului, care buric este Valahia-Împărăţia Verde a Moldovei – Sinecdocă  - nu se supără. Căci mulţi sunt chemaţi la viaţă  -  dar puţini învaţă, “când vine vremea”, ce e viaţa şi, deci, cine sunt ei. Şi rămân, astfel, puţini aleşi. Iar pe cei aleşi îi cunoşti după neisprăvirea fiinţei lor: sunt “un boţ cu ochi”, un ochi zgâit curios spre Paradisul, pe care cei mulţi, dar nealeşi – nu-l văd, căci nu pot să-l vadă. Dar neisprăviţii, “bucăţi de humă însufleţită” de Duhul Sfânt din Centrul Lumii  - HUMULEŞTI  -  aşteaptă ca Dumnezeu, după ce va sfârşi lumea celor mulţi, şi o va surpa – să se întoarcă la ei, neisprăviţii  -  şi să-i isprăvească-desăvârşească.  Şi isprăviţi, ei se vor numi Ierusalimul Ceresc  -  care vine după Ierusalimul Pământesc  -  şi e pe Cer, şi ete şi pre Pământ. Precum sunt toate lucrările lui Dumnezeu. Şi când neisprăviţii vor fi isprăviţi-desăvârşiţi  -  nu va mai fi nimeni care să vadă şi să nu vadă, să creaă şi să nu creadă. “Căci cei ce vor voi să-şi scape sufletul, şi-l vor pierde, iar cine-şi va pierde sufletul, său pentru Mine, îl va afla” – ne spune Iisus Hristos, prin gura Chipului Omului Ocult, IOAN-ul (care, după Sfânta Evanghelie, se mai zice şi Matei-Darul/Dăruirea lui Dumnezeu, către Sinele Om).

                  IOAN-ul Crengii de Aur, al Cupei şi Cărţii de Smarald – s-a pregătit o viaţă (adică o clipă din lumina ochiului lui Dumnezeu), pentru a Stăpâni şi Ocroti pe neisprăviţii(cei ce-şi ştiu neisprăvirea şi-şi doresc isprăvirea), între părinţii şi dascălii săi, Ştefan şi Smaranda – în Manvantarul de la jumătatea Fiinţării Lumii  - cel de-al Şaptelea. S-a pregătit în al Şaptelea şi ca al Şaptelea  -  ca orice Făcător de Lumi. Dar neisprăviţii ştiu că Vârful Muntelui Lumii înţeapă şi străpunge drept în cer  -  în Manvantarul (adică rândul şi rânduirea de oameni) al Optulea.

                  Dar această rânduire de oameni e alcătuită de Regele(şi Preotul) Neisprăviţilor din Rândul al Şaptelea   -   numai şi numai pentru neisprăviţi. Adică superior spiritualizaţi, intens moralizaţi [7] .

                  Şi Regele Neisprăviţilor, suit în Copacul Rânduielii a Opta a Omului  -  se uită către noi. Şi din privirea lui, ca “o mreajă de văpaie” a Amin-ului-Luceafăr-Eminescu (cu care stă frăţeşte în Vârful Pomului) – se ţese o Arcă-Arc  -  cu săgeata SALVĂRII-FIXĂRII aţintită în Adam Protogonos-Paradis. Dar nu-i mai spune “a lui Noe”  - căci apele au trecut, şi a rămas Pomul lui ION al Crengii de Foc.

                  Şi atunci, îi spune “a lui ION”. Arca-Arcul care trage cu Săgeata spre Demiurg-Paradis-Fiinţa Primordială a lui ION cel de FOC.. Sau Arca-Arcul Marii Credinţe. Sau Arca-Arcul Amin-ului  -  Piscul Credinţei. De aceea, Apocalipsa va fi prin Foc  - iar nu prin Apă – acum.

                  Oare fi-vom noi, “iştilalţi vro şese”, câţi zori are săptămâna lucrării  -  destul de vrednici să ne închipuim Arca lui Ion cel de Foc şi Amin (Arca Iohanică, zisă şi Arca lui Hristos, sau a Amin-ului)  - şi să ne urcăm în ea, şi să ne mântuim, amintindu-ne cine suntem? Adică, amintindu-ne Paradisul-Paraşabda?

                  Adică, amintindu-ne Amintirea? Singura Amintire. Amintire şi Viziune a Isprăvirii Neisprăvitului  -  în indistincţie, adică de-a valma. Nu, însă, şi “cu ghiotura”  - căci Revelaţia de la Dumnezeu către Dumnezeu trece, ca un Vânt Cald, de Duh peste Ape  - prin Om.

                  Libertate vine de la Carte-“Liber”(lat.): este LIBER  doar cel care posedă Cartea-Graal-Gradale. Adică, cel ce posedă ÎNŢELEGEREA-GRAAL. Iar înţelegerea este Anamneza Paradisului – AMINTIREA-DHIKR. Cititorule, vei fi liber când vei înţelege CARTEA AMINTIRII!!!

                  Dar, pentru a şti cine suntem şi de unde şi încotro mergem  -  trebuie să “ţinem bine telegarii ceia”  -  “să nu ieie vânt” de Duh Sfânt fără noi, lăsându-ne de ruşine prin colb. Da. Trebuie să ne strunim, strângând din dinţi, până ne prefacem în Drob de Sare, din Ocna-Ocniţa Raiului (după ce “am  fost munciţi”-iniţiaţi în Ocna Iadului -  “numai cei smeriţi”-munciţi la Capul de Jos al Osiei Lumii  -  se vor înălţa” – la Capul de Sus al Osiei Lumii)  -  şi-atunci, pe dată, vom crede şi, mijind strâns ochii, ca Orbii Sfinţi  -  vom vedea Cieriul Socolei-Sucalei Tuturor Sorţilor Urzite-Ursite.

                  În sfârşit, “ce mai atâta vorbă, pentru nimica toată?” Doar toţi am fi, după cât pare, din lumea asta. Dar dacă numai se pare, şi n-om fi? Atunci să ne facem săraci  - săraci “ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca decât” suntem  -  şi să nu mai fim niciodată săraci. Şi să ne smântânim [8]   -  sufletul şi carnea! Să ne ostenim a număra măcar cât Încoronatul Ciubotar, ori cât Mahomedul turcilor  -  adică Doi şi Zero (Numărul Frumuseţii şi Ciclul-Manvantarul nostru), şi cu Trei şi Zero (Numărul Înţelepciunii şi Ciclul-Manvantarul nostru) şi cu Patru şi Zero (Numărul Bogăţiei şi Ciclul-Manvantarul nostru) – şi-om ajunge la Nouă şi Zero. Cât pe ce să dăm de Împăratul Roşu ( UNU) şi de Pasărea lui Măiastră-Zero (Vulturul Mercurial preschimbat – Zborul Manvantarului nostru spre următorul) – care să ne poarte pe aripi, ca Pajura, până la locul nostru de pe Craca-Creanga [9] -RAM [10] -ul Raiului! Adică, la Ion Creangă. Adică, la Fiinţa Noastră neviciată, din Paradis: Adam  Protogonos.

                  În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh  -  AMIN!

                                                                                 *

                  Ce-am voit, de fapt (şi pe scurt), să demonstrăm , prin prezenta lucrare?

                  1-În primul rând, că nu avem de-a face, în cazul Amintirior din copilărie, cu o carte pentru copii, ci, precum este întreaga operă a lui Creangă  -  avem de-a face cu o scriere iniţiatică, disimulând (cum magistral a demonstrat, în cărţile sale, Maestrul Vasile Lovinescu, atât prin analiza arhetipală a Poveştilor, cât şi prin unele sugestii făcute chiar asupra unor fragmente/secvenţe din Amintiri),  sub aparenţe de “realism”, sau de ficţiune  - simbolistica profund vitalistă a  Marii Tradiţii.

                  2-Ion Creangă este Paznicul Tradiţiei (sau unul dintre Maeştrii cu această funcţie)  -  Tradiţie care nu putea fi apărată, în epoca aşa-zis “modernă” (de fapt, faza cea mai întunecată şi desacralizată/desacralizantă a ceea ce se numeşte Kali Yuga-Vârsta Fierului, Vârsta Întunecată) decât printr-o organizare riguroasă, dar foarte discretă/secretă, aducând, oarecum, cu atitudinea masoneriei: noi am urmat sugestia lui Vasile Lovinescu, propunând, pentru structurile “moderne” ale acestei organizaţii, pe teritoriul României, un nume consacrat, prin Collegia Fabrorum, acele organizaţii spiritualiste, alcătuite cu scopul de a media semantic între simbolurile vechi (aşa-zis “păgâne”) şi simbolurile noi, creştine: Loja Iohanică Românească. Socotim că Vasile Lovinescu are dreptate să-l considere pe Eminescu – Amin-ul acestei organizaţii. Şi sugerăm, dimpreună cu Vasile Lovinescu, faptul că Ion Creangă ar putea fi considerat, în cadrul lojei,  cel mai apropiat spiritual, de Cel Numit Funcţional – Amin;  de aceea l-am şi numit, pe Ion Creangă, ca funcţie în cadrul Lojei Iohanice: Ion al Inimii (“Creangă este cutia de rezonanţă a lui Eminescu”  - spune, cu îndreptăţire şi inspiraţie, V.Lovinescu [11] ).  Dar, pentru că este principalul lucrător pentru opera de încifrare-pentru-păstrare  a Tradiţiei Sacre  -  l-am numit şi cu nume consacrate de mitografia universală: Ion al Crengii de Aur  - şi, prin sugestiile oferite de text, cu privire la acţiunile iniţiatice ale mamei sale  -  şi ţinând cont şi de structura interioară de questă medievală, a Amintirilor  - l-am numit şi : Ion al Graalului-al Cupei de Smarald.

            3- Socotim că Amintirile din copilărie, ale lui Ion Creangă  -  nu sunt decât un superb pleonasm pentru ANAMNEZĂ  -  pentru ceea ce sufismul islamic numeşte DHIKR [12] =AMINTIREA VERBULUI DIVIN ÎNTEMEIETOR (DEMIURGIC), Incantaţie a Verbului Divin. Regresând iniţiatic spre Originaritatea Sacră  -  Maestrul Crengii de AUR (adică, al recuperării Tradiţiei, simbolizată, printre altele, şi de Grădina Hesperidelor, cum şi de Pardes-Paradis…)  -  este obsedat de Sonoritatea (Re)-Întemeietoare, Demiurgică, a Lumii  -  PARAŞABDA. Considerăm că, pentru cititorul cât de cât dornic de (re)iniţiere în Tradiţie,  cartea lui Creangă se poate insitui într-un  Triumf al Paraşabdei; cum ar putea fi altfel, dacă, deşi neştiind simbolurile întrupate în carte, cititorul este (şi rămâne) fascinat de SONORITATEA CĂRŢII? Poate să nu-nţeleagă multe dintre cuvinte, nici cimiliturile nu le pricepe  -  dar ÎI PLACE! Cartea Amintiri din copilărie este o URIAŞĂ ONOMATOPEE COSMICĂ, propunând puternice sugestii  INIŢIATIC-DIVINE.

            4-Ceea ce se petrece, faptic, în cartea lui Creangă  -  este o operaţiune de alchimie spirituală, numită “fără cuptor-athanor”. Dar, cel puţin simbolic, acest “cuptor” există efectiv, în Amintiri  -  (de la Humuleşti la Socola! – non-spaţial!) şi în funcţie de el se face iniţierea. Se poate urmări atât marea şi palpitanta “odisee” a iniţierii Omului, pentru a redeveni Adam Protogonos (prin propriile eforturi spirituale, reluate în Spirală! -  dar “asistat” de veritabili “Maeştri” ai Satului-Centru Spiritual-HUMULEŞTI)  - cât şi, în paralel, mutaţiile “magice” ale Lumii-ca-Expresie-a-Unicei-Coroane-a-Punctelor-de-Evoluţie-Spirituală-a-Omului (Lumea “din jurul său”!)  - în cadrul unor veritabile MISTERII  - pentru a se ajunge la finalul numit, de alchimişti, MAGNUM OPUS: nu aurul-auraş (metalic…) contează  -  ci atragerea unor Spirite Superioare-Păcuraşi/Păcurari (Păstori Spirituali), în zona autoconstrucţiei spiritual-existenţiale. Aceasta se numeşte “aflarea Graalului”  -  sau, conform zicerii lui Hristos  -  “aflarea PIETREI DE BOLTĂ”  -  numită de ulteriorii şi anteriorii (faţă de Hristos, ca Forţă Centrală Cosmico-Divino-Demiurgică) alchimişti -  şi: PIATRA FILOSOFALĂ. (Suntem absolut convinşi că, cel puţin în stadiul spiritual-zonă “Folticeni”-Şolticeni [punct important de pe Coroana HUMULEŞTI] -  încifrarea verbală pentru Alchimişti!  -  nu se petrece nimic hazliu, ci acolo există  -  o lojă-“tovărăşie” a alchimiştilor, disimulată sub “inofensiva” - de fapt, foarte strict ofensiva! -  “şcoală de catiheţi”  -  lojă care “lucrează”-operează în cadrul acelei foarte vaste acţiuni,  cu factori activi profund iniţiaţi, numită Collegia Fabrorum). Tot efortul nostru, în această lucrare,  a fost de a găsi legăturile Logicii Esenţiale şi Vitaliste a Tradiţiei  Sacre  -  într-o lume care moare din pricina logicii formale…

                  5-Din punct de vedere spiritual-iniţiatic, nu se pleacă nici o clipă din Centrul-Dhikr, din Centrul Lumii-Anamneză-Humuleşti (altfel, de ce ar mai fi insistenţa lui Ion Creangă pe topos-ul sacru-Humuleşti?) : “plecarea” falsă din Humuleşti este, în fapt, rămânere în Humuleşti (Drum Iniţiatic Interior: indiferent de toponimice, ele nu sunt decât variante de numire a Punctelor Coroanei Stadiului Evolutiv-Spiritual al Omului!  -  aflat în Centrul “Prelucrării” Iniţiatice  - Unicul Centru al Lumii-Buricul Pământului-HUMULEŞTI!) - dar prin transgresare la nivelul superior spiritual, pe Axa Verticală a Centrului Humuleşti: Numele Suprem al Spiralei Humuleşti este SUCALA-IAŞI(Cieriul Socolei). Nu poţi ieşi din Humuleşti, fără să ieşi din Dhikr  - adică fără să anulezi munca de anamneză-evoluţie spirituală spre Perfecţiunea Divină. Iar cartea aceasta a lui Ion Creangă este tocmai exerciţiul spiritual-religios prin care, atât scriitorul aflat în plină Rugăciune Evocatoare-Invocatoare-Incantatoare  -  cât şi cititorul, care trebuie să intre în Centrul de Evocare-Invocare-Incantare  -  intră, de fapt, în Paradis, în comuniune cu Dumnezeu-DHIKR-ul (dacă, bineînţeles, nu se ratează treptele iniţiatice).

Dacă vom fi convins pe cineva, măcar într-o măsură minimă  -  nu că noi avem dreptate, ci că aceste legături există, şi că sunt foarte profunde şi grave, cu implicaţii în însăşi existenţa cosmică şi individuală a omului  -  atunci înseamnă că am realizat cea mai mare lucrare: a fi ucenicul umil, credincios şi nu sterp pe de-a-ntregul, al unor  Străluciţi Maeştri, care orbesc vederile ochiului nostru, obosit de inutilitate, de pervertire/perversitate, de starea de vid al rosturilor…