POEZIE

Se dedică soţiei mele, Elena – şi copiilor mei: Oana, Octavian, Elena
                      

I - CARTEA PROFEŢIILOR

DESPRE CEL NĂSCUT  ATUNCI, ACOLO...

                                                               soţiei mele, Elena

Te-ai născut între cei mai săraci dintre

săracii Pământului: între cei care nu au

chipul măreţului Om – şi între

pribegi

nimeni nu a mai văzut atâtea

punţi de lumină – între

peticele întunericului lumii – nimeni

nu a mai văzut atâta

speranţă – între cei care deja

plecaseră capul – pentru izbitura

finală

Te-ai născut – deci – pentru ca să

vindeci nădejdea

şi toţi cei cu ochii plecaţi – din mine – deodată

s-au privit drept în ochi şi

s-au recunoscut

în fiecare clipă Te naşti – eşti în

mine – deşi

o faci cu atâta putere - încât

fiecare clipă arde orbitor – şi apoi

în cenuşă se prăbuşeşte

va veni un Crăciun al orbilor

de tot şi senin fericiţi – fără nicio umbră de

funingine sub pleoape

până atunci – noi – cei săraci – şi

voi – cei orbi

să nu ne pierdem atingerea

caldă a mâinilor: între

mâinile noastre – gingaş unele cu altele

nuntite – se  coace jar pentru

Stea şi jar pentru Pâine – şi

Pâinea – sub crusta ei de lumină – pe toţi

ne numără şi ne

răs-numără – precum raze ale unei Nesfârşite

Viitoare Dimineţi: Dimineaţa

Turmelor Luminii – îmbulzite

sub sunet de clopot – spre

Cerul care nu se mai închide

*

nimeni nu va mai ucide: Sângele va rămâne în

veşnic Potir

Te-ai născut să

împaci – Te-ai născut să

uneşti – Te-ai născut să

aboleşti muşcătura – împunsătura

umilinţa cumplită de a fi dedesubtul tăieturii

crimei

eşti Dumnezeul meu – al

singurei mele iubiri

dar Tu – Pruncule – nu poţi fi

Dumnezeul meu şi Dumnezeul

lor: nu eşti Stăpân al hotarelor – ci

Bucurie şi Lumină fără

început şi sfârşit

*

niciodată n-ai ucis întru

hotar – ci ai vindecat

mereu – întru

recunoaştere

*

Paiul de Iesle – din

Stea – Steaua din

Coroană de Mag – Coroana

adânc rotită în Fântâna

sufletului meu

de-a dreapta Coroanei

Bourul – de-a stânga

Asinul :  în mijlocul

Crucii – Pruncul Păstor

Inorogul -  cu frunte-nsângerată de sudoarea

efortului luminii – înţeleaptă cât toate

Scările

***

ATUNCI CÂND

                            fiicei mele, Oana

atunci când le vom da

carnea trupului nostru – tuturor celor care

au pierdut din carnea trupului

lor – oameni sau fiare – atunci când – din

inima noastră – vom

smulge – precum

Prometeu din vatra Olimpului – aprinsă

căldură  - şi-o vom dărui celor

de mult îngheţaţi în năpastă – atunci când

vom smulge – de bună-voie

stelele şi luna – din

pomul viselor noastre – şi vom

dărui Crăciunul – tuturor celor care

au uitat desăvârşit – în bezna suferinţei – de

Lumina din Iesle

doar atunci vom merita

vizita la vorbitor – a Lui

Dumnezeu: şi-i vom spune

acolo  - la vorbitor - numai despre câte

deznădejdi nenorociri şi dezastre am

văzut – în colibe cu mesele

goale – ale

mereu altora – şi

altora...numai

altora

mântuire va fi – de propria noastră

închisoare a ghiftuirii cu

bine – doar când vom lua

asupra noastră – răspunderea întregului

Rău

când vom lua din spinarea

preasupuşilor diavoli  -  povara zdrobitoare-a

ispitirii

***

CU TOATE CELE PATRU FEŢE

ştiu că trebuie să stai

mereu – cu spatele la

ceva

cineva

dar va veni – curând – din nou

vremea – când vei privi  - deodată - cu

toate cele patru

feţe ale

naşterii tale – în mistica

ţară din nori – cum

numai Dumnezeu – acum

mai poate

atunci – vei redeveni

cu adevărat - Fiul Lui:

Văzătorul

***

DESPRE MINE

despre mine – de-acum

voi vorbi la trecut: ceilalţi

nu vor vorbi

deloc

smulge-mă somnului – Doamne

să n-aud paşii morţii

smulge-mă vieţii – să

nu mai simt – priponită în nări

duhoarea crimei perpetue

mi-e silă  - ruşine cumplită mi-e - de muncile

sângeroase ale

pământului – mi-e indiferentă

crucea de martir – exasperat sunt de

repetiţiile conştiincioase ale absurdului

doar pe Hristos – semen şi – blând

Călăuză – îl îngădui – pe sub

întunecaţii chiparoşi – insistent şi

grotesc foşnitori – până la scârţâit de

cavou

*

trecătorule  - du-te şi spune

cui mai ştie ori mai

poate-asculta -  că eu am murit aici – apărând

legile Lui - ucigând

impostura

***

PREA TÂRZIU...

zadarnică este

lepădarea de sine

târzie - a

omului

lasă-l să zacă în

plină vină

a lui:

ucide-l – dacă

ai timp

îţi vei face pomană – cum

nimeni n-a

îndrăznit în

istorie

***

GRAIUL-GRAALUL

bătrâne Doamne – între -  întunecate

crengurile Tale – îmi caut

inima

dintre ele – un roş

Măr cade: din el se

înfruptă popoarele -  şi de-atunci

grăiesc neamurile singurul grai cu-nvăţare

al Tău: sfinţenia

e atâta negrăită

Lumină – clocotindă tăcere – aşteptare rămasă

îngerilor  - în frunzişul din care

spre omenirea-nsărăcită dezlegatu-s-au – în sfârşit

glorioase – Rădăcinile Izvorâte-ale

Graiului-Graalului

***

SUNT REGII LUMII STRÂNŞI LA JUDECATĂ...

sunt regii lumii strânşi la Judecată,

îngenuncheaţi sub clopote de cer ;

El nu-i un vis: e Trăsnet şi e Tată!

...s-a şters cotlonul laşului: „eu pier”...

în nemurire surghiuniţi – cenuşă

venit-a-acel „acum” de necrezut:

căci spre Hristos – doar lamura e uşă!

...acum  - ferice-i cel ce-a fost durut!

n-ai un' să-mpingi nici după cin' te-ascunde:

privirea Lui te arde – te pătrunde -

iar împăraţii neamurilor toate

se zvârcolesc în pulberi preadeşarte...

smerenia nu-i mască de o seară:

nu-ţi jupoi viaţa? – 'geaba cauţi Scară!

***

SITUAŢIA LA ZI...

                       fratelui meu întru Duh, lui Eugen Evu

din papagali şi peşti, elfi din norvegii

se-aleg, să fie demni de tot dispreţul;

târfele dau, solemn, mâna cu regii,

pentru-a-şi fixa imaginea şi preţul!

palate coapte au, ca sâmbur, Slinul -

la Turma Lumii-i  Măscărici păstorul;

şi magi şi parlagii fonfăie-aminul:

corciri de neamuri nasc  - Aligatorul.

luminii vii-i se  termină mosorul,

temple vădesc tăria de scapeţi,

zeul se vinde pe cât ia actorul –

tolba din soare-i goală de săgeţi...

...şi-n târgul scârnav, e-astronomic scorul

celor ce-s răstigniţi, pe rând, Poeţi...

***

UN ÎNGER, AZI-NOAPTE...

un înger

azi-noapte – m-a vizitat (nu vă temeţi

nu vă indignaţi: nu mi-a spus nimic

doar a stat

sau levitat – pe un raft de la bibliotecă...)

era supărat: ţinea

între degetele bucălate – o

ţigară – dar

n-a fumat

încruntat – mormăia

ininteligibil – ceva

în puful auriu din jurul buzelor:

a fâlfâit din aripile-i

albastre – de câteva ori – deranjându-mi

păianjenii de prin

colţurile camerei – apoi

fără veste-a

plecat

adică – a dispărut dintre

razele cărţilor – într-o

groapă mult mai adâncă de

raze

m-am simţit gol – părăsit

oarecum trădat: aş fi preferat

să mă înjure pe îngereşte – să

mă facă praf – scânteietor

cu aripile lui ameninţătoare

nu – el nu: lumea cealaltă

nu mai are încredere în

simetriile mele: preferă să-mi dea

hapuri – în loc de sibilinice

fascinante mesaje

au divorţat de mine – de mult

entuziasmele – agapele

confreriile secrete întocmite cu

cerul – am fost şters din

catastiful măririi

a venit scadenţa voluptăţilor

mele – scadenţa tăcerilor mele

comode şi laşe

cerul m-a băgat într-o carantină fără

sfârşit:  se preface-n oboseli de nisip spulberat

timpul: nici nu mai apucă

s-ajungă secundă – cu atât mai puţin la

rangul de minut ori

himeric – de ceas

până şi ultimul fir de

colb – este blindat în

seiful ceresc – sub un

cifru indescifrabil

faţă de cel ce şi-a fraudat

până şi propria viaţă – totul trebuie

ferit şi ascuns – cu o grijă

înfricoşătoare

o foarte reuşită acuarelă a

iadului

***

OSPĂŢUL PRIMĂVERII

să-mi dai Pâinea – felii s-o-mpart lumii întregi:

sunt veniţi la ospăţ zei sălbatici şi regi!

de sub bolţi tămâiază Privighetoarea –

lui Hristos i se simte mărirea şi boarea!

azi – aici – prin Hulub s-a stârnit paradis

toţi săracii respiră lumină şi vis!

uităm toţi amintirea şi greul de pântec:

avem rost şi fiinţă prin toiul de Cântec!

prin păduri mugureşte – cald – sângele-n cer:

stâlp stă Veghea de Verb – vii popoarele-o cer!

El-Hristosul nunteşte-ntr-al raiului sfat:

din rărunchii de lume Plugaru-a schimbat

gramatica ierbii: -a apus şi-a-nviat;

nu sunt eu – nu eşti tu: este Mirele-aflat!

***

CE-A MAI RĂMAS DIN ŢARA ASTA...

                                                         Neamului meu Românesc

ce-a mai rămas din ţara asta – demn?

doar munţii convorbesc cu Dumnezeu –

doar ei strivesc – sub creste – nori – mereu!

...de ne-ar strivi pe noi – păduchi: al Târfei semn!

târâm putori spre ei – şi ei s-azvârl cu sârg

mai sus în cer – altar de catedrală!

...îşi tremură reptila limbi de smoală:

dar munţii sunt potop de foc spre putred smârc!

ce-a mai rămas din ţara asta – demn?

nimic din om – ci totul dinspre cer!

din trăsnet – munţii-ncremenesc în ger!

doar ei mai pot opri otrăvi prelinse-n lemn –

doar ei – boltind măriri peste păcat

fac vâscul lui Satan – ogor curat!

***

HRISTOS-VIAŢA

                                  fiului meu, Octavian

ca fluturi – muguri pâlpâie pe ramuri

lumina gâlgâie – din trunchiuri – către cer!

pe El vestească-L doar aceste flamuri –

un ou de ceaţă pune-I în paner...

îşi trage răsuflarea Dirijorul

'nainte de-a-şi  porni – vârtej – puterea!

dând într-o parte patima şi norul

Hristos şi-ascultă-n zâmbete tăcerea...

Hristos vrea viaţă! viaţă! viaţă! viaţă!

nu-l tot proşcaţi cu hoituri, ca pe-o târfă,

nu-L vinde, Iudă, ne-ncetat, la piaţă –

lumini schimbate-n mărunţiş de bârfă!

...trece-Mpăratul prin vuiri de soare:

şi om şi gâză – roagă-se de Floare!

***

SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

amână mugurii să se deschidă :

se feresc de lumina asta-otrăvită

prin care se-nvârtejesc spinii

cununii Lui Crist

El înţelegea: nimeni

nu L-a-nţeles

a predicat pustiului din

Templu: vipere surde I se

prelingeau   - vâscos – peste

tălpi

atâta răceală – atâta

răceală

Cristul Iubirii n-a avut vreun

prieten  : doar cei ce învaţă să

silabisească Biblia de la

sfârşit spre-nceput – se

gudurau – rânjind – spre

Lumină

şi astăzi simt ce

simţea El atunci: ni-i carnea smulsă - de

răutatea-nţelegerii

pe dos – cu-argumente

când se va coace Lumina

bunei-credinţe  - în arterele noastre – mârâind

a pagubă – ca nişte chiuvete-nfundate?

când – din Veşnic Pocalul de Aur – nu se va mai vărsa

picătură de sânge?

El stă pe gânduri: ele – de fapt – sunt

Crucea Lui

„Eli, Eli...”

nu  - e doar întârziata repetiţie

a unui cor – grăbit spre

spectacolul Râpei Sublime

adevăratul concert nu are puse

afişe – dar – fără greş

„săvârşitu-s-a”

împlinit este miezul în meri

chiar înainte ca mugurii să-şi

astâmpere frica vădirii

***

CATREN DE COPIL

Neamul nostru va-nvia

Când Lumina va vedea:

Pe Hristos când vom iubi

Neamul ni-l vom mântui!

***

GREVA PROFETULUI

nu mai vreau să profeţesc nimic

nu vezi – vine noaptea – şi-mi cade

nasul în strachina cu

somn

ce-mi tot zici de

războaiele tale? – de parcă n-ai vedea că

nu mai prididesc cu atâtea

hărţuieli  - buşituri personale – unele

monumentale

acuş e vară – şi-i aşa de frig

de parcă Miezul Lumii

a-ngheţat

cerul e plin şi roşu de statui şi

stane de piatră ciuntite – ca de

porumbei: stau acolo sus – bâzâind ca

bondarii înfuriaţi – şi nimeni nu ştie

cui şi când îi va cădea

stana ori statuia lui potrivită – în

cap – şi-l va terciui până la

umbră – luându-i  locul pe drumuri – până când

lumea toată se va umple de

stane şi statui de piatră umblătoare – cu toatele

răscăbăiate şi

nesimţitoare

acolo – pe la jumătatea cerului – e un

munte – dincolo de care

nu se mai vede – de-aici

jumătatea cealaltă de cer – cu

toate ale lui – cu gospodărie

hambare şi

Gospodar

se face tot mai întuneric – ca-ntr-un

plămân chircit: ăla de-i

Gospodar – a uitat să le dea

de mâncare la stele – aşa că

lihnite – leşinate – una măcar

nu mai apare – măcar de

sămânţă luminată

luna a plecat prin vecini

iar soarele s-a supărat pe

toată lumea: aşa e când

te cerţi cu

rudele – nimeni nu-ţi mai respiră

ori suflă – în

ceafa casei

e târziu: n-are rost să-ncui poarta

cine avea de venit  - a

venit

dar e-atât de multă  - stratificată de

milenii – linişte – ca sub

munţii de apă

de fapt – pâş-pâş – toate şi toţi au

plecat – fără bună-ziua ori

noapte-bună – şi fără întoarcere

a fost o zi cât o

noapte neţesălată: las' să mai fie şi

beznă – că-s tare

ostenit

n-am profeţit – şi uite cât de

îngălat şi rău a

ieşit

***

PROŞTII, LINIA ŞI PUNCTUL

n-ai să găseşti niciodată

prost pe dinafară: totdeauna

proştii sunt pe dinăuntru

numai cei mai săltaţi (sau „zăltaţi”?)

rebegesc pe la porţi – singuri

stingheri – înafara Porţilor Lumii

*

în locul unde era

numele meu – în catastiful

ceresc – Dumnezeu

a tras o linie

şi gata!

dar nici nu pot s-o iau de la capăt – că

n-am cu ce: nici n-am avut

vreodată – dar abia acum s-a vădit

„esenţa lucrului în sine” – fără putinţă de-ntoarcere şi

tăgadă ori răstălmăcire

am fost inutil – am ocupat

lumina şi umbra altuia care – hă-hăăă

ar fi fost incomparabil mai

bun şi mai viu decât

mă dovedii eu

acu' – eu sunt mort ca toţi

morţii – şi

nu l-am lăsat  – să

trăiască – să se exprime

nici pe el – pe ăla mai breazul şi bunul decât

mine

stau cu capul adâncit între

palme – şi reflectez asupra

gravităţii imposturii mele cronice şi

cosmice

dar ştiu că  - acuma – nu mai ajută la

nimic

nici nu-mi dau seama de ce

şi-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a

trimis în lume – şi pe

unul ca mine

n-am vecini – nu stau de vorbă cu

zmeii la portiţă – nu pun la

lucru ori luptă – cu anasâna – pe

nimeni – nici

neamuri albite de raze  nu am -  şi nici

de la neamurile cele vechi – n-am

moştenit atâta pământ – încât

să-mi stea pe frunte

soarele şi cu luna

sunt singur – amărât – al focului de

stingher – şi tăcut

cu atâta umilinţă

tăcut: parcă aştept – din moment  în

moment – să pună

Dumnezeu câinii Săi pe

mine – sau măcar

să-mi scapere o pereche de

palme din alea

domneşti: le-aştept de-o viaţă

întreagă – chinuit de-arătări şi

cai verzi pe pereţi

să nu mă treziţi – nici măcar la

Judecata de Apoi: ce naiba să

judece  Dumnezeu – când eu

nu mă aflu cu numele prin

niciun registru-ngeresc?

şi-i doar atâta treabă

prin cer: lasă

treceţi voi mai departe: dacă

s-a tras linie  - atunci

linie să rămân

măcar pe cealaltă lume să nu mai

încurc treburile şi pe cei

puşi acolo pe treabă

linia aia din catastif – n-are

valoare – nici cât o

dâră de melc

*

n-are nimeni cum să mă uite – că

n-are ce uita: eu

n-am existat

s-a făcut aşa – doar o zvoană

că pe-acolo ar fi trebuit să

treacă cineva – vreun meteorit – ori

chiar supernovă - dar

niciodată n-a trecut – n-a avut

curajul şi ţepoşenia – să iasă din

gogoaşa văzduhului: promisiune

neonorată – molie străvezie şi

scuturată

stai şi aştepţi şi zici că

este – ca – până la urmă

să recunoşti limpede: nu

dom'le – nu: n-a fost

nimeni – nu ştiu ce mi s-a năzărit mie aşa – numai

caii nărăvaşi m-ar înţelege – dar

peste tot – zace

greoaie – liniştea – precum

căpiţele pe câmp – după

ploaie

*

şi linia aceea – când

seamănă a semn de-ntrebare – când

se şterge de tot – până şi

ea – să nu

murdărească – Doamne fereşte

degeaba – paginile luminate ale

catastifului ăluia - aşa de frumos pus la

PUNCT

„...punctu-acela de mişcare...”

***

TAINA FLORII

cu graţie, sfială de fecioară,

zarzăru-abia se clatină în noapte:

vălul de flori, mireasă printre şoapte,

teamă-i să lunece de pe comoară!

e-atâta linişte, Hristoase Mire,

la nunta mistică de printre nori!

taina ţinută-ntre petale şi potire

e să învii, dar fără ca să mori!

copaci Grădinii, răstigniţi în floare,

împrumutatu-ţi-au şi mâini şi sânge,

iar Învierea vine din  izvoare –

dar nimenea de Tine nu s-atinge!

Maria a răzbit printre zăvoare:

în noaptea-sfântă-a Florii – nu mai plânge!

***

FLORILE ŞI ÎNŢELEPŢII

cratere de flori erup în Grădină

fâlfâie-n văzduh – leneş – neagră-aripă:

gâfâie în nori oboseli şi vină –

înţepenit-au de-atâta risipă!

albele petale -  oştiri de lumină

năvălesc extatic spre cer – spre Fântână!

...stingheri neguratici – gemeni brazi se-nchină

dar nebun alaiul – sceptic ei îngână...

prea-nţelepţii gemeni ştiu – din întuneric

că nobleţea florii în noroi se scutur'

extazul de astăzi – mâine-i hău himeric

vierme fi-va mâine – ce acum e flutur...

...amuţiţi Grădinii cobele de brazi!

pe Hristos ţi-L aperi în furtuni de-extaz!

***

FLORI SUB CENUŞĂ

sub cenuşa păcatelor noastre

florile mor – şiroind din copaci:

pe la noi nu vin păsări măiastre –

pe câmpii nu mai ard grâu şi maci...

calci pe lave uscate – dar, oame,

tulburi cu pas Mormintele Ierbii:

şi izvoare-au secat – iară cerbii

se-ntruchip' făr' de raze-ntre coarne!

dogorite de para văpăii

se chircesc şi văzduhuri şi aştri:

tu orbecăi meandrele căii

şi îţi zornăi în palmă piaştri...

atâta rămas-a din stele şi lună:

o mână de oase-aurite ce sună!

***

ÎNTRE FULGER ŞI TUNET

între fulger şi

tunet – se desfăşoară fiinţarea

mea: Dumnezeu fulgeră – chiar

trăsneşte – inspirat de puritatea

stâncilor – iar eu

eu – puturosul om – întârzii

potrivind sunetele

tunetului – să ia urma – şontâc-şontâc

Ei – Triumfalei întru

Fastul Exploziei Facerii

Lumini

Poezie – ajunge-L din urmă pe

Nevăzutul Cosmic – sau măcar pe

Distinsul Dirijor!

***

EU ŞI NEAMUL MEU

...de fapt – eu nu sunt niciodată doar

eu – ci sunt toate

neamurile mele – din veac şi

până azi: aşa că

atunci când mă iţesc eu

Neamul - pe la cusăturile

istoriei – trebuie

toate satanele să cadă

trăsnite – în

pulbere – şi sub

pulbere să se ascundă – să se

fofileze cât mai

pe tăcute – să nu care cumva focul

năpraznic al pumnului

meu – să se ia după

ele – pe sub pământ – şi

să le sece – dintr-o singură

sugrumătură – până şi izvorul lor

puturos

***

BĂTRÂN LUP DE CER

văpăile din stele mă bronzează – mă

ard – mă topesc – mă

retopesc: din mine zboară – în toate părţile

cu şuier cumplit – doar

păsări de zgură

fierbinte

atâta chin şi atâta frământare de

lumină îmi vin din stele – încât

până şi un biet foşnet – rătăcit dinspre

pădure – îmi aduce bucuria răcorii – a

unei brize de linişte

atâtea mări de ceruri am străbătut

am ajuns un crâncen – bătrân şi de

atâtea flăcări în valuri tăbăcit – lup de

ceruri

acum mă trag către umbra înţelepţilor

daimoni ai copacilor – bătrân

nebun – năzuind înapoi – la sânul

răcoros al mamei sale

prea multă nelinişte – prea mult zgomot

inutil – acolo sus – printre

zodii: ele cred a forja

destine – pe care să le neguţeze – printre oameni şi

umbre

de fapt – doar

îşi spală rufele (murdărite de preaîndelunga lor

veghe) – în

regeasca familie a

Luminii

...tâmpla mi-o sprijin de-un

gând suspinat – mă-ndârjesc – şi

cu pumnii strânşi a revoltă – adorm

tot ce-i zidit – dinspre

ceruri – tot ce se izbeşte – din sus – de ţărmul

pământului – tot alaiul  - mohorât – al

veacurilor – precum şi razele furişate-n

Palat – bătrâni dumnezei  - neagra

Lumină - mă-nconjoară  - cu uscată

înaltă-nţelegere: la ce strajă mai bună poţi râvni

tu – răstignitule pe vise

om?

***

CÂND EL MĂ VA CHEMA

când El mă va chema – se va face

linişte în pădure: razele lunii se vor

împletici printre cele-ale

soarelui – aiurare de

zodii

îmi foşnesc – de pe-acum – frunzele

smochinului – în locul

palmelor

e-atât de târziu – şi-i atât de

deşert – în oazele -  unde

o viaţă întreagă – am crezut că

răsună chimvale – şi

ospeţe din plin

timpul înşelării s-a ghemuit

spăimântat de moarte – la picioarele

mele: gâfâie cumplit – gata-gata să

spargă crustele de lumină-ale

stelelor

Inorogul trece la pas – cu

capul drept în sus  - ţintuit către Crucea

Sudului – grav trece pe sub coloanele

solemne – albele coloane-ale        

pădurii: tropotul său hieratic instaurează

din nou – monarhia mistică-a

razelor – alungă

în umilinţă – ultimul ceas

...catastrofic sfâşiat – prin toate ungherele cosmosului

împrăştiat – atât de

incoerent în rostirea bietelor mărturii

dintr-o prea lungă  -  penală şi

regală poveste – despre care se

va spune că ar fi fost – cândva

viaţa mea

Dumnezeu oftând – deja – s-a întins peste

patul de cuie al

uitării

***

HRISTOS NU VA VENI LA MAHALA...

Hristos nu va veni la mahala

să-i ţină polonicul cu noroi

Satanei – preparând prânz cu moroi –

pe gheare socotind cât va renta!

în bâlciul ăsta de boieli şi vome

vă pregătiţi echipamentul pentru iad:

luminile din ochi se sting ori scad -

doar excrementele mai dau arome...

Hristos nu va veni la mahala:

îngândurat – stă-n Jilţul Judecăţii

şi-aşteaptă-umilii cerşetori dreptăţii

spre cer – puţinii ce-au scăpat de la hazna;

voi ce-aţi făcut din lume – zalhana

să ştiţi: Hristos nu va veni la mahala!

***

E-ATÂTA AROMIRE DE ALBINE...

e-atâta aromire de albine

din aur vechi sculptate-s flori de tei -

zefirii peste răni – să le aline

trec visele trimise de la zei...

e lacrimă de soare în potire

şi-atât de încărcat ospăţul vieţii:

Hristos venit la Cana Galileii

peste nuntaşi revarsă blânda-i fire

copacii zurbagii şi-au pierdut umbra:

ei doar mlădie dansul amintirii -

ei sunt icoane-n bolta fericirii

cu frunzele vrăjesc: uitată-i Sumbra...

...la nunta verii capătă loc drepţii

după ce luminează înţelepţii

***

II - CARTEA GLASURILOR, GESTURILOR  ŞI TĂCERII

GLASURILE  APEI

pârâul gungureşte – râul – de-acum

vorbeşte – fluviul începe şi

ţine discursuri – iar marea şi

oceanele – profetizează

tunător

***

PENTRU CINE SCRIU EU

eu nu scriu pentru om – ci pentru stele

fac semne – fierăstrău la mari zăbrele:

să nu-mi mai fie,-n noapte,-atât de greu

să-i strâng – senin – mâna Lui Dumnezeu!

degeaba tragi cu ochiul pe la geamuri

degeaba te urcaşi pe-nalte ramuri:

lucrarea mea – cu zimţi de liberare

nu e deschisă pentru fiecare!

ştiu că pândeşti – acum – pitit pe lună

ţi-ai luat o lupă cât o văgăună:

te-avertizez:  mi-s literele îngeri

s-or repezi spre ochii tăi – să sângeri...

şi dacă – imprudent – mă vei citi

îţi prorocesc – solemn – că...vei răci!

***

DE CRINI PREALACOMĂ

            doamnei Luminiţa Aldea, cu adâncă prietenie – „de la mălinar la mălinar”!

de crini prealacomă – viaţa de minuni

ţi-o-ngrădeşte diavolul – cu promisiuni –

...şi vine-apoi o seară dezlânată:

îţi priveşti, palid, mâna descărnată

iar perii albi – crescuţi din coate,  - astupă

balada palmei: ce-i făcut – se surpă...

trist stai sub ploaia de urină-a lampei

Morţii i-asculţi în creier vocea crampei

din epopeea nălucită-a vieţii

ţi-a mai rămas cenuşa din privire:

au fost incendii mari – hotarul ceţii

ţi s-a mutat în suflet – peste fire...

...a fost odată o poveste-albastră

dar a ieşit cu fumul – pe fereastră...

***

GALOPEAZĂ PRIN LUME SATANA

galopează prin lume Satana-n extaz

şi bezne se-aştern peste minte şi soartă

se despică-n pământ pentru toţi câte-o poartă

se sfădesc peste oase talaz cu talaz

galopează prin lume Satana-n extaz

şi muntele – vale se face, senil

iar regii cerşesc în incendii, umil –

Dezastrul îl scuipă-ntre ochi pe Necaz!

galopează prin lume Satana-n extaz

retina drăcească se-mbuibă cu-atlaz:

o, vraful de ceasuri ce nu vor fi azi

nici mâine, nicicând, niciodată!

...orbii se-nşiră pe puntea fardată:

osul de rimă şi-o stea vinovată

***

REZOLVARA METAFIZICII

când vorbeşti de „lăuntru” – toţi

dau din umeri: pentru ei

totul e vomat „pe faţă”  -  lăţit

fleoşc! – pe o nesfârşită

plicticoasă masă  - întinsă

întinsă – întinsă – numai

întinsă – cu un

sucitor uriaş: întinsă – precum aluatul de

pâine fără sare

„lăuntru” nu înseamnă pentru

ei – nici măcar cât o

scurgere de gaz – căreia

cu un chibrit – să-i dai

foc – şi – eventual

să bubuie – entuziasmant – dacă nu chiar

catastrofal – senzaţional

nu: „lăuntru” – pentru ei

el nu există – nici cât o gaură în

memorie – sau în

bocanc – ori

ciorap: e doar o

vorbă proastă – spusă de

proşti cu pretenţii – cu

ifose (între noi fie vorba – nişte

trântori împuţiţi – care ar trebui

nimiciţi – cu valuri fierbinţi de

insecticid...)

„hai sictir – cu

<<lăuntrul>> vostru !” – auzi bămbănind lângă

urechea strângă - şi

cu asta – s-a rezolvat toată

metafizica

***

SONET SUFOCAT

trec printre-artere ciumpăvite-n seară

decenţa umple-amar pocalul morţii:

prearăbdător, în sânge sui c-o scară –

nu-i niciun bec în mahalaua sorţii

preludiul agoniei geme-n strune

sub geamul târfei infectate-n vis –

dar cine se îndură să adune

mii de primordii eşuate-n scris?

din casă-n casă, cioclii scot cadavre

şi ciume, lepre   - se sufocă-n fum   -

dar nicăieri nu am aflat palavre

s-accepte ghiciturile în scrum...

cerşesc tortùri pe roată, crin ucis –

decât un naufragiu-n paradis!

***

BATJOCURA TĂCERII

vorbeşti, vorbeşti... – degeaba, pentru viduri –

vorbeşti o limbă-a muţilor de ţară:

oricât te urci pe scara planetară

te huiduie amoebele, în triburi!

batjocura tăcerii te ucide

mai sigur decât orice ghilotină:

a dispărut mirosul de Grădină  -

te afli printre bufniţe lucide!

profet mizeriei de-a te-ndoi de om,

de-a lâncezi pe muchia de-atom –

eşti doar o umbră pe un zid, în lună,

tot mestecându-ţi patria cea bună...

copil orfan de-Adam şi Dumnezeu –

oferi, în veac, câte-un instantaneu...

***

JUNGLA DREPTĂŢILOR OARBE-ALE MORŢII

prin jungla  dreptăţilor oarbe-ale morţii

lepre târăsc peste apele-amiezii:

demoni – ca viermii – în inima sorţii

podidit-au clopotniţe – jalnici diezii!

ce beznă-n lumină! cutremur de crez!

bolnavele măduvi de ceasuri prelinse

ne cară – cu viaţă cu tot – şi-s încinse:

refuz să plutesc – într-un dangăt cu miez...

barbari împăraţi – răstigniţi pe iluzii

clipesc nebunie – blajini şi-mpăcaţi...

crocodilii îi sfâşie-n mii de confuzii

dar ei – primitivii – rămân împăraţi!

...ce beznă-n lumină! viermi autocraţi

dizolve-se-n simţuri şi-n crini „atacaţi”!

***

PRIMĂVARĂ ÎNGHIŢITĂ

o primăvară înghiţită-n stele

o moarte năucită în genunchi...

Hristos priveşte strâmb la toate cele

şi  nicio cruce n-a crescut din trunchi!

s-amână „sine die” mântuirea

şi cârcotim de zor splendoarea crimei:

e-atâta poftă de-a uita mărirea

de a găsi toiu-njosirii rimei...

Hristos pe sine nu se recunoaşte -

căci  Golgota e obiectiv turistic!

...nu e pericol focul să ne-mproaşte...

Hristos e doar un flecuşteţ lingvistic

batjocorit de-orăcăit de broaşte...

Hristos: palavre-i, e culoare... – -Artistic!

***

MÂNCĂTORILOR DE HOITURI

bolnavi de crimă – vă răstigniţi mieii!

în numele-Nvierii – -ucideţi zeii...

spumele lăcomiei vi-s altar:

pe Hrist îl bâjbâiţi în galantar!

cu popii-n frunte – crucea-afunzi în sânge...

Maria – zilnic – are de ce plânge!

inima-i pântec – omule senil:

moartea şi Hrist – le cumperi tot la kil!

podoabă-a lumii – omule uman:

vezi floarea rugăciunii?!  - vezi un han!

ce mântuire?! – pute-a zalhana!

credinţă,-icoane? – totu-i o hazna!

pe Blândul Cerşetor de Bunătate

l-ai izgonit cu un picior în spate!

***

COPII FĂRĂ ÎNGER

                    ...se închină celor  de prin căminele de copii părăsiţi...

...aşa privesc doar copiii fără părinţi

copiii fără de înger

unul spre altul – ei flutură

neantul – în chip de

rămas-bun  - atunci când pleacă spre

zona de unde pretind că i-a

chemat Dumnezeu: de fapt

ei ştiu dinainte că se înşală

de bună-voie - singuri

unul câte unul – chinuindu-se să

zâmbească – ei pleacă

fiecare – singur

dar mai bună-i singurătatea

plecării – decât să tot priveşti

pe fereastră – zadarnic

zbătându-ţi  - penibil – pleoapele

cioturi de aripi rupte

de mult – de mult rupte

aripi - dinainte de a se inventa chiar

zborul

***

GARĂ PUSTIE

în mausoleul pustiu al gării – ignorând

paiele zburătoare-ale câmpiei dintre

linii – se furişează

bănuitor – un

asimetric  - câine cenuşiu

cerul – gură de rechin

larg căscată – îl

caută – febril – cu

înverşunare:

până şi umbra jerpelită a

unui câine – poate pune în

pericol – capodopera

neantului

***

LILIAC

scăpărând misterios – maliţios:

liliacul – cutie cu

bijuterii

acest animal purtând blana tuturor

constelaţiilor primăverii – s-a suit

dintr-un singur salt – pe ramura

arcuită – a cerului

...şi cuvântează – voltaire-ian şi

vaticinar!

***

BOLŞEVISM COSMIC

cu râset – regeasca floare din gard viu

năvăleşte spre-nălţimi...E cartier

şi îndat' un foarfece de-oţel zglobiu

o retează fără milă – auster...

constelaţii albe-ucise zac pe-asfalt:

gardu-nchis în rece – verde uniformă

le priveşte cu dispreţul său înalt...

bolşevismu-impune-n cosmos a sa normă!

nu mai scrieţi despre flori şi stele:

odă foarfecelui neîndurător

prosternaţi – căci vânturile rele

au închis în ceruri sipetul cu dor:

au rămas doar rânjet de zăbrele

şi oţelul rece – ţăcănind omor...

***

GROTESCĂ

sunt veri pe soare – şi veri pe

lună – şi primăverişoare – şi

primăverişori – toţi şi toate - cu

urdori - şi-i atât de uscat şi

pustiu – crâncen luminat de

beznă – totul

încât strig după o

mamă – şi vin doar diavoli

spaghetti: aproape doar

miresme de diavoli: lichizi solizi şi

foarte solizi – mă

gazează – într-o frază - javră

euthanasiată - Edilul

Milos – mit

odios

o voce lină – de

benzină – îmi acoperă ochii cu

flăcări: sunt o sperietoare – într-un

lan cu canguri

e bine să sari – dintr-o lume într-o

carte – şi-apoi

mai departe – şi-apoi

pe picioare de

sloi

dintre coaste-mi cresc

trompe – şi-i atât de

bine să scuipi drept între

ochi – zei

fântâna arteziană din cerul

gurii – cântă o

arleziană: dintre peri – mi-a

crescut un măr – cu care

păcătuiesc – fără oprire – nici

deosebire

e bine când universul îşi

umflă ambii obraji – numai pentru

a-mi furniza  (cu grijă şi urgent  - ca

pentru cel mai preţios bănos

pacient - şi

excelent direcţionat) – pfluuu! - drept pe

vârful nasului – o preagraţioasă şi

evanescentă flegmă:

zebră – apoftegmă

cu febră: doar o

oaie tenebră

***

RUGĂCIUNI

chiar dacă – prin copaci – glasurile păsărilor

nevăzute nu mai

contenesc – şi picură aghiazmă din

dimineaţa privirii – e bine să îngenunchezi sub

zăbranic – şi să te rogi Lui:

„Doamne – opreşte-mă din orice cale – care

nu duce la Tine!”

oricât de-mbietoare s-ar mlădia

aurorele – către inima ta – e bine să

te prosternezi pe lespedea-ngheţată a oboselii

strigând: „Doamne – nu merit

şi – te rog – depărtează aceste ispite!”

oricâte epopei ar desena soarele – pe retină şi

pe muchiile mobilei camerei tale – tu strigă cu vuiet: „Doamne

slobozeşte – izbăveşte pe

păcătosul din mine!”

nu-s lumi – lumile ce le vezi – ci doar

vocalize ale Dumnezeului tău – înaintea

de neimaginatului concert plenar - dinaintea

zguduitorului public stelar – care se ţine aici - în

încă neplănuita

catedrală a

Nerostitului Cântec

fără  cusur:  e linişte

bubuitoare - de-nceput  - pe

nicio încă ramură şi-n nicio

încă frunză a Copacului Dirijor Divin

crescând direct din Muta

Partitură Cosmică

***

BÂLBÂIELI DIVINE

Dumnezeu e trist – trist şi dând

impresia – din pricina norilor – a vizibilităţii

limitate – că ar fi şi meschin: un Dumnezeu supărat

îşi ia pseudonimul „Satana” – dar

n-au rost investigaţii

onomastice – în casa celui care

şi-a luat vacanţă în

muntele Sinai – pentru a-şi

completa studiile şi cercetările – cu

practica de a

porunci tunător – indiferent

ce şi cât şi cum

Dumnezeu a avut profesori – tot atâţia câţi

oameni a creat: fiecare om

este întruchiparea nemulţumirii

divine – de a afla – atât de

strâmb şi

puţin

atunci când stelele se vor

stinge – rând pe rând sau toate

deodată – va însemna fie că

Dumnezeu a aflat tot ce dorea să fie – fie că

a adormit – de o trudă

dovedit inutilă – exagerat

îndelungă

dascăli – respectaţi-vă

preaharnicul – graalpaharnicul

vostru ucenic: însoţiţi-l cu

fidelitate – în binemeritatu-i somn – născător de

proaspete întrebări – şi de

mereu expiraţi – vetuşti

clonaţi  - de probă

zei

numai învăţătura e

viaţă – nu şi

învăţătorii – nici

învăţăceii – umbre migratoare

mugind ofensive-n Tartar

***

JURNAL (SENILIZAT) DE FRONT

au  trecut luptele – a trecut şi

viaţa: e prea cald sau

prea frig – dar

atât

cine mai ţine minte războaie?

nici măcar zăvoaie şi ape

nici măcar – înverşunată-ntru viaţă – bătaia

peştilor – ori

limpezite pajişti în munţi

nu e pace: e prea multă

depărtare

au sosit sorii la masă:

se simte miros de zei

***

VRĂJMĂŞIE MOCNIND...

nu mai sunt tânăr de mult: Dumnezeu

mă şantajează cu

suferinţele – ca să-L

privesc în ochi

vrăjmăşie mocnind – o continuă stare de

vrăjmăşie – ne-a adus

atât de aproape: Îi văd

sângele pulsând – pe la-ncheieturile

Luminii

m-a muşcat de gât – cumplit – un

înger: mi-e lehamite să

mă-ntind după el – să

mă-ncaier cu aripi

oricum – plutesc în derivă

spre maiestuoasa

sălbăticie a razelor

i-aproape – necrezut  - exasperant de

aproape – locul de jertfă

unde ne vom

degusta – reciproc

fiinţele – eu pe-a

Lui – El pe-a mea – descoperindu-ne şi

fulgerător mânioşi - invidiindu-ne

unul pe altul  - unul altuia lingându-ne

buzele  - minunându-ne unul de gustul picant - de

mireasma celuilalt - precum de toate cele

ciudate  întâlniri  – într-un atât de

lung  - obositor drum: mereu incredibilă

aventură scăpărătoare - atât de

pe oricare limbă din lume - iute

achilleană

minune

***

VINO CU MINE!

să vii – de Crăciun

cu mine – în aceeaşi biserică

friguroasă – tu javră

umflată

buburoasă!

să-L priveşti – dimpreună cu

mine – pe Pruncul cel

dezgolit – pe

Hristos Cel

Pribeag şi Sărac

Scuipat şi-Umilit!

nu se cade să-ţi cauţi

tu – un Dumnezeu mai

călduros decât al

meu: ori suntem copiii

aceluiaşi Dumnezeu – ori

Hristosul meu

zgribulit – va

bate război crâncen – cu

Veneticul tău – potrivit din

burtă şi guşă – cu

ticăloşia ta – puţind

încinsă şi râncedă – cât şi

credinţa-ţi!

vino cu

mine – tu jivină borţoasă  -  la

încercarea

Bisericii de Ger – pronaos la

Cer!

***

ÎNTÂLNIRE

viermi mustăcesc – aşteptându-mi

hoitul: toate cărţile din lume – discursuri

academice – toate zâmbetele politicoase – nu pot amâna

neprotocolară – întâlnirea

singurele flori dăruite: smocurile

de păr albe – tot mai dese – care-mi

conving acoperă (în consimţită linişte) mâinile – şi

rând pe rând – rănile

amintirii

un mormânt de păr alb – mi-a

ambalat – deja – şi expediat în

necunoscut – contur cu

contur: informul

m-aşteaptă

v-au minţit: acolo nu e tămbălău

ceremonie cu îngeri – nicio rază: doar un

balot – recepţionat cenuşiu – de

cine trebuie

***

RISIPĂ INUTILĂ

risipă inutilă – de

linii – contururi – de voci – de

mişcări

ţinta finală: o tăcere insidioasă

monotonă – de vată

greţos îmbibată – în

cloroform

ce părere are

sufletul – despre tot acest

aranjament?

...cine-l

întreabă?!

acum – toţi sunt grăbiţi cu

urgente - formalităţile

***

SCHIZOFRENIE SNOABĂ

o să-mi dau – zilele astea

un telefon – eu mie însumi – ca să

aflu ce mai fac

atât de zdrenţuit şi găurit este

spaţiul – încât – printre

fâşii – mă şi aud răspunzând:

„nimic nou – aaa – era să uit: a trecut pe aici o

individă saşie – care zicea că – parcă

se numeşte Moartea – şi mi-a lăsat

o invitaţie sau aşa ceva – pe

scrinul de pe hol – n-am

deschis-o: când treci tu

pe la mine – să vezi ce vrea

în ea” – şi voi pune telefonul

în furcă - fără să-mi mai aştept adeverirea (dacă tot e atâta

peticire de timp – de ce să nu

păstrez măcar

Furca – din gestul aerian de

hiper-lene snoabă – numit

telefon?) – şi mă voi

auzi oftând – dar fără a

voi să pocnesc tare – strivindu-i cu palma mustu-i negru -

ca pe-o muscă bâzâitoare

(infernal insistentă – întru a-mi aduce la cunoştinţă existenţa

ei patetică) – vreun motiv

oarecare

voi ofta – şi atât

pleoapele se vor închide – grele şi

clandestine – precum trapele unui

depozit trăsnind de

alcool – pe vremea prohibiţiei

şi-n pivniţa orăcăind bacchic – voi

dansa cu soarele luna şi cu

magiştrii şobolani – toţi-toţi

ghemotoc – ca-ntr-o ininteligibilă

răscrăcărată pe scena cosmică

piesă de Shakespeare

şi toate zdrenţele – atârnând pe frânghia

spaţiului şi

timpului – se vor prăbuşi peste mine – în

sfârşit – îngropându-mă pe mine în

mine – deplin împăcat întru cea mai de jos

treaptă a

mizeriei: subsolul igrasios – de

nimeni – nicicând

frecventat – al

infernului

***

RECAPITULARE DE STATUT

m-am plimbat prin viaţă

încordat – de colo până colo – de parcă

n-aş fi găsit niciodată vreo uşă de

closet – deschisă

când era să m-aşez pe tronul de

rege – mi s-arunca – de

nu ştiu unde – un ciolan

penibil – de cerşetor

am tremurat şi-am

transpirat: niciodată n-am

apucat să m-aşez – dezinhibat şi

confortabil – în pielea mea – cea întinsă

de sărbătoare

niciodată n-am apucat bine să văd

îngeri – că se şi cuibăreau

burzuluiţi – sub streaşină – şi

ciripeau asurzitor – a ploaie

nici nu cred că voi apuca să

mor – conform cu concluziile şi consecinţele

păcatului adamic: într-una sunt

smucit – dintr-o parte în alta – ca să

nu văd centrul

nu am apucat să mă leg cu frânghia de

niciun catarg: mi-au cântat

sirenele-ntr-una – precum leliţele şi lăutarii la

crâşmă – şi tot am sărit şi m-am strivit – încât

venerabilei Morţi – îi va fi şi

scârbă de plachia-nsângerată şi

fără niciun Dumnezeu – după care va fi trimisă: va

voma – întărâtat şi cu

nădejde – încât aşa simt eu – că

nu va răzbi a-mi face onoarea să se

oprească  la mine

voi rămâne – ca un avorton azvârlit de

curva de mă-sa  - abandonat la

containerul de gunoi – până la

Judecata de Apoi (asta – în cazul în care

nu voi puţi aşa de tare – din pricina  stagiului printre

toate putrefacţiile lumii – încât până şi

Preasfântul să-şi mute nasul din

loc  - şi să mă dea la o

parte – amânat din carte)

***

...”PRE VERSURI TOCMITĂ”...

îngerii burzuluiţi a ploaie

s-au adăpostit de cer şi de lumină:

stau sub streaşină de suflet – în şiroaie

băgând om şi mântuire-n carantină

nimeni pân-acuma nu-i în stare

norii să-i împingă spre apus:

cin' se-ncumetă la puncte cardinale

în situaţia „expusă de mai sus”?

lumea e aşa pleoştită – fleşcăială

încât ţi-e şi greaţă să o judeci:

mai amână – Doamne – mâneca să-ţi sufleci

căci verdictul va fi doar de mântuială...

e atât de împuţită Arca – Vasul:

pân' şi Moartea îşi scrânti rău nasul!

***

OM, MOARTE, ARTĂ

ce poate fi mai ilogic – şi

nepotrivit la culoare cu

cerul – decât existenţa

unui om

a fi galant cu stelele – şi a-ţi viola

propriul suflet: pe ce plită-ncinsă la

roşu – a căzut sămânţa lui

Prometeu

prea  mult bocet – la poalele

Câinelui: mai demn este

a despica – dintr-o singură lovitură –

înnodatul cu sine

Măr

legaţi – ca de-un catarg (izbăvitor de

sirene) – de Marele Orb  - urechile noastre fiind

desfundate -  aşteptăm să cineze din noi – cinica

Artă

***

VIZIUNE DE PERSPECTIVĂ

înveninat de-atâta risipire

nu vrea nicicum deşartă proslăvire:

prea mult ar fi nedrept şi deocheat

dar tot nedrept – nimic din cât ai dat!

...cine să stea cântaru-n astă fire

a-l ţine-n echilibru ideal?

când vezi atâta crimă şi-umilire

şi vezi limbricu-n tronul cel regal

când vezi albina zdrenţuită-n zbor

căzându-şi cerul de-aur în nămol -

geniul silit să bea cucută din pocal

iar pajura-n văzduh cum se sufocă

sau marinari măcelărind o focă –

îţi ceri – nebun – vacanţă din „real”!

***

SUB COAROANELE SATANEI

ce faci ca în grădini să nu te scuturi

când tu adept eşti somnului infern?

din sforăit de Duh – isc' negri fluturi

şi sub coroanele Satanei toţi s-aştern!

căci  Moartea n-o presimţi – te-a-nlocuit

în mizerabila târâre printre şerpi:

din tine cern nisipuri de granit

care se-ncheagă-n stane-a' celor sterpi!

e beznă-n lecuirea prin morminte

şi greu te-afundă porţi de sarcofag:

oricare zice că trăieşte – minte

şi ielele-n abisuri te atrag –

o nuntă de schelete-i toată firea:

eu mă confund cu laşă  - nălucirea!

***

LEAC PENTRU ACEASTĂ LUME...

într-o lume-n care diavoli ne scriu leacuri

nu se-ntâmplă decât farse, crime...fleacuri!

să te întorci acasă – leneş – fără cap

e chiar normal – nicicum un handicap!

a trăda – huli – distruge,-e-un lucru bun

necesar – hrănace – cât un „big” dejun:

nu cumva la fapte – grabnic – să-ţi pui paznic –

lasă stele-n pace – lacom mergi la praznic!

caligrafiem pe cer minuni de-obrăznicie

toată ziua ne şpreiem cu blasfemie;

faci gargară – de cinci ori pe oră

doar cu vorbele puţind a mandragoră:

...un senin de lume – igienizare

încât o propun – rapid – pentru...flambare!

***

NEGURA

mereu privim lumea prin

negura a

ceva: a mahmurelii

plictiselii – deznădejdii – a

tristeţii – bătrâneţii

niciodată nu privim lumea – cinstit

în faţă – fără fasoane – fără

prejudecăţi – fără

intermediari – misiţi

exchange-işti sifilitici

aş vrea să am ochi de foc – să

pârjolesc cocoaşele

cocoloaşele care au crescut şi

s-au îmbulzit cenuşiu – în jurul

miezului de lumină al

lumii

atunci L-aş vedea pe

El ca Mine – aş şti

unde sunt şi de ce mai citesc

psalmi – în loc să

urc Scara

***

PREA MULT  ŞI  PREA PUŢIN

prea multă spermă azvârlită la canal

prea mult străin în laptele de mamă:

e jalnic să devii din om – semnal

şi rău – când muntele – nisip se farmă

ai fost scăpat din pântec – în hazna

şi garnisit: bulbuci de râs prostesc...

nu eşti slăvit de păsări – o cazma

îţi ţine loc de Arborele-obştesc!

n-ai limbă-n gură – ci foşniri de şarpe!

gargariseşti văzduhul de pe ape!

asfalt – în loc de cale spre lumină

Cain multiplicat – absurd – vermină!

...unde eşti, unde – Codru-Dumnezeu?

respir cenuşi – din ce în ce mai greu...

***

POATE DOAR UNU

vom fi foarte puţini - poate doar

unu: dar acesta – când va

face semn – zodiile vor prinde a

se roti tot mai repede – şi

invers

fiinţele noastre – ale celor de peste

ape şi maluri – senin supuse

semnului lui – se vor întoarce pe

dos: vom zvârli  - precum întru

vomă – pe afară – prin şanţuri – maţe şi

inima şi

pancreasul – şi – dintre

încrâncenatele vintre – se va iţi – apoi se va

dezmorţi – în cele din urmă se va

scutura – ca un gâscan ieşit din apă – şi va

zbura – liber – până mult dincolo de stele – dincolo de

iele – cugetul nostru curat – cu chip de

sfânt luminat

şi atunci Dumnezeu - dulgher asudând din greu

se va opri din lucrat şi oftat – va

zâmbi – şi pe umărul Său

drept – Pasărea

Sfântului Duh – o va

primi

nimic în lumi nu va mai

trebui: totul va

fi – şi va

slăvi

din păcate – acum

am rămas doar eu – nebunu'

să mă rog pentru

UNU

şi mă rog fierbinte – atât de fierbinte încât să nu fie

simţită lipsa vreunuia dintre cei

dinainte – mă rog în

cavalcade – în

hore de cavaleri şi

morminte: miezul nopţii îşi trece roata

grea peste gâtul şi

vocea mea

un miros de stea a mai

rămas – şi un fund de gâtlej sângerat: dar Acolo

nicicând – nu se isprăveşte

ci se ispiteşte – într-una

împărăteşte – Focul de

Rugat – Foc de Ospăţ

Ospătat – cu Dumnezeu

hat în hat

***

EU ŞI MOARTEA

miri de-o noapte – eu şi Moartea,-nfăloşaţi

sorbim din potir vecia – fără saţ!

nu privim spre nicăirea  - dezgustaţi:

meseni – toţi – sleit-au cupa -  pân' la zaţ!

artă e să mori – să bei din aştri

e beţia s-o rimezi în Paradis!

cum să ceri minuni la poetaştri –

cum zarafilor să ceri vreun dar de vis?

cu mireasa Moarte,-n constelaţii

dănţuim, călcând pe zodii, inspirat:

din călcâi – schimbăm vieţi, sorţi, lustraţii –

în pribeag milog – noi trezim împărat!

...e atât de strâmtă canavaua-n cer:

sfâşiind-o – iar şi iar – pictăm mister!

***

III - CARTEA DESCÂNTECELOR

DESCÂNTEC

altădar şi altădată

privire înmiresmată

de un cer uitat odată

şi-o lumină minunată

altădată altădar

călărind pe cal de har

răsărind tot iar şi iar

din altar în alt altar

altădar şi altădată

bâiguind pe strune-ndată

o ivire furişată

prin oglinde răsfirată

altădată altădar

fără foaie-n calendar

doar în gând şi foarte rar

poposind pe lampadar

altădar şi altădată

nume scump şi licăr iată

amândouă deodată

rugăciune preacurată

altădată altădar

mirul izvorând preaclar

din ispită aşadar

cuibări în ochiul doar

altădar şi altădată

uimire nesupărată

venind val pe val ciudată

de îngeri răscumpărată

altădată altădar

orice rege-i azi soitar -

nu-l plimba pe lângă var

focul mistic de bazar

altădar şi altădată

nici în van şi niciodată

sfântă vorbă nepătată

dreasă zodie-aripată

altădată altădar

cuvine-se lui Florar

fecioară multlăudată

grăire înmiresmată

...linu-i lin de paradis

tot rostitu-i doar în vis...

***

BUREŢI PÂNDITORI

miros de greu-al-pământului

bureţii: stingheri

bănuitori pânditori şi bâlbâiţi de sfială – ies de după

un trunchi de copac – fără fală – şi

mă-ntreabă – în şoaptă

îndelungită – hodorogită – clefăită – câte şi

mai câte – despre

mersul prin văzduhuri al stelelor – văzduh şi

stele pe care ei – din pivniţa vintrelor (având-o gazdă pe

bufniţa răstigniţilor

asfinţiţilor nopţii) – nu le vor vedea niciodată

nu – niciodată – de-acolo – dintre spaimele pitite-ale

lutului slutului – atât de

trist – mutului -  nu se va vedea

scrisul de foc de pe coperţile

văzduhului

duhului

***

DESCÂNTEC DE CARACATIŢĂ

caracatiţă -  blestemată spurcăciune  suită

ispitită

dinspre beznele mării – spre ceaţa de lumină a

pământului: niciodată brazii munţilor – pe care

tu i-ai încolăcit – cât mai aproape înfăşurat de inimă – de spuma

Stelei din Izvor - n-or să-şi încapă oceanele de

mireasmă în vintrele tale – niciodată n-or să sune în struna

gîndului tău cleios – năclăit

prăpăstios

ei – brazii – tot în struna

soarelui şi a lunii – vor şopoti

noapte şi zi – iar

cetinile  lor vor vibra

când vor înălţa – de aur punte

prin văzduh: podeţ de raze extaze – pe care Poeţii şi

Orfeu – să cânte – stih în stih – rimă în

rimă – rouă în rouă – cu

Dumnezeu pe din două

***

DESCÂNTEC DE MUNŢI

mărăcine de poveste

şuierată printre creste

a muntelui veste

din ceţi de pădure

din iernile sure

din paseri stârnită

în stele oprită...

...lumini de paing

doar pe-aici se ning...

ninge-o iară

tu vlăstară

de ocară

răsărită-n ochi de vară

din cleştar

arde iar

dor de vis

fără hotar

te-ai scornit din crai de vifor

fulger din guşă de prihor

şi-ai aprins amar

iarba de zadar

zamfir de trifoi

la nunta în toi

zeii mici cei doi

şi-a venit o slută

o bufniţă mută

şi-a tăcut tăcerea

şi-a orbit durerea!

dintre ploi

flori de sloi

am suit în munţi

pe cărări de frunţi

doara doarelor

maica norilor

şi a descântărilor

acolo-i lumină

Dumnezeu suspină

peste-o apă lină –

în cercure crină!

***

DESCÂNTEC DE LER

trec prin nori

plânset – sori

de foc – în

flori: gârbovit

Dumnezeu s-a scoborât

din coliba cerului – să

culeagă – dintre ghimpi

pe vii câmpi

lumina şi

iarba Lerului

să fie senină

fără frâu de zbor şi plină

orişice stupină:

Fiica Domnului

Albină

să fie văzduhului

împărăteasă – soaţă rază

Lerului: din

nori de mătasă – Mirii

să işte fermecat foc

la mijloc

Duhului

de nori Stuhului - şi

fără-de-poartă

Fericirii

Dumnezeul Cerului

Tatăl Lerului

rouă să dăruie vieţii - şi

lumină Gerului

***

LÂNGĂ SIHĂSTRIE

                                  cu fiiască smerenie, părintelui Cleopa Cocan

din mireasma oilor

creşte iarba zorilor:

colo – pe runc

stă născut un prunc

scutec de sulfină

şi râs de lumină

lângă sihăstrie

lină isihie

de Sântă Mărie

creşte-o colilie

***

vânt sunând

pe strai de cânt:

sub troìţa în trei ape

s-ascund stelele să scape

sub cetina de munţi mici

s-ascund trei crai venetici

călărind pe trei furnici

lumina de iarbă deasă

n-a ştiut nicicând de coasă:

lămpile de păpădii

la bordei de Sân' Mării

a venit pribeag de seară

coborând din cer pe scară

şi sub coastă sângerând

şi din rane luminând

sihăstria Bradului

la troiţa Vadului

a deschis îndată poartă

Celui dezbrăcat de soartă

şi-a intrat în sihăstrie

Hristosul de colilie

de  se luminară munţii

până sus – la Vâlva Frunţii

***

lirioară de poveste

mult a fost – puţin mai este

licuriri de rugăciuni

grădinarii de minuni

vin feciori din covălii

mii şi mii

de vii făclii:

veste-aduc din runc în runc

despre-acum  crescutul Prunc

şi când au ajuns în creastă

s-a deschis în cer fereastră

unde Maica-n îngrijare

aprinde o lumânare

să vină pe fir de rază

Fiul plecat din amiază

şi pe scara de lumină

suie sânge fără vină

suie roua rugăciunii

toate treptele minunii

ard spre cer ciulini şi crini

Floare cununată-n spini

în  nuntă de fulgerimi

în roiuri de heruvimi

arde focul de ursite

peste apele vrăjite

***

sihăstrie sihăstrie

unde Hristul tot învie –

în rugare şi amin:

pleacă-un crin şi vine-un crin!

...mânurile înfloresc

când cuvintele urnesc!

***

LA MOALE UMBRĂ DE BRAD

la moale umbră de brad

picături de zei tot cad

picături ca lumânări

luminând pitiş cărări

şi din vaduri de pâraie

nălucesc de zâne straie:

liturghia munţilor

sub straja vultúrilor

strună de vânt susură

paseri-îngeri cântură:

în altarul dintre nori

cunjurat de stele-flori

slujesc Hristos şi cu Luna!

...arde miresme păuna...

***

DOINĂ

zac a moarte-n primăvară

vrabie mi-e tot o cioară...

bate-n poartă la copaci

soarele – dar ce să-i faci

când pe scară de cenuşă

moartea s-arată la uşă?

lăptişor de soare, lună –

s-a făcut de noapte-bună...

păsările clădesc cer

eu caut locul un' să pier:

e un loc lângă fântână

unde cârtiţa se-nchină...

sărbătoare mare-i lumea

cu poftiţi din toată strunea:

mi-a plesnit cântecu-n toi

de-am rămas orfan de voi...

aştept înc-un val de ceaţă

silabă din altă viaţă...

zac a moarte-n primăvară:

eu 'năuntru – voi afară...

tot se face  după lege:

cine-aicea râde-a rege

dincolo – doar veşti pribege...

...singur trec pe căi betege...

***

SĂ FII SINGUR...

să fii singur  - nu e o stare

„kinky” – ci e

tovărăşia cea mai sumbră

nu e atunci când simţi nevoia să

deschizi ferestrele – şi să

strigi – cât te ţine

gura: „oameni

veniţi aici! -  e unul care - de

mult - vă doreşte – şi voi

la modul căscat – l-aţi

uitat...!”

nu – nu: a fi singur

e atunci când dai la toţi

dracii – şi lume şi

oameni – ba nici pe Dumnezeu – nu-L

vrei în jurul tău

***

...Umbra rânjeşte mut

câine fidel – te-a trădat: mai ales el – ca ultimul

derbedeu

inocentul „eu” – s-a

lungit la pământ: aşa s-a

ajuns – la

eclipsa totală

***

...nu-ţi arde să-L iei - pe

El - la subsuoară - să zbori: şi totul

pentru că simţi – cumplit

ca o durere de dinţi: nu-ţi cresc

aripile – nu că nu vor ori nu

răzbesc din adâncul

inimii umerilor: nici n-ai avut aripi

vreodată – te-au minţit

linguşit

cărbunii – tăciunii – ciulinii - toţi

nebunii

să fii singur – e atunci când

nu mai există pentru tine

poveşti – ci doar

pumnii tăi – barbarii: cei doi – unul lângă

altul – doi gemeni giganţi - crescuţi în

burtă de demon – născuţi pe o

masă rece – aspră ca frecuşul de

crestele munţilor – şi

goală

inimă nu mai ai – nici

măcar cât sloiul de gheaţă

iar fruntea ţi-e

lavă fierbinte

nu eşti bolnav – eşti

terminat: ţi-e indiferent dacă

la celălalt capăt al

mesei – de veacuri multe

priveşte – ţintuit la

tine – Moartea

te doare în cot de

fasoanele  -  de toate trucurile

seducţiei Morţii

în tine s-au răsturnat uriaşe basculante cu

lumi – şi toate - toate

s-au fărâmat în ţăndări stelare – apoi

constelaţii  - s-au

înnegrit şi pică picurând

sleios – cleios - în jos - precum

lutul stricatei statui – ori – din căuşul palmei

(desfăcutei a lehamite palmă)

nisipul

urechile nu mai aud – ci

huhuie numai – ca doi

huhurezi – puşi stâlpi

de o parte şi alta a

ceea ce a fost – cândva

mintea ta

acum – e o claie de fân

arzând  torţă  -  pălălaie

în vânt

şi pumnii se strâng

a neputinţă şi oarbă

furie: doi munţi

traşi de picioare spre

fundul pământului – de mlaştina

mesei

negresei

cu negi pe ochi

urlând despicată

spre-o lume  - la

rufe murdare-aruncată

a fi singur – e atunci când

fără ca tu să le fi părăsit – ele

orfanele – cuvintele

au plecat de la tine – pe căi

neîntoarse – naiba ştie încotro şi de ce

atrase de cine spre ce...

...taci mahmur – nu permiţi să

fii povestit  - ţie

de tine însuţi: e destul că

soarele cu luna s-au

odihnit – şi pentru nimeni

n-au mai venit

***

nu e nimeni – în podul casei: poate doar şoarecii

să mai doinească scrâşnit

otrăvit

ai vrea  - ca pe o duşcă de rachiu tare – tovărăşia

stafiilor –  numai a

lor – da: dar să fie numai ele-nde

ele: nu ai chef să arzi de pomană  -  vorbă

spurcată - cu morţii tăi –  fiare de

lopată - răi – încuiaţi şi

ţie – totdeauna

călăi

ele – stafiile – n-au nevoie de tine – de

cuvintele tale – cele secate – cele

nu se ştie unde

plecate – ci doar

sporovăiesc despre

lumea lor

parcă ceva  - decât asta - mai

...„color”

dar prea multă fericire absurdă

străină ţi-ar fi – până şi-n destrăbălarea cu

stafii

te-ar (cumplit şi greţos de

dulceag) obosi

...picioarele au

îngenunchiat  - genunchii s-au înfipt în

podea – singuri s-au retezat de la tine - au

prins rădăcini – s-afundă

s-afundă – pe cărarea scundă – până când

de dincolo –  înfăloşat jet (în ploaie!) ţâşneşte  - spre

buzele tale arzând de

tăcere:  puhoi de sarcasm - Urina

Diavolului: e-un

răspuns şi

ăsta – dacă stai şi te gândeşti  - la

cum nu eşti:

bine...

dar tu refuzi să gândeşti

îţi ocupi palmele (desfăcute din

pumni) – dezmembrând vulcani

şi oceane – până la stadiul de

rumeguş şi

piroane

...tu nu L-ai vrut – El

Te-a dat afară

şi-acum – cu ocară – mai

repară ceva

dacă poţi – că nu ştii

prin vecìi să-noţi

nu ai  - de niciunde

veşti – înnoptatule - să te

răstigneşti

...a fi singur – a fi

neputincios: cròncăni ca un

corb puturos – mai urâcios

decât însuşi

Urâtul

Piei!

***

PRIVITORUL DE GAURĂ

am deschis – larg

ochii: văd o

gaură – o imensă

gaură

nimic nu înseamnă

nimic – totul înseamnă

nimic – nimic nu se diferenţiază de

nimic

cine sunt? – dar – oare

sunt? – şi ce înseamnă

„să fii-sunt”?

un privitor de

gaură – cel mult

în ce cred? – în

nimic – decât că

totul este o

gaură

am spus vreodată un cuvânt

ceva măcar – adevărat?

habar nu am ce-i

adevărul

trebuie – deci – să

închid ochii

cât mai repede – şi

strâns

...şi să nu-mi uit

rolul – în

lume: l-am construit atât de

migălos - pe cât de

mincinos

***

ACEASTA-I ŢARA UNDE MOR COPIII...

daţi jos urgent din birje vizitiii

ce peste inimi au trecut cu roata:

aceasta-i ţara unde mor copiii –

demonii să-i înlocuiască-s gata!

ne mor copiii – păsările pleacă

nici Dumnezeu nu mai încheagă fraze:

cu mâna noastră-am plantat piatră seacă

pe unde El făcut-a nunţi de raze...

ne ard copiii-n pântecul de mamă

se sting pe cer toţi aştrii-n scrum fierbinte:

iar diavolii îşi fac la noi reclamă

că îi răpesc  - oricui -  suflet şi minte…

...o, răcoreşte-n cer blestemul, Doamne –

afundă în cristelniţi glii şi toamne...

***

ANTIHRIST

la început am plâns înăbuşit

apoi am învăţat să tac cumplit:

la piept îmi ascundeam crimă cu crimă

...era o bucurie fără rimă...

urăsc din cer în cer şi cumpătat

pe Dumnezeu îl sting sub un călcâi:

în rest – heruvi sau sfinţi – tot ce-am ratat

îi vând la kilogram – ca pe momâi !

e-atâta beznă-n gândul meu de zi

e-atâta disperare de-a nu fi

că-n bătătura iadului – Satan

e zgâlţâit de febre – uragan:

da – vă urăsc – vă sting  - la rând - pe toate

...şi rai – şi iad – rămân un jalnic: „poate”...!

***