LOJA IOHANICA ROMANEASCA

CAPITOLUL VII: Popa Niţă ("Păcat") şi Axa Acului cu Gămălie

Un preot trebuie să fie, înainte de orice şi deasupra la toate   -   sacerdot al Dharmei Cosmice. Trebuie să conştientizeze faptul că, în cosmosul divin, nu exista amănunte şi întâmplări. Că cel mai mic gest din microcosmos - determină, în macrocosmos, modificări inimaginabile   -   în bine sau în rău.

I. L. Caragiale, în Păcat   -   demonsrează faptul că un păcat nu are efecte restrânse  şi individuale   -   mai ales cînd este operat de o entitate  metafizică importantă care, prin exerciţii şi antrenamente spirituale, se pregăteşte să influenţeze spiritual zone cît mai  întinse(cantitativ şi calitativ) ale cosmosului. Niţă  -  ION  -  Niţă porneşte de la un stadiu  -  standard, de eficienţă morală pozitivă   -   sta­diu pe care mama sa, săteancă, îl defineşte clar : intangibilitatea şi imuabilitattea legii cosmice   -   ca finalităţi ale operei vegherii sacerdotale [1] :

"-   Niţă-mamă, te duci frumos si sănătos, să-ţi ajute Dumnezeu şi Maica Domnului să-mi vii înapoi tot aşa (s.n.)".

 Deci, frumuseţea şi sănătatea spirituala nu se păstrează prin aşa - zise "revoluţii" (toate, afară de una   -   cea golgotică   -   fiind anti  - spirituale), în cadrul unei spiritualităţi deja echilibrate sacral (spiritualitatea rurală tradiţiona­lă)  -  ci prin antrenamente spirituale de menţinere în Centrul (Buricul) Spiritu­al al Lumii : "să-mi vii înapoi tot aşa"   -   şi-am adăuga noi : tot aici (adică, la baza Copacului Lumii). Şi-n calitate de PAZNIC - SACERDOT - BARBAT.

   Din păcate, CARTEA LUMII devine pentru Niţa, în pseudo – Heliopolisul  -seminar : LABIRINT (" era o dogmă încalcită ")   -   sfîrsind printr-o transfigurare negativă a CĂRŢII DIVINE   -   în boţire   -  ghemotocire a EVANGHELIEI   -transmutare a ei în "răvaşul "ispitei demonice : "un ghemotoc de hîrtie îl lovi pe mînă(...) alunecînd peste cartea deschisă sări cît colo înaintea lui."

              In locul AXEI LUMII   -   un ac cu gămălie, care-i "înţeapă" fiinţa, re-axîndu-i-o
pe axa demonică, a ispitirii prin dragoste nepermisă   -   anti - dharmică: garoafa
roşie însoţeşte "evanghelia"diavolului.

              "Frumuseţea" nouă a FRUMOSULUI moral, care pornise de la MAMA PRIMORDIALĂ   -   e o pseudo - frumuseţe - urîţire cu masca demonului : "Eşti frumos [îi scrie Dalila demon] ...Dacă ai vrea, te-aş iubi mult."

              Şi începe operaţia de regresie spirituală a lui ION - Niţă, marcată de cata­clisme în corpul fizic, dar, evident, şi în cele eteric şi astral : frisoane, fe­bra, halucinaţii etc. De fapt, CASTRAREA PRIN PĂCAT.

DUMINICA ISPITEI ESTE DUMINICA MIEZULUI NOPŢII (în pustiul uman din se­minarul iniţiatic) : "Treci la miezul nopţii... Te aştept... O să vezi cât te iubesc"   -   iubirea demonică constă, fară dubii, în modificări karmice, indi­viduale şi cosmice, substanţiale.

              Ludicul iubirii cu femeia "aristocrată", opusă (ca topică morală) semi­narului   - duce la înfrîngerea   -   frîngerea morală (CASTRAREA MORALĂ) a catehumenului. Acul cu gămălie   -   recentrarea demonică a fiinţei, îl transformă pe  Niţă în "şiret ţăran"    -   iar degetul înţepat este similar calcâiului lui Ahile (Barzaq), prin care se scurg energiile benefice şi pătrund cele malefice.

  "Viaţă" este , în fapt, prepararea otrăvită a morţii spirituale, a rată­rii misiunii sacrale, pe care o începuse catehumenul, încă din poarta  -  uter al MAMEI   -  PRIMORDIE  MORALĂ  -  DHARMICĂ.

                Despărţirea silită de Dalila pseudo  -  inocentă se produce sub aparenţa unor mutaţii fiinţiale de reversibilitate : corpul (corpurile) lui Niţa trec, iar, prin labirintul năucelii   -   dar, deja, otrava anti  -  dharmică a proliferat în karma in­dividuală şi în reverberaţiile ei cosmice. Dovada faptului că modificările prime, infernale, sunt, în fapt şi în esenţă, ireversibile   -   este BOALA INIMII: [2] "Niţă a stat mult între viaţă şi moarte (...) De atunci el a rămas cu o boală de inimă, care i-a cauzat pînă la moarte multe momente neplăcute."

                Dalila dispare  -  "moare" -  de fapt, se transmută în FRUCTUL OTRĂVIT, Erynie a Păcatului, înscrisă veşnic în karma lui Niţa : copilul ilegitim(civil şi dharmic) "educat în străinătate"   -   în   zona demonică  -  borboros.

                 Ciclul de 10 ani [3] : "Zece ani!...Seminaristul este acuma preot   -   preotul Niţă din Dobreni   -   om aşezat  şi foarte bine văzut de toată obştea. ")   -   s-a închis   -   Niţă devine pseudo  - sacerdotul din Dobreni (Dobrenii   -   FALSUL SINE   -   DOBRÂI-Bine  - sunt topos-ul tragediilor caragialiene)   -   şi otrăvurile karmei trebuie să-şi facă simţită prezenţa,  modificator  -  catastrofic, să se întoarcă din primul ciclu existenţial,    spre al 2-lea cilclu existenţial.

BĂTRINA VREMURILOR, la "târgul anual" (bâlciul  nebunilor  infernali ai  lumii) avertizează, de sub masca ţărăncii  bătrîne   -   cînd  Niţă vede copilul   -  măscărici   -    care este, în  fapt propria sa fiinţă, întoarsă, prin canalele sacru  -  justiţiare, în ciclul karmic – dublet : "-Cine  ştie ce  păcate !  Să ferească Dumnezeu pe orice  copil ."

            Adică : “fereşte-te de tine însuţi” (dacă n-ai  urmat, anterior, comanda sacra : Gnothi seauton   -   cunoaşte-te pe tine însuţi…). Anti  -  orfismul şi anti  -  dionysiacul copilulul   -   baiat rezonează în sufletul, dezacordat şi năuc de beţia karmică, infil­trată din  primul  ciclu fiinţial   -   în Logos-ul -Niţă :

       " – E pacat, domnilor! gîndiţi-vă!   Creştini...!  Frumos! ...Mare păcat!"

            Maimuţa  -  păcat ("fumează o ţigară lungă, se se strîmbă – ntr - un chip straniu(...) facînd gesturi  si mişcări neiertate....")  era, din păcate, EL ÎNSUSI. Reflectat de oglinda karmei activate în ciclul 2, cel punitiv (sau, mai exact  - compensatoriu).  Maimuţa - copil, alter-ego-ul  lui Niţă, este un avorton moral, "fiind  drăcos de fel" (p.49)
A ajuns  la  jumătatea fiinţării zodiacale ("de  6 luni e  în oraş" [4]  ).

Prin aceasta se subliniază că mai trebuie îndurată a-2-a jumătate a ciclului karmic, zodiacal.

Interesant este, şi de reţinut, ca-şi găseşte maimuţa  -  chip  -  mască " in spatele altarului" [5]    -   şi, în acel moment ''simţi distinct 1a arătătorul drept o înţe­pătura de ac "(s.n.). ACUL CU GĂMĂLIE -PSEUDO -SUBSTITUT AL AXEI POLARE.

Karma  trebuie să se împlinească, urmînd exact  traseul păcatului : AXA DEZ-AXATĂ, demonizată . ''Comoara"  pe care o duce în braţe, prin întuneric (maimuţa...)   e, de fapt, responsabilitalea karnică. PRIMA JUMĂTATE

Mitu  -  maimuţa, atunci cînd "fratele" (alter – ego - ul din ciclul 2) Niţă vrea să se substituie autorităţilor paterne -  râde . De ce ? Pentru că este exhibarea demonică a păcatului înscris în karmă. Dar şi pentru că "binecuvîntarea" pseudo-paternă nu mai e, calitativ, asimilabilă celei real – materne : nu i se mai urează să fie sănătos şi frumos (moral)   -   ci "mare, cu minte şi noroc" (închis, deci, în CANTITATE, în ra­ţiunea luciferică si în hazardul  non-sacral.

Mitu, pentru  a se adapta lumii umane (el, trecut direct direct din infern    în lumea umană , din entelehii   în proiecţii materiale)   -   suferă "boala cîineasca (FENRIR PE DOS    -    inversul Invierii cristice) " a transfigurarii : moare iniţiatic [6]    -    înviat în aerul Dobrenilor   -   expansiunea karmică  -  demonică a celui menit să fie expan­siv sacral (Niţă este Dobreniul, caci popa e sinecdoca parohiei  -  turmă    -   iar "locul BUN-DOBRÂI"   -  e, de fapt, locul împlinirii blestemului karmic). Primele vorbe ale "înviatului" întru împlinirea karmei lui Niţă : "Mi-e foame". Aşa începe devorarea pseudo   -   sacerdotului şi a pseudo-sacerdoţiului lui Niţă. MITU BOIERUL   -   este MITU STAPÎNUL  LUI  NIŢĂ. E chipul ocult al lui Niţă-cel-supus-karmei (şi Dharmei).

           Aşa - zisa "onorabilitate" a lui Niţă e tocmai atmosfera de ispăşire, propice să-vîrsirii compensaţiei karmico-dharmice : i se dă, după multe tribulaţii, în custodie    -   Mitu lui Niţă    -    nu pentru că Niţă e "onorabil"   -   ci pentru împlinirea Dharmei compen­satorii.

           "În acelaşi an (Sultana - preoteasă) a avut o fetiţă." Evident, fetiţa - Ileana este jumătatea a doua  a compensaţiei karmico – dharmice : SOARELE NEGRU şi LUNA NEAGRĂ se vor împerechea ocult, "câineşte" (sub semnul lui Fenrir - transfiguratorul lumilor)  -   pentru a compensa total gestul "trecut" (niciodată nu există secvenţialitate  a faptei   -   ci globalitate   -   eternitate a faptei), "minor"(nimic nu e minor sau major, în lumea sacrală   -   ci este MIT - MITU )   -   "păcatul de tinereţe" (înscris în cronica akasha cosmico - dharmică) a pseudo - sacerdotului Niţă. Falsul ION.

              Ileana este Luna Neagră - dar şi Luna Însîngerată. Sadismul ei, isteria ei sadică şi infernal - sexuală (incestuoasă)    -   nu sunt decât expresii ale necesităţii de JUSTIŢIE NECRUŢĂTOARE DIN COSMOS. VEGHETORUL JUSTIŢIE1 -  este BOIERUL – MITU (MIT)  - Stăpân - Măscărici (nebun....- NEBUNUL NEGRU)   -     mască a Adevărului în lume , stăpân al procesului de compensare    -   pe cînd EXECUTOR JUDICIAR   -    este Ileana.

                  Aparent, uciderea perversă şi sadică, inutilă, a viţelului Priian   -   este un act josnic şi "hain" [7] . În realitate, Ileana este fie zeiţă a răzbunării (deci ira­ţională, dar absolute precisă în împlinirea misiunii sacrale), fie trimisă a Zeiţei Răzbunării (deci, purtătoare a MESAJULUI IRAŢIONAL, dar autoritar la modul absolut, al zeilor).  Priian (Priam... ) al Troiei, a fost ucis din sadism ? Nu, ci prin cântarul sorţii, operaţional pe Olimp (vegheat de Zeus   -   dar veghe neputincioasă în intervenţie) şi transpus în NOAPTEA INCENDIULUI APOCALIPTIC (REGENERATOR) al Troiei. Priam a murit   -   pentru ca Eneas să devină strămoşul fiilor lupoaicei. Troia arde   -   pentru a răsări   -   învia Phoenixul - Roma.

                  "La pământ" (de fapt, sub pământ), în grădina infernală, ca aparenţă şi pregătire a spectacolului "regizat" de karma(dar, esenţial, GRĂDINA PARADISULUI)   -  trebuie să se petreacă hybris-ul, re-născător, purificator [8] :  Luna Neagră -Executoare Justiţiara (ILEANA) "se năpusteşte asupra lui (Mitu   -  "Boierul"  -   dar, în realitate, pentru a  devora , în Mitu, pe Niţă   -   "hohotul" ei nu este de râs, ci semnal al unei împliniri de mai sus de pămînt hotărâtă) şi-1 îngenunche jos la pămînt" (jetfire chtoniană, către zeii "ad inferos".

                    Este starea de eclipsă   -   de ocultare a Soarelui  -  Principiu Comanditar, de către Luna Însângerată  -  Principiul Activizat, Executiv.

                    Incestul  -  hybris (de fapt, întâlnirea şi fuzionarea celor două părţi ale personalităţii lui Niţă, devenită schizoidă prin păcat)   -   se unesc, şi încă în cruce   -   sub focurile de puşcă- trăsnete ale lui Niţă, care îşi asumă  -  preia, astfel, prin extrac­ţie magică  -  cele două funcţii din cele două rădăcini (Erynii) ale păcatului său : devine el însuşi RESPONSABIL – BOIER (STĂPÂN) şi EXECUTANT  JUSTIŢIAR (aparent sângeros   - în realitate, CORECT – DHARMIC) al propriului păcat.  El ispăşeşte, arzându-şi cele 2 rădacini infectate de Anti – Dharmă : RĂDĂCINA PROPRIE  -  şi CARTEA SPURCATĂ DE DALILA. Se produce o revelaţie, o dez-ghemotocire(de-labirintizare) a EVANGHELIEI.

                   Crucea celor două rădăcini anti  -  dharmice   -   redevine libertate, respiraţie a Dharmei, prin culoarul  PARALELELOR TRUPURI [9] : (p.64) "Nu aşa, căţea [Niţă îşi apostrofează, de fapt, păcatul - boală cîinească]! Zice el, zîmbind crud [justiţiar, veterotestamntar]...Nu aşa, ca-i păcat"  -  paralelizînd, întru eliberarea karmei  şi Dharmei (si dizolvarea păcatului)   în respiraţie firească, cele 2 trupuri  -  alter  -  ego  -  uri anti-dharmice.

                    Dovada resurecţiei morale, a reintegrării în Dharmă cosmică, prin gestul
de  JUSTIŢIE (echilibrator al MIZERICORDIEI   -   faţa de  păcatul său, atunci  cînd Mitu era "comoara" sa, şi din măscărici 1-a făcut  "fiul pseudo – sacerdotului   -   dar şi faţă de Ileana Simziana - Luna familiei "blestemate"  -  puse sub interdicţia karmică)   - este cedarea inimii :  " –Inima!  zice el…..I….! şi se culcă să adoarmă somnul  ăl bun lânga copiii  săi" (al doilea "I..." marchează naşterea mistică, neauzită, a Adevăratei Inimi   -   pe Verticala Axei Lumii  -  Inima"frumoasă şi sănătoasă"  -  aflată,  din nou, sub veghea Mamei Primordiilor).          ,

                   Acum, paraleli întru respiraţia Dharmei  cosmice (ca o trahee degajată de flegmă)   -   cei  doi aştri demonizaţi sunt re-sacralizaţi : copiii săi   -   rădăcinile sale   - ÎN SOMNUL CEL(AL) BUNULUI. Căci inima veche a păcatului   -   s-a transfigurat în inima nouă ("I…."), neauzită de Cuţiteiu   -   priten, dar cuţit (deci, non-dialectician al Dharmei)    -    însă auzită ca ritm cosmic, dharmic, de iniţiaţi. Inima lui nouă are ritmul LINGURIŢEI  LUI  MITICĂ  CEL ALB (REPRESIVUL), în ceaşca cu şvarţ (neagră-ocultă-ocultând)     -    dar COADA  LINGURUŢEI acţionînd în CEAŞCA DE SUS   -   AXA  CELESTĂ, care compensează emisfera şvarţului.

                   Castrat  de  Păcat  -   prin re-dobândirea Inimii Oculte (re  -  dobîndirea  "frumuseţii şi sănătaţii"  primordial  -  morale  -  dharmice), Inima Nouă şi Neauzită   -   Niţă redevine ION. Căci numai plenarul NUMA poate fi "sănătos şi frumos".