LOJA IOHANICA ROMANEASCA

CAPITOLUL VI: Avestiţa-Acriviţa, Aripa Satanei: problema femeii demonizate   -   şi problema Mamei înţelepte a Primordiilor. Castrarea Bărbatului. Butoiul dracilor şi Vântul Pustiilor, al Nopţii Logos-ului. Decăderea Geei şi Hermes cel Aiurit

 

 

Concurent (cu remarcabil succes, se spune   -   şi acest mit va fi având şartul şi dedesubtul lui) al lui Eminescu-Aminul, la graţiile Veronicăi Micle   -   I. L. Caragiale a vrut să pozeze, o viaţă întreagă, în bărbat galant şi triumfător asupra părţii femeieşti din lume. Însă, în realitate, a descoperit şi el, ca şi Aminul Lojei Iohanice   -   că principiul feminin, de-o bucată de vreme încoace, stă nu doar sub semnul versatilităţii fermecătoare a APEI   -   ci şi sub semnul distructivului   -   al Dalilei   -   iar nu al Evei.

În primul rând, principiul feminin este extrem de activ în lume. Excesiv de activ (ne grăbim a preciza), încălcându-şi propria lege a pasivităţii   -   în aşa fel încât produce rotirea în gol a roţii MORII COSMICE (făcută pentru morari divini ori satanici   -   dar nu pentru morăriţe...)   -   Moară care, din această pricină, începe să macine NU bob de grâu   -   ci pleavă-keliphot-uri. Prin compensaţie cosmică   -   principiul masculin devine tot mai ciudat de pasiv. Dar, din păcate, compensaţia nici măcar nu se desăvârşeşte (prin inversarea definitivă a statului şi funcţiilor): principiul masculin nu reuşeşte să găsească, la vreme, GRÂUL CRISTIC, pe care să-l vâre sub pietrele Morii Cosmice   -   oricum, nu în ritmul în care se roteşte ROATA   -   prin acţiunea principiului feminin. Dispărând calitatea grâului şi apărând-predominând pasivitatea Neantului   -   principiul masculin intră în acea formă de degenerescenţă numită, în psihanaliză   -   STAREA DE CASTRARE. Bărbaţii sunt leneşi (la trup şi la minte   -   deci fără a compensa lenea trupului prin contemplativitate)   -   şi „intră la stăpân”, complăcându-se în starea de continuă aprobare a acţiunii feminine   -   starea de dependenţă de FEMEIA-DALILA. Încă o dată, e vorba de o aprobare cauzată de comoditate   -   iar nu de o veritabilă analiză, cercetare, constatare şi confirmare a calităţii acţiunii principiului rival (devenit rival, din complementar   -   cum fusese stabilit într-un prim plan divin).

            Lumea e destabilizată, deci, prin activarea-hybris (=în exces ) a principiului feminin, în dauna (şi spre blocarea degenerativă) acelui masculin. PENIA masculină e compensată, formal, de POROS-ul activităţii şi activizării feminine   -   dar nu şi la nivel calitativ (sacral). De ce oare? Pentru că, efectiv, femeia este „coastă a lui Adam”   -   este doar un semicerc (devenit, între timp, jumătatea neagră a cercului divin). Femeia a apărut ca factor compensatoriu şi stimulativ   -   dar nu şi PRIMORDIAL. Cam toate religiile şi ştiinţele sacre afirmă necesitatea dualităţii cosmice   -   dar primordialitatea demiurgică, de apariţie proiectivă a cosmosului, e datorată principiului masculin. Lumea „merge”   -   se exprimă activ, prin stimularea concurenţială şi compensatorie SOARE-LUNĂ, YIN-YANG   -   dar este creată de divinitatea supra-sexuală   -   şi totuşi, cu caracteristici de autoritate şi calitate specifice YANG –ului. Yang-ul are continuitate funcţională, consecvenţă direcţională.

            În al doilea rând, din moment ce yang-ul a fost desemnat, de al începutul lumii, ca principiu activ, iar yin-ul ca principiu pasiv   -   e clar că inversarea funcţională din epoca modernă, când principiul feminin (sau mari părţi-expresii ale principiului feminin) se afirmă ca preponderent activ   -   iar la nivelul principiului masculin, asistăm la fenomenul pasivizării prin CASTRARE (autocastrare)   -   ceva s-a dereglat în cosmos. Cosmosul începe să funcţioneze, cel puţin la nivelul fenomenal   -   PE DOS. Şi nu doar din pricina lui Mitică cel Negru (un strigoi de bărbat, care o face pe „fantele”   -   dar e total ineficient-steril, pentru că ineficientă e masculinitatea-Logos expresiv, pe care el o degradează accelerat şi o azvârle în derizoriu )   -   cât , mai ales, din pricina hybris-ului funcţional feminin. Vulgar: din pricina ”FEMEII”...

            I. L. Caragiale devine, prin nuvela de tip oriental-parabolă Kir Ianulea   -   un STAN PĂŢITUL, al Lojei Iohanice. El dezvăluie că haosul dharmic e aşa de mare în cosmos, încât însuşi demonul e dezorientat şi activează în dezacord cu propriile-i principii demonice: singurele răsplăţi pe care Kiriakos-Ianulea (Iannis=ION) le cere pentru suferinţele lui de drac umanizat în lumea dominată de ACRIVIŢA-ÎNĂLTUŢA-înălţată în raport cu principiul masculin profanat-profanizat   -   iar nu în raport cu principiul divin (Acriviţa apare ca expresie a principilui feminin hiper-demonizat   -   adică, mult abătut de la Dao-Calea Dreaptă a Lumii)   -   deci, răsplăţile pe care Kiriakos-Ianulea le cere sunt: I- să-i trimită pe răufăcătorii săi, Acriviţa şi Negoiţă, ÎN RAI (avertisment dat lui Dumnezeu, cu privire la dezechilibrarea BALANŢEI-THULE) „să se-mpace Sfântul Petre cu ei cum o şti”   -   noroc că Negru+oiţă, oiţă neagră, bărbat castrat, şi el   -   îşi recapătă atributele virile prin stăpânirea pe care o dobândeşte asupra sorţii Acriviţei   -   salvând-o, el, NEGRUL   -   de NEGRUL VĂDUVIEI (masonice?)   -   căci o recombustionează (cu BANI), pentru a continua prevalenţa Anti-Dharmei în lume   -   deviindu-i destinul şi transformând-o în factor de exorcizare paradoxală (tip Gorgona Meduza): cui pe cui se scoate, şi demon pe demon   -   pare a zice înţelepţitul prin „păţire” I. L. Caragiale   -   Stan Păţitul.

II -   „să mă mai odihnesc şi eu puţintel acasă, că m-am dehulat de atâtea trebuşoare pe pământ”   -   şi capătă 300 de ani de somn. Hybris-ul feminin (pervertirea funcţiei feminine) naşte somnul Diavolului? N-ar fi rău să fie bine   -   vorba humuleşteanului. Dar ce se face lumea fără celălalt taler al BALANŢEI-THULE?

            Aghiuţă-Kiriakos va lipsi fie la două cicluri consecutive ale evoluţiei umanităţii, fie la cele două aspecte, ascendent şi descendent   -   ocrotite de Sfânta Treime. Aparent, hiperdemonizarea feminină   -   devine forţă de exorcizare a lumii de demonii mărunţi. Dar „concediul” lui Aghiuţă e dat de Satan   -   deci şi Satan „se pune în grevă” ontologică, înţelegând disfuncţionalitatea majoră a principiului masculin în cosmos.

            Din păcate, demonii exorcizaţi nu sunt doar mărunţi    -   ci şi cărunţi   -   încărunţiţi din pricina neaxializării spiralei-floc feminin   -   care-i trimite, mereu, pe tobogan, în borboros. Cine e de vină? Tot Acriviţa-Avestiţa   -   sub masca BABEI. Avestiţa nu-i doar Aripa de Zbor-Revoltă a lui Lucifer, ci este TALPA IADULUI. BABA IADULUI, ce are drept soţi pe toţi demonii lucrători în toţi bărbaţii lumii. Dar somnul de 300 de ani  nu destabilizează tocmai afundul-talpa iadului   -   înlocuind stabilitatea temeliei cu „greva” confreriei demonice   -   până când nu se restabileşte echilibrul BALANŢEI-THULE?

            „S-o fi dormind ş-acuma (Aghiuţă, preferatul Satanei   -   sau ipostaza „îngurgitabilă” intelectual-uman a Satanei, alter-ego-ul agreabil al Satanei), dacă nu cumva s-o fi sculat, mititelul, să se apuce iar de cine ştie ce drăcii”. Că aşa-i legea demonilor   -   şi cine-o strică   -   strică echilibrul lumii, pasămite   -   nu-i aşa?

            Dar parcă Dharma mai contează, când demonii mici dispar, în favoarea demonilor mari? Asistăm la un fenomen paradoxal prin destabilizarea Balanţei Principiilor Yin-Yang: pervertirea Demonilor...Nu transfigurarea   -   pervertirea. De necrezut Saşia Acriviţa este Maestru de magie neagră, a tuturor înşelătoarelor, seducătoarelor, amoralelor distrugătoare ale echilibrului Balanţei Cosmice: Vete, Ziţe   -   dar chiar şi ZOE (Viaţă...)   -   „madame” („dame bune”, vorba Cetăţeanului turmentat)   -   Pop+escu, Diacon+escu etc. Sau venite de la Sfeta Gora (ATHOS), cax şi Kiriakos [(p.224): “Eu sunt de felul meu din părţile despre Sfânta Gură…], dar cu cât foc (demonic) şi dor de muncă anti-dharmică în ele! Ar fi de admirat dacă n-ar fi de speriat…

            În definitive, capacul de la BUTOIUL DRACILOR, în care se învârtejeşte ciclon demonic al NOPŢII FURTUNOASE   -   e păzit de triunghiul amoral-demonic Dumitrache Veta-Kiriakos (Chiriac-tejghetarul…). Dar “serviabilul” Kiriakos al dughenei-cherestegerie are foc de lemn (pentru focul din iad) de la Veta, cea aşa de bună-legătoare cu Spirala Descendentă-Spiridon   -   “flocul BABEI”, vorba lui Caragiale…).   -   Spiridon-cel-ce-fumează e ucenic al demonului-fumegos-fumegător şi, concomitant, e Talpă a Iadului, căci el este Hermesul inversat-demonizat, “pristandaua ” BUTOIUL CU DRACI CEL MARE   -   Casa-Dumitrache (Inimă-Rea şi Titirez Axial   -   frate bun cu Spiridon   -   de aceea se şi întâlnesc ei doi mereu şi violent)   -   sau Bucureştiul. Căci “rondul” lui Dumitrache nu e decât conturarea magică a GURII BUTOIULUI CU DRACI   -   butoi în care, inevitabil, cade SFÂNTUL ANDREI CEL DE RÂS   -   derizoriul demon al degradării Logos-ului   -   Andreică-Rică-Venturiano (al Vântului   -   dar nu cel ce-i ţine de păr pe draci, în noaptea magică a Sfântului Andrei), ordonând, deci, stăpânind dharmic acţiunea demonică, stimulatoare a lumii   -   ci “inecatul” în butoiul demonilor Anti-Dharmei. Nu “botezatul” (în cristelniţă-butoi)   -   ci prinsul în vârtejul –vânt (VENTUS) al dracilor. Prins în hora dracilor   -   care-i blochează transfigurarea, devine “ginerele Satanei-Titirez”, luând-o de soţie pe cumnata lui Dumitrache, Ziţa   -   cea divorţată de Cetăţeanul turmentat-Pastramagiul (rudă cu Aron şi Iusuf)   -   Ţircădău (ajuns “de circ”   -   NEBUNUL CU “ŞICUL” DE LA BASTON), deci, bastonul lui Ţircădău nu e butaforic   -   ci viril, confirmându-ne, astfel, bănuielile de înrudire cu NEBUNII lui I. L. Caragiale.

            În mod normal, BUTOIUL ar trebui să fie cu agheazmă   -   iar Rică să fie transfigurat sacral prin scufundarea în butoi. El, Rică, face apel, ieşind din butoi la Sfântul Andrei [1] :  “Sfinte Andrei, scapă-mă şi de acu încolo, sunt încă june! Geniul bun al venitorului României, protege-mă, şi eu sunt român! ”. Sfântul Andrei i se adresează, oare, zicându-i “geniu bun al venitorului României”? Dacă supremul argument al “vântului” este acela că e “român” (al prezentului)   -   înseamnă că şi “venitorul”-viitorul României va arăta ca el-prezentul. Or, el, cel prezent, e o stihie ditructivă de Logos   -   şi, în consecinţă, invocaţia e dublă: dacă nu  mă “protege” Sfântul (Andrei)   -   las’ că-i bun şi Rivalul Sfinţeniei   -   Nesfântul, Nefărtatul. “Ca tot românul imparţial”   -   “Vântul”-Rică îşi vede de treburile lui…

            Deci, Rică nu e “scăpat” încă   -   şi faptul că e “român”, dar stricător (şi stricător…) de Logos   -   ne face să ne uităm -  curioşi şi atenţi!!! -  la OCHELARII lui   -   semn al demonismului privirii “reci” : nu cumva Rică-Stricătorul de Logos, care-i seduce (steril) pe Dumitrache şi Ipingescu (ipingea   -   manta sub care îi ascunde pe demonii iluziei   -   dar şi pingea la Talpa Iadului )   -   nu este şi el, decât un demon-Aghiuţă, iar Dumitrache şi Ipingescu sunt înţeleşi dinainte să se lase seduşi (pentru  “reîntregirea familiei”)? Transfigurarea devine, pentru “venitorul” lui Rică   -   UMFLARE: “Ce pofteşti, mă musiu? şi să-l şi umflu!” (s.n.: vântoasa dracilor, sau flatulaţia dracilor?) – zice jupân Dumitrache, referindu-se la ce i s-ar fi cuvenit lui Rică. Credem că într-atâta doar stă “transfigurarea” pe care a adus-o Rică în BUTOIUL DRACILOR: a determinat răsturnarea sinecdocei demonice : 6   -  în 9, dar s-a “umflat”, înapoi, ca neant   -   ca demon stricător de Logos (VÂNT PUSTIU-Flatulaţie   -   ÎN LOC DE PARAŞABDA )   -   stârnind aprobarea admirativă a demonilor ce nu pot strica Logos-ul (sau l-au “tocmit” pe Rică-Vântul, stimulându-i orgoliul   -   pentru a săvârşi o faptă violent şi prea vădit Anti-Dharmică). În definitiv, treaba celorlalţi demoni e alta: în timp ce “monopolul” stricării de Logos i-a fost transferat, prin măgulire stimulativă, lui Rică-Vântul   -   ceilalţi, Dumitrache-Veta-Chiriac păzesc BUTOIUL CEL MIC AL DRACILOR , Ipingescu “ţine isonul” pazei la butoiul cel mic (care poate fi şi butoiul-uter sterp al Vetei cea “păzită” onorific…)   -   dar face şi legătura cu BUTOIUL CEL MARE   -   pseudo-Heliopolisul   -   păzeşte “despărţirea”, sub nume de circumscripţie de poliţie   -   Chiriac îşi curăţă “şpanga” pentru Veta-Butoi Sterp (şi-o curăţă în sens ludic şi sexual, concomitent   -   căci, între draci, sexul este doar LUDIC…) …Iar Veta? Veta e, şi ea, “damă bună”, care, după ce ascultă Logos-ul derizoriu-delirant al lui Rică-fără-Ochelari (vorbirea fără şir logic e produsul temporarei şi jalnicei măşti umane, pe care Rică crede de cuviinţă s-o împrumute, la întâlnirea cu eventuala Ziţă…)   -   îl trimite pe Rică-cel-cu-Ochelari (“cu sticlele-n ochi”)   -   drept în BUTOIUL DRACILOR, ca să-şi recunoască esenţa şi teapa demonică. Ca să-se-nveţe minte că nu el trage dracii de păr   -   ci, dacă e de fixat draci   -   îi fixează-transfigurează ea, Femeia-Dalilă. Căci singură Veta, prin amoralismul ei, ţine fix PATUL (zonă sterilă în casa Dumitrache   -   şi , deci, mercurial-plutonică)   -   prin VERDELE (viril   -   şi totuşi steril…) al “legăturii prăzulii de la gât” (şi GÂTUL este BARZAQ-ul, istmul încercării de trecere-transcendere) a lui Kiriakos. Şi, prin acest gest al echilibrării discrete a unui cosmos în care Satan (Inimă-Rea) e decrepit   -   şi Inima Făcătoare de Rău s-a transformat în Inima Rea reflexivă, pe care Alimentatorul cu Lemne al Iadului cherestegiu şi-o face din neputinţă demonică   -   ea şi i-a subjugat (extrem de lucidă şi riguroasă), ducându-i  pe demoni de lesa-legătură, atât pe aspiratorul –ciocoi nemilos Kiriakos (absolut indiferent la suferinţa reală a lui TACHE PANTOFARUL=PICIORUL=FIINŢA UMANĂ=HRISTOSUL) cât şi pe Satan-cel-Decrepit (Dumitrache =Demeter-Geea, căzută în derizoriul formalismului de plan demonic-familie sterilă)   -   dar şi pe Spiridon (singurul drac tras de părul –căţea   -   “Dă-l căţeaua”   -   dar nu de Andrei Sfântul   -   ci de Dumitrache: “trasul de păr”, cât şi legătura prin Sfântul Niculaie (=Victoria poporului…adică victoria gloatei de draci, scoborâtori pe Spirală, în borboros)   -   reprezintă împrumuturi oculte şi reciproce de putere-energie demonică    (“căţelească ”)   -   între fraţii-draci.

            VETA (al cărei nume vine de la ELISABETA=ELI+SHOBA=DUMNEZEU ESTE 7, DUMNEZEU ESTE DESĂVÂRŞIREA ŞI PLINĂTATEA) are în ea ceva de Mama Geea Degenerată Funcţional   -   prin “achiesarea” la AMORALISM   -   deasupra moralei e doar Dumnezeu, ea este sfidătoare şi indiferentă la morală. O zeiţă Geea decăzută din drepturi divine   -   ocultată în discreta şi, totuşi pasionala mahalagioaică. Amoralismul demonic al ocultatei Geea este echilibrat de siguranţa suverană, cu care CÂRMUIEŞTE BUTOIUL-CASĂ a DEMONILOR prin vârtejurile din BUTOIUL MARE (PSEUDO-HELIOPOLIS) AL DRACILOR. Este STĂPÂNA DRAGONILOR   -   ca şi Zoe Trahanache, din vârtejul stârnit de Scrisoarea-Mesaj divin-ocultat, apoi revelat prin Hermes-ul “turmentat”.

            ZIŢA. Numele ei de mahalagioaică începe, totuşi, cu Z-ul fulgerului zalmoxian (va fi fiind soră secretă cu Zoe-Jupiteriana?  - şi, împreună, “încrucişate”, să producă efectele zwasticii şi ale Gemenilor Zei?...), iar nu cu scabrosul “V” (al Vetei)   -   care a fost degradat de la simbol al victoriei, la simbol al deschiderii-dispoziţiei sexuale feminine permanentizate, a deschiderii veşnice a BUTOIULUI INFERNAL   -   în care Sfântul Andrei cel Derizoriu   -   cade, sau e împins. Ea nu poate fi soţia circului-“ţircus”, a încercuirii-înfloririi (cu cuiul ars, al dulgherului-pirogravorului [2] …), a Bastonului Cu “Şic”(şiş – cei doi şerpi hermetici, încolăciţi în jurul ai Caduceului?)   -   Ţircădău (pentru că ea e, totuşi, sora Vetei   -   şi, de-ar vrea să-şi depăşească condiţia   -   mereu i-ar de-cădea 9 în 6...)   -   ci va deveni soţia vulgară a unui parazit-vampir, Rică al Vântului Demonic   -   care va strica Logosul în BUTOIUL CEL MARE (Bucureşti), ajungând, din “studinte în drept”, “amploiat judiciar” , care cade din Talerul Balanţei în Butoiul Furtunii Demonice (Butoiul cel Mic )   -    “învaţă legile ” (Dharma pe care o predă, conştiincios, Vântului-Furtună, Distrugerii-Spulberare)   -   şi redactor la Vocea patriotului naţionale (patriotul din butoi, Vocea din butoi). Ziţa va ieşi din Butoiul cel Mic   -   pentru a bântui-vântui, ca o Acriviţă modernă, deci cu atât mai oripilant-ţaţă   -   ţinându-se de “aripă” cu Venturiano prin Butoiul cel Mare al Bucureştilor. FULGER ŞERPESC-INFERNAL şi VÂNT PUSTIU   -   sabatice.

            Cine e învins, cine învingător? Sigur-sigurissim că, din toată furtuna nocturn-demonică, din tot sabatul prezidat de pseudo-Andrei   -   Dharma a avut de pierdut. Anti-Dharma a câştigat? Da, căci în faţa degeneratorului-demolatorului de Logos se ploconesc şi-l linguşesc-măgulesc (să-şi ducă munca demolatoare mai departe pentru ca ei să rămână să păzească dez-onoarea demonic-formală, să păzească sterilitatea BUTOIULUI cel Mic ) demonii ceilalţi. Nu-l respectă, dar au nevoie de el. Pentru a mări frontal de atac asupra Lumii. Nu şi Veta (ea nu linguşeşte pe nimeni) care e o Acriviţă bătrână, fixată în mijlocul Butoiului-Mahala, sau Casă (zona Anti-Dharmei)   -   şi este o Zoe stăpână pe FORŢA INFERNALĂ A SEXULUI   -   în faţa libidinoşilor ex-masculi castraţi(dacă nu fizic   -   moral   -   cf. Kiriakos). Da, până şi Kiriakos-cel Verde ascultă de ea, îi repetă papagaliceşte vorbele (cf. finalul, cu “revelaţia” nu a identităţii, căci n-are diavolul aşa ceva, ci a legăturilor corect-funcţionale dintre protagoniştii demonici)   -   deci e supusul ei. Deci   -   castrat. Căci Yang-ul este autoritate incontestabilă   -   niciodată supunere şi reinterare sterilă a Logosului Viril.

            VIRILIZAREA FEMEII şi CASTRAREA BĂRBATULUI   -   se produc şi în cazul piesei despre hieroglifa Amor (Eros). Zoe îi stăpâneşte pe toţi   -   înafară de Cetăţeanul turmentat. Acesta după ce, în mod ceromonios şi ironic, spune “sluga” (dar asta, în timp ce-I stăpâneşte pe con-locutori ) şi anunţă, ca arhanghelul Mikael, “O MIE DE ANI PACE” (dacă vor înţelege toţi HIEROGLIFA EROS, ascunsă-pierdută în SCRISOARE)     -    pleacă grăbit, nelăsându-se sedus de glasul de sirenă (mai ales că şi-a liniştit-echilibrat interesele sacrale)    -   glasul Zoei: “Nu mai e vreme…se-nchide alegerea ”. Cine ştie? Se-nchide BUTOIUL DEMONILOR    -   şi Cetăţeanul turmentat trebuie să fie de faţă, fie pentru a fi sigur de pecetluirea lui eficientă   -   fie pentru a azvârli în Butoiul-Cutia Pandorei   -   forţa mântuitoare a Eros-ului. Căci SCRISOAREA-HIEROGLIFĂ n-a fost găsită la modul sacral-ritualic, profund   -   decât de Cetăţeanul turmentat   -   şi doar parţial de cuplul Ştefan-Zoe. În măsura în care Zoe e VIAŢA   -   şi dacă Tipătescu consimte la această funcţie şi la împlinirea ei, Cetăţeanul turmentat, spre deosebire de Dandanache-Demonul Decrepit (un Dumitrache de Heliopolis-Bucureşti   -   şi care-l înlocuieşte pe Ipigescu cu Tipătescu şi readuce, funcţional, cuplurile la “normal”   -   operând corect inversiunea masculină, în raport cu Zoe: Tipătescu-soţ, iar Trahanache-prefect)   -    nu dă   -    “înapoiază”   -   HIEROGLIFA (e vorba de remiterea calitativă esenţială a SCRISORII ) nu pentru a şantaja, ci pentru a salva: căci dacă Cetăţeanul turmentat apucă să arunce, înainte de închiderea URNEI-BUTOI-CUTIE A PANDOREI   -   Votul-Eros (ca Mesaj Divin), printre toate relele   -   victoria metafizică va fi, indubitabil, a Eros-ului   -   cel “născut mai înainte de toţi zeii”   -   şi datorită căruia se vor instaura cei 1000 de ani PACE pe Pământ. Cine ştie dacă “andri-santul ” nu este sugestia lui Andrii (Andrei)   -   apostolul, care binevesteşte , la români dragostea cristică   -   avându-l ca “adjunct” sacral pe Cetăţeanul turmentat, căutător-găsitor, eternal păstrător al FORŢEI MAGICE ŞI DEMIURGICE A HIEROGLIFEI   -   SCRISOARE OCULTATĂ ?

            Chiar şi hermafrodita Efimiţa, care pare un alter-ego al lui Leonida, URECHE pentru LIMBA lui Leonida   -   are o tresărire care o demască, în fond, ca Avestiţă travestită în Hermafrodit Pasiv şi Decrepit [3] : “A fost lăsata-secule!”, îi zice ea, revelator, lui Leonida. Adică: a   -   îl demască pe Leonida ca sec (demon)   -   castrat (sterilizat) şi                  b- anunţă căderea demonică în BUTOI, căci noaptea infernal-furtunoasă va continua, pentru cuplul aparent hermafrodit , până la transfigurarea acestui cuplu prin TRĂSNIRE. De unde va venii trăsnetul? Poate a şi venit   -   şi efectul este întârziat : pistoalele bahicului Ipingescu. Dacă Ipingescu al Nopţii din Butoiul cu Draci a fost el însuşi transfigurat (prin forţa dionysiacă ), poate transmite forţa transfigurării, prin simpatie magică. Dacă nu   -   nu. Vor aştepta alt Bici-Trăsnitor   -   alt Nebun, alt Cetăţean turmentat   -   valabil ca Autoritate Sacral-Virilă. Nu pe Mitică cel Negru   -   ci pe Demeter-Dumitru   -    faţa luminos-demiurgică, fertilă, a pustiitului şi pustiitorului de Logos-Mitică cel Negru.

            Credem a nu trebui să mai insistăm asupra demonismului Ancăi, din Năpasta. Şi nici, prea mult, asupra demonismului hilar, dar agresiv, al Acriviţelor din mahalaua- infern a piesei D’ale Carnavalului. Carnavalul, cum am spus, trebuie să fie al NEBUNILOR- TRANSFIGURATORILOR. Din păcate, transfigurările sunt minime, şi ele ţin de măşti pur ludice. Qui-pro-quo-ul Catindat-Girimea nu provoacă apariţia VITRIOLULUI alchimic   -   ci a derizoriei cerneli “violente”. O “violenţă” într-un pahar cu apă   -    căci MĂSEAUA-RĂDĂCINA DUREROASĂ A INFERNULUI nu poate fi scoasă “cu foarfecele clănţănindu-le ca la tuns”, “băgate pe gât” (la inimă!):

            a   -   se va produce o TONSURĂ a catehumenului   -   “catindatului” la iniţiere, într-un viitor oarecare? Sau “Catindatul” este speranţa, veşnic păguboasă, mai curând distructivă decât stimulator-constructivă, rămasă în BUTOIUL-CUTIA PANDOREI?

            b   -   sau, cu foarfecele, se va tăia firul vieţii profane a lui GĂGĂUŢĂ-CATINDATUL-POETUL, nevinovat, NEBUNUL PUR   -   şi va fi răstignit- fixat în planul sacral, într-o viaţă-existenţă sacrală?

            Durerea, oricum, este o şansă a mântuirii. Durerea-suferinţă revine ciclic. Dar pe o Golgotă pe care tâlharii de-a stânga şi de-a dreapta  sunt egali în amoralism, complici în amoralism (e vorba de Iordache şi Nae Girimea ). Iordache-Hermes şi sinecdocă a Parcelor şi preoteselor eleusine   -   este după părerea noastră, prea înfundat în amoralism   -   pentru a putea iniţia (prin moarte inţiatică a unui “catindat” ). De ce îi va fi spunând CATINDAT? Probabil de la cat (a căta) + dat (a da). Adică, fie dat (de Dumnezeu) pentru a căuta pe cineva-ceva, fie căutat(de Dumnezeu) pentru a da ceva-cuiva. Prin aceasta se aseamănă funcţional cu Cetăţeanul turmentat (care a fost căutat şi găsit de Dumnezeu pentru a da MESAJUL DIVIN- SCRISOAREA OCULTĂ şi a fost dat de Dumnezeu pentru a păstra esenţa MESAJULUI DIVIN către oameni: Erosul ). [Sau: ţinut ca tindă (în tindă)   -   neintrat în ODAIA-MISTER].

            Ş-apoi, ce candidat la Logos-ul Divin poate fi mai veşnic stricător de proprie denumire funcţională-un “catindat”? Pe cine să caute, cum să-l găsească? Dar oare Dumnezeu are de ce să-l aleagă, pentru a da un mesaj oamenilor? Catindatul, poate, va “cam tinde”, tinde mereu darn u va găsi dao-CALEA CEA DREAPTĂ. Nici nu vedem, nici măcar nu întrevedem pe cine ar putea vedea sacral acest catehumen care SCRIE CU CEAFA (în loc să scrie mesaje pe hârtie, îşi dă cu tocul pe la ceafă). Se pare că nu i-a dat Dumnezeu un mesaj anume   -   ci el veşnicul candidat terorizat de UNCHIUL-DUMNEZEU care-l caută-ticluieşte singur, falsifică mesaje (dându-le drept divine). E Hermes cel Aiurit.

            Perechile-Măşti Feminine, Miţa şi Didina   -   sunt: Didina- Dama de Verde, şi Miţa în costumul Polonez (adică leah : în nici un caz de la lehamite, şi nici de la laş   -   ci, mai cutînd, de la leş spiritual : ea este urmaşa MORTULUI SPIRITUAL de la Ploieşti - REPUBLICA, derizoria fantasmă ne - sfîntă, anti - dharnică dar mică, CHERMEZA - REPUBLICA a lui Candiano - Popescu.  Sau, poate, a lui "Catindatul"  - Popescu   -   veşnic candidat la sacerdoţiul veşnic înde­părtat, negat de însăşi intenţia de afirmare ?

          Cele două Avestiţe ale BUTOIULUI INFERNAL, în care lordache   -   Nae sting lampa   -   sunt stăpînele lui Crăcănel (care este o V-etă hermafrodită, “crăcănat”-dispus-disponibil la compromisuri/”aranjamente” sexual-demonice  - degenerat pînă la TURC   -   adică negator-anihilator al înţelegerii-Logos) şi ale lui Pampon . Pampon e propria - i mască   -   de "umflat"   -   un Dumitrache mai tînăr, dar avînd certe aptitudini de a se lăsa umflat şi umflator (devenit)   -   în voia FIXATOAREI PATULUI   -  "alchimista"  Didina (nu degeaba apare "spiţerul"   -   iluzionist al liniilor - axe ale lumii: e o opera alchimică pe dos). Avestiţele nu sunt "stăpînite" de Nae Girimea   -   care nu e Satan, cum Iordache nu e Aghiuţă.  Nae este "stăpînit" de situarea lui, veşnică, în starea de intermediaritate: niciodată nu se opreşte   -   nu se fixează, pentru a echilibra, printr-o reprezentanţa a principiului feminin   -   THULE-BALANŢA LUMII. Şi atunci, Iordache fiind asistentul demonului care nu fixează   -   iar de echilibrat   -   echilibrează tranzitoriu şi homosexual(pe Didina  -  cu Miţa)   -   nu poate fi, din păcate, decît un nebun fals, un pseudo  -  sacerdot iniţiator. De aceea, finalul piesei este veselia generalizat. Spre dreapta o pornesc  :  poate acolo va fi ADEVĂRATUL CARNAVAL   -   şi acolo îşi vor găsi, sub măşti ,esenţe mai consistente ?  Şi "Catindatul" nu se va "magnetiza " (masturbâtor spiritual)  -  ci va magnetiza (activ) Lumea, atrăgînd-o spre MESAJUL DIVIN REGĂSIT? Şi rîsul va stîrni şi reacţia meditativă   -   ca aceea a cuplului Ştefan - Zoe, din finalul Scrisorii pierdute   -   departajîndu-se explicit de HORA DRACILOR ? Poate. Deocamdată, cea mai consistentă prezenţă este o absenţă: UNCHIUL DE LA PLOIEŞTI , bogasierul   -   care este adevărata cauză a schimbării măştilor, la comanda ocultă de la Ploieşti. Si, prin interschimbarea măştilor, la comanda ocultă de la Ploieşti (nu a Republicii, ci a PLOII FERTILIZATOARE)   -   mişcarea măştilor dezvăluie, sub măşti, chipuri neputincioase, de mahalagii infernali   -   care nu pot cumpăra Orfeul de la ipistat ("a murit franculi"   -   în legătură cu tabachera muzicală   -   întrezări­rea Zeului, printre ierburile Iadului). Ipistatul, aici şi în acest moment final   -   pare a fi gardianul Paradisului (gardian şi paradis ocultate)   -   gardian care nu are mască   -   pentru că însăşi calitatea de ipistat este masca : Arhanghel şi Orfeu. Dar: "a murit francul", de fiecare dată. Au ratat startul spre zona celestă   -   dache  -  Hermes şi cuplurile grupate în jurul Călăuzei  -  Hefmes  -  Iordache. Sau, poate, "a murit francul" e parola de la Ploieşti   -   pe care o aud doar demonii (tip Iordache et Co.)   -   parola prin care se anunţă, de fapt, că iar au aleas materia muritoare (francul) , în locul Spiritului. Şi, iar, vor mai sta un ciclu   -   Manvantara, blocaţi în mijlocul borboros-ului. Sau, pur şi simplu parola   -   franc le este luată celor care şi-au schimbat între ei măştile   -   şi nu s-au schimbat esenţial.

       Oricum   -   DARUL LUI DUMNEZEU(MATEI  -  MATIA) se amînă. Evanghelia va mai trebui studiată de Hermesul-Iordache (în cuplu cu girimeaua  -  GIRUETĂ, încă haotic   -   rotitoare)   -  studiere făcută cu, UNCHIUL  -  MAESTRU OCULT DEASUPRA   -   şi cu "catindatul"  - “cătat” şi găsit (care să aibă ce da)   -   Candidat care va trebui, în fine, să înveţe tot ce trebuie să înveţe un real CATEHUMEN   -   dedesubt   -   pentru a putea năzui la DEASUPRA.

       Pînă atunci, stăpîneşte Avestiţa   -   Iana (femininul lui IANUS BIFRONS) : Miţa-Didina (parcă şi citim un NA   -   adică: IA+DI   -   (de două ori). Ce anume să iei ? Me­reu dublete   -   sau mereu Neantul   -   Miţa   -   paredra vehementă a lui Mitică al Neantului. Bastonul ei este NU caduceu   -   ci făcăleţ   -   de învîrtit în BUTOIUL CU DRACI ŞI DE altoit dracii mărunţi (cf. Ivan Turbincă al  lui Creangă).

D'ale carnavalului este anti -misteriul Deriziunii FEMEII.

*

 

            Alte FEMEI, la I. L. Caragiale alte Avestite : făcăleţul Miţei este înlocuit de um-  brela   -   lance a lui Caliopi Geogescu (cf. Bacalaureat ), retensivă, în uter, a triadei sacre Virgiliu  -  Horaţiu  -  Ovidiu    -   si avortoare a unor entităţi ano­nime, dar anti  -dharnice: ele nu apar, căci sunt îngropate în uterul lui Caliopi, care i-a înghiţit cu tot cu punţile de trecere spre lume: "Am dat şi bacaloriatul (s.n.) ăsta"   -   Logosul stricat , Avestiţa (căpcăun şi mormînt) triumfătoare !

Nadam Guvidi a Doua (Om cu noroc), ca şi madam Mandache (Diplomaţie) sau madam Verigopolu (Mici economii) s-au castrat   -   în jur   -   toate zonele yang (au pustiit, pînă la piatră seacă   -   MOARA DE PIATRĂ   -   a lui madam Guvidi, întreaga lume  -  cosmos : lumea apare ca un capriciu feminine, iar nu ca o demiurgie, bărbaţii  -  yang au adormit, castraţi de propria comoditate tembelă. Astfel că epitetul "cocoşelulule", foarte des folosit de Avestiţele lui I. L. Caragiale   -   are o tentă caustică, persiflînd tocmai lipsa (penia) cocoşului   -   evocînd pierderea cocoşului sexual, Pierderea axei falice devine sinonimă cu pierderea reperului cosmic al Dharmei Divine.

            Singura femeie  -  Evă (ba chiar cu accente marianice şi sofianice) apare, la I. L. Caragiale ca fiind MAMA (Boborul)   -   "fără ştiinţă de carte"   -   dar  "cuminte" : ea este MAMA Primordială, Mama  -  Tradiţia   -   Eva - Yiaţă (Heva ebraică).

*

*         *