C O R N E L I U   Z E L E A   C O D R E A N U

          MOTTO: RADU GYR: CÂNTECE LEGIONARE, ÎNAINTE, p. 12:

                     “E ziua când, din criptele uitate,

                       Mihai şi Ştefan iarăşi se trezesc,

                        Legionari, la luptă, dar, cu toţii,

                       Căci ne-a chemat pământul strămoşesc.”

 

                        RADU GYR, SÂNGELE TEMNIŢEI, vol. I, As’ noapte, Iisus: 

                        “As’ noapte Iisus mi-a intrat în celulă

                         O, ce trist, ce înalt era Christ!

                         Luna-a intrat după El  în celulă

                         Şi-L făcea mai înalt şi mai trist(...)

                        - Unde eşti, Doamne?  -  am urlat la zăbrele.

                       Din lună venea fum de căţui.

                       M-am pipăit, şi pe mâinile mele

                      Am găsit urmele cuielor lui.”

 

                  a-  VOIEVOZII LEGIONARI

 

   Într-o notă a cap. al VIII-lea, din ISTORIA GĂRZII DE FIER  -  MISTICA ULTRANAŢIONALISMULUI(p. 242), F. VEIGA consmnează, cu o ironie oarecum scandalizată, că MIRCEA ELIADE ar fi pretins că”marii voievozi români fuseseră legionari, la timpul lor." 

      Departe de a-l scandaliza şi de a sugera, subtextual, că MIRCEA ELIADE, geniu-geniu, dar avea, şi el, doza lui de scrânteală la  cap  -  această afirmaţie a specialistului  mondial nr. 1 în istoria religiilor ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe doctorandul spaniol şi să-l determine să-şi schimbe total unghiul din care investiga, atât personalitatea lui CZC, cât şi acţiunea legionară, sub conducerea spirituală a lui CZC.

   Ceea ce voia să spună MIRCEA ELIADE era că nu trebuie să credem, noi, cei de azi, că OMUL şi PĂMÂNTUL au fost totdeauna, din punct de vedere al structurii spirituale, la fel cum sunt astăzi. Dacă raţionalismul ateist al sec. 18-20 a sufocat Spiritul, ne-a făcut mai entropici interior şi mai meschini şi demonici în acţiunile noastre exterioare  -  nu trebuie să credem că, totdeauna, a existat această stare de entropie şi înjosire spirituală. Dacă în forma de organizare”raţională” a oamenilor de azi prevalează statul condus de oligarhii de indivizi egoişti, complet indiferenţi faţă de Spirit şi exclusiv ahtiaţi după”plonjoanele” , până la fund, în mlaştina materialităţii ahrimanizate  -  nu totdeauna a fost la fel. Dacă azi prevalează statul politicianist, în care, între bandiţii de la putere şi neputincioşii( treptat, leneviţii spiritual) de pe treptele de jos ale societăţii, este o prăpastie  -  nu totdeauna a fost la fel. Dacă azi STÂRPITURA MORALĂ s-a cocoţat în vârful piramidei social-umane şi poate să-i înşele( şi să-i stăpânească prin înşelăciune) pe cei mai mulţi dintre oameni  -  nu totdeauna a fost la fel.

   Mai exact, relaţia dintre PĂMÂNT şi  CER , dintre sufletele(între ele) şi dintre SUFLETE şi CER  -  s-a modificat, de-a lungul sutelor şi miilor de ani de evoluţie a Spiritului pe planeta Pământ.

   Odinioară, conducătorul de Neam(şi”dominator dominat”, spiritual, de o zonă a Pământului) era un dublu receptacul:

   a- receptacul al voinţei divine, exprimate prin atitudinea arhanghelică, în raport cu Neamul(ocrotit de Arhanghel, pe Pământ);

   b- receptacul al forţei de răspuns a membrilor Neamului(nu ca individualităţi  -  ci ca stare de comuniune spirituală, asemănătoare aceleia a unor polipi spirituali  -   stare a celor strânşi în jurul MESEI MISTIC EUHARISTICE A NEAMULUI) , faţă de voinţa divină.

   În acest caz, MARII VOIEVOZI se identificau dublu( în cazul în care îşi percepeau Spiritul şi Misiunea Metafizică):

a-   aveau(sau puteau atinge) , în momente de maximă tensiune spirituală, autosacrificială pt. Neamul condus  -  înfăţişarea de Arhangheli(căci Arhanghelii “coborau”, în sensul că aveau contacte directe, învăluitor-spirituale, până la identificarea formală, cu voievozii-spirite receptoare ale voinţei divine asupra Neamului);

b-   aveau şi înfăţişare spirituală(greu imaginabilă în condiţiile prăbuşirii-ruinării spirituale din omenirea nouă, de azi)  -  de “mese spirituale” , la care se puteau”aşeza spiritual”, pt. a-şi clarifica şi regăsi Sinele Spiritual, membrii Neamului.

 Conducătorii Spiritului-MARII VOIEVOZI garantau pt. sfinţenia Neamului şi în faţa Cerului, şi în faţa Pământului. Conducătorii Spirituali-MARII VOIEVOZI asigurau oficiul de tranzit al forţelor divine spre Neam, şi a forţelor tânjitoare de cer ale Neamului  -  către cer(pt. a putea fi purificată şi resfinţită Imaginea Spirituală a Neamului).

   Forţa Voievodului Autentic era la mijloc de Arhanghel şi Neam  -  făcând transparente:

a-     atât pe Arhanghelul neamului, pt. membrii Neamului, aflaţi în stare de comuniune spirituală(tip polipi spirituali);

b-  cât şi Neamul, pt. Arhanghelul ocrotitor de Neam, spre a nu pierde nici o clipă posibilitatea reglării imediate a unor disfuncţionalităţi spirituale ale Neamului.

   Care alta, decât această funcţie de tranzitivitate metafizică  -  este funcţia legionarului-iniţiat? Exact această “transparentizare între  cer şi pământ”, între Neam şi finalitatea lui mistic-cerească, o operează legionarul-iniţiat.

   Da, voievozii asigurau( dar aceasta , datorită unei cu totul altei conformaţii spirituale a NR)  ECUMENICITATEA NAŢIONALĂ, de care vorbeşte, la modul vizionar, CZC. Adică, întâlnirea spirituală, focalizarea, la mijloc de CER şi NEAM(în punctul  de convergenţă a voinţei divino-umane:VOIEVODUL)  -  atât a voinţei divine către Neam, cât şi a conştientizării, de către Neam, a finalităţii sale divine, ca Neam al Pământului(Pământul=etapă a evoluţiei Spiritului).

   De aceea, nu se punea, la români, nici problema dictaturii(ca siluire a voinţei membrilor Neamului  -  căci membrii Neamului erau convinşi că Voievodul se pune în  relaţie cu planul divin, spre binele spiritual al întregii comunităţi spirituale-Neam)  -  şi nici problema democraţiei, cea mai perversă formă de disoluţie a Neamului, determinând cel puţin 2 catastrofe spirituale(în cap. DEMOCRAŢIA ÎMPOTRIVA NEAMULUI, vom prezenta , pe îndelete, viziunea lui CZC asupra democraţiei:a-desolidarizarea Neamului, neîncrederea nimănui în nimeni;b-mascarea unor interese egoiste şi criminale ale unor oligarhii conducătoare( locale-trădătoare şi mondiale-invadatoare spiritual-ahrimanic) -  în raport cu năuciţii metafizic(oamenii simpli care pierd total, astfel, clarviziunea din cadrul polipului spiritual-Neam).

Nu, Voievozii autentici, MARII VOIEVOZI, stăteau crucificaţi, ca nişte Hristoşi, între pământ şi cer, iar fiinţa lor spirituală devenea SFÂNTĂ EUHARISTIE, pt. Neamul pe care-l conduceau. Îl conduceau spre joncţiunea cu Arhanghelul Ocrotitor. De aici, şi înfăţişarea lor arhanghelică, plină de strălucire,  de însemne cosmice(de la COROANA SOLARĂ, la HLAMIDA CELESTĂ, PALOŞUL JUSTIŢIAR-ARHANGHELIC etc.) şi de semne ale dinamismului combatant(buzdugan, paloş, sceptru   -  pe fundalul de ALB şi ROŞU al veşmintelor solare  -  culorile ANDROGINULUI ALCHIMIC  -  Mercurul Dizolvant şi  Sulful Purificator), pe care o aveau Voievozii “legionari”  -  Voievozii care trăiau, spiritual, printre legiunile de îngeri, determinând adesea, cum spun(pe drept cuvânt şi în înţelesul propriu al imaginilor  -  iar nu alegoric, cum pretind hermeneuţii pozitivişti) vechile epopei  -  participarea directă a îngerilor( pe atunci, vizibili spiritual), la marile bătălii spirituale, ale Neamurilor de pe Pământ.

   Unde mai sunt  -  când vor veni iar, acele vremuri în care MATERIA nu oculta SPIRITUL  -  iar oamenii-Neam îşi vedeau Arhanghelul( prin intermediul VOIEVODULUI-LEGIONAR al legiunilor de îngeri)?

   Eu, personal, cred că, în unele privinţe, relaţia dintre DIVINITATE-VOIEVOD-NEAM poate fi dedusă ca fiind o prelungire miraculoasă a celei de-a 4-a rădăcini, cea ATLANTEEANĂ, spre a 5-a, cea ARIANĂ  -  pe vechiul pământ al DACO-ROMANIEI, stăpânit de voievozi-spiritualităţi superioare. De aceea, voi face, (poate riscant) o trimitere la un pasaj  DIN CRONICA AKASHA, de RUDOLF STEINER(Univers enciclopedic, 1998, p. 40):”Ceea ce am spus în paginile precedente despre a 4-a rasă-rădăcină, a atlanteenilor, se referă la marea majoritate a umanităţii. Aceasta se afla încă sub comanda unor conducători mult mai evoluaţi decât omul obişnuit, prin capacităţile lor. Înţelepciunea şi puterea de care dispuneau aceşti conducători nu ar fi putut fi atinse prin nici un sistem terestru de educaţie. Ele erau conferite de entităţi superioare care nu făceau parte din lumea pământească. Era ceva cu totul natural ca marea majoritate a oamenilor să vadă în aceşti conducători fiinţe superioare, mesageri ai zeilor(s.a.). Şi pe bună dreptate, căci nici prin organele de simţ şi nici prin inteligenţa omului nu ar fi putut fi atinse ştiinţa şi dibăcia acestor conducători. Ei erau veniţi(s.a.) ca trimişi ai lui Dumnezeu şi oamenii primeau de la ei porunci, îndrumări şi învăţături. Fiinţe de asemenea natură au instruit omenirea să deprindă ştiinţa, artele şi fabricarea uneltelor(...)Se spune despre aceşti conducători că erau în relaţie directă cu zeii, care le revelau legile după care trebuia să se dezvolte omenirea. Aceasta era realitatea. Această legătură cu zeii era, de fapt, o adevărată iniţiere  şi se realiza în locuri ascunse cu străşnicie celorlalţi oameni(...)Limbajul de care se slujeau zeii în relaţia cu “mesagerii” lor , în centrle de misterii, nu era unul pământesc, iar forma sub care aceşti zei se revelau era, cu atât mai puţin, una terestră...”În nori de foc” apăreau aceste înalte spirite, în faţa mesagerilor lor, pt. a le transmite cum să conducă pe oameni. Doar omul avea putinţa să îmbrace o formă umană, entităţile ale căror facultăţi depăşeau nivelul uman nu se puteau manifesta decât sub o formă care nu avea nimic asemănător cu ceea ce era pe pământ.

   “Mesagerii zeilor” puteau să primească revelaţiile transmise de entităţile superioare, pt. că ei înşişi erau cei mai evoluaţi, în cadrul comunităţilor în care trăiau. (...) Ei erau oameni propriu-zis numai dintr-un anumit punct de vedere, puteau lua o formă umană, dar facultăţile lor spirituale şi sufleteşti aveau dimensiuni supraumane. Cu alte cuvinte, erau înzestraţi cu o dublă natură, atât divină cât şi umană. Trebuie să vedem aceşti mesageri ca pe nişte spirite superiaore, care însă puteau să îmbrace o formă umană, spre a fi în mijlocul oamenilor, să-i ajute să progreseze în evoluţia lor terestră. Adevărata lor patrie nu era pe Pământ(s.a.)(...) Către sfârşitul perioadei atlanteene, exitau 3 grupuri de  entităţi de tip uman: 1- Primul grup era alcătuit din acele fiinţe pe carele-am numit “mesageri ai zeilor”, aceştia se aflau pe o treaptă de evoluţie ce depăşea cu mult pe a celorlalţi oameni, ei propovăduiau înţelepciunea divină şi făceau fapte dumnezeieşti.2- Al 2.lea grup, mai restrâns, era format din marea masă a populaţiei, la care forţa de gândire era încă într-un stadiu latent, dar care dispunea totuşi de unele facultăţi elementare, pe care omenirea de azi le-a pierdut.3- Un al 3-lea grup dispunea de o putere de gândire mai evoluată, dar pierduse complet vechile facultăţi elementare atlanteene. În schimb, deveneau capabili să asimileze, cu ajutorul gândirii, principiile directoare, transmise de “mesageri”. -  Al 2-lea grup de fiinţe umane urma să dispară treptat. Dimpotrivă, al 3-lea grup a fost pregătit şi educat de fiinţele superioare din primul grup, pt. a putea prelua în mâinile lor propriul destin.”

   În definitiv, dacă MARII VOIEVOZI ar putea fi asimilabili “mesagerilor zeilor”, evoluaţi spiritual ca MESAGERI AI LUI HRISTOS  -  şi, după spusa lui MIRCEA ELIADE, ar fi “legionari”( în sens esoteric, de colaboratori ai entităţilor divine-legiuni îngereşti)  -  şi reciproca este valabilă, căci, pt. legionarii lui CZC  -  “adevărata  lor putere nu era pe Pământ”   -  ei tinzând spre refacerea punţilor metafizice între Neam şi Arhanghel.

                                                   *

                                 *                                

         b-MATERIA ŞI SPIRITUL. VICTORIA PRIN ÎNTOARCEREA LA ORIGINAR

 

   Problema ridicată în capitolul anterior(SĂRĂCIE ŞI NOBLEŢE) se ppoate reformula, în cazul lui CZC, şi în alţi termeni metafizici: opoziţia faţă de “materia atotstăpânitoare” (PL  , p. 298):

   “În acest secol în care materia este atotstăpânitoare, în care nimeni nu porneşte la ceva cât de mic fără să se întrebe, mai întâi, “câţi bani are”, Dumnezeu a vrut să arate că, în lupta şi biruinţa legionară, materia(s.CZC) n’a jucat nici un rol.”

   CZC şi Legiunea Arhanghelul Mihail produc, prin atitudinea  lor, modelul unei revoluţii spirituale, care începe cu o schimbare radicală de mentalitate:

   (PL,p.298)”Prin gestul nostru cutezător,  ne desolidariăm de o mentalitate atotstăpânitoare peste veac şi peste lume. Ucidem în noi o lume, pt. a înălţa o alta, înaltă până la cer. Domnia absolută a materiei a fost răsturnată, pt. a fi înlocuită cu domnia Spiritului, a valorilor morale.”

   CREŞTIN şi PLATONICIAN, în acelaşi timp  -  CZC nu rămâne la nivelul constatării steril-filozofice , ci tece la împlinirea ritualului interior  -  ca mijloc de adeverire a divinităţii în lume.   

   Din nou, se vede necesitatea metafizică a violenţei  -  pt. CREAŢIE SPIRITUALĂ: trebuie să ucizi o lume  -  lumea fetişizării materiei şi a tuturor aspectelor ei iluzorii şi derizorii. Este o “crimă “ ritualică interioară , pe care orice legionar trebuie s-o săvârşească în Sinele său:“CRIMA TRANSFUGURATOARE”  -  căci, ucigând lumea veche, mentalitatea veche, fiinţa cu temelii vechi( ca şi aruncerea pieii de porc, pt. a se ivi FĂT-FRUMOSUL),   -   îşi arată chipul o nouă temelie, a unei noi lumi  -  LUMEA SPIRITULUI  -  îşi arată chipul un nou sine, care determină o nouă fiinţă şi o nouă fiinţare( ca atitudine faţă de lume): fiinţa spirituală, fiinţătoare întru valorile şi legile morale.

   Sunt valorile şi legile lui Dumnezeu  -  de aceea, legionarul-iniţiat în noua viziune, în noua viaţă spirituală, nu are a se teme de nimic, pt. că el trăieşte în noi dimensiuni, în noi condiţionări şi determinări  -  şi dimensiunile, şi condiţionările-determinările fiind imuabile, având valoare de eternitate şi esenţă divină.

  Dacă ar fi continuat să trăiască între dimensiunile lumii răsturnate( lumea în care domnea “viţelul de aur”  -   ca centru şi înţeles al vieţii, lumea în care, într-un mod întors împotriva firii divine, Spiritul slugărea Materia)   -   “am fi săcătuit în noi orice curaj, orice putere, orice credinţă şi orice nădejde”. Aceasta, pt. că materia are valoare relativă  -  iar nu de sine stătătoare. Materia e creatura Spiritului(prin degradare şi umbrire a Spiritului)  -  şi nu invers. De aceea, nu poţi să te bazezi pe “umbră”, nu poţi să crezi şi să nădăjduieşti în “umbră”. Trebuie să-l găseşti pe CREATORUL DE UMBRĂ, “Obiectul Metafizic”, adevăratul-originarul centru al realităţii  -  care se vede ca umbră în Materie . Spiritul este singurul Absolut  -  pe el, deci, se poate ÎNTEMEIA, în el poţi crede şi nădăjdiu. Cine gândeşte altfel, răstoarnă premeditat raporturile fireşti, răstoarnă, cu rea-credinţă, lumile  -  dar victoria răsturnării e la fel de durabilă ca şi umbra, la fel de relativă ca şi creatura: depinde, mereu, de PRODUCĂTORUL DE UMBRĂ. Satan e identificabil cu UMBRA şi RĂSTURNAREA. De aceea, lumea lui Satan e vulnerabilă, oricât de agresivă şi triumfătoare ar părea:  mereu, veghetorii care neagă dreptul de stăpânire absolută a Materiei (PL, p. 298), care văd dincolo de forme, care percep nefirescul din aparentul firesc, şi întrevăd firescul şi originarul DINCOLO de nefiresc, împotriva nefirescului  -  sunt rigori de victorie a misiunii lor de a revoluţiona fiinţa umană, reaşezând-o în dimensiunile şi raporturile ei fireşti cu natura divin-spirituală originară: “Nu negăm şi nu vom nega existenţa, rostul şi necesitatea materiei în lume, dar negăm şi vom nega de-a pururi dreptul stăpânirii ei absolute(...) Singura forţă morală în începuturile noastre nu am găsit-o decât numai în credinţa nestrămutată, că plasându-ne în armonia originară a vieţii  -  subordonarea materiei spiritului  -  vom putea înfrânge adversităţile şi vom putea birui în contra puterilor satanice, coalizate în scopul de a ne nimici.”

 

                                              *

                        *                                           *

            c- ZEIŢA RAŢIUNII.  DUMNEZEU-SIMŢIREA ŞI SINERGIA LEGIONARĂ

 

   Dumnezeu nu e o realitate secvenţială  -  ci e însăşi UNITATEA SINERGICĂ A TOATE. De aceea şi acţiunea legionară nu se poate limita la secvenţialităţi: cugetare, simţire, acţiune revoluţionar-spirituală, uniformă etc. Acţiunea legionară este, am spus-o mai sus  -  RITUAL ALCHIMIC: deci, toate secvenţele fiinţei umane, cuprinse de Focul vizionar al revoluţiei spirituale, trebuie să se topească într-o unitate atitudinală  - şi, abia atunci, unitatea atitudinală va constitui RITUALUL. Va face posibilă epifania, căci va sta în legătură cu Dumnezeul-Spirit: (PL, p. 333)”Ele(n.m.: uniformele: naziste, fasciste -  dar, mai presus de toate, cele iniţiatic-cristic-legionare) s-au născut dintr-o necesitate de exprimare a acestei stări de spirit(s. CZC). Expresia unităţii de simţire(s.CZC) . Ele sunt faţa văzută a unei realităţi nevăzute(s.a.).”

       Fiinţa legionarului-iniţiat, a revoluţionarului spiritual, trebuie să fie precum ceea ce l-a revoluţionat. Spiritul-Dumnezeu e unitar  -  fiinţa   legionarului( revoluţionat prin credinţă fierbinte, autosacrificială)  -  trebuie să fie şi ea unitară.  El trebuie să contopească faţa văzută(cămaşa verde, vorba-verb, gestul, acţiunea morală)  -  cu faţa nevăzută, cu  ARHEUL VERDELUI(SPIRITUL ETERNEI REGENERĂRI),cu  ARHEUL VORBEI-VERB(LOGOSUL SACRU),  cu ARHEUL GESTULUI(HRISTOS -CALVARUL PT. TRANSFIGURAREA OMENIRII), cu ARHEUL ACŢIUNII MORALE TRANSFIGURATOARE(HRISTOS-ÎNVIATUL DE PE CRUCE).  Şi să rezulte UNITATEA: ARHEUL NR.

                              *                        *                      *

           (PL, p. 299)”O altă caracteristică a începutului nostru, în afara lipsei de bani, a fost lipsa de program(s.CZC).” 

   CZC  -  CAVALERUL SĂRĂCIEI MISTICE  -  acţionează, evident, în domeniul metafizic. Domeniul metafizic elimină, de la început şi total  -  contactele cu raţiunea hipertrofiat-luciferică.

   Cineva nu-şi propune, raţional, să devină OM METAFIZIC. El are predispoziţii metafizice  -  sau nu le are. Acceptă o iniţiere întru cele spirituale  -  sau o refuză. Iar iniţierea întru domeniul sacral, al ştiinţei spirituale, nu presupune bazarea pe raţiune, decât în sensul rezonabilului  -   adică al organizării-disciplinării operaţiunii de renaştere interioară, pe trepte de iniţiere.

   Poţi să cugeţi cât vrei  -  dar aceasta nu duce la iniţiere spirituală-sacrală. Duce la filozofie( care e o formă sterilă de luciferism). Iar filozofia e o construcţie iluzorie, ca orice construcţie începută pe baze raţional-luciferice( adică, pe bazele şubrede ale aparenţelor, mereu contrazise de zona invizibilă a esenţelor).

   CINA CEA DE TAINĂ nu a fost un act raţional, ci unul complet aberant, din punctul de vedere al logicii teretre –pozitiviste. Acolo, la CINA CEA DE TAINĂ, s-a depăşit complet realitatea fizică( aşa cum e ea concepută de acea pojghiţă subţire şi lamentabilă a raţiunii, pojghiţă formată de foarte curând în fiinţa umană interioară  -  foarte curând, în raport cu originile fiinţei spirituale iraţional-sacrale). La CINA CEA DE TAINĂ s-a produs negarea realităţii fizice -  transsubstanţierea pâinii şi vinului întru sacralitatea TRUPULUI şi SÂNGELUI CRISTIC( epifanii, dar şi theofanii). CINA CEA DE TAINĂ i-a transcens pe secvenţialii apostoli, organizaţi după sistemul celor 12 zodii  -  în UNITATEA SPIRITUALĂ A PRIMORDIILOR. Şi transcenderea e un miracol( imperceptibil secvenţial  -  dar înregistrat, în cel mai avansat caz spiritual  -  ca miracol unitar, ca negare absolută a “realităţii” şi “normalităţii” fizice).

   Tot aşa, legătura legionară e una metafizică, având ca finalitate atât transcenderea ( cei care se unesc în cercul zodiacal devin entităţi profund spiritualizate, care au străpuns şi chiar distrus bariera dinspre fizic spre spiritual), cât şi finalitate de transsubstanţiere: moartea iniţiatică esteeuharistia Neamului, murind-împărţindu-se( în zona fixării pietrei filozofale:MUNTELE SPIRITUAL), ei se transformă în Neamul Înviat.  Această stare de ÎNVIERE( spiritualizare absolută) va trebui să-i oblige, în veacurile istoriei( viitoare, în primul rând  -  dar modificând şi viziunea asupra istoriei trecute şi a finalităţii ei), pe membrii Neamului, să fie nu doar martori pasivi, ci ACTANŢI, în cadrul RITUALULUI DE TRANSSUBSTANŢIERE.

    (PL, p. 299)”Dar nu ne-am legat împreună cei ce cugetam(s. CZC) la fel, ci acei ce simţeam(s. CZC) LA FEL. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei ce aveam aceeaşi construcţie sufletească. “ CZC mărturiseşte, astfel, că e imposibil ca o misiune spirituală să fie împlinită cu ajutorul oricui, prin oricine(  şi prin orice forţă, de orice natură ar fi ea). O misiune de război obişnuită  -  şi are nevoie de aleşi  - pt. a nu eşua  -  ALEŞI cu anume calităţi morale şi combative. Darămite misiunea spirituală de reînviere morală a neamului. Criteriul raţional n-are ce căuta: raţiunea este incompatibilă cu metafizicul  -  pt. că raţiunea luciferică este robită, fascinată  -  de MATERIE, de aparenţe iluzorii. Pe când metafizicul sfidează Materia -  depăşind-o spre nevăzut, spre imperceptibil, spre esenţe. E nevoie de ALEŞI “cu aceeaşi construcţie sufletească”.  Cercul CINEI DE TAINĂ A NEAMULUI  -  pregătit pt. transsubstanţiere  -  conţine, neapărat, germeni spirituali care pot fi activaţi întru exclusivitatea metafizică. SIMŢIREA pusă în stare de comuniune, iraţionalul activ, dar disciplinat de “rezonabilul”-finalitate  -  partea activ-spirituală, lava cea mai fierbinte a interiorului uman, călăuzită pe un anume făgaş de scurgere  -  e singura forţă care poate sfărâma meschinele graniţe, impuse de statuia ZEIŢEI-RAŢIUNII  -  “aceea pe care o ridicase lumea contra lui Dumnezeu”( e vorba de “isprava” celor  mai siniştri soli ai întunericului, autonumiţi, în mod sfidător-luciferic:ILUMINIŞTI). Nu poţi porni în căutarea lui Dumnezeu, în frunte cu un comandant care îl neagă pe Dumnezeu  -  un comandant nebun, care se închipuie el însuşi Dumnezeu( şi asta s-a întâmplat odată cu scrânteala “umanistă”  -  începută odată cu sec. XI-XII, ducând la orbirea “renascentistă”, care a prefaţat furia demonică, atotdistructivă spiritual, “iluministă”). Trebuie ca RAŢIUNEA s-o foloseşti, cu puţina ei tărie, ca pe un SOLDAT , care să se supună poruncilor SIMŢIRII  -  simţirea fiind COMNDANTUL, în expediţia către metafizic:”Noi, fără a o arunca şi dispreţui(pe Raţiune), vom pune-o acolo unde este locul ei, în slujba lui Dumnezeu şi a rosturilor vieţii.”(PL, p. 299).

  Deci: programul însemnând secvenţialitate  şi necinste( pt. că , dacă îţi propui raţional ceva, nu poţi avea pretenţii de la atât de aleatoria, nesigura RAŢIUNE, să-şi trădeze”firea” şi să se muleze, etern şi fanatic, peste prevederile secvenţiale ale programului)  -  nu poate ţine, în acelaşi timp, de zona fierbinte a maximei concentrări spirituale, pt. o finalitate unică, măreaţă, eternă(deci, nechimbată). Nu programul poate ajuta NEAMUL METAFIZIC  -  ci credinţa însăşi în NEAMUL METAFIZIC şi în RITUALUL ALCHIMIC, care transformă fiinţa şi neamul  -  în NEAM ÎNVIAT. (Nu program  -  ci RELIGIE  - spune CZC). Iar credinţa presupune credincioşi  -  adică, ceea ce CZC numeşte “ acei ce aveam aceeaşi construcţie sufletească”(s.a.). Unitatea-comunitatea de simţire  -  iată cercul nevăzut care conturează CINA DE TAINĂ A NEAMULUI  -  a transsubstanţierii(morale) a Neamului. Dumnezeu-Simţirea(Intuirea Mistică de Dumnezeu)  -  acesta este centrul stării de comuniune spirituală.

                                                         *

                                      *                                  *

 

                   d- DUMNEZEU, HRISTOS ŞI ARHANGHELUL. PSEUDO-DARWINISM ŞI FRANCISCANISM

 

   În toate clipele grele ale vieţii lui pământeşti( şi nu puţine au fost acestea)  -  şi, mai ales, în cele mai grele clipe ale vieţii sale( cele de la Jilava, dinaintea presimţitului CALVAR)  -  CZC se întemeiază spiritual pe un singur sprijin de speranţă: ( IJ, p. 25)”Un singursprijin: Dumnezeu şi Maica Domnului.”

   Dumnezeul-Mângâietor al Durerii, al suferinţei fără capăt, parcă, de pe coasta MUNTELUI CALVARULUI, durere care face, parcă, ziua mai lungă, durere care face casa-spirit să fie percepută ca o rană deschisă, carne vie:  (IJ,p. 24)”Doamne,Doamne, lungă e ziua(...) Doamne, Doamne, atâtea dureri în casa noastră. De atâţia ani.”

   Dumnezeu  -  confundat chiar cu REVELAŢIA MÂNTUIRII, PRIN DURERE, ISPĂŞITOARE A PĂCATELOR LUMII: ( PL, p. 277)”(Când prefăcutul ateu Corbela, de lângă Grenoble, ţăran năucit şi încrâncenat de “luminile” revoluţiei franceze satanice, îl întreabă pe CZC: - “L-ai văzut D-ta pe Christos?”, CZC răspunde: ) “- Nu l-am văzut, dar aşa  sunt eu(s.a.): nu te cred pe D-ta care-mi spui că nu există, ci cred şirurile de martiri, cari atunci când erau răstigniţi pe cruce şi li se băteau piroanele în mâini, spuneau: “Puteţi să ne omorâţi, dar L-am văzut.”

        Doar martirii sunt credibili, pe Pământ. Ştiind acest lucru, CZC şi-a luat crucea, şi s-a lăsat pironit pe ea, şi a strigat, deodată cu  martirii întru Hristos: “Puteţi să mă omorâţi, dar L-am văzut. Am văzut Învierea Neamului Românesc.” Şi astfel , CZC a devenit singura entitate terestră credibilă, din acest scos din fire secol XX.

   Vizionarul CZC este croit, de la naştere, din aluatul OMULUI METAFIZIC  -  omul care nu poate să se încreadă în evidenţele acestei lumi fizice  -    ci scrutează, caută, cu ochiul Spiritului, orizontul divin al lumii. Orizontul divin al lumii, pt. CZC, se identifică, în ÎNSEMNĂRILE DE LA JILAVA, cu ipostazul Hristos, al sfintei Treimi. CZC îşi dă seama că a fost ales, de către Dumnezeu, pt. Calvarul Mântuirii  -  prin Revelaţia pe care o are, după auzirea sentinţei judecătoreşti nedrepte  -  sentinţă care-l condamna, în mod absolut revoltător, pt. TRĂDARE(!)   , la 10 ani de muncă silnică  -  tocmai pe el, pt. trădare  -  pe el, singurul Spirit Statornic al NR, singurul Spirit Uman care consona cu Spiritul NR, în acele vremuri : (IJ, p. 32)”Deschid din întâmplare cărticica de rugăciuni a Sfântului Anton(de Padova). Se deschide la p. 119. Citesc : “Fă ca să primesc cu linişte orice trimite Dumnezeu, ppricepând că este dorinţa Lui.”

   În virtutea misiunii sale cristice pe Pământ, pe care misiune are tot mai multe revelaţii şi semne că i-a fost încredinţată de Dumnezeu  -  CZC are atitudini de blândeţe franciscană, de  înţelegere profundă a Duhului de Viaţă, pe care Dumnzeu l-a turnat în lume şi prin care se exprimă Sfânta Creaţie a lui Dumnezeu. FRANCISCANUL CZC reprezintă capătul de sus al OSIEI SPIRITUALE A LUMII  -  capătul profund sacral-iniţiatic  -  căci capătul de jos al OSIEI SPIRITUALE A LUMII e capătul afundat în mlaştina entropiei morale , a războiului a toate către toţi  -  MLAŞTINA DARWINISTĂ A LUMII. PSEUDO-DARWINISTUL CZC (C.M.,p. 10) şi FRANCISCANUL CZC(IJ)  -  sunt 2 ipostaze ale aceleiaşi personalităţi spirituale, perfect unitară, în esenţa ei:

 

“Darwinistul” CZC( aparent darwinist, după cum vom vedea îndată)constată(C.M., p. 10): “În lume oamenii se luptă. Din adâncul mării şi până în înălţimile văzduhului, nu-i decât o luptă, în care animalele se devorează unele pe altele.

În lumea plantelor, în natură,  în păduri şi pe câmpii, acolo unde oamenii se duc să guste pacea, nu este în realitate decât o luptă surdă şi necruţătoare, pt. viaţă.

   Voiesc să spun că nu există în natură “pacea” pe cari o cântă toţi poeţii şi literaţii, nu există decât o singură realitate, mare, crudă, superbă: războiul.

   Neamurile cari înţeleg acest adevăr trăiesc. Celelalte pier.* [1] Românii, înconjuraţi de pretutindeni de vrăjmaşi cu pofte mari şi invadaţi înăuntru de duşmani cari îi slăbesc şi le macină sistematic puterile de rezistenţă şi de viaţă, nu vor putea rezista în viitor, decât dacă vor înţelege că pe pământul lor(s.CZC)trebuie să crească soldaţii ca brazii în pădure.

   Dela acest adevăr fundamental, şi în această direcţie spirituală trebuie să pornească întreaga noastră  activitate.

   Viaţa acestei Patrii milenare va fi atunci asigurată.

   Pentru viaţa ei. Pentru fericirea ei. Pentru înflorirea ei.

   La luptă, deci, cu toţii!”

   Lui CZC, de fapt, nu-i place deloc ceea ce vede, ceea ce constată ( ceea ce vede este urmare a CAIN-izării lumii, de fapt, a ahrimanizării profunde a lumii  -  ceea ce  face ca omul să decadă la violenţa instinctuală, bestială  -  ceea ce face absolut necesară dezvoltarea, la toate fiinţele umane, deci şi la Neamul-entitate istorică, în opoziţie cu Neamul-entitate spirituală  - a forţei de reacţie , de natură bio-conservativă)  -  este SILIT să constate. Ştie că, în acest război generalizat, cosmic, sunt implicate profund forţele luciferice şi cele ahrimanice  -  dar, pt. binele şi fiinţarea Neamului său Românesc(ca entitate istorică) pentru AFIRMAREA VITALĂ a NR(în istorie, dar şi în Spirit), propune să se ia seama de această realitate. Firea profundă a lui CZC nu acceptă violenţa, decât în sensul ei cel mai rarefiat şi mai înalt metafizic(despărţirea, HOTĂRÂTĂ, a BINELUI de RĂU)  -  dar, constatând-o în lumea fenomenală, nu are dreptul să nu atragă atenţia Neamului său că, dacă va cădea în capcanele “pacifiste” ale celor mai diabolici şi diabolizanţi agresori din lume(Golemul-Evreul Metafizic, dar şi vecinii...)  -- NR va pieri. NR nu trebuie, în nici un caz, să devină agresor al altor neamuri (luciferizându-se)  -  dar NR, având MISIUNE, trebuie să nu fie naiv, să

Fie pregătit spiritual, potenţial, pt. a face faţă oricărei agresiuni(sau diversiuni spirituale  -  de fapt, antispirituale) luciferice sau ahrimanice.   NR nu trebuie să accepte nici un pact cu Satan sau Lucifer  -  dar să fie pregătit să le răsoundă, ferm şi prompt, lui Satan şi Lucifer. Să-şi organizeze, NR, autoapărarea spirituală. Înarmarea spirituală a NR ţine tot de tărâmul metafizic  -  dar raportată la aspectul fenomenal al existenţei lumii. Înarmarea spirituală a NR trebuie să fie pur defensivă  -  o defensivă de tip vegetal(împotriva metaforei, din anii ’80, a Anei Blandiana, prin care popor vegetal ar însemna popor degenerat prin pasivitate  -  CZC  propunea, la Brăila, în 1930  -  un popor vegetal ca popor în stare de veghe activ-spiritulă, un popor care-şi strânge,  la “poalele” fiinţei sale de popor vegetal activ-spiritual, toate forţele cosmice , într-o sinergie a veghii spirituale:

   (CM,p. 10)”Respingeţi, cu îndărătnicie, toate falsele teorii ale falşilor apostoli umanitarişti şi pacifişti, care tind să vă desarmeze sufleteşte(n.m.: aici e problema: NR să nu piardă, din naivitate şi credulitate neînţelepte, acele arme sufleteşti pe care Dumnezeu le dă, spre apărarea fiinţei arhanghelice, oricărui Neam  -  să nu piardă perspectiva spirituală asupra propriei MISIUNI, ca Neam).”

   Subliniem, pt. a nu ştiu a câta oară, în această carte: CZC priveşte totul prin ochii vizionarului, al omului metafizic, al omului cu cele mai profunde şi mai concentrate forţe spirituale, sinergice cu Spiritul NR. CZC este o fiinţă profund cristică, ajungând, în evoluţia ei spirituală pe Pământ, să se identifice, la un moment dat, cu forţele cristice şi cu traseul soteriologic de tip cristic. Deci, în nici un caz CZC nu laudă “răsboiul” distructiv  -  în acest şir de 3 atribute: (realitate) mare, crudă, superbă.

   CZC constată realitatea lumii căzute ( postparadisiace, nostalgice, dar, în acelaşi timp, trufaş, agresiv-luciferizată). CZC doreşte rezistenţa spirituală a NR, pt. a merita reîntoarcerea în Paradis, prin sinergia acţiunii poporului, cu acţiunea Arhanghelului(ocrotitor al NR). El spune despre desbinarea naturală, ca despre efectul autodistructiv al păcatului adamic, şi apoi al păcatului lui CAIN.

   Aceasta e realitatea metafizică a lumii postparadisiace. E o realitate MARE( căci e cosmică), este CRUDĂ( căci nu se înscrie în legile originare, ale armoniei dumnezeieşti, din starea paradisiacă)  -  şi este SUPERBĂ( dar tot în sensul metafizic: REALITATE VINOVATĂ DE SUPERBIE, de ÎNGÂMFAREA LUCIFERICĂ  -  distructivă spiritual, căci îndepărtează lumea de starea originară -  paradisiacă).

   Lucifer, în ceastă lume dezbinată, a primit de la Dumnzeu un răgaz de cvasi-stăpânire(iluzorie) , de cvasi-autoritate(aparentă). De ce? Tocmai pt. a întări, din punct de vedere spiritual, pe adversarii lui Lucifer  - pe acele entităţi care-şi doresc revenirea-reintegrarea în starea paradisiacă: “neamurile care înţeleg acest adevăr trăiesc. Celelalte pier.” Da: cine percepe semnificaţia divină, fortifiantă spiritual, a epocii de cvasi-autoritate luciferică pe Pământ  -  va ceda spiritual şi va fi absorbit de forţele nu doar luciferice  -  va ajunge chiar să se supună, în spirit, înjositoarelor forţe ahrimanice şi asuras-ilor.

   Încă o dată: CZC nu părăseşte o singură clipă din vedere RĂZBOIUL METAFIZIC, contra RĂULUI. Pt. a înfrânge RĂUL, trebuie să fii puternic din punct de vedere spiritual. Pt. a fi puternic spiritual, trebuie să ştii să deosebeşti RĂUL  din lume. Pt. a-l deosebi  -  trebuie să fii în stare de luptă permanentă cu RĂUL.* [2] [3] Cine face greşeala fatală de a produce SINCOPA LUPTEI CONTRA RĂULUI, cine cade în “mreaja pacifistă” a Satanei( adică pică în capcana NONDIFERENŢIERII MORALE  a lumii) e pierdut: NR are vrăjmaşi ahrimanici puternici şi înăuntru(STÂRPITURA MORALĂ), şi înafară(forţe invadatoare ahrimanice, cu pofte distructive imense : iudeo-masoneria, bolşevismul, liberalismul etc.).Asaltului sistematic, agresiunii sistematice din partea forţelor ahrimanice trebuie să li se răspundă, din interiorul spiritual (“cuibul” spiritual) al NR, prin întărire spirituală, prin antrenament continuu, permanent, în scopul întăririi spirituale. VIITORUL( se înţelege, cel metafizic-paradisiac, ÎNVIEREA NEAMULUI)  -  e posibil doar prin perpetuitatea şi prin globalitatea cât mai mare a angajării în lupta metafizică. BRAZII DIN PĂDURE ( metafora defensivei dârze, lucide, a veghii perpetuizate contra Satanei) au, sub rădăcini, pământul şi stânca muntelui  - au sub ei rezultatul URCĂRII-ÎNĂLŢĂRII, al traseului spiritual al GOLGOTEI: BRAZII SUNT HRISTOŞII NEAMULUI. Bradul presupune ascensiunea, prin suferinţă iniţiatică, a MUNTELUI   -  oţelirea, prin suferinţă, a armei defensiv-ofensive(VEGHE SPIRITUALĂ)  -  cu finalitate soteriologică.

                          Doar prin PATRIA BRAZILOR GOLGOTICI se poate ajunge la PATRIA  MILENARĂ (în limbaj metafizic: patria-paradis, etern -spirituală), la Viaţa(Spirituală) a Patriei, la Fericirea(împlinirea spirituală) a Patriei. Altfel, fără”răsboiul” , ca stare de veghe spirituală   perpetuizată, prin care se răspunde, în fapt, agresivităţii darwinist-materialiste, înjositoare, a demonismului lumii  -  şansa soteriologică a NR scade şi, apoi, firesc, dispare.

   Încă o dimensiune necesară a RĂZBOIULUI METAFIZIC:”La luptă, deci, cu toţii”(s.a.)  -  subliniază necesitatea solidarităţii metafizice, întru apocatastază.

     Sintagma “dreptul la proprietate”, care se sprijină pe forţă  -  nu are un singur înţeles: nu înseamnă, doar, că dacă vrei să stăpâneşti pământul ţării, trebuie să fii agresiv. Ba, chiar semnificaţia metafizică contrazice aparenţa: e vorba de proprietetea asupra Spiritului Neamului  -  şi, într-adevăr, nu STÂRPITURA MORALĂ are această proprietate, ci EROUL SPIRITUAL AUTOSACRIFICIAL.

     M-am mirat, am fost foarte confuzionat şi, chiar, revoltat, de slăbiciunea(eu îi ziceam”blegie”) luptei din munţi a legionarilor, după instaurarea comunismului şi a ruşilor invadatori în România: de ce nu-şi ucideau  vrăjmaşii?  De  ce atâta caraghioasă mărinimie  -  care friza absurdul şi semăna cu neputinţa  -  în condiţiile în care, orice legionar prins de trupele de securitate comunisto-bolşevică şi de comisarii ruşi, era un legionar mort?

   Abia mai târziu, foarte târziu, am înţeles: legionarii erau, înainte de orice, creştini. Ei:

a-                răspundeau agresiunii, totdeauna doar răspundeau, niciodată nu provocau, în mod exhibitoriu, agresiunea  -  pt. că starea metafizică paradisiacă necesită FORŢĂ SPIRITUALĂ, pe care să i-o opui, să i-o arăţi Satanei  -  spre a-l determina să facă un pas înapoi. Dac-ai ucide, în mod ofensiv  -  n-ai ace decât să fii o altă forţă satanică. Răspunsul arăta adevărata forţă  -  care s-ar putea traduce astfel:”pot să te ucid oricând, dar îţi sunt superior ţie, Satan, tocmai pt. că pot oricând să te ucid, DAR NU O FAC  -  căci, în plus faţă de tine(un plus incomensurabil) am generozitatea de a nu o face.” Generozitatea cruţării fizice a adversarului e adevărata forţă spirituală(dar aceasta după ce, necruţător, l-ai recunoscut ca făcând parte din zona RĂULUI, l-ai demascat şi delimitat de zona BINELUI);

b-                se făceau simţiţi şi prezenţi, ca forţe distincte, prin detaşare (de adversar) permanentă pe teren, prin  retragere la limita zonei de contact cu adversarul  -  tocmai pt. ca să ofere mulţimii speriate a civililor MODELUL ALTERNATIV MORAL. Păreau că spun: “Uitaţi-vă la cei satanizaţi, uitaţi-vă şi la noi, luptătorii cruciaţi, Cavalerii Cruciaţi  -  şi alegeţi atitudinea morală(personală sau colectivă),  conform liberului arbitru, hotărât de divinitate.” Cavalerii legionari se instituiau, deci, în MODELE MORALE ALE NEAMULUI(din spiritualitatea lui, către istorie)  -  alternativa divină, în raport cu starea ahrimanică, în care începuse să se scufunde NR.

 II – Capătul de Sus al OSIEI SPIRITUALE A LUMII este singurul real(metafizic), singurul în care se situează, cu adevărat, CZC: atitudinea franciscană, de milă şi înţelegere, nesfârşite şi profunde, faţă de VIAŢA(DUHUL VIEŢII), până la adâncimea insondabilă a regnurilor(nu o milă de circumstanţă, mimată).CZC este, funciarmente, incapabil de violenţă ne-metafizică(inclusiv cazul MANCIU). Priveşte, rogu-te, cititorule, scrisorile adresate de CZC lui N. IORGA(Anexe la IJ, pp. 78-80). Oricare OM (fizic, nu metafizic) l-ar fi pedepsit cu vorbe grele(în sensul uman al acestor cuvinte) pe N. IORGA, pt. incalificabila trădare spirituală, faţă de Spiritul NR: zdrobirea comerţului legionar, cu totul în dispreţul legii  -  vom vedea, spre finalul acestei cărţi, însemnătatea crucială a comerţului legionar, în ZONA  METAFIZICĂ  -  calomnierea şi prigoana sălbatică, ordonate de N. Iorga şi de patriarhul  Miron Cristea, împotriva tuturor legionarilor lui CZC.

   Ei bine, CZC nu e capabil decât de nişte vorbe care, care pt. un cititor fără calităţi intuitiv-metafizice, sunt ridicole(cel puţin azi, când nimeni nu mai face”caz” de cinste şi onoare...):”Eşti (D-le Profesor N.Iorga) un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte.”

          Şi asta, după ce spusese:”Ei bine, nu mai pot.” Aceasta înseamnă că, din punct de vedere       metafizic, “contraatacul” spiritual al lui CZC ESTE DE LIMITĂ: AR FI TĂCUT, AR FI RĂBDAT, DAR S-AU DEPĂŞIT TOATE LIMITELE MORALE. Din punct de vedere legionar-moral-spiritual, din punctul de vedere al Cavalerului Moralei Cristice  -  a fi INCORECT  şi NECINSTIT SUFLETEŞTE sunt epitetele metafizice cele mai grele.De neşters dintr-un cuget cu predispoziţii metafizice. Şi CZC nu-l ameninţă pe N. Iorga decât cu lipsa de opunere  -  şi cu privirea metafizic-mustrătoare: (IJ, p. 79)”Nu  întâmpina nici Dvs., Domnule Profesor Iorga, şi nici ceilalţi toţi cari v-aţi asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai nici o violenţă, ci nici măcar o opunere.”(s.CZC).

   Dar de acum şi până voi închide ochii, Domnule Iorga, şi după aceea, te voiu privi aşa cum meriţi.”

   PRIVIREA MORAL-CRISTICĂ, din eternitate, (şi după ce va închide ochii) este suprema mustrare  - de fapt, sancţiunea excluderii, cu paloş arhanghelic de foc, din zona sacrală. N.Iorga nu mai merită , de la Spiritul NR, reintegrarea în starea soteriologic-paradisiacă.

   Fie şi doar acest exemplu, cu totul extraordinar în sine, de atitudine spirituală  -  şi te va convinge, sper, cititorule, că:

CZC n-a ştiut nimic( ante factum) despre suprimarea fizică( deşi ritualică) a lui STELESCU şi DUCA. Aceste fapte au fost comise, după opinia mea, de către legionari exoterici, iar nu de către legionari esoterici. Cazul VERNICHESCU ţine de scuritatea interior-spirituală, de igiena interioară, ale Legiunii  - trădarea din interior fiind catastrofală pt. Legiune( de altfel, şi pt. ţară), dar şi de impulsivitatea unui prea tânăr IONEL MOŢA;

Cazul MANCIU este cazul de legitimă apărare CAVALEREASCĂ(ofensa nu trebuie tolerată, înjosirea, din partea torţionarului, trebuie stopată, în numele JUSTIŢIEI ETERNE DUMNEZEIEŞTI. Vom mai reveni asupra cazului MANCIU.

   Să revenim  la FRANCISCANISMUL lui CZC:

a-                (IJ, p. 35)”Primească Dumnezeu şi suferinţa, spre binele, spre înflorirea neamului nostru.

   Durere lângă durere, chin lângă chin, suferinţă lângă suferinţă, rană lângă rană, pe trupuri şi în suflet, mormânt lângă  mormânt, aşa vom ajunge...”

b-                (IJ,p. 45)”Azi dimineaţă a zburat primul pui de vrăbioară din cuibul de la geamul meu... Câtă emoţie, cât tremur pe el... Primii paşi şi primul zbor în viaţă. Câtă grijă, câtă bucurie pe mama lui. E plină bolta de chemările ei, de îndemnurile ei. Numai ciripit. Mergi cu mine, dragul meu, în sfânta libertate.

   De câteva ziele, pe aici, prin celulă, umbla o lăcustă verde. Când mă culc, se apropie de aşternutul meu. Aseară voia să se aşeze pe cap. Am încercat să o alung. Ea s-a speriat, a făcut un salt şi a dispărut. Azi dimineaţă am găsit-o turtită sub rogojină. Am ridicat-o şi am îngrijit-o timp de o oră. I-am dat apă, peste care am pus praf de zahăr. A băut. S-a refăcut şi a zburat afară.”

c-                 (IJ,p. 27)”Aseară am avut un musafir. Când a venit să-mi aducă mâncarea, s-a stecurat printre picioarele plutonierului un câine. După ce m-a închis la loc, el a ieşit de sub pat.

   A mâncat cu mine. I-am dat din ce am avut şi s-a săturat.

   Am vorbit cu el şi s-a culcat jos pe ciment. M-am întins şi eu pe rogojina mea. I-am făcut semn să se urce sus. S-a urcat şi s-a culcat lângă mine, după ce m-a lins pe mână. O fi vreun semn de noroc pt. mine.

   A stat cuminte.Simţeam alături răsuflarea unei fiinţe.

   Pe la miezul nopţii a voit să iasă afară. L-am ridicat la geam şi, printre gratii, a plecat.”

   Să ne amintim:”Pax et bonum.”  -  Pace şi bine (parola franciscană, deviza celui mai smerit ordin călugăresc catolic).

   Apoi: rugăciunile Sfântului Francisc, în cadrul procesului mistic IMITATIO CHRISTI  -  până când i-au apărut, în locurile ştiute (palme, tălpi şi sub coastă), stigmatele lui IISUS.

   Mustrarea lupului care alunga căprioara. Dragostea infinită, până la contopirea cu regnurile. Convorbirea cu păsările şi copacii. Rugăciunea către Soare: ”Cântecul Fratelui Soare.” Răscumpărarea mieilor, pt. a nu fi sacrificaţi  -  pt. că  uciderea vieţii este echivalentă cu RE-RĂSTIGNIREA MIELULUI-IISUS.

   Ce observăm la CZC ? Dispoziţia senină pt. suferinţă şi moarte, pt. dobândirea stigmatelor cristice, pt. autosacrificiu  -  toate, în numele entităţii metafizice NR ( dar şi în numele entităţii metafizice a BINELUI, din omenirea întreagă, vie spiritual).

   Emoţie fără limite pt. primul zbor, din cuibul de la geamul închisorii, al puiului de vrabie. Este emoţia-sinecdocă, pt. CUIBUL ZBORULUI SPIRITUAL-LEGIONAR. Emoţia-sinecdocă pt. INIŢIEREA ÎNTRU LIBERTATE, în cuibul spiritual-legionar.

   Iubire fărp limite  - şi luptă îndârjită pt. DUHUL DE VIAŢĂ, al lui Dumnezeu: a îngrijit lăcusta strivită sub rogojină, a suflat şi i-a împărtăşit duhul său de viaţă, pt. a-i transmite sfinţenia vieţii din el : CZC se îndârjeşte să apere şi să contamineze întreaga lume cu duhul dumnezeiesc de viaţă.

   Pasiunea lui CZC pt. ÎNVIEREA şi ÎNĂLŢAREA către cer, către viaţă şi libertate, a celor mai umile dintre formele create de Dumnezeu: VRABIA, LĂCUSTA, CÂINELE  -  pe care îl ridică la geam şi-l saltă PRINTRE GRATII, să-l ajute să spargă bariera spre libertate. Vorbeşte  cu câinele şi-l convinge să vină, de pe cimentul rece, ca semen întru Creaţia Divină, al lui CZC, pe rogojina-insulă de căldură vitală. Ascultă şi înţelege ciripitul mamei-vrăbii, care-l cheamă spre cerul-zbor pe puiul-vrabie, spre SFÂNTA LIBERTATE DUMNEZEIASCĂ. Câte descântece de viaţă şi libertate-înviere nu va fi adresat-împărtăşit CZC lăcustei strivite, pt. a o TRANSFIGURA: din strivită-turtită, să revină la forma originară, să se împărtăşească din apa vitală (vinul vieţii) şi din zahărul-BINE  -  pt. ca, apoi, SĂ ZBOARE . ZBORUL, CERUL, SOARELE   -  toate, întru DUHUL UNIVERSAL DE VIAŢĂ AL LUI DUMNEZEU. CZC îmblânzeşte lupul din câine şi devine  FRATELE LUPULUI întru armonia paradisiacă  -  devine FRATELE VRĂBIEI şi FRATELE LĂCUSTEI  -  întru ZBOR. Şi zborul este METAFORA DIVINĂ A ÎNVIERII SPIRITUALE.

   Da, durere lângă durere, întru universala FRĂŢIE A DUHULUI DUMNEZEIESC DE VIAŢĂ  -  duc la Golgota, Muntele Tramsfigurării. Chin lângă chin, suferinţă lângă suferinţă, rană lângă rană  -  se creează un ALT TRUP: TRUPUL-RANĂ, TRUPUL –SÂNGE SACRU  -  se numeşte HRISTOS Mormânt lângă mormânt  -  solidaritate a iniţiaţilor cristici, după moartea iniţiatică: conduc la ÎNVIERE SPIRITUALĂ.

                                                                        *

                                                      *                                    *

   Simt aici nevoia, cititorule, pt. a te apropia mai mult de sentimentul că adevăratul CZC nu ţi-a fost cunoscut, dar îţi poate fi, oricând, APROAPE, îţi poate deveni, oricând, INTIM CUNOSCUT  -  simt nevoia să ne oprim puţin. Să facem  un scurt popas asupra învăţăturii duhovniceşti a lui FRANCISC DIN ASSISI şi asupra figurii spirituale a lui ANTON DE PADOVA  -  ale cărui scrieri îl însoţesc pe CZC în închisoarea Jilava, înainte de inexorabilul sfârşit, înainte de CRUCIFICARE.

    ANTON DE PADOVA* [4] nu numai că primeşte haina ordinului franciscan ( cu această ocazie şi-a schimbat numele de FERDINAND, în ANTON  -  prpbabil de la grecescul ANTHOS=FLOARE, simbol al curăţeniei spirituale  desăvârşite, la care râvnea şi la care a ajuns)  -  dar a fost chemat la sine de însuşi Sf. FRANCISC, care l-a numit, în taină, “episcopul lui”  -  rugându-l să-i îndrume pe fraţi (membrii ORDINULUI FRAŢILOR MINORI, sau ORDINUL I franciscan  -  întemeiat în 1209), în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. ANTON DE PADOVA (portughez de origine) îşi împlineşte misiunea dată de FRANCISC DIN ASSISI, avându-şi centrul de acţiune spirituală într-o mânăstire din Romagna : cuvântul său “va ridica în picioare mase imense de creştini, adormiţi în indiferenţă sufletească şi îndârjiţi în lupte fratricide. La cuvântul lui ANTON se risipeşte rătăcirea din minţi şi ura din inimi.” Locaşul de meditaţie şi sălaşul său au fost crengile unui nuc bătrân, din preajma oraşului Padova. La moartea lui  ANTON DE PADOVA, petrecută la mânăstirea Arcela, în 13 iunie 1231(Anton avea doar 35 de ani)  -  clopotele din Lisabona sa natală, “fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurând inimile, care au simţit că FERDINAND al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pământ şi cer.”

   FRANCISC DIN  ASSSISI* [5] , îndrumătorul şi părintele spiritual al lui ANTON DE PADOVA  -  a dezvoltat o învăţătură creştină de un esoterism inegalabil în întreaga biserică creştină. FRANCISC a fost un atât de profund trăitor al spiritului cristic, încât, prin modelul său, a cutremurat zdravăn temeliile instituţiei-biserică  -  instituţie care se depărtase mult de originaritatea spirituală cristică, încă de pe atunci.

   FRANCISC porneşte de la 2 premize de bază:

a-                UNITATEA INDISOLUBILĂ A CREAŢIEI  -  de unde trage concluzia UNITĂŢII NECESARE A TUTUROR REGNURILOR;

b-                Această unitate, la rândul ei, este cauzată de faptul că NE AFLĂM( ÎNTRU ETERNITATE, FĂRĂ NICI O ÎNTRERUPERE OBIECTIVĂ) ÎN PARADIS). Omul , de la natură, este bun. Şi nu doar bun: DUMNEZEUESC DE BUN, este însuşi chipul BINELUI. Dar nu singur -  ci împreună cu întreaga Creaţie divină. Numai că (folosind spusele lui Jorge Luis Borges, din  ROZA LUI PARACELSUS)  -  noi, oamenii, nu ştim că suntem în paradis: “Crezi, oare, că prăbuşirea constă în altceva decât în a ignora faptul că ne aflăm în paradis?”* [6] [7] Noi, oamenii, n-avem minima luciditate, pt. a realiza faptul că Paradisul e starea noastră normală, neîntreruptă OBIECTIV. Subiectiv, însă, noi, oamenii, facem totul pt. a îndepărta de simţirea noastră (prin orbirea produsă de păcate, în general, şi de ignoranţă şi tembelism, în special), STAREA DE PARADIS. Unul dintre păcatele capitale ale omenirii este complacerea încrâncenată în ignoranţa-orbire. Sărăcia voluntară trebuie să devină forţa de desprindere din capcana Materiei.

              Singurul efort demn de om,  pt. a putea recupera percepţia STĂRII DE PARADIS(ca percepţie permanentă, din partea spiritului uman) este efortul de a fi bun. Dar bun , în sensul cel mai profund şi mai globalizator: să fie re-armonizatorul tuturor regnurilor, întru refacerea UNITĂŢII SACRE A LUMII  -  să fie de un altruism autosacrificial deplin , iubind duhul sfânt al vieţii, într-o atât de profundă măsură, încât să fie oricând gata de autosacrificiul euharistic. MILA lui FRANCISC depăşeşte total limitele terestru-raţionale, este o dimensiune mistică, cu funcţie soteriologică, a fiinţei umane. Prin mila-împărtăşanie de bine, prin mila-înfrăţire cu toate secvenţele Creaţiei  -  pt. a întoarce totul la unitate şi unitaritate. La fel este şi MILA lui CZC: sensul ei depăşeşte, cu mult, sentimentul de compătimire  -  şi trece în extazul autosacrificial euharistic ( a se vedea, spre pildă, ÎNVIEREA LĂCUSTEI).

   Mila mistică franciscană înseamnă efortul neprecupeţit de a înfrăţi întru Spirit toate elementele Creaţiei divine. Din acest punct de vedere, înfrăţirea lui FRANCISC: 

   I- transcende sexualitatea (factor separator, centrifugal) , în sfinţenie, ca  stare paradisiacă de androginitate: a se vedea frăţia spirituală a SFÂNTULUI  FRANCISC cu   SFÂNTA CLARA(fostă, în zona laic-profană, Clara Scifi), din care frăţie spirituală a luat fiinţă al II-lea ORDIN FRANCISCAN, pt. femei – ORDINUL CĂLUGĂRIŢELOR CLARISSE;

   II – determină cea mai iraţională şi mai grandioasă, cea mai profund esoterică frăţie: FRĂŢIA CU MOARTEA ( după ce a compus textul şi melodia pt. CÂNTECUL FRATELUI SOARE, deoarece  medicul i-a spus lui FRANCISC  că nu mai are mult de trăit, FRANCISC a adăugat strofa:”Lăudat fii Tu, Domnul meu, de sora noastră, moartea cea trupească, de care nici un om viu nu poate scăpa”. Sora MOARTE va veni la el în seara zilei de 3 octombrie 1226.

   Semnificativă este şi dorinţa lui FRANCISC de mântuire, prin Sinele său spiritual atotarmonizator  -  a celor consideraţi de instituţia bisericii creştine drept “blestemaţi”, “nedemni de pământ sfânt”: SINUCIGAŞII şi CONDAMNAŢII LA MOARTE. SFÂNTUL FRANCISC a cerut ( dar instituţia bisericească , opacă total la spiritualismul cu adevărat cristic, reintegrator, al SFÂNTULUI FRANCISC, nu i-a respectat, postum, voinţa ultimă)  -  a cerut să-i fie îngropat trupul “pe Colina   Iadului, unde erau îngropaţi sinucigaşii şi condamnaţii”. În ceea ce face SFÂNTUL FRANCISC nu e nici urmă de ipocrită sau naivă smerenie: SFÂNTUL FRANCISC a dovedit, prin împingerea lui IMITATIO CHRISTI (prin efort spiritual de maximă concentrare) până la dobândirea, miraculoasă,  a stigmatelor trupeşti ale lui Hristos  -  că are conştiinţa forţei lui spirituale supramundane, dobândite printr-o iniţiere deosebit de aspră şi tenace. S-a conformat   total semnificaţiei numelui său : FRANCISCUS=LIBER,CURAJOS, CINSTIT, FĂRĂ ASCUNZIŞURI. “Il poverello” (SĂRĂCUŢUL) a avut forţa de a se lupta cu paspa Inocenţiu al III-lea, pt. a dobândi dreptul de a predica întoarcerea la adevărata trăire a Sfintei Evanghelii. SFÂNTUL FRANCISC  porunceşte în REGULA ET VITA FRATUM MINORUM(Regula şi viaţa fraţilor minori) “ruptur totală cu dragostea faţă de bunurile materiale şi logodna solemnă cu “Domniţa Sărăcie”. SFÂNTUL FRANCISC devine, astfel, cel mai înverşunat şi mai esoteric CAVALER AL SĂRĂCIEI. Sărăcia voluntară este semnul victoriei spirituale asupra capcanelor DEMONULUI-MATERIE. Prin aceasta, spiritualizarea lui FRANCISC a crescut imens, impunând respect (şi chiar teamă mistică) Papei, care, când i s-a împotrivit SFÂNTULUI FANCISC şi REGULAMENTULUI său, a avut un vis-revelaţie:” a văzut în vis cum biserica Lateran, CAPUL ŞI MAMA TUTUROR BESERICILOR, era aproape să se dărâme, când un om mic de statură, îmbrăcat foarte sărăcăcios, încins cu o frânghie, a sărit din întuneric şi, cu umărul, a sprijinit turnul înclinat şi apoi l-a readus la locul său. Privind cu atenţie, Papa a descoperit trăsăturile feţei SĂRĂCUŢULUI, cu care vorbise în ajun.”

     Smerit, dar inflexibil, când e vorba de datoria faţă de spiritul cristic. Blând, infinit de blând( până la a fi socotit “slab de minte”), sărac până la ultima limită a desprinderii de materie, dar, tocmai de aceea, de o forţă inegalabilă de penetrare în zona sacralului. Esoterismul învăţăturii-trăire franciscană ( trăire efectivă a Evangheliilor)  scandalizează, şi în zilele noastre,  instituţia-biserică creştină.

   Cred că nu ţi-a fost greu, cititorule, să faci singur, cu mintea ta, comparaţiile şi paralelismele fireşti între învăţătura şi trăirea franciscană  -  şi învăţătura şi trăirea legionară. CZC merge hotărât pe linia franciscanismului(smerit, dar puternic, inflexibil , când e vorba de  datoria faţă de spiritul cristic  -  puternic prin forţele dobândite graţie iniţierii spirituale, CAVALER AL SĂRĂCIEI, CAVALER AL AUSTERITĂŢII MORALE, de o intransigenţă morală care-i descurajează pe mulţi* [8]     -  dar înspăimântă pe însuşi Întunecimea Sa: RĂUL:

CZC este franciscan în duh şi atitudine,  atât prin atitudinea menţionată în paragrafele de mai sus, atitudine de voinţă rearmonizatoare a regnurilor( trimiţând, pe verticală, spre LIBERTATE-DUMNEZEU, fiinţele mărunte, dar miraculoase prin fiinţa şi fiinţarea lor înseşi: lăcusta, vrabia, câinele), cât şi  prin împărtăşirea duhului de viaţă cu duhul tuturor vietăţilor, ca la o CINĂ DE TAINĂ cosmică;

CZC este franciscan şi prin înţelegerea esoterică a autosacrificiului şi a morţii: şi pt. CZC, şi pt. iniţiaţii săi din ECHIPA MORŢII  -  moartea devine SORA MOARTE;

CZC este franciscan prin atitudinea de veghe şi combativitate exemplară faţă de RĂU:  CZC , ca şi SFÂNTUL FRANCISC  în sec. 12-13, se instituie în MODELUL MORAL, în RĂZBOINICUL-ARHANGHEL, care luminează sec. X(şi pe următoarele).

   Scopul misiunii SFÂNTULUI FRANCISC este cosmic. Gândindu-ne la faptul că orice Arhanghel este finţă divin-cosmică şi că Neamurile care vor veni la Tronul Divin sunt entităţi cosmic-divine  -  putem spune, fără greş, că misiunea pt. ÎNVIEREA NEAMULUI ROMÂNESC , spre  înfrângerea RĂULUI METAFIZIC şi biruinţa BINELUI METAFIZIC,  a lui CZC, este cosmic-divină, decurgând direct din spiritul franciscan, aducător de armonie divină, întru BINE: PAX ET BONUM.                                     

                                                   *

                               *                                     *

       (SSI, p. 12)”Desfrâu, destrăbălare, decadenţă morală, cu aparenţă chiar de strălucire... în marş triumfal.

   Strălucirea aceasta nu ne-a putut orbi. Căci noi ştim că şi putregaiul străluceşte. .”

   (CM, p. 208)”Am observat, în ultima vreme, cu ocazia propagandei electorale, că legionarii au o atitudine curtenitoare eeplasată, faţă de doamne şi domnişoare.

   (...)Acest cod(n.m.:al manierelor elegante) a ieşit dintr-o lume care, neavând ce face, îşi pierde vremea făcând curte la doamne şi domnişoare. Din această lume au ieşit afemeiaţii zilelor noastre , cu formule excesive de politeţă, în dosul cărora , însă, nu există pic de respect(s. CZC) pt. femeie şi pt. mamă.

   (Legionarul) respectă femeia şi, mai cu seamă, mama.

   Este sobru cu orice femeie şi nu alunecă pe panta curtoaziei şi a complimentelor neserioase, pe care trebuie să le lase în seama salonarzilor, cu care nu putem avea nici o înrudire.  

   Un nou cavalerism, legionar, de bună cuviinţă şi respect, fără prea multe sărutări de mână şi giugiuleli, trebuie să ia locul vechilor cavaleri cari, sub perdeaua manierelor elegante, au adus societăţii mai mult rău decât bine.”

   Numai un individ de rea-credinţă sau complet idiotizat de diversele fluxuri ale propagandei polică n-ar remarca faptul că CZC nu numai că aprobă buna-cuviinţă, (pornită din bunul-simţ)  -  ci face din buna-cuviinţă adevărată, baza moralei umane, în noua lume spiritualizată. CZC  insistă asupra necesităţii imperioase ca între sexe să nu existe ipocrizie şi lipsă de respect, să nu existe un formalism, care să ascundă intenţii promiscue, libidinozităţi respingătoare: seriozitatea pe care  o cere CZC nu e nici pe departe îndemn la îndepărtarea jignitoare( sau ruşinos-neputincioasă) faţă de femeie  -  ci, tocmai dimpotrivă, este invitaţia la respectul adevărat, esenţial, pe care orice om îl datorează FEMEII şi MAMEI  -  ca izvor al vieţii şi al frumuseţii spirituale. Ultimele rânduri ale cărţii PENTRU LEGIONARI sunt închinate TOCMAI MAMEI.

   Este, implicit, un îndemn către FEMEIE, să se respecte pe ea însăşi  -  refuzând superficialitatea şi destrăbălarea, şi apropriindu-şi  sinceritatea şi bunul-simţ, moralitatea -  calităţi care o fac demnă de respect, demnă de a naşte, creşte , educa  -  noua generaţie, cea legionar-arhanghelică, de eroi spirituali.

   În acest punct, CZC se distanţează de franciscanism: pt. CZC, sexualitatea e lăsată de Dumnezeu pe Pământ. Dar nu ca izvor al decăderii, prin exclusivitatea cultivării plăcerii fizice  -  ci ca sprijin al Spiritului, în evoluţia sa, pe planeta Pământ. Femeia-camarad al bărbatului, femeia sinceră şi morală, femeia-mamă şi bună educatoare a unor viitoare generaţii, de copii crescuţi în familii solide, cu morală solidă  -  iată temelia societăţii noi, având ca scop ÎNVIEREA NEAMULUI.

   CZC  ştie că lumea poate fi stăpânită( temporar, evident)  de către slujitorii luciferizaţi, ai iudeo-masonilor, în 2 moduri:

I-                   prin împingerea oamenilor spre obsesii înjositoare, cum ar fi obsesia sexuală  -  împingere spre dezmăţul sexual istovitor, atotacaparator (în ce priveşte energiile vital-biologice) şi distructiv(în ce priveşte energiile spirituale)  - sau

II-                  prin autoritate hipertrofiată(de tipul instituţionalizării poliţiei politice). Ei bine, franciscanul- CZC propune, între AUTORITATE şi LIBERTATE-LIBERTINISM  : DRAGOSTEA  -  iar între DICTATURĂ şi DEMOCRAŢIE: ECUMENICITATEA NAŢIONALĂ, bazată pe eros-agape( erosul de tip cristic).

   IUBIREA RE-ARMONIZATOARE  -  a oamenilor, a lumii. E absurd să crezi în aşa ceva, având în vedere aspectul aparent total imoral al lumii sec.XX. Dar, pt. că CZC se dovedeşte, pe de o parte, un observator de maximă luciditate al societăţii umane  -  iar, pe de altă parte, un vizionar tenace  -  ne punem , TREBUIE să ne punem întrebarea, cu nelinişte, speranţă şi înfrigurare: dacă, totuşi, vizionarismul lui CZC a străpuns vălurile iluziei temporale  -  şi a întrevăzut LUMINA  -  forţa spirituală mistică, având(pt. noi) o evoluţie mundană secretă, ascunsă sub crusta de iluzii, oferite, cu dărnicie, ochiului şi sufletului nostru, de Satan?

   Sfântul AUGUSTIN spune: “credo quia absurdum”  -  CRED TOCMAI PT. CĂ E ABSURD. Căci strădania Satanei de a ne oferi LOGICA ILUZIEI  -  este aproape “strălucitoare”...

   Trebuie să-i dăm crezare, atât Sfântului FRANCISC, cât şi lui CZC  -  că suntem, în străfundul nostru, cu mult mai buni decât o arătăm la suprafaţă. Că putem, dacă vrem, dacă facem efortul spiritual necesar, să aducem acest BINE SCUFUNDAT  -  înapoi la sprafaţă. Doar elitele spirituale pot acest lucru? Bineînţeles: ele vor lumina, cu modelul lor moral, plebea  -  şi, poate, pe unii din oamenii plebei îi vor trezi şi îi vor ambiţiona să treacă la starea de veghe spirituală. Oricine poate forma elita spirituală a Neamului  -  cu condiţia strictă de a veghea spiritual( vezi cazul lui C. PANCU şi al GĂRZII CONŞTIINŢEI NAŢIONALE).

   Trebuie să-i dăm crezare lui CZC  -  dacă suntem ( nu doar pretindem că suntem) credincioşi şi avem cât de cât râvnă şi speranţă creştină. CZC a văzut de nevăzutul  -  dar tocmai nevăzutul există esenţial, cu adevărat. Cu certitudine, CZC are dreptate, iar noi trebuie să ieşim din neputinţă şi descurajare  -  să ne proptim cu sufletul de Dumnezeu  -   şi să ne săltăm din groapa în care viermuim hâd, orbi, unii peste alţii şi unii contra altora.

   Va fi, prin fiinţa noastră redobândită  -  şi pade între regnuri(şi, deci, şi între oameni)  -  şi victoria BINELUI împotriva RĂULUI, fără de care victorie, “pacea” nu e decât o aparenţă ipocrită, sub care fojgăiesc interese criminale.

                                                                     *

                                                   *                                  *

       (IJ, pp. 38-39)”Acum citesc evangheliile dela capăt şi peste timpul lung, dincolo de 2.000 deani, îl văd pe Domnul nostru Iisus Hristos, descris în Evanghelie, ca şi cum ar fi la zece paşi de mine. Îi văd îmbrăcămintea. Îl văd cum păşeşte rar înaintea apostolilor, cum ridică braţul, cum vorbeşte cu ei, cum binecuvântează lumea. Îl văd cum a căzut jos şi se roagă:”Doamne, fă să treacă paharul acesta dela mine, dacă este cu putinţă...”

   Îl văd cum  L-au prins şi cum Îl duc legat spre Ana şi Caiafa.

   Ce trebuie să fi fost în sufletul lui atunci, în drumul acela?

   Ce dureri, ce griji, ce ameninţări copleşitoare Îi fugeau pe dinainte?

   Ce uriaş examen trebuia să dea!

   Îl văd cum Îl bat, cum Îl lovesc în faţă, la interogatoriul luat în noaptea aceea, de către farisei şi cărturari, mai marii zilelor de atunci.

   Cum caută săL încurce cu tot felul de întrebări şi El tace şi se uită la fiecare din jurul Lui. Se uită în ochii lor, poate va găsi vreun sprijin, la vreunul dintre ei. În nenorocirile lui, omul se leagă de doi ochi prieteneşti. O privire caldă, prietenească,  înţelegătoare, îi dă speranţe, puteri.

   Nimic... pretutindeni ochi de fiară, plini de ură, de viclenie, de pofta de a chinui.

   Atunci Îl văd cum, scârbit, îşi lasă ochii în pământ.”

   CZC începe procesul de integrare cristică  -  de suprapunere vizionară a fiinţei sale spirituale şi a misiunii sale terestre  -  peste fiinţa şi misinea spirituală a lui Iisus.

   Cea mai tulburătoare problemă cari i se ridică lui CZC, în momentele premergătoare Golgotei sale(cu funcţie soteriologică pt. NR) este PROBLEMA BARABA.

   Începând cu p. 39, din ÎNSEMNĂRI DE LA JILAVA, CZC  reconstituie, vizionar, modul de trăire, de către Iisus, a CALVARULUI. Problema CALVARULUI, până la un punct, se suprapune peste METAFIZICA TRĂDĂRII. Iuda este doar ARHEUL TRĂDĂRII  -  în care arheu se integrează toţi leproşii vindecaţi de Iisus( înafară de leprosul vindecat de Iisus, care s-a în tors SĂ-I MULŢUMEASCĂ VINDECĂTORULUI  -  deci se vindecă interior de lepra trădării  -  interior şi definitiv, la modul sacru-iniţiatic), toţi orbii şi estropiaţii vindecaţi de Iisus( vindecare în corpul fizic)   -  şi care, în momentul crucial, al alegerii între MATERIA-EVIDENŢĂ AGRESIVĂ (BARABA)  -  şi SPIRITUALITATEA-MORALITATEA COSMICĂ VEGHETOARE( IISUS HRISTOS)  -  basculează total, integral, în ZONA BARABA: (IJ, p. 40)”În sfârşit, Pilat se hotărăşte. Iese în balcon şi strigă poporului adunat(Matei, 26-17)”Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe iisus, care se numeşte Hristos?” Iisus aude dinăuntru întrebarea şi i se pare un veac , minutul în care aşteaptă răspunsul...(Ioan, 18-40) :”Atunci toţi au strigat:” – Nu pe el, ci pe Baraba!” Şi Baraba este un tâlhar.

   “Dar ce să fac cu Iisus, ce se cheamă Hristos, căci nu-i găsesc nici o vină?” – Să se răstignească, strigă mulţimea(Matei, 27-22). – Dar ce rău a făcut? Şi mai vârtos strigau, zicând: - Să se răstignească!”(Matei, 27-23).

   (...) Iisus aude şi I se întunecă privirea. Nu-i vine să creadă. Pare că şi judecata Îi lipseşte.

   E scos afară în brânci. Mulţimea strigă, dar El nu mai vede pe nimeni şi nu mai aude nimic... Acum El nu mai are puteri. Minuni nu mai face, căci îbn momentul în cari a fost prins, Dumnezeu I-a ridicat puterile şi L-a lăsat om ca mine(s. a.) , ca noi toţi.

   Pt. ca să sufere ca om. Adică suferinţa Lui să fie maximă : numai aşa va avea  puterea răscumpărării(...).

   Dacă ar fi rămas Dumnezeu, n-ar fi suferit. Neexistând suferinţa, cu ce s-ar fi răscumpărat păcatele lumii?(s.a.). Căci Mântuitorul pt. aceasta a fost trimis.

   Deci, El a gândit, a suferit, a sperat până la ultimul moment, ca noi(s.a.)( este evident vizionarismul complet al lui CZC, care ŞTIE că Jilava este CALVARUL  -  şi, de aici, el, CZC, va ieşi spre eternitate şi mântuirea esoterică a NR).

   Pe El loviturile L-au durut ca şi pe noi, oamenii. Oboseala L-a frânt ca şi pe noi. Toate ofensele, toate injuriile, toate nedreptăţile I-au străpuns inima, ca şi nouă(s.a.:  de observat suprapunerea perfectă între biografia cristică şi biografia lui CZC).

   Căci”Îi trec pe dinaintea ochilor chipurile de acum o săptămână(...) Iată mulţimea. L-a primit cu crengi înflorite, îngenunchind ăînaintea Lui(...)(n.m.: la fel, şi sutele de mii de ţărani, în faţa alaiului legionar, în frunte cu CZC). Dar cei ce se ţineau cu miile după mine, la predici?

   (p. 39)”...Nimic... pretutindeni ochi de fiară, plini de ură, de pofta de  a  chinui. Atunci Îl văd cum, scârbit, Îşi lasă ochii în pământ.”

   (p.42)”Iar eu în genunchi, la picioarele acestei cruci, de pe care, din trup de om, a plecat la Dumnezeu sufletul Fiului Său, mă închin:”Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ, pâinea nostră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi  -  şi ne iartă npuă greşalele noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, şi ne mântuieşte de cel rău. Amin.”

   Să ne oprim puţin: este aici ceva cu totul special. A scrie TATĂL NOSTRU într-un jurnal intim, în însemnările zilnice, nu e un fapt obişnuitr. Ştim bine că, fiecare dintre noi, spunem TATĂL NOSTRU  -  dar, în timpul spunerii, concentrarea interioară pt. receptarea Logos-ului divin este relativă. Uneori, sau de cele mai multe ori, ne scapă semnificaţia transfigurărilor impuse, la modul spiritual, de rugăciune. SCRIEREA, cuvânt după cuvânt, a rugăciunii  suprem-esoterice a creştinismului, presupune o anterioritate  nedefinită de multiple spuneri  -  până când, cel care se înscrisese pe drumul CALVARULUI, s-a identificat cu  SCARA RUGĂCIUNII: scrisă, slovă după slovă şi vorbă sfântă după vorbă sfântă, ea, rugăciunea, reprezintă o concluzie interioară divin-constructivă: este clădirea maiestuoasă, sintetică şi definitivă, a LOGOS-ULUI cristic,  identificat cu fiinţa spirituală a arhitectului spiritual CZC.  Ne reaminteşte, acest gest interior, de marii sfinţi-călugări ai Evului Mediu, care nu copiau , doar, rugăciunea  -  ci reconstruiau, cu pioşenie, smerenie şi răbdare infinită, SCARA CĂTRE DUMNEZEU.

   Reluând lectura textului IJ  -  ajungem , din nou, la rugăciunea, prin sufletul care s-a ridicat(CZC îşi simte sufletul deja înălţat, odată cu Legiunea şi cu NR  -  la ceruri), către Dumnezeu.

   “Adu-ţi aminte de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i şi odihneşte-i. Dă-le putere celor vii şi biruinţă asupra celor potrivnici, spre înflorirea României creştine, legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului nostru românesc, întru nădejdea învierii lui. Amin.”

   (p.43)”A înviat Hristos, sădind peste toată lumea, până la sfârşitul vremii, speranţa, nădejdea(s.CZC), că niciodată nu vor pieri sub piatra nedreptăţilor(n.m.: piatra apare , ca şi-n NOUL TESTEMENT:Petru-petras, ca simbol al forţei potrivnice, de care-şi încearcă şi antrenează rezistenţa iniţiaţii* [9]   -  şi, apoi, după dovada rezistenţei faţă de piatră, iniţiaţii vor pune piatra drept temelie viitoarei lor evoluţii spirituale), oricât de greu ar fi aşezată peste firavele noastre trupuri.”

   (p. 43)”Vom învia, vom birui”(s.a.).

      Nu efectele bolii trebuie vindecate -  nu TRĂDAREA, deci, ci cauza trădării, cauza bolii morale: LIPSA DE CREDINŢĂ ( de aceea, CZC se va delimita spiritual de gesturi gen IONEL MOŢA, care-l pedepseşte frontal pe VERNICHESCU, acţionând doar asupra corpului fizic). CZC se va preocupa de EXORCIZARE -  şi, poate, din acest punct de vedere, cazul ritualistic al aşa-zisei “asasinări” a lui STELESCU, de către exoterici, fără ştiinţa şi aprobarea lui CZC, devine mult mai interesant, căci aduce în dicuţie relaţia trup fizic - trup eteric, în cadrul ritualului de exorcizare a demonizatului STELESCU  -  ritual care n-a fost înţeles în latura sa metafizică, predată de CZC iniţiaţilor, ci a fost înţeles, de către executanţi, “terre a terre”, în sensul propriu, nemetafizic şi neesenţial).

   Arheul IUDA îi coagulează în el şi pe apostoli  -  pe PETRU, pe TOMA  -  şi, poate cu  excepţia lui IOAN AL INIMII(cel care, avansat fiind în iniţierea cristică, îşi ţinea, la modul metafizic, capul pe inima lui HRISTOS) pe toţi temătorii şi năuciţii din ceata apostolică a lui HRISTOS ( dinainte de arătarea Lui, în trup de glorie-trup eteric)  -  care au avut nevoie de Revelaţia lui HRISTOS TRANSFIGURAT, pt. a-şi înfrânge teama de moarte  -  pt. a crede în veşnicia spiritului divin. PETRU, cum evocă şi genialul HENRIK SIENKIEWICZ, în romanul QUO VADIS, a mai avut o ultimă şovăire  -  ştearsă de PASUL LUI HRISTOS, Hristos venit să se răstignească în locul MISIONARULUI PETRE. Şi cel ce, întunecat de diavol, voia să dezerteze, s-a întors pe FRONTUL METAFIZIC şi s-a răstignit cu umilinţă maximă.

   Cum a fost întors MISIONARUL la MISIUNE? Prin ruşinea faţă de MODELUL- HRISTOS, care venea să reitereze sacrificiul de Sine al lui Dumnezeu-Fiul. Cum poate fi întors NR- PETRE la Misiunea sa ? CZC şi ai săi apostoli au misiunea de a biciui, prin modelul autosacrificiului lor(pornit din ARHEUL AUTOSACRIFICIAL CRISTIC), sufletul temător, adormit în laşitate de ispitele Satanei  -  SUFLETUL MISIONARULUI  NR.

   Simt nevoia spirituală să evoc aici  ceea ce spunea preotul ŞTEFAN PALAGHIŢĂ(ulterior morţii lui CZC, devenit , iar, “năuc metafizic”), în ISTORIA MIŞCĂRII LEGIONARE: “La proces, pe când consulta dosarele, CĂPITANUL a scris cu un creion printre rânduri: “intraţi pe linia Evangheliei. Linişte.” Când comandantul legionar ŞEITAN îl întreabă pe CZC ce să transmită legionarilor, CZC dă acelaşi răspuns, nuanţând:”Linia Evangheliei, linişte şi ordine desăvârşită şi să nu se facă nici o prostie.”

   CZC cere, de fapt, intrarea totală, integrală, a Legiunii, în RITUALUL CRISTIC(al BUNEI VESTIRI A ÎNVIERII SPIRITUALE). ORDINEA e Logos-ul Divin, şi să nu se cadă în capcana satanică a PROSTIEI(nu doar ignoranţă, ci CEDARE LA ISPITA DE A IEŞI DIN DISCIPLINA RITUALULUI CRISTIC).

   În IJ, CZC produce ÎNVIEREA EVANGHELIILOR  -  continuată, această înviere, prin propriul său sacrificiu golgotic, sacrificiu reiterator al sacrificiului cristic: de data aceasta, întru pilda, biciuitoare,prin exemplaritate, pt. NR.

   Dovadă că NR nu poate nici muri, nici învia  -  fără CREDINŢA, fără Revelaţia gestului euharistic al lui CZC: NR nu-l poate uita pe CZC  -  căci CZC e modelul arheic cristic al NR  -  e SINEA SPIRITUALĂ  a NR, e CONŞTIINŢA MORALĂ CRISTICĂ  a NR. NR va trebui să simtă biciul autosacrificiului MIELULUI CRISTIC ROMÂNESC-CZC, pt. a se trezi şi a veghea spiritual, spre împlinirii misiunii sale:ÎNVIEREA.

   De aceea, la p. 38, capitolul-zi, scrijelit în JURNAL(Luni, 6 iunie -  început de săptămână luminată), începe cu cântecul legionar: “Cu noi este Dumnezeu/ Înţelegeţi Neamuri şi vă plecaţi.” NR, aminteşte-ţi de Hristos-Dumnezeu, aminteşte-ţi de misiunea ta sfântă de a-L întâlni, în arheitate, pe hristos  -  supune-te şi învie, pt. a te nemuri.

   E necesar să lămurim şi chestiunea ARHANGHELULUI MIHAIL( nimic nu-i întâmplător pe lume  -  şi, în nici un caz, numele unei societăţi spiritual-iniţiatice, în numele Neamului)  -  şi a ICOANEI  acestuia, inscripţionată esoteric, dar trimiţând la o entitate ierarhică divină, având o funcţie cosmică precisă. Încă o dată: nimic nu-i întâmplător pe lume  -  şi, de aceea, neîntâmplătoare sunt atât naşterea lui CZC, în aceste vremuri extrem de tulburi ale sec.XX  -  cât şi apariţia ICOANEI ARHANGHELULUI MIHAIL LA VĂCĂREŞTI.

    De ce Arh. Mihail şi nu alt arhanghel  -  sau sfânt? Semnificaţia este una ocultă(în sensul de profund spirituală, ascunsă ochilor celor neiniţiaţi, profanilor).

   Cititorule al acestei cărţi, ia aminte şi nu trece cu superficialitate şi neglijenţă peste cele pe care ţi le voi dezvălui în aceste pasaje. Nu sunt născociri ale mele, ci sunt rezultatul unor cercetări spirituale extrem de serioase şi metodice, efectuate de oameni foarte mult evoluaţi spiritual  -  sunt elemente ale celei mai înalte ştiinţe: ştiinţa spirituală. Vei înţelege, mai bine decât prin alte capitole ale acestei cărţi, de ce LEGIUNEA  ARHANGHELUL MIHAIL nu este şi nu poate fi nici şovină, nici criminală, nici extremistă(“ultranaţionalistă”  -  cum o numeşte F.VEIGA)  -  ci singura mişcare spirituală desăvârşită a sec.XX: ea  apără Spiritul NR  -  dar e profund solidară cu SPIRITELE TUTUROR NEAMURILOR VII( vii  -   din punct de vedere spiritual, înseamnă NEAMURI VEGHETOARE, NEAMURI CU MISIUNE).

   Este cea mai importantă mişcare spiritualistă din lume şi singura care merge pe traiectul evoluţiei spirituale până la capăt, până la ultimele consecinţe( care consecinţe nu mai aparţin nici de lumea aceasta, nici de individualitate  -  şi sunt transcendente şi transpersonale).

   CZC a condamnat mişcările spiritualiste necreştine, adică nebazate pe morala creştină: NAZISMUL şi FASCISMUL. Aceasta, când şi-a dat seama clar de devierea lor definitivă de la morala cristică. Oricâtă nevoie de solidaritate spirituală  avea CZC, în lupta sa pt. eliminarea (sau cel puţin diminuarea rezonabilă a RĂULUI METAFIZIC din lume), oricât şi-ar fi dorit o colaborare cu alte mişcări spiritualiste din Europa  -  CZC e un spirit desăvârşit cinstit şi desăvârşit vizionar: el salută apariţia mişcărilor spiritualiste şi a spiritului de ecumenicitate naţională, din GERMANIA şi ITALIA  -  dar nu admite să se orbească singur. Despărţirea lui spirituală este extrem de clară şi tranşantă, căci NUMAI MIŞCAREA LEGIONARĂ URMEAZĂ MODELUL CRISTIC  -  şi cine nu-L urmează pe Hristos, va fi silit, în cele din urmă, să eşueze, lamentabil, în zona maleficului şi derizoriului.

   (IJ, pp. 49-50)”Caracteristica timpului nostru:

   Ne ocupăm cu lupta dintre  noi şi alţi oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele noastre pământeşti.

   Ne preocupăm şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului şi păcatului.

   Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler etc. Sunt preocupaţi mai mult de aceste biruinţe.

    Mişcarea legionară face excepţie, ocupându-se, dar insuficient, şi de biruinţa creştină în om, în vederea mîntuirii lui.

   Insuficient(n.m.: tocmai acel şi adiţional, din fraza anterioară, marca insuficienţa efortului soteriologic legionar).

    Răspunderea unui conducător este foarte mare.

   El nu trebuie să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţe pământeşti, nepregătindu-le, în acelaşi timp, pt. lupta decisivă din care sufletul fiecăruia se poate încununa cu biruinţa veşniciei sau cu înfrângerea veşnică.

  În sfârşit,  lipsa  -  cel puţin la noi  -  a unei elite preoţeşti, care să fi păstrat focul sacru al vechilor creştini. Lipsa unei şcoli de mare înălţime şi de mare moralitate creştină.”

   Ce vrei  mai clar, cititorule? CZC afirmă răspicat că, din păcate, este singur pe FRONTUL RĂZBOIULUI METAFIZIC: ceilalţi conducători, chiar dacă au germinat din mişcări spiritualiste  -  şi-au deturnat misiunea sacră către obiective terestre ( pt. a face pe placul maselor plebee, cu scopul ca acestea din urmă să le măgulească, conducătorilor care oferă”pâine şi circ”  -  orgoliul meschin-uman:”să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţe pământeşti”). Ei au transformat RĂZBIUL METAFIZIC, prin degradare, într-o ARENĂ DE CIRC HIDOS.

   LEGIUNEA  ARHANGHELUL MIHAIL este singura care păstrează, neabătut, drept ţel final al luptei metafizice  -  pe HRISTOS-MÂNTUIREA SUFLETELOR, pe HRISTOS-ÎNVIEREA NEAMURILOR. Legiunea Arhanghelul Mihail e singura mişcare spiritualistă care nu se vrea măgulită de mase, nu acceptă să fie înjosită de plebe  -  ci, dimpotrivă, face tot posibilul să creeze şi să stimuleze apariţia, prin evoluţie spirituală, a ELITELOR SPIRITUALE CREŞTINE. Pt. că elite spirituale( sau, mai exact, antispirituale) atee sau necreştine erau în Europa  -  Napoleon e vârful de lance al elitelor ateismului turbat al iluminiştilor, iar Hitler şi Mussolini cochetează cu elitele spirituale din ţările lor, cu aristocraţia autentică  din ţările lor  -  dar neoferind acestor elite autentice, spirituale şi sociale,ţelul metafizic al MÂNTUIRII SUFLETULUI, ţulul creştin  -  ci zădărnicia unor glorii pământeşti, materiale, non-moralşe, non-creştine. O întoarcere , involutivă spiritual, la păgânismul ante-creştin. O cedare(după alţi autori spăiritualişti) în faţa forţelor hiperluciferizate  -  până la nivelul lui AHRIMAN. De aceea, voi numi aceste false elite, elite anti-spirituale: ELITELE NEGRE. Spre deosebire de elita legionară  -  şi de alte elite, mai slab relevante, dar autentic spirituale,  din alte ţări  -  pe care le voi numi: ELITELE ALBE.

   CZC şi Legiunea Arh. Mihail consideră că românilor (  cel puţin, dar eu aş spune că tuturor neamurilor europene) lşe lipseşte elita preoţească: preoţii s-au depărtat de misiunea lor sacră pe pământ  -   s-au depărtat de”focul sacru al vechilor creştini”.

   E o distanţă astronomică între Sfintele Evanghelii   -  şi instituţia-biserică creştină de azi, din sec. XX: Hristos şi Mântuirea, Învierea Spirituală  -  au fost înlocuite cu meschinăria, înjositoare spiritual, a unor interese pur terestre, personale  -  care ţin de administraţia diavolului, mai curând, decât de Mântuire şi Înviere spirituală.

   De aceea, CZC a format societatea iniţiatică a Legiunii Arh. Mihail, ca pe o ŞCOALĂ SPIRITUALĂ  -  care să-l re-întoarcă pe om la vechile virtuţi ale creştinismului originar. Doar Legiunea  respectă demnitatea lui HRISTOS  -  biserica, în mult prea mare măsură, s-a instituţionalizat, osificat, s-a terestrizat în aşa hal, încât , dacă încă nu L-a trădat pe Hristos  -  tocmai e pe cale de a o face.

   Evident, vom vedea în curând cum însuşi patriarhul ortodox al României, MIRON CRISTEA, va trăda şi va ataca Legiunea şi pe CZC. Vom vedea cum BISERICA CATOLICĂ, pt. apărarea căreia s-au jertfit MOŢA şi  MARIN, în SPANIA, a votat contra Mişcării Legionare. Motivaţia catolicilor: “V’am vota, dar avem obligaţii faţă de guvern, că ne-a făcut avantagii.” Iar alţii(CM, p. 238 ) neguţătoresc spiritul lui Hristos de-a dreptul(n.m.:pe care  spirit doar CZC şi LEGIUNEA îl mai apărau) :”V-am vota, dar ce avantagii ne puteţi da şi ce ne puteţi garanta?”

   Răspunsul lui CZC e ferm şi tăios:  (C.M.,p. 238)”Nu vă garantăm nimic. Nu avem nevoie de voturile dvs., pe care le respingem. N-am făcut niciodată comerţ din credinţă şi nu vom face.

   Organizaţia care i-a dat pe MOŢA şi pe MARIN, întru apărarea BISERICII CATOLICE, va şti acum şi oricând să răspundă după merit oricui va încerca să ne confunde cu nişte vânători de voturi în schimb de avantagii, facilităţi şi promisiuni.”

   Intransigenţa morală excepţională a lui CZC i-a adus adversităţi extrem de dure sau extrem de perverse  -  dar ARHANGHELUL ROMÂN, CAVALERUL(FRANCISCAN) AL  SĂRĂCIEI a trecut cu fruntea sus, neînduplecat, spre LUMINA SFÂNTĂ pe care o vedea înaintea lui, în permanenţă: CERUL DUMNEZEIESC. Câţi l-au urmat, l-au urmat. El nu i-a numărat şi nu a tras de mânecă pe nimeni. Ba, chiar a pus restricţii, exasperante pt. mulţi , la intrarea în Legiune. A respectat cuvântul vechi şi sfânt: “Mulţi chemaţi, puţini aleşi.”  A zis: “Din 20 de veniţi  -  să nu fie primit decât unul:  cel mai bun”(C.M., p. 89). Astfel şi numai astfel a putut păstra CZC puritatea spirituală, care să permită vizionarismul continuu asupra Misiunii Transcendente şi Transpersonale a Legiunii.

   Dar,  cum s-a văzut în rândurile citate mai sus, din IJ  -  CZC se autoflagelează: consideră că lupta spirituală pt. veghe creştină a  Conducătorului Legiunii este, încă, insuficientă  -  că ŞCOALA SPIRITUALĂ a Legiunii este, încă, insuficient de activă şi eficientă. Îi mustră, pe preoţi, pt. că au făcut grave compromisuri(majoritatea) de neiertat compromisuri cu lumea cezarului şi a mlaştinii demonice  -  dar consideră că nici munca lui spirituală n-a fost îndeajunsă, pt. a putea compensa neajunsul trădării misiunii de către instituţia-biserică. CZC a avut alături, în  Legiune, mulţi preoţi adevăraţi( pe singurii preoţi adevăraţi, care nu L-au trădat pe Hristos)  -  dar BINELE nu e posibil de măsurat cu jumătăţi de măsură: ori e desăvârşit BINE  -  ori nu e BINE , deci e RĂU.  Această judecată intransigentă asupra propriilor fapte, de pe FRONTUL METAFIZIC  -  a întărit, spiritual, Legiunea, până a adus-o la nivelul transcendenţei şi transpersonalităţii, la nivelul victoriei metafizice întru eternitate  -  peste conjuncturi, vremi, istorie: (C.M., p. 287)”Acei ce vor cădea dintre noi, vor avea nume şi morminte de eroi.

   Iar cei ce ne vor ucide, vor purta nume de trădători, şi vor fi blestemaţi din neam în neam.

   Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul. Cu sufletul său de stâncă. Cei ce cred că-l pot învinge, ca şi cei ce cred că-l pot cumpăra, se vor convinge în curând, dar prea târziu, că s-au înşelat.”

   Numai cei cu sufletul desăvârşit împăcat , în faţa lui Dumnezeu şi a Neamului, numai cei conştienţi de misiunea lor sfântă pt. Neam şi de îndeplinirea acestei  misiuni  -  pot vorbi astfel. Numai ei pot crede şi afirma cu tărie şi clarviziune, că moartea lor nu va avea semnificaţia şi consecinţele obişnuite ale unei morţi oarecare  -  că moartea lor va determina mutaţii decisive în viitorul existenţial şi spiritual al Neamului, de-a lungul generaţiilor: “Iar cei ce ne vor ucide, vor purta nume de trădători, şi vor fi blestemaţi din neam în neam.”

   Aceasta este, în esenţă, LEGIUNEA INIŢIAŢILOR ÎNTRU HRISTOS  -  care a luat numele ARHANGHELULUI MIHAIL  -  cel care coordonează lumea de mai bine de 100 de ani, succedându-i ARHANGHELULUI GABRIEL.

   Antroposoful EMIL BOCK, în studiul EPOCA ARHANGHELULUI, explică diferenţa de esenţă dintre misiunea ARHANGHELULUI GABRIEL  -  ARHANGHELUL LUNII, şi aceea a ARHANGHELULUI MIHAIL  -  ARHANGHELUL SOARELUI. Din 1879, ne găsim în epoca mihaelică.

                                                                   *

 

e-EPOCA ARHANGHELULUI MIHAIL

 

   Arhanghelul Gabriel este Arhanghelul sever care, odinioară, a trebuit să-i izgonească pe oameni din Paradis. “Arh. Mihail este sever şi el, dar misiunea lui este de a-i readuce pe oameni în Paradis(s.a.), aşa cum spune îngerul , în vechile colinde de Crăciun:”Treptat vreau să vă chem iarăşi la Mine.”(...)Nu suntem oare izgoniţi zi de zi din Paradisurile ce ne-au mai rămas? Izgoniţi de mai multă vreme din Paradisul naturii, din Paradisul  artei adevărate, omenirea nu şi-a dat pe deplin seama de toate cele petrecute cu ea. Astăzi  este izgonită fără cruţare şi din paradisul confortului şi tihnei burgheze. Lumea devine tot mai puţin paradisiacă.Izgonirea dinParadis pare  a se desăvârşi tocmai în zilele noastre.

   (...) Căci noi oamenii nu suntem din această lume. Noi trăim în ea, dar adevărate noastră fiinţă a coborât dintr-o altă patrie, în lumea de aici, care-i este străină. Şi se va cere o muncă îndelungată şi grea , pt. ca splendorile spiritului să poată fi aduse în lumea străină în cre trăim aici pe Pământ, aşa încât şi lumea de aici să devină o patrie, în sensul adevăratei noastre fiinţe(...) Iar dacă, acum, Mihael declară paradisurile pământeşti nule şi neavenite, sfărâmându-le şi distrugându-le, aceasta nu înseamnă o izgonire dintr-un paradis real: Mihael o face în scopul ca omul să-şi aducă aminte de paradisul pierdut, acel al lumii spirituale, sau cel puţin să se lase cuprins de dorul, de nostalgia fierbinte după  Paradisul lumii spirituale, după lumea obârşiei sale(...) Distrugerile din jurul nostru, atât de caracteristice timpului mihaelic, au misiunea de a ne reîncetăţeni în lumea spiritului, căreia îi aparţinem cu fiinţa noastră adevărată şi care, apoi, fireşte, trebuie sădită şi pe Pământ.

     Rostul lumii anterioare, cea gabrielică, pare să dezvolte în omenire ştiinţa naturală şi tehnică. Acestea sunt darurile făcute de Gabriel omenirii. Prin ştiinţă şi realizările tehnicii, oamenii au fost ajutaţi să se familiarizeze cu fenomenele lumii pământeşti. Dar timpul propriu-zis al ştiinţelor naturale şi al tehnicii este astăzi depăşit(...) Dacă nu-şi vor îndrepta, de acum înainte, privirea spre cele spirituale, oamenii nu vor mai înţelege nici măcar natura(...) Oamenii, de fapt, s-au săturat să mai gândească. Mulţi din generaţia tânără s-au desobişnuit  a mai gândi  şi se lasă pradă, din nefericire, acelei apatii în care soldaţii au trebuit să se refugieze în război, spre binele sau spre răul lor. Iar aceasta, se spune, este “atitudine”. Dar omul de azi nu e altceva decât o plicticoasă şi superfluă părticică a creaţiunii, dacă nu gândeşte, dacă nu aprinde din nou în suflet curajul de a gândi. Dacă misiunea epocii lui Gabriel era de a face ştiinţă naturală, misiunea epocii lui Mihael e de a dezvolta ştiinţa spirituală  -  de a adăuga, la cunoaşterea naturii, cunoaşterea spiritului. Fiecare trebuie să se străduiască, cu entuziasm, să înţeleagă şi înlănţuirile spirituale ale lumii, ceea ce-l va face să-şi dea seama că suportul lumii se află tocmai acolo unde simţurile şi experienţele cercetătorilor naturii nu mai pătrund(s.a.).

   În epoca lui Mihael, esenţialul nu-l constitie învelişul în care trăim, ci omul lăuntric care trebuie să ajungă la sine însuşi, uneori luptând chiar împotriva eredităţii(s.a.), sfărâmându-i cătuşele(...)Ereditatea era deviza lui Gabriel, libertate, iniţiativă sufletească reală, lăuntrică, practică  -  iată [10] deviza epocii lui Mihael(...) Comunităţile care sunt din nou create şi cultivate din spirit, formate şi clădite cu răbdare, devin celulele embrionare ale unei culturi noi(...) Spiritul necruţător trece încă o datăşi nu se lasă până ce nu cade şi ultima frunză din pomii golaşi. Ce vrea spiritul toamnei? El vrea ca cele vechi să se dea de-o parte şi să lase locul celor noi(..) Mihael este puterea stimulatoare.”* [11]

   Iată baza spirituală a întregii opere, scrise şi practice, a lui CZC: FORMAREA OMULUI NOU ŞI A ŞCOLII SPIRITUALE LEGIONAR-MIHAELICE, NĂSCĂTOARE DE EROI SPIRITUAL-SOLARI. Şi asta, chiar împotriva eredităţii. Ştia CZC inerţia pe care  o va întâmpina în oameni. Dar ştia şi că misiunea Arh. Mihail trebuie să se împlinească.

Din cele spuse de Emil Bock, se poate tălmăci şi mesajul esoteric inscripţionat sub icoana Arh. Mihail: “Spre inimile cele necurate, care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea.”

   INIMILE CELE NECURATE  sunt inimile prea legate de materialitatea lumii, prea adânc marcate de contactul cu forţele luciferice şi cu cele ahrimanice.. NECURAT, pt. epoca şi misiunea lui Mihael, este  cel care refuză să elibereze traseele pe care omul trebuie să se înscrie, pt. a revedea Paradisul, cel ce blochează drumul spre Hristos-Lumina Paradisului, cel ce refuză să lase locul celor noi  -  de fapt, al celor ÎNNOIŢI, al celor care acceptă să concureze la transfigurarea mântuitoare. SABIA ÎNTINSĂ FĂRĂ MILĂ curăţă de spiritele încrâncenate în mlaştină şi învechite în rău  -  calea spre Paradis a omului. Această sabie arhanghelică nu poate avea milă de cei ce spun, şi vor să-i convingă şi pe alţii, că nu există decât starea de materialitate, de confort pământean  -  iar nu starea spirituală de Paradis.Sabia arhanghelică, în definitiv, face loc NOULUI TESTAMENT, înlăturând, fără menajamente, îmbâcsitul şi prea greul de materialitate VECHI TESTAMENT. Aici şi stă problema EVREULUI METAFIZIC  -  a neamului vechi, cu MISIUNE EPUIZATĂ  -  care refuză să se dea la o parte din calea NEAMURILOR NOI, a NEAMURILOR CRISTICE.

   Iudeo-masoneria ne apare azi, ca şi în vremea lui CZC, o mare, aproape invincibilă forţă mondială, care siluieşte voinţa şi destinul umanităţii. Dar, conform legilor de nezdruncinat ale lui DUMNEZEU-SPIRITUL, împlinite de ARH. MIHAEL, ei, iudeo-masonii, vor fi siliţi, prin forţa metafizică a “treziţilor la veghe”, să dea înapoi, să cedeze. Pt. că, vorba lui Andersen, se va găsi sufletul curat care să strige: “Împăratul este în pielea goală!” Iar cei care se complăceau, din slugărnicie sau comoditate spirituală, să facă jocul VRĂJMAŞULUI EPOCII MIHAELICE, să fie complicii răului  -  vor da şi ei înapoi.

   Citez, pt. încredinţare, iarăşi, din EMIL BOCK: “Oamenii îşi vor da seama că tot ce era considerat până acum ca valoros, nu mai e bun de nimic şi nu poate duce în viitor la progrese reale(..) Până la urmă, însă, oamenii nu vor mai avea încotro, decât să primească ceea ce s-a dat ca merinde noi, încă înainte de izbucnirea marilor furtuni războinice.”

                                                                              *

                                                           *                                   *                   

 

                           f-OPERA ALCHIMICĂ A ARHANGHELULUI MIHAIL ŞI SIMBOLISTICA TRIPLEI CRUCI LEGIONARE:  PURIFICARE, ELIXIR, PIATRA FILOZOFALĂ

  

   Dacă, din punctul de vedere al antroposofiei, ARHANGHELUL MIHAIL este , clar, ARHANGHELUL SOARELUI, care are drept misiune spiritualizarea lumii  -  e bine şi folositor să studiem îndeaproape şi ICOANA de la care a pornit mişcarea revoluţionar-spirituală a legionarilor: Icoana de la Văcăreşti, a Arh. Mihail.

   Şi cred că nu vom face rău. Privind-o, vom rămâne, întâi, uimiţi: Icoana nu reprezintă o făptură cerească înfocat-ameninţătoare  -  ci o foarte complexă aşeuzare de semne alchimice. Deasupra tronează Chipul SOLAR-LUNAR(de intersecţie a epocilor şi de tranziţie, de la o epocă la alta)  -  al Arhanghelului. Spada nu e,  cum am putea crede, un element vertical, ci oblic şi îndreptat în jos, spre un unghi, situat în partea DREAPTĂ (partea expiatoare şi mântuitoare) a Icoanei  -  unghi în care culoarea spadei , din VERDE, se modifică în ROŞU-APRINS.

   În linii mari, partea de sus a Icoanei este dominată de ABURI LUNARI  -  din care se încheagă Chipul Arhanghelui Mihail (pe care îl ştiam doar solar...), dar lateral şi jos  -  Icoana e dominată de NEGRU. Avem de-a face cu un INTERIOR INFERNAL, cu o închidere în cuptorul alchimic  -  din care, prin miracol al Sâmburelui Divin (oul alchimic) , se produce reînvierea PĂSĂRII PHOENIX. Jur-împrejur, stânci negre şi chiar învăluirea neagră prin aripile înnegurate ale Arhanghelului. Totul se transformă din NEGRU în ROŞU  -  datorită :

a-                MERCURULUI-Bust ALB(GALBEN)  al Arhanghelului,

b-                poziţiei diagonale şi străpungătoare ÎN JOS a Spadei, străpungerea în jos provocând ţâşnirea ROŞULUI din colţul din dreapta- jos , din gâtlejul unui balaur(dragon).

  CRUCEA este prezentă DE 3 ORI, în contextul Icoanei:

1- straiul Arhanghelului, în partea de sus a trupului, este format din 2 DIAGONALE ÎNCRUCIŞATE (diagonale formate din VĂLURI, IAR NU DIN ZALE  -  marcând doar o primă fază a transfigurării alchimice   -  faza învăluirii în PRELUDIUL ALCHIMIC)   -  mâna stângă a Arhanghelului este NEAGRĂ şi se situează în complementaritatea diagonală a  scutului în 2 ape (stânga sus) şi pe ramura de jos a Crucii Straielor-Văluri.

2-Spada şi Mânerul Şerpuit (sugerând 2 spirale inverse) formează, prin combinaţie, Crucea (în perfect paralelism diagonal cu crucea Straielor-Văluri).  

3-Umerii şi Capul-Bustul  Arhanghelului intră ,şi ele,  în combinaţia axială a Crucii. De remarcat :jumătatea de jos a trupului Arhanghelului , cu excepţia degetelor de la picioare  -  este NEAGRĂ. Brâul- de Văl al Arhanghelului nu separă, direct, GALBENUL de sus, de  NEGRUL de jos al fiinţei  -  ci , curios, Brâul seamănă cu un CAPAC peste recipientul sferoidal (ovoidal) al pântecelui Arhanghelului, pântece care combină,  în el, umbre şi lumini, în jurul ombilicului mistic.

   Trei Cruci  -  deci 3 niveluri ale sacralităţii.  Din tot ce se vede în Icoană , nu suntem la porţile Raiului  -  ci la o grea confruntare între NEGRU , ALB (GALBEN) şi ROŞU. Suntem în centrul Operei Alchimice. Şi, în cadrul Operei Alchimice, sunt 3 niveluri ale produsului alchimic: I – SULFUL  PURIFICATOR* [12] , II – ELIXIRUL  şi III – PIATRA FILOZOFALĂ.

   Trebuie să rabzi treptele CUNOAŞTERII , ca să dobândeşti PUTEREA CREDINŢEI, care-ţi va da ÎNDRĂZNEALĂ  -  dar izbânda să n-o trâmbiţezi, ci să-i ajuţi pe cei umili, în deplină TĂCERE* [13] .

   Să ne mai întrebăm , atunci, de ce simbolul legionar este Crucea Triplă? Să ne întrebăm de ce această Cruce Triplă trimite la imaginea gratiilor  -  şi, totuşi, prin ea se eliberează NR (ca şi toate neamurile vii spiritual) ? 

   Dacă vreţi, să ne întrebăm. Dar răspunsul, văzând Icoana de la Văcăreşti, mi se pare a fi unul singur: cele 3 Cruci simbolizează Opera Alchimică Completă  -  trecând de la SULFUL PURIFICATOR, prin ELIXIR  -  la PIATRA FILOZOFALĂ. Neamul, în ce priveşte latura lui metafizică, a fost mântuit, înviat. Şi lumea întregă, din punct de vedere metafizic, este mântuită-înviată.

   Să luăm aminte şi la formula metafizică de dedesubtul Icoanei: “Spre inimile cele necurate, care vin în preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea.”

   Sabia este “simbolul forţei lucide a Spiritului, care cutează să tranşeze”, în cadrul Operei Alchimice. În Icoană , sabia însăşi este un rezumat al Operei Alchimice, mai exact, al voinţei spiritual-procesuale, care s-a infiltrat în opera  alchimică.* [14] [15]

   Dar să nu uităm scutul: “simbolul armei pasive, defensive, protectoare “, deşi el poate, uneori, ucide. “Forţei metalului sau pietrei el îi asociază, magic, forţe figurate. Căci scutul este, în multe cazuri, o reprezentare a Universului, ca şi cum războinicul ce-l poartă i-ar opune duşmanului cosmosul, şi de parcă loviturile inamicului ar izbi dincolo de războinic,ajungând până la realitatea închipuită de pavăză.”* [16] [17] Dar de ce în 2 ape? Sunt 2 feţe ale oglinzii şi ale oglindirii: o faţă oglindeşte negrul pământului,  al putreziciunii negre-CORB  -  cealată oglindeşte OPERA ALBĂ-ROŞIE  -  Spiritul în ascensiune s-au în descindere: ascendent prin Lună şi descendent prin Soarele –Spirit, care pare a se înfunda în moarte cu atât mai adânc  -  cu cât victorios în Dragonul Înaripat şi, apoi, în Dragonul –Flacără, cu aripi inutile-năpârlite. Mantia Roşie a Arhanghelului, fluturând  jos în dreapta şi luminând sus în stânga, pe umărul stâng al Arhanghelului, şi susţinând latura luminată a scutului (dublând-o , ca imagine subtilă, ca o “căptuşeală” spirituală)  -  fac inutile aripile volatilului MERCUR. Strălucirea Mantiei Roşii se produce nu doar pe partea GHEAREI NEGRE   -  ci şi pe partea VICTORIEI Spadei –Leu roşu: Stânga se metamorfozează în Dreapta , şi apoi în Centru –Sophia( sau , la CZC, Centrul Maria).

   Căci, ce este capul ALB-GALBEN al Arhanghelului, prins între (şi, totuşi, eliberat dintre) aripile-neguri  -  decât  Chipul volatil al MERCURULUI (care conţine , evident, şi SEMILUNA   -  a nu se neglija chipul-profil al Arhanghelului  -  ceea ce oportunează apariţia  a 2 semilune: semiluna albă a Chipului şi semiluna neagră a Părului Arhanghelului)?

   Prin operaţia ARGINTULUI VIU, LUNA  s-a ridicat ( “OPERA MICĂ”)  -  iar SOARELE  a coborât ( “OPERA MARE”) să reînvie tenebrele, să readucă Paradisul pe Pământ.

   LEGIONARISMUL este superior nazismului nu numai pt. că propune , clar, spiritualitatea morală-creştină   -  ci şi pt. că este alchimie pură-spirituală: după cele 2 cruci înclinate( Sabia Arhanghelului şi straiele-văluri ale Arhanghelului), ca zwastica nazistă (cruci ale celor 2 sori degradaţi în primele 2 trepte ale Operei Transmutării Alchimice)  -  urmează VICTORIA DESĂVÂRŞITĂ A CELUI DE-AL 3-LEA SOARE-CRUCE, adevăratul HRISTOS-TRANSFIGURATOR (în Paradis).

   ExacT în mijlocul imaginii –Icoană este plasat PÂNTECELE CALD  -  ATHANORUL , conţinând Oul Alchimic, care se coace şi produce DIVINA TRANSMUTARE  spre ROŞU .

   Dragonul de Jos, situat în stânga, sub semnul dublu, al Scutului-Oglindă, dar şi al mâinii stângi NEGRE(demonice...) a Arhanghelului( curbura semilunară a mâinii stângi, pe partea de jos a Crucii Straielor-Crucea din Mijloc   -  trimite la PLUMB )   -  este Dragonul Oglindit, este dublura Chipului de Sus al Arhanghelului: acest Chip Oglindit, de Jos, este, întâi, Dragonul MERCURULUI, FIXAT  de Sabia Spiritului şi trecut, de la CORBUL PUTREFACŢIEI )   -  la ROŞUL Sângelui Vital , apoi Eterizat (prin intermediul ALBULUI Oglindit al Chipului de Sus, dar şi prin intermediul şerpilor –spirale (Soarele Dublu) ale Mânerului Sabiei ).

   NECURATUL CORB AL PUTREFACŢIEI (inimă multiplicată la infinit a Materiei-Natură, în care toate fermentează şi se preschimbă, sub razele invizibile ale Soarelui Negru, care-l învie pe cel Putrezit)  -  acest CORB  s-a transformat înCOCOŞUL (VULPEA * [18] [19] [20] , care poate fi atât Dragonul ALB  al MERCURULUI , poate fi GRIFONUL hibrid (nunta dintre VULTUR şi LEU)  -  cât şi PHOENIX-ul ROŞU al Eliberării din calcinarea, din cenuşă şi zgură  -  eliberare din mnezic şi din toate şirurile anamnezicului  -  în Focul Divin Etern.

   Dinspre Necuratul CORB  -  către Mâna Dreaptă cu Spadă Solară –Transfiguratoare( TRANSFIGURARE, în limbajul specific alchimiştilor, se numeşte tocmai TRANSMUTARE)* [21] [22] : “fără milă întind sabia mea”  -  pt. a obţine CURĂŢENIA (de fapt, PREACURĂŢENIA  -  Opera Alchimică  de Treapta a 3-a ) casei Domnului : Biserica –Athanor, Pântecele-Ou Alchimic al Arhanghelului    -    a înviat STEJARUL   -  simbolul COSMIC AL OMULUI CREDINŢEI, al  OMULUI SPIRITUALIZAT şi transformat, el însuşi, în POMUL VIEŢII ŞI MORŢII.

                                                                     *

                                               *                                       *

         

            g- BISERICA ŞI SPIRITUL GABRIELIC        

                     

   Se pare că BISERICA ORTODOXĂ ( la fel ca şi celelalte biserici creştine) a rămas în epoca gabrielică. Rareori BISERICA ORTODOXĂ mai ia “atitudine de Împărat”. (C.M. , 131-132)” Pt. mine, atitudinea de acum, istorică, a Bisericii Ortodoxe, este un început de mărire, un început de atitudine de Împărat. Şi cred că e bine ca ORTODOXIA noastră să ştie că cineva nu-i Împărat pt. că Împărăţia de alături s-a dărâmat, ci întrucât are inimă de Împărat, simte puteri de Împărat în inima sa şi ia  hotărâri şi atitudini de Împărat(...) să salutăm primul pas al Bisericii noastre pe drumul spre Împărăţie.”

   DRUMUL SPRE ÎMPĂRĂŢIE este drumul spre Hristos, spre autosacrificiul pt. mântuirea sufletului omenirii. Circulara de mai sus era datată 13 martie 1937.

   Primul pas a fost şi ultimul. În 3 iunie 1938  -  patriarhul BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, care era şi prim-ministru, loveşte în inimă LEGIUNEA, loveşte şi vrea să stingă inimile de foc ale acelora care nu mai aveau frică de moarte, pt. că aveau nesfârşită dragoste de HRISTOS: inimile tinerilor iniţiaţi legionari:

   (IJ, pp. 36-37  -  CONDAMNAREA BISERICII)”Nu ştiu dacă ar trebui să numesc astfel discursul către tineret al patriarhului MIRON CRISTEA, în care acesta condamna în cuvinte grele MIŞCAREA LEGIONARĂ a tineretului. Biserica Ortodoxă ia atitudine făţiş ostilă tinerimii române(...) Să lupţi pt. Biserica Patriei tale, la marginea lumii creştine(...)Luptăm, jertfim, cădem, ne ţâşneşte sângele din piepturi, să ne apărăm bisericile... şi Biserica ne condamnă ca”periculoşi Neamului”, ca”rătăciţi”, ca “străini de Neam”.

   Ce tragedie în sufletele noastre!

   Un mic exemplu pt. a prinde nuanţa acestei tragedii.

   Un copil care nu şi-a văzut de mult pe tatăl său, se repede la el să-l îmbrăţişeze. Când copilul se apropie, tatăl îl priveşte rece şi-l loveşte cu palma peste gură, scoţându-i doi dinţi.

   Nu vă puteţi imagina zbuciumul sufletesc, tragedia din sufletul copilului, în faţa acestei neaşteptate lovituri.

   Dezamăgirea, ruşinea, durerea fizică, răspunsul la cea mai curată dragoste, durerea morală, nu ştii care mai mult, dar toate la un loc strivesc o inimă de copil.

   “Biserica părinteacă”,”Biserica străbună” ne loveşte.

   Patriarhul e şi prim-ministru, în numele căruia se fac toate, dela cari ne vin în fiecare zi atâtea chinuri.

   Doamne, Doamne, ce traghedie! Şi la ce chinuri ne pui sărmanul suflet!

  Ce frământare în pieptul a zeci de mii de tineri, ţărani, muncitori, studenţi.”

      De remarcar cî exemplul, pt. plasticizarea durerii, este luat din lumea pură a copiilor:”Lăsaţi să vină copii la Mine!”  -  CZC se dovedeşte, încă o dată, franciscan şi căutător de HRISTOS-PARADISUL PURITĂŢII REDOBÂNDITE.

   Să nu uităm, însă, că Biserica nu trăieşte prin instituţionalizarea ei, nici prin ierarhia ei(care ar trebui s-o reflecte pe aceea a CERULUI)  -  dacă acestea s-au pervertit. Biserica creştină trăieşte prin HRISTOS. Şi mulţi preoţi umili au înţeles ceea ce n-a înţeles patriarhul MIRON CRISTEA  -  şi au venit în LEGIUNE, şi şi-au oferit, cu bucurie, martiriul pt. LEGIUNE  -  înţelegând, cu sufletul lor curat şi simplu, că LEGIUNEA şi CZC erau nu intermediarul, ci chiar lucrarea lui HRISTOS, pe Pământ, pt. omenire(pt. toate Neamurile Vii-Spiritual, ale Pământului).

   Evident, pt. preoţii cei răi ai bisericii-instituţie şi pt. momentul grav, de eclipsă misionară, a Bisericii Ortodoxe  -  nu avem dreptul să” desfiinţăm Biserica şi să ucidem pe Dumnezeu cu pietre.” Aici, ca şi pretutindeni, CZC are perfectă dreptate.

                                                                             *

                                                       *                                          *

 

                h- RUGĂCIUNEA

 

   (C.M., pp. 61-62)”Oamenii au o singură posibilitate de contact cu Dumnezeu: rugăciunea(s.a.).

   În mânăstiri este o stare de rugăciune permanentă.

Neamul nostru, plin de păcate, trăieşte în baza rugăciunilor necurmate ale maicilor retrase de lume şi ale călugărilor din toate mânăstirile şi schiturile ţării.

Îmi permit a vă face o rugăminte: rugaţi-vă necontenit, pt. că în momentul în care bisericile şi mânăstirile nu se vor mai ruga, ţara aceasta se va prăbuşi.”

   O ţară de rugăciune, o ţară care este vie pt. că este susţinută în lumină de rugăciune. Ţara noastră. Mult hulita noastră ţară este un tărâm de DUH SFÂNT.

   RUGĂCIUNEA este condiţia de existenţă a unei ţări şi este coloana vertebrală a fiinţei spirituale umane. Scară spre CER şi îmblânzirea PĂMÂNTULUI.

                                                                     *

                                                *                                       *

                     i- BISERICA  -  PRIMUL STÂLP AL FIINŢEI ŢĂRII: BISERICA DE MARTIRIU

 

   (C.M., pp. 105-106) “Mi se pare însă că şi Biserica( reprezentanţii ei, oamenii) s-au îndepărtst dela linia Bisericii, în fapt(...) Dacă preoţii binecuvântează armele, înseamnă că sunt bune. Dacă sunt bune, înseamnă că le pot întrebuinţa şi ei( căci e penibil, în adevăr penibil, ca ei să spună soldaţilor: trageţi numai voi cu ele, noi nu tragem, că e păcat). Iar dacă nu sunt bune, pt. ce le binecuvântează? (...) Cine va fi acela care va afurisi, în numele BISERICII CATOLICE, pe călugărul de acum două săptămâni, care a murit la mitalieră, alături de alţi călugări, după ce a tras toate cartuşele, apărându-şi altarul şi sfintele icoane?(...) Iată fapte. Fapte pe Pământ. Cred însă în superioritatea nepieritoare a principiului BISERICII CREŞTINE. Biruinţa veşnică şi adevărată este BISERICA născută din mart

   Iată complementarutăţi, şi nu dichotomii, pt duhul BISERICII:  Biserica născută prin Martiriu(deci, BISERICA ce-L priveşte în ochi pe Hristos, trecând astfel dincolo de moarte, şi pregătind învierea), dar care trebuie, pt. a ajunge să-l privească pe Hristos, să fie

       BISERICA LUPTĂTOARE ÎMPOTRIVA FORŢELOR LUI SATAN, care vor să distrugă altare, icoane  -  adică să distrugă CREDINŢA, SPERANŢA  şi IUBIREA CEA SFÂNTĂ, MÂNTUITOARE, din oameni. Să distrugă ochiul spiritual, aţintit spre Hristos cel răstignit, şi în numele căruia se sacrifică MARTIRII.

                                                     *                 *                *

 

j -MONARHIA  -  AL DOILEA STÂLP AL FIINŢEI ŢĂRII

 

   La fel se întâmplă lucrurile şi în cazul altei reflectări a situaţiei cosmico-divine, în planul terestru: MONARHIA  -  care are în comun cu Biserica principiul autorităţii sacre.

   (PL, p. 426)”În fruntea neamurilor, deasupra elitei, se află monarhia(...) În istorie s-au văzut şi monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi(...) Nu trebuie să se confunde omul cu instituţia(...) Pot fi preoţi răi, dar pt. aceasta, nu putem trage concluzia că trebuie să desfiinţăm Biserica şi să ucidem pe Dumnezeu cu pietre(s.a.).

        Sunt, desigur, şi monarhi slabi sau răi, dar nu putem renunţa la monarhie(s.a.)(...)  Un monarh nu face ce vrea. Un monarh e mic, atunci când face ce vrea, şi e mare atunci când face ce trebuie(s.a.).     

   Există o linie a vieţii neamului. Un monarh e mare şi bun, când se menţine pe această linie. E mic sau rău, în măsura în care se îndepărtază de această linie a vieţii    neamului sau i se opune. Iată legea monarhiei(...).

   Ştefan cel Mare, de o jumătate de mie de ani, străluceşte în istorie şi românii nu-l uită, pt. că s-a confundat perfect cu linia de viaţă aneamului.

   Regele Ferdinand, împotriva oricăror legături şi interese, s-a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a făcut jertfă alături de el, a izbândit cu el. Prin aceasta, el este mare şi nemuritor.”

   Încă o dată, prin cele 2 figuri monarhice modelare,ŞTEFAN CEL MARE şi FERDINAND  -  se întăreşte ideea lui CZC despre al 3-lea mod de conducere a unei ţări: prin rezonanţa cât mai perfectă dintre SPIRITUL NEAMULUI şi SPIRITUL CONDUCĂTORULUI NEAMULUI, pe linia eternităţii destinului neamului, pe linia împlinirii MISIUNII SACRE A NEAMULUI(Învierea Spirituală şi înfăţişarea la Tronul Divin).

       Această formă de conducere, nouă, şi totuşi prezentă, inconştient, ca sclipire, în linia istorică a multor neamuri  -  e, de fapt, o stare spirituală, comună CONDUCĂTORULUI şi NEAMULUI:”este o stare de iluminare interioară. Aceea ce, odinioară, era zăcământ instinctiv al neamurilor, în aceste momente (n.m.: perioada interbelică) se reflectează în conştiinţe, creând o stare de unanimă iluminaţie, întâlnită numai în marile experienţe religioase. Această stare , pe drept, s-ar putea numi: o stare de ecumenicitate naţională(s.CZC)(PL, pp. 334-335).

      Un popor în întregimea (s.CZC) lui  ajunge la conştiinţa de sine, la conştiinţa rostului său şi a destinului său în lume. În istorie n-am întâlnit la popoare decât sclipiri de o secundă. Din acest punct de vedere, azi ne găsim în faţa unor fenomene naţionale permanente.

   În acest caz, şeful nu mai este un”stăpân”, un”dictator”, care face ce vrea, care conduce după bunul plac.

   El este  expresia acestei stări de spirit nevăzute. Simbolul acestei stări de conştiinţă.  El nu mai face ce vrea. El face ce trebuie. Şi este condus: nu de interese individuale, nici de cele colective, ci de interesele naţiunii eterne(s.CZC), la a căror conştiinţă au ajuns popoarele.   În cadrul acestor interese şi numai în cadrul lor îşi află maximum de satisfacţie normală şi interesele personale şi cele colective.”

   Comparând pasajele despre monarhie cu cele despre ecumenicitatea naţională, observăm similitudini: în viziunea lui CZC, monarhia de drept divin se impune, ca un “culoar” al neamului spre Dumnezeu. Sub rezerva stării spiritual-religioase de ecumenicitate naţională: monarhul să fie expresia dinamică a MISIUNII NEAMULUI. Atunci, nu se mai pune problema dichotomiei sociale conducător-conduşi  -  căci poporul şi conducătorul intră, amândoi, în raport egal de subordonare faţă de GLASUL MISIUNII SACRE A NEAMULUI.

                                       *                   *                   *

 

                    k - JUSTIŢIA: AL TREILEA STÂLP AL FIINŢEI ŢĂRII

 

   În JUSTIŢIE , alt atribut al divinităţii(alături de purtătoarea ADEVĂRULUI ABSOLUT, creatore a lumii şi creatoare a  credinţei în mântuirea mihaelic-spirituală a lumii)  -  CZC are, la începutul vieţii sale şi experienţelor social-mistice  -  o încredere deplină. O declară în repetate rânduri  -  CZC  crede în reflectarea(fie şi aproximativă) a structurii ordonatoare cereşti(Logos Divin)  -  în structurile  , tot mai obscure şi mai nesigure, ale zonei terstre-cezarice:

   (CM, p. 16)”Vă veţi supune măsurilor justiţiei, în  ale cărei virtuţi am crezut şi vom crede nemărginit.”

   Dar în IJ, P. 20,CZC afirmă, după amarele experienţe ale proceselor nedrepte şi ale şi mai nedreptelor torturi şi încarcerări:”Justiţia care judecă după “ordin”, şi nu după conştiinţă, nu există.”

   Autodesfinţarea JUSTIŢIEI , ca idee divină reflectată pe Pământ  -  este, în fapt, doar o intrare în eclipsă( faţă de simţirea umană) a ideii divine, prin păcatul uman de a distruge relaţia JUSTIŢIE-CONŞTIINŢĂ(SPIRIT).Când justiţiarii Pământului transformă. Exclusiv şi josnic, IDEEA DIVINĂ(fie şi aproximativ reflectată în mediul terestru), în idee cezarică, supusă formelor MATERIEI, printr-o slugărnicie fără margini faţă de forţele ahrimanice şi prin trădarea totală faţă de SPIRIT  - JUSTIŢIA nu mai face altceva decât să se alăture forţelor ARHEULUI IUDA, care coordonează CALVARUL, ordonează-structurează drumul spre PISCUL TRANSFIGURATOR AL GOLGOTEI. Indirect, deci, nedreptatea pregăteşte dreptatea absolută, ca în cazul tuturor contrariilor universale (ca întunericul care pregăteşte ivirea luminii, demonul care ispiteşte, pt. a încerca sufletele şi a le oţeli pe calea îndărăt spre PARADIS etc.). Dar direct, JUSTIŢIA suferă un proces ruşinos de înjosire în mlaştina forţelor entropice, a forţelor malefice-ahrimanice. JUSTIŢIA a clacat, a cedat( total, cel puţin în aparenţă), subordonându-se ofensivei maleficului.

                                                  *                 *               *

 

                             l -  ARMATA: AL PATRULEA  STÂLP AL FIINŢEI ŢĂRII

 

   ARMATELE CEREŞTI se reflectă în armatele terestre. Îngerii-legiuni ar trebui să alcătuiască, pe Pământ, armatele-legiuni. CZC, absolvent al unui liceu militar de elită, admiră, până în ultimele sale clipe, ARMATA, CA IDEE DIVINĂ(simbol al rezistenţei contra RĂULUI).

   (IJ,p. 28)”Aştept să vină mâncarea(...) Vin  totdeauna locotenentul de serviciu şi plutonierul. N-au voie să vorbească cu mine(n.m.: CZC avea un logos convertitor, prin însăşi esenţa lui). Dar se poartă, atât ei, cât şi comandantul închisorii, cu o delicateţe care, pt. mine, este o mângâiere. Ostaşul, săracul, făptură superioară (n.m.:CZC consideră că OSTAŞUL, prin misiunea sa combativă în favoarea NR, pt. care, oricând, e gata să se jertfească,  şi fiind de extracţie socio-morală mult apropiată de Sufletul NR  -   înglobează, obligatoriu, şi ceva din esenţa metafizică a SPIRITULUI UMAN GENERAL-COMBATIV: ostaşul, deci, este mai pur spiritual, mai puţin corupt şi pervertit spiritual , decât cei aflaţi prea aproape de mediul socio-politic), care-şi face datoria corect , executând cu stricteţe ordinele primite, dar în ochii căruia nu vezi nici o pornire de răutate(n.m.: cum se vedeîn ochii apărătorilor intereselor cezarice : jandarmii...). Eleganţa sufletească. Şcoala armatei române.

   Ce frumos e!(s.a.)”

   FRUMUSEŢEA pe care o remarcă CZC este, de fapt, reflexul luminii celeste, reflexul mult mai clar al ideii cereşti de armată arhanghelică. O lumină divină mult mai complet asimilată, după opinia lui CZC, decât de către celelalte instituţii –stâlpi ai existenţei ţării.

   Iată şi apelul adresat, de CZC, SOLDATULUI(CM, p. 8):

   “O Românie Nouă nu poate ieşi din culisele partidelor, după cum România Mare n-a ieşit din calculele politicianilor, ci de pe câmpiile dela Mărăşeşti şi din fundul văilor bătute de grindina de oţel.

   O Românie Nouă nu poate ieşi decât din luptă.Din jertfa fiilor săi.

   Deaceea nu politicianului mă adresez astăzi. Ci Ţie, Soldat. Înalţă-te. Istoria te cheamă din nou. Aşa cum eşti. Cu mâna ruptă. Cu piciorul frânt. Cu pieptul ciuruit. Lăsaţi-i pe neputincioşi şi pe imbecili să tremure.

   Voi daţi lupta cu bărbăţie(...)”.

   CZC subliniază spiritul de autosacrificiu, instinctul de autosacrificiu, percepţia nevoii metafizice de autosacrificiu, în beneficiul Spiritului Neamuli Sfânt, instinctul de plasament fiinţial, în zonele specifice autosacrificiului pt. Neam şi Ţară(câmpia de la Mărăşeşti “şi fundul văilor bătute de grindina de oţel”  - adică plasarea combativă, neînfricată, cu conştiinţa misiunii metafizice de împlinit, chiar în zona demonului, a forţelor VĂII, forţele distructiv-ahrimanice) -  sublinisză toate aceste calităţi , ca fiind intrinsece calităţii fiinţiale de ostaş-soldat. A FI OSTAŞ-SOLDAT= A FI  IDENTIFICAT(TEMPORAR) CU NR ÎN DINAMICA LUI ISTORICĂ.

   Şi totuşi, câte necazuri n-a avut adevărata legiune luptătoare pt- HRISTOS, aceea a iniţiaţilor spiritului  - cu forţele armatei (relativ)”cezarice”!De multe ori ( în Basarabia, mai ales), soldaţii s-au alăturat (nefirească  alăturare,în logica  socio-sacrală...) jandarmilor(mult mai predispuşi”cezarismului”, prin însuşi statutul lor de forţă represivă) , pt. a reprima atât marşurile legionarilor(care aduceau Logos-ul sacru ţăranilor, oamenilor simpli şi curaţi sufleteşte), cât  şi cuvântările, Logos-ul lui CZC. De câtă eleganţă sufletească şi de câtă generozitate înmărmuritoare dă dovadă CZC, trecând cu buretele peste cezarismul(reativ) al armatei(al ofiţerilor armatei, mai cu seamă)  -  şi scoţând în evidenţă DATORIA pe care armata şi-o îndeplineşte, în condiţii de imparţialitate, de patriotism, departe de RĂU. (Şi totuşi, nu prea departe  -  căci, mai mult decât Justiţia   -   Armata este sub”ordin”...Şi ordinul vine de la nişte guvernanţi trădători de interes şi spirit naţionale... Dar, iarăşi, CZC nu consideră că se poate compara ARMATA , care a apărat cu viaţa şi sângele soldaţilor şi ofiţerilor ei, NEAMUL şi ŢARA , de-a lungul istoriei  -  cu celelalte instituţii ale statului român  -  JUSTIŢIA, PARLAMENTUL etc.  -  care, deşi puteau să se alieze cu forţele Binelui pt. BINELE NAŢIONAL, deşi stătea în puterea lor să facă mult bine NEAMULUI şi ŢĂRII  -  ele au trădat, s-au aliat cu forţele RĂULUI, împotriva propriei ţări, împotriva propriului NEAM: n-ar fi fost drept, din partea lui CZC, să uite această diferenţă esenţială dintre ARMATĂ  -  şi ceilalţi... Chiar comandantul suprem al CREDINŢEI ROMÂNEŞTI, patriarhul României, trădase BINELE ROMÂNIEI).

   Aminteşte-ţi, cititorule, din capitolele trecute ale cărţii acesteia, că CZC afirmă(PL, p. 312) că  legionarii vor primi moartea doar când vor veni spre ei , în munţi, batalioanele şi regimentele româneşti  -  într-o euharistie cosmică, ARHEUL SPIRITULUI NR(legionarii)  îşi vor împrăştia sângele, din piscurile munţilor  -  atunci şi numai atunci(când vor sosi OSTAŞII ROMÂNI) îşi vor împrăştia, din înaltul munţilor, SÂNGELE MÂNTUITOR(prin nevinovăţie perfectă), peste capetele şi sufletele românilor.

   Sunt morţi şi înfrângeri transfiguratoare. Căci, cum îl citează CZC pe N.Iorga(Iorga, cel de pe când jurase credinţă către NR şi încă nu abdicase de la crezul naţional): ( PL, p. 296)”Sunt înfrângeri şi sunt morţi cari trezesc un neam la viaţă  -  după cum sunt şi biruinţe dintre acelea care-l  adorm.”

  Frumoase şi înţelepte cuvinte! De ce le-o fi uitat, oare ,Iorga, atunci când s-a alăturat prigonitorilor şi răstignitorilor lui CZC  -  atunci când a renunţat la sublima percepţie metafizică asupra ARHANGHELULUI NEAMULUI ROMÂNESC ?

                                                   *                *                 *

 

                       m - MARTIRIUL ŞI ŞOVĂIALA CEZARICĂ

 

  N-aş vrea să trec peste un episod care poate să confirme, din nou, vizionarismul iertător al lui CZC  -  legat, de data aceasta, de o altă armată  -  cea pur represivă, exclusiv represivă, sălbatic represivă: JANDARMERIA. Jandarmii, alţi executanţi cezarici, sub ordin mai straşnic decât soldaţii  -  şi fără datorie autosacrificială, fără a fi rezumate (teoretice, măcar) ale NR. Aparent, oameni simpli, care îndeplineau  porunci de sus, al căror sens îl intuiau ca fiind malefic. Ordinul e ordin, în jandarmerie ca şi în armată -  dar jandarmii se angajaseră de bună voie întru cezarism, făceau slujba lor cezarică  pt. bani  -  iar nu pt. că fuseseră recrutaţi în numele BINELUI şi al apărării acestui BINE al Ţării şi al NR istoric. Nimeni nu te obligă să te faci călău : este o opţiune personală, pornită, de obicei, din considerente pecuniare, iar nu patriotice. Schingiuirile jandarmereşti, de-a dreptul drăceşti, nu pot fi scuzate de nici un ordin primit. Mai curând cerşeşti în rând cu leproşii, decât să devii cea mai oribilă unealtă a Satanei. (Tot aşa de adevărat este că Dumnezeu lasă, pe Pământ, anumite entităţi, numite popular”bătaia lui Dumnezeu”: nu e cazul jandarmilor, care erau şi sunt”bătaia cezarului”). Căci jandarmii nu erau şi nu sunt chemaţi să facă ORDINE( acea Ordine, cu mdel în ierarhiile cereşti), întru binele obştesc  -  ci slujeau şi slujesc şi vor sluji nişte interese personale, politice, josnice, de o meschinărie greţoasă şi hidoasă.

   Şi totuşi, în rândurile de mai jos e vorba de depoziţia jandarmului SÂRBU(IJ,p. 88), făcută în faţa comisiei investigatoare a Curţii de Casaţie din Bucureşti, în noiembrie 1940. Jandarmii aveau poruncă să-i suprime fizic pe CZC şi ai lui)cei 3 Nicadori şi pe Decemviri), prin sugrumare,în 2 dube( 10 legionari într-o dubă, 4 în cealaltă: CZC era în duba cu 10 legionari, în prima maşină).

  “Ajunşi în dreptul pădurii Tâncăbeşti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna sa electrică, stingând-o şi aprinzând-o iarăşi, de 3 ori.

   Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce n-am executat nici unul(s.a.). Atunci, maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate.

   Acolo maiorul Macoveanu fusese mai autoritar: legionarii fuseseră executaţi.

   Căpitanul(CZC) şi-a întors puţin capul către mine şi  mi-a şoptit:”Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei.”  Dar în aceeaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat această rugăminte, mr. Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi, păşind înăuntru, cu revolverul în mână, a rostit printre dinţi:”Executarea!”

   La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile...”

   De remarcat “profesionalismul” de călăi al jandarmilor...Aveau ceva experienţă în mânuirea ştreangului de călău...

   Revin, însă. Momentul acela de ezitare în executarea ordinului arată clar că autoritatea morală a lui CZC,  pe de o parte, şi conştiinţa, câtă mai era, a jandarmului(care e supus tot datoriei  cezarice, caşi ostaşul)  -  au avut un cuvânt mai greu de spus(un moment doar, e adevărat), decât STÂRPITURA MORALĂ. Călăul a avut un moment de insubordonare faţă de CEZAR  -  şi de subordonare, implicită, faţă de HRISTOS.(De aceea, presimţind, sau ŞTIIND, LA MODUL VIZIONAR, CZC îl apelează pe SÂRBU: “CAMARADE”  -  adică: “potenţialule om întreg”, “potenţialule evadat din zona satanică”). Momentul acesta putea să-l coste viaţa pe călău.    Dar acest moment a existat efectiv. Acest moment poate fi socotit, fără exagerare, temelia creaţiei lumii noi, spirituale: dacă nişte ticăloşiţi şi împietriţi la suflet( aminteşte-ţi, cititorule, de tâlharii răstigniţi de-a stânga şi de-a dreapta lui HRISTOS), cum erau jandarmii , hârşiţi prin executarea atâtor ordine nedrepte, diabolice, criminale  -  au putut avea acest moment(vai, cât de scurt moment...) de Revelaţie, sau de început de Revelaţie(oricum, ceva ce i-a scos din fiinţa lor josnică, cotidian-josnică)  -  atunci ceilalţi oameni, cu mult mai puţin dependenţi de puterea cezarică, perversă şi coruptă, oare nu-l vor avea? Şi nu un moment  -  ci viaţa întreagă, pusă sub semnul DRAGOSTEI, şi nu sub cel al CRIMEI?

   E drept că jandarmii români, prin executarea slujbei lor, care-i punea des în situaţii odioase  -  mai văzuseră legionari torturaţi, omorâţi  -  şi comportamentul victimelor era identic cu cel al primilor creştini persecutaţi, aruncaţi la fiare , sau iluminând, cu focul trupurilor lor aprinse, grădinile cezarice: cântau imnuri ale legiunilor cereşti, pe când carnea lor era răscolită de lovituri, pe când mureau. Şi jandarmii îşi spuseseră aceste minuni, unii altora.Şi se puseseră pe gânduri...Victimele lor erau fiinţe mult mai apropiate de Dumnezeu, decât de Materie. “Îmbrăcaseră cămaşa morţii”, cămaşa reînvietoare a lui HRISTOS-MÂNTUITORUL  -  atunci când intraseră în LEGIUNE.

   E drept că un maior-călău, Dinulescu, s-a împovărat sufleteşte printr-un al 2-lea ordin  -  care n-a mai lăsat altă alternativă jandarmilor decât propria moarte. Şi ei, jandarmii, nu erau instruiţi pt. moarte şi victorie cerească, aşa cum erau instruiţi legionarii, în CUIBURIELE PENTRU PREGĂTIREA ZBORULUI SPIRITUAL

   Dar  -  a existat acel moment...

   Dar, e clar, jandarmul, ca şi ostaşul român, este trup din trupul NR. Este o parte, mai bună ori mai rea(de obicei, mai rea). Şi NR nu e făcut şi născut să fie călăul  NIMĂNUI. Dacă ajunge la crimă, ajunge printr-o înjosire sistematică, prin mecanisme de sus, ce-l depăşesc  -  şi-i depăşesc, parţial, responsabilitatea umană. Parţial, căci, încă o dată, schingiuirile sau aruncarea, de vii, a unor legionari, în foc(vezi cazul VICTOR DRAGOMIRESCU)  -  INTRĂ SUB INCIDENŢA RESPONSABILITĂŢII INDIVIDUALE!.

   Depoziţia jandarmului SÂRBU  -  şi MAREA EZITARE DE A FI CĂLĂU  -  a spălat, într-o  oarecare măsură, după opinia mea, vina lor, a jandarmilor de rând, aflaţi sub ordin  -  vina de a-l fi asasinat mişeleşte, prin strangulare laşă, pe cel care a făcut , o viaţă întreagă, apel la SABIA CAVALEREASCĂ ALBĂ, la SABIA DE FOC A ARHANGHELULUI. Pe întrupatul ARHEU AL SPIRITULUI NR.

   Iudeo-francezul Herenger recunoaşte, în 5 ianuarie 1939, că asasinarea josnică a lui CZC a fost, în fapt, răzbunare iudaică: (IJ, p.90)”Două puternice lovituri, care în modul lor deosebit amintesc de drumul( spre răzbunare) prorocit de către Isaia, au izbit , în ultimul an, conducerea antisemitismului românesc.

   (...) În mai a fost răsturnat de la putere neînsemnatul Goga(n.m.: O.Goga a fost demis ca urmare a presiunii exercitate de evreimea internaţională  -  şi a muritîn condiţii încă neelucidate)(...)

   Şi mai recent, veni rândul rivalului său, CORNELIU CODREANU, un bandit şi provocator de nelinişti. (n.m.: un “bandit” cu care şef-rabinul DAVID ŞAFRAN a avut o discuţie de peste 2 ceasuri, pe când legionarii nu aveau nici o putere şi relevanţă politică  -  o discuţie de o profunzime şi intensitate spirituale excepţionale  -  la 11 februarie 1937  -  de observat tonul de crâncenă ură, folosit de către Herenger; când îl numeşte pe CZC: “un bandit şi provocator de nelinişti”  -  şi faptul că aşa-zisa”linişte”, adică paralizie a personalităţii naţionale româneşti, ar fi fost foarte pe placul d-lui Herenger, şi  dorea  ca această “LINIŞTE” să fie adusă prin cea mai strigătoare la cer şi odioasă oamenilor  -  CRIMĂ!) . El, împreună cu 13 dintre principalii săi aderenţi, a fost ciuruit de gloanţele jandarmilor care au avut sarcina ca pe deţinuţii din temniţă să-i transfere pe lumea cealaltă, fără formalităţi inutile “.(s.a., n.m.: iată ce expresii “pacifiste”  găseşte iubitorul de oameni Herenger, care, la fel ca orice mason, numeşte”bandiţi” pe toţi cei care nu se supun orbeşte procesului de îndobitocire în masă a popoarelor-neamuri: a asasina în favoarea evreimii internaţionale= a  transfera pe lumea cealaltă, fără formalităţi inutile...Prin astfel de ironii cinice, sinistre şi sordide, certamente, vă veţi asigura, totdeauna, iubirea întregii omeniri terestre, d-lor plutocraţi iudaici...).

   Cinismul şi josnicia lui Herenger, în exprimarea nu doar faţă de nişte morţi, ci faţă de un asasinat de un grad de mişelie extrem  -  nu merită calificative. Herenger denumeşte această crimă( el este convins că nu e vorba de gloanţe, cum spune comunicatul oficial, de care Herenger îşi bate joc), “în mod deschis, ca o răzbunare a vechiului Dumnezeu al evreilor, Iehova, şi ca un motiv de triumf şi bucurie pt. întreaga evreime.” Cum poţi cere cavalerism, în atitudinea faţă de adversar( şi un adversar spiritual!)  -  EVREULUI- GOLEM, EVREULUI METAFIZIC?

   Citatul de mai sus a fost extras din revista americană”The Liberty Bell. Voice of America’s new Revolution”, sept. 1977  -  care reproduce, la rândul său, declaraţia lui Herenger, din ziarul evreiesc “Israel”, din Cairo, din 15 ianuarie 1939.

   Păcatul să cadă, în principal, asupra celor care au comandat asasinatul  -  şi, mai puţin , asupra simplilor executanţi sub ordin.(Dar evreii sunt obişnuiţi, de la GAVAFTA, să azvârle sângele victimelor asasinate, asupra capetelor copiilor lor...). Şi cuvântul lui CZC, ultimul din testamentarele IJ, să rămână valabil în eternitate, pt. orice român creştin:”Dar Dumnezeu vede şi va răsplăti.”

                                                 *                *                  *

                        n - RĂZBOIUL METAFIZIC ŞI DOMNUL IULIU MANIU

 

   Conştiinţa vizinară a lui CZC a  oprit o violenţă care, în condiţii de non-vizionarism, devenea absolut legitimă  -  şi a oprit războiul civil, a oprit ca România să devină o Spanie însângerată : (IJ, pp. 71-72)”Noi nu voim să întrebuinţăm violenţa(...) Ceasul biruinţei noastre încă n-a sosit. E încă ceasul lor.” Ceasul demonilor.

   Şi dispoziţia scrisă, răspândită verbal către şi printre legionari:”Intraţi pe linia EVANGHELIEI. Linişte şi ordine desăvârşită şi să nu facă nici o prostie.”

   Crezul legionar exclude total cearta, războiul fizic  -  impunând RĂZBOIUL METAFIZIC, al CREDINŢEI şi al TĂRIEI DE CARACTER:

  (CM, p. 128)”Cred în învierea României, prin Legiune.

   Primesc orice lovitură.

   Îndur cu bucurie orice chin.

   Dar, cred în Biruinţa şi Mântuirea Legionară a NR.

   Deci, nu ceartă, nu răsboaie, nu discuţii contradictorii, ci prin mărturisirea :”Aşa cred eu”, “D-ta poţi crede cum vrei.”

   (...)Va veni o zi când cei ce v-au făcut nedreptate se vor ruşina şi se vor simţi umiliţi.”

   În ciuda oricăror aparenţe social-politice, adevărul şi numai adevărul spusu-l-a, prin ultima frază, CZC. Aceasta e puterea spirituală legionară adevărată: să determine ruşinarea şi umilinţa dezertorilor din tabăra BINELUI CRISTIC. Să determine TRANSFIGURAREA MORALĂ A VRĂJMAŞULUI. Totul e coerent şi evolutiv în RĂZBOIUL METAFIZIC AL LUI CZC: au rămas în urmă, depăşite, atitudinile de CAVALERI TEREŞTRI, cu aspiraţii, doar , metafizice, din cazurile VERNICHESCU, STELESCU, DUCA. S-a trecut la faza pur metafizică(iar CZC încearcă din răsputeri să se debaraseze de exoterici, şi să rămână doar cu esotericii, care să nu mai compromită Legiunea prin fapte impulsiv-cavaleresc-terestre). Războiul pur metafizic, dus de CAVALERII METAFIZICIENI, prin întărirea interior-spirituală a iniţiaţilor-legionari. Spiritul legionar, şi nimic altceva, va avea forţa să transfigureze lumea, şi să-i  pună pe dezertori  faţă în faţă cu oglinda propriei lor conştiinţe. Iar pe GOLEMI  -  să-i dezvăluie ca GOLEMI. Iar lumea să nu se mai supună GOLEMILOR, ci MORALEI LUI HRISTOS.

   Bătrânul IULIU MANIU, adversar declarat, ireconciliabil şi înverşunat, al poziţiei lui CZC, vis-a-vis de DEMOCRAŢIE  -  chiar dacă şovăitor, chiar dacă prea tolerant, mult prea tolerant, faţă de STÂRPITURA MORALĂ, a vut cavalerismul de a-i lua apărarea , sincer, simplu şi curajos, lui CZC  -  de fapt, a avut tăria de caracter să recunoască în CZC, măcar parţial, pe CAVALERUL CRUCII ŞI AL NR.

   (IJ,pp. 83-86)(Depoziţia D-lui Iuliu Maniu în procesul D-lui CZC -  text final depus în Bucureşti, 24 sept., 1938)”Într-adevăr, ideologia noastră şi a dvs.(CZC) sunt direct opuse şi nici nu cred că există în ţara noastră două partide de o adversitate ideologică mai mare decât ale noastre.

   Partidul nostru este un partid democratic şi în special eu sunt un adevărat fanatic al democraţiei(...)

   Or, Garda de Fier este totalitară, în contra democraţiei, este pt. un fel de dictatură. Or, eu sunt un fanatic adversar al dictaturii, sub orice formă s-ar prezenta ea(n.m.: tot se vorbeşte de “fanatismul”legionar: iată că, din propria declaraţie a d-lui I.Maniu, el, liderul democraţiei româneşti, se proclamă, fără nici un dubiu, FANATIC...Ceea ce pune serios sub semnul întrebării conotaţiile, mereu negative, demonizante, care se dau azi,ca şi ieri, cuvântului fanatic).

   Nu l-am cunoscut pe d-l Codreanu până am făcut pactul de neagresiune. Am urmărit însă cu atenţie activitatea şi atitudinile-d-sale. Am putut constata, din partea d-sale, sinceritate în acţiune, consecvenţă şi tenacitate, calităţi care se găsesc atât de rar în viaţa noastră politică şi la conducătorii vieţii publice(s.a.).Pt. aceste motive, i-am întins mâna cu încredere şi plăcere(...)

   D-l Codreanu , ca şi mine, crede că pt. o viaţă sănătoasă naţională de Stat este absolut necesară respectarea demnităţii naţionale(s.a.)(...)

   D-l Codreanu crede, ca şi mine, că ideea naţională este factorul vital în propăşirea unei naţiuni(s.a.)

D-sa crede, ca şi mine, că Statul, cu toată puterea sa, trebuie să perfecţioneze calităţile fără seamăn de frumoase ale poporului român susţinător de stat, şi să-i dea posibilitatea ca, punându-i-se la dispoziţie mijloacele materiale, culturale şi sociale, să-şi poată îndeplini misiunea pe care o are în această parte a lumii(s.a.)

   (...)Afară de aceasta, d-l Codreanu este de aceeaşi convingere cu mine, că, fără a respecta regulile de corectitudine în viaţa particulară şi publică şi fără a ţine seama de morala creştină, nu se poate asigura de dăinuirea unei naţiuni, şi că părăsirea acestora ar însemna şi pt. poporul nostru, ceea ce a însemnat şi pt. multe popoare din trecut: distrugere şi pieire. Pt. aceasta suntem de acord în tendinţa de a impune în viaţa particulară, socială şi publică, corectitudinea, onoarea şi morala creştină, pe care astăzi  -  cu durere  -  atâţi o calcă(s.a.)”

   “(...) (n.m.: respingând acuzaţiile care se aduceau Gărzii de Fier, că ar fi o mişcare conspirativă, ocultă sau clandestină): “În campania electorală am dat de organizaţii ale Gărzii de Fier, care se manifestau pe faţă, cu mare combativitate, făcând manifestaţii făţişe şi energice(s.a.).”

   Personal, nu cred că această atitudine, de perfect cavaler, pe care a avut-o Maniu la procesul intentat lui CZC  -  “l-a pus bine”, pe primul, cu iudeo-masoneria, sau că ar fi fost încântată cumva evreimea de preceptele comune ale celor 2 lideri spirituali (ceva mai puţin spiritual Maniu-fanaticul democraţiei parlamentare...) ai acelui moment istoric românesc. Pe de altă parte, nu-mi pot reprima regretul că lipsa unor aptitudini metafizice speciale l-a oprit pe Maniu să înţeleagă în care parte este BINELE ABSOLUT, DIVIN  -  privând, astfel, FRONTUL RĂZBOIULUI METAFIZIC de spada încă unui vrednic cavaler  -  căci Maniu rămâne un om de o onestitate şi corectitudine de excepţie. Iuliu Maniu ar trebui să devină un model de bună-credinţă pt. oamenii cinstiţi de azi  -  faţă de  PROBLEMA CZC  -  chiar dacă aceştia, ca şi MANIU, n-au dispoziţii speciale metafizice, pt. a pătrunde, până la capăt, MĂREAŢA OPERĂ MIHAELICĂ, solară, a lui CZC, pe acest Pământ.

   Iată motivele pt. care CZC a preferat să-i susţină pe ţărăniştii lui Maniu, pe liberalii lui Gh. Brătianu şi pe averescani, în alegeri -  decât pe cuziştii trădători şi calomniatori: (CM,p. 16)”Oamenii aceştia (maniu, Gh.Brătianu şi Averescu) nu au credinţele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credinţele noastre,  dar sunt lipsiţi de caracter(s.a.).

   Turcii n-au avut credinţa lui ŞTEFAN CEL MARE, dar acesta i-a preferat înaintea tuturor popoarelor creştine din vecinătate, tocmai pt. că acestora le lipsea caracterul.”

   Nu e creştin şi om cel ce-şi zice creştin şi om  -  ci cel care-l urmează, în spirit şi faptă pe HRISTOS, dovedindu-se, mai presus de semnul formal al CRUCII  -  apărătorul efectiv al MORALEI CREŞTINE(care este semnul esenţial, interior, al CRUCII).

                                               *                *                 *