LOJA IOHANICA ROMANEASCA
| PRIMA PAGINA | INAPOI
Revelaţia Anti-Dharmei şi a Anti-Demiurgiei
Eternul becher. Zeul Thot, Fluturele şi Omida.
Îmbrăţişarea Dragonilor
Nu există instituţie profană şi categorie umană pe care I.L.Caragiale să
n-o fi condamnat pentru încălcarea DHARMEI COSMICE. Dar BISERICA este cruţată de I.L.Caragiale, chiar şi ca
instituţie (parţial) - pentru că I.L.Caragiale (şi, probabil, toţi
membrii lojei iohanice) au convenit asupra faptului că trebuie să existe o
rădăcină emergentă a actului recuperatoriu-reparatoriu - şi aceasta trebuie să fie (şi să rămână)
instituţia sacrală (din păcate, prea solidară cu contingentul degenerării) a
BISERICII. I.L.Caragiale nu a fost un creştin practicant - dar
a respectat cu multă smerenie B.O.R. - în primul rând, pentru Ideea Cristică pe care
o prezerva şi o făcea cunoscută umanităţii răsăritene. Pentru vibraţiile
golgotice, care încă mai reverberează, prin toate “bruiajele”
fenomenalului - înspre sufletele umane, dispuse la orice cameleonism şi compromis cu Satana,
dar, în acelaşi timp, recunoscându-se ca slabe şi neveghetoare (bete, în sensul
vulgar al cuvântului, şi în nici un caz neatingând semantica beţiei
sacrale). Dar I.L.Caragiale ştie că Biserica instituţionalizată a degenerat
grav în ierarhiile ei terestre, prin întrepătrunderea prea strânsă cu – şi proliferarea în -
zona profanului: POP+ escu, DIACON+escu etc.
[1]
De
aceea, Dharma Cosmică a fost
ocultată.
*
Nimeni
nu a observat până acum, după câte ştim noi, că, de fiecare dată când apare în
scenă Cetăţeanul turmentat - el
apare în locul altcuiva. În locul
cui, oare? În locul lui GHIŢĂ PRISTANDA, pe care toţi îl aşteaptă
ca pe un fel de liant al continuităţii evenimentelor din lumea lor. Şi atunci,
oare ce efect are substituţia lui GHIŢĂ PRISTANDA - cu
CETĂŢEANUL TURMENTAT? Un efect normal: şi anume, se produce logica
lumii “lor” ( prin “lor”, desemnându-i
pe cei intraţi în hora-spirală descendentă a degenerării infernale). Ruptura
logicii, a legăturilor evenimenţial-mentale (adică a
evenimentelor aşteptate şi construite mental de oamenii-lume) o numim,
îndeobşte, MIRACOL.
Dar
ce miracol poate produce apariţia
unui beţiv - CETĂŢEANUL TURMENTAT? Fiecare miracol îşi are “naturelul” lui - natura lui, în funcţie de natura interioară, de esenţa producătorului de
miracol. Care este natura CETĂŢEANULUI
TURMENTAT? Starea de beţie, adică de respingere a ordinii stabilite de oamenii
aşa-zişi “treji”.Şi atunci, miracolul produs de el va fi starea de beţie,
dez-ordonarea dez-ordinii mentale şi
morale a structurilor socio-morale: negarea negării - reprezintă tocmai ORDINEA.Da, CETĂŢEANUL TURMENTAT “ameţeşte” mereu, se
clatină mereu, căci lumea în care intră este EA beată, la modul esenţial - este total instabilă, ca şi
puntea unei corăbii în furtună. Furtuna - ca
stare de entropie morală. “Ameţitul” – dezechilibratul AICI - aduce dinafară, dintr-o zonă necunoscută LOR - echilibrul sacral. DHARMA COSMICĂ. Tāpās intens pentru păstrarea dharmei.
Dar
de ce este CETĂŢEANUL TURMENTAT -
paredrul lui GHIŢĂ PRISTANDA? - şi nu al altui personaj din
piesă? Şi aici e posibil un răspuns: naturile celor doi (Ghiţă Pristanda şi
Cetăţeanul turmentat) ar trebui să
fie asemănătoare, căci provin din medii sociale asemănătoare.
Şi
totuşi, I.L.Caragiale demonstrează magistral că nu mediul social contează, ci
starea spirituală determină profilul FIINŢEI (individuale, sociale sau cosmice).
Ghiţă se mulează peste defectele lumii entropizate moral - şi,
cameleon la început, îşi asilează organic entropia morală a lumii pe care o
slujeşte - nu numai că i se subordonează, ci devine
complice, actant de bază (deşi, aparent, subaltern): fără el nu se produce nici
o intrigă de seamă, nici o mişelie mai ticăloasă, nici o intrare sau ieşire de
personaj-actant important - din scenă. GHIŢĂ, cameleon la inceput, devine
RĂDĂCINA INFECTATĂ DE ENTROPIE A LUMII: căci din rădăcina-Ghiţă proliferează “nouă copii, coane Fănică”= nouă capete de balaur, care-l vor
înlocui pe CAPUL-GHIŢĂ. Mentalitatea distructivă a familiei-rădăcină malefică:”Pupă-l în bot şi papă-i tot, că sătulul
nu crede la ăl flămând!”. “VAMPIRISM” pervers, sub pretextul unui “comunism”
agresiv, subversiv.
CETĂŢEANUL
TURMENTAT este complet steril - între parametrii acestei lumi destabilizate moral, degenerate
comportamental, lume care şi-a distrus ritmul şi, deci, şi-a ocultat complet RITUALUL EXISTENŢIAL. Cetăţeanul turmentat - nu
este al acestei cetăţi - ci al CETĂŢII SACRE: IERUSALIMUL CERESC, care va
produce starea celor 1. 000 DE ANI PACE
[2]
: “Eu am o vorbă: o mie de ani pace!”Cameleonismul lui e benefic: el imită
gesturile de intrare, ale lui Ghiţă, în scenă - se preface că bate la uşă de 3
ori - ca buzduganul zmeului..., fluieră de trei ori... Dar fluieratul lui Ghiţă împrăştia
duhoare-miasmele infernale, peste lume, impregnând-o cu nemernicie, dispreţ
total faţă de LEGILE , RITMURILE etc. cosmice. Pe când FLUIERATUL Cetăţeanului turmentat aduce Duhul Echilibrului, îi trezeşte pe adevăraţii
beţivi (îmbătaţi de ispita încălcării oricăror legi, ritmuri etc.
cosmice - prin care deveneau NEBUNII DISTRUCTIVI AI
LUMII). Îi trezeşte şi îi aşază, dacă nu în limitele normale ale FIINŢĂRII
COSMICE - cel puţin între limitele rezonabile,
suportabile, ale existenţei dharmice.
Oricum,
sterilitatea Cetăţeanului Cetăţii
Dharmei se conjugă cu AUTONOMIA sa: el refuză integrarea în structurile dezordinii
acestei lumi. El este “apropitar” - adică, APROPIETOR DE PROPRIA FIINŢĂ şi
PROPRIETAR AL PROPRIEI FIINŢE (Maestru, Stăpân pe Forţele Sinei Cosmice) - şi,
deci, apropiat de CENTRUL SPIRITUAL AL LUMII.
În
momentul când intră în scena nebunilor dezechilibraţi moral - el
IRITĂ, produce disturbări majore: Ştefan Tipătescu, furios, vrea să-l dea
afară, pentru că l-a înşelat în aşteptarea indispensabilului
Ghiţă (adevărat DEMON-Asmodeu, care miroase poftele şi viciile “clienţilor”
săi, şi se dă peste cap pentru a le satisface şi stimula, amplifica etc.) îl
supără pentru că nu-şi spune NUMELE - ci funcţia ocultă: ALEGĂTOR.
În lumea dezechilibrată, NUMA(NUMELE)
este o etichetă sigură, de acoperire - acoperire a aparenţelor, în spatele căror aparenţe Demonul asigură
continuitatea procesului de entropizare.
Un
om fără NUME - este un intrus - ciudat şi periculos, STRĂINUL: care cine-o fi, nu cumva MISTERIOSUL
NECUNOSCUT este DUŞMANUL(Duşmanul Entropiei Demonice,evident!)? Nu ştie nimeni
să reacţioneze, rămân toţi paralizaţi, când nu au aparenţa operabilă în
entropie:ETICHETA-NUME, ca simbol al complicităţii întru entropie. ALEGĂTOR...
E o funcţie enigmatică. Nu cumva îi
alege pe cei buni dintre cei răi? Sau, mai “rău”, nu cumva îi alege pe cei RĂI, pentru a-i distruge, şi
astfel a distruge însuşi RĂUL? A se vedea reacţia de maximă alertă a
Cetăţeanului Turmentat, când Zoe îi scrie numele candidatului (Agamemnon
Dandanache...): Cetăţeanul Turmentat, NON-POLITICOS acum, că a aflat numele STEGARULUI RĂULUI - se
precipită (“foarte grăbit”): “Nu mai e vreme... se-nchide alegerea (Iese ducând
sus biletul)”. Nu cumva biletul dus sus,
ca un steag al demascării, al
trecerii în emergenţă a Răului imers (până
atunci)este sentinţa de ÎNCHIDERE - nu a alegerii, ci a ALESULUI RĂILOR - între limitele Dharmei? Căci în scena finală se observă o “conciliere”
ciudată între Cetăţeanul turmentat şi Nae Caţavencu:”mai ales Caţavencu şi
Cetăţeanul turmentat, care înghite şi sughite mereu.” Ce sunt aceste spasme
stomacale? Nu cumva îngurgitează RĂUL
METAFIZIC - şi-l regurgitează transfigurat - ca
stare benefică (sau relativ benefică)? De observat că din Nae Caţavencu rămâne
un sentimentalist pupăcios, demagog însă
inofensiv - şi, ceea ce atrage atenţia, nu mai poceşte Logos-ul,
în mod extrem derizoriu: se păstrează între limite rezonabile ale
corectitudinii semantice şi sintactice - măcar. Cine ştie dacă nu cumva al doilea “apropiat”
al”apropitarului” nu va fi Demonul Anti-Logos-ului - Agamemnon Dandanache-Stricătorul
Cuvântului-Faptă (sacre)?
A
doua intrare a Cetăţeanului turmentat e contradictorie, prin efect: irită, pentru că, din nou şi mereu, e
aşteptat liantul demonic al NEBUNIEI LUMII(GHIŢĂ) - dar Tipătescu îl foloseşte pe Cetăţeanul turmentat ca ECRAN DE
PROIECTARE a caracterului lui Nae Caţavencu.
A
treia intrare a Cetăţeanului turmentat perturbă total logoreea demagogică ofensivă (şi degeneratoare de
Logos) a lui Nae Caţavencu - îl face total vulnerabil pe MINCINOSUL
OFENSIV, pe IMPOSTORUL OFENSIV , pe BARBARUL în straiele civilizaţiei
Logos-ului - Nae Caţavencu.În prezenţa STĂPÂNULUI
DHARMEI - lipsa de coerenţă, minciună etc. se developează cu o viteză ameţitoare şi total dezarmantă, pentru Demonul Aparenţei. Şi urmează
expulzarea Cetăţeanului turmentat (ca FOETUS AL ADEVĂRULUI) - Cetăţeanul turmentat strigă mereu, obsedant (după ce l-a numit-făcut
CIOCLU AL ADEVĂRULUI pe Nae Caţavencu şi a redus vorbele lui Nae Caţavencu la
dimensiunea lor caricatural-reală: cioclopedică (sughiţul ritualic, exorcizator), comportativă (idem) iconomie (idem) Soţietate care va să zică” - adică: “societatea voastră e un balon de săpun, inutil şi dezagreabil,
iraţional,la fel ca şi această “coadă de şopârlă” verbală:care
va să zică”NEMBRU”. Adică, sinteza într-un cuvânt-urgenţă maximă,
esenţializatoare de Logos:”NU SUNT MEMBRU! Nu sunt membru-mădular, care să
ajute la mişcările distructive ale
Golemului vostru, căruia îi ziceţi, periculos de cinic şi savant: SOCIETATE! De fapt - infern, dereglare gravă a Logos-ului Divin.”
Ultima
dată când apare Cetăţeanul turmentat - îl irită pe Nae Caţavencu,
pentru că nu-l lasă să folosească SCRISOAREA CA ANTI-SCRISOARE - EVANGHELIA CA MOCIRLĂ-BORBOROS.
Acum
abia, Cetăţeanul turmentat îşi mărturiseşte esenţa divină: Cel-fără-nume este,
de fapt HERMES, care sortează oamenii, trecerile istorice, viaţa şi moartea
- el este păzitorul SCRISULUI CA
EVANGHELIE: căci o scrisoare de dragoste (adevărată dragoste) - e o
EVANGHELIE - dovadă, separarea-autonomizarea cuplului
ŞTEFAN-ZOE, în raport cu ROATA DRACULUI, hora mişeilor, din finalul piesei. Iar
când Nae Caţavencu îi spune, şuierând aproape, ca un şarpe-Lucifer:
“Nenorocitule! ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om! „( câtă dreptate
şi câtă neputinţă, în această mărturisire involuntară:Satan nu poate să facă
decât ce a mai făcut:să-l transforme pe DIVINUL ADAM - în
bietul om...) - Cetăţeanul turmentat îi dă replica: “Nu puteam... andrisantul cu
domiciliul cunoscut (arată pe Zoe)”.Adică - nu puteam să mă fac (sau să las
să fiu făcut) OM (om ca “voi”) - câtă vreme esenţa mea morală nu e din
această lume. Nu puteam să fiu om - fiind, în acelaşi timp-zeu. Nu
puteam să fiu om - fiind NEOM (în viziunea lui Nae Caţavencu, a
fi om=a fi sub-om, ne-om - trădător, intrigant etc. - iar în viziunea Cetăţeanului turmentat,a fi om=a fi SUPRAOM). De
remarcat APARENTA pocire a Logos-ului
–Cuvânt, de către Cetăţeanul turmentat: andrisant - e,
de fapt, combinaţia esoterică dintre andros=bărbat (iar Zoe este cel mai masculin personaj al piesei, Cetăţeanul turmentat...) şi sanctus=sfânt (sfinţirea şi
autonomizarea, în raport cu Hora Dracilor, a cuplului Zoe-Ştefan, s-a realizat
prin iubire).Centrul de gravitaţie
al acţiunii lui Hermes e misiunea de legătură între lumi - legătură CORECTĂ, în SPIRITUL moralei, iar nu în FORMA moralei. Ştefan
şi Zoe sunt cuplul mistic-moral - iar
nu monstruoasa construcţie conţinând o tânără şi un bătrân ( - preocupat exclusiv de intrigă şi putere - care n-au nimic de-a face cu Eros-ul ). Nu există nici o scuză “ocultă” pentru
cuplul Zoe-Zaharia (fulgerul “Z”iniţial al numelor lor - fulgerele încrucişate ale zwasticii zalmoxiene!!! - nemarcând
compatibilitatea, ci incompatibilitatea, războiul secret: „ZAHARIA”înseamnă
“Domnul şi-a adus aminte de rugăciunea
mea îndelungată” - adică, mai simplu, ÎNTÂRZIATUL - ontologic). ANDRISANTUL CUNOSCUT înseamnă Erosul împlinit. Adică, şansa de echilibrare a lumii Reînviată.
Dharma restabilită - temporar. De aceea, pentru că e o restabilire temporară - Cetăţeanul turmentat nici nu
dispare - ci întreţine, ocult, în lumea mişeilor,
legături de TEMPERANŢĂ A RĂULUI .
Sărăcia
lui GHIŢĂ e una MORALĂ, în mod covârşitor. Non-sărăcia Cetăţeanului turmentat
nu provine din starea de “proprietar imobiliar” - ci de PROPRIETAR AL LEGII
MORALE:”nu trebuie, onorabile, parale…slava domnului (SLAVA DOMNULUI înlocuieşte
“bălegarul” demonic al “paralelor”…)…apropitar sunt(sughite - deci, face semnul sacru al transfigurarii semantice) alegător ( din nou,
sughiţ-transfigurare)”.
“Eu cu
cine votez?” - nu aduce vreun folos material VOTUL - dar prin vot e desemnat,de “soţietate”,
reprezentantul oficial al RĂULUI - reprezentant care trebuie
exorcizat - sau, măcar, limitat în acţiunea
distructivă.”Eu cu cine votez?” devine, astfel, o formulă magică de demascare a
Demonului.
Poate
părea curios, dar PUTEREA DISTRUCTIVĂ e, mereu, DELEGATĂ: nu sunt puternici cei
care-şi spun puternici şi se arata ca fiind puternici(în materie de
entropizare) - ci aşa-zişii “umili”,”subalterni”.Această
lume nebună i-ar fi depărtat şi înlăturat pe HIPERBOLIZAŢII
MINCINOŞI(Caţavencu, Dandanache etc.) şi pe HIPERBOLIZAŢII DISTRUGĂTORI AI
LOGOS-ULUI - dacă aceştia,”puternicii”, nu şi-ar fi
susţinut şi asigurat puterea prin “mărunţii”,”cenuşiii”,”asmodeii”, demonii
mărunţi - dar, cu cât mai mărunţi, cu atât mai uşor
infiltraţi în conştiinţa lumii, mai uşor adaptabili la organismul moral al
lumii, pe care îl atacă cu agresivitatea “ciocoilor”. Linguşitori,
încurajatori, stimulatori ai viciilor celor “mari”.”Aristocraţii” lăfăiţi
demonic n-ar avea nici o eficienţă - ar fi “toleraţi”, sau chiar
“respectaţi”(în măsura în care s-ar apropia mai mult sau mai puţin de legea
morală).Dar “mărunţeii”, care mereu îşi pun la mijloc “onoarea” şi
“parola” - INEXISTENTE - înşeala şi aduc la exasperare. Invazia microbilor e infinit mai
periculoasă decât invazia elefanţilor! Infiltrarea “pristandalelor”,
Miticilor, Lachilor şi Machilor e mult mai profundă şi mai gravă, în Fiinţa
Umană,ca efect - decât discursurile lui Farfuridi, Caţavencu,
Dandanache - “ELEFANŢII” - demoni distructivi ai Logosului.
E greu să te fereşti de microbii puşi pe atac de „căpătuială” - distrugerea CAPULUI - atacul “pristandalelor” - decît să te fereşti de ŢOAPELE HIPERBOLICE, caricaturi, secate de orice
vlagă vitală - dar care au efecte limitate şi limitatibile.
Probabil că Cetăţeanul turmentat l-a atins în treacăt, cu forţa lui dharmică,
transfiguratoare, pe Dandanache-cel-Feroce (sinteza prostiei hiperbolice
farfuridiene şi a minciunii, jenant-hiperbolice, caţavenciene) - dar, cu ochii mijiţi ai “extraterestrului” moral, îl fixează, îndelung,
pe Pristanda-microbul agresiv şi cameleonul senzaţional - şi
rezultatul e o exorcizare provizorie, prin perspectiva-IRONIE(care înlocuieşte
vrăjmăşia perversă şi mioapă):”Curat constituţional!”.Cât, însă, va dura
efectul exorcistic?
Când
se va „trezi” din normalitate virusul pristandalic - şi
va ataca,sub cuvânt că-i susţine(de fapt, stimulându-le viciile, pentru a le
culege şi consuma, prin SĂRUTUL LUI IUDA, fructele otrăvite) pe Caţavencu şi
Dandanache, viitori Seniori ai Ţoapelor - într-o zonă a Dharmei slăbite, numită România - zonă în careTipătescu, prin Eros, riscă să devină apanajul FEMEII
POLITICASTRU-Zoe, mai mult decât sclav politic şantajat de Trahanache
(Tipătescu are destulă “boierie” în el, pentru a refuza să devină dublura
ţopească a unui CHIRIAC-tejghetarul,”păzitorul onoarei de familist” a lui jupân
Dumitrache...). Dar aceasta e o chestiune pe care o vom dezbate mai aprofundat,
într-un capitol ulterior.
Pristandalele
nu vor ajuge prim-miniştri, ca Dandanache (cf. schiţa ultimei piese a lui
I.L.Caragiale, neterminată) - dar vor face şi vor susţine, din umbră, ca
eminenţe cenuşii şi executanţi nemiloşi - pe prim-miniştri.”Boierii” de
tip TIPĂTESCU sunt prea slabi, în
organismul agresat violent de maleficitate,al societăţii nebune:ei vor fi
eliminaţi - prin uitare,sau prin alienare.Cetăţeanul
turmentat e mult mai aproape, pe o scară a valorilor dharmice - de
Tipătescu - decât de aparentul său semen, GHIŢĂ PRISTANDA.Cetăţeanul
turmentat e aproape şi de Zoe, cea care se consideră “bună” - dar Cetăţeanul turmentat e prea lucid pentru a confunda FEMEIA BUNĂ cu DAMA
BUNĂ:e o prostituată de lux, mânată de demonii puterii, în stare să
părăsească-sacrifice un amant fidel(“ Şi
inţelegi că atunci,când,luptând cu tine, voi căpăta scrisoarea...tot...tot...,
Fănică, va fi isprăvit între noi) - pentru a salva aparenţele de
„damă” din high-life.Din acest punct de vedere, e greu de preţuit sacrificiul
moral al lui Ştefan Tipătescu - când, de dragul lui Zoe, pentru a nu fi
părăsit de femeia pe care o iubeşte conform legilor firii - îşi calcă(cumplit...) pe suflet, pe orgoliul masculin - şi
trece în partea MEDUZEI, reci şi flasce, care e Nae Caţavencu. Singura
compensaţie este speech-ul amar, în
care îşi arde CĂLCÂIUL LUI ACHILE cu ironia dezvăluirilor amare,către
Cetăţeanul turmentat, în legătură cu caracterulnoului şi silnicului, dar total
dispreţuitului aliat Nae Caţavencu:”Ei -
pentru toate astea trebuie să-ţi dai votul lui onorabilul d.Caţavencu...Pentru
aşa alegător, mai bun ales nici că se putea...”Nici nu bănuieşte Tipătescu ce
legatura strânsă(de la exorcizator la exorcizat...) există,într-adevăr, ce
“potriveală”, între Nae Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat...
Tipătescu
nu va putea fi niciodată altceva decât IUBITUL LUI ZOE: nici prefect, nici
“prieten”(şantajat...) al lui Trahanache - nimic. Pentru Tipătescu nu
contează societatea, catastrofele unei societăţi degenerate - nici propria catastrofă de om al societăţii. El suportă
constatativ:”Blestemată politică - un moment n-ai pace” sau:”Unde eşti,
Caţavencule, să te vezi răzbunat...Unde eşti, să-ţi cer iertare că ţi-am
preferit pe onestul d. Agamiţă, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe
puicusorul Dandanache...Ce lume!ce lume!ce lume!” Atât: Tipătescu nu e în stare
să iasă dintre Charibda “modelară” - dintre Caţavencu şi Dandanache...
Pentru
el contează Zoe. Şi nu din narcisism, ci din pornire sinceră. E dur, nedrept şi
crud cu subalternii - arogant cu partenerii şi rivalii,egoist - şi
totuşi - EL IUBEŞTE. Fără, aproape, nici o rezervă.
Iertat va fi, căci mult a iubit...E singurul SENIOR prin comportament, prin
trăiri sufleteşti FIREŞTI, FOARTE UMANE(PLENAR UMANE): necăjit, furios,
turbat - dar sincer! - Senior, deci, nu prin obârşie,
ci prin RANGUL DE OM. Singurul senior autentic, din tot teatrul caragialian.
Ni-l închipuim îmbătrânind, lâncezind trândav, contrariat, trist, într-un
şezlong, în cerdacul unei case provinciale - ETERNUL BECHER VISĂTOR. E
adevărat:şi arogant(mereu...), şi arţăgos, şi egoist (“mascul”, până la ultima
suflare).Dar, măcar, are puterea de a visa, şi are la ce visa - prin împotrivire la lumea maleficizată(nu şi prin victorie - în
nici un caz - căci nu cunoaşte ADAPTAREA LA MODERNITATEA
DEMONICĂ A ARMELOR). Un veşnic neajutorat, neadaptat. Oricum am lua-o - aceasta este foarte mult, îl situează incomensurabil deasupra tuturor GOLEMILOR:Lache, Mache etc. Tipătescu e
veşnic SUPRAVIEŢUITOR, călător din slăbiciune - prin “soţietatea fără
prinţipuri”, căreia nu-i poate da el “prinţipuri”, pentru că nu la are, decât
CA TEORIE: el ştie că totul e nedrept, dar el însuşi nu poate fi, practic, drept - nu
poate fi decât un nevoit complice, neputincios, vag oţios (mai curând decât vag oportunist) - al
Răului - “soţietate”.
S-a
afirmat o inepţie (după părerea noastră), de către un critic al operei lui
I.L.Caragiale - şi anume că acesta şi-ar îndrăgi, simpatiza,
personajele. I.L.Caragiale e în postura legendarului legislator Manu (de unde
numele de Manvantara, pentru perioada existenţei unui rând de omenire, de un anume
rang spiritual) - sau în situaţia judecătorilor din jurul
tronului lui Hades: MINOS, AIAKOS şi RHADAMANTHYS. Trebuie să fie imparţial LA
MODUL ABSOLUT - căci, în cadrul lojei iohanice, are misiunea
sacră de a pune în emergenţă Dharma Cosmică - dezvelind,
astfel, de măşti, chipurile tuturor oamenilor. Este NECRUŢĂTORUL - dar
şi CEL DREPT. Ochiul său arzând luciferic - suferitor şi arogant până la
...Dumnezeu ! - pătrunde, ca un pumnal şi ca o rază, până în
străfundul lutului-Prakrti - căutând
efectele fecundării cu Purusha. El
trebuie să comunice lojei date absolut exacte ale situaţiei spirituale a lumii,
în sec. al XIX-lea - pentru a se putea aplica tratamente
soteriologice adecvate. De aceea, nu are dreptul la sentimentalism, pentru a nu
greşi diagnosticul şi, pe cale de inducţie, pentru a nu greşi terapia.Nu poate
şi n-are dreptul să falsifice, prin atracţie - nimic: el trebuie să fie, după
legea stabilită de AMINUL EMINESCU: ”NEMURITOR ŞI RECE” - “PRIVITOR
CA LA TEATRU”. Poate - mai elocvent decât s-ar cuveni, din pricina degradării potenţialului
spiritual al Logosului terestru. In rest, I.L.Caragiale face din teatru - PRIVIRE DIVINĂ. RADIOGRAFIE DIVINĂ - în vederea aplicării unui
tratament, prin care să fie compensate pierderile de energie
spirituală-Logos - sau devierile de energie spirituală-Logos.
*
Povestirea Triumful
talentului ... (cu punctele de suspensie ale ironiei amare) este, în
opinia noastră, fundamentală, pentru înţelegerea operei lui I.L.Caragiale, din
câteva puncte de vedere - căci problematizează exact toate coordonatele
gândirii lui I.L.Caragiale:
1
– Răul este, ca naştere, echivalentul FACERII LUMII?
2
– Omenirea este, deci, pură şi inocentă - sau nu - în
faţa lui Dumnezeu, vis-a- vis de faptele ei?
3
– Există gregaritate umană supusă
fatalităţii - sau personalitate
umană răspunzătoare - ce-şi făureşte soarta - sau
îşi împlineşte karma?
4
– Dacă este gregaritate - ce o
cauzează - dacă e personalitate - ce o
cauzează, sau ce o anulează, când şi dacă este?
5
–Topica (sintaxa microcosmosului-Logos) este importantă - şi
în ce măsură - iar nerespectarea ei la ce catastrofe
cosmico-spirituale(mai “intime” sau mai evidente) dă naştere?
6
– Şi, ca să încheiem “rond” - care este RĂUL, în sine? Cum arată el, care
e esenţa lui - şi dacă poate fi sau nu combătut? (A se
vedea, în primul rând, expresia ANTIDHARMEI –BIROCRAŢIE).
În
primul rând, remarcăm că totul începe sub semnul lui “A fost odată...” (eminescian
şi profund spiritual-uman) - al mitului, deci al inocenţei primordiale.
Tragem o primă concluzie: la-nceput a fost mitul - deci inocenţa - şi, abia apoi, umanitate. Evident, încă n-am pus problema Răului în taport cu
umanitatea - dar, cel puţin I.Lcaragiale e convins că
FACEREA LUMII şi RĂUL nu intră în raport de concomitenţă.
Şi
ce a fost odată? “Au fost odată-ntr-o şcoală de provincie doi buni
camarazi - Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu.” Adică, au fost
doi germeni umani latenţi - nici buni, nici răi - ci,
încă, puşi sub semnul IDEALULUI AMELIORĂRII - idealului iniţierii spirituale:
SCOALA DE PROVINCIE. Şi încă se precizează DOI BUNI CAMARAZI - părtaşi, adică, la CINA CEA DE TAINĂ A OMENIEI, la euharistia frăţiei
umane.
Şi
acum să privim germenii mai îndeaproape - şi să-i analizăm filozofic:
a
– dacă le redăm originaritatea numelor, ele sunt, în fapt, dublete de prenume
(nume de botez),sau, mai exact, acelaşi dublet onomastic, cu TOPICA
schimbată:ION-GHEORGHE şi GHEORGHE-ION (căci Niţă vine de la Ioniţă - dar
MAHALAUA uită Logosul firesc, magnific - şi-l reduce pe regescul şi
pontificalul ION - la derizoriul diminutival Ioniţă - şi
pe acesta la o “codiţă” năucă, stingheră şi ridicolă: Niţă. La fel şi cu Ghiţă:
vine de la GHEORGHE+iţă - suferind o contragere silnică, întru
derizoriu şi penibil: Gheorghiţă - Ghiţă).
b
– Dar urechea noastră e bruiată de ceva,
şi nu percepe distincţia, deferenţierea - prin TOPICA - ci
urechea noastră nu e în stare să distingă diferenţa. Ce este acest ceva, care
dă impresia gregarităţii absolut indistincte? Simplu: nivelatorul sufix, ucigător de distinctivitate, dar şi de distincţie, de măreţie-magnificienţă (cum
era cazul Amicului X, din Monopol…) : - ESCU. Da,
I.L.Caragiale sugerează că noi, românii, cel puţin - avem “talentul” negativ (antidharmic), viciul indistinctivităţii şi al lenei
spirituale, al somnului germinal
prelungit - sub oblăduirea lui -ESCU.
A
apărut deja Răul în umanitate? Noi credem că da. Sub acest sufix al suficienţei, al lenei spirituale, al complacerii în
comoditate şi pasivitate spirituală - -ESCU - fojgăie DEMONII DEGENERATIVI. Tot ce este
–ESCU şi nu se luptă serios să nu mai fie UN OARECARE -ESCU, ci să-şi impună personalitatea,
LUCRAREA PERSONALĂ - este “clientul diavolului”. Un diavol mai
mare sau mai mic, după caz, evident.
c
– Dar, privind germenii umani, prin NUMA-NUMELE - denominativul lor - observăm că TOPICA este, realmente, o SINTAXĂ a microcosmosului-Logos.
ION-GHEORGHE nu poate fi acelaşi lucru cu GHEORGHE-ION. A pune pe primul loc
ION-ul (despre care A.Bucurescu spune că e sinonimul tracit al lui ORFEU, şi
despre care tradiţia sacră spune că este IANUS, cu doi ION-i-BOTEZĂTORUL şi EVANGHELISTUL, JUSTIŢIA şi
MIZERICORDIA - Ion fiind REX ET PONTIFEX, Păzitor al GRAALULUI ) - şi
pe locul doi: GHEORGHE - sfânt solar, agresiv contra Răului-Dragon şi
contra Întunericului - Pământ-Gheea, “lucrător al pământului”, modelator şi exorcizator al
duhurilor chtoniene, ameliorator al Lumii - nu este acelaşi lucru.
Ritualistica Facerii Lumii a impus numele ca Funcţii Divine - Categorii Ontico-Divine. (Nu degeaba l-a chemat Dumnezeu pe Adam să
numească TOATE ale lumii - “aşa că toate fiinţele să se numească precum
le va numi Adam” - Facerea, 2/19: CREAŢIA este rigoare
şi distincţie ). TOPICA pune accente, iar accentele dau ritmul sacru
al Fiinţei Cosmice. La început, deci, au fost:
I
– Orfeul şi Paznicul Graalului, care, “în timpul liber”, dă CURĂŢENIA
PĂMÂNTULUI, ucigând dragoni - şi
II
– Eroul Solar, RĂZBOINICUL în căutare permanentă de demoni-dragoni, pe care
să-i silească la transfigurare în germinatori ai Mamei Geea - şi,
“în clipele libere”, când ION oboseşte, mai păzeşte Graalul, mai veghează
asupra PARAŞABDEI…
Dar
asta “a fost odată”...
Din
păcate, dezvoltarea, depăşirea fazei germinative în istorie a celor doi eroi
solari, degeneraţi la nivelul NUMA - îi dovedeşte degeneraţi, de
fapt, esenţial (şi ca RUPA-FORMA, şi ca
PHISIOS-FUCŢIE). De unde a răsărit, oare, RĂUL? Probabil, din
PROASTA(NEGLIJENŢA) NUMIRE - din Logos-ul degradat, încă de la ipostaza NUMA.
Aceasta
e, în fapt, specialitatea sacră a lui I.L.Caragiale:DEPISTAREA PUNCTELOR UNDE
LOGOS-UL SACRU SE DEGRADEAZĂ - căci, prin aceste puncte, se dezlănţuie
ofensiva Răului în Lumea-Fiinţă.
Şi
atunci, Răul era şi în faza de germene? Nu chiar - căci
ei (cei doi) au fost, întîi, germeni nenumiţi - proiectaţi ca EROI SOLARI (în
planul sacral al Fiinţei-Lume). N-AU AUZIT BINE (degradarea percepţiei PARAŞABDEI) părinţii lor, CÂND
I-AU NUMIT - şi, astfel, i-au aruncat în şuvoiul
descendent al sorţii.
Dar
să vedem, în mod foarte riguros, ce s-a întâmplat:
I
– Niţă se deosebea de toţi (proiectiv,
el ar fi fost destinat unei înalte funcţii sacrale), dar pentru că era
Niţă - şi nu ION, elementul deosebitor e şi el un APENDICE AL FIINŢEI: el trebuia să fie un zeu sapienţial, de tipul zeului egiptean THOT, care
a inventat scrierea: „În anul al patrulea de şcoală, Niţă ajunsese să scrie aşa
de frumos, încât, adesea, puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul
de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie,scris de mână...” Chiar aşa şi era: Niţă era
posesorul-creatorul MODELULUI SACRU al scrierii - iar toate celelalte scrieri nu
erau decât deviaţii, simple încercări-manualităţi uman-vulgare, terestre.
Thot
e supranumit, prin faptul că a transpus Lumea în Hieroglifă (a rezumat-esenţializat la meximum traseele
energetico-magice ale Fiinţei-Lume): INIMA LUI RÉ ( Ammon-Rà, ajuns zeul
solar, suprem, al Egiptului - în Regatul Nou, “regele zeilor”, cu COROANA
DE PENE PE CAP - iar pana este rază şi unealtă de pictat-scris
hieroglife. Adică, de actualizat, pe Pământ, Soarele Sacru. Şi este zeu justiţiar, ZEUL BALANŢEI!!!). Ce-a ajuns
bietul REGE AL ZEILOR, în varianta valahă - prin degradarea la nivelul NUMA (LOGOS SACRU): Niţă? Îi spune
dascălul şcolii iniţiatice: “Fătul meu, tu părinţi n-ai, carte multă nu ţi-e
dat să-nveţi, că nu prea eşti deştept, slugă nu te poţi face (asta mai lipsea
REGELUI ZEILOR!!!), că eşti prea leneş (deus otiosus). Ţi-a dat Dumnezeu un
dar: ai icoană la scris (tradus exoteric: eşti posesorul MODELULUI SACRU AL
SCRISULUI-TRANSPUNERE TERESTRĂ A SOLARITĂŢII ) - ţie cu condeiul ţi-e dat să te
hrăneşti (şi-a păstrat autoenergetizarea divină - dar asta, vom vedea,nu
pre4supune, automat şi păstrarea BALANŢEI moral-divine...). Du-te la Bucureşti
(Anti-Centrul, Anti-Dharma...), acolo ai să intri copist în vreo canţilerie
şi-ncet-încet, cum te ştiu că n-ai purtări prea rele ( dar nici prea bune - BALANŢA scăpătând, demonic...) - cu
vremea ai să-naintezi.” Înaintarea e, de
fapt, retrogradare sacrală - afundare în ANTI-DHARMA .
Ştiind
noi că I.L.Caragiale e un îndrăgostit de parabolele Orientului înţelept - şi
de CAPCANELE SAPIENŢIALE - trebuie să umblăm “ca pe ouă” . Pentru ca “puii semantici” să nu fie prematur ieşiţi
din OUL PRIMORDIILOR. Dascălul-maestrul s-ar putea să folosească, şi el, un
limbaj criptat, iniţiatic. Niţă-Orfanul, prin însăşi indicaţia ORFAN - e o
entitate nepământeană (aşa cum ar fi Kir Ianulea, spre exemplu - numai că venit din direcţie inversă...). “Nu prea eşti deştept” - s-ar putea să fie tot o mască divină: zeii nu sunt “deştepţi” - entitatea lor spirituală, din care se coboară, este atât I-RAŢIONALĂ,
cât şi ANTI-RAŢIONALĂ. Un zeu nu poate fi slugă nimănui - şi
atunci “lenevia” trebuie că este, şi ea, discutabilă: deus otiosus nu se
retrage definitiv din lume, ci “trage cu ochiul”, retras într-o altă
perspectivă a Lumii. Sau, pur şi simplu, posedă ritmul amplu cosmic - care
pare “leneş”, faţă de ritmul amplu cosmic - care pare “leneş”, faţă de
ritmul catastrofal-apocaliptic terestru?
Oricum,
scrisul îi este ICOANĂ - deci are sacralitate modelară, prototipală.
Dar cine să-i priceapă sacralitatea? Doar HELIOPOLISUL, oraşul lui
Amon-Rà. Dascălul îl trimite pe Niţă (post-numitul) în BUCUREŞTI (greşit
crezutul Heliopolis, Centru Lumii, Buricul Pământului). Acolo (crede dascălul) “va înainta” pe AXA POLARĂ,
până la zenit. Sărmanul dascăl - era iniţiat în tainele macrocosmosului - dar
nu şi în tainele INFERNULUI MICROSCOPIC, în tainele ANTI-DHARMEI, din Centrul
Microbilor Lumii...
II
– Dar Ghiţă - ce-i
cu Ghiţă? Ce s-a dezvoltat din germenele, aparent neprihănit, consubstanţial (aparent,
sub semnul anonimatului-ESCU), cu Niţă? “...Pe câtă vreme, Ghiţă scria nu se
poate mai urât, pe lângă că-i era mâna
dreaptă (s.n.) şubredă, fiincă-i degeraseră degetele de mic, n-avea băiatul nici apucătură din ochi la
lucru de piguleală.”
Sub
masca omogenizată a lui -ESCU - diferenţierea categorială se
păstrează.
Credeam
că se observă clar dichotomia, antinomia de personalitate - sub
masca-bruiaj a PARAŞABDEI:-ESCU devine otrava zeilor, nivelatoarea lumii spre
BORBOROS.
De
fapt, I.L.Caragiale vorbeşte, în această parabolă, despre FACEREA LUMII, spre
oblăduirea dubletului unitar, ieşit pe apele primordiale, în chip de FLOARE DE
LOTUS. Niţă este FLUTURELE - Ghiţă este OMIDA (CARE, LA MODUL
SACRAL-DIVIN, ÎŞI INTERSCHIMBĂ FUNCŢIA ŞI ÎNFĂŢIŞAREA - vom
vedea cum se petrec lucrurile cu ei în plan demonic-profan): ei sunt FĂRTATUL
şi NEFĂRTATUL. “Camaradul” de pe FLOAREA DE LOTUS a începutului este Demonul, cu
MÂNA DREAPTĂ (cea demiurgică şi justiţiară) “şubredă”, “degerată” (îngheţată de
fiorul malefic, de zborul invers luciferic, zgârcită ca gheară, pentru a scrie
CARICATURA Fiinţei-Lume, pe când Fărtatul scrie Hieroglifa Magnifică a
Fiinţei-Lume). Nu are concentrare demiurgică, verticalizantă, a PRIVIRII - (“n-avea...
apucătură din ochi”) - ci privire dispersator-înmulţitoare.
Proliferarea demonică.
Şi
cei doi, după ILLO TEMPORE - se despart, în istorie: Ghiţă o apucă spre
tatăl-negustor “cu dare de mână”
(dădea, însă, cu mâna stângă...) - „iar Niţă, copil sărman, a apucat-o spre
capitală” - crezând-o Heliopolis (şi respectându-şi
statutul sacru de ORFAN). Căci aşa i-a poruncit-sugerat DASCĂLUL-MAESTRU.
“Neştiinţa” Dascălului o fi demonică ân sine - sau o probă iniţiatică pentru
Niţă - şi pentru noi?
Bietul
zeu care “slugă nu se poate face” - numai Dumnezeu ştie cum trăişte, în timpul istoric al “concursurilor”
pentru postul de COPIST. MODELUL SACRU ajunge să cerşească de la degeneratele modele epigonice. Atât i-a mai rămas
unui zeu adevărat, în Pseudo-Heliopolis: să copieze ceea ce alţii decid... Căci cine mai
ascultă, azi, VOCEA DECISIVĂ a zeilor?
Şi
sunt 7+1 “ministere” - ranguri de iniţiere (de fapt, de dez-iniţiere-desacralizare,
de degenerescenţă a SĂPTĂMÂNII SACRE - a TEANDRIEI ZILEI A 8-A). Şi, de
fiecare dată, zeul e respins de la postul de copist unde candidează la
concursul de degenerare a scrierii sacre (intuiţia umană îşi oferă o şansă soteriologică, astfel, respngând umilirea
ZEULUI TOTH?). Probabil, astfel trebuie interpretat: nimeni nu mai
are nevoie de SCRIERE SACRĂ şi de PROTOTIPUL EI-PROMOTORUL EI. Adică, nu mai
are nevoie de vizibilizarea-esenţializarea Logosului Sacru, ca Traseu Sacru
(Dao-Tao).Şi de fiecare dată, bietul zeu, “încă nededat cu lumea”, se mâhneşte
(când, de fapt, ar trebui să fie bucuros că nu a intrat în vârtejul
degenerescenţei sacrale:copist al oamenilor dezexaţi): “Şi ce frumos
scrisesem, domnule!”
“Cunoştinţa”
sa e ipostaza ocultă a Dascălului-Maestru - şi pe ea o numeşte, de fapt (in
absentia) “ domnule-domn-maestru” - el, zeul initil şi inutilizabil, de către o
omenire intrată în contra curentului cosmic, în starea de ANTI-DHARMA.
Frumuseţea inutilă este frumuseţea sacră:
ICOANA. Dar oamenii nu mai cred. Ei se
numesc, cinic şi malefic, POP +escu, DIACON+escu, PROTOPOP+escu
etc. - dar NUMA şi RUPA intră în stare de disjuncţie. Căci, mereu, între
prototipul divin şi realizare se vâră “coada
demonului” annihilator, distructiv de relevanţe ritualico-esenţiale: -ESCU.
La
ultima instanţă (a 8-a - teandria) anti-dharmică (“minister”), unde,
probabil, Dascălul îl trimisese pe ocultul Niţă cu misiunea de a restabili DHARMA - se
produce întâlnirea contrariilor (ouroboros-ul îşi înghite coada): Niţă îl întâlneşte-îmbrăţişează pe Ghiţă (şi se
contaminează de BOALA-GHIŢĂ): “Şi din vorbă-n vorbă, află Niţă că tata lui
Ghiţă, după ce a scăpătat, a murit, că Ghiţă a venit la Bucureşti cu o srisoare
de recomandaţie către ministrul din ministerul căruia se ţine mâne concursul,
că ministrul l-a primit foarte bine şi i-a spus că a doua zi, la ceasul fix, să
se prezinte la minister, să ia parte
negreşit la cincurs.”
Ghiţă
a preluat total demonismul tatălui - şi astfel, între Ghiţă şi anti-dharmicul ministru al celui de-al 8-lea minister (instanţa supremă a
dez-iniţierii, a degradării sistematice, şi sistematice a Logos-ului-Fiinţă-Lume)
se produce consubstanţierea:ministrul nu doar “l-a primit foarte bine” - ci
s-a identificat cu Ghiţă. Iar SCRISOAREA DE RECOMANDAŢIE este realizată cu mâna
antidemiurgică, “şbredă” şi “degenerată”: este caricatura HIEROGLIFEI-ICOANĂ.
Este Caricatura JUSTIŢIEI-BALANŢĂ - este rezumatul demonic al Anti-Dharmei - mascat de PLICUL prifan. Un plic poate fi esenţa Erosului “dinainte de
toţi zeii” (cazul SCRISORII PIERDUTE-OCULTATEX, pentru a proba calitatea morală
a Fiinţei-Lume, de către Cetăţeanul turmentat-Stăpânul Dharmei) - sau
poate fi esenţa Infernului-Anti-Dharma. Tot ca o probă de încercare a tăriei morale,
pe Calea-Calvar al Iniţierii (sau Re-Iniţierii).
Îmbrăţişarea
contrariilor (Niţă-Ghiţă) n-a rămas fără efect:”bine”-le spus de Niţă, la
aflarea faptului că Ghiţă-Cel-Cu Mâna-Antidemiurgică va concura cu el, zeul sapienţial, la CALIGRAFIEREA
COSMOSULUI (“Eu ştiu ce mi-a ordonat ministrul” - se traduce prin:”eu îmi cunosc
şi esenţa, şi misiunea” - căci ordinul
ministrului este, de fapt, funcţia anti-dharmică pe care Ghiţă o exercită
în Lumea-Fiinţă) - este urmat de tentaţia demonică, din partea
lui Ghiţă. Să vadă: s-a prins sau nu s-a prins ceva de Niţă, din îmbrăţişarea
lor? Îl tentează cu bani: 3-4 poli (“tu zici că eşti tinichea de tot” - că
ţi-ai pierdut aurul sacral).
În
primă instanţă, Niţă refuză categoric: “să pofteşti la
concurs cu recomandaţia dumitale!”.
Apoi,
apare „cunoştinţa” - ocultatul DASCĂL - care
îi spune că a “scăpat de concursuri”, că i-a găsit un loc la o LITOGRAFIE (litos =piatră - deci, i se oferă, din nou, accesul la PIATRA FILOSOFALĂ, la piatra
ocultă a sacralităţii, esenţa sapienţială) - un loc plătit mult mai bine ca
unul de copiat - “şi în care poţi să-ţi faci un mai frumos
viitor” - căci regăsirea VITRIOLULUI oferă eternitatea
ca viitor etern. A considerat Dascălul-Maestru că respingerea mituirii a fost
pentru Niţă, ultzima probă iniţiatică în emergenţa lumii? Şi că, de acum, se
poate scufunda în imergenţa Lumii, să caute şi să re-găsească PIATRA FILOSOFALĂ,
condiţia de zeu TOTH? (litos=piatră, graphein=a scrie). Că, în imegenţă, prin
PIATRA găsită în întunericul aruncării (“tiparniţa”) - va
străvedea Piatra de Boltă a Nevăzutei Arhitecturi Cosmice, prin care se contracarează Anti-Dharma adusă şi
stimulată pe toate cele 7+1 trepte-ministere, de Demonul-Ghiţă?
Poate.
Poate că aşa-zisul “compromise”: scriu eu lucrarea cu numele tău - şi invers (acest INVERS este tare
problematic, în desfăşurarea Evoluţiei Lumii Spirituale...) - invers plătit cu 100 de lei (5 poli) - să fie şi un nou târg al Fărtatului cu Nefărtatul, pentru că s-a
ajuns la o răscruce, începând de la treapta a 8-a (7+1): răscrucea spiralei
care naşte un nou Manvantara, un nou ciclu fiinţial - şi,
deci, trebuie un NOU TESTAMENT (LEGĂMÂNT), un Nou Înscris Sacru - între cei doi rivali şi con-lucrători, simultani.
Dar
noi am fi tentaţi să credem că Dascălul s-a grăbit cu concluzia favorabilă lui
Niţă - şi că Niţă a luat, din îmbrăţişarea lui Ghiţă, meteahna compromisului
demonic. Căci e supărător de stridentă ruptura între povestea de până acum - şi
comportamentul profan şi profanator al lui Niţă. În faţa Demonului Solemn al
Anti-Dharmei - d-l director, prezident al comisiei de
concurs - Niţă e prea strident: “foarte obraznic, a
strigat şi mai tare” - în apărarea unei înşelăciuni, pe care, prin
atitudinea lui de copromis, nu doar o aprobă, ci o impune: “Nu se poate, d-le
director! v-aţi înşelat! uitaţi-vă la probe!”
Să
fie, oare, contaminare demonică, în cazul lui Niţă? Sau doar un
camelionism demascator al adversarului - căci la cuvântul magic “probe” - “d.
director”nu se uită NICIDECUM la lucrările scrise - ci
la SCRISOAREA DEMONICĂ (scrisoarea de recomandaţie...): “a scos din buzunar un
plic, prin care camaradul lui Niţă-l
cunoştea bine şi din plic a tras o scrisorică [nu “de amor” - ci
anti-Eros şi anti-dharmică], s-a uitat pe ea [Dandanachele “academic…”], cu
băgare de seamă şi, cu tonul mult mai blând [ Fiara Anti-Dharmică se retrage
să-şi mistuie victoria demonizării Lumii Scrise..], zâmbind [decrepitul
Dandanache-Candidatul Anti-Dharmei...]: “ Ştii că ai dreptate d-ta?...Aşa
e...Vezi?... confundasem... În adevăr, a reuşit d. Ghiţă Niţescu.
-Aşa
da! a răspuns plin de satisfacţie d. Niţă Ghiţescu.
Şi
d. director, grav, se retrase închizând uşa.”
Acest
“aşa da!”, plin de satisfacţie - poate însemna multe lucruri - şi
dichotomice lucruri (ca şi “Aşa da, Floric-al mamei, aşa-nţeleg şi eu!...Să ia
fiecare pe potriva lui!...aşa trebuie!” - din povestirea Mamă... - vorbe spuse de impostoarea şi tăinuitoarea de impostură “împărătească”,
atunci când află că fiul ei, de fapt devenitul,prin voia ei, impostorul fiu de
împărat - a obţinut, în sfârşit, după “lupte deculare”
şi “paşopturi”, mâna unei autentice (?) fete de împărat...). Preferăm să alegem
varianta sacrală: aşa da - adică a reuşit total demascarea
Răului:sub masca solemnă a GRAVITĂŢII, ASPRIMII - se
ascunde ierarhia demonizată a Anti-Dharmei - pe care un simplu joc
(aparent), de fapt un joc sacru, care constă în RE-SCHIMBAREA TOPICII iniţiale
şi iniţiatice - a
azvârlit-o în faţa ochilor noştri, în toată hidoşenia şi ferocitatea ei inumană
(sau, de ce nu, profund “umană”...).
Căci
ce semnături erau pe lucrări?GHEORGHE-ION - pe lucrarea lui ION-GHEORGHE
şi:ION-GHEORGHE - pe lucracrea lui GHEORGHE-ION.
Ce
s-a întâmplat pe /prin lucrările-operaţiile efective? ION a devenit Soarele care luminează Întunericul - iar
Gheorghe a fost trimis să păzească Graalul.
Într-un
cuvânt: transfigurarea demonului,
prin demascarea Anti-Dharmei.
Lumea
nu poate fi şi rămânerea - câtă vreme zeii, ocultaţi sub chipuri de
umili “copişti” umblă să regleze Dharma - şi să-i mai trimită pe Demoni
să fie străfulgeraţi de Sângele de Foc, de Smaraldul Graalului...
*
SCRISOAREA
e un mesaj sacru pentru trecere, o parolă de trecere - ca
şi BANUL, în tradiţia primordială. Umilul bănuţ pentru Charon. Prin SCRISOAREA
PIERDUTĂ - s-a găsit Eros-ul, s-a verificat Eros-ul
cuplului Ştefan-Zoe. A fost transcens, în afara horei involutive (sau, mai
exact, pe cercul evolutiv al spiralei cosmice) cuplul SOARE-LUNĂ, diferenţiat (prin
Cetăţeanul turmentat-Stăpânul-Dharmei) de zgura terestru-socială.
Prin
SCRISOAREA DEMONICĂ - pe care a lăsat-o Niţă să fie scrisă de
Demonul-Ghiţă - a fost demascată Anti-Dharma ierarhică din lumea-societate. Lumea-Societate a
degenerat până la expulzarea Dharmei - prin falsificarea Dharmei: rigurozitate, gravitate, asprime, demnitate - sunt
caracteristici ale Dharmei divine - pe care, temporar, le-a confiscat şi
pervertit Anti-Dharma. Dar... Dascălul (posibil şi pseudo-cameleonul Niţă,
“cameleon” cu funcţie sacră, de demascare a Demonului ) acţionează, harnic,
liniştit, ritmic, ocult - dincolo şi înăuntrul ierarhiilor false.
E
o muncă îndelungată - din scrisorile sale către Vlahuţă,
I.L.Caragiale dovedeşte că are deplină încredere în eficacitatea
RITUALULUI ENTITĂŢILOR BENEFICE OCULTE (şi
ocultate, sub zgurile terestre, ale superficialităţii şi lenei nostre
spirituale.
*
* *