C O R N E L I U   Z E L E A   C O D R E A N U

 

 

Necesitatea dispoziţiei metafizice.

Violenţă vitală şi violenţă metafizică.

O istorie personală a Vocii. Degetul spre Adevăr.

 

                                      MOTTO – R. GYR, STIGMATE II, RUGUL SPRE STELE, p. 24

                            “Jos, scrumul cărnii pe rug se va strânge,

                            dar, sus, peste noi, hrănite cu sânge,

                            stelele vor fi milioane...”

 

a-                NECESITATEA DISPOZIŢIEI METAFIZICE

 

   Cine nu are dispoziţie metafizică, nu are nici un rost să se apuce nici să discute acţiunea legionară, aşa cum  o gândea CZC, nici să citească şi să facă aprecieri asupra scrierilor lui CZC. În primul rând, discuţia ar degenera într-o poziţie calomnioasă ori stupidă ( în funcţie de atitudinea “anti-“ sau “pro-“ Codreanu) – în al 2-lea caz, al lecturii -  ar produce o inutilă pierdere de vreme şi dureri de cap, cauzate de încercarea (zadarnică, în cea mai mare parte) de a găsi o perfectă coerenţă logică terestro-uzuală( pragmatică) în tot ce scrie CZC. Dacă cititorul s-ar transforma şi în hermeneut apreciator, valorizator – ei bine, rezultatul ar fi ( precum a şi fost, în cele mai multe cazuri, în care s-a încercat “studierea” personalităţii şi gândirii lui CZC) fie o inepţie, fie o caricatură penibilă, cu pretenţii de pictură.

   Chiar cei care-şi propun cele mai ponderate poziţii, cele mai imparţiale atitudini, faţă de problema CZC (iar în problema CZC nu sunt posibile jumătăţi de măsură, compromisuri moral-intelectuale  -  deci, nu sunt posibile poziţii “imparţiale”, decât printr-o impostură moral-intelectuală: ori eşti de partea lui Dumnezeu, ori eşti de partea Satanei..) -  din pricina nedublării poziţiei intelectuale, de o poziţie metafizică ,interior-sensibilă -  ajung (şi aceştia, ca şi pătimaşii sau partizanii ne-metafizicieni) la o discuţie situată în absolut paralelism faţă de obiectul ei: CORNELIU ZELEA CODREANU. Căci nu poţi discuta despre un profet al VECHIULUI TESTAMENT( să zicem) , ca despre Immanuel Kant – cum nu poţi discuta despre Girolamo Savonarola, ca despre Al Capone. Gândirea profetică, vizionară, are discontinuităţi logic-terestre extrem de frecvente( sau : cât mai frecvente), tocmai pentru a rupe ritmurile diabolice( impuse de spiritele ahrimanice acestei lumi) şi a lăsa loc infiltraţiilor din zona transcendentului.

   Spre exemplu, istoricul spaniol (republican declarat şi mult prea marxist, pentru a avea intuiţii metafizice) FRANCISCO VEIGA, în lucrarea ISTORIA GĂRZII DE FIER - MISTICA (n.m.:    ?) ULTRANAŢIONALISMULUI,  foloseşte destul de des, atunci când discută despre organizarea legionarilor, termenul “cazon”. La p. 136, din cartea sus-citată:”Codreanu i-a folosit în “bătălia” din Neamţ – parafrazând limbajul lui cazon(s.a.) caracteristic...” etc. Este inevitabil să foloseşti acest termen, cazon, atunci când nu are cum să ţi se lămurească “interiorul” limbajului, vizionarismul care naşte acest limbaj – şi consecinţele faptice, evenimenţiale, ale acestui limbaj. Fără doar şi poate că, cineva de tipul spiritual al lui F. VEIGA, va folosi termenul cazon şi în   legătură cu ierarhiile cereşti -  căci şi capacităţile ofensive ale cerului, şi cele ale iadului sunt structurate în legiuni (căci Europa n-a avut un model mai perfect de organizare-structurare decât legiunea romană – şi, de aici, numele, doar numele structurii – nu şi conţinutul metafizic): legiunile de îngeri, şi cele ale întunericului – sunt în regim “cazon” - căci se pregătesc pentru apocatastază.

   Şi de ce această grosolană confuzie de planuri? Simplu: în ultimele secole, a proliferat şi s-a hipertrofiat concepţia laică, profană – în defavoarea concepţiei şi viziunii sacrale, mistice. Când CZC se întoarce, ferm şi vizionar, la concepţia (şi limbajul) sacral(ă)  -  el nu mai este înţeles decât de “aleşi”, de o elită spirituală(fie de către unii intelectuali spiritualişti, fie de către intuitivi nativi – cazul ţăranilor moldoveni). Şi astfel, apar deformările, caricaturizările – în locul aprecierilor exacte, ştiinţifice (termenul ştiinţific trimite, însă, în lucrarea noastră, la ştiinţa spirituală, iar nu la degeneratele, “decalcefiatele” ştiinţe profane).

   Evident că CZC nu putea să folosească, în acest context sacral-ritualistic, decât cuvântul bătălie (pe care Francisco Veiga îl acuză şi-l amendează, prin nişte ghilimele ironice, peiorative) şi nu putea să-i organizeze altfel pe tinerii iniţiaţi din jurul său decât după modelul ierarhiilor cereşti -  pentru că misiunea pentru care-i pregătea pe aceşti tineri era una sacră, ţinând de apocatastază. Iar apocatastaza, da, este o bătălie – dar o bătălie sacră, pentru care trebuie să te organizezi-ordonezi interior, să te fortifici-înarmezi spiritual (exerciţiile fizice urmărind, de fapt, stimularea, concentrarea şi modelarea unor forţe interior-spirituale) -  scopul final fiind victoria asupra legiunilor demonico-ahrimanice. “Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele pământeşti. Ne preocupă şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului.” (IJ, p. 22).

   Aceste cuvinte ale lui CZC, asupra cărora vom mai reveni, reprezintă , totodată, un crez metafizic al lui CZC -  şi o critică , fermă şi definitivă, asupra celorlalte mişcări spiritualiste europene ale primei jumătăţi a sec. XX – mişcări care neglijau sau omiteau complet spiritualitatea cristică şi profunzimile sublime ale moralei creştine.

   De observat că e suficient să schimbăm unghiul de vedere -  că se şi operează, de la sine, o translare de planuri -  şi se obţine o  “coerenţă logică” (dar în cadrul logicii sacrale). Dispare, pe dată, impresia (falsă) de caricatură, de nefiresc, de absurd, de pitoresc, de extravagant etc.: “firea” viziunii îşi extrage semantica din alt mediu decât cel terestru -  şi anume, din zonele spiritual-sacrale. Iar acestea din urmă nu pot fi intuite şi făcute reale – decât printr-o dispoziţie metafizică a fiinţei cercetătoare a Adevărului.

   Cuvântul LEGIUNE nici măcar nu este legat, în mod explicit şi esenţial, de romani (repet: este folosit doar numele structurii militare romane), căci, în adresarea-prolog din PL, CZC evocă “seninătatea strămoşilor THRACI”(s.a.). E clar, sper, că filo-dacul (filo-thracul) CZC foloseşte noţiunile de legiune şi legionar (etimologie latino-romană, semnificând, formal, un model de structurare militant-ofensivă) în accepţiile lor biblice-oculte, trimiţând la semantica ierarhiilor cereşti. Un înger din legiunile cereşti era(şi este) un coparticipant la energiile activ-benefice ale lui Dumnezeu  -  şi era(şi este) un LEGIONAR! LEGIONAR are, deci, sensul de iniţiat întru forţele benefice divine – activând întru Dumnezeu.

   Sau, un alt exemplu de neînţelegere, prin confuzie de planuri, din pricina lipsei totale de percepţie metafizică, din partea locutorilor: nimeni nu a purtat o discuţie serioasă, în legătură cu CĂMĂŞILE -  vestimentaţie nu doar simbolică, ci, în primul rând, RITUALĂ ŞI RITUALISTICĂ, a organizaţiilor spiritualiste europene interbelice (căci de la premize SPIRITUALISTE s-a pornit, atât în cazul nazismului şi fascismului păgâne – cât şi în cazul legionarismului creştin: diferenţa, enormă,  constă în atitudinea faţă de planul moral-sacral, în  cazul nazismului şi fascismului, pe de o parte  -  şi în cazul legionarismului, pe de altă parte).  Şi, cu referinţă exactă: de ce culoarea cămăşilor legionare este VERDE, iar a cămăşilor naziste – BRUNĂ, a celor fasciste  -  NEAGRĂ?

   Răspunsul, din nou, nu-l putem afla decât în zona metafizică, sacrală  -  iar în cazul când nu-l căutăm acolo, n-are rost să-l mai căutăm niciunde. În primul rând, în zona sacrală, nici un gest nu este făcut decât SINERGIC -  adică angajând, spre convergenţă şi scop unic al acţiunii, toate forţele dintr-o anumită zonă a [1] Spiritului. De aceea, atitudinea interioară trebuie să determine şi să-şi subordoneze atitudinea exterioară  -  iar atitudinea fiinţei trebuie să-şi subordoneze (păstrând, totuşi, termenii semantici ai alianţei), întru sinergie, mediul.  Or, mediul, în cazul fiinţei umane, este simbolizat,  ritualistic, de vestimentaţia cea mai apropiată(până la identificare) de energiile trupului( deci, cea mai aptă pt. acţiune sinergică): CĂMAŞA. Astfel, cămaşa devine VEŞMÂNT SACERDOTAL -  devine o zonă de convergenţă a forţelor orientate dinspre interior-spirit  -  spre exteriorul advers, unde se va desfăşura confruntarea cu forţele spirituale adeverse. Din nou, rămâne de văzut în ce termeni spirituali se va desfăşura confruntarea  -  sub egida căror principii de luptă.

   În ce priveşte CULOAREA, ştiinţa spirituală precizează că ea nu este un atribut, ci este însăşi EXPRESIA INTEGRALITĂŢII ATITUDINALE A FIINŢEI. (De fapt, ştiut este că, în lumea spirituală, PARTEA are valoarea ÎNTREGULUI). Spre deosebire de AURA BRUNĂ (sau brun-roşcată), care este expresia unei atitudini morale NEGATIVE a fiinţei (o finalitate morală nu prea accentuată a fiinţei  -  cf. Rudolf Steiner, CREŞTINISMUL ESOTERIC)  -  AURA VERDE exprimă atitudinea dinamică şi optimistă a fiinţei, sub dominanta SENINĂTĂŢII SPIRITUALE( deci, o atitudine morală pozitivă). CZC însuşi trimite, esoteric, la MISTICA FRUNZEI VERZI(“simbolul primăverii neamului românesc”  -  CSC, p. 42), din mitologia românească ( FRUNZA VERDE= eterna regenerare şi eterna speranţă  -  ambele traduceri esoterice ţinând de atitudinea spirituală creştină).

   Dovada textuală, cvasi-exoterică( în fapt, cea mai profund esoterică), a faptului CĂMAŞĂ VERDE PE TRUP CU ATITUDINE (PROFUND ŞI FERM) MORALĂ  -  o fac toate scrierile lui CZC, în care se subliniază că finalitatea luptei legionare este VICTORIA LEGIONARĂ  -  iar prin  VICTORIA LEGIONARĂ se înţelege nu vreo intrare în posesia unui profit politic, social, economic etc.  -  ci, clar: FORMAREA OMULUI NOU, a OMULUI CORECT (omul rectificat moral  -  nu contra firii, ca în tezele lui HANS HORBIGER*, teoreticianul nazismului, care voia să fie operată o SELECŢIE SILNICĂ, violând biologicul, pt. a obţine supraomul, zeul-om: nu  -  CZC vrea SĂ REÎNTOARCĂ  OMUL LA FIREA SA DINTRU ÎNCEPUT  -  fire care era profund morală, şi  pe acest OM RECTIFICAT MORAL, de fapt, RECUPERAT MORAL, să-l opună, ferm, necruţător ca însăşi acţiunea divină -  OMULUI MIŞEL).

   Bineînţeles, în cuprinsul cărţii de faţă vom avea obligaţia să revenim, insistent şi definitiv( pt. că problema rectificării-recuperării morale este esenţială pt. ALCHIMIA NAŢIONALĂ pe care o preconizează, vizionar, CZC  -  a nu se uita celebra formulă alchimică V.I.T.R.I.O.L.:  VISITA INTERIORA TERRAE RECTIFICANDO INVENIES OCCULTUM LAPIDEM = Vizitând interiorul pământului, RECTIFICÂND(U-TE), vei descoperi PIATRA ASCUNSĂ) asupra conceptului de OM NOU  -  deosebit fundamental de (chiar antinomic în raport cu) conceptul comunist de “om nou”. Şi CZC, şi alchimistul, cer ucenicilor RĂBDARE: răbdarea sacră, pt. condensarea lentă a spiritului universal  -  pt. integrarea OMULUI TOTAL “într-o reprezentare coerentă a lumii”.* [2]

   Dar  -  fiecare lucru la timpul său.  Pentru un vizionar şi un om al ritualului, cum este CZC -  e necesar un discurs cu o ordine strict ritualistică.

 

                                                                        *

                                                   *                                         *

 

    Faptul că nici măcar legionari apropiaţi (după opinia lor proprie, sau după opinia altora  -  dar, fatalmente, nu cunoaştem opinia lui CZC despre ei) de persoana lui CZC nu cunosc clar adevărurile esoterice  -  nu este relevant.

    CUNOAŞTEREA SACRALĂ se face prin REVELAŢIE  -  iar nu în alt fel. Poate că n-au ajuns la pragul (extrem de greu de atins) al REVELAŢIEI , pt. care prag CZC i-a pregătit necontenit, aşa cum HRISTOS i-a pregătit pe apostoli. Sau, e foarte posibil, aceştia să spună că  nu cunosc adevărurile esoterice -  tocmai pt. că discreţia absolută CHIAR  TREBUIE să fie atitudinea unor autentici iniţiaţi, faţă de întrebări, ispitiri etc., venite din zona exoterică. O a 3-a posibilitate este aceea ca aceste adevăruri să le fi fost revelate; pt. scurt timp, au fost “recepţionate” corect şi total, printr-o stare de SIMPATIE( în înţelesul etimologic şi sacral al cuvântului: convergenţă energetică) cu CZC. După dispariţia  acestuia (şi a posibilităţilor de comunicare directă, de maximă intensitate, cu MAESTRUL), starea de simpatie cu Spiritul( SINEA SPIRITUALĂ)-CZC a fost mult mai dificilă, s-a făcut cu intermitenţe, sau,uneori, nu s-a mai făcut. Şi, în felul acesta, precizia contururilor adevărurilor esoterice a scăzut, progresiv, în sinea unor legionari  -  iar aceştia, fiind conştienţi de starea lor involutiv-spirituală, ezită să se pronunţe asupra unor lucruri devenite imprecise, pt. înţelegerea lor.

   Oricare dintre cele 3 variante  ar fi cea adevărată  -  este o realitate că, după moartea lui CZC, mulţi legionari intră într-o stare de derută spirituală – stare de care s-a profitat din plin, de către forţele ahrimanice din mediul social-politic. Eclipsarea LEGIUNII, însă, n-a însemnat şi dispariţia SPIRITULUI LEGIONAR. Dovadă: obsesiva, fascinanta şi secreta întoarcere a spiritelor vremii noastre ( în ciuda vitregiilor spirituale ale epocii) către PERIOADA LEGIONARĂ . Raportarea la această EPOCĂ LEGIONARĂ se face fie pietist, fie iconoclast ( a intervenit aici şi falsa ,ori diversionista problemă, a “trădării”  -  din partea  Comandantului HORIA SIMA)  -  oricum, VEHEMENT, EMOŢIONAL. Ceea ce înseamnă că zona obscură nu poate fi anulată INTELECTIV(sau: strict intelectiv) : această zonă ţine de alt plan, de planul metafizic. Şi doar cei care vor avea resurse interioare de tip metafizic vor putea, raportându-se la PERIOADA LEGIONARĂ, să se vindece de obsesie, pe de o parte  -  şi să ajungă la STADIUL INIŢIATIC, de seninătate eroică, mistică ( stadiu pe care-l dorea CZC pt. români  -  cel puţin, pt. elita spirituală a românilor, la început  -  pt. ca, treptat, ca undele unei ape în care a fost aruncată o piatră, forţele benefice să se reverse în toţi oamenii neamului, dinspre CENTRUL SPIRITUAL LEGIONAR, către periferiile spirituale ale NR).

                                                                                    *

 

   Oricum, atitudinea peiorativă a unor comentatori, de ocazie, în abordarea operei şi vieţii lui CZC  -  nu e potrivită cu obiectul exegezei lor  -  REALITATEA SACRALĂ . E foarte  uşor să emiţi , în completă necunoştinţă de cauză,  nişte insulte (“terorişti”, “descreieraţi”, “sectanţi”,”bandiţi”, “ucigaşi” etc.)  -  şi e mult mai greu să-ţi disciplinezi spiritul pt. a înţelege semnificaţiile miraculoase ale unicei mişcări spiritualiste ( şi consecvent spiritualiste), în spiritul esoterismului creştin  -  din Europa sec. XX. Până acum, o abordare profesionistă, de bună- credinţă şi din unghiul adecvat( pe care-l solicită imperios personalitatea lui CZC) nu s-a făcut, asupra operei scrise a lui CZC.

   Iată o problemă obsesivă, legată de legionari şi LEGIUNE -  rezolvată DOAR PARŢIAL de ZAHARIA MARINEASA, în studiul LEGIONARISM CONTRA EXTREMISM( supliment GAZETA DE VEST,  1996):  evreii şi atitudinea legionarilor faţă de evrei. Z. Marineasa afirmă, voind să aplice o emblemă atitudinală legionarilor “dintotdeauna”: “Nu există antisemitism, există numai problema evreiască.” Parţial, are dreptate: CZC  a creat mediul spiritual, pentru a fi pusă în evidenţă problema evreiască. Dar problema evreiască presupune vreun anti- , vreo atitudine agresivă, opozitivă  -  sau nu,  şi împotriva a ce anume ?

   Legionarismul,  aşa cum îl vede CZC (şi vom reveni, evident, în cadrul lucrării, asupra acestui aspect fundamental) abordează un antisemitism global (există o acţiune concertată , a unei MAFII MONDIALE EVREIEŞTI  -  dar de ea nu sunt vinovaţi toţi indivizii evrei  -  ci şefii lor demonizaţi  -  şi nici aceştia nu sunt toţi la fel: “om şi om”) - dar niciodată (cel puţin cu  voinţa şi ştirea lui CZC) un antisemitism individual. De ce antisemitism? Pentru că problema legionară e prioritară faţă de problema evreiască: CZC ia atitudine, şi cheamă la atitudine, CONTRA RĂULUI METAFIZIC ÎN ACŢIUNE. CZC le cere legionarilor să ducă lupta cu ei înşişi  -   şi să nu ducă lupta cu oamenii-indivizi: aceştia nu înseamnă nimic, în plan metafizic  -  în raport cu existenţa spirituală a neamului. În schimb, în RASA SEMITĂ, care şi-a împlinit cândva ( în vremurile VECHIULUI TESTAMENT) misiunea spirituală pe Pământ  -  şi se încăpăţânează să nu cedeze primul plan al “istoriei” metafizice, spirituale, al planetei Pământ  -  au intrat spiritele luciferice şi, apoi, spiritele ahrimanice. Pe de altă parte, vinovaţi de RĂUL METAFIZIC se fac şi cei care se complac în amoralism  -   indiferent de rasă şi naţie. Amoralismul favorizează penetrarea RĂULUI METAFIZIC.

   Dovadă că atitudinea lui CZC este îndreptată împotriva RĂULUI METAFIZIC, iar nu împotriva membrilor( indivizi, iar nu spirite superioare) unei rase, unei naţiuni etc.  -  şi, deci, nici împotriva omului-evreu  -  stau atât mărturiile unor observatori obiectivi ai confruntării dintre LEGIUNE şi evrei  -  cât şi evreii înşişi( evident, cei de bună-credinţă  -  fie ei oameni simpli,  fie chiar spirite superioare evreieşti, care, miraculos, au scăpat , parţial sau total, de influenţa spiritelor rele, asuras-ilor).

   FRANCISCO VEIGA , în cartea pe care am citat-o (ISTORIA GĂRZII DE FIER), la p. 137, vorbeşte despre evrei salvaţi de legionari, dar neincluşi în LEGIUNE (cu toate că ei, evreii, solicitaseră intrarea în LEGIUNE!).  POETUL LEGIUNII, RADU GYR, înfiinţează, la Bucureşti, singurul teatru evreiec din Europa acelei vremi. CZC dialogheză fertil, despre”durerile lumii”, cu rabinul-şef al Comunităţii evreieşti din România de atunci  -  DAVID ŞAFRAN. Este clar, credem, că CZC nu este împotriva oamenilor-evrei, ci împotriva SPIRITULUI RĂULUI, infiltrat în ceea ce fusese corpul rasei protosemiţilor: îi salvează pe oamenii-indivizi nefericiţi, dar nu poate permite penetrarea lor (semnificativă) în CORPUL SACRU AL LEGIUNII( semnificativă  -  pt. că însuşi RADU GYR,  se ştie, era pe jumătate evreu). Este o atitudine profilactică:CZC nu poate şti în ce măsură va pătrunde SPIRITUL RĂULUI în zona sacrală benefică, prin intermediul indivizilor infiltraţi, dinspre zona RĂULUI.

   FRANCISCO VEIGA, pt. a nu fi acuzat de partizanat pro-legionar( nu l-ar fi acuzat nimeni, după cum tratase MIŞCAREA LEGIONARĂ până la această p. 137), preia informaţia despre atitudinea legionară “sub beneficiu de inventar”. Mai mult: sub eticheta de legendă. Însăşi existenţa acestei “legende”( nu neapărat REALITATEA ei) acceptată şi promovată cel puţin de legionari, demonstrează că sunt adevărate cele spuse de noi mai sus: este vorba de un antisemitism spiritualist, de fond, care nu afectează în rău, cu nimic, latura umană ( dimpotrivă, creând premizele exorcizării şi ale evoluţiei spiritului uman): nu se îndreaptă împotriva FORMELOR UMANE SEMITE, ci împotriva ACŢIUNILOR UMANE SEMITE( căci acţiunea semită, în această epocă, înglobează spiritul nociv, agresiv, promovându-l şi proliferându-l în omenire  -  pe când FORMA UMANĂ SEMITĂ îl păstrează , pe acest spirit nociv, în stare de pasivitate, de potenţialitate non-agresivă  -  care nu se actualizează-eficientizează, în mod necesar, la nivelul oricărui individ). Legionarii lui CZC nu se războiesc cu pasivităţile-potenţialităţile, ci cu ACŢIUNILE RĂULUI, cu MANIFESTĂRILE AGRESIVE, pregnant nocive, ale RĂULUI.

   Este remarcabilă mărturia lui N. STEINHARDT, din JURNALUL FERICIRII: evreul STEINHARDT afirmă, şi o face în mod deschis şi  cu sentiment de profundă recunoştinţă  -  că, în închisoare, legionarii i-au salvat viaţa. Ei, legionarii închişi pe viaţă( sau cu condamnări care echivalau cu condamnarea pe viaţă), i-au salvat viaţa evreului-STEINHARDT, sacrificându-şi propria lor sănătate şi viaţă biologică.   Autosacrificând faţă de un potenţial purtător de germeni ai RĂULUI, legionarii aceia au ţinut cont de diferenţa metafizică dintre POTENŢIALITATEA RĂULUI( non-necesar actualizată)  -  şi ACŢIUNEA RĂULUI.

   Dacă treci aşa de uşor peste cea mai teribilă şi măreaţă atitudine a fiinţei umane: RENUNŢAREA LA INSTINCTUL DE CONSERVARE  -  şi situarea în zona AUTOSACRIFICIULUI ( spiritul de sacrificiu cu finalitate metafizică)  -  înseamnă că eşti ori de completă rea-credinţă, ori eşti stupid de-a binelea.

                                                                         *

   Demnă de toată atenţia şi tot respectul este mărturia rabinului DAVID ŞAFRAN, despre discuţia sa cu CZC, la Casa Verde:

   “Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân, pt. a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, CI S-AU AMESTECAT AICI DURERILE LUMII(s.a.) . Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. ADEVĂRURILE LUI ŞI ALE MELE(s.a.) ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pt. a ne despărţi ca PRIETENI(s.a.). Venisem la el cu sinceritate. Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna şi îmi spune:

   “ Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, DAR AM ÎNVĂŢAT FĂRÂME DIN TAINA INFINITĂ A CREDINŢEI(s.a.). Eu n-am vrut SĂ PROVOC(s.a.) ură şi răzbunare. MI-E SUFLETUL CURAT(s.a.). Nu ştiu dacă toţi legionarii gândesc ca mine. Dacă UN EVREU(s.a.) a fost lovit sau rănit ori jignit PE PLAN MORAL(s.a.), iartă-i pe RĂU FĂCĂTORI(s.a.). Ei nu-s decât oameni, poate chiar BUNI CREŞTINI(s.a.  -  plus: atenţie!!): NU PE OMUL  SUPERIOR  ÎNCERCĂM NOI SĂ-L ŞLEFUIM, CI PE OMUL-OM(s.a.).”                                                                           n.m.:Deci, tragem o concluzie provizorie (revenind cu cea esoterică): în cercurile esoterice ale LEGIUNII, gen AXA-Bucureşti, problema metafizică a semitismului fusese pusă, deja, sau de mult, în termenii ei corecţi şi finali  - termeni care excludeau total antisemitismul global, şi presupuneau o atitudine strict şi pur spiritual-metafizică, faţă de fenomenul în cauză.

   Reluăm mărturia rabinului DAVID ŞAFRAN:

   “Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns.Am văzut în TRĂIREA LUI(s.a.) un început delogică. APOI A VENIT TĂVĂLUGUL: CODREANU A FOST UCIS DIN ORDINUL LUI CAROL AL II-LEA, ÎN 1938(s.a.)”. (Din cartea LEGIONARII NOŞTRI, de ION COJA, Ed. Kogaion, în colaborare cu Fundaţia Culturală Buna Vestire  -  Buc., 1997, p. 123).

   După părerea mea, sunt nişte rânduri de excepţie. Şef-rabinul , conducătorul spiritualal evreilor (pe atunci, din România  -  după al II-lea război, din Elveţia), caracterizează situaţia de după  asasinarea lui Codreanu, drept tăvălug: Codreanu, deci, izbutise să ţină în frâu, să disciplineze şi să dea ţintă metafizică  unor forţe benefice, dar agresive. Mai exact, Codreanu îi convinsese pe legionari să nu facă confuzia între problemele de principiu şi problemele profan-personale  -  între atitudinea metafizică  -  şi atitudinea pragmatică.

   Ce-şi vor fi spus, cu adevărat, cei doi şefi spirituali  -  va rămâne o taină eternă. Reţinem doar câteva cuvinte, pe care  CZC le-a lăsat să ajungă până la noi:”Un om care crede, cum cred eu, nu numai în judecata istoriei, ci şi a lui Dumnezeu, nu poate urî alte neamuri, egale în faţa Lui. Şi poporul meu, şi poporul dumneavoastră (n.m.:se adresează lui David Şafran) a avut aceeaşi soartă tragică. După ce poporul evreu îşi va regăsi Patria pierdută, va trebui să facem împreună pasul decisiv  : pt. o reconciliere istorică între cele două popoare ale noastre.” Iată revelată o frăţie secretă de soartă, între cele două neamuri  -  ceea ce le dă o şansă în plus, faţă de alte neamuri, într-o viitoare “reconciliere istorică”(spirituală). Evident, însă  -  aceasta, după ce poporul iudeu îşi va rezolva( sau i se va rezolva, pe cale transcendentă) problema sa fiinţial-metafizică, din cadrul istoriei uman-terestre. Totul ţine de regăsirea Sinelui dez-ahrimanizat, de acceptarea dez-ahrimanizării Sinelui Spiritual, în  cadrul Patriei spirituale autentice, nu răpite sau/şi falsificate.

   Aceştia sunt termenii generali ai problemei: oamenii-evrei să-şi regăsească Patria pierdută (adică: să se dez-ahrimanizeze), şi, atunci, poporul român, ca popor cruciat al lumii, va considera că lupta împotriva acţiunii metafizice a RĂULUI nu mai are obiect. Cel puţin dinspre această direcţie metafizică.

   Dar au fost “peste două ceasuri” de discuţii... Putem doar bănui, intui, aproxima  -  esenţa acestor discuţii, folosindu-ne de mărturia lăsată de DAVID ŞAFRAN. Şi suntem siliţi să facem acest lucru, pt. că prea puţini evrei au generozitatea şi loialitatea spirituală , luciditatea şi vizionarismul şef-rabinului DAVID ŞAFRAN.Trebuie să extragem mult din puţin  -  dar cu multă atenţie şi luare-aminte.

1.                 In primul rând, a fost o discuţie strict esoterică:

-   la ea n-a luat parte nici un şef legionar măcar( dintre cei care, cu siguranţă, erau la Casa Verde) şi nici un alt specialist spiritual evreu. Doar conducătorii spirituali SUPREMI;

-   nu au existat referiri la cazuri particulare(sau, în nici un caz , nu cazurile particulare au interesat sau abundat), ci la situaţia globală, de ordin spiritual-metafizic, a relaţiei dintre cele două tabere spirituale. Această relaţie, determinată de factori metafizici atemporali, creează ceea ce DAVID ŞAFRAN  numeşte “durerile lumii”: deci, nu durerile membrilor UNEIA(doar) dintre taberele spirituale. Într-o bătălie, suferinţa este a ambelor părţi angajate în confruntare. Dar sunt războaie care trebuie duse cu necesitate: RĂZBOAIELE METAFIZICE   -  despre care Hristos spune, clar şi ferm:”N-am venit cu pacea, am venit cu sabia”( deci, lupta contra Satanei este una necruţătoare şi continuă, dusă până la victoria finală, apocatastatică, a forţelor benefice);

-      este clar, deci, că nu s-a vorbit nicidecum despre ceea ce propaganda ieftină iudeo-masonică de azi numeşte PERSECUŢIA CONTRA EVREILOR;

-   despre această discuţie( o discuţie cu caracter fundamental, de precizare şi definire a situaţiei metafizice din România şi din lume, a termenilor şi a principiilor confruntării  -  o discuţie cu caracter decisiv, pt. continuarea sau atenuarea ostilităţilor spirituale în viitorul apropiat şi în cel depărtat  -  nu excludem  nici anumite capcane metafizice, tactico-strategice, pe care DAVID ŞAFRAN le va fi întins CĂPITANULUI )  -  despre această discuţie NU TREBUIA SĂ SE ŞTIE: dovadă sunt vocile perturbatoare de afară, pe care le menţionează DAVID ŞAFRAN. Autoritatea moral-spirituală a lui CZC era mult prea mare, pt. a nu impune liniştea, DACĂ CZC AR FI DORIT acest lucru. Dar au preferat să se lase, şi el şi conlocutorul său, împiedicaţi în concentrare (DAVID ŞAFRAN foloseşte pluralul: “ne împiedicau(vocile de afară) să NE concentrăm)  -  decât să atragă atenţia profanilor, asupra unui ritual esoteric, care avea drept scop,  probabil, ILUMINAREA, REVELAŢIA( iar nu”rezolvarea problemelor”: “nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei”  -  spune CZC, cu îndreptăţire). Este clar că CZC şi DAVID ŞAFRAN  au făcut un ARMISTIŢIU SPIRITUAL, au anulat, pt. 2 ore, toate semnele dichotomice, adunate într-o durată existenţială uman-terestră  -  şi şi-au proiectat spiritele în  ANISTORIE, în starea sacră de extaz( un extaz incomplet  -  căci mai conţine germenii dramatismului existenţial  -  un extaz  oarecum  intermitent, melancolic)  -  în care ATITUDINEA SPIRITUALĂ contează, iar  nu BISERICA-INSTITUŢIE. Au atins, parţial, cel puţin, starea de spiritualitate pură, în care lucrurile se străvăd, nu au contururi, ci doar esenţe.

-   DAVID ŞAFRAN însuşi spune:” adevărurile lui şi ale mele”.  Starea de armistiţiu spiritual îi face pe cei doi conducători spirituali să anuleze avântul emoţional-sufletesc, entuziasmul pernicios , vehemenţele partizane -  şi să-şi vadă, la modul hiperlucid, adevărata faţă: faţa spirituală. În acest stadiu, chiar dacă sunt deosebiri de esenţă între cele două poziţii spirituale  -  trebuie să fie, în cazul unei confruntări a bunelor intenţii , şi un punct comun: CAVALERISMUL,  atitudinea spirituală de respect faţă de adversar( adversar pe care te vei strădui să-l înfrângi, să-l “ucizi” metafizic, DAR RESPECTÂND ÎN EL CAUZA, CREDINŢA LUI ÎN CAUZA LUI).

-      E de presupus că s-au spus frânturi de cuvinte  -  s-au exprimat tăceri, dens semantice. Comunicarea s-a făcut intens esoteric, de la gând la gând, de la spirit la spirit  -  căci DAVID ŞAFRAN nu spune că-l dureau pe el, doar, gândul şi sufletul:  “chinuiau(adevărurile) gând şi suflet”: deci, reciprocitate de suferinţă metafizică. SUFERINŢA METAFIZICĂ, între cei care au trecut dincolo de barierele artificiale, convenţionale, ale instituţionalizării religioase  -  ESTE PUSĂ ÎN COMUN. Există o UMILINŢĂ METAFIZICĂ, la care , fiind în stare de osmoză spirituală extatică,  ambii sacerdoţi spirituali au acces şi s-au supus:” (adevărurile) cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pt. a ne despărţi prieteni.”  Şi forţele luminii cereşti, şi forţele luciferice  -  purced din aceeaşi UNITATE( zona absolut mistică a SFINTEI TREIMI  -  oculte, nu neapărat creştine). Este unul dintre marile mistere cosmice  -  în ce măsură forţele luciferice au contaminat şi s-au lăsat “contaminate” de forţele  divine, de la nivelul superior al ierarhiei cereşti. Răspunsurile sunt la întrebări  -  întrebările sunt luciferice  -  dar şi MÂNTUIREA se bazează, în primă instanţă, drept consecinţă a iniţierii spirituale, se produce PREDAREA FĂRĂ CONDIŢII CĂTRE CREDINŢĂ. Lucifer este orgolios, egoist, trufaş  -  dar de unde putem noi şti cât de mult îl încearcă nostalgia reconcilierii cu nivelul suprem al ierarhiei cereşti  -  nostalgia stării orfico-paradisiace ? La nivelul atât de profund esoteric al marilor sacerdoţi( în ACEL moment erau, probabil, cei mai mari sacerdoţi ai lumii)  -  dorinţa de “prietenie”, de rectificare a greşelilor, predomină asupra arătării cu degetul a vinovatului. Nu există o culpabilitate absolută  -  pt. că dac-ar fi aşa ceva, Satan ar deveni egalul lui Dumnezeu. Or  -  nu poate fi aşa. Niciodată nu există UN SINGUR VINOVAT DIN DOI(în plan terestru-uman)  -  ci, totdeauna, o STARE DE VINOVĂŢIE, în care sunt atraşi, în mod complice, dar în proporţii diferite, călăul şi victima. STAREA DE VINOVĂŢIE implică complicitatea (tacită, fascinată) şi a victimei. Nu există vinovaţi absoluţi  -  şi la acest adevăr doreau să ajungă cei doi. DAVID ŞAFRAN pleda cauza lui Lucifer, CZC cauza Sfintei Treimi  -  dar Sfânta Treime a permis, în cosmosul-Creaţie, apariţia, dezvoltarea şi acţiunea forţelor luciferice. Există, deci, o mistică complicitate a lui Dumnezeu la faptele Satanei. Dar cât de periculos, rafinat şi pervers, în acelaşi timp, este acest joc metafizic pe muchie de cuţit, dintre BINE şi RĂU  -  a simţit, primul, apărătorul BINELUI-HRISTOS:CZC. El s-a ridicat şi a concluzionat, rupând astfel plasa sofismelor luciferice, pe care, neîndoielnic, i-o întinsese DAVID Şafran.

-      Şi ce a spus CZC? A recunoscut că s-a lăsat atras, cu bună –ştiinţă, în starea de armistiţiu spiritual , care echivala cu acceptarea stării de complicitate metafizică la RĂU  -  şi a făcut acest lucru ÎNAFARA ORICĂREI CONVENŢII ŞI INSTITUŢIONALIZĂRI UMANE  -  a făcut-o în numele  TAINEI INFINITE A CREDINŢEI.

-    2 – Curios este că, deşi, fenomenal, CEL VENIT în Casa Verde este DAVID ŞAFRAN  -  CZC se consideră cu adevărat CEL VENIT. Ce vrea să spună el, oare? În limbaj metafizic, el recunoaşte că A FOST TRIMIS  -  este trimisul pe Pământ(şi în TEMPLUL VERDE) al forţelor spirituale superioare. El este venit, de fapt, într-o casă mai mare decât CASA(TEMPLUL) VERDE: este venit în CASA NEAMULUI – şi în CASA OMULUI.

-    3 – Forţele cu care vine CZC nu ţin de infern  -  nici nu-şi revendică PROVOCAREA, cauza luptei spirituale: nu a venit în numele URII şi RĂZBUNĂRII( să nu uităm un fapt bine ştiut: evreii, şi nu alt neam, prin învăţăturile VECHIULUI TESTAMENT, sunt supuşii legilor lui Iahve-Iehova, care se proclamă Dumnezeu al urii şi al răzbunării)  -  şi nici nu  PROVOACĂ( nu dă semnalul începerii confruntării metafizice  : arhanghelii APĂRĂ LOVIND  - apără Paradisul, starea Adevărului). De aceea, CZC declară ferm:” Mi-e sufletul curat.” Arma ARHANGHELULUI este sabia de foc, simbol( şi realitate, în acelaşi timp) a(l) LUMINII SPIRITUALE. Dar lumina spirituală e LUMINĂ, tocmai pt. că e PROVOCATĂ-SILITĂ LA A FI LUMINĂ, de către acţiunile forţelor întunericului. Este provocată, deci, să li se opună forţelor întunericului.

-      Aşa cum Hristos nu putea garanta, înainte de ÎNVIERE, asupra apostolilor săi, oricâtă învăţătură le dăduse şi oricâtă bunăvoinţă avuseseră ei în a primi învăţătura  -  nici CZC nu poate garanta că legionarii gândesc ca el. Şi Iuda s-a numărat printre apostoli. Mai mult: la modul metafizic,CZC îi înfierează ca RĂU FĂCĂTORI pe legionarii care, deşi au primit învăţătura BINELUI, au neglijat-o, au pervertit-o sau au minimalizat-o . Şi iată esenţa: un evreu( deci, un om, un individ oarecare) nu trebuie rănit NICI MĂCAR PE PLAN MORAL , nu trebuie jignit, pe plan moral. Trebuie, deci, respectat OMUL  , aşa cum este el: lupta trebuie dată, mereu, înăuntrul şi înafara omului  -  în zona SENINELOR-SACRELOR PRINCIPII ALE BINELUI, opuse TULBURĂTOARELOR PRINCIPII ALE RĂULUI. (Căci şi RĂUL are “principii”  -  dar ele nu sunt altceva decât întoarcerea pe dos, batjocorirea PRINCIPIILOR SENINE ALE BINELUI). CZC se pronunţă FERM împotriva atingerii unui om pe plan moral , dacă el este nevinovat prin ACŢIUNEA MORALĂ, prin  MANIFESTAREA EULUI(  şi dacă evreul DAVID ŞAFRAN mărturiseşte  -  nu mai avem nevoie de altă dovadă). Pentru că PLANUL MORAL este cel mai important, sensibil: ÎN PLAN MORAL SE PRODUC MIRACOLELE TRANSFIGURĂRII  -  nu în plan fizic. Deci, îndemnul lui CZC ar suna aşa:”Legionari, păstraţi planul moral ca pe terenul singurei, dar adevăratei, curatei victorii!” Lovind planul moral, dezechilibrând, prin violenţă, planul moral  -  întru nedreptate  -  îl perverteşti, îi creezi premizele împotrivirii faţă de ÎNVIEREA-TRANSFIGURAREA MORALĂ  -  ţelul luptei legionare.

-      Mai mult: CZC acuză biserica instituţionalizată creştină:”ei(oamenii care au lovit, rănit, jignit un evreu, în plan moral) nu-s decât oameni, POATE CHIAR BUNI CREŞTINI”. Adică:  biserica INSTITUŢIONALIZATĂ creştină (secularizată, în ultimele veacuri,  parţial, prin fapte deviate de la creştinismul     originar, autentic, apostolic şi al Sfinţilor Părinţi) nu pricepe importanţa capitală a planului moral  -   şi de aceea se produc marile, gravele confuzii  -  care nasc tragediile spirituale ale omenirii, din ultimele secole. TREBUIE RECTIFICATĂ(ALCHIMIC) ÎNSĂŞI BISERICA  -  să nu se mai ajungă la situaţia ca, un om care neglijează planul moral, să mai îndrăznească să se mai pretindă “bun creştin”. Pentru că e blasfemie: ESTE TRĂDAREA ADEVĂRATEI ÎNVĂŢĂTURI A LUI HRISTOS. Biserica a intrat , prin neglijarea planului moral, în contradicţie cu Hristos  -  întemeietorul ei spiritual, de drept şi de fapt  -  ,  cu NATURA EI AUTENTICĂ. Şi finalul densului, esotericului discurs al lui CZC ( într-o aproximativă traducere exoterică):”Scopul nostru, al legionarilor-iniţiaţi, este unul alchimic  -  pe omul-om îl  ŞLEFUIM( citeşte: RECTIFICĂM ALCHIMIC)  -   căutăm, adică, în interiorul întunecat al firii umane , PIATRA ASCUNSĂ  -  ADEVĂRUL SPIRITUAL. Elitele spirituale, ca şi MAGII din Evanghelie, PREGĂTESC-ANUNŢĂ REVELAŢIA  -  nimic mai mult. Revelaţia se realizează, efectiv(ca realitate metafizică) ÎN IESLE, PRINTRE OI, BOI, ASINI  -  adică la nivelul regnurilor-straturilor de temelie. Învierea nu este ceva superficial, la nivelul unor elite  -  ci este RĂSTURNAREA, REVOLUŢIONAREA, TRANSFIGURAREA LUMII,  DIN STRĂFUNDURILE EI SPIRITUALE.

-      4 – DAVID ŞAFRAN încheie tot esoteric, concluzionând:”Am văzut în trăirea lui un început de logică.” DAVID ŞAFRAN recunoaşte că misiunea ARHANGHELULUI se realizează la nivelul corpului eterico-astral, la nivel vital-emoţional, iar nu ca “ misiunea” luciferică  -  la nivel strict(şi exclusiv) intelectual. DAVID ŞAFRAN recunoaşte că a reuşit, prin discuţia cu CZC, SĂ ÎNTREVADĂ LOGICA EMOŢIONALULUI  -  logica credinţei autentice, logica sacră . DAVID ŞAFRAN, chiar dacă nu a renunţat la poziţia sa de avocat al lui Lucifer(nu putea să-şi trădeze Neamul involutiv spiritual, căci era căpetenia lui spirituală)  -  a avut, totuşi, imensul, admirabilul curaj de a se despărţi de sine însuşi, pt. câteva clipe  -  a avut miraculosul curaj de a întredeschide uşa Paradisului: şi ARHANGHELUL, înmuiat de clipita de autosacrificiu( de aberaţie a propriei naturi) a lui Lucifer   -  I-A PERMIS NEPERMISUL...

-                                                                            *

-      b – VIOLENŢĂ VITALĂ ŞI VIOLENŢĂ METAFIZICĂ

         De ce violenţă şi de ce crimă?  Evident, dacă ar fi vorba de o conştiinţă individuală  şi de manifestarea unei fiinţe ca individ,  atât violenţa, cât şi crima ar trebui excluse din rândul gesturilor conforme cu doctrina creştină. Dar în cazul lui CZC, avem de-a face cu o conştiinţă supraindividuală şi cu manifestarea unei fiinţe gata, în orice clipă, să se autosacrifice, în favoarea unei realităţi transindividuale şi supraindividuale  -  în favoarea împlinirii misiunii către Neam( pt. a determina grăbirea atingerii ţelului suprem al Neamului). Din nou, avem de-a face cu o schimbare a ordinii priorităţilor  -  datorită faptului că, în cazul schimbării de planuri existenţiale , puse în discuţie  -  planul sacral are absolută prioritate faţă de planul profan şi, deci, faţă de pălanul existenţelor individuale. Chiar dacă nu se propune o teocraţie  -  considerarea MORALEI ca esenţă a planului existenţial şi considerarea Neamului ca prioritate metafizică faţă de individ trebuie admise ca premize soteriologice( premize ale ieşirii din mlaştina  amorală, din captivitatea materiei grosiere) ale unei SOCIETĂŢI PROFUND RESACRALIZATE.

   Nici pe prieten nu-l deştepţi dintr-un somn adânc prin mângâieri  -  că adoarme încă mai profund: tot trebuie să-l scuturi puţin.(Evoluţia spirituală are nevoie de şocuri, de rupturi, de intermitenţe). D-apoi un Neam: un Neam nu poate fi deşteptat decât prin provocarea stăriui interior-conflictuale, metafizice: războiul interior, metafizic, al Neamului, este singura soluţie pt. transfigurarea Neamului respectiv. Pe de altă parte, duşmanii cuiva, şi cu atât mai mult ai unui Neam, se vor simţi încurajaţi în mişelia şi dorinţa de distrugere a Neamului advers, pe care-l simt slab  -  dacă reacţia, din partea presupusului  slab Neam ( în cazul când este atacat de duşman, cu scopul de a fi distrus)  -  nu se produce pe potriva agresiunii suferite. Neamul atacat trebuie, pt. a nu fi distrus de adversar( conform cu legile lui Darwin), să se apere în mod ferm, să arate nu numai că nu e slab, ci că ar putea oricând să-i creeze o stare de disconfort, oricui ar râvni să-l distrugă şi, astfel, să-l deturneze de la misiunea lui sacră pe Pământ.* [3] Nimănui ( şi mai ales neamurilor de trădători,  care sunt neamuri brutale şi ignorante, laşe, în esenţa lor) nu-i place disconfortul  -  ci râvneşte, bestial, după confort fizic. Şi, atunci, aşa-zisa violenţă din partea victimei, adică reacţia prin care (presupusa) victimă demonstrează că are forţa şi, deci, voinţa şi dreptul de A EXISTA, în sensul metafizic, în primul rând( a rămâne “în cursa” pt. atingerea ţelului suprem spiritual)  -  descurajează pe duşmanul dominat de porniri negative, distructive( sau, cel puţin, obstrucţioniste).

   Acestea două sunt scopurile “violenţei” , propuse de CZC:

a-      deşteptarea spirituală a unui Neam adormit ;

b-      descurajarea “tâlharilor” (spirituali) , a rău-voitorilor către Neamul şi către Ţara românilor* [4] .

            Iată răspunsul lui CZC, la afirmaţia parlamentarului prof. teolog Ispir, când acesta îi face observaţia că susţinerea pedepsei cu moartea(“pt. manipulatorii frauduloşi ai banului public”) este o idee anti-creştină:

           “Domnule profesor, când este chestiunea să aleg între moartea ţării mele şi aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului. Cred că sunt mai bun creştin dacă nu voi permite tâlharului să-mi ducă ţara la pieire.”(Din Monitorul Oficial, nr. 14, din 21 decembrie 1931, Cuvântare la mesaj  -  CZC în numele Gărzii de Fier).

   Pentru a dovedi că violenţa nu e specifică firii românului (DECI, NICI LEGIONARILOR)  -  şi că ea, violenţa, trebuie să rămână( ca, de altfel, orice acţiune legionară) între limitele ritualistice, adică păstrând, permanent, contactul cu zona metafizică  -  pt. a demonstra, de asemenea, că “violenţa” metafizică nu trebuie iscată decât de nevoia de afirmare sacră a NEAMULUI-CU -ARHANGHEL, de nevoia de împlinire a misiunii spirituale a Neamului  -  CZC face toate eforturile să menţină manifestările VITAL-VIOLENTE între limite foarte riguroase şi strâmte.  Violenţa legionară, această violenţă cu substrat metafizic  -  se manifestă doar provocată şi în cazuri limită, în cazuri extreme şi tipice ( deci, care suscită o privire de perspectivă, pt. a se observa ce consecinţe tragice ar suporta Neamul Românesc, dacă NU s-ar adopta atitudinea de violenţă). Aceste violenţe( metafizice, în esenţa şi scopul lor) sunt efectuate cu titlu demonstrativ şi cu efect de exemplu( semnal-baliză, prin care este delimitată, defensiv, ZONA BINELUI de ZONA RĂULUI). Altfel, nu s-ar deosebi, spiritualiceşte, de duşmani: legionarul ar deveni, în mod aberant, duşmanul Neamului său( şi-ar perverti misiunea metafizică, s-ar autoanula ca misionar). A se vedea, şi în PL, şi în CM   -  a se vedea şi în mărturiile unor evrei de bună-credinţă, că CZC înfrânează cât mai mult dorinţa de reacţie promptă, imediată, atât a conştiinţei sale, cât şi a celorlalţi legionari. Nu trebuie, însă:

a-                să se depăşească limita metafizică, dintre  BINE şi RĂU  -  căci s-ar crea impresia de slăbiciune congenitală a indivizilor unui Neam, şi s-ar dărâma fiinţa morală a Neamului;

b -  nu trebuie ca, din interior, să se tolereze TRĂDAREA  -  căci, din interior, un Neam poate fi mai lesne şi mai repede sufocat şi nimicit( din punct de vedere nu doar MORAL, ci chiar strict VITAL): suntem, cu toţii, pe front, în tranşeele luptei cu forţele RĂULUI. Şi frontul are legile lui  -  aspre, prompte, ca aplicare  -  dar absolut necesare. FORŢELE BINELUI nu pot supravieţui prin toleranţa faţă de FORŢELE RĂULUI  -  mai ales când acestea se strecoară lângă INIMA BINELUI. Cel care apretins a fi pritenul tău şi pe care l-ai îngăduit alături de tine, în intimitatea ta şi a gândurilor tale, sentimentelor tale  -  ştie cel mai bine să lovească, spre a distruge. Lovitura”prietenului” trădător e cea mai teribilă  -  căci e imparabilă şi poaste atinge esenţa fiinţei pe care o loveşte. În cazul legionarilor lui CZC  -  nu e vorba de fiinţa PERSONALĂ, ci de fiinţa NEAMULUI( căci personalitatea individuală a legionarilor s-a estompat, înapoia PERSONALITĂŢII SUPRAINDIVIDUALE A NEAMULUI, pt. împlinirea  misiunii căreia luptă şi trăiesc şi mor ei).

   “CRIMA”(neapărat, cu  ghilimele), în timpul vieţii lui CZC, n-a fost altceva decât:

   a- reacţia exemplară, de VIOLENŢĂ MINIM NECESARĂ  -  dar demonstrativă, pt . descurajarea inamicului spiritual infatuat( POLITICIENII ROMÂNI, mişei şi trădători, în primul rând, şi slugile lor odioase  -  căci curăţenia  -   morală, în cazul dat  -  trebuie să înceapă cu PROPRIA CASĂ  -  şi ABIA APOI CU CORUPĂTORII IUDEO-MASONI)  -  pt. blocarea iniţiativei inamicului pus pe distrugerea definitivă a forţelor de afirmare, a forţelor de acţiune şi de reacţie  -  pe scurt, a forţelor spirituale ale NR;

   b – reacţia vitală, dar cu profunde implicaţii metafizice, împotriva sugrumătorului moral dinăuntrul CASEI NEAMULUI  -  reacţia de autoapărare, dar cu perspective transfiguratorii, de ordin sacral-magic.

   In primul caz, se situează reacţia faţă de trădătorul ideilor de lege şi dreptate pt. NR  -  torţionarul-prefect MANCIU  -  şi faţă de trădătorul şi subminatorul SPIRITULUI NR  -  I. G. DUCA, vândut, cu trup şi suflet iudeo-masoneriei  -  şi care, ca Iuda, se pregătea să-şi vândă HRISTOSUL-NEAM , pe 30 de arginţi.

   Cazul al 2-lea, identificabil cu CAZUL STELESCU  -  conţine, realmente, o reacţie vitală şi, în acelaşi timp, O LECŢIE METAFIZICĂ, SUB FORMĂ RITUALICĂ( tocmai datorită acestei forme ritualice, aplicate în cazul Stelescu, îmi permit să nu discut aici CAZUL VERNICHESCU  -  caz care conţine doar reacţia vitală a legionarilor, prin braţul lui MOŢA  -  şi este, cumva, atipic, având în vedere atitudinea sacerdotală, impusă, moral, legionarilor, de către CZC, în toate acţiunile lor. De fapt, Vernichescu a fost doar rănit.).

   Dacă sunt adevărate rapoartele Siguranţei, conform cărora Stelescu a fost ucis cu 120( o sută douăzeci ) de gloanţe şi sfârtecat, apoi, cu topoarele, de către decemviri( cei ZECE bărbaţi)  -  avem posibilitatea să descriem, oarecum intuitiv, un ritual legionar, cu profunde rădăcini metafizice( totuşi, după cum vom vedea: SEMI-esoteric). Sunt sigur că nici un om de bun-simţ şi întreg la minte nu va cataloga acest gest drept următor al logicii terestre. Ori este un gest total aberant, ori ţine de credinţă, religie, ritual  -  deci, de legile unei alte lumi decât cea strict terestră.

   Legionarii lui CZC NU ERAU LAŞI  -  au dovedit-o prin atâtea autosacrificii, în închisorile lui Carol al II-lea, precum şi, mai târziu, în cele comuniste.  Deci, nu era,  logic , nevoie de ZECE OAMENI, ca să ucidă UN SINGUR OM, şi acela aflat pe un pat de spital. Puteau, în definitiv, să aştepte ca Stelescu să iasă din spital  -  şi să-l ucidă ORIUNDE  ALTUNDEVA  DECÂT ÎN SPITAL. Se pare , însă , că Stelescu era considerat, de CZC şi legionari, conform doctrinei creştine, CU ADEVĂRAT ŞI PROFUND BOLNAV: BOLNAV MORAL-SPIRITUAL  -  iar SPITALUL era simbolul dublu: 1- al bolii şi 2 – al necesităţii efortului mistic de vindecare a bolnavului(demonizatului)Stelescu  -  efortul exorcistic.

   Apoi, dacă ar fi fost un ASASINAT POLITIC( cum mai sunt unele păreri, care nu operează  nici o disjuncţie între cazurile MANCIU, DUCA, STELESCU, ARMAND CĂLINESCU) , actanţii ar fi folosit , în minimum de timp, un minim de armament, cu maximă eficienţă  -  şi ucigaşii AR FI DISPĂRUT URGENT, pierzându-se în mediul social, spre a nu fi identificaţi şi arestaţi  -  şi spre a putea, astfel, ulterior, să repete gestul asasinatului, pt. alţi inamici (potenţiali otrăvitori de lider), cu acelaşi comportament ca acela al victimei anterioare.

   Or, pt. decemviri, TIMPUL NU EXISTA  -  nici trecut, nici viitor. Nu exista timpul istoric, profan, repetitiv. Doar un prezent, al ritualului împlinit, desăvârşit. Decemvirii s-au predat bucuroşi, demni, autorităţilor “cezarului”(care comandase otrăvirea CĂPITANULUI)  -  ca şi nicadorii, ca şi cei care, mai târziu, pe timpul Comadantului HORIA SIMA, l-au asasinat pe ARMAND CĂLINESCU.

   Ce a fost, dacă n-a fost asasinat politic  -  cazul STELESCU?  Păi, n-a fost nici un asasinat: acolo s-a produs o EXORCIZARE. A FOST UN RITUAL. Zece este un număr sacru, simbol al CREAŢIEI DIVINE. * [5]   Încă de la numărul făptuitorilor( nu făptaşilor) , putem deduce că se voia NU anihilarea unui TRUP fizic, acela al lui Stelescu  -  ci tocmai pe dos: se dorea RE-CREAREA UNUI SPIRIT, conform legilor divine, prin înfrângerea( cu Sabia Arhanghelului de Foc) a RĂULUI DIN TRUP( trupul fizic însuşi conţinea şi ERA Răul  -  era trup de GOLEM), şi evidenţierea forţelor BINELUI, disimulat, profund, în corpul fizic( e vorba de revelarea corporalităţilor eterică şi astrală, pt. ajungerea la SINEA SPIRITUALĂ). Binele  ţine de  CORPUL MORAL  -  care nu are nimic de-a face cu corpul fizic. Iată, deci, semnificaţia înverşunării( aparent paranoice) de a distruge-anihila corpul fizic: 120 de gloanţe  -  însemnau un ciclu mistic întreg( sub semnul lui 3x4  - plus 0-zero= ciclu împlinit) ciclul existenţial al TRUPULUI fiind înlocuit prin ciclul fiinţial al FOCULUI-SPIRIT( căci, atât gloanţele=săgeţi=simboluri ale focului-rază solară  -  cât şi TOPORUL=simbolul fulgerelor-foc divin, al lui ZALMOXIS, THOR, ZEUS, DUMNEZEU etc.). Ţesutul demonizat trebuia  CAUTERIZAT RITUALIC  -  pt. a lăsa să ţâşnească, iar, liber, la suprafaţă, Spiritul-Lumină. Bucuria decemvirilor este una pur ritualică : ei dansau HORA SOLARĂ în jurul unui RUG(obţinut prin focul-gloanţe şi focul-topor-fulger)  -  pe care rug, din cenuşa RĂULUI, corpul fizic ars  -  se năştea(sau re-năştea, ca PASĂREA PHOENIX)  spiritul exorcizat, curat, al ADEVĂRATULUI CAMARAD STELESCU. Camaradul dinainte de trădare, infatuare, de alianţa cu masoneria(masonerie prezentă, în special, prin camarila regală şi prin influenţa doamnei Lupescu-Wolf etc.) -  camaradul Stelescu dinainte de a fi invadat de toţi demonii întunericului. Viaţa SPIRITUALĂ a omului este sfântă. NUMAI EA.

   Predarea bucuroasă, uluitoare, a decemvirilor, către autorităţile cezarice, se traduce astfel: “Noi am împlinit o datorie sacră faţă de un spirit, am oficiat un ritual pt. câştigarea ALTEI LUMI decât cea a mişeliei, a trădării şi a tuturor nemerniciilor, instigate de spiritele infernale  -  dar, odată oficiat ritualul, noi ieşim din sanctuar, din”azilul” divin, ieşim de sub legile cereşti  -  şi, conform învăţăturilor lui Hristos, ne supunem legilor Cezarului terestru. Obligăm moral astfel, prin exemplul nostru, pe toţi oamenii de bună-credinţă, să facă distincţia între cele 2 tipuri de legi( cereşti şi terestre) şi să le respecte cuviincios, pe fiecare, în funcţie de registrul existenţial în care se situează”.

   E posibil(şi foarte probabil) ca Biserica Creştină INSTITUŢIONALIZATĂ, de astăzi, ca şi de atunci, să nu fie de acord cu interpretarea esoterică de mai sus. Ar fi bine ca biserica de azi să-şi amintească faptul că temelia ei este nu doar Hristos-Învăţătura, ci toate tradiţiile religioase, anistorice, ale acestui Pământ. Să nu se uite că IISUS HRISTOS vine pe Pământ nu să nege religiile vechi, ci să le împlinească, să le transfigureze spiritual, să le situeze spiritual pe cea mai înaltă treaptă a evoluţiei spirituale terestre. Ştiinţele oculte, de care CZC suntem sigur că nu era deloc străin, ar fi mai puţin ipocrite în recunoaşterea, identificarea, în gesturile decemvirilor, a unui ritual exorcizator autentic  -  cu finalitate transfiguratoare: Stelescu a înviat, metafizic  -  şi, sub alt nume şi alt  chip, participă la împlinirea misiunii legionare. Continuu să cred că CZC practica un CREŞTINISM ORIGINAR: CZC a înţeles corect semnificaţia BICIULUI TRANSFIGURATOR(şi el, un FULGER), cu care HRISTOS  alungă zarafii din Templu.

   Legionarii se luptau cu PRINCIPIUL RĂULUI din lumea terestră  şi   din lumea  non-terestră  -  de oriunde s-ar fi ivit şi manifestat PRINCIPIUL RĂULUI. Legionarii sunt permanenţii veghetori, permanenţii militoni, aghiotanţii, pe pământ, ai Arhanghelului din cer. Şi această luptă cu RĂUL, luptă metafizică, în primul rând şi înainte de toate  -  era, evident, lupta cu SINELE FIECĂRUI OM CE VOIA BINELE. Lupta cu sinele este esenţială în obţinerea premizelor REVELAŢIEI  -  şi disciplina ACESTEI lupte era învăţată, ca-ntr-un abecedar, de fiecare legionar-cruciat, din paginile celui mai complet ghid de exerciţii moral-spirituale, care a fost realizat vreodată, nu numai pe pământ românesc, ci în întreaga lume(cel puţin în ultimele patru secole): CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB.

   RĂUL era ca nisipul ce astupă ochii doritori să-L vadă pe Dumnezeu-Lumina. Nisipul trebuie aruncat  -  şi ARUNCAREA este un gest violent. Cum violentă pare şi afirmarea MISIUNII NEAMULUI, de a răzbi, prin întunericul din pântecele RĂULUI, prin desişul iniţiatic al “pădurii cu fiare sălbatice”  -  către ÎNVIEREA LUI SPIRITUALĂ. Pare. Pare violentă afirmarea MISIUNII NEAMULUI ROMÂNESC, acelor neamuri( sau organizaţii suprastatale) care fac totul ca NR să se stingă, nu să învie. Şi atunci, voi spune că-i foarte comod să numeşti”violenţă” orice afirmare a VIEŢII, căci ea, viaţa, se încontrează cu moartea. Când un copil se naşte  -  nu o face, oare, CU MAXIMĂ VIOLENŢĂ   -  ucigându-şi, uneori, mama?  Totdeauna, moartea şi preoţii ei negri vor acuza viaţa de violenţă. Şi e firesc s-o acuze  -  dar din punctul LOR de vedere: din punctul de vedere al MORŢII. Viaţa, însă, îşi va vedea de bătălia ei  -  căci trebuie să ajungă la o treaptă supremă, greu de atins, prin mari încercări, sperând să dobândească: ÎNVIEREA, redobândirea caracterului sacru, atemporal, SMULS, DEFINITIV, DICHOTOMIILOR  -  deci, smuls antagonicei MORŢI.

   Deci, MISIUNEA NEAMULUI e mai mult decât viaţa  -  este ÎNVIEREA, spune CZC. Şi atunci, de mirare ar trebui să fie nu câtă violenţă  -  ci, dimpotrivă, CÂTĂ LIPSĂ DE VIOLENŢĂ, sau CÂT DE PUŢINĂ VIOLENŢĂ , parcă îngrijorător de puţină, au manifestat CZC şi legionarii săi: STRICTA VIOLENŢĂ NECESARĂ: a- pt. scopul vital( pt. supravieţuirea biologică a LEGIUNII-Neam);b- pt. scopul transfigurator (de Neam). Ambele scopuri vizând NEAMUL -  datoria sacră faţă de ÎNVIEREA SPIRITUALĂ A NEAMULUI. O miraculoasă răbdare şi economie de energie-violenţă.

   Citeşte-l pe CIORAN( legionarul apostat) în celebrul final al SCHIMBĂRII LA FAŢĂ A ROMÂNIEI  -  şi vei vedea ce înseamnă proclamarea violenţei. FĂRĂ economie, FĂRĂ înţelepciune(deci, total ne-legionar) -  ci într-un entuziasm vital exploziv, răscumpărător(pare a gândi CIORAN) a milenii de excesivă toleranţă, ca lâncezeală, somnolenţă, tembelism spiritual. Acesta este opinia lui CIORAN  - şi CIORAN este acceptat de iudeo-masoneria lumii. Pt. că nu e periculos: e un fanfaron, neserios, neriguros. Seriozitatea, rigoarea, profunzimea morală  -  tocmai acestea îi înspăimântă pe rău-făcători şi pe mişei.

   Toată opera  scrisă  a lui CZC nu conţine nici a mia parte din violenţa propusă şi expusă( verbal, e drept) de doritorul de afirmare a NEAMULUI ROMÂNESC printre Neamurile lumii  -  CIORAN.

   Având acest termen de comparaţie, “legitim”( căci CIORAN este acceptat şi gratulat, de liota masonică mondială, drept mare scriitor, filozof, stilist neîntrecut etc.)  -  îmi permit să concluzionez, la acest subcapitol: opera scrisă a lui CZC este NU CREŞTINĂ PUR ŞI  SIMPLU  -  ci CREŞTIN-ORTODOXĂ, adică excesiv de tolerantă( vom vedea, ulterior, adevăratul, metafizicul motiv al acestei toleranţe). Încă o dată: CZC  nu este un practician exhibiţionist al naţionalismului  -  ci un  MIRACULOS DE RĂBDĂTOR ALCHIMIST, care acceptă să se coacă, în athanorul-Spirit, metalele, pt. a se revela PIATRA ASCUNSĂ  -  HRISTOSUL  NEAMULUI.*

                                                                *

                                                  *                          *

[6]

          c-O ISTORIE PERSONALĂ A VOCII. DEGETUL SPRE ADEVĂR

   Am chibzuit că este corect , din partea mea, să avertizez, încă de la început, că:

a-                eu, autorul acestei cărţi, sunt prea tânăr pt. a fi putut să mă aflu în inima acelei perioade mistice a României, cuprinsă între 1919  -  jurământul din pădurea Dobrina, şi 1938  -  martirajul asumat de CZC şi asasinarea acestuia;

b-                sunt mult prea bătrân, însă, şi cu sufletul prea stricat şi pervertit de lumea aceasta, cuprinsă de vârtejuri cumplite de asuras  -  pt. a mai putea reacţiona , prompt şi corect, din punct de vedere sentimental, fie şi la stimuli sentimentali prezenţi  -  cu atât mai puţin la stimuli sentimentali trecuţi.

   Dacă sunt aşa de mult detaşat fiinţial, temporal şi sentimental, de PERIOADA MISTICĂ şi de SPIRITUL EI DREPT DOMINATOR  - CZC, atunci eu consider că este un adevărat miracol faptul că nişte adevăruri:

a-                SCRISE (iar nu SPUSE  -  deci, ieşite de sub incidenţa FACTORULUI FASCINATORIU, ca produs al imediateţei, non-intermediarităţii Logos-ului şi a producătorului de logos cu Intensă Personalitate-CZC),

b- şi ATUNCI scrise, iar nu ACUM scrise( părând, deci, a ieşi din sfera de interes, imediat sau apropiat, a fiinţei mele),

au reuşit( aceste adevăruri) să penetreze şi să impregneze fiinţa mea, determinându-mă SĂ MI LE ASUM, CA FIIND ALE FIINŢEI MELE ACTUALE. Înseamnă, după părerea mea, că aceste adevăruri  AU PERENITATE PRIN AUTENTICITATE ABSOLUTĂ. Prin vizionarismul cu care au fost captate din spiritualitatea eternă şi exprimate în spiritualitatea cuvintelor înscrise în durata temporal-umană.

   Adevărurile de care se face vorbire aici sunt cele ale GLASULUI, de peste vremi, prins în slova cărţilor lui CZC.

   Şi mai trebuie să fac mărturisire asupra unui aspect, legat de cele pe care le vei citi, din moment ce tot ai pus mâna pe această carte:

   - Despre CZC şi legionarism am auzit vorbindu-se, în familia mea, pe când eram mic copil, de 4-5 ani. Cei care vorbeau erau oameni din neamul meu, care abia ieşiseră din închisorile politice -  şi, de fapt, părăsiseră închisoarea cea mică( devenită, uneori, mânăstire, CETATE DE RUGĂ FIERBINTE),  pt. închisoarea cea mare, închisoarea cea de toate zilele: căci nu erau lăsaţi să se mişte, în linişte şi slobod, în mediul social. Cineva îi supraveghea, cineva îi chema, periodic, la interogatoriu. Nu un interogatoriu nimicitor  -  ba, chiar, unul, uneori, extrem de banal şi formal  -  dar omul interogat este un om umilit  -  şi ASTA se urmărea. Frica din oase să nu-i iasă, până la moartea lui fizică  -  să ştie că nu-i un om firesc, normal, ci că e un NEOM, UN MONSTRU SOCIAL, UN BLESTEMAT. Un NIMENI, pe de altă parte  -  căruia existenţa şi semnificaţia i se dau tocmai şi doar prin interogatorii, prin supraveghere  -  prin acei CINEVA, din spatele puterii politice. Un  astfel de nimeni, însufleţit artificial, se numeşte GOLEM. Ieşiţi  din închisoare, unde semnificaţia vieţii era dată prin rugăciune riguroasă în comun şi prin conştiinţa că se opun,prin chiar regimul de temniţă, la “CEVA”  -   SE VOIA ANEANTIZAREA LOR EXISTENŢIALĂ, transformarea lor în GOLEMI sociali, însufleţiţi la comandă, depersonalizaţi, însinguraţi, desemantizaţi la modul absolut: li se refuza, ani în şir, încadrarea la un loc de muncă, oricât de umil.

   Atâta doar că acei CINEVA  calculaseră , un anumit lucru, greşit. N-aveau de-a face, în persoana foştilor puşcăriaşi politici, cu oameni de duzină  -  ci cu mulţi dintre cei trecuţi prin şcoala morală-religios creştină a lui CZC. Şcoala sufletelor mari  -  şcoala care dezvoltă SPIRITUL, în detrimentul INSTINCTUALITĂŢII    -    MORALA, în detrimentul MIŞELIEI. Pt. cei care fuseseră VERTICALI şi căliţi în puşcăria-evidenţă  -  hotarul spaimelor, al suferinţelor, al “pădurii cu fiare sălbatice” şi al “mlaştinii deznădejdii”(hotarul disperării)  -  fuseseră depăşite. Teroarea nu are succes la iniţiaţii spiritual.

   Un singur hotar mai rămânea de depăşit, pt. unii dintre foştii puşcăriaşi politici: acela al ÎNCREDERII ÎN CEILALŢI( în cei care nu parcurseseră traseele şi experienţele iniţiatice). De aici, din nedepăşirea acestui ultim hotar, au rezultat atâtea tăceri enigmatice, bruşte. CZC îi învăţase să nu aibă încredere în duşman  -  dar nu în toţi oamenii, căci nu toţi oamenii erau inamicii BINELUI, MORALEI, SPIRITULUI. Tăceau faţă de mine, copilul de atunci, prea mic pt. a înţelege tragediile măreţe ale SPIRITULUI UMAN  -  dar tăceau şi faţă de propriii lor părinţi, fraţi, surori. Salvau tăcerea printr-o glumă, printr-o anecdotă( de puşcărie sau nu).

   Astfel s-a amânat cu mult, pt. cei dornici de iniţiere, BĂNUIALA NEVOII DE CUNOAŞTERE,  FORMAREA SIMŢULUI NECESITĂŢII CUNOAŞTERII SPIRITUALE.

   Tăcerea lor, lungă vreme, m-a descurajat. Ştiam, bănuiam intens, că se întâmplase, CU EI şi ACOLO  -  ceva cu totul deosebit. Dar totul se oprea aici. Tăcerea lor obstinată m-a îndepărtat, sufleteşte , de ei. Îi admiram, cu rezerva neştiinţei, îi simpatizam, cu rezerva insuficientei încrederi reciproce. Tăcerea lor m-a jignit  -  căci nu eram în stare să pricep nepriceputul, neantul de noimă de care eram înconjurat  -  şi ei nu-mi spuneau nimic esenţial despre preaplinul de noimă pe care îl trăiseră şi îl trăiau. Sau şi-l făuriseră singuri, în închisori  -  şi acum se nutrea, spiritual, din el. Căci  erau senini şi enigmatici. Strălucitor de senini şi cumplit de enigmatici.

   M-am prefăcut, orgolios, că nici nu mă interesează ce ar fi avut ei de spus. Dar mă rodea, pe dedesubt, în mod inconştient, apoi tot mai imperios, aproape ca un ţipăt de copil care vrea să se nască în această lume  -  curiozitatea. Făceam o chestiune de mândrie personală din A AFLA. Şi înşelător: el, DRUMUL, nu te vrea, trebuie să te sfâşii singur, să-ţi pui, fâşie cu fâşie, fiinţa, ca o căptuşeală, în vadul realităţii metafizice a DRUMULUI  -  şi să devii altceva decât eşti: să devii căptuşeală de DRUM  -  pt. a deveni, treptat, tu însuţi, DRUM.

   Aşa s-a făcut că am învăţat prost, căci am crezut , prea repede, infatuat  -  că pot şti. Am întrebat puzderie de cărţi narcotizante, străine de adevăr, căci nu era în ele VOCEA SUFERINŢEI DUMNEZEIEŞTI, ci trufia stupidă a minciunii satanice, versatilitatea dezinformării şi calomniei, vocile de sirenă ale derizoriului, ale ironiei fără rost, deplorabile, grosolane chiar  -  vocile bavardajului ieftin.

   Totuşi, îi mulţumesc lui Dumnezeu, smerit, că a sădit în mine  INSTINCTUL MORAL. Datorită lui, nu şi-au putut ÎMPLINI opera, cu mine  -  MINCIUNA SFRUNTATĂ  şi DIVERSIUNEA CALOMNIOASĂ. Cu ajutorul simţului moral, am detectat târziu, şi totuşi, la vreme( adică, nu prea târziu) , sunetul de”doagă” al neadevărului. Se recunoaşte uşor acest  sunet( numai să vrei să-l recunoşti)  -  pt. că intră în dizarmonie şi cu  sufletul, şi cu bunul simţ, şi cu întreaga Creaţie, cu firescul lui Dumnezeu. Minciuna, pt. cei dotaţi cu simţ moral, este  expresia NEFIRESCULUI. CEVA nu se potriveşte, CEVA lipseşte, CEVA NU E CUM SE CUVINE.

   Şi am ajuns şi la cărţile suferinţei. Ciudat, tot lipsea ceva. Fiecare glas al suferinţei striga tot ALTĂ DURERE.  Nu se uneau durerile într-o VOCE vibrantă şi unică, într-o scară a durerii spre Dumnezeu. Într-o durere ca semantică a ÎNĂLŢĂRII  -  ca semantică transindividuală, care să spargă temniţa bocetului înăbuşit, posomorât, şi să se transfigureze în GLORIA DURERII. Atunci, aş fi consimţit, din tot sufletul, la durerea lor. Altfel  -  mă deprimau, şi atât.

   Doar într-un singur punct al cărţilor durerii, simţeam cum zvâcneşte spre ceruri curcubeul SCĂRII, atunci când ei, îndureraţii tot cu alte dureri, vorbeau despre CZC. Atunci, simţeai că înverşunarea egotistă( firească, în definitiv) se clatină şi se smereşte, se înseninează şi se luminează, ca sub pipăirea aripii unui înger trecător. Se descordează, nu mai este orgoliu al durerii, uneori regret ascuns al durerii  -  ci devine ÎNŢELEPCIUNE A DURERII. Adoraţie, naivă, mută şi pură  -  dincolo de cuvintele filei de carte. Tocmai pt. că nu înţelegeau cu mintea, înţelegeau cu sufletul    -  şi-şi disciplinau demonii trufaşi sau posaci ai durerii. Deasupra durerilor era, în sfârşit, DUREREA. Deasupra vocilor, era VOCEA. Deasupra  oamenilor, era OMUL. Şi desupra OMULUI  -  era TRINITATEA MISTICĂ: DUMNEZEU-ŢARĂ-NEAM.

   Mi-a luat mult să-ţi spun, cititorule, ce ţi-am spus. Dar ţi-am spus, pt. că vreau să înţelegi de ce nu voi vorbi despre ce au făcut şi cum au acţionat oamenii. Ci doar despre ceea ce a strigat HRISTOSUL. Mai pe înţelesul tău şi al meu, voi spune că  MIŞCAREA LEGIONARĂ a lui CZC este o mişcare a oamenilor, dar pornită exclusiv de DUHUL SFÂNT, de SPIRITUL NR, vorbitor  printr-un singur glas-sinteză : CZC. Ca şi MIHAI EMINESCU, un veac mai în urmă.

  Oamenii greşesc  -  pot greşi, sau trebuie să greşească. SFÂNTUL DUH nu are cum să greşească. Nici SPIRITUL NEAMULUI.

   Nu voi putea( şi nici nu găsesc că ar fi corect) să-ţi vorbesc despre implicaţiile politice ale MIŞCĂRII LEGIONARE  -  pt. că niciodată oamenii n-au fost în stare să asculte cu totală smerenie şi, mai ales, să înţeleagă şi să urmeze ÎNTOCMAI pornirile Duhului. Ar fi ca şi cum ţi-aş vorbi, în paralel, despre SFÂNTA TREIME şi cucerirea Americii prin catolici. Vor fi fost ( cu siguranţă au fost) greşeli şi greşiţi. Toţi apostolii lui Hristos au greşit  -  cu Simon Petru în frunte. Trebuie REVELAŢIA. Şi aceasta se face, deplin, după INVIERE. Atunci când sfântul mister al ÎNVIERII se petrece în duhul nostru  -  ÎNŢELEGEM. Dar, fiecare, suntem sortiţi să păstrăm înţelegerea( dacă o dobândim deplină) pt. JUDECATA DIN URMĂ. Epifania Paştilor  exersează, cu/prin noi, o viitoare măreaţă concordie finală, întru duh. Dar, deocamdată, aproaper că ne ferim să vorbim despre acest sacru mister al ÎNVIERII. Din teamă( firească şi îndreptăţită) că, odată ajuns cuvântul pe limba de carne, vom spune greşit, totul.

   Nu. Nu voi vorbi-scrie despre ceea ce devine un copleşitor bruiaj: planul ÎNFĂPTUIT PE PĂMÂNT  -  acţiunile cu determinări şi consecinţe în planul strict terestru, social( lumea “cezarului”). Voi încerca să mărturisesc, pe cât mi-a lăsat Dumnezeu  putinţă,despre Vocea Duhului Sfânt, despre  VOCEA SPIRITULUI NEAMULUI  -  aşa cum am auzit-o eu. Adică,voi  vorbi-scrie, cu teamă şi smerenie, despre ceea ce, curat şi fără greşeală( căci era inspirat, de la ARHANGHELUL NEAMULUI  şi de la DUHUL SFÂNT), a gândit şi a scris CZC. Căci CZC este intermediarul lui Dumnezeu, pt. a trezi în noi AUZUL SACRU AL ADEVĂRULUI(  al SINEI NOASTRE).  Nu voi vorbi-scrie nici despre ceea ce el  SE ZICE CĂ A ZIS( mereu de către alţii SE ZICE  -  şi nici măcar “ evangheliştii”, apropiaţii(?) lui CZC, nu se hotărăsc să spună, toţi, acelaşi lucru,  că ar fi făcut sau zis CZC)  -  şi în nici un caz nu voi vorbi-scrie despre ceea ce alţii( “evanghelişti” sau falşi”evanghelişti” ai lui CZC) au spus şi au făcut. Hristos nu a fost şi nu este înţeles şi urmat de oameni, 2000 de ani după sfintele sale învăţături. Cum să-L hulim pe Hristos, când încăpăţânarea, trufia, lenea morală sunt  ALE NOASTRE  -  şi ele ne împiedică să-L înţelegem şi să-L urmăm? CZC nu a fost înţeles şi urmat nici de cei mai apropiaţi lui  -  dar aceştia îl simt în ei( mulţi)  , ca pe o imensă RANĂ DE LUMINĂ. Şi lumina rănită se propagă, tot mai mistică, deci tot mai ademenitoare( pt. unii, care vor să fie OAMENI) -  din generaţie în generaţie, sfidând toate interdicţiile vremilor. Căci SPIRITUL este peste vremuri şi peste voinţele, adesea schimbătoare şi hâde, ale oamenilor.

   De ce să-l huleşti pe CZC, cititorule, întâmplător sau nu, al acestei cărţi, ÎNAINTE DE A AFLA ÎNVĂŢĂTURA LUI? Era pe Pământ, viu, în corp fizic, şi-l huleau, şi spuneau, în gura mare, neadevăruri( fără ruşine, fără mustrare de conştiinţă) despre faptele lui. Cum nu-l vor huli demonii şi demonizaţii, pe un “luminat”, atunci când acesta s-a retras din simţurile umane, în eteric şi astralitate? Dar de ce să asculţi doar vocea hulitorilor( când ştiut este că cel mai incomod şi, deci, mai hulit, este ADEVĂRUL)  -  ŞI SĂ NU FACI EFORTUL SPIRITUAL , INIŢIATIC, DE A-ŢI TREZI URECHEA CEA DE DUH, ascunsă în sufletul tău, şi să asculţi VOCEA CUTREMURĂTOARE ( da, vei suferi cumplit auzind, dar abia SUFERINŢA AUZULUI  -  este AUZ CURAT)  -  şi să te trezeşti? Adică , să ia parte şi duhul tău la OBŞTEASCA ÎNVIERE A NEAMULUI? Căci fi-va o CINĂ DE TAINĂ a NEAMULUI, la care toţi treziţii întru ÎNVIERE  vor lua parte, întru slava lui Hristos şi a Adevărului Neamului  -  întru MÂNTUIREA NEAMULUI.

   De ce să nu fii şi tu la SFÂNTA MASĂ, binevoind întru SLAVA şi MÂNTUIREA NEAMULUI tău, condus de ARHANGHELUL său, venit alături de ceilalţi ARHANGHELI şi de celelalte NEAMURI VII SPIRITUAL, în faţa lui Dumnezeu?

   Eşti, cititorule, zămislit întru pământul amărăciunii şi neîncrederii. Dar, în tine, Dumnezeu a pus DUH DE LUMINĂ. Înalţă-te, omule cititor de dreaptă carte a Neamului  -  şi ridică-te, dintre oribilele cicatrici  pământeşti  ale trupului tău, către  divina înţelegere. Deşteaptă-te, omule cititor, întru CITIREA SLOVEI DE FOC: Îţi vor arde ochii cei de carne  -  dar dobândi-vei  VEDEREA. Căci vei dobândi ADEVĂRUL.

   Eu, un umil scrib, voi încerca să te trezesc, să te trimit către năzuinţa spre vedere. Repet: nu sunt decât umilul scrib  -  dar îţi voi face semne către SLOVĂ. Către OPERA VIZIONARULUI. Te voi scormoni, până în rărunchii fiinţei tale, ca să te doară şi să te trezeşti. Şi, trezindu-te, te va durea şi mai tare  -  dar nu te va durea de tine, carne netrebnică, ci te va durea de ADEVĂR. Şi când te va durea de ADEVĂR  -  nu vei mai avea nevoie de mine, umilul scrib. Nici de cel care mă trimite pe mine către tine: CZC. Te vei duce singur să-l cauţi pe DUMNEZEU-ADEVĂRUL. Şi cine caută, va găsi. Şi cui bate, i se va deschide.

  Vei înţelege  -  şi vei tăcea întru înţelegere. Sau vei deveni, cum devin eu, prin această carte, un bâlbâit scrib  -  care arată cu DEGETUL SPRE LUMINĂ, în speranţa că DEGETUL său va fi urmărit cu privirea de semeni. De încă unul, măcar. Şi în speranţa  că semenii vor catadicsi SĂ VREA SĂ VADĂ, la capătul DEGETULUI TĂU, raza-drum, care duce spre Adevăr. Adică, spre SINEA LOR ADEVĂRATĂ ŞI VEŞNICĂ  -  nu cea părelnică şi trecătoare. În speranţa că, tu şi semenii tăi, vă veţi întâlni în sacra lumină: LUMINA SPIRITULUI NEAMULUI, LUMINA LUI DUMNEZEU.

   LUMINA ADEVĂRULUI.

                                                              *

                                          *                                      *