LOJA IOHANICA ROMANEASCA

Capitolul VIII :Zgurile lui Vasile şi declinul Şcolii Iniţiatice. Paznicii nu dorm! :

 

                  Are vreo legătură “bleanda” diapazonală, dată obrazului Smărăndiţei (Neclintitul)  -  cu prinderea la oaste cu arcanul, a bădiţei Vasile?

                  Cum să n-aibă? Toate au legătură cu toate, în mitul Paraşabdei, în cadrul Spiralei Vibratorii Cosmice. PALMA este scăpărare a Focului -  prin contactul Purusha-Prakrti.

                  Vasile-Poruncitorul Verificării purităţii Paraşabdei, prin reuşita (intermediarizată de Neclintitul), a fost avansat, fiind introdus în FAMILIA PREOTULUI PARAŞABDEI ŞI GRAALULUI: a fost introdus în PIATRĂ (familia sacră, al cărei Stăpân al Kalpei este Ştefan-PIATRA). Şi nu oricum: de la nivelul Lumina-Fotea Cojocarul(Bărbatul Cosmic) al  Biciului (Fulgerare-Jupuire)  -  direct la nivelul Focului-FOCA. Vasile devine Stăpânul (interior!) al CERCULUI-ARCAN(de fapt, al MISTERULUI DIVIN [1] ). Şi astfel, în-cercuit (de cosmosul umano-divin), el ete transfigurat (în paralel cu Nică Examinatul şi Învingătorul Examenului), prin moarte iniţiatică-îm-pietrire (asimilare a Pietri-Drob de Sare-Piatra Filosofală): “Iar mama lui bădiţa Vasile îşi petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe mort!” Dar dovada iniţierii lui Vasile (prin intermediul lui Nică -  sau invers: oricum, dovada Paraşabdei Purificate) este conştientizarea lumii sacre: “Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii” ( ci cât vede Orbul Sacru!) – şi a stării de Războinic al Luminii, Arhanghel al Neamului  - rang la care îi dă dreptul rectificarea Paraşabdei Împărăţiei Verzi a BOURULUI-MOLDOVA: “Oştean a fost şi Sfântul Gheorghe, şi Sfântul Dimitrie, şi alţi sfinţi mucenici  -  care au pătimit pentru dragostea lui Hristos – măcar de-am fi noi ca dânşii!” (Credem a se observa clar că Bădiţa-Împăratul nu vobeşte precum un ţăran, căci nu dă exemple din satul Humuleşti sau din localităţi apropiate  -  ci direct din Panteonul Creştin!  -  ceea ce confirmă deja contactul iniţiatului cu lumea divină). Umilinţa-smerenia nou-promovatului în rang sacral  nu poate acoperi deplin mândria de a fi seamănul sacru al Zeilor Nemuritori    -  ai “înviaţilor” şi “învietorilor” Pământului Spiritual: Dimitrie-Demeter, Gheorghe-Răscoltorul(cu suliţa-rază) al Pământului. Vasile s-a reintegrat în Olimp. Din el, pe Pământ, se scurg, ca din Spânu, zgurile reziduale ale corpului fizic: e drept că, prin paredrul său magisterial Vasile  -  Ioan a devenit yoghin plutitor în Duh (“umbla cu pletele în vânt”)  -  dar zgurile lui personale sunt reziduuri demonice, respingătoare, ale Vibraţiei Pure Primordiale: Iordache “fărnâitul”(defecţiune-degenerare-perturbare gravă a Paraşabdei), care “clămpănea” de bătrân ce era (bătrâneţea nu  aduce, automat, şi magisteriat divin, dacă nu există gestul autosacrificial, de retransfigurare, prin sânge:  a muştelor în sânge, al clămpănitului în Paraşabda, al literelor-buchii în hieroglife sonore); “ş-apoi mai avea şi darul suptului” (s.n.): în loc să ofere, autosacrificial, Paraşabda, el o înghite, pentru a o degrada în labirintul infernal al tractului digestiv-intestinal.

                  “Aşadar şcoala a rămas pustie pentru o bucată de vreme.” Orice realizare a stării poros produce, compensatoriu, starea de penia  -  lipsă şi păcat.  Avansarea, pe Axa Polară, a lui Vasile, până la Capătul Osiei, închiderea în Piatra de Foc  -  lasă punga-buzunarul Prakrti inactiv, şi este nevoie de un nou act săgetător al lui Purusha.

                  Deocamdată, Adam Protogonos, aflat înafara stării de Şcoală-Iniţiere  -  cu rezervele strânse de la “bleandă” şi resurecţia pe Axa Păpuşoiului  -  repetă, palid, tot mai strins, gesturi ritualice  -  cărora le percepe tot mai slab, tot mai grav-deficitar  -  Paraşabda:

                  a-mânz (cal tânăr, Hermes Psychopompos, doar), nechează la Crăciun, rupând omătul de la o casă la alta. [2] De fapt nechezatul este Paraşabda dominată, marcând regresis Spiritului, “de la o casă la alta”, pe drumul în jos pe axă, de la un stadiu superior la un stadiu inferior;

                  b-de Bobotează “strigau chiralesa(n.n.:Doamne miliueşte) de clocotea tot satul” -  e fiertură divină, sau e “forfoteală” (căci clocotul este premiza forfotului, dacă nu se alege, din clocotul focului-apă, Piatra Filosofală, Aurul)? Satul-Fiinţă clocotită nu e arsă  - ci e înmuiată  -  nici măcar până la ambrozia-amrita: o înmuiere a balamalelor lumii, a articulaţiilor Finţei Lumii;

                  c-de aceea, de Bobotează, când ar trebui ca Apa să se înalţe ca Agheazmă, pe Verticala Axei Polare  -  se produce răsturnarea “mesei omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei”. De, balamalele  -  articulaţii ale Fiinţei-Casă cedaseră, în favoarea “tăbărârii” promiscue, gregare, non-ritualice, asupra Grâului Sacru, asupra Clocotului Sacru. Hrana nu mai înalţă fiinţa, prin asimilare sacră  -  ci dogoreşte doar obrazul lui Ioan  -  dar nu-l aprinde-transfigurează: “de i-am dogorit obrazul părintelui de ruşine. Dar el tot cu bunătate:-De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de samă nu strică!” Mai este materia-Prakrti (ea este permanent-cantitativ  -  dar nu şi calitativ). Iar vărsarea ar trebui să fie vomă resurecţională, din pântecele transfigurator al Lupului Fenrir al Crăciunului şi Bobotezei (şi Toaderilor “păgâni”).  Dar vărsarea este, fără focul arderii (înnegririi oculte, a morţii iniţiatice), este, zicem noi,  risipire  - fără băgare de samă=introducere a ordinii, a dharmei cosmice.  Şi dharma se diminuează, nefiind susţinută de Focul Central Autosacrificial, Axa se dezaxează, treptat. Devine Pântece infernal: grâul colivei, în loc să însemne Hristos, înseamnă răsturnare în pântece:  “numai să fi avut pântece unde să pui coliva…”. Paradisul ordonat încă e, aparent, abundent-calitativ  -  dar, treptat, abundenţa e viermuială  -  oamenii devin vermina unui cadavru: al Paraşabdei.

                  Ce cântă (în spiritul  Paraşabdei) Nică al Paloşului (iniţiat-ales, prin tonsuri, de Arhanghelul-Baloş-Paloş ? Îngerul a strigat  -  deci este iniţiat întru strigătul apocaliptic al Arhanghelilor, care păzesc Paraşabda, dar păzesc şi Echilibrul Lumii de Jos. Şi auzind Strigătul Arhanghelic  -  oamenii au căzut în ek-stasis: au rămas cu gurile căscate la mine” – şi, evident, cu ochii închişi, văzând mistic-revelat PardesulParadis, apărat de Strigătul-AUM  - al Arhanghelilor care păzesc Arheul Omului (căci acesta este Pardesul-Paradis: Fiinţa Prototip a lui Adam –Cel Neviciat de/întru Istorie).

                  Dar nimeni nu mai străjuie Lumea? Cum de nu  -  Smaranda, care împarte pâinea, se împarte pe sine, autosacrificial  -  sesizând clar dereglarea Axei, descinderea spre infernul dinţilor (străji iniţiatice, severe, ale Josului, prin care/după care se va urca iar, legic, la părinţi: “tot îs mai aproape dinţii (n.n.: straja-Cerber, severă, de Jos) decât părinţii(n.n.: de Sus). S-au văzut de acestea!”  -  deci nu e mirată, căci evoluţia spirituală e spiralată,  dar şi sinusoidală (pe orizontală şi pe verticală).

                  Mama învaţă alături de Nică  -  ceaslov, psaltire (Paraşabda Sacră), Alexandria(Paraşabda Eroică, re-activizată).

                  Iar tatăl Kalpei doarme? Nu, Ştefan spune cimilitura sacră: Logofete, brânză-n cui”etc.  -  pentru a trezi Fiinţa lui Adam Protogonos.

                  Ei  -  dar trebuie autosacrificiu conştient, al catehumenului. Urmează moartea iniţiatică, la nivelul Verbului (cimilitura, bine cercetată de V.Lovinescu: “Chiţigaie, gaie  -  şi cinstita holeră -  “tratamentul” lui Adam Protogonos, la focul Ţandurei Imperiale(Vasile Ţandură) şi  al Necunoscutului (Ocultul Demiurg) “Lucrul rău nu piere cu una cu două”. Pe de o parte, se semnalează, deci, o exorcizare. Pe de alta  -  Răul extrem reface Binele: este logic şi legic acest lucru.

                  Iar din “Sfada Zeilor”  - apare Cetatea Focului, prin reprezentantul ei sinecdocal David, care transgresează iniţierea la nivelul Broaştei şi a Arhanghelului cu Paloş – unde, iar, este găsită piatra “numai înţinată”, deci disponibilă pentru aruncare, de către nechibzuiţii catehumeni-arhitecţi: e aruncată “drept în Bistriţă, de clocotea apa”.  Dar nu clocotea pentru a forfoti, ci pentru că era “sâmbăta lui Lazăr”-Reînviatul. Căutarea Pietrei Aruncate îi duce pe Nică-Demeter pe NAIUL –PLUTĂ de pe Repedea-Bistriţa  -  până la Copacul de Foc  -  din Paradisul învăluit în Ceaţa Orbilor: “cât pe ce să ne toropească bradul aprins”. Urmează vizita de-a doua la Nemuritoarea-Nastasia, care îi trece pe cei doi Nică   - Demeter şi Victorie Sacerdotală(de fapt, două ipostaze ale aceluiaşi pesonaj-catehumen, Ucenic întru Iniţiere) prin mirul “dohotului de mesteacăn şi prin barzaq-ul ulciorului  -  scăpându-I de “râiele”-reziduurile demonice, care se strânseseră pe trupul Paraşabdei, din cauza peniei  -  de la avansarea pe Axa Lumii a lui Vasile. Şi astfel, după păpuşoiul-axă învietoare, urmează Învierea a doua  -  când este confirmat Nike – drept Unsul-Iisus al Paraşabdei, urmărit (şi înghiţit-vomat purificat) de “cânii”-Lup Fenrir. Încă o dată, s-a echilibrat THULA-BALANŢA: prima oară prin Soare-Vasile, a doua oară prin Nastasia-Luna  -  dar totul, sub privegherea refugiaţilor sacrali de pe Dealul AUM-ului: David-Nastasia, Smaranda-Ştefan  -  şi, să nu-l uităm, Preotul Ion Proiectivul , cel de sub Deal - întru care va deveni  numitul Nică (deocamdată, catehumenul).

 

*

*                     *