LOJA IOHANICA ROMANEASCA

Capitolul VII: Evoluţie Spirituală şi Templul Şcolii Iniţiatice – sau cât de departe te poate duce o palmă bine plasată…

                  Prima datorie a oricărei iniţieri prin re-crearea stării de anamneză (dhikr) este recunoaşterea topos-ului sacru.

                  În ce priveşte iniţierea în sine, ca act procesual  -  legătura Maestru-Ucenic era (poate mai este) una ce presupunea o autoritate absolută a Maestrului, având ca reacţie o supunere absolută a Ucenicului  -  pentru a I se implanta Ucenicului un anumit stadiu de evoluţie spirituală.

                  Trebuie băgat de seamă că, în felul acesta, viziunea Ucenicului asupra Maestrului este, în fapt, o Oglindă, în care Ucenicul se vede pe sine  -  ca stadiu de dezvoltare spirituală. Nu-l poate vedea pe Maestru, în toată splendoarea înaltelor trepte de evoluţie spirituală ale acestuia  - pentru că nu poate pricepe aceată viziune, chiar dacă, să admitem că ar dobândi-o, la un moment dat, prin Revelaţie. Revelaţia, neînsoţită, concomitent, şi de miracolul SALTULUI INTERIOR STABIL, până la nivelul “asamblării” eului Ucenicului în Revelaţia Maestrului Iniţierii  -  ar fi complet inutilă. De aceea, Harap-Alb nu-l va vedea pe Spânu, nici în faza finală a iniţierii  -  decât ca zguri reziduale: pentru că Maestrul Spânu s-a identificat cu Harap-Alb, identitatea lui Harap-Alb este, acum, aceea concomitentă, de Maestru şi Împărat: el nu va mai vedea decât ceea ce Maestrul NU mai este: zgurile reziduale ale trupului fizic, căzând de-a lungul Axei Polare  - dnsore Cer spre nisipul pustiului-Prakrti.

                  Să băgăm, însă, de seamă şi altceva: anamneza-dhikr presupune şi o auto-iniţiere. Ion Creangă se identifică dublu, şi cu sinele său sacral, dobândit prin anterioare parcurgeri de trepte iniţiatice – şi cu Maeştrii care au provocat acele trepte iniţiatice.

                  Să începem cu începutul, căci deja avem o promisiune neonorată (problema Bejenilor):

                  - Humuleştii sunt Casa Părinţilor  -  deci topos-ul naşterii se identifică cu topos-ul Maeştrilor (sau Maestrului). Or, deja am discutat despre părinţii-Maeştri.

                  “(…)din târg drept peste apa Neamţului” -  se marchează, astfel, dependenţa de NEAMŢ [1] , de numele-Neamul Zeilor. Peste apa Neamţului  -  nu poate fi vorba decât de o apă sacră, între NEAMUL ZEILOR (Neamţ) şi HUMA ARSĂ(Roşie), din care este creat Adam Protogonos, în chip de Nică-Nike (şi de Nică-Nimică, Centru abstract, dinamic [2] ,  de în-fiinţare funcţională a Lumii:”Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii” – îi şopteşte ION-ului, AMIN-ul lojei iohanice româneşti): apa Styxului, dar, deocamdată, ea se numeşte Apa Sâmbetei, înainte de a se numi APA OZANEI-OSANA-lei. A. Bucurescu, în aceeaşi Dacie secretă [3] , spune că San-Batis înseamnă, în geto-dacă: APĂ MULTĂ; SPĂLARE; PURIFICARE. Ca să ajungi să-l întemeiezi pe Adam Protogonos, şi să-l proiectezi ca viitor centru spiritual  -  chiar în calitate de zeu, trebuie să te purifici, prin apa lustrală (apa luminată, apa care reface originarul pod, ca flux continuu, din ziua a doua a Facerii – fluxul care uneşte Cerul cu Pământul, şi care flux, în partea de sus, s-a numit şi a funcţionat ca Primordia Aerului, şi în partea de kos, ca Primordia Apei: orice apă este un aer contemplativ  -  şi orice aer este o apă cuprinsă de focul ardorii ascensiunii.

                  Evident, şi Adam Protogonos, dacă vrea să se iniţieze, adică să-şi regăsească NEAMŢUL(=Neamul Zeilor) din care a purces întru Huma Arsă(Roşie), trebuie să se purifice, să-şi ardă apa ochilor, spre a orbi sacral. NEAMŢUL este, funcţional, un alt nume al Pipirigului, din punctul de vedere al sediului primordial al iniţierii.

                  Ce rezultă dinspre acţiunea NEAMŢULUI Sacru, asupra Humei-Humuleşti? “Sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra Satului, Delenii şi Bejenii”.

                  Omul-Sat (Adam Protogonos ca orientare în spaţiul sacru) este împărţit şi, totuşi, UNA – ca Sfânta Treime însăşi (aseică, nedecompozabilă): cele tei părţi sunt Cerul, Pământul şi Subpământul (plutonic)  -  Olimpul-Patern se conjugă cu Fiul-Fiica(Iisus-Demeter) şi cu Hades-Oglinda Saturniană a Cerului.

                  În traducerea lui Ion Creangă: “Vatra satului, Delenii şi Bejenii”.

                  I - Adică  -  punctul în care ţinteşte Raza Focului Sacru (Purusha) asupra pasivei Prakrti  -  se transformă, “nemţeşte”, în proiecţia funcţiei demiurgice-Neamţ(Solar): VATRA (mijlocul, inima Graalul-Smarald) pentru Focul-Sânge Sacru (Graalul ca Recipient umplut cu sânge, Graalul substituit de Sacré Coeur, de Inima Înflăcăratî-Hristos  -  dar şi Graalul-CARTE  -  adică, dhikr-ul Amintirilor).

                  II-DELENII  -  sunt proiecţia Verbului Divin Întemeietor; DEALUL OMULUI-AUM-ului, Dealul Paraşabdei. Aici se împlineşte retragerea sacră, conclavul zeilor întemeietori, pentru proiectarea (destinală) a lui Adam Protogonos ( dar şi a dhikr-ului Amintiri…): aici David-Nastasia şi Ioana-Smaranda hotărăsc “urmaşul”/succesorul la Tronul Lumii, proiecţia sacră în terestru; aici sună Clopotul şi se înalţă schelele omului  -  Calumetul.Ciubuc. Dealul este Templul Paraşabdei, locul Minunii Fiinţei Înfiinţate.

                  III-Rămân BEJENII. Sau, mai exact, sunt necesari, pentru evoluţia spirituală a Fiinţei Create Miraculos de/în conclavul zeilor  -  de/în zona probelor iniţiatice  -  “încercărilor”. Zona MARII OPERE ALCHIMICE (MAGNUM OPUS). BEJENII se depărtează, pentru a căpăta viziune proiectivă, aspra propriei fiinţe, pentru a conştientiza, deci, etapa(etapele) iniţiatică(iniţiatice). Fără conştientizarea prin îndepărtare, nu poate fi concepută evoluţia spirituală umană, iniţierea, treptelereîntoarcerii în/întru Creator(Creatori)  -  căci  Conclavul Alchimiştilor (David-Nastasia, Ioana-Smaranda) - îl conţinea şi pe fratele ION: cine era acesta? Era tocmai modelul subtil, absolut ocult, al viitorului Nică-Adam Protogonos.

                  Cine pleacă de pe Dealul AUM-ului  -  se demonizează-luciferizează! De acord, dar fără demoni nu s-ar întări sfinţii (mai exact, n-ar exista sfinţii)  -  şi, esenţial, nu ar fi fost posibilă manifestarea Demiurgului. Demonii-luciferizaţii (asuras-ii) sunt, ca potenţe,  chiar în Paradis: Şarpele este de faţă la crearea şi punerea legii lui Adam Protogonos -  ŞARPELE ESTE SPIRALA EVOLUŢIEI VIITOARE a prototipului uman (Adam), pentru a-şi merita identificarea beatificată(extaziată) cu Supra-Eul spiritual, cu Dumnezeu-Demiurgul.

                  Demonii/daimonii perspectivei asupra Eului spiritual în evoluţie  -  vor fi, de fapt, toţi cei ne-numiţi în Conclavul Zeilolor-Alchimişti, cu care am făcut cunoştinţă în Buricul Mitului.

                  I-Primul Demon al Perspectivei este chiar întemeietorul Şcolii Iniţiatice, în zona Humei Roşii (Arse) , de peste Apa Sâmbetei (Osana-lei): “părintele Ioan de sub deal”. Preotul Ioan, preot al Paraşabdei (Logos-ul Sacral Demiurgic) este situat SUB dealul AUM-ului! Cum e posibil? Nu numai că este posibil, dar este necesar: el, preotul iniţierii întru Paraşabda (preot cu care seva identifica Nică, tocmai în faza ultimă, a iluminării imaginative, cu LUCA-LUMINA celor trei cai (două iepe albe+IAPA OCULTĂ, Luna, paredră a Luceafărului-Soare Negru  -  “Armăsarul” Cosmic…) – şi cu Drobul de Sare-Piatra Filosofală, pe care ei o susţin, ascunsă sub ŢOLUL(Vălul)-ultimă fază uterină a Athanorului (după Athanorul Fierarului din Folticeni, membrana care separă pe Adam Re-Îndumnezeitul de Lumea Sacră-Masa Celor 12(24) Înţelepţi  -  Tabela Smaragdina-MOLDOVA SACRĂ  -  membrana aceasta se subţiază maxim, pentru o ultimă fulgerare demonică “de control” al perspectivei ultimei trepte: “Vă ard câteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul”  -  SPURCATUL din Ultima Jordie  -  Ultimul Sfânt Nike-Laos (Sfântul Nicolae, încercat, prima oară, în şcoala Iniţiatică a “părintelui Ioan”…), ARDE  -  adică, confirmă DROBUL DE SARE-Piatra Filosofală, ca sinteză dintre suma barzaqurilor (punţilor iniţiatice) – Zaharia lui Gâtlan, şi Victoria potenţială-Nică (al lui Ştefan-Încoronatul Kalpei, Ciubotar-ascunzător al încă neîncercaţilor Adami, dar şi Petras-Petre  - cel care îl încearcă cu focul neîncrederii şi trădării-lepădării până şi pe Zeul Suprem – Iisus Hristos).

                  Ioan de sub deal este paredrul ION-ului-frate al Ioanei (şi “unchi” al lui Nică…)  - şi n-ar fi posibilă viziunea iniţiatică-Nică, fără coborârea lui Ion sub Ion (a vederii Maestrului-oglindă a evoluţiei spirituale a iniţiatlui, sub prototipul sacru, de la care şi la care trebuie să ajungă, spre identificare finală-recuperare sacrală perfectă  -  Nică-Nike-ION-ul, Rex et Pontifex al Crengii de Aur şi al Smaraldului –Graal  -  “odor”-Piatră Filosofală, rezultat final al MARII OPERE…

                  Ce este sub Paraşabda-AUM? Chilia şi Pomii din ţinterim+Gardul Cimitirului. [4] Chilia este PUNGA lui Dănilă Prepeleac: este Imaginea Vidului [5] , de la care va începe Minunea Propagării Vibraţiei (întru demiurgia cosmică). Este “BUZUNARIUL” (drept, respectiv stâng), de la care Paraşabda nu numai că se poate înrădăcina, dar poate da primele două ramuri: CHÌUL şi VAIUL  -  râsul şi plânsul, primele măşti ale lui Adam Protogonos: Înăuntrul-(SU)Râsul din Paradis  -  Înafara-Plânsul ca Lume a lui Adam, sau Adam ca Lume  -  este acelaşi lucru, câtă vreme Unica Creaţie este cea a Spiritului -  şi, prin Spirit, creaţia este unitară.

                  De aici, şi POMII DIN ŢINTERIM  -  Vibraţia Demiurgică din PUNGA-“BUZUNARIUL”-Imaginea Vidului Originar (de fapt, imaginea a ceea ce credem noi despre Pasivitatea Originară, a lui Prakrti). Dar de la imaginea pasivităţii  -  la Vibraţia Propagată în CHIP (Adam Protogonos-Lumea)  -  trebuie să fie un DRUM, o Cale-îngrădire a posibilităţilor infinite,  pe care le posedă pasivitatea, şi, din cauza ţinerii lor în virtualitate, şi rămâne Prakrti  -  Prakrti…Purusha presupune SĂGETARE, axializare a Cosmosului   -  “bârnele-zaplazuri”, care îngrădesc Vidul-Pasivitatea  -  obligând-o la transfigurarea în Ţâşnire-din-Sine, “scoaterea din fire” a lui Prakrti. Axializarea care transformă Haosul în Cosmos.

                  Trebuie luată pielea de pe Prakrti, pentru a fi străpunsă-fecundată de Lumina-Axei-Purusha (Săgeata-Purusha  -  pornită de la Deodatus din Vânători, “cumătru” cu Cel-Mai-Activ: Iisus-Ciubărul, Graalul). Apare, deci, Cojocarul-Lumină-Moşul (mereu MOŞII!  -  spiritele superioare, transformatoare, Bătrânii Vremurilor şi ai Etapelor de Iniţiere) – FOTEA [6] . Fotea-Bărbatul Cosmic(substitutul Marii Divinităţi Masculine!) e cel care ia pielea Satului-Adam Protogonos [7] . Fotea este, logic, şi cel care, după ce ia pielea pasivităţii, trebuie, ritmic, să o fulgere cu Purusha: apare BICIUL-fulger (nu doar justiţiar, cât ordonator, cosmogonic)  -  care are drept complement PODUL. Fotea şi cu Ioan, Lumina şi Verbul divin (de observat că popa, şi nu altul, numeşte obiectele jupuirii lui Prakrti: “părintele a pus nume calului Calul Balan(…) părintele îi pune nume Sfântul Nicolai”  -  instituind sacralitatea obiectelor prin care este săvârşit  Ritualul  -   instituie Pontificatul (“după cum este şi hramul bisericei din Humuleşti”): CALUL BĂLAN este CALUL ALB-CALUL LUMINII, este PODUL pe spinarea căruia trebuie să se fixeze (şi aceasta se poate face numai prin JUPUIREA DE PILE, pentru obţinerea Omului Gol Primordial!)  Harap-Alb (Adam Protogonos). Dar Ucenicul Nică)e precedat, logic, de Maestru: Podul este revelat, prin Pontificatul Graalului. Cum? Cine? Păi, Smărăndiţa Popii Ioan de sub Dealul AUM-ului nu este, oare, cum se şi cuvine, Păzitoarea Graalului-Smaranda-Mama Manvantarului, care trebuie să arate, Principial, Ucenicului-substitutului, CUM  se efectuează PODUL? Şi orice Maestru devine şi Primul Experimentator-Inaugurator: oare Eva nu este experimentatoarea-inauguratoarea, prin Verb şi Faptă, a PĂCATULUI TRECERII  -  trecerea de la Lumea Paradisiacă, la Lumea Terestră? Cum ar şti Catehumenul ce-i/care-i PODUL LUMINII (către Lumină), dacă Mama Manvantarului, prin ea însăşi (jupuită cu biciul, de pielea pasivităţii  - redevenind “goală”-cu trup de foc!) nu s-ar constitui în POD ? De data aceasta, PODUL este simbolul experimentului invers, dinspre Corpul Pasiv – spre Corpul Arzător-Activ. Deci, Calul Balan este ipostaza activată întru pedagogia Luminii  -  a Smarandei.

                  Care e fiica Paraşabdei-Ioan?! De ce nu? Căci, cine este Ioan-de-sub--Deal, decât perspectiva căpătată (în scopuri iniţiatice) asupra Clopotarului Cosmic, Calumetul-Ciubuc?

                  Smaranda este mama şi soţia (în sens sacral-ritualic) lui Nică, provenit din IOAN,care, la rândul lui, provine din Clopotarul Ciubuc (care nu-i altceva decât Clopotarul-Paraşabda-Dealul AUM-ului).  “Posomorârea” părintelui Ioan, la jupuirea cu fulger a pielii-Prakrti  -  deci, la instituirea Smarandei, ca luminătoare spirituală pentru fiul şi soţul Paraşabdei  - nu este decât MARCA GRAVITĂŢII RITUALICE: el, Ioan-de-sub-Deal, este conştient că oficiază pentru instituirea sacrală a lui Ioan-de-pe Deal  - Modelul paradisiac al lui Nică (Adam Protogonos).  Smărăndiţa a mâncat PAPARA? Mai curând, a mâncat PARA: PARA FOCULUI, mijlocul Focului – PURUSHA. Şi-a înglobat dinamica actului iniţiatic-spiritual, înglobându-şi PODUL -Cal Alb (Bălanul-Lumină). “Plângea ca o mireasă, de sărea cămeşşa de pe dânsa”? Cum, Doamne iartă, să nu fie Mireasă, câtă vreme este fecundată de BICIUL-PURUSHA, ca act exemplar-întemeietor? Şi ce să fie mai logic decât SĂRITUL CĂMEŞII, adică ÎNDEPĂRTAREA PIELII-PASIVITATE? Altfel, ce s-ar mai alege de mitul anamnezei? Ce rost ar mai avea tot scenariul ILUMINĂRII CHILIEI, cu BICIUL-Fulger Divin Fecundator şi PODUL-Viziunea Tranziţiei Sacre   - dacă ar rămânea “cămeşa” la locul ei? Cămaşa-Piele este înlocuită de Podul-Cal. Smaranda a devenit Iapa Albă  -  “Alba-nainte, alba la roate,/Oiştea goală pe de o parte”. E “Înainte”? Trebuie să fie înainte-mergătoare (experimentatoare-inauguratoare), căci ea, Smaranda, e podul pe care trece, şi cu care se identifică, sacerdoţial- iniţiatic (adică, în această fază a iniţierii) – Nică. E la “Roate”? Trebuie să fie şi acolo, ca să arate-indice-prevestească ROTIREA ETAPELOR, dinamismul spiritual cosmic (ce I-a fost inculcat prin Biciul-Purusha). E şi în locul “Gol”-Plin (penia-poros=lipsa-împlinirea) de la “oişte”  -  adică, Axa Lumii? Cum să nu ! Doar ea păzeşte Axa Manvantarului  -  ea indică şi văzutul, dar şi nevăzutul, etapa anterioară, dar şi pe cea ulterioară, de iniţiere. Şi de existenţă cosmic-spirituală. Ea este şi penia-lipsa, dar care, prin indicarea-“denunţarea” lipsei, propune, proiectiv, poros-împlinirea.

                  Smaranda, în chip de Pod-Car al Lumii  -  este o structură a simultaneităţii celor trei iepe ale evoluţiei spirituale a Lumii-Adam Protogonos.

                  Dar ce-o fi cu muştele şi cu bondarii ucişi cu ceaslovul  -  act care produce o nouă încălecare pe POD şi BICIUIRE? De data această – in corpore! Şi de ce e dată palma-“bleandă”, de către un Nică (al lui Ştefan a Petrei) Smărăndiţei  -  creând premizele unei noi încălecări-identificări cu PODUL LUMINII, prin activitatea combinată a neştiinţei prezumate, a unui alt Nică (al lui Costache), aliat cu un Toader (Theodoros) al Catincăi (Ecaterinei) – aliat care produce o miraculoasă scufundare la rădăcina păpuşoiului, fuga înapoi în casa părinţilor, refuzul şcolii, sosirea preotului Ioan, care promite atât succesiunea sacerdotală a lui Nică, cât şi căsătoria (hierogamia, evident) cu Smaranda?

                  Citirea actelor ritualice trebuie făcută cu atenţie. Ceaslovul este CARTEA LUMII-GRAALUL(Gradale). Adică Expansiunea cu Hieroglifă Sacră, a lui Adam Protogonos. Muştele şi bondarii sunt părţile inutile, demonizate şi dovedite ca inutile, nonfertile, fără perspectivă evolutiv-spirituală, ale lui Adam Protogonos. Şi totuşi, sunt SUFLETE! Sunt părţi ale corpului spiritual! Cum pot fi salvate? Doar printr-un act de euharistie, de POROS contra PENIA: euharistia, însângerarea propriului corp, de Adam Protogonos-Carte a Lumii-Graal. Astfel, în loc de “clămpăneală” [8] (Paraşabda degradată, ininteligibilă, anti-cosmică şi, deci, antidemiurgică) va fi restabilit CLOPOTUL. Dar numai Alesul, Confirmatul, poate restabili Paraşabda  -  prijân autosacrificiu, închidere în sine, pentru revărsarea asupra întregului cosmos, pe care să-l transfigureze, din litere fără sens, în hieroglife  -  DIN LITERE ALE INUTILITĂŢII (MUŞTE ŞI BONDARI) ÎN Hieroglifele “cuvioase”(Muşte), “cuvioşi”(bondari). Alegerea se marchează prin UNGERE-MIRUNGERE. De aceea, filele LumiiAdam sunt “unse”, pentru a pregăti euharistia. Nu se ucide  -  ci se autosacrifică: sângerarea dinăuntrul Cărţii-Graal-Gradale este identificabilă cu Crucificarea de pe Golgota. De aceea, şi este asimilabilă această sângerare  -  “potopului” atotpurificator. Dar cum poate fi confirmată valoarea soteriologică, asupra Lumii, a actului autosacrificial-euharistic? Tocmai printr-o nouă JUPUIRE, ca înfrângere a pasivităţii(parţiale) a lui Adam Protogonos  - Cartea Lumii  -  şi printr-o nouă fulgerare cu biciul   -   re-săgetare a Lumii-Carte-Trup Sacru al Omului, cu Purusha. “Pătimirea” este pentru clarificarea Paraşabdei  -  pentru salvarealumii de “clămpănirea” indistinctibilă, nonspirituală, a borborosului-borboroseală, la care s-ar fi ajuns, fără PRIVEGHEREA DIN ŢINTERIMUL-GRĂDINĂ: Adam Protogonos se poate auzi ca “greşitor” într-o zonă de perspectivă: vidul  -  dar nu departe  -  ci lângă Grădină. Acest “lângă”însemnând, de fapt, în sînul Grădinii cu Pomi  -  sădiţi şi îngrădiţi (cale iniţiatică)  de Ioan al Logos-ului, de sub Dealul-AUM-ului.

                  “Prin luna lui maiu, aproape de moşi” – “maiu” – indicaţia copilăriei spirituale, ca stare luminată-activată a lui Adam Protogonos – are loc redublarea lui Nică, din pricina unui hybris: apare “Nic-a lui Costache”, (“îndeamnă păcatul pe bădiţa Vasile tântul, că mai bine nu i-oiu zice, să puie pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească”)  - care “era sfădit cu mine din pricina Smărăndiţei popii, căreia, cu toată părerea de rău, i-am tras într-o zi o bleandă, pentru că nu-mi dădea pace să prind muşte… Şi Nică începe să m-asculte; şi mă ascultă el, şi mă ascultă, şi unde nu s-apucă de însemnat greşele cu ghiotura pe o draniţă: una, două, trei, până la 29. <<Măi!!! S-a trecut de şagă, zic eu, în gândul meu; încă nu s-a gătit de ascultat, şi câte au să mai fie!>> Şi unde n-a început a mi se face negru dinaintea ochilor şi a tremura de mânios…”

                  De observat că, iar şi iar, totul seleagă de sunet: ascultatul, sfada, palma (care e “bleandă”, pentru a sugera, parcă mai clar, bubuitul relativ produs de actul pălmuirii)  -  şi, poate, bâzâitul continuat, sau întrerupt, al muştelor…Totul ţine de Şcoala Sunetului, de Templul Paraşabdei, de Dealul AUM-ului. Să vedem cum. Căci totul se petrece în lipsa dascălului-substitut al Maestrului-Preot Ioan  -  în lipsa, dar prin porunca, bădiţei (grad ierarhic iniţiatic) Vasile “tântul, că mai bine nu i-oiu zice”. Vasile “îl pune pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitescă”.

                  Gradul verificării Paraşabdei este, deci, foarte înalt, din moment ce Vasile-Împăratul îmbracă straiul sacerdotal al NEVĂZUTULUI PORUNCITOR. Vasile “Tântul”  - înseamnă nu neapărat“Vasile-cel-Tâmpit”  -  ci Vasile ÎNTUNECATUL(la minte?  -  nu, ci în întrega lui fiinţă: Vasile-cel-Ocult  -  căci, într-adevăr, mai bine decât atât nu poate fi definită ascunderea Poruncitorului Verificării Vibraţiei Primordiale: “mai bine nu I-oiu putea zice…”). Şi, prin ideea de Vibraţie  -  se poate citi: Vasile Sfântul, ca şi Vasile Vântul (vântul  -  însăşi Vibraţia Primordială!). Cum poate fi verificat Adam Protogonos? Mai bine decât prin conştiinţa sa, prin sinele său conştientizant al gravităţii problemei Logos-ului  -  nu se poate. Astfel apare schizofrenia sacrală: Nică-Nică (al lui  Ştefan a Petrei-Piatra de Încercare -  al lui Constantin Împăratul Constant  - adică NESCHIMBATUL [9] ). Începe să devină clar: Adam Protogonos, pentru confruntarea adânc-spirituală, cu Sinea Sa Spirituală, se desface în Receptor şi Emiţător de Paraşabda:

                  a-în Neschimbatul (“Nic-a lui Costache”);

                  b-în Cel Încercat (versatilul, sau Examinatul, “Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotarul”).

                  Schizofrenia, însă, e sacrală  - deci este nevoie de o punte solidă şi efectivă între cei doi Nică, în care se scindează, în cadrul autocontrolului Fiinţei Sale de Sunet Cosmogonic  -  Adam Protogonos. Ce punte poate fi mai stabilă, între jumătăţile viitorului Preot  -  decât Smaraldul-Graalul-Gradale(Cartea), Inima de Ritm Cosmic a lui Iisus? Şi ce-i cu “bleanda”? Bine şi corect este cu “bleanda”: căci “bleanda” este “tonul” cosmic, este diapazonul lovit de ceva-ul Obraz Neclintit (obrazul neclintit al Smarandei se cheamă, acum, “Nic-a lui Costache”-Neclintitul-Neschimbatul). Şi poate fi supărat “Nic-a lui Costache” tocmai pe propriul diapazon? Căci “bleanda” a fost dată “în contul” lui Nică al lui Ştefan  -  dar, în fapt, dată de Nică al lui Costache-Verificatorul prin Neclintire. E drept că se poate interpreta şi că “şi-a dat-o”, reflexiv, prin “pocnirea” cu Nică al lui Ştefan al Petrei. Smaranda, oricum,  a suspendat autosacrificiul, însângerarea cu sinele autosacrificial, pe filele unse ale Cărţii-Lume, Cărţii-Fiinţe (Adam). A suspendat  autosacrificiul, pentru a controla efectele de refacere, redresare a Paraşabdei (“încercate” de demonii-bejeni!).

                  Nică-Neclintitul ascultă  -  adică suportă, el însuşi, “bleanda”, lovitura diapazonală dată, chipurile, hotarului-legătură Smaranda Graalului  -  în realitate, propriului OBRAZ DE DRANIŢĂ.  Căci Nică Neclintitul este, în fapt, înregistratorul calităţii de Recuperator al Paraşabdei, de către Nică Încercatul-Examinatul. Şi pe obrazul lui Nică Neclintitul apar gradele de reiniţiere sacerdotală întru Paraşabdă, ale lui Nică Încercatul-Examinatul: 29 (prin adunare, cum fac iniţiaţii pitagoreici  - adică 2+9, fac 11=numărul similitudinii întru divin). În masonerie, este un grad însemnat. Dar mai e până la încheierea numărului vertebrelor  -  până la gradul 33! “Ghiotura” [10] , deci, încă nu e întreagă-plină: “câte au să mai fie!” (până la 33).  Panica este tocmai că e prea bun, că a recuperat  Paraşabda atât de repede şi corect, încât merită o avansare sacerdotală prea verticală! [11] Deci, fără acoperire sacrală, în macroritmul cosmic! Observăm, deja, simptomele promovării sacerdotale: a-tremurul-cutremurul mâinilor, ce-au dat (şi dau!) “bleanda” Paraşabdei  -  rezultă rezonarea MÂINII Demiurgice la Paraşabda; b- scăpărarea picioarelor, adică mutarea Coroanei Luminii de la cap la picioare, ceea ce înseamnă rotirea fiinţială cu 180 de grade (“tot scăpăram din picioare” – s.n.)  -  darea peste cap a lui Făt-Frumos, pentru metamorfoza, din orice în orice (iată ce efect miraculos a avut autosacrificiul, pe Yama-Yantra hieroglifelor-muşte!); c- crăparea măselei – crăparea Pomului, pentru ca, de sub scoarţă, să iasă Craiul Paraşabdei  -  cu paredra Zâna Paraşabdei [12] ; d-interiorizarea şcolarului “celui de-afară” (aşteptând cu neastâmpăr să vie un lainic de şcolar de-afară”) -  Nică al lui Costache, pentru expansiunea răspânditoare de Paraşabda, a  Craiului-Preot-Nică(Ioan). Şi ce-i mai important -  BICIUIREA! Nu se mai face prin jupuire a pielii fizice  -  ci prin Adevăr-Revelaţie, direct-spirituală: “Dar adevăratul (s.n.) Sfânt Nicolai, făcătorul de minuni, se vede că a ştiut de ştirea mea.”

                  CRĂPAREA MĂSELEI se continuă prin SPARGEREA UŞII ŞCOLII. Fuga este spre Uterul Casă-Originaritate. El-Nică al Paraşabdei este Osiris, Fraţii-“Demoni”-Maeştri (“Nic-a lui Costache”, substitut al Smarandei, şi Toader a Catincăi - Doritul de Dumnezeu Coroana-Încoronatul, substitut al lui “Ştefan a Petrei”) au, ca însemn al magistraturii supreme, ORBIREA şi SUNETUL-VITRIOL (“au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; şi se vede că i-a orbit Dumnezeu”). Orbii-Maeştri îl trimit la extrema de jos, infernală, a Axei Polare  -  îngropat la rădăcina păpuşoiului (la capătul de jos, viu, al Păpuşii-Golem-Nevii)  -  regresie în uter  -  pentru a se naşte, după moartea iniţiatică (şi masonii mai păstrează acest ritual!): resurecţia de la “inferos”  -  “am ţâşnit o dată cu ţărna-n cap”! Extraordinar! Mai clar, cum să fi zis? Dar noi, cei de azi, ne-am zăpăcit cu totul şi încurcăm dezastruos cuvintele! Alarmă, alarmă, alarmă! – pentru Logos-ul Românesc.

                  Resurecţia are loc atunci când Paraşabda-Adam-Nică se identifică cu Verbul Divin  -  Tăcerea Ăură: “nemaiauzind nici o foşnitură de păpuşoi, nici o scurmătură de găină [13] ” – pe de o parte, vegetaţia vibratorie, pe de alta vibraşie terestră  -  dar cu reverberaţii în cealaltă lume, celestă (transmisă, simpatetic, cerului: Găinuşa de Aur!). Vorba lui Ion Heliade Rădulescu (alt iniţiat!) “Tăcere este totul şi nemişcare plină” – pace în ceruri, şi bună învoire pe pământ  -  Heliade-Iniţiatul şi Iisus-Dumnezeul sunt pe aceeaşi lungime de undă, se întâlnesc pe coordonatele Paraşabdei Perfecte-Tăcerea Sacră, ca Vibraţie Pură la modul absolut!

                  Ca premiu, consacrare oficială, sacerdotală (Recunoaşterea “Veghei” – prin neacceptarea cantitativului “iniţiatic”): re-venirea la uterul-casă, de unde nu voia să se mai ducă la şcoală, pentru că nu mai avea ce învăţa: murise iniţiatic, de-a binelea (“măcar să ştiu bine că m-or omorî”) şi suferise resurecţia  -  ei bine, confirmarea calităţii iniţierii sale, prin moartea iniţiatică, o are prin venirea Preotului Ioan  -  “înţeles cu tata” (adică Încoronat ca desemnat Con-Veghetor-Stăpân al Kalpei)  -  cel puţin pentru această epifanie: a- transformă biciul-Sfânt Nicolai în biserică-Sfânt Nicolai (“poate că te faci şi popă aici, la biserica  Sfântului Nicolai”); b-confirmă, astfel, succesiunea lui Nică la Tronul Sacerdotal Cosmic; c-confirmă că “bleanda” încercată pe Reunificatoarea Smaranda (în cadrul schizofreniei auto-verificatoare) este atât de bine reuşită, încât e posibilă identificarea hierogamică: “am o singură fată (ca Împăratul Roşu-Soarele, din Povestea lui Harap-Alb) ş-oiu vede (sacral, adică va orbi…) eu pe cine mi-oiu alege de ginere”.

                  Iată cât de benefică, pentru destinul lui Nică, a fost “bleanda”  - sunetul diapazonal, de verificare a propriei purităţi, de Stăpân al Paraşabdei. Totul s-a reglat, s-a transfigurat în perfecţiunea sacră a Ritualului-Biserică:”încep a mă da la scis, şi la făcut cadelniţa în biserică, şi la ţinut isonul, de parcă eram băiet”  - adică, scrie CU SÂNGELE LUI DE LUMINĂ, ţine isonul (în sensul de acompaniament-asentiment) -  LUI DUMNEZEU!, cădelniţează-PENDULEAZĂ RECUPERATIV-RITUALIC între viaţă şi moarte  - “DE PARCĂ ERAM BĂIET”  - cu sensul de INIŢIAT DEPLIN, Andros-ul Divino-Uman  -  trecut prin examenul Paraşabdei Trupului Său.

*

*                *