LOJA IOHANICA ROMANEASCA

 

Capitolul VI: Cuptorul Alchimic şi Bourul Moldovei

                  Într-o lume a Humuleştiului, identificabilă cu un uriaş CUPTOR-ATHANOR, pătruns-străbătut, ca de două suliţe, de două axe concomitente:

                  a-una stearpă-ascendentă către Cer: STÂLPUL HORNULUI;

                  b-alta înmugurită (de germenii potenţialelor sorţi şi lumi)  -  descendentă: ŞFARA CU MOTOCEI LA CAPĂT,

                  şi păzit de Motanul-Rà (solar), stăpân al mâţelor nocturne-constelaţii, deci păzit de către o entitate sacrală-stare de hierogamie Soare-Lună, mascată de Împărăţia Mâţelor Divine (de care vorbeşte nostalgic şi Eminescu, în Cugetările sărmanului Dionis)  -  totil era armonie şi sănătate sacră, originară  -  stare de înrudire umană până la identitate sacrală (de fapt, ştergere a identităţii umane). Athanorul păzit de Soare-Lună apără germenele lui Adam Protogonos: “Şi Doamne, frumos era pe atunci, căci părinţii şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă toată lumea era a mea.”

                  Nici nu se poate marca mai clar starea paradisiacă, la care anamneza-dhikr a lui Ion Creangă ajunge prin identificarea Conducerii şi Pontificatului Manvantarului său  -  cu Supra-Eul său solar:

                  “Şi eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în turburarea sa”.

                  Credem că trebuie să ne reţină interesul această dualitate sacră: SOARE-VÂNT (Vânt Turburat  -  duhul activ al Sfântului Duh, dinamizat peste ape  -  Shakti-Shekina în plină manifestare).

                  Spuneam, mai sus, de o adoraţie-fixaţie asupra Mamei, stăpâna acestui Manvantara. Din jarul şi cenuşile-zguri ale Vetrei-Cuptor (aspectele deschis, respectiv ermetic, ale Athanorului) – s-au ridicat protectorii Manvantarului nostru: Soarele-Copil  -  şi Luna-Mamă. Ida şi Pingala [1] .

                  Mama este zeiţa Cavernei Sacre (Uterul Fertil şi Interiorul Casei), este Capra Amaltheia, care se dăruieşte euharistic lumii întregi a actualului Manvantara, prin reprezentantul lui “oficial” -  Micul Zeus: “şi.mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat [n.n.: germenele-arcă a vieţii, plutind pe tumultul oceanului originar, aparent demoniac, răscolit de forţele contrarii, care încă nu s-au armonizat spre întemeierea lumii-cosmos], când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i [n.n.: situarea la topos-ul sacru al Munţilor care se bat cap în cap, dar şi al Munţilor dincare se revarsă ambrozia-amrita, laptele şi mierea  -  încă nu Otrava Supremă, Sângele Blestemat al Alchimiştilor  -  VITRIOLUL, prin care se fixează Piatra Filosofală în vârful-stea al Arhitecturii Lumii] şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbide la ea am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău” [n.n.:de observat : a- când vine vorba de A VORBI- VORBIRE, ritmul frazei lui Creangă se înscrie în regulile prozodico-poetice, sugerând ajungerea, prin Muntele-Sân-Terestru, la Muntele Celest: Parnasul este locul alăptării Verbului; b-că sângele şi carnea cristic-euharistice  -  sunt la un pas de a se transforma, prin intermediul Stăpânirii Logos-ului, ca Vibraţie Primordială , în VITRIOL: căci doar Vitriolul-Otrava Înţelepciunii dă superioritatea asupra Binelui şi Răului  -  într-un cuvânt, se invocă hermetic situarea posibilă la poalele Pomului Paradisiac, ca ŞARPE-DRAGON, Alb şi Negru  -  Răstignit, apoi, pe Crucea Pomului Paradisiac  -  pentru mântuirea întregii lumi-Manvantara ] .

                  Mama Cavernei (şi Lună) îl trimite pe substitutul de Soţ  - Soţul-Copil (Soare), ca sol la Tatăl-Soţ Real  -  Soarele Celest (dar şi Soarele Negru, din pădurea Dumesnicu-Domesticirii Manvantarelor, invizibil, sau vizibil doar pentru cea care trecea de nori, cu Spiritul ei de Mamă a Manvantarului):“când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: << Ieşi, copile cu părul bălai, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea>>” -  şi Soarele Hermetic (Ocult, obţinut ca Luceafăr-Soare Negru, în prima purificatio a Athanorului, cuptor-vatră-casă) determină, din plan microcosmic, similaritatea de reacţie în plan macrocosmic-celest: <<şi vremea se îndrepta după râsul meu. Ştia, vezi bine, soarele, cu cine are de-a face [… ]”. Da, bineînţeles că era silit la reacţia cosmică corectă, căci doar aşa, respectând hierogamia Athanorului – era vrednic Soarele Celest de hierogamia de la capătul de sus al Axei Polare. DE observat cum RÂSUL se asimilează semantic (ca nume secret) SOLARITĂŢII.

                  Mama Cavernei (Uterului şi Casei!) este situată în mijlocul profund al Manvantarului-Satului HUMULEŞTI: acolo dresează BALAURII-DRAGONII (“nourii cei negri”), ca fata cea cuminte a moşului, în ograda casei Sfintei Duminici: “alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei.” De fapt, jertfea dragonii şi le scurgea şi aduna sângele de foc în fierul-fulger al toporului: pe scara-fulger, dragonii “dresaţi”-lichefiaţi (adică, scoşi dintre solzii duri ai Cristalului Nelumesc-Grindină) se scurgeau prin uşa deschisă, magic, în pământ  - devenind blândele forţe germinative, focurile multiplicat-pâlpâitoare care susţin, de sub pământ, spicele-GRÂU ÎNFOCAT (Hristosul Învierii) şi corolele Florilor Focului (Rozei-Hristos), şi Arborii Vieţii  şi Morţii (pe care se răstigneşte Hristos)  -  împăcaţi cu Cerul, reveniţi în Centrul Paradisiac, acolo unde Adam şi Eva n-au atins veşnicia păcatului…Dar poate că este vorba şi de o repartiţie corectă a Cristalului-Hristos (Grindina)  -  în toate secvenţele Manvantarului; altfel nu s-ar explica faptul că Stăpâna Manvantarului alungă grindina “în alte părţi”: poate că deja grindina, adică atâta Cristal Cristic cât trebuia, se răspândise în secţiunea Centrală  - iar acum era nevoie de o dreaptă parte făcută tuturor zonelor de evoluţie spirituală ale Manvantarului.

                  “(…)închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare”.

                  Mai exact, punea întreaga lume sub semnul Crucii Sfântului Andrei  -  X  -  crucea sub care s-a născut Spiritul Creştin al acestui neam şi al acestor pământuri  -  despre care Aminul-Eminescu afirmă că va deveni Candela Lumii, din care-şi vor aprinde lumânările stinse, celelalte neamuri ale Lumii Post-Babel: deci, cu adevărat, acest Centru Spiritual va face, din nou, Lumea, să renască întru Crucea Eternă  -  să se “încrucească de Veşnica Minune a Învierii.

                  Şi crucea produce închegarea apei, adică solidaritatea fluidului ceresc (Purusha [2] ) cu materia pasivă (Prakrti), întru starea intermediară: APĂ MOARTĂ, care încheagă şi vindecă rănile. Este o apă bună, paredra apei vii, care însă, oricând, din vin de la Cana Galileii se poate transforma în VITRIOLUL, sângele otrăvit cu calvar-oţet, al Golgotei. Lumea, datorită Mamei Actualului Manvantara  -  a devenit ea însăşi în-crucită, ea întâi supusă Crucii (căci aşa trebuie să se întâmple cu cei din Collegia fabrorum, adevăraţi Charoni, care trec, peste Styxul Etapelor Evoluţiei Manvantarului  -  Spiritul Păgân, transfigurându-l în Spiritul Creştin): deocamdată supusă euharistiei cu sânge-apă ânchegată  - dar aşteptând euharistia cea mare, Apocalipsă numită  -  când se va face împărtăşirea cu SÂNGE NEÎNCHEGAT, adică VITRIOL  -  şi cu Piatra Filosofală (cu elixir şi cu Smaraldul-Graal, vizualizat spiritual). Cu două picioare de vacă? Sunt, de fapt, picioarele din faţă ale BOURULUI MOLDOVEI [3] -  deci Bourul Sacru (ALB) văzut din faţă , cu picioarele lui Dumnezeu : Cel Drept   -  Justiţia, Cel Stâng  -  Mizericordia. Sau, părăsind termenii Arborelui Sephirotic şi trecând la terminologia românesc-moldovenească: DRAGOŞ (Mizericordia Dagonului Sarasului-Dragonul Alb) şi BOGDAN (Dreptatea lui Dumnezeu).

                  “(…) bătea pământul, sau păretele, sau vreun lemn, de care mă păleam la cap (s.n.), la mână sau la picior (s.n.), zicând <<Na, na!>>, şi îndată îmi trecea durerea…”

                  Copilul Solar, în rotirea sa, ca pe Roata lui Ixion, atinge pământul, sau Casa Pământului (Pereţii), sau Focul Pământului (Lemnul)  -  întâi cu CAPUL, apoi cu MÂNA, apoi cu PICIORUL  -  instaurându-se, din Soare Ceresc, în Soare Pământesc; din Soare cu Capul în Jos  -  în Soare cu Picioarele în Jos. DĂRUIREA făcută Manvantarei – de către Stăpână  -  trrebuie să fie lecuitoare a rănii de la începutul lumii  -  RANA-ORIZONT, dintre Pământ şi Cer: NA repetat, se traduce prin dăruirea (“IA!) repetată, pentru cele 12 Ipostaze Solare: cel al macrocosmosului “vărsat”, transfigurat în Soarele microcosmosului. Şi la acest ritual de întoarcere-transfigurare a macrocosmosului în microcosmos participă toţi aştrii  -  şi pe toţi îi vindecă, tuturor dăruindu-se euharistic [4] , Mama Actualului Manvantara. Astfel se obţine Ierusalimul Pământesc  -  sau astfel nu se mai poate face o deosebire dramatică între Cercul Strâmt şi Cercul Larg (a se vedea Luceafărul Aminului Românesc), între Ierusalimul Ceresc şi Ierusalimul Pământesc.

                  “(…)când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se spune că te vorbeşte cineva de rău   -  mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisea cu cleştele, să se mai potolească duşmanul”.

                  Paraşabda Focului (vuietul tăciunelui aprins) trebuie adaptată-domesticită la/întru lumea noastră: Vântul-Duh Sfânt şi Vremea Rea (Balaurii Forţelor Primordiale)  - trebuie domesticiţi la nivelul Logos-ului terestru: cuvintele prin care Adam a numit toate obiectele lumii, sub îndemnul şi îndrumarea divine. Dar şi când “ţiuie tăciunele”, adică Paraşabda Focului se simte înjosită şi e gata să se stingă şi să părăsească această lume  -  Stăpâna Manvantarului AŢÂŢA (prin  buchisire  -  mantra şi yantra, CITIRE-descântec şi gest ritualic, într-o hieroglifă-buche a Salvării-Resurecţiei Lumii) Focul din “tăciune”, şi-l ordona cu “cleştele” –Logos, spre a-l face iar CĂRBUNE vuitor DOMESTIC-DEMIURGIC. Acolo, în vatră, Mama Manvantarului face gestul de pe Golgota: primea să dea din Focul ei-Sânge, pentru a reînvia Lumea!

                  “(…)şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: Cum nu se dioache călcăiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul! Şi-mi făcea apoi câte-un benchiu boghet în frunte, ca să nu-şi prăpădească odorul!…şi altele multe mai făcea…”

                  Privirea umană a lui Adam Protogonos înseamnă, în registru sacral-cosmic, echilibrarea Soarelui cu Luna. CĂUTĂTURA înseamnă căutarea celor doi aştri, sub semnul THULEI-BALANŢĂ. Despărţirea-Dezechilibrarea celor doi aştri trebuie preîntâmpinată printr-un ritual fundamental demiurgic: refacerea rezumativă a lui Adam Protogonos, din “colb” (LUT) de pe “opsasul încălţării” (din Focul Căii: Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa) – sau “funingenă de la gura sobei” care este, deja, amestecul LUT (pentru RUPA) +DUH SFÂNT AL FOCULUI VIEŢII  -  Soba fiind Athanorul (re)coacerii eterne a lui Adam Protogonos. DE observat că Athanorul deja este FIINŢĂ, orientată sacral: “gura sobei”…MANTRA Mamei Manvantarului se traduce: “cum nu se dezechilibrează RĂDĂCINA (“călcăiul”-barzaq) lui Adam Protogonos, împlântat în Pământul Geea(Demeter), cum nu se dezechilibrează Athanorul Paradis ( Gura de Rai…), care-l conţine de-a pururi, arhetipal, pe Adam-Proiectul, ca Adam Protogonos  - aşa să nu se dezechilibreze Adam al Manvantarului Meu. Urmarea Mantrei este Yantra trezirii ochiului din frunte, Ochiul  Divin, care este Inima Thulei, Graalul care echilibrează Soarele cu Luna.

                  “Să nu-şi prăpădească odorul”  -  înseamnă să nu vină catastrofa apocaliptică asupra Manvantarului pe care-l stăpâneşte şi călăuzeşte, înainte de a fi putut rezuma-esenţializa totul, în “giuvaier al Cunoaşterii Depline de Dumnezeu”  - în Piatra Filosofală-Graalul Intelectiv.

                  Credem a fi demonstrat că nu se poate vorbi de un egoism vulgar, când discutăm despre fixaţia Copilului-Nike asupra Mamei Smaraldului Graal…Războiul prin care ea ţine curată şi neatinsă ŢESĂTURA MANVANTARULUI ACTUAL este unul de ordin Cristic. Cât i-am  putea reproşa lui Hristos că a fost egoist răstignindu-se pe Golgota (peste căpăţâna lui Adam Protogonos CEL CĂZUT, pentru a-l transfigura, prin propriul Sânge al lui Hristos, în Adam Protogonos Reabilitat=Noul Adam, adică Revelaţia lui Hristos!)  -  tot atât îi putem reproşa şi Mamei Smaraldului Graal “egoismul” ei…

                                                                                       *

                  Cu cât “sfada zeilor”  - Ştefan şi Smaranda  -  este mai aprinsă, cu atât se creează mai vajnic premizele venirii vornicului Cetăţii de Foc  -  DAVID. Cu atât firul SORŢII LUMII (prin soarta urmaşului Preotesei-Smaranda) este bătut, de Vatală, mai bine  -  în Ţesătura Lumii  -  cu sinuozităţile ei (viaţă-moarte-resurecţie). Smaranda  crde că aprinde în Ştefan pe Dionysos, Vinul  Euharistic, care s-o ajute la misiunea ei euharistică, atunci când îl acuză că “trage sorcoveţii la musteaţă”  -  şi că “Petre Todericăi, crâşmarul nostru, aşa-i că ţi-a mâncat peste nouă sute de lei?” Sorcoveţii-bani cu mesaj sacru între Manvantare, sau sorocuri, sorţi (sau, pur şi simplu, sorcove-urări-înfierbântări ale Focului Sorţii) -  sunt “traşi la musteaţă”  -  adică, pe de o parte, aduşi către Centrul Logos-ului  -  GURA  -  dar,  pe de alta, ascunşi în PĂDUREA COSMICĂ ORIGINARĂ. Gura ca vulvă. Nu e Dionysos  -  ci Saturn, care-şi înghite propriii copii (sub formă de bani-mesaje sacre ale Manvantarelor).

                  Pentru a împiedica DEOFAGIA  - Mama Manvantarului îl acuză de atitudinea lui ZEUS, infidelul faţă de  HERA -  Mama Manvantarului. Adică, îl face pe Ştefan să sară peste un Manvantara (de la Centrul Nocturn Saturn  -  La Centrul Solar-Zeus): “Ruştei [n.n.:rusoaicei=Stăpâna Răsăritului] lui Valică şi Măriucăi lui Onofrei [Maria din Magdala  -  dar înainte de pocăinţă] găseşti să le dai şi să le răsdai?” Ştiu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci să dormi!” Adică  - dacă nu vrei să ocroteşti acest Manvantara  -  n-.ai decât să dormi de veci  -  adică să stingi toate cele 14 Manvantare…

                  Ei, ei  - chiar aşa nu se poate! Firul sorţii trebuie bătut zdravăn, la nivelul esenţial (Logos-ul Primordial-Paraşabda)  -  căci, dacă-şi va respecta cu adevărat propriul Manvantara  -  îi va respecta şi pe ceilalţi. Dacă-şi va ŢESE-CONSTRUI, cu responsabilitate, şi fără patimă distructivă şi Auto-Distructivă, propriul Manvantara  -  se vor construi şi ceilalţi, ajutându-se-susţinându-se reciproc, într-un cadru cu adevărat cristc; se vor jerfi un Manvantara pentru altul. Altfel, autodistrugerea demonică a unuia duce la aneantizarea Kalpei: “Bate-te        [ n.n.: cu VATALA, evident!] mai bine peste gură  - şi zi ca vameşul [s.n.  – şi n.n.: Hermes Trismegistos şi Hermes Psychopompos, cel care face trecerea, pe verticală, între cer-pământ-subpământ   -  şi întru cei 14 Manvantara ]: Doamne, milostiv fii mie, păcătoasei [n.n.:sinucigaşei, ritualic], care-mi îmbălorez gura pe bărbat [n.n.: Hristosul tuturior Manvantarelor] degeaba” [cu pericolul de a destrăma toată ţesătura Kalpei, în Neantul absurd].

                  Şi, astfel, din conştiinţa Stăpânei  -  iese Graalul, Cetatea Focului  -  David-Trimisul-Cel-Bun din Pipirig  -  Ea-Smaranda înţelege, Ştefan înţelege  -  şi VATALA va bate firul Paraşabdei corect, în toate Manvantarele  -  şi, inclusiv, în cea actuală, în care-i alesul Ioanei şi al Smarandei Creangă – Nică-Nike-Nimică… - pe care zeiţele-zânele cuplu, ale Manvantarului, l-au desemnat ca ucenic demn de a fi Preot, Urmaş, Rege (viitor) al Lumii  -  căci “băietul văd că are ţinere de minte [n.n.: ştie cum s-au format Kalpa, respectiv Manvantara], şi numai după cât a învăţat, cântă şi citeşte cât se poate de bine [n.n.: bate firul Praşabdei şi al Hieroglifelor Sorţilor Oamenilor şi Lumilor  -  în Marea Ţesătură Cosmică]. Şi le va “sucăli”-ispiti cu râvnă şi corect. Mai trebuie, însă, să treacă prin Şcolile Iniţiatice Secrete ale Manvantarului Lui; sub privegherea altor ipostaze ale cuplului ŞTEFAN-SMARANDA. Vom vedea cum şi în ce fel se va răsuci frigarea SUCALEI-SPIRALĂ COSMICĂ  -  şi cum se va răsuci VÂRTELNIŢA COSMICĂ -. Cubul cu Sferă (Cvadratura Cercului): Cerul-Cub, depănând firele vieţii pe mosoarele-ţevi (secvenţe fiinţiale) de pe Sfera-Pământ.

 

*

*                *