[1]
-Cf. Hesiod, Theogonia. – în Hesiod -
Orfeu, Poeme, Minerva, Buc., 1987
[2]
-A
mogorogi=a mormăi - deci
a bruia, sau a imita prost, Paraşabda.
[3]
-Nici măcar Achille nu avusese parte de tratamentul alchimic total - dar,
se pare, Nică-Nike şi Zaharia sperau să transfigureze un demon al dizarmoniei - în opusul său - îngerul armoniei…
[4]
-De menţionat că Pantoful-Ciubota (Încălţămintea) aduce sugestia simbolică a erotismului senzual - or,
opera alchimică nu suportă decât erosul spiritual, deci ascetismul, tip
Pavel-Holteiul(Feciorul-Ascetul).
[5]
-Căci aceasta este
traducerea, din ebraică, a lui Adam:
Omul cel Roşu.
[6]
-Chiar Belerophontes al Pegas-ului
inspiraţiei…
[7]
-La acest Hristos, al
Bobului de Grâu, se referă, tacit-contrastual, şi Eminescu, în Scrisoarea
III, când consideră oatea turcilor “pleavă” (prin continuare logică,
oastea lui Mircea este oastea Bobului de
Grâu!).
[8]
-Ana, în ebraică, înseamnă fie graţioasă,
amabilă, drăguţă - fie “Dumnezeu a avut milă, a fost îndurător, a
fost darnic”, cu înţelesul de : a
revărsat multe daruri, calităţi. Cine citeşte neglijent episodul cu
alungarea urătorilor, va socoti ca maliţiozitate, trimiterea la aceste atribute
spirituale, a nevestei lui Vasile-Aniţei - dar, din punct de vedere
sacral, cea care vrea să le dea Învăţătura Focului – chiar este “dăruită
abundent, cu calităţi spirituale, de Dumnezeu”…
[9]
-V.Lovinescu, adică
Maestrul, în Mitul sfâşiat, p. 177 - Simboluri
din ghicitori, cimilituri, frământări de limbă, particule elementare,
explică, în mod strălucit, “cimilitura”
de la Apa Styxului, spusă de Nică-Nike, legând-o clar de operaţiunile de
recuperare a Paraşabdei: ”Auraş, păcuraş,/Scoate apă din urechi,/Că ţi-oiu da
parale vechi; Şi ţi-oiu spăla cofele/Şi ţi-oiu bate dobele” - astfel (selectăm): “Mai întâi, se poate observa uşor că ţelul
cimiliturii poate fi transpus, şi atunci, nu numai urechea corporală se
destupă, ci mai ales urechea spirituală, în fundul căreia se rosteşte singur
Logosul, Sunetul Primordial, Paraşabda. (…)Auraş incipient ne reaminteşte că, în latineşte, aura înseamnă boare de vânt, identică cu
suflul primordial, cu Prana vivificatoare a tuturor lumilor, vehicol al
Verbului. (…) Auraş este Sunetul-Suflu
Primordial, care se plimbă la început peste Apele cosmogonice, identic cu
Tenebrele, la care s-a mai adăugat litera focului Ş. Aurus este aur (…),
dar auris înseamnă şi ureche; şi
cele două lespegioare aurifere sau argintifere se pun pe urechi. Este un
complementarism între ghioc şi pietricele. Ghiocul aude şi şopteşte timpanului,
subtil, pietrele lovesc acest timpan ca să-l scoată din toropeala în care l-au
cufundat păcatele.(…) Creangă afirmă cu
tărie: <<aşa ni-era obiceiul să facem la scăldat de pe când Adam-Babadam
>> - adică Adam
tatăl lui Adam, adică Adam Qadmon, Omul Universal, indicat de asemenea
ca Păcuraş, PĂCURARUL DE FOC - (păcurar, în sens de CIOBAN) – primul
născut dar nu făcut. Cum este vorba de scăldat, şi descântecul scoate la
suprafaţa apelor primordiale pe rostitorul lui, ca pe giuvaierul din floarea de
lotus şi ea pe faţa Oceanului, Samudra,
Om Mani Padme hum, AUM - îi vindecă urechea exterioară şi
interioară, şi îl pune în contact direct şi conştient cu Verbul. Imediat,
trebuie să fi fost un descântec al Aurarilor, solidar cu breasla, dar, mediat, s-a dăruit tuturor, adică unei umanităţi care
consimţea să audă, nu acelora care au urechi ca să nu audă. În faza înaintată a Vârstei Sumbre în care ne aflăm, o
mai păstrau doar câţiva copii. (…) <<Că ţi-oiu da parale vechi>>,
adică se va integra în firul unicităţii, simbolizat de vechimea monedelor,
străbătând ciclurile de la un capăt la altul(…); <<că ţi-oiu spăla
cofele>>, adică îţi voi desfunda fosele auriculare; <<şi-ţi voi
bate dobele>> - adică timpanul, pentru ca pe el să răsune,
mediat, vorba omenească, dar <<imediat>> - VERBUL CERESC.”
[10]
-Toba – “Zgomotul Tobei este asociat cu producerea sunetului
primordial(…), cu ritmul universului(…) cu drumul aparent al soarelui(…),
cheamă pogorârea bunăvoinţei cerului(…) se leagă de tunet şi trăsnet(…)
cratofanie uraniană sau chtoniană” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op.
cit., vol. III, p. 359.
[11]
-Ion Creangă, op. cit.,
vol. I, p. 224.
[12]
-De la verbul a sucăli=a insista, a bate la cap pe
cineva, cu maximă consecvenţă-insistenţă.
[13]
-Cf. Ion Creangă, op. cit., p. 174.
[14]
-Ion Creangă, op. cit., p. 220.
[15]
-Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p.
173:”Ţie, omule, zise mama, aşa ţi-i a zice, că nu şezi cu dânşii în casă toată
ziulica, să-ţi scoată peri albi, mânca-i-ar pământul, să-i mănânce, Doamne,
iartă-mă!”
[16]
-Ibidem:” Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu(…)
cât era de ostenit(…)”.
[17]
-Ibidem: “(…)ne ridica în
grindă, zicând: <<'tâta mare>>!”
[18]
-Ibidem: “noi scoteam
mâţele de prin ocniţe şi cotruţă” - cotruţă se spune la o vatră mică - la locul
gol dintre cuptor şi perete sau la o adâncitură
de sub vatră.
[19]
-Lui i se adresează,
invocator, şi Aminul-Eminescu, în Sărmanul Dionis, respectiv în
Cugetările sărmanului Dionis: “Sau ca popă, colo-n templul închinat
fiinţei care/După chip ş-asemănare a creat mâţescul neam,/ Aş striga: o,
motănime!”
[20]
-Cf. V.Lovinescu, Creangă
şi creanga de aur, CR, Buc., 1989, p. 152:” Profetul Mohamed este numit ennubii lummii, Profetul Analfabet,
în sensul sărăciei cu duhul, al unei simplificări totale. Numai aşa a putut
deveni pagina albă, virgină, pe care s-a scris Coranul, în momentul
revelaţiei lui, mai întâi sintetică, apoi distinctivă. Dar în arabă um însemnează nu numai alfabet, ci şi matrice şi mamă. E o confirmare de prim ordin a celor ce spuneam mai sus
despre omologarea lui regressum in utero cu nuditatea primordială” - iar
la p. 148: “Tota-Puri=Omul Total Pur, <<Omul Gol >> - unul din gradele cele mai înalte din ierarhia
hindusă.”
[21]
-Ion Creangă, op. cit.,
vol. I, p. 159:”Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai
ave cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la
Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă?”
[22]
-Precum în Treimea pe
Dos, Capra cu Ţapul, în zona Irinucăi…
[23]
-Cf. Ion Creangă, op.
cit., p. 159: “(…)babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toţi zodierii
şi cărturăresele pe la care căutase pentru mine şi femeile bisericoase din sat
îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap, care de care mai ciudate; ba că
am să petrec printre oameni mari, ba că-s plin de noroc, ca broasca de păr, ba
că am un glas de înger, şi multe alte minunăţii, încât mama, în slăbiciunea ei
pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al doilea Cucuzel, podoaba
creştinătăţii, care scotea lacrimi din orice inimă împietrită, aduna lumea de
pe lume în pustiul codrilor şi veselea întreaga făptură cu viersul său”.