LOJA IOHANICA ROMANEASCA

Capitolul II: Sunetul Clopotarului  -  Vibraţia Primordială. Întemeietorii Reverberaţiei anamnezice

                   Să ne apropiem, treptat, de dhikr-ul propriu-zis, de conformaţia sonoră a Vibraţiei Anamnezice: Amintiri din copilărie.

                   Aşa cum Lumea are un centru, un ombilic al ei  -  nu trebuie să ne mire că MITUL  -  Vibraţia creatoare de Lume  -  are un ombilic. Care poate fi ombilicul Vibraţiei despre Vibraţie? Credem că răspunsul este simplu: ombilicul unei sfere Vibratorii Cosmogonice.

                   Doar atât că orice sferă vibratorie cosmogonică, din moment ce este o sferă de ordin spiritual  -  are o jumătate vizibilă şi una invizibilă: vibraţia vizibilă este formată din undele sonore produse de Stăpânul Sunetului (în cazul nostru, Stăpânul Dhikr-ului) de pe Pământ, din zona care se vrea re-sacralizată  - iar vibraţia invizibilă este formată din efectul, în plan sacral, al undelor sonore produse, pe Pământ, de către Stăpânul Dhikr-ului.

                   O atfel de construcţie ne aminteşte de CLEPSIDRĂ sau de DOUĂ CLOPOTE: prima jumătate, cea vizibilă, a clopotului vibrat pe Pământ [1] , este întoarsă cu deschiderea spre cer (la fel şi limba clopotului, care creşte din rădăcină comună cu “fundul urechii”, este orientată tot spre sus) ; cea de-a doua jumătate a CLOPOTULUI, cea invizibilă  -  este orientată cu deshiderea către jos, către Pământ [2] , şi toate punctele de vibraţie “fug”, atât pe circumferinţa ei emisferică, cât şi interior, pe ascendenţa Axului Invizibil, AXIS MUNDI (sau Arborele Sephirot, mascat de expansiunea sonor-demiurgică a celor două emisfere-clopote) – tind către un Pol  -  un zenit al Clopotului Ceresc.

                   Deci, nadirul sonor este în dhikr-ul reverberat  -  şi este identificabil cu rădăcina limbii şi urechii; zenitul este situat în poziţia capătului de sus al Axei Lumii, în chip de cheie de boltă: este însăşi piatra aruncată, apoi transsubstanţiată. Meridianele acestei “arhitecturi” sonore sunt incantaţiile, ca permanenţe vibratorii, care străbat ritmic Polii (nadirul şi zenitul)  -  tinzând spre formarea Podului din Cer şi Pământ  -  pod identificabil cu AXIS MUNDI. Paralelele acestei “catedrale” sonore, ale acestui CLOPOT-TEMPLU -  sunt, de fapt, oglinzile, în secţiune transversală, ale căutării propriului sine,  de către Eul uman  -  transgresat, pe axul sephirotic, treptat, în Eul suprauman. Şi ele, paralelele, ca nişte unde circulare, sunt produse de către piatra căzută (aruncată)  .  şi se strâng, concentric, în jurul aceleiaşi pietre  -  de data aceasta transsubstanţiată în PÂINE A VIEŢII ETERNE: MITUL ANAMNEZIC – DHIKR-UL.

                   De fapt, din nou, Podul dintre Cer şi Pământ, identificabil cu Axis Mundi, cu bipolaritatea sacră a Lumii.

                   Credem că aţi ghicit, deja, care este ombilicul vibratoriu-demiurgic al dhikr-ului (anamnezei) numită Amintiri din copilărie (după cum am mai spus, un suav pleonasm, construit pentru a masca, sub structura profan-lingvistică, intenţiile sacral-autodemiurgice şi demiurgice): mitul despre CIUBUC CLOPOTARUL  - mit a cărui importanţă-amploare vibratorie este (cum se şi cuvine) expansivă (pentru ca, apoi, să redevină maxim represivă: miez al vibraţiei, “mulat” sonor pe Suverana Tăcere a Axei Lumii). Aria expansivă este, practic, formată din tot ce a “scris” (de fapt, a vibrat sacral) Ion Creangă. Dar relevanţa, emergenţa  -  care uneşte dhikr-ul anamnezei sub ipostaza CRENGII [DAVID-CEL-TRIMIS-ŞI-BUN DIN CETATEA FOCULUI]  -  care tentează redevenirea Creangă de Aur, paradisiacă)  -  cu dhikr-ul Victoriei asupra Timpului Profan: Moş Nichifor Coţcariul ( MOŞ=de la Mokşă=Tărâmul Sfânt; NIKE+PHOROS=purtător al victoriei; COŢCARIU=cel făcător de ghiduşii, Bufonul Cosmic: NEBUNUL COSMIC, în sensul de Monarhul Ascuns, Purtător al Victoriei spre/în Tărâmul Sfânt)  - este CIUBUC CLOPOTARUL. Ciubuc(Calumet) şi Clopot (Victorie asupra Clepsidrei, Refacerea Sferei Sonore-Cosmos Resacralizat prin Logos).

                   Iată cele două texte, din Amintiri din copilărie şi din Moş Nichifor Coţcariul, care sunt complementare pentru obţinerea dhikr-ului, ca două emisfere ale Clopotului-Potir Graal; vom începe chiar cu pasajul despre Potirul Graal, numit prin Stăpânul său  -  CIUBĂR VODĂ:

                   (Ion Creangă, Opere, vol. II, p. 13): “ Cam pe vremea aceea trăia moş Nichifor din Ţuţuieni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaş la cumătria lui Moş Dediu(s.n.) din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-Vodă (s.n.), căruia Moş Dediu i-a dăruit patruzeci şi nouă de mioare, oacheşe numei de câte un ochiu; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul (s.n.)de la Mânăstirea Neamţului [3] , care făcuse un clopot mare la acea monăstire, cu cheltuiala lui, şi avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi şi ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia şi Moş Nichifor din Ţuţuieni” [4] .

                   Să mai cităm din V.Lovinescu, Incantaţia sângelui [5] , despre “rudenia” spirituală Eminescu-Creangă: ”Din studiul de mai sus, al poemelor postume ale lui Eminescu, pe care le-am ales  -  rudenia cu Creangă şi cu poeţii anonimi populari este incontestabilă, pentru că este vorba de eroi fără moarte  -  cu alte cuvinte, de funcţii cosmice (s.n.) ce trebuie să dureze până la sfârşitul ciclului; iar pentru cine cunoaşte anumite elemente de bază ale esoterismului şi ale desfăşurării ciclice, faptul că Eminescu a vorbit, cu o jumătate de secol înainte de apariţia cărţii lui Guénon, Le Roi du Monde, despre un mister inviolabil, deţinut de anumite cercuri necunoscute  -  anume întrunirea într-un singur principiu şi o singură fiinţă a dublei puteri, sacerdotale şi regale, cum reiese fără contestaţie posibilă din poemul Miron şi frumoasa fără corp (Voievodul cu mitră sacerdotală, îmbrăcat în straie arhiereşti), îl arată pe altissimul poet participant la un secret polar superlativ pe vremea aceea, şi <<complice>>(s.n.) cu anumite fiinţe deţinătoare ale acestei taine,  dintre care singurul cunoscut a fost probabil Creangă”.

                   “Complicitatea” este una iniţiatică, de lojă iohanică  -  iar de cunoscut, noi am afirmat mai sus că sunt cunoscuţi şi ceilalţi doi IOANI (IOHANI)-AI LOJEI.

                   Dintre argumentele afirmaţiei asupra comunităţii iniţiatice Eminescu-Creangă – se detaşează şi următoarele, referitoare la citatul nostru din debutul dhikr-ului “secund”, Moş Nichifor Coţcariul [6] : “Va să zică: <<De la râşniţă la Dane/Şi la borş de Pipirig >>  -  satul lui David Creangă, bunicul lui Ion Creangă, satul lui Moş Dediu şi Ciubuc Clopotarul, când au descălecat din Ardeal, deci şi al lui Ciubăr Vodă, prin faimoasa cumătrie de care vorbeşte Creangă. Din mii de sate, Eminescu nu a putut găsi altul? Ce e cimilitura aceasta grotescă? Dane este un plural feminin. Pipirigul este vegheat de un munte cu două vârfuri simetrice, numite Chiţigaia Bună şi Chiţigaia Rea. În Moldova, Chiţigaie înseamnă cucuvae (s.n.). Pasărea intelectuală prin excelenţă, pasărea Athenei, supraveghează Pipirigul? Bună, Rea, înseamnă, bineînţeles, pozitiv şi negativ. Complicitatea Eminescu-Creangă nu este mai mult decât insinuantă?”

                   [Şi, cu câteva pagini în urmă, comentând teatrul eminescian, dar şi unele postume [7] : “A purta numele de Ciubăr Vodă, înseamnă a nu avea nici un nume, sau a le poseda legitim pe toate. E caracteristica acelora care sunt <<deasupra Numelui şi Formei>> (n.n: în sanscrită: nama-rupa) (…) Elementul care unifică şirul voievodal prin veacuri (…) se spune că ar fi un sânge blestemat(…). Cred că e mult mai just (…)să definim acest sânge (…) ca fiind un venin infinit preţios, VITRIOLUL, ostil vieţii şi morţii, aşa cum se întâmplă totdeauna cu sângele neamurilor alese, adevărate neamuri sacerdotale şi regale, races- faées(…) conferă puterea dublă de contemplare şi acţiune (…) Muşatinii sunt Ciubăreştii, coborâtori din Bogdan şi Iana Sânziana[n.n.: numele Muşatei] (…)  - Ian-Sânzian-Iana-Sânziana: Iana este Sora Soarelui, care o vrea de soţie”. La pagina 104, V.Lovinescu precizează că Bog=Dumnezeu, iar Dan=Judecată  -  rezultând că Dragoş-Bogdan ar fi deţinătorul ambelor căi de purificare: DRAGOSTE  (Divină) ŞI JUSTIŢIE (Divină) [8] .

                   La fel, la pagina 122, V.Lovinescu, vorbind tot despre teatrul eminescian, atrage atenţia că Sânger=Sfântul Înger, iar la pagina 133, explică Ba+Sarabie  - prin ”sacerdotal şi regal, dublu caracter, ca şi dinaştii Graalului”. La paginile 131 şi 133, V.Lovinescu , comentând, în continuare, unele postume ale lui Eminescu şi Doina (dar, pe dedesubt, nepierzându-l din vedere pe ION-ul mistic…), dezvăluie “rudenia Ciubăr Vodă şi Muşatini cu DOCHIA  -  fata lui Decebal(…); Ciubăr Vodă, Zâna Dochia, Voinicii  - se nasc din arbori, la sunetul cornului lui Dechebal, care este al lui Ştefan, stăpânul lui legitim, deoarece învie codrii”.]

                   Nu, AMIN-Eminescu nu putea găsi, din mii de sate, altul decât ne-satul Pipirig  -  Cetate a Focului şi Cetate a Îngerilor.

                   Acum, noi ne îndreptăm atenţia nu asupra lui Eminescu, ci asupra genialei cimilituri a Preotului Ioan al Crengii de Aur.

                   Să luăm asoectele cimiliturii pe rând:

1-                               cadrul nunţii  -  cumătrie, evident sacru şi cadrul, pe măsura hierogamiei (care?) şi cumătriei

(pentru cine?) şi patronilor Cumătriei Cosmice(care?).

                   Ţuţuienii (mahala!) din Târgul Neamţului. Cine sunt Ţuţuienii? Cei veniţi de/din SUS: deci, SUSUIENII. Din cer veniţi, din Paradis. Adrian Bucurescu, în Dacia secretă [9] , are un cuvânt de spus: dacă veneau “ţuţuienii” din Ardeal  -  apoi geto-dacii numeau HAR-DEAL -  Dealul (Codrul) Sfânt, Grădina. Din Grădina Paradisului, ţuţuienii-cei-de-Sus  -  veneau în Moldova, locul celor DOI ZALMOXIS, care locuiau pe THIA-GOLA sau THIA-GOLON=ZEII SĂRACI (Goi)  -  care, azi, e numit CEAHLĂU. Munte şi, totodată, Axă a Lumii pe care urcă şi coboară, coboară şi urcă – GEMENII, cei DOI ZALMOXIS.

                   Dar Susienii fac parte din zona tangentă (mahalaua) la Târgul Neamţului. Aici, A. Bucurescu are el întâi, ceva de spus: geto-dacii pronunţau AN-NAM-A-TIA=Din Neamul Zeilor, În Numele Zeilor  -  ceea ce noi pronunţăm, azi, NEAMŢ. E firesc ca gemenii Zalmoxis să fi stabilit topos-ul sacru în numele lor propriu: În Numele Zeilor.

                   Dar, la acest moment al discuţiei, trebuie să lăsăm cuvântul şi lui V.Lovinescu [10] , într-un capitol-articol despre Gheorghe Asachi-iniţiatul [11] (O nouă faţetă a lui Gh.Asachi): Asachi a tradus unele din nuvelele sale în franceză.Vorbind de Cetatea Neamţ, de Mănăstirea Neamţ, uneori [Asachi] le traduce numele cu <<le Château Neamţ>>, <<le Monastère de Neamţ>>, alteori redă Neamţ prin <<Germain>>. Normal ar fi să spună: <<le Château Germaine>>, <<le Monastère Germain>>. De ce scrie [Asachi] <<Château de Saint Germain>>, <<le Monastère de Saint Germain>>? În româneşte nu există <<Saint>>. Este o aluzie, este o indicaţie privitoare la funcţia celebră, spirituală, care s-a manifestat în sec. al XVIII-lea, în sensul că judeţul Neamţ ar avea vreo legătură cu Germania simbolică a Rosicrucienilor?” [12]

                   Oricum ar fi  -  Gemenii Zalmoxis, fixaţi alchimic în Târgul Neamţului  -  sau Christian Rosenkreutz părtaş la misteriile Târgului Neamţ (transfigurat/transferat spiritual în Cetatea Supremelor Mistere Divine  -  un ELEUSIS ROMÂNESC)  - avem de-a face cu un topos sacru, în care Sfântul Duh bate încotro voieşte El.

                   2- Cine populează, ca fiinţe spirituale, entităţi metafizice, Eleusis-ul Românesc? VÂNĂTORII. Preoţii lui Apollon-Soarele-Săgetătorul. Târgul Neamţului este HELIOPOLIS, de fapt. Cetatea Soarelui şi Cetatea Păsării Phoenix [13] . Deci: Cetatea Paraşabdei  -  a Suflului Sfânt şi Victorios-Solar: NICHIFOR este, cum o spune şi numele-i, Purtătorul Victoriei. Şi Victoria Supremă este, absolut necesar, a Duhului Sfânt. În plus, simbolismul arab şi cu cel creştin se întâlnesc, pe coordonata ( re)învierii: deci, simbolismul Păsării Phoenix  trimite la  Hristos.

                   Preotul Ioan al Crengii de Aur se poate instala aici, în Heliopolis, sub înfăţişări subtile sau suverane, după propria sa voie:

                   a- este PRANA cimpoiului bunicului bunicului său  -  al Bătrânului vremii (Timpurilor)  -  ipostază a lui Iisus;

                   b-starea de sărbătoare e numită CUMĂTRIE: asta presupune că I s-a născut cineva, cuiva, nu? Cui i s-a născut? Lui moş Dediu din Vânători. Adică, lui DEODATUS-APOLLON. Iată mistica întâlnire a simbolurilor vechi cu cele noi  -  întâlnire la care lucraseră, lent şi temeinic, COLLEGIA FABRORUM, “humiliores”, aparent-emergent  -  preoţi-iniţiatori, maeştri spirituali, în imergenţă! Creştinii îi spun Cel-Dăruit-de-Dumnezeu (Cu Lumina Eternă). Sau MIKAËL. “Păgânii” îi spuneau Apollon. Funcţia sacră este identică.

                   c- Dar cine i se năştea lui moş Dediu? Copilul Dăruit de Dumnezeu (de fapt, Mikaël, substitut al lui Dumnezeu) nu poate fi decât IISUS. De aceea, Pruncul Sfânt, la cumătria căruia vine PĂZITORUL GRAALULUI – CIUBĂR VODĂ  -   nici nu este numit. De ce? Pentru că, de fapt, acolo ne-am născut noi: noi toţi suntem FIII LUI DUMNEZEU  -  şi, în acelaşi timp, în permanentă contemporaneitate cu Dumnezeu-Iisus. Deci, nu mai are rost să ne numim fiecare  -  căci ne ştim. Ceea ce nu ştim, dar Paraşabda-dhikr-ul (Amintirile) lui Ion Creangă ne vor aminti anamnezic  -  este starea de sărbătoare a fiinţei noastre: STAREA ORIGINARĂ, PARADISIACĂ.

                   d- Cumătrul CIUBĂR-VODĂ  -  adică NAŞUL LUI IISUS. Da, întrucât Păzitorul Graalului trebuie să fie şi ştiutorul Numelui Adevărat al Lui Dumnezeu.

                   e-Şi, în fine, faţa cea mai activă a lui Ion Creangă este CIUBUC CLOPOTARUL:

                                 I-Calumetul-Ciubuc, ca Arbore Sephirotic, şi

                   II-Stăpân al Paraşabdei: este PREOT, prin faptul că e Clopotar. Stăpânul Clopotului  -  Vibraţiei Primordiale  -  este Preotul Ioan  -  sau este “preoţii” Ioani-IANUS. “Cu cheltuiala lui” de energie spirituală a creat ANAMNEZA PARADISULUI  -  susţinând “la sărbători mari” Vibraţia Cosmic-Demiurgică (sărbători care ţin “tot anul”, numai într-o zi de lucru [rezumatul  Amin al Verbului Cosmic] “să fie praznic şi nuntă”  -  “coincidentia oppositorum”, neutralizarea contrariilor. Ciubuc Clopotarul este, deci, şi Stăpânul Celor Doi Şerpi  -  Solar şi Lunar: Kundalini ridicat ca Scară prin Vertex  -  şi Ouroborosul ce-şi muşcă coada. Este stăpânul amoral, absolut suveran, deasupra vieţii şi morţii.

                   Acum ar mai rămâne cele 49 de mioare, “oacheşe numai de câte un ochi”: 7x7. Kalpa are 14 Manvantara [14]   -  noi suntem, acum, la al 7-a Manvantara. Deodatus îi dăruieşte lui Ciubăr  -  Paznicul Graalului (50 minus 1  -  Unu este Cuvântul Pierdut, care-l justifică atât pe Paznicul Graalului, cât şi pe noi [15] :

                   a-ochiul negru şi ochiul alb (cele două principii cosmice, în luptă creatoare şi împăcare cataclismică  -  perpetue: yin şi yang, masculin şi feminin);

                   b-indiferenţa faţă de Manvantara  -  şi faţă de stăpânirea Kalpei: pe deasupra de 7  -  pe deasupra istoriei,  spre sacralitatea deplină. Mioara -  cine ar fi? MIORIŢA  -  ce este, oare, din punctul de vedere al tradiţiei Manvantarei noastre (Manu al nostru)? Dacă Mioara-Mioriţa este paredrul Ciobanului, şi el Manu şi Hermes Psychopompos  -  Mioara este CÂNTECUL LUI YAMA, Regele Morţilor şi Cântecul lui Hermes, Trecătorul Lumilor. MIOARA ESTE SEMNUL MISTERULUI CEREMONIEI ELEUSIS-ului ROMÂNESC. Este însuşi Eleusis-ul, Amin-ul, Paraşabda, dhikr-ul.  Ocult, însă.

                   Spune V.Lovinescu, în O icoană…, la pagina 26: “Mioriţa rezumă toate tristeţile şi nădejdile noastre. <<But the rest is silence>>  -  cum spune un bard iniţiat din Apusul îndepărtat”.

                   Nu  înainte de a sublinia că nu poate fi cumătrie fără anterioritatea (sau, în plan sacral, simultaneitatea) nunţii: cine-s nuntaşii? Cei din Mioriţa (Omul şi Cerul)  -  sau cei din Soarele şi Luna: Luminătorii lui Hristos (iată motivul concomitenţei nuntă-cumătrie: Hristos este nuntă şi renaştere a Omului în Cer).

                                                                                               *

                        Să vedem cu ce anume vine în plus (căci o parte din cele spuse mai sus sunt considerate, în mod tacit, ca fiind ştiute) dhikr-ul propriu-zis (Amintiri…):  vine cineva, la Sfada Zeilor, în legătură cu o pricină ciudată                ( “Numaidecât popă!” [16]   -  strigă exasperat tatăl-Ştefan-Încoronatul, în faţa asalturilor mamei-Smaranda-Smaraldina [17] , după o înviere ciudată [18] a lui Nică , după holeră (regresat în uter şi copt în foc de Vasile Ţandură-Prometeu (căci ţandură înseamnă surcică, bucată de lemn “SĂRITĂ-smintită” de la Trunchiul Suprem, adică “insurgentă” faţă de divinitatea centrală  -  “şi altul, nu-mi aduc aminte” (s.n.)– sau “moş Ţandură şi tovarăşul său” (s.n.) -  nespunerea numelui nu se petrece decât în cazul referirii la o zeitate supremă: deci, TĂMĂDUITORUL este o divinitate importantă cosmic, stăpână nu doar a Focului Ciumei, ca moş Ţandură, ci şi a Focului Contra Ciumei  -  Stăpân asupra celor două puteri şerpeşti: otrăvire şi tămăduire (alchimic: solve-coagula): Zeul-Şarpe, APOLLON-Smintheos, vechiul şi noul zeu, în eternitate. Cine vine, deci, după Înviere? Vine David-Cel-Trimis-şi-Bun, Regele Cetăţii de Foc (şi a Îngerilor, concomitent!)  -  PIPIRIG.

                   Şi ce spune el, spre a linişti Sfada Zeilor? Căci el, David, ştie CUVÂNTUL (pentru că, evident, a fost şi este la cumătria lui Deodatus, îl vede pe Pruncul Iisus, năşit de Păzitorul Graalului – Ciubăr Vodă  -  deci ştie-recuperează CUVÂNTUL PIERDUT!)? Spune ceva despre binefacerile Ştiinţei de CARTE (GRADALE-CARTE)  -  că are doi băieţi ce-l urmează la “vornicia FOCULUI  -  VASILE şi GHEORGHE (Împăratul şi Soarele Pământului  - sau Stăpânul-Apollon şi Lucrătorul asupra Întunericului Lunar-Străpungătorul [cu Suliţa Razei] a Pământului Lunar)  -  şi că datorită iniţierii  lor în GRAVESAL-GRASALE-CARTE, el “huzureşte de bine”. Căci ei îi ţin socoteala “ban cu ban” (este socoteala sufletelor care trec  -  David, după cum se va vedea, este şi Hermes Psychopompos  -  căci îi trece peste/întru Ozana-OSANA(Slavă lui Dumnezeu) pe Nică şi pe Dumitru [19]   -  făcându-i părtaşi, asfel, la MESAJ, DEPOZIT şi MISIUNE  -  toate ţinând de topos-ul sacru al nunţii-cumătriei paradisiace). Apoi, vorbeşte despre şcoala (iniţiatică, evident), a lui ALECU BALOŞ (Alexandru=Protectorul+Baloş=Paloş: Protectorul prin Paloş=Rang Arhanghelic iniţiatic), de la BROŞTENI(Broasca este co-participanta la Demiurgia Divină şi este Paredrul Terestru şi ocult al MAICII DOMNULUI). “Ferice de părinţii care l-au născut, că bun suflet de om este, n-am ce zice!” Tăcera mistică asupra binelui fericirii  - înlocuieşte, aici, în dhikr  -  cumătria cu naş-Păzitor al Graalului (Ciubăr Vodă): este, deci, o altă formulă, pentru a desemna Paradisul.

                   Apoi, imediat şi nefiresc (din punct de vedere profan) trece la MITUL ÎNTEMEIERII  - din HAR-DEAL la PIPIRIG:

                   “Când am venit eu cu tata şi cu fraţii mei, Petrea şi Vasile şi Nică, din Ardeal la Pipirig, acum şasezeci de ani trecuţi(…)”. Tatăl era, nenumit, un alt Ocrotitor-Iniţiator (cu Paloş sau nu)  -  înconjurat de 3+1: David, Petrea, Vasile+NICĂ. De observat că nu este numit, al patrulea, IOAN  -  ci NICĂ. Nu face parte din loja iohanică? Sau, tocmai pentru că face şi este antecesorul lui Ion Creangă (dar, cine ştie, poate că prezentul, trecutul şi viitorul, CE-A FOST şi CE ESTE  -  în mit sunt UNUL!  -  Nică de-atunci şi Nică de-acum  -  acelaşi personaj sacral!)  -  este consemnat prin aceeaşi hieroglifă sacră: NICĂ (Nike=Victorie, dar şi Nimică, punctul central demiurgic, atât de teribil de exact descris de Eminescu-Aminul: “Căci unde-ajunge nu-i hotar/Nici ochi spre a cunoaşte,/Şi vremea-ncearcă în zadar/Din goluri a se naşte”//Nu e nimic şi totuşi e/O sete care-l soarbe,/E un adânc asemene/Uitării celei oarbe”. Ei, tocmai uitarea cea oarbă este cercetată şi învinsă, demiurgic, prin dhikr-ul  Crengii de Aur!).

                   Şcoli “ca a lui Baloş din Moldova”  -  “doar la Iaşi să fi fost aşa ceva şi la Monastirea Neamţului, pe vremea lui Mitropolitu Iacob [n.n.: de obsevat, iar, ROZICRUCIANISMUL sau DIN NEAMUL ZEILOR, originea divină a Şcolii Iniţiatice, pusă sub semnul lui IACOB  -  care înseamnă fie Ocrotitorul, fie “Fiul Tunetului”  -  adică fratele Focului Ceresc-Trăsnet, Stăpân şi Ocrotitor, deci, al Tainei Focului Celest-iniţiatic]. Şi cine era , de fapt, “mitropolitu Iacob”-Ocrotitorul? “Era oleacă de cimotie cu noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Mânăstirea Neamţului, bunicul mâne-ta, Smarandă, al cărui nume stă scris şi astăzi pe clopotul bisericii din Pipirig(…) ştia puţină carte, ca şi mine; şi apoi a pribegit de-acolo, ca şi noi, s-a tras cu bucatele [n.n.: cumătria solară] încoace, ca şi moş Dediu din Vânători [n.n.:vedeţi cum nu se lasă-ntre ele neamurile zeieşti? Popa de la cumătrie şi Deodatus nu se părăsesc unul pe altul, căci vin din Har-Deal amândoi, adică din Grădina Paradisului]”.

                   Bun. Dar l-or fi piedut pe drum pe cumătru? Nu se poate. Apare VODĂ(?). Păi care Vodă poate fi mai VODĂ  -  decât cel cu funcţie de “mitropolit”(sacerdot)-Ocrotitor şi de dux-Conducător (Rex et Pontifex): PĂZITORUL GRAALULUI ?! Numai că nu i se mai spune CIUBĂR  -  ci simplu: VODĂ [20] : “Până şi vodă cic-ar fi tras o dată în gazdă la Ciubuc” [n.n.: ei, în gazdă!  -  spunem noi: ei continuă, întru eternitate, CUMĂTRIA-CINA DE TAINĂ a lui Iisus Hristos  -  stau cu toţii, Regi şi Magi, în jurul Ieslei Veşnice din Casa Pâinii-Bucatelor  -  din Bethlehem-ul, numit, azi, în vremea iniţierii în loja iohanică: PIPIRIG  -  căci Ieslea are straturile de foc ale vegetalelor, animalelor şi Omului, în comuniune strictă, paradisiacă  -  între ele comuniune, dar şi comuniune cu regnul Stelei Divine, care alcătuieşte triunghiul Cortului-Templu al Lumii [21]   -  întru care se restabileşte Armonia-Pacea].

                   “Şi întrebându-l  [n.n.: Vodă, Sacerdot şi Rege] cu cine mai ţine atâta amar de bucate [ n.n.: Pâinea Vieţii Eterne ] , el [n.n.: Ciubuc Clopotarul  – Calumet [22] şi Clopotar, Axă Umană, Suflu Divin şi Vibraţie Demiurgică-Paraşabda] ar fi răspuns: << Cu cei slabi de minte şi tari de vârtute, măria-ta.>> Atunci Vodă nu s-a putut stăpâni de mirare, spuind: <<Ia, aista-i om, zic şi eu; de-ar fi mulţi ca dânsul în domnia mea, puţină lipsă ar duce ţara la      nevoi! >> Şi l-a bătut Vodă cu mâna pe umăr, zicându-i: <<Moşule, să ştii că de azi înainte eşti omul meu, şi la domnie ţi-i deschisă uşa oricând>>. Şi de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu lui Vodă, încât şi până astăzi un deal, în partea despre Plotunul [23] , unde era mai mult aşezarea lui Ciubuc, se cheamă Dealul Omului”.

                   Măi să fie! Ce-o fi spus, de fapt, Stăpânul Vibraţiei Demiurgice, de-a stârnit mirarea Păzitorului Graalului? Că ţine Pâinea Vieţii “cu cei slabi de minte şi tari de virtute”. Adică? Se pare că traducerea, din limbajul esoteric, ar fi: am construit, prin forţa Sunetului Primordial Recuperat, Templul Iniţierii Cosmice: aici, în Templul Sunetului Primordial (AUM-OM [24] ), RAŢIUNEA [n.n.: pe care secolul 19 o proslăvea nepermis, catastrofal de mult!] nu mai are demoni: la şcoala iniţiatică a lui AUM-OMUL  -  raţiunea e slabă ( adică este redusă la rolul ei secundar)  -  în schimb, calităţile spiritual-morale sunt stimulate şi augmentate. Toţi iniţiaţii sunt, potenţial, Hristos  -  sunt stăpâni ai Paraşabdei  -  Maeştri, Renăscuţi şi, la rândul lor, Renăscători. Şi atunci, cum să nu se bucure Păzitorul Graalului  -  Vodă (Ciubărul, Sacerdot şi Rege), că sarcina şi răspunderea lui sacre , de păzitor, o împarte cu Clopotarul-Calumet (schemă a Omului Primordial, Adam Protogonos) şi cu iniţiaţii întru Sfântul Duh? Şi cum să nu considere că UŞA TAINEI cosmice nu poate (şi nu trebuie) să mai stea ferecată, dinaintea suflării divine, a vibraţiei cosmice primordiale, resacralizate? Şi cum să nu-l investească pe Clopotarul-Calumet cu rangul iniţiatic de Păzitor al AUM-ului  -  Omului Primordial, Adam Protogonos, al Paradisului? DEALUL OMULUI este sinonimul TEMPULUI AUM-ului al Vibraţiei Demiurgice Primordiale.

                   Şi cine este Ciubuc Clopotarul? Popă [25] la cumătria lui Deodatus, unde naş perpetuu este Ciubăr  -  şi “”bunicul mâne-ta, Smarandă”  -  deci, străbunicul matern al lui Ion Creangă. Probabil că, în limbaj iniţiatic, bunicul bunicului este identic cu străbunicul [26]   -  căci funcţia de Stăpân al Paraşabdei este numită, în Moş Nichifor Coţcariul, în două feluri:

                   a-Cimpoiaş  - adică, Păzitor al Pranei [27] Sfinte, Păzitor al Sunetului Cristic, din Inima Mioriţei, sau a Mielului Cristic – şi

b-Clopotar  - “Popă”-Paznic al Paraşabdei.

                   “Pe acest deal, Smarandă, am fugit în vremea zaverei”. Deci, pe dealul-templu al AUM-ului, s-a produs o perturbare-“zaveră”. Nu vă gândiţi la planul profan  -  1821, Eterie, Tudor din Vladimiri etc. Căci AUM-ul are prea puţin, sau deloc, de-a face cu astfel de fantasme puţin consistente, din planul istoric  -  cu slabă determinare în planul sacral.

                   Probabil e vorba de o perturbare sacrală relevantă, de tipul celor sugerate de V.Lovinescu, în Creangă şi creanga de aur: revolta Războinicilor, contra Preoţilor (Kshatrya contra Brahmani). Atunci a fost pusă în primejdie Domnia Sfântului Duh  -  AUM-ul. Şi preoţii lui Ciubuc Clopotarul s-au refugiat în Templul-Deal al AUM-ului.  Care erau Refugiaţii Sacri? DAVID, “MÂNE-TA“(adică nepoata Paznicului AUM-ului  -  devenită, între timp, preoteasa NASTASIA [28]   - MUMA COSMICĂ, cea care plânge pe toţi morţii, deci îi cheamă, prin Ploaia de Foc a Lacrimii, la Înviere  -  şi protejează strict Pâinea Vieţii: “carne de vită nu mânca în viaţă”  -  deci, carnea Vacii Sacre, Zeiţa Fertilităţii, era respinsă, tocmai pentru că ea, NASTASIA, este VACA SACRĂ A SACRIFICIULUI, care răspândeşte asupra lumii  -  Lumina Învierii; ea este Sora Bourului (Plotunului)-Taur Sacrificial Jupiterian  -  Apă şi Lumină, în acelaşi timp, şi fixaţie alchimică a Moldovei-Muridavei  -  locul celor Doi Zalmoxis [29] ; A-Nastasias înseamnă NEMURIRE  -  şi ea îi vindecă [30] , prin plânsul de foc  şi prin trecerea prin barzaq-ul [31] iniţiatic, gâtuitura-ulcior, prin cuptorul alchimic al Ulciorului cu Dohot  -   de fapt, cu Jar Alb, cu MIR (dohot de MESTEACĂN=Copacul Alb al Zeilor)  -  de râia căprească  - boala borborosului, infectare a învelişului de foc al trupului-Templu.

                   “A început a-şi smulge părul din cap şi a o boci înnăduşit” , “cât pe ce să se prăpădească plângând. Încă n-am văzut aşa femeie, să plângă din toate cele: era miloasă din cale afară(…), bocea morţii din ţinterim, fie rudă, fie străin, fără deosebire”, ”când ne-a văzut, de bucurie a şi tras un bocit” [32]   -  invazia cu foc, urmată de trecerea prin jar alb, aminteşte de coacerea eroilor, tip Achille, de către zeiţe, tip Thethys, prietena lui Hephaistos  -  zeiţe ale Apei şi Focului, concomitent.

                   Şi care mai sunt Refugiaţii Sacri? Smaranda, fratele ei, Ioan…Şi lipseşte cineva. Căci Ioan are nevoie de Ioana  -  paredra lui (de observat că Ioan e Ioan, nu e “Nică” – şi, atunci, e posibil ca Nică, din frăţia iohanică David(Cel-Trimis-şi-Bun)-Petru(Petras-Temelia)-Vasile(Împăratul)-Nică(eventual, Metatron…), să-l desemneze , ca funcţie, pe antecesorul lui Ion Creangă din antecedenta lojă iohanică, în care Maestrul-Amin era David-Cel-Trimis-şi-Bun, stăpân al Cetăţii Focului-Pipirig).

                   “Turcii” care bagă “frica” în Refugiaţii Sacri sunt, se pare, opuşii/oponenţii Susuienilor: sunt Josenii  -  sau bejenii-bejenarii întorşi în stare de furie decreatoare (vom reveni, la discuţia despre Triade: Valea Satului, Delenii, Bejenii  -  partea “moale”, poarta de intrare a demonilor în Cetatea Humei Arse). Sunt fraţii lui Osiris şi ai lui Isis.

                   “Iar pe soră-ta Ioana, de grăbiţi ce-am fost, o uitasem acasă, pe prispă, în albiuţă”. Nu credem. Traducerea din limbajul esoteric spune astfel: Demonii trebuie reînvăţaţi sacralitatea. Germenele sacralităţii se confundă cu Arca lui Noe  -  “albiuţa” (ce joc frumos şi liber al cuvintelor: este covată pentru aluatul PÂINII VIEŢII, este Navă-Biserică-Templu, este Nucleu al Focului din Lemn şi este Alba  -  Lumina Esenţială a Templului AUM-ului). Demonii trebuie reconvertiţi, reînvăţaţi mesajul sacru al AUM-ului. Pe prispă  -  adică suspendată la nivelul stelar: steaua din Bethlehem, pentru Regii-Magi sălbăticiţi, năuciţi, “păgâni”. Ioana este pusă pe Altarul Luminii, pentru euharistie.

                   Şi demonii suferă o operaţie dublă: irecuperabilii pentru lumină sunt alungaţi în porci   -  iar recuperabilii pornesc şi îşi însuşesc mesajul sacru al AUM-ului.

                   “Iar pe la capătul albiuţei am găsit câteva rubele puse de turci, se vede, la capul copilei.” Nu  -  invers: rubelele-monede erau lăsate, pentru a fi transmis mesajul sacru  -  de către Refugiaţii din Templul AUM-ului (Dealul Omului). Din multe rubele  -  mai rămăseseră câteva. Câţiva  -  probabil doi, cel puşin doi demoni, erau transferaţi (cu misiune!) în porci:

                   “Eu însă m-am suit în vârful unui brad şi, cum am văzut că apucă turcii spre Plotunul, m-am zvârlit fără sine (s.n.) pe părul unui cal (s.n.) – am alergat acasă şi, când colo, am găsit copila teafără, însă răsturnată cu albiuţa de nişte porci, care grohăiau împrejurul ei, cât pe ce să o rupă.”

                   Saturn şi substituţii săi tereştri, porcii, apar des în Amintiri: la Crăciun (evident! – saturnaliile), apoi în final, porcii care “se înnădiseră în grădina cu popuşoi” a lui Luca  -  Luminatul  -  şi a Olimbiadei/Olimpiadei-paredra sa  -  Luminoasa, Strălucitoarea.

                   Porcii grohăiau, imitau ineficient (siflant/persiflant, scăpând-pierzând-spurcând Aerul-Prana…) Vibraţia Clopotului-Paraşabda; dar nu “cât pe ce să o rupă” – ci chiar o rupseseră. O răstigniseră şi o împărţiseră euharistic  -  pentru a reconverti “turcii” (omenirea, sau Kshatrya  -  aflată în stare de zaveră, criză, dezordine) la ordine, prin euharistia propriului trup-de-sunet (să nu uităm că este paredra lui Ioan, evanghelistul Logos-ului Sacru) şi prin transmiterea mesajului de continuitate sacră. Albiuţa răsturnată cu tot cu Ioana  -  înseamnă jertfa de sine, pentru a întoarce Lumea Nebună, cu 180 de grade, la normalitatea sacrală.

                   Să nu uităm gesturile sacerdotale, premergătoare euharistiei Ioanei  -  gesturi efectuate de David-Cel-Trimis-şi-Bun: se suie în vârful Bradului Lumii, în vârful-Pol al Axei Lumii din Culmea Polară a Logos-ului-Clopot  -  el asimilează, prin Ochiul Sacru-privire, Bradul cu Plotunul (nu doar Platanul Sacru  -  ci substitutul BOURULUI  -  sacru şi alchimic) re-asimilându-i, sub scoarţa Copacului Sacru, pe “turcii” re-creştinaţi, prin ascensiunea (jetfelnică, precum cea a lui Hristos pe Lemnul Crucii) Paznicului lojei iohanice (David, din loja cu Petre, Vasile şi Nică  -  sau, pentru a dovedi că este iohanică: NICĂ, Petre [Petras-piatra de încercare şi con-formare a Spiritului  - paredrul, peste timp, al lui I.L.Caragiale] şi Vasile-Împăratul)  -  şi, prin azvârlirea acestuia (David) “fără sine pe părul unui cal”. Haideţi să citim ca Păcală-Maestrul Logos-ului, adică să păstrăm sensul propriu al cuvintelor:

                   a-“fără sine”  -  în ek-stasis, ieşit din identitatea terestră şi trecut (transgresat) în supra-Eul Divin;

                   b-“pe părul unui cal” : părul este expansiunea radială (de raze) a cărnii. Deci, David se azvârle în mijlocul BUCĂŢILOR DE CARNE RE-SOLARIZATĂ ALE CALULUI PSIHOPOMP [33] În concluzie, David-Cel-Trimis-şi-Bun controlează Euharistia Calului Ioanic  -  care nu este altceva decât Euharistia Logos-ului – prin care “cresc puterile” celor “slabi de minte şi tari de virtute”. Adică, în mod egal, ale re-creştinaţilor “turci” (Kshatrya, cedând în faţa Brahmanilor, în mod corect  -  sau corectat)  -  şi Refugiaţilor Sacri din Templul AUM-ului  - Dealul Omului.

                   Atât să ne intereseze, oare, din aceste pasaje ale re-întemeierii, după o criză cosmică? Nu credem că doar atâtea concluzii putem trage, din cele citite. Căci aflăm un lucru esenţial: Smaranda are ca soră pe Ioana, care se jertfeşte, pentru păstrarea unităţii sacrale a lojei iohanice a lui David-Cel-Trimis-şi-Bun  -  ca Amin al lojei.

                   Iar Smaraldul  -  este piatra Regenerării [34] .

                   După părerea noastră, abia acum aflăm de ce Ion Creangă se numeşte aşa, şi nu altfel (în măsura în care Preotul Isan îşi dezvăluie şi dezvoltă, în Amintiri, epifania sacră, îşi construieşte Mitul Funcţiei Sacrale a Fiinţei Sale): el are,, de fapt, DOUĂ MAME (spirituale, amândouă!):

                   I- pe Smaranda-Păzitoarea Graalului, cel făcut din smarald  -  nepoată a Stăpânului Vibraţiei Demiurgice-Ciubuc Clopotarul, şi rudă de topos sacru cu Deodatus, care-l trimite în imergenţă pe Iisus, înlocuind-l cu Sărbătoarea-Cumetrie  -  dar şi cu Naşul lui Iisus şi Cumătrul lui Deodatus  -  CIUBĂR. Însuşi Graalul! SMARANDA nu este alta decât paredra lui CIUBĂR  -  şi “certurile” ei cu Ştefan-Încoronatul sunt, probabil, în primul rând, vibraţiile de confirmare a EI,  în funcţia de Paznic al Graalului  -  dar sunt şi certuri reale, produse de succesiunea la funcţia sacră de Paznic al Graalului : Ştefan este doar ÎNCORONAT  -  dar n-are şi MITRĂ SACERDOTALĂ. În concluzie, Smaranda trebuie să-şi iniţieze (să-l facă POPĂ! – Preot al Sfântului Graal) pe unul dintre urmaşii EI. Şi acesta este ION – zis Nică. Dar de unde, de ce şi cine l-a desemnat ca ION   -  Centrul Sacru, mascat sub pseudonimul “Nică”-Nimică?

                   II-Răspunsul ni-l dă MITUL SURORII IOANA  -  prin actul euharistic, aceasta devine şi stăpâna forţelor premonitorii  -  ca orice VESTALĂ: prin jertfa de sine, ea atinge Vârful Bradului (atenţia-Privirea lui David-Cel Bun)  -  Polul Hyperboreei  -  Vârful Axului Lumii. Paradisul-Cerul, cu alte cuvinte. Ei bine, Ioana îi transmite nepotului ION  -  funcţia sacră de NICĂ-NIMICĂ, punct central al Crucii, punct central al Demiurgiei Divine. ION trebuie să fie NICĂ  -  “Rex et Pontifex”  -   pod  între oameni şi pod între Pământ şi Cer. Trebuie să fie POPĂ, el şi nu altul, pentru a putea continua existenţa funcţional-soteriologică a ALBIUŢEI  -  Lumea ca Lojă Iohanică. Ce calităţi avea desemnatul, Alesul? În primul rând, era “slăvit de leneş”(s.n.)  -  adică MEDITATIV-ÎNTRU-SLAVĂ. Şi, în definitiv, desemnat-ales de însăşi SLAVA CERULUI. Cine mai pune întrebări lui Dumnezeu  -  decât un nebun? Iar noi ne pretindem cuminţi…Chiar excesiv de cuminţi…Şi-apoi, cum spune şi David, Nică deja are, doar catehumen fiind, precocităţi pentru Graal-Gradale-Carte şi pentru Starea de Armonie Orfică  -  şi, în primul rând, pentru “reţinerea-ţinerea de minte” Verbului Sacru: “Băietul văd că are ţinere de minte şi, numai după cât a învăţat, cântă şi citeşte cât se poate de bine.” Vom mai vedea.

 

*

*             *