Revelaţia Anti-Dharmei şi a Anti-Demiurgiei
ADDENDA: De ce
şi ION şi LUCA? ION LUCA CARAGIALE…
Noi credem în predestinarea
numelor - sau cel puţin în funcţionalitatea lor a
posteriori (în acţiunea umană, de după “botez-botezare” - exprimată în Lumea-Om). De aceea, redăm mai
jos, fără comentarii de prisos, afirmaţiile constative ale lui Rudolf Steiner, cu care noi
suntem, în general, de acord - şi le socotim foarte adecvate la funcţia
dublă, de ION şi de LUCA - a lui I. L. Caragiale (înalt- intuitive, în zona Dharmei Celeste - dar şi uluitor de profund expresiv, în
domeniul imaginativ):
“…se află (…) trei trepte de cunoaştere ale
Universului: prima treaptă este cea a aşa-numitei cunoaşteri imaginative, a
doua este cunoaşterea inspirativă, iar a treia a
cunoaşterii intuitive, folosind cuvăntul intuiţie în sensul pe care i-l dă
fiinţa spirituală (…)” Atunci când se analizează cele patru Evanghelii (…) se
poate afirma că Evanghelia lui Ioan a fost scrisă de un iniţiat care s-a aflat
în miezul secretelor Universului până la nivelul Intuiţiei (…) La baza Evangheliei lui Ioan se află o cunoaştere inspirată-intuitivă.
(…) Nici una dintre evanghelii nu a expus cu atăta claritate evenimentele ca autorul Evangheliei lui Luca (…) Astfel Evanghelia lui Luca se sprijină pe comunicările celor care au “văzut prin ei înşişi”,
care au avut experienţe personale în lumea imaginativă care au ştiut să descrie ceea ce vedeau cu ajutorul expresiilor pe care le întrebuinţau cei inspiraţi şi care s-au făcut astfel “servitorii Cuvântului.”
[1]
SFÂRŞIT