ARTICOLE

 

Stimate domnule profesor  M.D. -

 

...Da, dl Ion Coja pune diagnosticul corect: Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu - handicapaţi, la nivel de trăiri naţionaliste. Ca să nu mai punem la socoteală izmenelile şi trăncănelile lor absurde şi penibile (în contextul unei Românii care se sufocă, la propriu! – o Românie cumplit agonizantă, care are cu totul alte priorităţi decât "întâlnirile miraculoase", “sâmbotiste”, ale celor doi dubioşi  - ...da, şi eu m-am întrebat şi mă întreb, de 21 de ani, "ce-l mâna pe Pleşu-n luptă", de s-a făcut, în 1990, "demolatorul pionier"-"ctitor al dezastrului cultural incipient românesc" postdecembrist...(pentru ca, nu de mult, să treacă pe la Cotroceni, pe post de consilier al Pramatiei Supreme a Romniei!) - …iar Liiceanu (…atâtea fumuri şi pretenţii şi greţoase snobisme, şi scatologii şi ranchiune ţaţolistice şi atitudini groteşti involuntare, în bula asta de flatulaţie, scăpată, parcă, dintre cracii unui boşorog neputincios, poluând, dihoreşte, văzduhul…!) s-a ales, "pe daiboj", cu...patrimoniul uriaş al Editurii Politice, actuala Humanitas, pusă  - …azi se vede foarte clar!... -  atât în slujba mondialismului pustiitor, cât şi în slujba Eriniilor manolesciene!), TRĂNCĂNELILE LOR UBU-eşti de sâmbată seara, pe post de..."filosofii ameţitoare" (de ameţitoare, în sensul narcotizanto-halucinogen, chiar sunt…”ameţitoare”!): "(...)Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie!/(...)Patrioţii, virtuoşii(...)"!

...N-am spus niciodată că nu sunt de vină şi românii, pentru gravele cedări morale, cedări de tot soiul... - ....dar trei secole de înstrăinare şi de măcinare CONTINUĂ, PERSEVERENTĂ, REALIZATĂ PLANIFICAT “PÂNĂ LA PUNCT ŞI PÂNĂ LA VIRGULĂ”, ÎN MOD DIABOLIC,  a elitelor Neamului (ce s-a ales de "boierimea pământeană" eroică, de pe timpul Marilor Voievozi Martiri, de la Dragoş-Bogdan şi Basarab I şi până chiar la  Petru Rareş şi Brâncoveanu Constantin...?!...”navigând” prin fanariotismul putrefact şi prin masoneria paşoptistă şi junimistă, prin regimurile carlisto-hohenzolerniene, "regalităţi impuse masonic" - unul, al lui Carol I, de jaf naţional generalizat şi înstrăinare patrimonială cumplită, trădare ticăloasă (nu degeaba s-a dat ordinul Masonic expres şi urgent, să-i închidă, pe vecie, gura Arhanghelului EMINESCU, cel care pentru Mărturisirea Adevărului fusese trimis, din Ceruri, să se întrupeze pe Pământ!), altul, cel al lui Carol al II-lea, de crimă, trădare (şi dezertare reală, dar şi dezertare simbolică, cel puţin la fel de gravă precum cea reală, din vremea primului război mondial: DEZERTARE SFIDĂTOARE, de la TOATE responsabilităţile sale regale!) şi jaf naţional “ca-n codru” (prin gaşca “bancheresc-zărăfească”, gaşca infracţional-criminală evreiască, condusă de Elena Lupescu – BLESTEMUL ELENELOR, în istoria Lumii!!!...cu toate că, în limba “danailor”, “Héléné” înseamnă “Făclie”…dar, din păcate, nu pentru Iluminare de Duh, ci pentru Incendiere Criminală!!!) - ...n-are rost să mai vorbesc de Mihai, la fel de lipsit de minte, integritate şi loialitate, precum în acel blestemat an, 1944... - ...prin comunismul stalinisto-bolşevic (evreiesc, precum se ştie!) apocaliptic, prin democraţia liberală catastrofală (cu “capi” şi “teoreticieni/ideologi” tot din evreime!), postdecembristă, care succede unui "socialism internaţionalisto-iliescian", penibil şi jalnic-masonic... - "Finis opus coronat!" - multinaţionalele sunt, acum,  stăpânele "sclavilor" României!!!) - … chiar nu sunt văzute, toate astea, de "elitele de carton", creaturi promovate de mass media?! Nu.
…Ei, atunci, asta e. Nădejdea mea (cea de pururi!) este că nu ne va lăsa "să  pierim cu toţii/de tot" (vorba lui Goga şi… Horaţiu!), El, Hristosul-Mântuitor, Cel Sfânt şi Mare şi Drept, Aspru Judecător - de Adevăr Iubitor, şi de necăjiţi şi asupriţi, Blând Mângâietor!!!
Doamne,-ajută!
Cu, mereu, aceeaşi preţuire şi caldă prietenie,
Adrian Botez

 

P.S.: Am văzut, nu de foarte multă vreme, un film american (cu Melanie Griffith, în rolul principal), al cărui titlu se traducea cam aşa: “Cea/”una”/străina care s-a întors”. Era vorba despre un fiu de mare-rabin, care a ales (greu, dar a ales, definitiv!) între iubirea pentru o “străină” (“străină” de “SÂNGELE RELIGIOS-MOZAIC”, de comunitatea mozaică mistică!), şi “stăpânirea/puterea”, prin moştenirea rabinală (de la tatăl său, Marele Rabin) – pe ultima! Ei bine, când vine să-şi ia adio de la “străina” de care se îndrăgostise (dar dragostea îi promitea/oferea, ambiţiosului evreu, mai puţin decât…moştenirea puterii rabinale!), vede, fascinat, în camera “străinei”, un televizor deschis, pe ecran “evoluând” cuplul Fred Astaire-Ginger Rogers. La întrebarea “străinei” (Melanie Griffith), de ce a rămas cu gura căscată, aspirantul la puterea rabinică îi mărturiseşte, ca-n transă (…şi acţiunea era fixată în zilele noastre, nu acum cinci veacuri!): “Ce frumos dansează! Noi, evreii ortodocşi,  n-avem voie să vedem niciun spectacol, niciun divertisment, niciun televizor, nimic…!”

 

…Dar pe noi, creştinii (“goimii”…spurcaţi!), realizatorii evrei de divertisment, din toată lumea, ne îndoapă, ne sufocă, ne înnebunesc/”zăluzesc” şi ne imbecilizează, 24 de ore din 24, cu cele mai deşucheate şi mai degenerate spectacole, zise de “divertisment”, fără niciun avertisment…”cu bulină”!!! Ştiu ei ce ştiu, de-i lasă  doar pe “goimi” să se…”distreze”/imbecilizeze/să degenereze spiritual – …iar ei, “poporul ales”, îşi păstrează Duhul curat şi puternic, viril şi, deci, RĂZBOINIC, iar nu sybaritic, molatico-efeminat, “pleziristo-degenerat”!!!

 

…Era, în acest sens, un banc foarte cinic, despre un român şi un ungur…dar, în cazul pus de noi în discuţie mai sus, se pot modifica un pic rolurile: românul “istoriceşte duşmănos”, răzbunător (calm, dar feroce…) contra “străinului” –ungur, cel încăpăţânat “în limbă şi orgolii de stăpânitor”… - poate deveni evreul, cel “încăpăţânat” în talmudismul lui, xenofob până la demenţă şi de un egoism agresiv la culme şi bestial (“răzbunător” pe…Misterul Neliniştitor de Cugete Asasin-Necurate şi Luciferizate…cum îi lămurea Nae Ionescu problema metafizică a cugetului, studentului său nerecunoscător şi deloc cavaler şi intelectual, în replică… -  Josef Hechter/Mihail Sebastian: Misterul Golgotic al Hristosului Celui Mort/Asasinat şi Înviat, CA MESIA DEJA VENIT!: „Tu, Iosif Hechter, eşti bolnav, tu nu mai îţi găseşti locul în propria piele. Eşti bolnav chiar în substanţa ta; nu poţi să nu suferi; suferinţa ta nu are ieşire. Să fii totuşi sigur, Iosif Hechter, că toată lumea suferă. Noi, creştinii, suferim şi noi, dar pentru noi există o scăpare: mântuirea, reînvierea. Şi tu speri: speri că va veni Mesia cel îndelung aşteptat, Mesia pe calul său alb, împlinirea regatului lui Israel pe pământ. Incă mai speri, tu, Iosif Hechter. Continuă să speri, este tot ceea ce ţi-a rămas! Cât despre mine, eu nu te pot ajuta în niciun fel, căci sunt convins că acel Mesia pe care îl aştepţi nu va veni niciodată. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atât ţi se ceruse, în schimbul bunătăţii pe care ţi-o arătase Dumnezeu: ţi se ceruse să veghezi, iar tu n-ai făcut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ţi ca un grăunte de nisip în ochi. Nu simţi, Iosif Hechter, frigul şi tenebrele care te înconjoară, din toate părţile?” – cf. Nae Ionescu – Prefaţă la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiască . De două mii de ani”[1]):

 

“Ion stătea liniştit pe câmp şi-şi păştea oile... La un moment dat, vede o persoană îndreptându-se către fântână, ca să bea apă. Amintindu-şi ca apa din fântâna era otrăvită, Ion începe să ţipe:
- Băăăăăăă! Nu beeeaaaaa, băăăăăă', că-i otrăvităăăăăă!
Străinul nu schiţă niciun gest, ca şi cum nici nu l-ar fi auzit şi continuă să se îndrepte spre fântâna, aşa că Ion se apropie de el şi ţipă din nou:
- Băăăăăăăă!... Nuuuuu beeeeeeaaaaa măăăăăăăă, ca-i otravităăăăăăăăă!...
Străinul, în continuare, nimic!...
Ion o ia la fugă şi ajunge fix la timp lânga străinul care tocmai ducea găleata înspre gură. Gâfâind, îi spune:
- Măi, omule, tu eşti surd? Nu auzi când îţi zic să nu bei, că-i otrăvită?
La care, străinul!
- Nem tudom romanok!
Auzind asta, Ion îi spune, bătându-l uşor pe umăr:
- Bea, da' bea încet, că-i rece!...”

 

…Beţi încet otrava, beţi încet şi cu toată setea voastră (stârnită şi întreţinută ARTIFICIAL!), otrava pe care v-o prepară şi v-o toarnă în toate cele (dar, mai cu seamă, pe calea Văzului, pe care vine 80% din informaţia DIN EXTERIOR! - …şi a Sufletului!!!), zi de zi şi ceas de ceas, duşmanii voştri de moarte…! -  voi, români creştini şi aşa de naivi, aşa de uşor de fraierit, de către şmecherii şi păcălicii Lumii ăsteia cumplit ticăloşite şi devenită irespirabilă, de atâtea miasme infernale!

 

…Beţi (“încet, că-i rece”…!), români creştini, dacă aţi uitat să vă rugaţi Lui Dumnezeu-LUMINĂTORUL DE LĂUNTRURI…!!!

 

7 martie 2011

 

 

 

 

NOTĂ

 

1-„(...)Fără îndoială, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Dacă ne-am lua după ei, au fost aleşi pentru a deveni stăpânii lumii, şi, astfel, nu am mai putea purta nici o discuţie. Atunci ar fi mai bine să punem problema altfel, căci e dificil de definit în ce constă stăpânirea lumii. Când se va produce, potrivit evreilor înşişi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de apariţia lui Mesia. Astfel, putem conchide că evreii sunt poporul ales, întrucât Dumnezeu a hotărât ca Mesia să provina din rândurile lor. Aici suntem cu toţii de acord, evrei şi creştini deopotrivă, dar tot de aici porneşte şi controversa.

De fapt, pentru creştini, Mesia a venit deja, prin încarnarea Logos-ului în Iisus Christos. Evreii au fost cu adevărat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De îndată ce acest fapt s-a produs, de îndată ce şi-au îndeplinit misiunea, evreii au încetat să mai fie poporul ales. Evreii pot ori să recunoască faptul că Mesia a venit deja, prin Incarnarea christică, şi, deci din acel moment, încetează să se mai considere poporul ales, ori contestă autenticitatea lui Christos-Mesia  - şi, atunci, îşi refuză chiar condiţia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz în care nu ar păcătui numai faţă de misiunea lor, ci şi faţă de Dumnzeu însuşi. Evreii repetă, fără încetare, ca Iisus Christos, atât timp cât se pretinde Fiul lui Dumnzeu şi al lui Mesia, nu este decât un impostor. Mesia nu a sosit încă, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, şi, în momentul acela, se va constitui imperiul Israelului, care va stăpâni peste întreaga lume. Cele două poziţii sunt ireductibile. Poziţia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; în consecinţă, atunci când va veni Mesia, pămantul întreg va intra în posesia lor.

Numai că unul dintre fiii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevărat, evreii l-au considerat, întotdeauna, un impostor, dar aceasta nu a împiedicat un mare număr de popoare să-l recunoască drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, şi nimeni altcineva, a creat, pentru aceste popoare (în sânul cărora trăiesc şi numeroşi evrei) o nouă concepţie asupra lumii şi o nouă structură spirituală, valori noi pe o scară nouă a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea creştină a lumii. De aici începe dificultatea majoră. Evreii trăiesc în mijlocul lumii creştine, dar ce lege respectă ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respectă atmosfera şi condiţiile creştine? Dacă ar fi aşa, atunci ar fi renunţat la legile lor, ar fi încetat să se considere poporul ales; mai mult, ar fi încetat să fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a întâmplat. Evreii continuă să fie evrei. Cu alte cuvinte, şi-au stabilit o ordine particulară în sânul altor popoare, o ordine contrară, în special, ordinii creştine, pe care o consideră opera unui impostor. Rezultă, de aici, că, respectându-şi legea iudaică, evreii trebuie, în mod necesar, să saboteze ordinea şi valorile creştine (s.n.).

Nu e vorba numai de o problemă religioasă, deşi este uşor de văzut că necazurile şi suferinţele evreilor sunt mai adânci şi mai frecvente în perioadele şi în regiunile în care oamenii aderă la creştinism într-un mod mai categoric, în timp ce sunt cu mult mai mici în ţările protestante, cu o religiozitate formală. In fapt, cel puţin în câteva aspecte, protestantismul este forma cea mai puţin creştină a creştinismului şi cea mai apropiată de structura iudaică. Ceea ce dorim să spunem este că iudaismul şi creştinismul depăşesc planul strict religios, în măsura în care constituie, în acelaşi timp, principii formatoare ale vieţii sociale.

Există o ordine iudaică şi alta creştina a lumii. Existenţa paralelă a valorilor creştine şi a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie că este vorba de organizarea politică a unei naţiuni, de producţia şi circulaţia bunurilor materiale sau de sensul general pe care îl conferim existenţei, aceste valori există şi nu le putem pune la îndoială. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua în discuţie, evreii şi creştinii sunt separaţi printr-o incompatibilitate organică, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilităţi îi consideră creştinii pe evrei un pericol pentru ordinea lăsată de Iisus Christos. Creştinismul şi iudaismul sunt două lumi complet străine una faţă de cealaltă; între ele nu este cu putinţă niciun fel de fuziune. Conflictul este atât de intens, încât pacea nu se va instaura decât la dispariţia unuia dintre ei.

Evreii suferă, deoarece, din clipa în care au refuzat să-l recunoască pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, şi-au asumat misiunea de a distruge valorile creştine. Dacă poporul lui Israel suferă, e şi din cauză că, după ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat să-l recunoască: l-au văzut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atât de grav, dacă alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!

Prin sionism, evreii au crezut că au găsit calea de a înşela destinul. Ierusalimul continuă să fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Căci urarea nostalgică „La anul, la Ierusalim” nu este legată de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijină pe evenimente care nu au avut loc niciodată, dar care polarizează, cu toate acestea, atenţia generală, obligându-i pe oameni să-şi conducă viaţa în vederea acestor evenimente, ca şi cum ele ar trebui să se producă, în mod necesar. Fără îndoială, pentru evrei, întoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabilă, poate cea mai puternică dintre toate manifestările iudaice.

Această certitudine mistică –potrivit căreia poporul lui Israel se va regăsi la poalele Templului - este atât de puternic înrădăcinată în sufletul evreiesc, încât toată viaţa în diaspora le va părea tuturor evreilor ceva trecător, dacă nu chiar o ficţiune. In fapt, dacă evreii au temple şi consilii religioase peste tot în lume, nu e mai puţin adevărat că Ierusalimul rămâne singurul lor loc de rugăciune şi jertfă, sediul adevăratului lor templu, faţă de care templele din diaspora nu sunt decât nişte înlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinţe şi nenorociri, mai mult decât de realitate, care se destramă asemenea transparenţei unei iluzii, pentru a fi, apoi, reconstruită, la nivelul ficţiunii pure.

Inţelegem, acum, cât de mult se îndepărtează de ideea sionistă a lui Theodore Herzl realitatea iudaică contemporană. In mod sigur, dacă cineva ar reuşi să adune la un loc toţi evreii din lume şi să-i constituie politic într-un stat Israel , atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificată, dacă nu chiar rezolvată pe deplin (s.n. şi n.n.: Nae Ionescu s-a înşelat: azi, când Statul Israel, fondat  artificial, DAR FONDAT! – există -  vedem clar că, oriunde ar fi/s-ar situa geografic, acest popor încăpăţânat şi profund luciferizat se crede dator, faţă de ciudatul său Dumnezeu, să ia în stăpânire lumea terestră, cu orice preţ, prin oricâtă cruzime dementă!). Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Intrebarea merită să fie pusă, întrucât evreii au avut, în multe ocazii, propriul lor stat. Ar fi destul de bizar să credem că evreii l-au aşteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generală cere ca fiecare popor să aspire, în mod natural şi ne-deliberat, la viaţa de stat, aşa cum o sugerează imaginea moleculelor dintr-o soluţie suprasaturată, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare dată când au avut un stat, grija lor permanentă a fost de a-l distruge. Incercarea de a fixa un termen vieţii lor în diaspora ar fi o nebunie, căci exact pe această viaţă se sprijină starea naturală a evreului.

Ce caută, deci, Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei să-i smulgă Ierusalimului aura sa mistică şi caracterul mitologic, pentru a transforma acest oraş într-o capitală modernă, cu ministere şi o poliţie atotputernice? Este posibil. Numai că aceasta va fi o efemeră experienţă în plus, ca toate instituţiile iudaice de până acum; pe de altă parte, o cetate o Ierusalimului concretă i-ar face pe evrei să-şi piardă credinţa lor comună, fundamentul vieţii lor de până acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel ? S-ar putea să fie chiar aşa.

Dacă evreii suferă, suferă pentru că sunt evrei. Vor înceta să mai fie evrei, în ziua în care nu vor mai suferi şi nu vor putea scăpa de suferinţă decât atunci când nu vor mai fi evrei. Iată o teribilă fatalitate, împotriva căreia nu este nimic de făcut: Israel va agoniza până la sfârşitul lumii!

Tu, Iosif Hechter, eşti bolnav, tu nu mai îţi găseşti locul în propria piele. Eşti bolnav chiar în substanţa ta; nu poţi să nu suferi; suferinţa ta nu are ieşire. Să fii totuşi sigur, Iosif Hechter, că toată lumea suferă. Noi, creştinii, suferim şi noi, dar pentru noi există o scăpare: mântuirea, reînvierea. Şi tu speri: speri că va veni Mesia cel îndelung aşteptat, Mesia pe calul său alb, împlinirea regatului lui Israel pe pământ. Incă mai speri, tu, Iosif Hechter. Continuă să speri, este tot ceea ce ţi-a rămas! Cât despre mine, eu nu te pot ajuta în niciun fel, căci sunt convins că acel Mesia pe care îl aştepţi nu va veni niciodată. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atât ţi se ceruse, în schimbul bunătăţii pe care ţi-o arătase Dumnezeu: ţi se ceruse să veghezi, iar tu n-ai făcut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ţi ca un grăunte de nisip în ochi. Nu simţi, Iosif Hechter, frigul şi tenebrele care te înconjoară, din toate părţile?”” - cf. Nae Ionescu – Prefaţă la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiască . De două mii de ani”.