POEZIE

de ce să ne tot mâncăm numai unii pe

alţii – în lumea asta atât de înghesuită şi

strâmtă? – de ce să nu înfulecăm – cu

nădejde şi poftă

mistică – din noi

înşine?

atâta grăsime de

lene avem în suflete – atâta

carne de voinţă

nevoită – în toţi muşchii

conştiinţei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrană – pentru încă o

viaţă

dar Dumnezeu ne aşteaptă

deocamdată – să ne consumăm

ce ne-a dat fiecăruia

aici

să mâncăm – deci – din noi

înşine – cu smerenie şi

luare-aminte – ca şi cum

ne-am împărtăşi din carne de cer – ca şi cum

ne-am şopti rugăciunea fierbinte – din

urmă – fumegând

proaspătă - cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca şi cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – să

strălucim a sfinţenie – plină de toată

amânata de milenii

lumină

***

PROGRESIE ARITMETICĂ

tineri – oameni – chinuiţi de

sexul lor – toţi –  trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit  - decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante şi

penibil acceptate – cu înghiţituri de

maximă umilinţă) - ale

trupului

tineri – oameni – căutând unde

nimic nu există – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

ceţos şi ambiguu sematic – şi-apoi

iar – neantul întrebării fără

buză de răspuns

carnea se supără aprig  - de

atâtea sincope ale

simţurilor şi ale

pustiitei conştiinţe bolovănoase (poţi

să îneci - cu ea în sac - toţi câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortină de lepră

în spatele căreia

rânjeşte – pedant şi

triumfal – bonom suficient – scheletul

...scheletul

concluzia  - ca miză ascunsă de şeful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se aşteaptă pe sine – într-un

joc măsluit – de la-nceput – până la

sfârşit

...nu aplaudaţi – la ieşirea din scenă

trişorii

***

DOR DE STINGERE

                                       Marelui Român - lui IOAN MICLĂU

Doamne – stinge-mă undeva

între ape mari – cu ţărmuri ameţitor

depărtate  - ţărmuri pline de

lacrimi

stinge-mă – Doamne – sub un cer – care

să-mi facă sufletul să plângă de

bucuria înaltului – zborului

sufocării cu mult mai larg şi

mult mai departe

stinge-mă – Doamne -  într-un

amurg în care – încă

nevăzute – toate stelele să-mi

cânte – toate izvoarele să-mi

şoptească – toţi îngerii să-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâşietoare şi

nelămurite – să se facă-prefacă – precum

soarta sfinţilor – în bucurii

sfâşietoare şi

atotlămurite

...Doamne – deasupra fluviilor

mărilor  şi oceanelor  - deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sărmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – să se stingă – în

inima Ta

***

UN VAGABOND

vagabond – ducând în cârcă o cocoaşă:

rele gânduri – rele vremi – în traistă strânse

...a fost om –  e-o arătare  laşă

trup de umbră – cu priviri prelinse

nu e sigur că-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordează a păstra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna şovăi

când şi-a frânt în'untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenuşă?

asta ştiu doar domnii cei de ceară

cei cu sufletul făr' de fereşti ori uşă:

l-au strivit - gonit din casă şi din fire

de-şi lăsă şi cer şi soare-n părăsire...

***

VREMURI FĂRĂ CEAS

păsări vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai ştie cum să fie

vântul bate parcă stă să-njure

o lume lividă – vineţie

aşteptăm să fie iarnă – -a câta oară ? -

urmele să ni se şteargă în zăpezi

...cârd de gânduri – cârd de ciori coboară

făcând întuneric beznă la nămiezi

am uitat să-ntorc vreun ceas să meargă

stau la geam şi-aştept vreun om să treacă:

nimeni nu s-arată – doar o barcă

scârţâie-ntre nori prăfoşi ca o teleagă...

...Dumnezeul lumii e cenuşă

n-a lăsat pe nicăieri vreo uşă

***

NEPUTINŢE MISTICE

bat clopotele neputinţa lumii

de-a-şi duce-n linişti trai cuviincios

bat clopotele neştiinţa lumii

de-a găsi-n ceasuri miezul cel gustos

degeaba plâng în bătătură pomii

degeaba-şi risipesc apele-arginţii:

de peste tot se furişează domnii

vampirii-şi tot ascut la lună dinţii

ce nobilă-i Grădina cu-a ei îngeri... -

de peste tot vin incendiatorii

de eşti Hristos ori numai om – tot sângeri

culegi din praf preaînjosite glorii...

...drept în orbite îţi înfig făclia

n-apuci să-i vezi: îşi fac doar meseria

***

              Adrian Botez