RECENZII

...Sub mâna energic-coordonatoare a doamnei prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU, de la Colegiul Naţional „Ion Creangă”, din Bucureşti, a apărut, la Editura Gabriel 2005 („Creată ca să lumineze”), Bucureşti, în primăvara lui 2011, cartea „Lectura – cale spre tărâmurile artei”. Această lucrare sintetizează tot ce s-a scris, spre a se dezbate, la Ediţia a IV-a a Simpozionului dedicat lecturii, simpozion cu participare intern-românescă (comunicări din 22 de judeţe şi din Bucureşti) şi internaţional-românească (participanţi din Republica Moldova – 3, din Canada – 2, din Japonia – 1 şi din Australia – 1). De data aceasta, faţă de ediţia de anul trecut, conexiunile Artei Lecturii cu celelalte Arte sunt explicite şi, în general, rafinat îmbinate, precum „corespondenţele” baudelaire-iene.

Lucrările s-au desfăşurat pe cinci secţiuni, care au dat naştere, în carte, la tot atâtea capitole activ-meditative (cel puţin, în intenţie) : I – Incursiune printre arte (14 lucrări); II – Incursiune prin literatură (17 lucrări); III – Incursiune prin mitologie şi istorie (7 lucrări); IV – Lectură, carte, bibliotecă (13 lucrări); V – Concretizări (20 de lucrări).

 

Organizarea materialului, tehnoredactarea, corectura, coperta lucrării (foarte sugestivă, pentru cele cuprinse... între coperţi!) – sunt opera (exclusivă şi integrală!) a aceleiaşi harnice, iscusite şi extrem de exigente (în primul rând, cu sine!) doamne prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU. O muncă teribilă, mai ales când nu totdeauna te întâlneşti, în organizarea acestor simpozioane şi în sintetizarea materialelor lor, cu... „onestitatea în carne şi oase”... mai ales în aceste vitrege vremi (din punct de vedere spiritual), în care mulţi vor „să iasă în faţă”, prin mijloace nu mereu şi constant... „ortodoxe”!!! De aceea, munca de „plivitor/grădinar” al unei astfel de lucrări este una care nici nu poate fi evaluată, vreodată, la justa (şi cumplit de trudita) ei valoare...!

 

Cum se declară în Argumentul (deschizător de carte) al doamnei prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU, „dată fiind tema acestei ediţii, multe lucrări au fost bogat ilustrate cu fotografii, postere, ppt-uri, documente html, filmuleţe, ilustraţii care, din motiv de ordin tipografic, nu au putut fi incluse în acest volum. Din aceleaşi motive, am renunţat la bibliografiile indicate de autori, în finalul lucrărilor şi, în unele cazuri, la mottouri”.

 

Lucrarea coordonată de doamna prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU are multiple merite – dar lasă loc şi la cel puţin o întrebare severă, pe care o vom pune spre sfârşitul prezentării. Evident, nu doamna prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU răspunde pentru atitudinea intelectuală a „contributorilor” acestei lucrări.

Să începem, cum e şi firesc, şi onest – cu meritele (incontestabile).

 

Este o alcătuire/structură riguros-ştiinţifică, deschide perspective ideatice largi şi fertile, în domeniile artelor, favorizează discuţii şi dialoguri interesante inter-arte, readuce în discuţie profunzimea semantică a unor termeni, rar uzitaţi, din cultura antică, dovedind că vremurile noi sunt extrem de sărace în invenţii (autentice şi viabil-operatorii!) şi revelaţii cultural-artistice ideatic-fertile (deşi, nu trece bine anul şi se găseşte câte unul care se proclamă „buricul pământului” şi „Demiurgul/Ctitorul”, fără dubii, întru Arta Cutare... sau Curentul Artistic Cutărescu!).

Poate cel mai substanţial câştig (semantic – nu neapărat şi de eficienţă) al lucrării: ideea că „lectura” este şi devine tot mai mult un concept cu limite lărgite. „A lectura” nu mai înseamnă, aici, doar „a citi o pagină de carte”, ci şi a descifra codurile celorlalte arte: lectură de imagine, lectură de culori, lectură de forme cultural-arhitecturale, lectură de semne istorico-arheologice, lectură de efecte sonor-muzicale etc.

 

Să luăm secţiunile pe rând.

 

I – INCURSIUNE PRINTRE ARTE

Se fac corelări (unele fascinante):

1 – între pictură şi literatură, ba chiar între heraldică, pictură şi literatură (cf. Ekfrasis, stemă şi mise en abyme – sau conexiuni între heraldică, pictură şi literatură – de prof. dr. Elisabeta Lăsconi Roşca, Colegiul German „Goethe” – Bucureşti, precum şi „Privirea în abis” – punct de întâlnire între literatură şi pictură, de Daniela Maria Andraşciuc şi Gheorghe Andraşciuc, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş – sau: Breughel, noaptea de război şi jocul, de prof. Laura Marilena Dănăilă, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galaţi – sau: Feuchtwanger şi Goya. O plimbare narativă printre operele plastice, de prof. drd. Simona Ardelean, Liceul Pedagogic „Gh. Şincai”, Zalău, jud. Sălaj – ori interesantul studiu al prof. Cristian Sava, Colegiul „Ion Creangă”, Bucureşti, despre reprezentările plastice ale celebrei Judecăţi a regelui Solomon: Înţelepciunea regelui Solomon etc.);

 

2 – între literatură şi filmografia modernă (Literatura şi cinematografia – încercare de studiu comparativ, de prof. Steliana Mihaela Lambru, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, Breaza, jud. Prahova), sau chiar cu cea de tip ultramodernist, videoclipul – cazul studiului prof. dr. Iuliana Crânguş, de la Liceul Bulgar „Hristo Botev”, Bucureşti (Scene din viaţa de azi, în cultura străzii – lectura unui videoclip), care, pentru a putea crea o comparaţie/contrapunere între „scenele din viaţa ieri” a României (propuse de cărţile unui N. Filimon, Caragiale, G. Călinescu etc.), cu „scene de azi”, din existenţa românească, se foloseşte de un videoclip relativ cunoscut – Americandream – ilustrând, de fapt, kitsch-ul de existenţă românescă actuală, stimulat „viguros”, evident, de blestemul globalizării amalgamante întru haos – umilitor de umanitate, dez-identitar şi schizofrenic-alienant – globalizare distrugătoare nu doar de identitate naţională, ci şi de cultură autentică: „...prin lectura de imagine, videoclipul s-a dovedit destul de ofertant (...): Ion Iliescu în postura de preşedinte, rostind un discurs în originala-i engleză cu accent de Moscova; masa patriarhală, cu ciorbă (...), dar cu Coca-Cola pe masă; (...) un bătrân costumat în Moş Crăciun, căutând ceva recuperabil prin coşul de gunoi stradal (...)  o căruţă, alături de un Mercedes, printre blocuri-ghetou, gri (...). O altă temă centrală a videoclipului pare a fi fenomenul globalizării, al americanizării societăţii româneşti, prin abandonarea trăsăturilor de specific naţional, în favoarea celor americane, promovate prin comerţ, cu reclamele aferente (...)”. Concluzia „lecturii de imagine” a videoclipului Americandream este una fără niciun fel de... „perspectivă luminoasă”: „Toate aceste elemente conturează nişte <<scene din viaţa de azi>> care înfăţişează, cu ironie amară şi autoironie, o societate românească alienată, haotică, fragmentată, complexată, deziluzionată, căutându-şi salvarea, pseudo-identitatea – în copierea unui model străin, impus de globalizare. Totul este un vis American, de fapt o himeră a fericirii, a autorealizării individului (<<I can be want I want to be>>), însă cu preţul scump al pierderii demnităţii, identităţii, într-o lume – tăvălug, neiertătoare”. Trist, nici măcar tragic, ci dezintegrator de umanitate… „pe tăcute”. Adevărat, dar neînchipuind (măcar) vreo şansă de scăpare…

 

3 – sugestii totalizante, în stil maiorescian, sugerând „corespunderi” depline, pe toate fronturile, între arte („Ca nişte lungi ecouri ce se unesc profund / Într-o misterioasă, adâncă unitate, / Întinsă ca lumina, ca nesfârşita noapte, / Parfum, culoare, sunet de-a pururi îşi răspund”): Literatura şi pictura: paşi de dans – de prof. Viorica Remeş, Grup Şcolar „Mihai Viteazul”, Zalău, jud. Sălaj: „Ca şi pictura, muzica, sculptura, literatura transfigurează realitatea, căutând sensul adevărului existenţei”. Adevăr şi truism, deodată – inutil şi inutilizabil, într-o lume degradată fizic şi, mai cu seamă, moral-spiritual, o lume înjosită, care, mai curând, caută „adevărul” prin gunoaie, decât prin expoziţii de pictură…;

 

4 – se „rătăceşte” şi o lucrare rolandbarthiană („gradul zero al scriiturii”), cu aplicaţii pe textele elevilor: Ispita lui „a traduce”. Retuşul unui manifest, de prof. Anca Vieru, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Suceava;

 

5 – Sincretismul cuvintelor, în care prof. drd. Georgiana Căliman, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Bucureşti, pune în discuţie, pe de o parte, romanul „en vogue” al lui Tracy Chevalier, Fata cu cercel de perlă, raportat la opera picturală a lui Jan Vermeer van Delft, din veacul al XVII-lea olandez – pe de alta, corespondenţa dintre literatură şi muzică, ilustrată de romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt, Viaţa lui Mozart, care „nu numai că include un CD, dar care e construit pe baza corespondenţei dintre literatură şi muzică (...). Miza acestui roman autobiografic epistolar este întâlnirea scriitorului cu muzica lui Mozart, la vârsta problematică a adolescenţei”.

Frumos – dar cam elitist, fără „ţintă reală” – nu credeţi?

***

 

II – INCURSIUNE PRIN LITERATURĂ – începe printr-un studiu harnic, dar fără „descoperiri” speciale: „Pictura cuvintelor sau audiţie colorată…” – lectura în cheie sincretică asupra culorilor, a sunetelor şi a cuvintelor, în poezia lui George Bacovia, de prof. dr. Florina Rogalski, Şcoala Centrală, Bucureşti. Tot asupra lui Bacovia „atentează”, dar, de data acesta,  asupra prozei (proză poetică, fireşte!) acestuia (cu multă „aplicaţiune”, trebuie să recunoaştem!) şi prof. Camelia Melania Marin, Liceul Teoretic „C. A. Rosetti”, Bucureşti: Proza bacoviană – poezia unui autoportret.

Poate ar fi de remarcat şi studiul comparatist (cu vagi tuşe de snobism vetust, precum şi doamnele scriitoare/artiste despre care se face vorbire…deh, vremea trece – neluând integral, cu ea, totdeauna, şi valoarea!), al prof. drd. Carmen Georgeta Ardelean, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, Zalău, jud. Sălaj: Artă, psihologie şi literatură la Hortensia Papadat-Bengescu şi Virginia Woolf.

 

…Virgil Huzum – un orfic la hotarele modernităţii, de prof. Mircea Dinutz, redactor-şef Pro Saeculum, Focşani, jud. Vrancea – este rezumarea, bine stilizată, a unui studiu, mult mai amplu, de istoria literaturii, prin care farmacistul poet focşănean, „înrăit” meloman (şi transpunând patima muzicii, în poemele sale!), Virgil Huzum, este salvat (cu drept cuvânt!), de Mircea Dinutz, de la uitarea nu doar a con-urbanilor săi, ci şi a conaţionalilor, prea grăbiţi spre frivolităţile modei şi foarte puţin dispuşi să-şi încerce/verifice (măcar „din an în Paşti”!) struna orfică interioară – şi să şi-o pună în armonie cu scriitorii/Duhurile cele mai expresive, ale unui popor…

 

…Nu pentru că este organizatoare sau găzduitoare-prin-carte a comunicărilor despre care facem, aici, o scurtă trecere în revistă, cu comentarii mai aplicate sau mai puţin… – dar ideea doamnei prof. dr. Rodica Lăzărescu de a face o incursiune prin „cuhnea” literaturii române este, deocamdată, şi salutară, şi insolită (făcând abstracţie de observaţiile călinesciene, în aceeaşi direcţie, culinar-literară) – şi, mai cu seamă, aduce un suflu de viaţă, de nonconformism (foarte rafinat, însă, din punct de vedere formal!), precum  şi…arome ademenitor-ispititoare, printre scorţoşeniile ştiinţei literaturii şi comparatismului (aceasta neînsemnând că excursul domniei sale nu ar fi sistematic executat şi cu toată patima hermeneutică „implementat”): De la arta culinară la arta literară – sau despre arta înghiţitului în sec, în faţa unei pagini de carte. Defilează, prin faţa (din păcate, DOAR) ochilor noştri, mese încărcate şi bucate îmbelşugate, din paginile descriptive ale lui Anton Pann, Filimon, Negruzzi, Creangă, Caragiale, Călinescu, Voiculescu, şi (rege al regilor „cuhniei”! – voi, ceilalţi artişti, „hai, ia daţi-vă deoparte, măi păcătoşilor, că numai aţi crâmpoţit mâncarea”) – Mihail Sadoveanu!

 

…Nu se putea să lipsească, din această lucrare sintetică despre… apetitul lecturii, în România postdecembristă, „pila” dlui N. Manolescu – Mircea Cărtărescu şi… Travestiul lui…„sonor”: „Travesti”, un roman sonor, de prof. Maria Ştefania Manea, Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Bucureşti.

 

Un studiu remarcabil este şi cel cu iz borges-ian: Biblioteca, topos labirintic, în literatura lui Mircea Eliade: prof. drd. Aurelian Daniel Tache, Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, Târgovişte – are în vedere, aici, romane cunoscute şi, îndeobşte, citite de elevi: Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Maitreyi, Isabel şi apele diavolului. „Drumul către centru, prin parcurgerea celor 7 inele ale iniţierii, devine calea prin care este recuperată, prin conştientizare, deci prin anamneză, unitatea primordială”. 

 

Pentru „simţul său muzical înnăscut”, prof. Florentina Maria Românu (Şcoala cu clasele I-VIII, Rusca-Teregova, jud. Caraş-Severin) aduce în discuţie opera puţin cunoscută a lui Sorin Titel: Universul poetic al personajelor, în opera lui Sorin Titel.

 

Ultima lucrare de interes a acestei secţiuni: Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – un spirit umanist în pantheonul literaturii şi al muzicii universale, de prof. dr. Florina Rogalski. Mărturisim că am citit acest text nu în memoria criticului şi comparatistului Zoe Dumitrecu-Buşulenga (pentru care nici n-am avut, deci nici nu-i păstrăm, acestuia, vreo stimă!), ci în aceea a pocăitei şi înţelepţitei călugăriţe de la Văratec …

 

***

 

III – INCURSIUNE PRIN MITOLOGIE ŞI ISTORIE

 

La secţiunea aceasta, ne întâlnim cu lucrări al căror conţinut incită, prin inedit, prospeţime şi profunzime a viziunii. Autentice şi modelare comunicări ştiinţifice, unele chiar strălucitoare – demne de un Simpozion eminamente elitist. Vom vedea, mai  jos, dacă acesta e „de bine” şi dacă aduce patriei (în contemporaneitate) un „ce folos”...

 

Prima dintre ele ar fi aceea a „assistant” prof. dr. Carmen Săpunaru Tămaş, Osaka-Electro Communication University, Japonia: Mit şi ritual, în motivul „soarelui ascuns”, din vechile cronici japoneze: „O caracteristică deosebit de interesantă a miturilor japoneze este faptul că reuşesc să includă în câteva rânduri un număr impresionant  de teme şi motive universale”. O cultură şi o civilizaţie care are, ca zeitate a Soarelui, o... zeiţă (Amaterasu) – nu poate decât stârni interes. „Una dintre ţesătoarele divine se sperie atât de tare, încât se împunge cu o suveică în zona genitală şi moare, moment în care Amaterasu, pe jumătate speriată, pe jumătate furioasă, decide să se retragă într-o peşteră şi lumea  întreagă se scufundă în întuneric” (similitudinea cu Greuceanul românesc credem a fi destul de străvezie!). „Amaterasu este văzută atât ca obiect al veneraţiei, cât şi ca prima femeie-şaman din tradiţia japoneză (...) Ieşirea soarelui din peşteră reprezintă succesul ritualului, victoria luminii asupra întunericului, a ordinii asupra haosului, a fertilităţii asupra forţelor distructive”.

 

...Aproape la fel de plin de magie şi bună aplicare hermeneutică este studiul Povestea mărului, al prof. dr. Marcela Graţianu, Colegiul Naţional „Octavian Onicescu”, Bucureşti – urmărind dezvoltările semanticii şi simbolismului mărului, de la antici (Catullus, Sapho, Grădina Hesperidelor... – sugerând, în mod egal, nupţialitatea, paradisiacul sferic-absolut, cât şi... „fructul fals”!) – până la Biblie , unde este „fruct al arborelui cunoaşterii”, poveştile bretono-celtice, unde mărul este şi obiect de magie, şi contragere a universului – şi poveştile româneşti, unde mărul e simbol triplu: al iniţierii, al dragostei, al recunoaşterii (se trimite la Prâslea cel voinic şi merele de aur, dar şi la Voinicul cel fără de tată, Făt-Frumos cel rătăcit, Poveste ţărănească, Pasărea măiastră) – dar şi, prin culoare şi tăiere în jumătăţi, simbolizează yin-ul şi yang-ul, cele două principii cosmice, antagonice şi complementare, cosmogonic-demiurgice.

 

După opinia noastră, cel mai valoros studiu al acestei secţiuni este cel al cercetătorului George Liviu Teleoacă: Devenirea prin lectură: de la poemul Memento mori, la Columna lui Traian. Păcat că spaţiul acordat unei lucrări de simpozion nu permite o mai largă dezvoltare a niciunui subiect – pentru că ideile dlui Teleoacă sunt de o rodnicie remarcabilă şi extrem de bine-venită, pentru aceste vremi fără crezuri. Scena XXIV de pe Columna traianică ne priveşte, cu osebire: „Savanţii din Europa întreagă, şi nu numai ei, aveau datoria să vadă şi să-nţeleagă, dar, cu toate acestea, au trecut cu nepăsare, atât pe lângă elocvenţa plastică a scenei de pe Columnă, cât şi pe lângă precizarea, de excepţie, transpusă de Eminescu, în poemul Memento mori. S-a rătăcit, astfel, cheia sacră a identităţii noastre, prin care ne legitimăm menirea în lume, respectiv rămânerea ca factor activ în lume. Întru salvarea noastră şi a lumii (sic!) suntem chemaţi să recuperăm urgent această tragică eroare a istoricilor, pentru a stopa ruina, la care te expune pierderea adevăratei identităţii şi acceptarea obedientă a unor identităţi măsluite, de unii ca Roesler sau Keramopulos.

         Măcar acum, după ce am plătit, cu secole de suferinţe imense, secolele noastre de uitare şi de neglijenţă intelectuală, trebuie să luăm aminte că, prin regulile clasice de compoziţie, scena XXIV de pe Columnă conferă Dragonului Dacic acelaşi rang de rege al zeilor, pe care îl are Zeus în Olimp. Spre deosebire, însă, de Zeus (Jupiter) care n-a ieşit din Olimp, Dragonul Dacic, ca hieroglifă pentru numele Unicului Ziditor Transcedental, reprezintă semnul sub care s-a făcut istoria, pe larga arie dintre Persia şi Britania, până la anul 1485 d.Chr., aşa cum a arătat Whitney Smith, fostul director al Institutului American pentru Drapelele Lumii.

         Întrucât viaţa religioasă a prezentului o continuă pe cea din perioada Renaşterii, Dragonul Dacic se dovedeşte a fi, şi acum, reperul sacru al lumii, de unde şi rolul determinant pe care trebuie să ni-l asumăm în edificarea unităţii religioase, motiv esenţial pentru a păstra nedevalizată, nepângărită şi întreagă Grădina Maicii Domnului.

         Slujirea nu-i trufie, ci datorie” .

 

***

 

 IV – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ

 

Din această secţiune am remarcat, cu bucurie, intervenţia (frustă şi de mare înţelepciune! – exact ceea ce lipseşte omenirii contemporane, spre a nădăjdui în salvarea esenţelor şi, deci, a Duhului ei!) a lui Ioan Miclău, marele român din Australia: Sunt român şi punctum, oriunde aş trăi în lume! „Pentru scriitorul român de pretutindeni, tradiţia eposului literaturii române rămâne un izvor veşnic şi sfânt, nesecat, izvoditor de noi doruri, de amintiri şi speranţe, întotdeauna cu iubire pentru neamul său”.

Remarcăm celelalte lucrări, doar prin titlu: Lectorul model al Poveştii fără sfârşit (este vorba despre Poveste fără sfârşit, de Michael Ende), de prof. drd. Marcela Cristina Iuga, Colegiul Naţional „I.M. Clain”, Blaj), Corelaţia dintre artă şi lectură, de prof. Mihai Florea, Liceul „Traian Vuia”, Bucureşti, A citi – a nu citi – aceasta este întrebarea, de prof. Mirona Olivia Crişan, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, Alba Iulia (în care ne aşteptam, mai curând, să apară problemele reale, de lectură, ale elevilor şi ale tineretului „internaut”, în genere – şi mai puţin… Platon şi Coleridge! – este descurajant exhibiţionismul intelectual, într-o problemă atât de urgentă, cum este aceea a „lecturii”-ca-izvor-de-reînţelepţire-a-lumii). Biblioteca, o poartă deschisă spre univers, de prof. drd. Diana Socaciu, Şcoala cu clasele I-VIII, Blaj – …foarte romantic şi preţios şi pretenţios titlu, dar nu folosesc nimănui titlurile frumoase, într-o lume contemporană, în care criza cunoaşterii prin reflecţie/meditaţie, stimulatoare de identitate umano-divină, iar nu prin rulare de imagini imbecilizantă şi pulverizantă de identitate – este una gravă şi teribil de adevărată…

Mai lipsea doar Lectura filmică a cărţii (de prof. Cecilia Barbu, Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Bucureşti) şi apologia tehnicii computerizate, în lucrarea De la lectură la arta… digitală!, de prof. dr. Mihaela Ştefan şi prof. Cornelia-Andreea Cojocaru, ambele din Bucureşti – pentru ca premizele atentatului împotriva Duhului umanităţii să se datoreze, în proporţie de peste 60%, complicităţii noastre (foarte generoase!), cu asasinii Duhului nostru, cu rău-voitorii lumii contemporane, una plină de capcane, care de care mai fascinantă!

…Deci: lectură (mă rog…), carte (să zicem!) – dar BIBLIOTECA LUMII (biblos = carte, iar theke = dulap, cufăr – „templul învăţăturii, locul de tezaurizare a culturii şi civilizaţiei umane”, cf. Carl Thomas Rowan), de unde izvorăsc fluviile Duhului, aflat în efervescenţă aproape auto-demiurgică  (pentru că Biblioteca Babel, a lui J.L. Borges, are o existenţă a ei, AUTONOMĂ faţă de om, dar în legătură directă cu Transcendenţa şi cu Efectele Ei în Cosmicul-Uman!) – UNDE-I?!

 

***

 

V – CONCRETIZĂRI

 

...Exact unde speram să găsim, în sfârşit, problemele autentice, cu care se confruntă profesorul, şi soluţionările lor, în lupta sa bravă cu mult prea „relaxatul” elev de azi, aflăm cu totul altceva (dacă nu neaşteptat, cel puţin cu totul nemulţumitor!): infoteca (da-da, tocmai în momentul când criza moral-spirituală a tineretului omenirii izvorăşte, proiectiv, din disfuncţionalitatea esenţelor transcendente ale BIBLIOTECII!!!), softul educaţional ... – şi iar Între carte şi film (de prof. dr. Odarca Bout şi prof. dr. Raluca Lozbă, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş) – toate, numai mofturi de inspectorate şcolare! - scârbos şi scabros de obediente, unui ministru absolut impostor (într-ale educaţiei), precum este dl Daniel Funeriu.

 

Elevul nu trebuie „sedus” (cf. Lectura – pasiune şi atitudine, de prof. Rita Cîntiuc şi prof. Daniela Ceredeev, Vatra Moldoviţei, Suceava) prin postere (noi am zice că nu trebuie „sedus” deloc... ce, a devenit, deja, şcoala, bordel de pedofili?!), ci trebuie EDUCAT! Cu rafinament, artă discursiv-revelatorie, à la Ioan Gură de Aur, cu MULTĂ ştiinţă de carte (dar, deja, a apărut generaţia profesorilor prost pregătiţi, şi cu ochii pe avionul de... Australia!) – şi, evident... fermitate! O fermitate rezultată, însă, din AUTORITATEA ŞTIINŢIFIC-DIDACTICĂ ŞI DE HAR. Dar acestea, se vede treaba, nu mai sunt „la modă”... de parcă educaţia poate fi „modă”, fără ca viitorul planetei Terra să devină, succesiv şi complementar... „modei” – Apocalipsa, ori, cine ştie, o altă stare spirituală/mutaţie genetică, precum aceea sugerată în Planeta maimuţelor... – dar, din păcate, „flendurit-înjosită” ca vai de ea,  fără şansa rafinamentului din final!

 

Studiul de caz „Dimensiunea religioasă a existenţei” – o posibilă cheie de descifrare a artei – de prof. Iulia Magdalena Grecu, Liceul de Artă „Ionel Perlea”, Slobozia, jud. Ialomiţa) ar fi putut deveni interesant, dacă nu s-ar dovedi, în cele din urmă, curată pierdere de timp şi acţiune de mare pericol spiritual, prin zăpăceala „transdisciplinarismului şi interculturalismului ecumenist”: „(...)Tema ca atare mi-a asigurat o predare transdisciplinară, căci informaţiile necesare înţelegerii şi aprofundării acestui studiu vizează domeniul religios, istoric, psihologic, axiologic”. Dacă nu vă place „formalismul practician” al lui Coresi, atunci de ce daţi temă acasă, doamnă profesor – şi, în special, de ce tema constă în comentariul scris, asupra unui psalm impresionant, de o poeticitate imponderabilă, precum La apa Vavilonului? Poezia religioasă trebuie să devină, integral, stare a Duhului, iar nu să călcaţi peste ea, cu cizmoşenia... pixului!

 

...Observăm, cu melancolie, câtă influenţă nefastă au, în învăţământul românesc contemporan... GRADAŢIILE DE MERIT! Profesorul, bietul şi săracul, ar face şi lucrări despre beneficiile bombei atomice, pentru dezvoltarea bobului de fasole... numai să nu scape nenorocita aia de gradaţie, printre degete! Iată, în sfârşit, un punct unde noi şi dl Funeriu suntem de acord: Jos cu gradaţiile de merit!, ca să se liniştească, odată, neliniştitul profesor famelic (sau, poate, lacom...?), şi să se apuce de predicat adevăruri, iar nu să fie apelpisit şi obsedat de cum să facă „mai frumos” (în faţa superiorilor, din inspectorate şi minister!) şi cum să fie mai la... „moda obedienţei” sclifosite, dar tot atât de lipsite de demnitate: „Executaţi îndoirea din şale, în faţa şefului – numărul 2.549!” (numărul indică felul „îndoirii”, iar nu ordinea şefilor... „respectaţi” cu nasul!).

 

...Cât despre „Senzorialismul”/„simţirismul” şi plezirismul lucrării prof. Adina Sorohan (Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, Sebeş, jud. Alba), din Receptarea textului liric prin simţuri – pur şi simplu, nu ne interesează... – altfel, deveneam fan al „epicureanului” Sebastian Vlădescu!

 

***

...Se impune, deci, o concluzie: dacă Simpozionul de anul trecut (Ediţia a III-a) avertiza, cu gravitate, asupra pericolelor dispariţiei, treptate, a lecturării de carte, de către tineri – Simpozionul de anul acesta parcă ar constata ori:

 

1) eliminarea (între timp şi într-un mod cu totul ocult!) a pericolului dispariţiei dimensiunii meditative a omului (pentru că tinerii de azi, axiomatic, vor fi generaţia matură, deci călăuzitoare, de mâine... – ...ce fel de călăuze, fără simţul elementar al orientării spirituale şi al percepţiei Duhului Meditativo-Reflexiv?!) – ori:

 

2) dezangajarea „luptei cu inerţia”, lipsa totală de soluţii spiritualiste şi, deci, propunerea (implicită) a necesităţii adaptării tineretului contemporan la... toate formele răului, oricâte vor fi fiind ele şi oricât de distructive de fibră umană se vor dovedi, în cele din urmă (atât de... „în urmă”, încât nu va mai fi loc de întors!) .

 

...Da, multe dintre lucrări (mai cu seamă cele din secţiunile 4-5) au un grad înalt de „ştiinţificitate” preţioasă (aproape... poetică! – de fapt, vinovat conformistă, faţă de o lume care vrea să elimine omenia din om...!), pot deveni lucrări de cercetare la Institutul de literatură comparată... – ...dar cu ce salvează asta situaţia dezastruoasă a „educaţiei” tineretului contemporan, care tineret (în majoritatea lui) nici nu mai cunoaşte sensul cuvântului „educaţie” – deci, nu dă „doi bani vechi” pe actul regal-cvasitranscendental (prin consecinţe!), al EDUCAŢIEI...?! Practic, odată cu scoaterea orei de Dirigenţie din orar, noi am înţeles perfect de unde şi spre unde bate vântul..., dar această certitudine ar trebui să diminueze gradul de „servilism ştiinţific” al dascălului de şcoală – şi să-l mărească pe acela de... rezistenţă/re-activitate pro-educaţională – ...adică, PRO-NATURĂ UMANO-DIVINĂ!

 

...Frumoasă şi interesantă, cartea coordonată de doamna RODICA LĂZĂRESCU.

Dar, din păcate, nu tot ce sună frumos şi stârneşte interesul (care poate fi, între altele, ori unul ludic şi vremelnic, ori unul nociv-maladiv!) este, totdeauna, şi deosebit de folositor, în perspectiva viitorului planetei Terra.

...Altfel, dacă volumul de faţă  se adresează, cumva, cercetătorilor atmosferei spirituale a altei planete decât biata noastră Terra – atunci, da (şi numai!) : CELE MAI SINCERE ŞI CALDE FELICITĂRI!!!

 

                                                       prof. dr. Adrian Botez