ARTICOLE
| PRIMA PAGINA | INAPOI
NOUĂ
RADIOGRAFII ALE „CAZULUI
Ion
PACHIA-TATOMIRESCU
(fotografie din 24 ianuarie 1983)
„Cazul
Dacia...“ durează în instanţele istoriei din 11 august 106, de când
Sarmisegetusa şi o parte din Dacia Nord-Dunăreană a lui Decebal – provinciile
Oltenia, Banat şi Ardeal – cad pradă Imperiului Roman de sub conducerea lui
Traian, aşadar, de-aproape două milenii, ori, cu cea mai mare exactitate spus
din prezentul anotimp, de 1906 ani; de-atunci, imperiile-hiene – antice,
evmezice, ori contemporane – au tot sfâşiat bogatele ţinuturi ale statului
Daciei, au tot ciopârţit, „până la os“, marele, blândul, sfântul său Popor Pelasg > Valah, şi, aidoma
neistovitelor caracatiţe uriaşe, cu mii de braţe / tentacule, cu
cratere-ventuze, i-au absorbit / jefuit bogăţiile solului edenic, ale
subcerescului cogaionic-paradisiac şi ale subsolului fabulos, cu nemaipomenită
diversitate de tezaure – de la sare, ţiţei, aramă şi fier, până la
nesfârşit-de-adâncile filoane de aur, până la ruinele templelor / davelor ivind
zilnic în soare: brăţări din cel mai pur aur, cosoni de douăzeci şi patru de
carate, statui, idei de zboruri şi de fântâni, materie cenuşie etc.
La
această concluzie conduce şi examinarea atentă a celor „nouă radiografii“
recente, datorate eseistului Adrian Botez, autorul cărţii Cazul
„Radiografia“ dintâi. În „deschiderea“ cărţii, Adrian Botez îşi „pro-jetează“
distinsul receptor în „circularitatea“ / „ciclicitatea“ arheic-arhaicei „scrise
a Omului / Neamului“, «de la Originea-Paradis,
înapoi, la Originea-Paradis», fireşte,
în „speţa“ Daciei şi a poporului său,
Poporul Pelasg > Valah, irepresibilă „circularitate“ cu finalitate –
aceea de «a-I dovedi lui Dumnezeu că s-a oţelit, că a devenit conştient de
Dumnezeirea fiinţei / fiinţării sale, că-L iubeşte pe Dumnezeu-Creatorul său nu
„la poruncă“ şi nici „prin predestinare funcţională“ [...], ci cu toată
fervoarea Duhului său Viu [...], prin infernul istoriei», întrucât, «în cazul Neamului Românesc,
exprimat prin poporul românesc de azi, pornim din Paradisul Daciei... şi ne vom întoarce, fără greş, tot în Paradisul Daciei... – cu o condiţie: să
îndurăm infernul cel mai adânc..., politicianusmul iresponsabil şi rapace,
impostura, crima şi neruşinarea [...]; şi, dacă vom dovedi tăria de Duh de a-l
înfrânge pe duşman, vom binemerita, de la Dumnezeu, să ne hodinim, apoi... – şi
să ne stingem arşiţa rănilor, în Rai..., printre
sfinţi, martiri şi îngeri... [...], pentru a ajunge la România cea de-a pururi, la România transistorică / anistorică» (Argument,
p. 5 sq.), adică, de la Dacia de
ieri, la
„Arcul“
eseistic adrian-botezianic se exercită cu un original, fermecător patos – atât
în Argument ca şi în celelalte opt secţiuni / „macrocapitole“ ale cărţii (v. supra)
–, între rugăciune / psalm şi pamflet («Nu avem nicio scuză, în această privinţă ! ...Cum nu au
nici cei care au văzut trădarea, cu ochii şi inima lor, şi au acceptat-o, chiar
cu bucurie dementă, neghioabă – parcă drogaţi, parcă posedaţi de diavol !!!
Suntem trădători de Duh Dumnezeiesc... –
deci, făptuim cel mai greu păcat: păcatul contra Sfântului Duh...! Doamne-ajută
acest popor, să se întoarcă la Duhul lui de Neam, ales de Dumnezeu ! Şi,
Doamne, cu Nesfârşită Mila Ta, ajută-ne să întrevedem, şi noi, Mântuirea întru
Neam – spălarea poporului în Lumina Sfântă a Neamului Transistoric, cel de-a
pururi !!! ...Doamne, Iisuse Hristoase, trimite acestui Neam iubit de Tine
călăuză [...]» – ibid., p. 9 sq.).
„Radiografia“ secundă. (1) Prima secţiune, structurându-se în douăzeci şi unu
de capitole, abordează probleme stringente ale istoriei, ale contemporaneităţii Poporului Pelasg > Valah, mai
toate încordând timpanul receptorului de azi din Dacia – România, Republica Moldova / Basarabia, Macedonia etc.:
(«I. „Tot Balcanul a fost românesc“») problema Patriei văzută, îndeosebi dinspre Cristea Sandu-Timoc
(Zlocutea-Timoc / Serbia, 8 septembrie 1916 – 6 august 2012,
Timişoara-România), «o istorie vie şi însângerată, precum un apostol răstignit
pe o nouă Golgotă», militant de seamă pentru drepturile Valahimii din Dacia Aureliană – Valea Timocului (azi,
împărţită – prin voinţa imperiilor secolului al XX-lea, îndeosebi, a Imperiului
Sovietic-Stalinist – între Serbia şi Bulgaria), deoarece «nu ştim care ne este Patria, deci pentru ce anume
trebuie să luptăm, cu preţul trudei şi vieţii noastre [...]; iar mijloacele de luptă pentru redobândirea
Identităţii Noastre Arheice nu sunt nicicum cele „democratice“ – de fapt,
luciferico-masonice –, ci cele ale Duhului Umano-Divin: Trezirea [...] conştiinţei Eului Nostru Umano-Divin, care
va determina trezirea supra-Eului Dumnezeiesc...» (p. 12 sq.); («II.
„Există o conjuraţie împotriva cuvântului Român“...») complotul anti-Român, relevat lui Cristea Sandu-Timoc «atât la
Sofia, cât şi în Belgrad, ori Atena» (p. 15), este – de fapt – bimilenarul
complot ordonat de împăratul Traian pentru radierea toponimului sacru, Dacia,
pentru ştergerea din istorii a Poporului Pelasgo(>Valaho)-Daco-Thrac,
complot întreţinut nu numai de Imperiul Roman al lui Traian, ci şi de Imperiul
Roman de Răsărit / Apus, de Imperiul Bizantin / Latin, de Imperiul Habsburgic /
Austro-Ungar, de Imperiul Turc / Otoman, de Imperiul Rus / Sovietic, de actuala
Uniune Europeană (ce cultivă, de pildă, „confuzia etnică“ între Români =
Pelasgi > Valahi şi Rromi / Ţigani, susţinându-se propagandistic de către
Franţa, Anglia, Spania, Italia, Germania etc. ideea falsă că România – iar de
vreo doi ani – şi Bulgaria ar fi „ţara / ţările de origine a ţiganilor /
rromilor“, nu India, ţara de la periferia căreia au migrat în toată Eurasia, de
prin secolul al V-lea d. H.; («III. „Cred că singurii guvernanţi care ar
înţelege drama noastră ar fi Aromânii“...») problema re-Unirii Pelasgimii > Valahimii între hotarele Pelasgiei
> Valahiei / Daciei (Blaquie / Grande Blaquie – cum era cunoscută în
vremuri evmezice, între anii 1185 – 1280 / 1300, graţie re-Unirii sub sceptrul Dinastiei
Fraţilor Valahi Petru şi Ioan Asan I, între hotarele Daciei Antice
Sud-Dunărene / Nord-Dunărene) nu este
numai problema „guvernanţilor“ de Bucureşti (cum greşit credea Cristea
Sandu-Timoc), ori „a Aromânilor“ (mai
exact spus, a Macedoromânilor,
Meglenoromânilor şi Istroromânilor, adică a Valahimii Sud-Dunărene, de la
Herodot citire, „ce s-a tot lăsat dezbinată“), ci rămâne, în ultima instanţă a
istoriilor, problema voinţei întregului
Popor Pelasg > Valah; («IV. Începutul aventurii: cine suntem şi cum ne
numim...») „orbecăirile“ evmezice ale
cronicarilor / istoricilor umanişti / iluminişti, ori contemporani, ce n-au
ştiut şi încă nu ştiu, nu vor să ştie (spre a nu deranja cumva „deşănţatele
imperii“) că, etniceşte, noi suntem Pelasgi
> Belagi (Belaci) / Belachi > Vlahi / Valahi, după cum s-a
demonstrat în nenumărate rânduri, de-a lungul celor două milenii scurse de la
Naşterea Mântuitorului; («V. „Limba românească e mama limbii ceii
lătineşti“...») limba pelasgă >
valahă (dacoromână), după cum s-a tot spus, chiar de la iluminişti (Petru
Marior) încoace, este „mama“ / „muma“
celor „nouă limbi pelasge / pelasgice“, nu „limbi romanice“; («VI. Tragedie
ardelenească şi martiriu întru Ortodoxie. Românii nu au gena laşităţii înscrisă
în ADN-ul lor. Cei mai cutezători războinici ai Terrei: Traco-Dacii !!!») „problema trădării“ Ortodoxiei din Dacia de
Vest, adică de la Dunărea de Mijloc şi
din Ardeal / Transilvania; («VII. Eminescu, Nicolae Densuşianu –
„Memento mori“; iniţierea întru tracism şi misiune spirituală de neam...») „Biblia“ Valahimii; («VIII. România –
„vatra veche a Europei... şi nu numai...») Old
European Civilization adică vatra Pelasgiei (Thraco-Daciei); («IX. A nu se
vedea pădurea din cauza copacilor... sau: Tracia nu este a tracilor») Valahii, urmaşii de azi ai Pelasgilor
(Thraco-Dacilor); («X. Falsificarea istoriei... în oglinzi: a. Constantin şi Elena. Enigma Dacilor
de pe Arcul lui Constantin – oglinzi...; b. Falsificarea istoriei») un aspect
„contemporan“ al conspiraţiei anti-Dacia: „...manualele de istorie nu pomenesc
nimic despre rolul dacilor în istoria Imperiului Roman...“; («XI.
Dispariţii misterioase şi extrem de... „disciplinate“...») distrugerea / dispariţia istoriilor veridice despre Daci /
A treia „radiografie“. (2) Partea secundă a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez priveşte „francmasoneria“, „plutocraţia iudaică“, „liberalismul şi
comunismul“, „criza cea mai cronicizată şi mai dubioasă“ din Dacia / România,
„corupţia generalizată“ în manieră neofanariotă, «de la nivel de ghişeu şi până
la nivel prezidenţial» (p. 77), «linşajul elitelor şi calomnierea martirilor
Neamului» (p. 78), „pacea socială“ şi „războaiele energiei“, „otrăvirea
globală“, haotizarea şi hienizarea societăţii, distrugerea sistemului de
învăţământ («...deja vedem că se
pregăteşte „elevul / tânărul-jivină“, incult până la barbarie şi sclavie,
egoist şi total iresponsabil, feroce şi singur, satanic...» – p. 83 sq.), a
sistemului de sănătate, a sistemelor economice etc.
A patra „radiografie“. (3) A treia parte a «Cazului
A cincea „radiografie“. (4) A patra parte a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez, se focalizează asupra „fibrei de Duh“ a Valahimii în cea de-a
doua jumătate a secolului al XIX-lea (Războiul
de Independenţă din 1877 – 1878: «...în 1877 – ’78, noi, românii, am dus un
război crâncen, pentru Neatârnare – dar şi de „spălare a ruşinii ruşilor“...)
şi în secolul al XX-lea («...în cele două războaie mondiale am dus lupte grele
– în ciuda trădării coloneilor şi generalilor filogermani, în primul război, şi
a regelui Mihai, într-al doilea – şi în ciuda dezbinării, din forurile
superioare ale armatei, de pe frontul sud-moldovenesc, prin defectarea
bolşevică, din 1917..., dar şi a dezbinării din cadrul politicienilor români şi
al camarilei regale... şi chiar a regilor noştri masoni, dintre care criminalul
şi iresponsabilul de Carol al II-lea seamănă izbitor cu Băsescu [...]; ştii
bine cât de scump a plătit Ceauşescu, pentru „încăpăţânarea“ lui
naţionalistă, pentru „excesul lui de personalitate“, extrem de benefic, în esenţa lui...,
vedem abia azi, foarte clar, pentru Poporul Românilor [...] ...Ceea ce se
întâmplă de 21 de ani încoace, şi anume, să fie lăsaţi ungurii să ne
batjocorească, să ne facă ei geografia şi istoria [...]. să ne conducă – Marko
Bella – vice prim-ministru..., UDMR-ul terorist decide împotriva românilor prin
şantajarea tuturor guvernelor
româneşti... cârpe şi Iude !!! – adică, iartă-mă, dar să laşi Cultura şi
Sănătatea Românilor pe mâna duşmanilor lor istorici, adică a politicienilor
maghiari şi iredentei maghiarilor - este un act de trădare cumplită ! – aşa ,
nu se putea ajunge decât la ce s-a ajuns: înfiinţarea Gărzilor Secuieşti,
înarmate până-n dinţi, cu armament trecut graniţa de la Budapesta, pe la Vama
Borş !... autonomia teritorială pe
criterii etnice a Szeklerföld-ului / Ţinutului Secuiesc,,,, rupând România în două, din mijlocul
„steagului“ ei găurit, în decembrie 1989, la casa popii Tökes !!!, refăcând
ticăloasa graniţă a Diktatului de la Viena!!!..., cărţi de istorie şi
geografie „aranjate“ la Budapesta !... pe când copiii de român nu mai au dreptul să-şi cunoască istoria şi geografia,
cele reale !!! [...] cu aşa logică şi acţiune politică strâmbe...» – p. 102
sqq.).
A şasea „radiografie“. (5) A cincea parte a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez, se axează pe faptul că «trăim , azi, o istorie bleagă a României»
(p. 114 sq), „istorie bleagă“ constând într-o cumplită serie de „veniri“ /
„venituri“ („imperial-scursori“) pe fondul cancerului corupţiei din România –
„inima“ contemporană a Daciei Nord-Dunărene a lui Decebal: «Vine multinaţionala
/ transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la
Agricultura Ţării!“. Şi tu, bleg şi corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor
Traci... şi obţii nişte...minunate pârloage! // Vine multinaţionala /
transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la
Industrie!“. Şi tu, bleg şi corupt, transformi fabrici, uzine, rafinării...
în schelete! // Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la munţi şi păduri!“. Şi tu,
cuminte şi teribil de bleg, îi chemi pe Nicolaiciuc ori pe Verestóy Attila, şi
obţii chelirea munţilor..., sufocarea şi jalea de moarte a fraţilor tăi şi
corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor Traci... şi obţii nişte...minunate
pârloage!». Şi seria cumplitelor (ne)cazuri din Dacia / România comandate de
„multinaţională / transnaţională“ continuă de mai bine de două decenii astfel:
«...„Transformă-i în sclavi şi
terorizează-i pe angajaţi [...] Nu-i plăti decât cu zgârciuri, cu mizerii, care
abia să-i ţină în viaţă, nu cu salarii care să le permită să-şi ridice fruntea,
a oameni ! Dacă vor crăpa, atâta pagubă, rezervă biologică există...!“ [...]; ...vin băncile zarafilor lumii şi-ţi zic: „Tu să te împrumuţi de la noi, să te tot
împrumuţi până leşini şi crăpi de-atâta împrumutat!“ [...]; „Fă autostrăzi
invizibile, ca să avem noi purcoi şi sodom de bani, iar voi să nu aveţi
autostrăzi – canci, bre!“ [...] Tu, Ţara Aurului şi Duhului lumii, de azi, nu
mai ai nici un miligram de aur, şi, tot de azi, eşti Culmea Prostiei şi Bolii,
Model Mondial pentru Prostie şi Boală!“» etc.
A şaptea „radiografie“. (6) A şasa parte a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez, relevă, în aceeaşi tonalitate pamfletar-vulcanică, în acelaşi
viguros clamor sempitern, aşa-zisa „democraţie liberală“ a terorismului /
banditismului de „băsescian stat reformat“, „haosul multilateral-dezvoltat şi
programat“ pentru că: a) «...valorile
culturale nu se pot susţine, în mod real şi stabil, fără valorile
moral-religioase» (p. 134 sqq), adică fără „valorile Ortodoxiei“; b) «nicio orânduire n-a respectat omul... –
deci nici pe Dumnezeu ! –, dar niciuna nu l-a înjosit atâta pe om cât
orânduirea „haosului programat“ şi a „haosului multilateral dezvoltat“, cea a
zarafilor, „democraţia liberală“, deh ! – care vrea să ne convingă de absenţa
lui Dumnezeu în ceruri şi de prezenţa lui în ... bănci şi în bancomate» (p.
139 sqq.); c) «prăpastii sociale, viduri
de comunicare şi piramide de trufie» = „acceptarea domniei răului în lume, a
războiului sinucigaş şi a veşnicei orbiri / anihilări a demnităţii umane“;
[...] g) a renunţa la „slujirea lui
Dumnezeu“ înseamnă a accepta robia Satanei „democratice şi liberale“ etc.
A opta „radiografie“. (7) A şaptea parte a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez, se constituie din «marginaliile şi dezvăluirile în premieră»,
„marginalii“ privitoare la «magia neagră a unei istorii a Românilor... făcută
de trădători şi de „alogeni“» (p. 161 sqq.): «...Toţi mârlanii şi toate
„curvele morale“ se înghesuie, din toate părţile, să ne convingă de faptul că,
noi, românii, nu mai suntem buni de nimic altceva decât de hoit. [...] Pe pielea
noastră, fojgăie tot felul de contracte, prin care, ce era al nostru din
moşi-strămoşi, ni se dovedeşte, cu terfeloaga „legii“ în faţă, că n-a fost
niciodată al nostru, ci trebuie să fie al oricui, numai al nostru, NU ! Pe
pielea noastră, trebuie să suportăm tot felul de aranjamente „magice“ (de magie neagră“, prăpăditoare de Neam!), după care, când ne uităm în oglindă, nu mai
dăm doi „bani răi“, noi pe noi înşine...!
Uitaţi-vă, numai, ce scrie pe HotNews.ro,
miercuri, 19 mai 2010, 13:16: „Camera
Deputaţilor a adoptat miercuri articolul 37 din Legea educaţiei în varianta Guvernului, prin care Limba şi literatura română va fi singura
disciplină care nu poate fi studiată şi în limba maternă de către minorităţile
naţionale, informează Mediafax.“ [...]
Jurnalul Flacăra Iaşului este mult mai incisiv şi mai „ager la ochi“, în
această problemă gravă a României de azi: „Majoritatea deputaţilor a votat
posibilitatea predării istoriei şi geografiei României în limba maghiară. UDMR
a ţinut mult la acest detaliu, conţinut altminteri şi în proiectul Legii
Educaţiei. PNL şi PSD au protestat cu vehemenţă şi i-au acuzat pe
pedelişti, udemerişti etc. de trădare a naţiunii române. [...] Normal ar fi fost ca măcar aceste două
discipline să fie asimilate de compatrioţii noştri maghiari în limba română,
limba oficială a statului în cadrul căruia sunt şi ei cetăţeni. [...] În SUA,
geografia şi istoria sunt predate în limba engleză, în Franţa, franceza e unica
limbă oficială admisă, în Grecia – limba greacă... ». Autorul mai supune
analizei în acest macrocapitol: «limbricii „epocii de aur“ băsesciene, „juni“
educaţi la şcoala uitării, a trădării
naţionale [...]», «...„drepturile
colective“ în Vestul-cel-Decizional-asupra-noastră-şi-a-Istoriei-şi-Fiinţării-noastre» etc.
A noua „radiografie“. (8) A opta parte a «Cazului Dacia...», de
Adrian Botez, încordează timpanul / auzul istoriilor cu privire la «marea
pustiire mondială» (p. 178 sqq.), la «puşcăria Duhului tuturor popoarelor», la
«remediile de Duh Hristic contra Satanei», la profilul «conducătorului adevărat
ca entitate constructiv-hristică de Neam», la „stăpânii procesului de
globalizare“, la „războaiele informaţionale“, la „guvernul mondial“ / „guvernul
conspirativ“ („guvernul din umbră“), la „criza globală de sistem“, la «iluzia
Libertăţii, Dreptăţii, Adevărului» în lumea contemporană, la „perfecţionarea
Planului Dalles“, la „Proiectul Harvard“, la «false descoperiri arheologice
pentru a submina credinţa» etc.
Prin
„Cazul Dacia...“, de Adrian Botez, pare-se că Valahimea contemporană
şi-a aflat o puternică personalitate, un nou martir în lupta Sa pentru Dreptate
întru Dumnezeu, în cumplitul război cu duşmanii de moarte – „din lăuntru“ şi
„din afară“ – ai Daciei, în cumplitul război cu imperiile ce continuă şi azi să
vâre şi mai adânc săbiile, în rănile nevindecate – prin vitregele /
vitregitoarele istorii – ale marelui, străvechiului şi blândului nostru Popor
Pelasg > Valah. (Ion Pachia-Tatomirescu, Nouă radiografii ale „cazului
***