POEZIE

o pasăre cenuşie stă – şi mă

priveghează – din copacul ei

descărnat

ceasul n-a mai găsit de cuviinţă să se

vădească – şi

n-a mai sunat

mă priveşte – pasărea cenuşie – ţintă

în ochi – până mi se răceşte şi

măduva spinării – până ce îngheaţă

şi cad din cer – câte

una sau buluc – stelele – prefăcute – şi

ele – în cenuşă – de

prezenţa obsesivă (piază rea – pieziş

ascultată de soarta cea moartă) – de prezenţa

batjocoritoare – cât şi-o vrăjitoare - a

păsării

de sub pământ bulbucesc

suspinele unui monstru blajin – care

hălăduieşte acolo – din veac – ferecat în

adâncuri

şi faţa pământului se face

riduri-riduri – de la suspinele

bietului întemniţat – în propria-i

necredinţă

...nu mai am unde fugi – nu mai

am unde scăpa: toate

drumurile s-au sinucis: uite

aşa – s-au strâns

unul pe altul – de gât – cu

lungimea lor

insuportabilă – nejustificabilă – în faţa

contabililor livizi ai

universului – năpădit de

nepăsare  - şi de

buruiana cenuşii

stau – resemnat – ochi în

găvan gol – cu pasărea

cenuşie: tot jarul din vine se

stinge – prelinge – se

scurge – bucăţi lichide – precum lutul

asudat de coşmaruri – într-o

mocirlă: sunt ceasurile

pe care le-am tot amânat – de la

viaţă – şi acum – zac îngălate

îngăimate – cleioase – unele în

altele îmbrâncite – fără chip

fandosite – resorbite în orbirea de

Moarte – în lipsa de

ecou – de onorabilă – visătoare şi

aprig – brav vânătoare

Moarte

...doar o surzenie cronică

scrisă în nicio

cronică – a înjositei prin

zdrenţuire şi uitare – printre

schelete umflate de-orgolii călare – fosta doamnă

Moarte

...dacă însăşi Moartea a fost

părăsită de onoare – dacă însăşi

Moartea - nu se mai poate ţine în

şa – mândră şi

exemplară – dacă – deci

nici în Moarte nu mai ai nădejde – te-ntrebi:

unde ai ajuns – unde

s-a ajuns?

îmi plesnesc – explodează de

singurătate – unul câte unul

degetele mâinii

drepte – deci

nimeni nu va consemna – nu va

şti – ceea ce eu acum

spun – dau – către zadar

mărturie

...acum – am închis până şi găvanele foştilor

ochi – să

uit că exist – să uit să fiu

trist

n-ai cum să te opinteşti

afară din soartă – când

nu mai ai chef nici măcar

să-ţi chemi înapoi (ca pe câinii sloboziţi – peste

noapte – din lanţ) – Privirile – care

s-au ascuns – toate – găvozdite unele peste

altele – în lucrurile privite

lasă-le acolo – Privirile: poate ele

recunoscându-se una pe cealaltă

(privire privindu-se până la

osul privitului) – vor şti să

plângă – măcar

să plângă – ceea ce orbitele

tale – scobite şi

negre – nu mai sunt în stare şi-n

rost – să facă – s-au

dezobişnuit – pe bună dreptate: de ce să-ţi reverşi posibila

vlagă – peste ogoare însămânţate – burduşite deja cu sămânţa

a milenii de

zgură?

***

              Adrian Botez