ARTICOLE

| PRIMA PAGINA | INAPOI

 

MARCOULE – CONTINUAREA RĂZBUNĂRII PAPALE?!


...Luni, 12 septembrie 2011, estompată de „începutul anului şcolar” (deci, de gafele groteşti şi de agramatismele revoltătoare ale lui Funeriu şi, în general, ale întregii găşti pedeliste!) – a apărut, pe canalele de ştiri (Antena 3 şi Realitatea TV), o veste (care s-a stins în aceeaşi seară...!), pe care o considerăm ciudată: în oraşul Marcoule, din sudul Franţei, ar fi avut loc o explozie:

 

1-întâi, s-a spus că „la un depozit de deşeuri radioactive”, apoi, că

 

2-„la CENTRALA NUCLEARĂ” din Marcoule.

 

Ziarul Gândul dă ştirea mai pe larg, pe 13 septembrie 2011(după care tace şi el...!): „O explozie s-a înregistrat luni la uzina nucleară Marcoule, situată în sudul Franţei, într-un centru de tratare a deşeurilor care aparţine unei filiale a EDF (Electricite de France), generând un risc de scurgere radioactivă, au anunţat pompierii şi prefectura, citaţi de AFP.

"Pentru moment, nu au existat scurgeri în exterior", a precizat un purtător de cuvânt al Comisariatului pentru Energie Atomică (CEA).

O purtătoare de cuvânt a Ministerului francez al Energiei a confirmat că explozia "nu a ocazionat scurgeri radioactive".

Explozia unui furnal folosit la reciclarea deşeurilor slab radioactive s-a soldat cu un mort şi patru răniţi, dintre care unul grav, au informat Autoritatea pentru Siguranţă Nucleară (ASN) şi EDF.

Accidentul nu a provocat nici o scurgere radioactivă sau chimică în exteriorul instalaţiei, subliniază ASN şi EDF în comunicate distincte.

"Conform primelor informaţii, este vorba despre o explozie într-un furnal care serveşte la topirea deşeurilor radioactive metalice de slabă şi foarte slabă activitate", precizează ASN, care şi-a activat centrul de urgenţă în urma accidentului.

Potrivit unui purtător de cuvânt al EDF, societate a cărei filială Socodei exploatează centrul situat la Marcoule, "acesta este un accident industrial, nu un accident nuclear".

"În acest tip de furnal, există două tipuri de deşeuri: deşeuri metalice (vane, pompe, unelte) şi deşeuri combustibile precum mănuşile sau salopete de lucru ale tehnicienilor", a declarat el.

"Incendiul declanşat de explozie a fost controlat", a adăugat EDF.

Centrul de tratare şi condiţionare a deşeurilor de slabă activitate (Centraco) este situat în localitatea Codolet, dar depinde de uzina nucleară Marcoule” – cf. Gândul online, 13 septembrie 2011 - …după care se produc câteva contradicţii informaţionale flagrante – urmate, fireşte, de…TĂCERE: “PREFECTURA A ANUNŢAT CĂ EXPLOZIA A GENERAT UN RISC DE SCURGERE RADIOACTIVĂ. DAR COMISARIATUL PENTRU ENERGIE ATOMICĂ (CEA) A DAT ASIGURĂRI CĂ DEOCAMDATĂ NU A MĂSURAT RADIOACTIVITATE ÎN EXTERIORUL UZINEI, relatează Europe 1 în pagina online (…)O explozie s-a înregistrat luni la uzina nucleară Marcoule din Gard (Franţa), au anunţat pompierii şi prefectura, citaţi de AFP.

Explozia a generat un risc de scurgere radioactivă, potrivit surselor citate.

Vom reveni cu amănunte” - …dar revenirea nu s-a mai produs…!

…Agentia Mediafax, din 14 septembrie 2011, spune: “Midi Libre informează la rândul său că în urma exploziei a murit o persoană, găsită carbonizată, şi alte patru au fost rănite, dintre care una foarte grav. Aceasta a fost transportată de urgenţă, cu elicopterul, la Centrul medical universitar Lapeyronnie, din Montpellier. Cele trei persoane rănite uşor au fost transportate la centrul medical din Bagnols-sur-Ceze”.

 

…Marcoule este o localitate din Occitania/Languedoc, situată la 30 de km de Avignon, la 40 de km de Nîmes şi cam la tot atâţia kilometri de… Montpellier!

Şi, atunci, întrebarea este nu “De ce s-a produs explozia de la Marcoule?” – ci: “DE CE A FOST CONSTRUITĂ O CENTRALĂ ATOMICĂ TOCMAI LA MARCOULE?

…Carcassone, Toulouse, Avignon, Béziers, Nîmes… - au fost, în Evul Mediu, centre ale CATHARILOR – adversarii cei  mai redutabili ai papalităţii: “Catarii isi spuneau <<oameni buni>> sau <<buni crestini>> si erau numiti de clerul catolic <<catari>> (de la gr. Kataros/kataroi / care inseamna pur, imaculat, neprihanit).
Adversarii lor sustin insa o alta etimologie a cuvantului: din germ.
katte (pisica). In iconografia biblica, in secolul XI, ereticii erau intotdeauna reprezentati alaturi de o pisica, considerata in Evul Mediu un simbol al diavolului.

Catarii se numeau pe ei insisi <<buni crestini>>, deoarece incercau sa traiasca in mod efectiv ideile extrase din Biblie, considerand ca numai prin punerea acestor idei in practica omul poate deveni mai bun si poate fi un adevarat crestin. O semnificatie asemanatoare cu aceasta are si denumirea lor de <<prieteni ai lui Dumnezeu>>, deoarece toata aceasta traire in practica a ideilor inscria fiinta intr-un traseu evolutiv ce urmarea o apropiere treptata de Dumnezeu, o inaltare a fiintei umane cat mai aproape de conditia divina.
Biserica catara mai era numita si <<Biserica Iubirii>>
(…) – cf. avenir.ro

…dar avem şi informaţii cu privire la dogma cathară (nu prea “simpatică”, semănând izbitor de mult cu aceea a aşa-zişilor “Martori ai lui Yehova”, buimacii de azi, din România!) : “Secta catară a apărut la sfârșitul secolului al XI-lea, în regiunea Languedoc din sud-vestul Franței, și era caracterizată prin credința într-un dualism absolut. În interpretarea maniheistă catară, existența este caracterizată prin lupta continuă dintre două principii eterne: principiul bun (ce a dat naștere sufletelor și Binelui) și principiul rău (care se află la originea Răului, a materiei și a corpului uman). Adoptând punctul de vedere al ereticilor marcioniști, ALBINGENZII SUSțIN CĂ DUMNEZEUL VECHIULUI TESTAMENT NU ESTE ACELAșI CU CEL AL NOULUI TESTAMENT, dar ei merg chiar mai departe: îmbinarea catară dintre marcionism și maniheism are ca rezultat o viziune asupra istoriei care consacră crearea lumii ca acțiune a lui Satana.

Materia fiind în esență rea, întruparea lui Isus nu are loc. Accepția catară este docetistă: Isus, ca și Fecioara Maria, e doar un spirit cu infățișare umană. Prin urmare, Hristos nu suferă pe cruce, nu moare și nu învie, iar păcatele omenirii nu sunt răscumpărate prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu. De altfel, viziunea catară despre moarte este cu totul diferită de cea creștină: catarii cred că prin moarte sufletul scapă din împărăția răului și revine în împărăția binelui. Moartea este, prin esență, eliberare dintr-o lume demonică.

Ierarhia catară este secretă, iar promovarea se face în urma unor rituri speciale. Din punct de vedere social, catarii se împart în două categorii de adepți: credincioșii și desăvârșiții. Credincioșii încearcă să mai păstreze aparențele unei vieți normale, dar nu și desăvârșiții. Aceștia din urmă sunt modelul existenței catare și reprezintă punctul final al raționamentului catar. Îmbrăcați în negru și respectați de credincioși, ei se separă de familii și trăiesc în comunitate. PROPRIETATEA PRIVATĂ ESTE STRICT INTERZISĂ, IAR OSTILITATEA FAțĂ DE BISERICĂ ESTE TOTALĂ. Pentru a deveni unul asemenea lor, este necesară primirea unei binecuvântări; un alt desăvârșit o acordă prin punerea mâinii în cadrul ceremoniei de consolamentum.

Consecințele sociale ale unei Weltanschaung care respinge lumea ca lucrare satanică sunt greu acceptabile. Carnea este impură, așa că mulți desăvârșiți refuză să consume produse animale și se hrănesc vegetarian și cât mai puțin posibil. Pentru catari, procrearea este odioasă – nașterea unui copil înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât aruncarea unui suflet în împărăția lui Satana. În practică, această oroare față de procreare duce de cele mai multe ori la o abstinență totală; întrucât scopul principal al căsătoriei este fondarea unei familii (părinți și copii), căsătoria este condamnată. Uneori, desăvârșiții chiar își părăsesc soții” - cf. Mitul exterminării albigenzilor, în revista online inliniedreapta.net

…Iată ce zice istoria, despre pământul însângerat de măceluri („cruciato”-papale, se zice...) din aceste locuri:

Carcassonne a devenit faimos în istorie pentru rolul său crucial în sângeroasa represiune catolică soldată cu exterminarea populaţiei locale adepte a catarismului, religia unei secte creştine cu multe influenţe gnostice şi chiar maniheiste. Deranjaţi la cume de existenţa unei populaţii care se sustrăgea cultului romano-catolic, deci implicit eretică în viziunea Vaticanului, scaunul papal a lansat teribila Cruciadă Albigenziană, iar Carcassonne a devenit o fortăreaţă pentru catarii vorbitori de occitană. În trista lună august a anului 1209, după cum menţionează cronicile, o armată aflată sub comanda lui Simon de Montfort (sau Arnaud Amaury, dup alte surse) a cucerit Carcassonne, izgonindu-i pe locuitorii săi.

(Cu doar cîteva săptămâni înainte, acelaşi Simon de Montfort cucerise, în fruntea armatei cruciate, oraşul Béziers, unde trăia o importante comunitate catară, şi îi măcelărise pe toţi locuitorii săi. A rămas în istorie scurtul, dar edificatorul dialog, dintre un cavaler cruciat - îngrijorat de soarta celor câtorva catolici din cetate - şi conducătorul cruciaţilor, înainte de măcelul final:

<<      -SIRE,   DAR SUNT ŞI CREDINCIOŞI CATOLICI PRINTRE EI, CE SĂ FACEM ?>>
<<    - OMORÂŢI-I PE TOŢI, DOMNUL O SĂ-I RECUNOASCĂ PE AI LUI...!>>
)

Raimond-Roger de Trencavel, seniorul de atunci al cetăţii Carcassonne, a fost capturat viu de către Simon de Montfort şi ulterior condamnat să moară de foame într-o temniţă a castelului. Grăbit, contele de Montfort s-a instaurat, cu de la sine putere, viconte al întregii regiuni. A purces la ridicarea de noi fortificaţii, făcând astfel din Carcassonne o cetate de graniţă între regatul francez şi regatul de Aragon” –
cf. Carcassonne – călătorie în cetatea catarilor.

…Vom oferi cititorilor şi varianta OPUSĂ celei despre masacrarea “totală” a catarilor, de către “cruciaţii” papalităţii (noi NU suntem de acord cu mai nimic din doctrina catară, mult prea pe placul iudeo-masoneriei mondiale…!!!  – dar modul de viaţă al catharilor medioevici este, credem, REMARCABIL…: deci, o medie între dogmă şi mod de viaţă-existenţă/ontologie, poate ar oferi cititorului o viziune mai aproape de Sfintele Evanghelii HRISTICE - şi mai departe de mult prea multele erezii ale “bisericii de zid”, care, în tot mai mare măsură şi pe zi ce trece, încetează de a mai fi, cu adevărat, Biserica Mântuitorului HRISTOS!):

Este adevărat că în anul 1209 locuitorii din Beziers au fost masacrați de cruciați, dar la fel de adevărat este că același lucru s-a întâmplat la Pujols, 4 ani mai târziu, din ordinul liderul catarilor, contele de Toulouse: victimele au fost catolice. Intoleranța a fost comună. Se uită și că albigenzii, mereu minoritari, nu au ezitat să recurgă la teroare pentru a-și impune punctul de vedere. Oamenii Buni nu era pe atât de buni pe cât s-ar crede,  citind operele celor ce caută să pună sub semnul întrebării creștinismul.

Acestea fiind zise, trebuie evidențiat că toate aceste evenimente făceau parte din practica vremii. Cavalerismul și creștinismul au putut impune niște limite războiului, dar alunecările în barbarie erau inevitabile. Totuși, chiar și așa, ele pălesc în comparație cu războaiele „civilizate” și a-religioase ale secolului al XX-lea.

Nu este lipsit de importanță nici faptul că la originea cruciadei împotriva albigenzilor se află complicații de natură seculară. Contele de Toulouse, Raimond al VI-lea, era un oportunist care își propusese să profite prezența catară pentru a-și însuși bunurile Bisericii. În acest sens, a promovat o atitudine conciliatoare față de albigenzi. Cererea expresă a Bisericii ca Raimond să combată erezia a făcut ca relațiile dintre conte și Vatican să fie oscilante, marcate de excomunicări urmate îndeaproape de promisiuni din partea lui Raimond și absolviri din partea Bisericii. Abia după ce trimisul papal, Pierre de Castelnau, a fost ucis din ordinul lui Raimond, papa Inocențiu al III-lea a îndemnat la cruciadă împotriva răzvrătiților.

Cruciații sunt cavaleri francezi ce vin atât din Nord, cât și din Languedoc. În cele din urmă, cruciada s-a încheiat cu semnarea tratatului de la Meaux prin care Raimond al VII-lea, noul conte de Toulouse, cedează regelul Franței Languedoc-ul de jos. Dar pacea nu a fost de durată: Raimond al VII-lea, asemenea predecesorului său, era un adversar al Bisericii Catolice și al regelui francez. Intrat într-un nou conflict cu suveranul Franței, Raimond a instigat la asasinarea a doi inchizitori, crimă ce a fost comisă cu participarea conducătorului cetății catare Montsegur, Pierre-Roger Mirepoix. În sudul țării au izbucnit alte rebeliuni antiregale și anticatolice.

Reacția suveranului a fost promptă. Rebeliunile au fost înfrânte, iar Raimond s-a trezit pus la respect. Montsegur a fost încercuit și cucerit după un asediu de 10 luni (1224). Învingătoare, forțele monarhiste au permis mercenarilor care au luptat de partea catară să părăsească cetatea ca oameni liberi. Toți catarii care renunțau la erezie urmau să fie cruțați, dar fideli crezului lor ce considera lumea materială o creație a Răului, cei mai mulți desăvârșiți au refuzat să o facă, ceea ce a dus, implicit, la arderea lor pe rug de către soldați. Astfel s-a încheiat conflictul militar cu catarii.

(…)Dar victoria finală împotriva ereziei catare nu a fost de natură militară. Albigenzii nu au fost exterminați, ci reconvertiți la creștinism. Acțiunea călugărilor dominicani, cuplată cu activitatea inchizitorilor, a fost cea care a eliminat, în cele din urmă, secta albigenzilor, nu campaniile de natură militară duse de nobilii francezi. De altfel, Inchiziția nu este, oricât de incredibil ar putea fi, un tribunal stalinist care lucra pentru un tiran divin. Această imagine de domnie a arbitrariului și fanatismului este falsă, rezultat al ostilității unei lumi care vânează orice greșeală a Bisericii și îi neagă orice virtute” – cf. Vlad M., Mitul exterminării albigenzilor, în revista online În linie dreaptă, 11 februarie 2011.

 

Şi, pentru că bizarul „abate” Saunière (cel care construise, la Rennes-le-Château, o bazilică înafara oricăror canoane arhitecturale romano-catolice, dar ascunzând, în schimb, în construcţia ei, mistere catharo-albigenze! – de aceea, „bisericii” lui i se zice, şi azi, „CONTRA-BISERICĂ”!) trăia, încă, la începutul secolului XX (a murit, se pare, prin 1917... – cf. Jean Blum, Stăreţia Sionului şi Conspiraţia Graalului – vizigoţii, catharii, templierii şi abatele Saunière – secretul ereticilor, Antet, Buc., 2003) – avem vaga bănuială că o continuare a răzbunării „cruciato”-papale, pe aceşti redutabili adversari (catharii, ale căror mistere supravieţuind, înseamnă că supravieţuiesc şi cei care mai cred într-însele!) -  ar putea avea obiect!

...O centrală nucleară, plasată/construită, parcă special, nu? - într-o zonă catharo-albigenză (după ce, toţi, am trăit „lecţia Fukushima”!) -  miroase urât şi destul de pronunţat...: „Simon de Montfort”-măcelarul „cruciato”-papal nu a murit, se pare, nici el – ci „trăieşte” astral, cu Duhul trecut în avatarul „centrală nuclearo-apocaliptică”!

...Este o supoziţie, nimic mai mult. Dar, zicem noi, în aceste vremuri atât de întunecate de monştrii crimei mondialiste, nimic nu trebuie neglijat... – NICI MĂCAR IPOTEZA CONTINUĂRII RĂZBUNĂRII PAPALE, ÎNCEPUTĂ, VIJELIOS, ÎN VEACUL AL XIII-LEA!!!

 

                                                                         prof. dr. Adrian Botez