ARTICOLE

| PRIMA PAGINA | INAPOI

 

HRISTOS ŞI SUPREMA NECESITATE DIVINĂ

 

 

În cele de mai jos, vom expune un punct de vedere strict uman (şi consecutiv trăirii noastre de Duh, personale!), asupra „chestiunii divine”. Nu avem pretenţia că nu greşim (orice gând poate fi/se poate situa la limita blasfemiei, ba chiar dincolo de ea, dacă nu se depăşeşte pe sine, întru extază impersonală!), dar avem certitudinea sincerităţii liminare a credinţei noastre, în cele afirmate mai jos! Dar, în plus, avem şi certitudinea  funcţiei cosmice a Lui HRISTOS-DUMNEZEU – care este însăşi expresia SUPREMEI NECESITĂŢI DIVINE, de a ieşi din „discreţia excesivă” („discreţie care a compromis-o, parţial, în ochii umanităţii!) – şi A SE EXPLICA PE SINE, de a intra în comuniune cu propria creatură, într-un proces admirabil şi adorabil, de eliberare spirituală, prin abolirea „proprietăţii divine arbitrare”, şi instituirea „achiesării conştiente” a omului, la Legea Divină – omul re-trezit la Viaţa Duhului, prin posibilitatea/ŞANSA COSMICĂ de fraternizare cu Dumnezeul său.

...Mintea noastră, fatalmente limitată şi veşnic rebelă („luciferizată”!) dezvoltă (în legătură cu divinitatea-DEMIURGUL!) un raţionament total greşit (în „incipit”-ul său), dar asumat şi foarte frust şi aparent extrem-onest, atât în forma sa, cât şi în motivaţia sa. Iată-l:

-Singura dovadă a non-demenţei Lui Dumnezeu este ipostaza IISUS HRISTOS. Dacă această ipostază divină, IISUS HRISTOS, n-ar exista - am avea dreptul, noi, creaturile Lui Dumnezeu, să-L considerăm pe Dumnezeu-Demiurgul  (care ne apare drept un Dumnezeu Tăcut, excesiv de „discret”, în dezvăluirea motivaţiei demiurgiei Sale... -   şi, aparent, egoist, dement şi complet indiferent, faţă de efectele tragice ale Creaţiei Sale!) o entitate iresponsabilă şi ilogică, tiranică şi sadic-capricioasă. Cine l-a rugat să facă Lumea? Nimeni. El a vrut-o. EXCLUSIV! Cine l-a rugat să-l facă pe Omul-Adam? Nimeni. El a vrut-o. EXCLUSIV!  Dumnezeu îl supune pe Adam la „teste”, de parcă Adam i-ar fi dator cu ceva...

NU, Adam nu-i este dator CU NIMIC, pentru că nu Adam şi-a cerut-rugat existenţa/fiinţarea! Şi, atunci, din moment ce Dumnezeu îşi permite să-l alunge pe Adam din Paradis şi să aducă suferinţa istoric-umană, imensă şi absurdă – omul este tentat să-L considere pe Dumnezeu un soi de „derbedeu divin” şi un tiran smintit şi sadic – şi să I se adreseze astfel: „Nimeni nu Te-a vrut, Doamne, pe nimeni nu ai întrebat când ai făcut un lucru sau altul, dar Tu îţi permiţi să azvârli, neîncetat, o  suferinţă imensă, cosmică, infinită, asupra creaţiei tale, izvorâte nu dintr-o necesitate altruistă, ci dintr-un capriciu al Tău, inexplicabil, deci dement!

Dacă ar fi să-i credem pe evrei (dar nu avem absolut niciun motiv să-i credem!), care se consideră (fără nicio dovadă!) autorii Bibliei (în care NOUL TESTAMENT trebuie disjuns, categoric, de istoricitatea ebraică, din miezul VECHIULUI TESTAMENT!  - doar Cartea Facerii şi Profeţii au legătură cu NOUL LEGĂMÂNT HRISTIC!), am avea de adăugat multe alte defecte divinităţii/Lui Dumnezeu: este părtinitor (în modul cel mai revoltător, mai crud şi mai lipsit de bun-simţ şi de logică!), este un „terorist cosmic, este o entitate cosmică pusă numai  pe rele, un „bau-bau cosmic etc. etc. Dar evreii şi-au construit Dumnezeul „după chipul şi asemănarea lor” – deci, o astfel de creatură umano-golemică nu ne interesează.

...Dar, în momentul când Dumnezeu se întrupează şi devine IISUS HRISTOS, nu mai avem suportul acuzaţiilor de demenţă şi de iresponsabilitate cosmică, nu-L  mai putem blasfemia pe DEMIURG, fără mustrare de conştiinţă! IISUS HRISTOS vine în „poligonul de încercare” al Pământului Istoricităţii, şi trăieşte istoria omului, creată de Dumnezeu (aparent absurdă şi crudă!), alături de om. Cu omul dimpreună. Suferind mai mult decât toţi oamenii la un loc, pentru că este o entitate pură, nevinovată, plină de LUMINA ÎNŢELEPCIUNII ŞI A IUBIRII INCREDIBILE! Îţi taie răsuflarea, pur şi simplu, de admiraţie, cu toată mintea ta (re-adusă, de la sofism, la REALITATEA EXTATICĂ!) – dar şi cu toată inima, cu Duh cu tot!

HRISTOS este şi nu este identic cu Dumnezeu-Demiurgul: pe de o parte, este divinitate supremă, prin forţa spirituală cosmică, prin care anulează absurdul morţii şi, deci, absurdul suferinţei istoriei, care trece prin carnea şi prin Duhul omului. Dar, pe de altă parte, Hristos se delimitează de Dumnezeu-Demiurgul Tăcut/”Discret, prin faptul că-i neagă acestuia supremaţia „monopolistă” asupra sorţii umane: omul devine liber de orişice teroare divină, pentru că nu există mai cumplită teroare decât moartea, ca dispariţie, după o viaţă de suferinţă istorică absurdă, revoltătoare.

HRISTOS îl eliberează pe om de Dumnezeul Tăcerii şi al Vechii Închipuiri Tăcute-„Discrete. HRISTOS aduce o cu totul nouă faţă dumnezeiască: este Dumnezeul Înţelegerii şi al Compasiunii, al Fraternizării (PROFUND IUBITOARE ŞI DORNICĂ DE REVOLUŢIONARE SPIRITUALĂ A UMANITĂŢII!)  - Fraternizare cu Condiţia Absurdă a Omului!

HRISTOS este şi Dumnezeul Schimbării Radicale a Condiţiei Umane şi, deci, al Schimbării Radicale a SENSULUI Istoriei Căderii (Absurd-Revoltătoare!).

Iar Parashabda-Vibraţia Demiurgică, Întemeietoare de Lume, devine, cu adevărat, LOGOS/ORÂNDUIRE/ARMONIZARE A DUHULUI (în micro-cosmos şi în macro-cosmos!)! Logos al convingerii omului/conştiinţei umane, asupra teleologiei cosmico-benefice, Logos al persuasiunii omului, spre ameliorarea fiinţei sale, deformate şi degenerate spiritual, sub şocurile pervertitoare ale aparenţei de absurd, de ilogic, de cruzime cosmică etc.  (şocuri cauzate de excesiva „discreţie” a Dumnezeului Tăcut, care a creat, concomitent cu lumea – şi mefienţa în această demiurgie cosmică, în rosturile ei şi în altruismul ei!). Dintr-un om gata de a se transforma în BLASFEMIATOR DE DEMIURGIE şi în DEZERTOR DIN DEMIURGIE HRISTOS face un IUBITOR ATAŞAT-ADMIRATOR DE DEMIURGIE!

...HRISTOS este PRIMUL DUMNEZEU AL OMENIRII ISTORICE ŞI TRANSISTORICE, CARE-ŞI ASUMĂ CREAŢIA SA, CARE ŞI-O ÎNSOŢEŞTE, DEFINITIV FRATERN-RESPONSABIL, ÎN ISTORIE!!! HRISTOS este, cu adevărat, demn de a fi adorat, ca divinitate a Luminii unei logici cosmice, ca Frate mai Mare şi Re-conformator de om şi de cosmos: HRISTOS este, acum, adevăratul Demiurg, pentru că HRISTOS îl cheamă pe om, ca FRATE, să participe, de la egal la egal şi în mod conştient, la Eliberarea de Spaima-Angoasa existenţială şi la înţelegrea altruismului Creaţiei Dumnezeieşti...Omul re-devine (prin fraternitatea cu HRISTOS) entitate divină, dar liberă de Demiurgul Tăcut/”Discret, nesupusă unor capricii egoist-demiurgice, ci iniţiat întru CONŞTIENTIZAREA MĂREŢIEI CREAŢIEI DUMNEZEIEŞTI! – ...şi, deci, re-iniţiat  în NECESITATEA RE-VENIRII ÎN PARADIS/MÂNTUIRII! Dar o „necesitate” autentică, o „necesitate” cu adevărat înţeleasă, asumată şi liber-consimţită! NECESITATE re-devenită (din „excesiv/tiranic divină”, în aparenţă!) – cu adevărat UMANO-DIVINĂ, ca în „vremurile de aur” ale umanităţii...!

Deci, HRISTOS re-face încrederea umană în LIBERUL ARBITRU, decis încă din  regimul” PARADISIAC!

De fapt, HRISTOS, din punct de vedere strict uman, este Dumnezeul Adevărat, care îl mântuieşte (în cuprinsul unei retro-acţiuni spirituale!) pe Însuşi Dumnezeul „Impostor” – pe Dumnezeul Tăcut-„Discret”! În realitate, HRISTOS îl face TRADUCTIBIL-UMAN, pe Demiurgul Tăcut („Discret”...), în faţa creaturilor Sale: nu că omul ar pricepe totul, acum - dar omul ştie, acum, prin frăţia cu HRISTOS, că nu-i este ascuns NIMIC din Creaţie, ci că trebuie să-şi re-dezvolte EL/OMUL capacităţile spirituale (pe care omul le avea, în Paradis, ca androginitate Adam-Eva - şi datorită cărora nu s-a revoltat, împotriva deciziei divine, de „alungare”[-depărtare-prin-ocultare/orbire de Duh], de Altarul Misterelor Demiurgice!), pentru a se ridica, din nou, la sublimul Creaţiei Dumnezeieşti, la motivaţia profundă şi la tâlcurile măreţe şi altruiste, ale  CREAŢIEI DUMNEZEIEŞTI!

                                                                                       prof. dr. Adrian Botez