Se dedică iubitei mele soţii,
Elena şi maestrului meu, Victor Oprescu - în memoriam
|
|||||
|
EPOPEEA
ATLANTICĂ
Exerciţii sistematice de fantezie despre
ADEVĂR
Editura CORGALPRESS,
Bacău,
2003
CUPRINS
PROLOG: PRELUDII HIPERBOREENE…...7
PRIMA PARTE: SPIRITELE………………….13
PRIMA IERARHIE……………………………………15
Cântul I: Spiritele
IUBIRII (SERAFIMII)……………....15
Cântul al II-lea:
Spiritele ORDINII (HERUVIMII)…..17
Cântul al III-lea:
SPIRITELE VOINŢEI (TRONURILE)…………………………………………..19
A DOUA IERAHIE…………………..……………….22
Cântul al IV-lea:
Spiritele ÎNŢELEPCIUNII (KYRIOTETES-DOMNIILE)……..................................22
Cântul al V-lea;
Spiritele MIŞCĂRII (DYNAMIS-PUTERILE-MAHAT)……………………...26
Cântul al VI-lea:
Spiritele FORMEI (EXUSIAI-STĂPÂNIRILE)……………………………....31
A TREIA IERARHIE…………………………………34
Cântul al VII-lea:
Spiritele PERSONALITĂŢII (ARCHAI-ÎNCEPUTURI)…………………………………34
Cântul al VIII-lea:
SPIRITELE FIILOR FOCULUI (ARCHANGELOI-ARHANGHELII)……………………44
Cântul al IX-lea:
Spiritele FIILOR AMURGULUI (FIII PENUMBREU-ANGELOI-ÎNGERII)…………..………47
PARTEA A II-A:
ISTORIA SUPRASENSIBILĂ...................................................51
Cântul al X-lea:
MEDITAŢII SATURNIENE……………53
Cântul al XI-lea:
DESRINDEREA SOARELUI…………54
Cântul al XII-lea:
DESPRINDEREA LUNII………………59
Cântul al XIII-lea:
VIAŢA PE PĂMÂNT………………….63
Cântul al XIV-lea:
STRĂMOŞII NOŞTRI ATLANTEENI……………………………………………….66
Cântul al XV-lea:
PRELUDII NAPOCALIPTICE………69
EPILOG: CĂDEREA
RASEI ATLANTEENE ŞI ÎNĂLŢAREA OMULUI CRISTIC………………………83
POST SCRIPTUM……………………………………99
PROLOG
PRELUDII HIPERBOREENE
la Început
a fost VISUL:
răzoare de lumini - slăvindu-şi
ZEUL
pământ de cristal apoi - înroşit de
amurg : tot mai îndepărtat divine - vibrează
coloniile de raze
BĂTRÂNUL SUNETELOR - e tot mai reţinut în
opera de purificare-a culorilor - tot mai des
izbucnesc revoluţiile
întunericului
diamante se fisurează - pe linia
melancoliei: e gata
alunecarea luminii în
scrâşnet
cochete-aureole - mările - se chircesc
în auz MUT PESCARULUI : prelungă . umbra
aşteptării - alungă peştii - hialine popoare - în
MARSUPIUL ZEULUI
două mâini de orator - grele
s-au aşezat pe creştetul
cerului : şi nici un cuvânt
se alungă - unul pe altul
blestemele - prostatice vânturi
furtuni de cafenea: femurul unui trăsnet
vibrează reumatisme - la marginea dinspre
LATRINA VĂZDUHULUI: roitoare discordii - muşte de hoit
explodează - frenetic
dinspre - pestilenţial - NEVĂZUTUL
zăvozii minţii prigonesc
IDEEA - gonind-o-n smârcurile
- atoateliniştirii
BĂTRÂNUL SUNETULUI - obosit de
vise
şi-a amintit să latre -
dar
niciodată nu va răsări
orb - legat fedeleş cu raze - i-se-mpletesc senil
la colţul buzelor - hieratice
bale: complicate
fire scăpărătoare de imperii
iţi auzi ţara - prelingându-se fadă
ireal prelingându-se - de pe buza
tremurând bătrână
*
cleştarul pământ : înfrânt
alungat - cu aripi zimţate
BĂTRÂNE ORFEU -
trezeşte-te
pune-ţi unghia imperială - în
gaura cheii pământului
astupă gura de hulă-a-întunericului
amână robia ne-ncetării căderii
suceşte gâtul gravitaţiei - pasărea cu pliscul
perpendicular înfipt -în
BURICUL DEMONULUI
prefiră-ţi prin urechi - stoluri elegiace
speranţele - şiraguri epopeile
degustă - înainte de a cădea
ghilotina urdorii
*
crestomaţia eşecului şi-a-ncurcat paginile
mai rău : din ce în ce
tot mai multe-şi pierd dreptul la
pagină
SFINXUL NEANTULUI a fulgerat - o
clipă
hidos - la fereastră
*
călătorind - de
milenii - prin nervuri şi
străvezii capilare - POPOARELE
spre propria stupoare - nu-ncetează migrarea
apocaliptică
de mult se-mpăcară cu
MOARTEA - dar
nimeni nu răspunde la numele de ''MOARTE'': omite
-omiţându-se
Doamne privit ochi în ochi -
izbăveşte-ţi
nimiceşte-ţi -
eliberându-le de-aşteptare
popoarele
popoare sfinte - cu aripile pătrunzând în
trahee : se sufocă
popoarele tale - de
ideea de zbor
o - târâtură de neamuri
fără profet -cu dumnezeul uitat la
oglindă
- ca un
pieptene - de pieptenat orbitele-ncâlcite-ale
aştrilor:
vino cu stomacul la margiea lumii -
şi
vomită-te
*
am fost la nunta-nsângerată a CAVALERILOR - şi
am văzut MIREASA LEBADĂ cu gâtul - străpuns de
săgeată - şi pe
MIRE LICORNUL - cu pieptul
desfăcut de spadă - spre
LUMINI ORBITOARE
POVESTEA
au murit - pentru ca nimeni să
nu mai fie singur - pentru ca
fiecare - pe-un
clipocit de FLUVIU-AMURGIT - să-şi
poarte luntre propria NUNTĂ - în sine
cu sine
astfel - pe creasta slăvită a
MUNTELUI - s-a aprins - gigantică stea
ANDROGINUL
*
de-atunci - mi s-a crăpat palma-n degete
mi s-a uscat şi-a plesnit în riduri de soartă
şi-am scăpat din seamă - printre aceste fisuri de
seisme - eonii
PRIMA PARTE : SPIRITELE
PRIMA IERARHIE
CÂNTUL I: SPIRITELE IUIBIRII
(SERAFIMII)
mai înalt decât ZBORUL: cercul de
foc al SERAFILOR-HORE
peste iubirea de DUMNEZEU - doar
MISTERUL ADÂNC : DUMNEZEUL FEŢELOR
TREI
aici e salon de primire a unui
SINGUR INVITAT : GAZDA A TOATE
nu e milă: aici e iubire a
FIRII - nemiloasă iubire de
TOT
şerpii muşcă din flacăra propriei
COZI - trezind-o iar
CAP : neostenit
muşcă - neostenit
ard - veghetori fără saţ-iubitori
cu o singură ţint-a iubirii : TOTUL
sălbatic - neomeneşte iubesc
cei ce sunt deasupra
întregii IUBIRI : ei căsăpesc - încă
ÎNCEPĂTURĂ
EI - IROZII DE SUS - neadmiţând nici
a lor fire: doar
FIREA
devoţiune sinucigaşă - turbare-a
întrebării - fără drept de-a fi pusă
sfere de foc: slavă slăvindu-se
negândită
întreagă
pururi aprinsă-n iatacul de pară - numit
EMPIREU: doar acolo-i
răcoare - sine-al lui NARCIS -
şi
vis
ei sunt
ENERGIA - -ngheţată în
lipsa de istov : ei sunt
nebunia orbitoare-a
IUBIRII - cataclismul
IUBIRII - distrugere sferică-a
sferelor - cojire-a gândului sferic - până la
IDEEA VIRGINĂ - fără
polen - ori
albină
otrăviţi din neantul preaplinului
ei sunt IDEEA de
FOC - furios - pe sine-nghiţindu-se - pe sine
geloasă - măcelărindu-se în toate oglinzile
sparte
sunt cel mai adânc întuneric - în toiul
LUMINII
***
CÂNTUL AL II-LEA : SPIRITELE ORDINII
(HERUVIMII)
coperiţi de aripi şi ochi - ca de-ai
oţelului solzi - ard HERUVII :
clăi de FOC - în care
fiece fir şi scânteie -
îşi cântă doar
hotărâta - pentru el - notă-a
slăvirii
ei - portative desăvârşit
încărcate
voci peste care păşeşte
IISUS-DUMNEZEU - când trimis e-n oglindă - de
TATĂL : vecìi de
disciplină celestă - în suişuri -şi-n
căderi- de asemeni
ei - sfere de elegii -şi
trohee galopuri - în epopeea
VĂZDUHULUI - pur rotunjit
ALILUIA - ALILUIA - ALILUIA
ei îl văd - ei îl tac - ei din ei concep - şi
maieutic - revarsă-n eter - vibraţii
tot MITULUI
ALILUIA - ALILUIA - ALILUIA
tăceţi - şi-ascultaţi pe cei decât care
nimeni CUVÂNTUL mai mult nu îlare
MUME-ale VERBULUI - zenituri şi
entelehii - se axfiază - în
matematica
ordine -a CÂNTULUI: şi cântul
iese-n eter - şi pe sine se
cântă
albesc de har copacii-n munţi
arhanghelii fac din spade - punţi
din vizuini - spre EMPIREU
e alfabet de DUMNEZEU
LOGOS DIVIN - PERFECTĂ RIMĂ
spre epopee se înclină
şi stele toate - fir cu fir
se-ntorc în INIMĂ – POTIR
***
CÂNTUL AL III-LEA :
SPIRITELE VOINŢEI (TRONURILE)
de la VIS - la
GÂNDIRE - de-acolo la-al
FAPTEI - îmbelşugat popas - călăuza-i
VOINŢA
de la SOMNUL adânc - la
orgoliul treziei - se avântă - cumpliţi şi
eroici - ŞERPII LUMINII: săgeţi de venin scurmă -
aprins
văzduhul - între
UITARE blajină - şi
fortificare trufaş :
AFIRMAREA
sumbră elegie a UMBREI - încoronează
vulcanul LUMINII: orice FOC
poartă-n sine
- subteran - botezul
MÂNIEI STRĂBUNE
se-aruncă-n goană - pe-asudaţi
la culme - CAII AUROREI - DUMNEZEU :
din spuma fecundă
egal abandonate
naşterii : GOLGOTA concentrică - şi
cheag zavistiei: chipreşă nudă
AFRODITA
unii se cer aduşi - în faţa
instanţei - alţii
să cânte din frunză în
frunză - până la
convingerea soarelui: dincolo de orice pădure - e
clocotul cerului
ochi otrăvit de lumină - arde domol - dumicănd
de jos în sus - verticalei
feştila : PIRAMIDA VECIEI - din
clipocitul cel mai viclean al
adâncului - îşi nutreşte trufia
însă cât de grabită devine lumina - ajunsă pe
mâna vulcanilor: ICOANA
trăsnet de SUNET - se bulbucă
şi-i mult mai degrabă pieire-a FRUMOSULUI - şi
mult prea curănd COAMĂ
fluturând UIMIREA DEPLINĂ
zeiască: pe toate le-nţelegi mai târziu - dar le simţi prea
devreme - zăvorâri şi
blestem - atunci când palma lumii
se surpă-n pâlnie - şi-n mijloc
cerul devine îndemn la
năbădăioasă iubire - cu
JOASELE FOCURI - scăzutele JOCURI
o - CIREZILE ZEILOR - pier sub
saltul din
umbră - al HALUCINANTEI PANTERE: licori otrăvite - şi
rele sclipiri de - fabuloase
metale - dedatu-s-au risipei - în
sângele
PRIVIRII
congestionată - raza a frânt
hotarele: hetairele - chemate din zori
nu mai e
AICI - suparat pe
ACOLO
cea mai aleasă stirpe-a LUMINII
- SUNETELE - îmbulzite de
vreme - încearcă să-şi rărească - singure
tragice - vieţile : mai e mult - însă
până la jertfire-n
CUVÂNT
coroanele lumii caută - de zor
conştiincioase - nevăzutele capete
pe care - în sfârşit - să se-aşeze
TRONURILE aşteaptă : de fapt
selectează şezuturi - îngaimă
ÎNCEPUTURI - ţes guri de
râuri - din CAIERUL OCEANULUI - ATMA
pe cumpăna apei dintre continente - a
vieţii dintre sentimente - sfidează
greutatea - FLĂCĂRI
STRĂLUCITOARE
***
A DOUA IERARHIE
CÂNTUL
AL IV-LEA : SPIRITELE ÎNŢELEPCIUNII (KYRIOTETES-DOMNIILE)
în fiecare dimineaţă - din abisul neantului se înalţă
LUPTA : LUMINA - glorioasă
răpeşte întunericului - rând pe rând (apoi
gloată pra deasă
- obositoare - dar
cât de uluitor migaloasă) - fiecare
CONTUR - ţesut cu igliţă de fulger
şi - rând pe rând - CONTURURILE se amuşinează
unul pe altul - se cunosc - şi
nuntesc în - FORME DE LUCRURI
atât de complicat - dar
cât de minunat - din ce convulsii
aprige - afunde - utere străpunse de gloria
FOCULUI - se smulg cu fiarele naşterii
silnice - BĂTRÂNELE - mereu re-ntineritele
FORME
din silă ieşită - pradă violului neostenit al
LUMINII - LUMEA îşi cere mereu
amintirea - prin
crimă
înţelepciunea născătoare a crimei ne-a născut
dar niciodată nu suntem tihniţi - nu
ne multumim cu SINGURA NAŞTERE :
mereu - trufaş uitând - născocim din deja
eterne FIRI şi FIINŢE - surprize
uităm de poruncă
pentru a putea
FI - tot proaspeţi - pentru a putea
FI - mereu alţii şi
altele ( deşi acelaşi blestem e spre pururi) :
nuntiri si bocete-nşirate - pe
firul periculors al - CONTURULUI
UNIC AL LUMII
prăpastia se azvârle în jos - fără nădejde de-oprire
la fiece proprire-a memoriei -
pentru a
avorta CONTURUL
trufia uitării pentru silnică naştere - o plătesc cu
înghesuită disperare : INUTILUL
pierderea firului ARIADNEI - tainic
şipotitul ROST - se
scufundă-n nisipuri deplin:
pahar de apă - vărsat în
ocean de pârjol
urzeala ursitoarelor : greu
hieratici - URŞII -
nearmonizati cu
nimic din - plutire ori
scufundare - orb năvăliţi din hialinul tors al
oglinzilor - avortul sorţii - sfâşierea
veşmintelor - când vestită
e
moartea de fiu - ori
credinţă
tesătura de drumuri -
băloase - a MELCULUI : din cochilie
inundă - TURNUL SPIRALEI - TURLA
îngăimării LUMINII
CUMINŢENIA PĂMÂNTULUI -
îşi
traduce - rar - degetele - de la
mâini şi
picioare - unul după altul -
rostite - rotite
NEAGRĂ COROANĂ
DINSUSUL - trăgând cortina -
târăşte - înmulţind după el
trena JOSULUI - pulbere - neostenit
pulverizată
DUNGA PICTORULUI - se-ntâlneşte
cu
dezertarea tuturor fronturilor : MUCHIA - spre
hermafrodit cochet - REGIZORUL - şi la urmă de tot
mugure proaspăt - OUL CLOCIT -
al
HÂRCII
HIMEN HIMENEU - o - bucătărie
supraîncălzită a
zeilor: au ieşit din găleată - coatele
DUMNEZULUI UNIC - lighioană amfibie
arterele cântă isteric - iritate de
vise - sângerează
vină
orice nuntă gândeşte şi sfârşeşte în
crimă : albuşul
epileptic -şi iată - vineţie zbârnâind întinderea
extremă - a firelor probabilităţii : VIOLENTA PERCUŢIE - si
apar minuţios amenajate - armele lucitoare - ale
CHIRURGULUI
pacientul se învârte - somnoros - în pat - cu
spatele la MOARTE : răsare - ornic fără limbi
astru nevăzut - furişat
printre cele văzute:
GĂLBENUŞUL
DOMINAŢIA DOMNIEI - KYRIE
ELEISON - DOAMNE
DOMNITORULE : şi a fost seară - şi a fost
dimineaţă
încă nu
ziuă
*
cât de înţeleasă e PIATRA: în subtile - nervurile ei
palpită BIBLIA
foiletez OMUL - şi
mă-nchin
CHIPULUI SĂU - din
OGLINDĂ
TĂRIA şi MINUNEA -
braţe susţinerii - şi
căi abisale - spre
OMBILICUL LUMII
suspinul - fâstâcit - a-nchis uşa
pe dinafară : a greşit
locul - şi ceasul
acum şi aici - fierbe
viitoare FRUNTE - ORBITORUL
SMARALD : deocamntă - crescătorie de sfincşi - de
vulturi şi albine
în faguri - mierea lacrimii
suspendă - sever
precum CEASUL - în
Olimp
fierbinte - ca-ntr-o ureche
surdă: contururile se desfac din
contururi - contururile îşi
ies din contururi - de atâta
căldură - şi se foiesc - în
plimbare - prin spatele
răcoros - al
întunericului
***
CÂNTUL A V-LEA: SPIRITELE
MIŞCĂRII (DYNAMIS - PUTERILE- MAHAT)
fluier o melodie - bucile
obrajilor se burduşesc - de
Duh Sfânt
aleargă vânturile - prin
gura MUTULUI - aleargă
aerul - cu
pieptul scos înainte - până
îşi întâlneşte - BĂTRÂN
STRĂMOŞ
LUMINA : DUHULUI AERULUI - FOCUL
SUBTIL
care face aer - un
MISTIC TURN - şi din TURN - se
lasă binecuvântari
scări de foc - spre
pământ - SCHELELE
BISERICII : MELODIA
strident - vibrează de sunet
TĂRIILE : de-ARHANGHEL - o
SPADĂ
le-a retezat - se prabuşesc cu larmă - CAPETELE CERULUI -
precum
acoperişuri de tablă fosforescentă - foi după foi - izbite-n jos
de pe ACOPERIŞUL LUMII : uragane de
cârtiţe şi
cocori - de-avalma
mii de arcuri spirale încinerează
AUZUL - năvălesc în
şiruri - din
flanc şi falangă : jocuri de
focuri curbate - CORPUL :
umbră-i e CORBUL
CONTURUL se umple de-emfază : discursul său
plin de sine - dă pe dinafară de
planşă - rotunjit din toate
părţile - îţi sare
întreg - în braţe - şi-abia poţi să-l
cuprinzi - atât e de
pretutindeni umflat - camuflat în
vânjoasă - atotarogantă
CORPORALITATEA
*
hei - daţi zor - corăbierilor
la rame: înrămaţi
APA -
LUMINĂ SPECTRALĂ - cu
împlinirea STRĂBATERII - eşuată martiric - în
MEDITAŢIE
extază nautică - nautici
sfinţii
în mijclocul OCEANULUI - profetul bolboroseşte singur - fără
popoare - în jur: doar valurile
populaţii - marmură - ironic evlavioase
cu râvnă: „da
da - nici o îndoială
îndoitură - în doi şi-n
patru - depăşitule de
verbe - vorbă prea
lungă sprea mai şi ajunge”
BĂTRÂNUL OKEANOS mugeşte de râs - de când şi-a-necat
simţul umorului: orice FORMĂ - o
dă pe gât - lunecă-ntr-însul mii de lumini - de
contururi - prin lichefiere -
prăzi
deriziunii - luării
la vale
unu-ntr-altul - una-ntr-alta :
OKEANOS
HOMOSEXUALUL
dintr-un val scufundat -şi altul
înălţat - CICLISTUL A TOT
iveşte ROATA şi - se
repede : circumcizia
orizontului
nu mai e timp al odăjdiilor : maieul
încununează - neutral
sculptura
musculară
atâta forţă - atâta soare
limbile se bronzează - până-n
cerul gurii: CERBERUL
la zenit
fanfare sugrumă LEBĂDA
CORUL SFERELOR : murmurul rugăciunii - când
blesteme - cănd arogantă
poruncă
fruntea SATANEI se-nseninează : omul
şi-a găsit ne-omul
dar licuricii de seară - rezumă delicat
constelaţii celeste - conspecte
eternităţi discrete - cer
într-un lighean
prin iarbă - şerpi înţelepţi - cară-n
inele - LUMINA acoperită a
VETREI : ţăranii - pe prispe-i
întîmpină - cu lapte-i răpsplătesc
înteţindu-le FOCUL - şi-i trimit
cu şoaptă-n urechi - la vecini
iată satul
saturnalilor: la
stâna din deal - molfăind un fir de
MAC - se-nroşeşte de paza TĂRIILOR
HRISTOSUL - din văratica
iesle : MIGDALĂ în piept de SAFIR - MARIEI - cea
părăsită epidemiei
zorilor - FECIOARĂ
TEREZIILE FIRII slujesc liturghia :
PASĂREA - echilibrează
CRINUL
din buzunarul orb al ochiului - se varsă
RUBINE
NEŢINUTELE-N FRÂU - gem de
exces : au venit COPACII
să-mpace dracii
lin - iscusit - descoase pământul - un
RÂU - şi trece spre
inimi : aşa grăit-a
SÂNGELE
dinamita auriculară - dă cu
tifla - dinamitei
ventriculare : mai mare dragul
cum sare în aer - prea plină de
FORŢĂ- până la suveranul dispreţ de
orice (ieşind din piei şi
contururi şi muchii - în fine
AERUL PUR - praf de puşcă
- dezbrăcat
de-orice praf- despieliţat - până la
FOC ): FIINŢA
madrigal de
mandragoră - clismă-n
retina alcoră
FUGA alungă
FORMA : nor
mişcător
autocrat
alungat: MAHAT - vin să-i lingă orbitele
goale - jupuite şopârle -
ieşite de sub
RUBINUL MORMÂNTULUI
***
CÂNTUL AL V-LEA : SPIRITELE FORMEI
(EXUSIAI - STĂPÂNIRILE)
l-am pogorât pe HRISTOS în
mormânt : şi-acolo-i e
masul
prin ierburi furişate - prin
aer vânturate - prin ape
avântate - veniţi - ardeţi - DUHURI
cugetaţi MUME -aprindeţi JOCUL MĂIESTRU al
IELELOR - nebunelor
orfanelor - prealuminatelor
înconjuraţi cu pietre albe - zona de
influenţă - a
HRISTOSULUI
plângeţi - EXUSIAI - PUTERI ALE
FORMEI - STĂPÂNIRI
şlefuind cu lacrima voastră
CONTURUL MORMÂNTULUI SACRU
bociţi neputinţa de-a avea
neputinţă: puteri ale
ELEMENTELOR - scrâşnişţi de-atâta
putere - daţi ( în ape-n văzduh şi în
iarba pământului ) daţi cu CLOPOTE - de aripile care bat în
târzie tărie - TREZIREA
ALILUIA ALILUIA ALILUIA
ramuri de finic - puneţi hotar la
cap şi picioare - mădularele
trec prin ochi - dar dospesc - în secret
de pe-acum - pântece şi
latrină
ALILUIA ALILUIA ALILUIA
rege al păduchilor - îţi dăruiesc
pletele MORTULUI - se scarpină vajnic - şi
învie
ALILUIA ALILUIA ALILUIA
încălţările de rapăn vor rezista - până
la capătul - cel putin unei
lumini
am zărit pe Dumnezeu - prin
ceaţa SINAIULUI - până
şi
umărul
nu mai sus - totul
până jos
ALILUIA
jucării pierdute în copilăria
norilor - ALILUIA
ALILUIA - cântă-mi ultimul
cântec de
leagăn - nimeni nu şi-l
aminteşte - dintotdeauna am fost
serios de mare - jalnic de
serios - mi-am bătut buzunarele
cu
palma - şi s-au umplut cu
nisip - oricum
burduşite
trece CRIMA : traversează
la ea - strada - dă-i mâna -spune-i dulce
''iubire'
aşa
vezi că te-ai maturizat ?
A TREIA IERARHIE
CÂNTUL AL VII-LEA : SPIRITELE
PERSONALITĂŢII (ARCHAI-ÎNCEPUTURILE)
sau
COMENTARIU LA PANORAMA
DEŞERTĂCIUNILOR
PERSONAJE : -Personajul Grav - zis GRAVUL;
-Personajul
Uşuratic - zis UŞURATICUL;
-Personajul
Metodic -zis METODISTUL;
- Un Personaj Rătăcit - zis RĂTĂCITUL.
GRAVUL
SOFISMELE ne-ncheagă TRUPUL : EGOISM - maestru de
ceremonii
cojit de tine - Doamne: cojit din tine
Doamne
revolta DREPTĂŢII: până
prinzi
paşii macabrului dans - până simţi
îmbătătoare - puterea mănunchiului de cuţit
înroşit: eşti Dumnezeul
morţii - trăieşti - în pofida tuturor
victimelor
UŞURATICUL
geniul - sfidează
sfinţii : triumfă - SATAN - triumfă
DIONYSOS ARHANGHELUL - hai : ştiu că stai
la poalele CRUCII - şi scuipi
flegmatic - în sus
dar EL - HRISTOSUL - te rabdă : trebuie deci
să-nvăţ şi
trufia - să mă scald în
vin victimar: beat de ospăţul puterii supreme - să scurg
beregăţi
METODISTUL
trebuie să-nvăţ a lucra la
PĂCAT- să mă-nham la toate
CÂNTARELE LUMII - să deduc
gramatical: soare şi
lună - apă şi
foc - tu şi
eu
UŞURATICUL
''e greu pentru cai - caimani - şi
oameni sărmani''
GRAVUL
porii - gheare de vultur: totul
e pradă
NEMILA : respiraţie
omului
METODISTUL
preanobil - IISUS - la GAVAFTA
de sus farmecă pielea nouă-a leproşilor: în loc de
rânjet fără obraz - mătase pe buze le-a dat - pentru-a avea
plăcere şi - volum
SCUIPAŢII - unde să
se-adune - slăvind PÂNGĂRIREA
de chip - TĂCUTULUI MEDIC
pielea nouă a leprei -
adună în ea
temniţă grea de
orbiri - uitare de
DOMN
GRAVUL
HRISTE - dă-ţi-l jos pe
SATAN - de pe tine: mereu ai impresia - că
haina asta ţi se potriveşte : nu
se-mpotriveşte - oricât ai ierta
UŞURATICUL
năpârleşte-l - HRIST - pe
SATAN : e timpul să-ţi
cureţi definitiv
TEMPLUL- de
preaharnici - tâlharii
GRAVUL
n-ajunge un bici: fiece gând - ori
simţire - plesnească - să jupoaie de
întuneric - FIINŢA
SALAMANDRA - înfoiată în unicul foc: trupul de
glorie-nalţe - spre care să fâlfâie uşor - doar
LEBĂDA CU GÂTUL STRĂPUNS şi
DANS DE COCOR
UŞURATICUL
ca să fim întregi - trecem prin
delirul
părţii : frăţeşte-mpărţiţi - între
SATAN şi HRISTOS - ne zărim de după
MERI - în costumul de bal - al
istoriei
nu e permis să apari la
banchet - NETĂRCAT: te conformezi - deci
exişti
METODISTUL
ca să ajungi să mănânci din ospăţ -
lasă-ţi verbe
mâncate de lepre -la
garderobă - trei chipuri : apari doar în
talie - valsând în oglindă - o
singură faţă a CRUCII - aceea pe care
lăfăie MOARTEA triumf
UŞURATICUL
zăbrelele zebrei umane: talisman pentru
însănătoşirea UMBREI
HRISTOASE AL SAFIRULUI - să nu fii trist: te trec - prin
contrabandă - RÂUL LUMII - ascuns sub
frac - pielea de
drac
lasă - că nu-ţi pică
LUMINA : tânguieşte-te
obişnuieşte-te
altfel - ce - preferi să te
latre - fantomă
omenirile?
aşteaptă-ţi rândul – înghite-ţi - în sec
gândul
orgolios şi-atotputernic
anarhist - care-şi plasează
bomba - SATAN intră in scenă cu
MĂRUL : îi va propune lui Adam - la micul dejun
blasfemia
doar prin rezidenţă îşi poate-antrena
PERSONALITATEA : să facă
muşchi la cuget - să-şi împieliţeze
evanescenţa - de-ncolăcit
pe băţ - egotist
POET AL GRĂDINII
apare RĂTĂCITORUL
în plus - doar aşa se poate
institui premiul
EVA - palpabil
premiul visceralei
ZAVISTII : ASURAS - ARCHAI- ÎNCEPUTURI
UŞURATICUL
deschizător de istorii - isterii la
istorii (cândva - tot vom
CUNOAŞTE: ce nu se spune-n poveste)
METODISTUL
ce-i mai cuvios ca răbdarea? chiar dacă
origine are-n caprici de femeie
gravidă - poftitoare de fructe (şi asta - pe când
fecioria nu era nici măcar o virtute - ci
inconştienţă-absolută)
UŞURATICUL
SATAN - inventatorul
BIBLIEI : doar prin el - UNICA
PAGINĂ - snoabă
PARADISUL - s-a
multiplicat - democratizat
captivant
RĂTĂCITORUL
senzaţional : ORDINUL SFINTEI
TREIMI - oficializat prin graţia
graţiosului - DEZBINĂTOR
AL TĂRIEI
HRISTOS - consecintă
de elocinţă
- a SATANEI
HRISTOS - june-prim al
COSMOSULUI - îndatorat - pentru
rost şi post - GEAMĂNULUI
OCULT : ZIARIST DE SCANDAL
UŞURATICUL
nostimadă - chic - abracadabrant - la modă - prin
SATAN - acest
luxos exemplar de
univers (ni se promit noi - alte
ediţii)
SATAN- modista
STRĂZII ( cea formulată - fanfaron
fanfaron ''CALEA-ADEVĂRUL-VIAŢA'' - ca un nazal anunţ
de vatman la metrou)
GRAVUL
praf sunteţi - irizaţi
umanişti : pudoarea voastră
jignită
UŞURATICUL
poftiţi la banchet : numai - vedeţi
fracul - altfel
se supără dracul - şi pune capăt - prin
ieşirea din scenă - atâtor palpitante -răsturnări de
senzaţii : KYRIE - KYRIE - KYRIE - KYRIOTETES -
ÎNŢELEPCIUNILE
îmbătate cu lunile
MUMELE
BUNELE
METODISTUL
cumpăraţi-vă inimi - noi inimi - pentru
a proba cât mai multe - diverse
intense - palpitaţii - ia vedeţi
magazinul din colţ - încolţit : '”LA PARADISUL CU
ŞARPE'' - poftiţi - poftiţi - mulţumesc
aşa deci: politeţe - apanajul
penajului exclusivist - al
SATANEI
UŞURATICUL
vai dragă
vai dragă - ce ne-am
ce neam - face - fără
scumpi
- LUCIFEREL
LUCIFERICĂ – FERICĂ - RICĂ
CĂ
RĂTĂCITORUL
nu-i nimic - o să vă trea
CĂ - odată cu
lumina zilei - şi cu prăsirea
iepureştilor vini - şi păcate
nimic nu se uită : se adaugă
la umbră - penumbră - la lumină
o noua vină : se fortifică
TRUPUL
UŞURATICUL
„şi altfel - cântăm
împreună
uniţi într-o ură
comună''
foarte - prea - insuportabil
comună
GRAVUL
e-un blestem pe Hristos - în păcat îmbrăcat
doar aşa o să-l urmeze prin veci omenirea:
pe cruce-i Satana - de cuie-atârnat
dar - cutremur năprasnic - sub coji e MENIREA
sub crusta de beznă dormitezi tu - RĂZBOINIC
din floarea-evidenţei - răzbat - fruct - PROFEŢII:
deşi-i trist că pe cruce e
mort un nevolnic -
dans mistic de MIRE topit-a nămeţii
un balet de istorii masca PARADISUL
şi poarta LUMINII e plină de sânge
dar vedeţi că în punctul sensibil - GOLGOTA
minciuna minciunii din mijloc se frânge
veni-va o vară deplină-n
artere
şi Hrist fi-va singur în INIMA LUMII
ÎMPĂRAT AL VECIEI - el trece prin ere
dând gând omenirii - şi vise dând LUNII
METODISTUL
KYRIOTETES înfăşoară în frunze
boare de SOARE - COPACUL
spirala LUCEAFĂR - a
reluării de cicluri - pe
ARBORUL CRUCII - fascinantă
amară - nu se mai încolăceşte: una cu săgeata spre
slăvi a
VOINŢEI - s-a-ndreptat - savonarolic lumină divină-a
HERUVILOR : columna umană a
DESĂVÂRŞIRII
GRAVUL şi
RĂTĂCITUL (duet...)
lăncierii tăcerii pătrund - în
GRĂDINĂ - cântec
duios - orice
vină
FRUCTE - răstignite-n copaci -
se coc la
lumina de - LUNĂ
***
CÂNTUL A VIII-LEA :
SPIRITELE FIILOR FOCULUI
(ARHANGELOI - ARHANGHELII)
simt - deci - FII
FOCULUI - sunt: ARCHANGELOI -
presimt
SERAFIMII – şerpii-nţelepţi ai
ÎMPĂRATULUI - domesticiţi
pe
limba acestuia: lin hialinul
CUVÂNT
IUBIREA: cântec al
FORMEI - inflamare a
flăcării - pară
chemaţi de poruncile nerostite - instinctuale
duhuri - ale
EXPANSIUNII : ardeţi - vechi
LEGĂMINTELE
proaspătă limbă - incendiar altar :
EMPIREUL : de-acolo curg
cuvinte - care vor fi scrum - dar acum
călăuzitor luminează - dâre şi căi - spre
MÂNTUIRI AMÂNATE
predaţi spadele: o singură
SPADĂ - veghează-ntre
limbi
ridicaţi la ceruri - hotarele - până la
lin - VIS HIALIN
războinici bătrâni - ninşi de
sânge - arzător -
strângeţi de pretutindenea
la corăbii - ridicatele pânze spre zări - şi CORT UNIC
MĂRIRII-nălţaţi: rugăciune să
picure mirul - în creştet de
MIRI
zenit lumineze HRISTOSUL - cu tălpi pe
fierbinte - cenuşă de HÂRCĂ
prunci - cuminţi şerpi
pe prispa CERULUI - se joacă-ntre
ciudatele semne : căt de senini şuieră
lin se preling - şi - la pokerul sorţii
CARTEA CIUMEI ridică pe masă - alături de
FILA GRĂDINII CU ÎNGERI
nici unul din ei - UNUL din ei
nu-l iroseşte - năuc
înspre neînţelegerea umbrei :
flăcări drepte - ascuţite - veghează pândesc
ieşirea din grotă - a
BALAURULUI PENUMBREI
incendii - incendii - incendii : eoni
de incendii
pletele stelelor - pieptănate
aţâţate spre noi trepte de
FOC - de piepten zimţat - ARHANGHELICE
SPADE: apoi
un zăngănit pe treptele cleştarului : SMARALDUL
DIN FRUNTE - a căzut
BALAURUL PENUMBREI - profitând de
sincopa
AUZULUI - s-a năpustit -
sfârtecând
beregata de APĂ: BĂTRÂNUL
POTOP - s-a pornit la
lung drum
se va-ntoarce - să-ntoarcă
fanaticului - necompromisului
FOC - complimente
atunci - de pe culmi - vor
tresări-n trepte spre jos -
labirintice
anse - festiv ROŞII - valurile
COVORULUI - pe jos JUDECĂTORI
vor
păşi – ne-nduraţi -
până-n
iadul de inimi :JERTFITUL DE SINE
CUVÂNT - cumplit de
corect - preţios aticist
cuvântează
***
CÂNTUL
AL XI-LEA: SPIRITELE
FIILOR AMURGULUI (FIII PENUMBREI - ANGELOI - ÎNGERII)
postfaţă oricărui exces de incendii
binecuvântat - s-a lăsat peste genele vrajbei - şi
judecăţii - AMURGUL :
tainic se-nmulţesc - din priviri
FII SĂI
balaurul - după luptă - înfrânt
lunecă somnoros printre -
strălucite-n adâncuri
METALE - şi - adoarme-n
penumbrele LUNII
o- SOMNULE ABUR - învârtejeşte-te până-n
grotele înalte-ale LUNII : policandrele
LUNII îşi clatină FOCU-nţelept
o- ÎNGERI - plecaţi peste
grădina
mormintelor : distilaţi - dintre
braţele scheletice - crucile
PIATRA CĂZUTĂ DIN FRUNTE : precum apostolii
chemaţi spre-nviere veştejitele
somnuri: dă-te peste cap - BUFON
PIATRĂ - şi fă-te
LUMINĂ
o - ÎNGERI - ANGELOI - FII AI
PENUMBREI -lămuriţi PIATRA LUNII - să-şi iasă din
piatră - BUFONUL LUNII - din culori să se
smulgă - şi GLOB ÎMPLINIRII ÎN
ATMA - să-l poarte-n
vis - pe preafragedul - încă
necules dintre flori - OM
spre taina plutirii
CHERUBILOR
să-ntrevadă - El - aromitul de
cântece-n versuri şi vis -
EVANTAIUL
LUMINII-desfăşat precum
PRUNCUL DIVIN între ierburi şi
suflările IESLEI - să pipăie cu buricele
translucidului somn - PIEPTUL
carenă de ARCĂ - al
PĂSĂRII CU TREI CAPETE
veniţi - necuprinse lumini ale
NINSORII DIVINE - veniţi şi
umpleţi găvanele - negre
şi goale
OMULUI SPIRIT :şi fulger să
bubuie - işte VULCANII CEI DOI - până azi
stinşi
minune - o ÎNGERI ai nopţii
vegheate de
STEAUA POLARĂ - minune : din risipite
zavistnice REGNURI - se strânge-n
faţetele rourei - SFINTEI TREIMI
DIAMANTUL
cojească-se FAŢA MIŞCĂRII - până la
OSUL DE PIATRĂ - cojească-se
mădulare plăpânde şi triste - până la
bubuitul din stele al
INIMII FOCULUI
veniţi - oştiri ale pazei
din urmă
înşiraţi-vă-ndărătul SFINTELOR
TRONURI : s-au aflat
ÎMPĂRAŢII
cântul CHERUBILOR - har se prelinge - şi
ninge : morţii învie în
NUNTA STELARĂ
nu doar SIMT : acum
CÂNT - epopeile despre
firul de iarbă - şi
rotunjit glob de aur - DUHUL
DE COARNE - despre
valuri împietrite în LUNĂ -
şi
MIRELE SOARE - scăldat în
diluviul de sânge balaur : semn drept al
NOPŢII - păstrează pe umărul stâng
CRUCEA FRUNZEI
acum CÂNT - curând
m-oi TREZI
vâjâie-n mine pâraie
năprasnice - DUHUL MISTRIEI : s-azvârl- cataracte
LUMINILE pe CALEA SUAVĂ-A
ZIDIRII : oglindit
DUMNEZEU se sileşte - se frământă-n tot felul -pe schele:
s-ar face de râs - dac-ar rămâne în
urma freneticelor dezlănţuiri de mişcări - ale
IMAGINII DUHULUI SĂU - din
OGLINDĂ
***
PARTEA A II-A: ISTORIA
SUPRASENSIBILĂ
CÂNTUL AL X-LEA:
MEDITAŢII SATURNIENE
frumoasă e piatra : în ea
dorm - cu obstinaţie
luciferică - toate
ostenite de moarte - CORPURILE -
împinse de
mândrie - teancuri
CONTURURI : presate până la platitudinea
absolută - precum peştii abisului
nu sunt fosile - sunt
sclavi - retraşi în revolta lor - gata să
erupă - pe scara - tot mai nesigur înaltă - a
REGNURILOR
cât sunt sub piatră-n azil - pe eroicii
SCLAVI - îi apără - ca un
piept mineral - chipul
prefăcut - al
INDIFERENŢEI PĂGÂNE
sub blestem - stau închise în
piatră - RESPIRAŢIILE
tuturor mădularelor - desenate grăbit - cu gâfâială -
martirică
disperare - înainte de
ZIUA ÎNTÎIA . de un DUMNEZEU care
simţea că se apropie CEASUL
MORŢII - şi reîncarnării
SFÂNTULUI TRUP AL PLĂNUIRILOR sale de
lumi - în - falsificatoare
musculatura FACERII -FĂPTUIRII
ACOLO - în piatră - e primul
şi singur ADEVĂRATUL - secret
PLANUL acestei lumi : numai
intratul în piatră- ATMA - e
mântuit - prin complicitatea lui -
la
ADEVĂR: da-ti slavă
pietrei - unica sinceră
garanţie - după gratii
păstrată-că nu vom fi minţiţi - până la
capăt
***
CÂNTUL AL XI-LEA:
DESPRINDEREA SOARELUI
imaginează-ţi - nu judeca: damnaţi
nori de foc - ciclopice iluzii de aer - fierb
înfuriat - mereu
schimbători - martirizaţi de DUHURILE FORMEI
niciodată hotărîţi întru ţel - dar
încăpăţânaţi
harnic străbătători
cataclism - SOARELE se smulge FIINŢEI - luând cu sine
interioru-nţelept - MINERALA LUMINĂ
căzuţi în genunchi de petale - de-atunci
privim spre CER : mută chemare a
ceea ce a fost INIMA LUMINII - şi-a
plecat - ZEU - în NEVĂZUT
*
făpturi de căldură -
foşnind în
NEVĂZUT : aripi obosite
liliecii - îşi
caută NERVURA - cale de
mijloc- prin turla CLOPOTNIŢEI
pierdutelor - împrăştiatelor
VIBRAŢII
s-a rupt - în ele - LUMINA
în două : frântură - aici
până şi Dumnezeu
păşesc - NEGURI DE FOC -
peste
AUZ - VĂZ - din care ies
înăbuşite scântei : COCHILII ÎN FLĂCĂRI
un ochi s-a rostogolit - printre
surzi - până-n mijlocul
FRUNŢII
tăcuţi - URIAŞII de
cer şi foc - navighează în largul
apei din ei : se sufocă - se
aprind - de atâta
LĂRGIME (aerisire de nestăpânit - mereu viituri ) A
TRUPULUI
n-au palme - n-au pleoape - să-şi acopere
durerea - nici să se roage: n-au cu ce şi-ncotro - nici
cum plânge
focuri hoinăresc printre flăcări - tăceri
sufocante - imense
stafii călătoare - una
prin alta
nervii LUMINII - isterizaţi se scurg
printre LUNTRILE VOINŢEI -
insule plutitoare-n
VULCAN
CEI FĂRĂ FORMĂ - de-a dura în
somn fără vise
pământul primeşte la piept
păianjenii veninoşi - CICLOPII - fără covălii ori
ciocane : doar FĂURARI feroce - de
abur fierbinte şi
sferic
de-a rostogolul vin - precum
baloturi imense - CIULINII - în
deşertul
orb al câmpiei - ochi în căutare de-orbite - vin
pete imense de foc - URIAŞI duhnind a
FLACĂRĂ - deci a
VIAŢĂ
fulgere triste se-ntind - intestine târzii
convulsii ale mării de somn arzător : ÎNŢELEPCIUNEA
lasă locul de cinste - la
ospăţuri
toride - MIŞCĂRII
totul e-o tablă de şah - pe care se joacă
orbii turbaţi : CAI şi
REGINE - se-mperechează - temerar şi
tenace - fără alt sex decât
FRUNZA SMOCHINULUI
de fapt - trece printre FRUNZELE DE
SMOCHIN - un vânt de
poveste : ADAM - SPIRITUL
VIEŢII - BUDDHI - îşi
scarpină CRUCEA DE
GHEAŢĂ - sub pântece :
ea-i
curbează picioarele în jurul
capului : COARNE DE RAZE - heruvii -
pipăind
în orb - RĂDĂCINA din
INIMĂ
copacii sunt înţelepţi : şi-au trimis
în pământ şi în cer : rădăcinile - pentru -a
afla cine sunt : şi veşti de la
cei ce au fost : către cei ce
vor fi : aşa se -nvaţă
zeiasca răbdare - aşa poţi
fi la fel de
statornic - precum
URSITOARELE - aşa poţi
auzi - în fiece clipă
aspre şoapte - HOTĂRÂRILE
DUHURILOR - sau
născociri - ipocritele planuri ale
METALELOR - şi te uimeşti
de
batjocură acră : ascunse vetre
buruienoase - verzi de venin şi
viziune:
TĂMĂDUIREA
foc ne-nteţit - ard
zei subterani - ne-ntrerupt - prin vegetale
tulpini - ne-noutăţi- spre
fraţii
celeşti : '' nu e
ceas - nici eon : DECI : în
pace şi linişte -
dormiţi
ne-ntrerupt - bravi
celeşti - CETĂŢENI - uitaţi de voi
prin noi - încercatele -atotînseninatele
vegetale de obşte''
*
HRISTOS AL SOARELUI - nu-şi
găseşte - nici
batistă - nici
nas : inflaţia luminii orbeşte-orice piele
de-ar plânge - ar face
praf
doar vârfurile - tuturor
degetelor - îi dor - hotărât -cât
douăzeci de răstigniri
SÂNGE AL LUI IISUS - arheică FRUNZĂ DE FOC - din care
viscolind - cad şi trosnesc SCÂNTEI FRUNZE
mă sui în SĂNGELE IISUS -
să mă văd
din vârful muntelui - cum arăt
SÂNGE AL LUI IISUS - ţâşnind din
CER - direct în ŞAUA CUVÂNTULUI
gonind jur împrejurul inimii
întorcându-se înapoi în
STEAUA POTIRULUI
SÂNGE DE VEGHE - iţindu-se la
toate
ferestrele dinspre
CRĂCIUN
SÂNGE - COPAC AL LUMINII - din care
zboară - prin poarta cerului
toate sufletele - lăsând gol
PARADISUL : fructele păsări
s-au mutat pe ramura paradisului
vecin - din
OGLINDĂ
***
CÂNTUL AL XII-LEA :
DESPRINDEREA LUNII
din curgător
argint-viu - se-alege-n
adâncuri
ARGINTUL din raze fluide se decantează
somnoros - AURUL - din
ape tulburi - VIAŢA - se încăpăţânează
să se trântească - drum - holbându-se alb - la
pânza de păianjen ce creşte-n juru-i
deasupră-i : OSUL
un tratat secret au încheiat - în
miez de
LUNĂ - CURGEREA - cu -
retrograd
DECANTAREA : nici o făclie n-a
limpezit slova papirusului mistic - al ÎNŢELEGERII: doar
scântei de la BAROASELE - neistovit izbite-n NICOVALA
FĂURITORULUI - trudnic : LUCIFER - FĂCĂTORUL - din
sudori
al LUMINII - ANIMALE : SINE SPIRITUAL - MANAS -
odrasla de
cutezanţă sfruntată-a
SERAFILOR
după apusul
LUNII - au rămas
scânteile LUNII - lucrătoare-n
hialinul FIINŢEI -
întărind stralucirii
pilonii celeşti : VERB şi
RAŢIUNE - acolo unde doar
GROTĂ hulpavă era - şi
SETE OBSCENĂ
roirea vegetală-a nervurilor - îngheţată
fanatic - COLUMNA - cu vârful (ca un
deget de copil ce-nvaţă -
urmărind rectiliniu - palpănd
alfabetul citirii) spre locul din cerul pământului - unde
CRĂIASĂ LEBĂDĂ - LUNA-şi cântase
ultimul chip al apei - apoi
lunecase-n obscură tăcere
viituri limpezi -tenebroase duhuri -
avar strâng
între curbate zăbrele - PIEPTUL - cu
propria ureche - void a aflare cum
se zbate - în banal - ostatica
inimă
din meşteşugul cu care-au bătut
planetelor - CRUGUL - suflecă-n
mijlocul RÂULUI - RITMUL
STATORNIC : aşa doar se poate vedea
SHELETUL MIRIFIC - al
(inţesată-ntru toate zările) - CURGERII
ANIMAL SECRET - s-a ascuns printre stele : de-acolo
pândeşte-o greşeală-m - perfecte - structurile
GHEŢII : de-o va afla -
trezi-o-va - iarăşi - la
ABUR - mahmur
*
duh - înghiţitor prudent de
scântei - pentru-a deschide LECŢIA
INCENDIARĂ - a
COSMOSULUI
forţă - ce-nveţi din înfrângeri
viitoarea răscoală: alchimist
răstignit pe otrăviţii aburi de
AUR
zeu mascat al nicăierilor care - precum
ULYSSE - vor DENEVRUTUL: să vieze - dar
să şi înţeleagă CÂNTUL
SIRENELOR
o - LUCIFER - crai al atoate-ntăririlor - desfăcător
peceţilor - biruitor
zidurilor - prinţ al
DEVASTĂRII - eliberatoare de
mit (un sânge prea îngroşat în
artere)
strateg al ORDINII - ridicător
PLEOAPEI - al
GENUNCHIULUI - întinzător
visător mândru - damnat de
supuşii
suspuşii - SERAFI
nu cerşeşti de la nimeni - nimic - dăruind tuturora
floreta ONOAREI şi sângele-n
plus
să-l verse - pentru
CREZUL RĂZBOINIC
mormane - smulgi lanţuri - din
prea mult ascultate răni -şi le
preschimbi în VÂRF şi
TĂIŞ
o - cezar - laş hulit în triclinium - noi
muritori - prin CELĂLALT - în
onesta ARENĂ - te
salutăm : nu murim pentru tine - dar
prin tine - am învăţat să murim - chiuind
ca-n celeste ospeţe
Dumnezeu ţi-e dator :
PANAŞ fluturând mândru
moartea noastră - pe vârf de
CETATE
*
CÂNTUL AL XIII-LEA : VIAŢA PE PĂMÂNT
pământ - triumf al
CRUCII - patru chipuri - martiriu al
OMULUI
turn - înrădăcinat în
glorioase - trei hârci : SATURN -
SOARE şi
LUNĂ
de trei ori strigăt - HRISTOS : acum - ne-ndurător - în
vârful TREIMII ( erai al
patrulea - pe latura
CUBULUI - cea ce din SENIN
făurită - fiind
apoi ŢINTUIREA CINCI - drept
toi de
vârtej vântoaselor - PATRU : de
tine - RONDELE
pătimind viscolire - apoi
cu priinţă - pri tine primind
monumentala - mistica
PACE - trecere)
neabătut judecă - şi iarăşi de trei ori va
striga - pentru-a se deschide
să intre - iar - în OGLINDĂ : VULCANUL
prin pâlnia căruia - inima
OMULUI se scurge-n
curcubeu - ca inimă-a - mereu jertfitului
CUVÂNT DUMNEZEU
mădularele fiinţei aduse pe tipsii de
SERAFI - păzite cu slavă -
de
HERUVII din sferele-arzânde
înălţate - prin stejăreştile - jupiterice
trunchiuri de foşnet şi
zumzet de-albine - de
SPIRITELE VOINŢEI -
prelingându-se-n irizat
CLEŞTAR - al
văduvei LEBĂDĂ : lac ÎNŢELEPCIUNILOR
ridicându-se BRAŢELE -
două - spre
a pipăi dulcile forme-ale CERULUI - răsturnate-n
durerile cărnii MIŞCATE
FORMATE -ntre tărăgănatele strune-ale
HARFEI : ARCHAI - răzvrătite spre
noi începuturi ( căci ÎNCEPUTUL se sapă-n
scăpările - crevasele - adânci ale
PAUZEI DE FACERI -PREFACERI ) - apoi
arse
precul lutu-n cuptoare - fălos
arborate - solzi si olane - pe
CATARGELE
OSULUI
şi - ca orice victorie -
oboseşte-n
amurgul beţiei - preasfântă beţie
cu ÎNALTELE FEŢE - ale CERULUI - strânse-n cercuri de
flori vorbitoare - la
noptaticu - ospăţ : LOGOSUL - SACRU JERTFIT şi-MPĂRŢIT
ÎMPĂRĂŢIT
după ce oaspeţii risipitu-s-au - iarăşi
în ceruri - la
slavele şi veghile MESEI au rămas
tăcuţi ( cu ochii umezi de SOARELE NOPŢII
capetele gătite cu mistice raze ) - faţă către
faţă
BĂRBAT şi FEMEIE - în gând
repetând
lecţia PARADISULUI : SINE DIVIN - OMUL SUPERIOR
sprijinit de sine-n OGLINDĂ
şi câte puzderii de vise - de
la
GURĂ la PÂNTEC - şi
iar înapoi - despre cât de-ncercat
ar putea fi
ANDROGINUL - de
IARNĂ : pe toate - CEI DOI
PĂRĂSIŢI - le-au spus
dezbatut
legumit - mestecat şi
uimit
OCUPAŢIA VISULUI: trudă robită de FORME - dar
cât de ocupaţi sunt -
BĂRBAT şi FEMEIE - să
spună întâi - şi
pe urmă
abia mâine - se vor gândi la
vulcanică - FERICIREA
DIVINĂ - ieşirea din
REGNUL UMAN - OMUL
CVADRUPLU - spre stele
hoinarul
HRISTOS
de patru ori
împărat - pe sângele ospăţului
CRUCII - încoronat
***
CÂNTUL
AL XIV-LEA :
STRĂMOŞII NOŞTRI
ATLANTEENI
inflorescenţă - desăvârşit trup: grupul de
OAMENI HERUVI
pistil - în mijloc - PROFETUL: îşi cântă
duios - gândurile - stârnind rugăciunea
în cor - către stele
nări de-azur şi de
ierburi - pământul - din care
cresc
tufe de oameni - cu
petalele blând mângâiate de-acordul
VÂNTURILOR LUMINII: mărgăritare luminând - intr-o singură
SCOICĂ
în mijlocul firelor cristaline de
GÂNDURI - PĂIANJENUL
vibrează - rezolutiv
mii de faţete - SAFIRUL
o - voi câmpii cu serafice dune umane : policandre
de visuri - arde-ţi - prin voi
fie ziuă - ori
noapte - precum cocoşii răstoarnă-n crengile
copacului - SOARELE - ori
bufniţa
descăntă LUNĂ -
şi-o naşte deodată -
dublată prin
sfere-nţelepte - JĂRATICUL OCHILOR
CERUL se-nalţă - şi-i furtună şi nor - prin
frământare - BRAŢELE OMULUI - iar OMUL
cântă - pecetluindu-şi
pleoapele-nchise - cu
VISELE CERULUI : lui
ARIPI
LUMINA nici n-a-nvaţat unde-i vamă
şi ce să plătească - trecând dinspre
văzduh - spre
umanele pajişti - şi
invers
prin palatele FOCULUI - alerg cu paşii
ECOULUI - iar profeşii şi culeg de pe
ramura-nvolburatului CER - tunetele
pârguite-ale
VOCII
FRĂŢIA FLĂCĂRII - HRISTE : unde-s doi
tu eşti mereu . RECUNOAŞTERE-A IDENTITĂŢII :
acelaşi
TREI
din stirpe de
UNU
pentru divină lipsă-a MEMORIEI DE
TREI - în cercuri se rotesc - pe
liane mlădii balansează - înainte-napoi - ştergând
diferenţe - HERUVII
apoi abia - în plesnet de aripi
ei pleacă din casa copacului - şi-n
scoarţa virană - lacomă limbă de flăcări
CUVÂNTUL - zimţează cu scrum -. pe buze şi
crater
nainte-napoi : ne ferim de
lugrubele ploi de pucioasă - şi iarăşi
venim în mijlocul FLORII - senini
precum DUHUL
PRIVIGHETORII - cântând TRANDAFIRULUI
DUH - dinlăuntru
înţelepţii - plutind peste
parfumuri - se feresc de
VÂNTUL CEL NEGRU - al
GÂNDIRII : zvon de
vise: cu mir le sunt unse picioarele şi
păr de amurg
putere sfântă a vieţii - nu-ţi
aminti bătrâneţea : CREDE - şi nu te-oglindi
la masă cu zeii -
îmbată-te
din toată inima - îmbată-te căci
de asta-s dăruite ţie
NECTAR şi LUMINE: încă n-a sunat CEASUL
FUNEST - scufundării înbezne
triste -
TEMPLE MISTERIILOR
MESAGERI divini - pe capul
nostru - precum porumbeii
pe ramuri - gânguresc
ZEII : traduceţi - TOT-TOTUL -
popoarelor dune
popoarelor tufe - popoare
cocoaşe de bivoli - căci veni-va
CUMPLITUL APOI - ceasul răzbit al
RISIPIRII DE CERURI şi
CREZURI - bezna ce-i zid între
ZEU şi CUVÂNT între filă şi FILĂ şi
SLOVĂ - între OCHI
şi-NŢELEGEREA OCHIULUI
o duhuri ale MESAJULUI - CONDUCĂTORI - grăbiţi
şi-nvăţaţi oceanele - să fie senine
s-aştepte - să
strângă-n
fiece val - ca-ntr-un
RUBINIU CLONŢ DE PASĂRE -
APĂ VIE
MUZICA LUMINII : când s-or
nărui zări şi pământuri şi
ceruri - s-o verse - peste
incendiul devastator al
UITĂRII CREDINŢEI -
treptat dezmorţind
în mădular şi privire -
iarăşi
OLIMPUS - cu pruncii de zei :
lacrimi
roua VISĂRII SECRETE
***
CÂNTUL AL XV-LEA : PRELUDII
APOCALIPTICE
PERSONAJELE VOCI : - AL 13-LEA APOSTOL ;
- PALMA LUCIFERICĂ ;
- OMUL-ISTORIE;
- GRĂDINARUL ÎNSPĂIMÂNTAT ;
- POETUL AED;
- VÂNĂTORUL LUI HRISTOS;
- DANTE DIN INFERNUL VECIN ;
- MUNCITORUL ZILIER.
AL 13-LEA APOSTOL
mereu - ricanează
alegerea : ''vrei să fii
animal fericit - sau
nefericit om ?''
priveşti - trist - cum apostolii
se risipesc - te trădează
se leapădă : HAOS şi
LAŞITATE - să fi ajuns
numele OMULUI ?
Tatăl a vorbit scurt : '' SĂ SE FACĂ ! '' - şi
toate s-au rânduit - într-o
intimidantă
de fier - dar oarbă - disciplină
Tu - Fiul - ai explicat îndelung - pe corzi de
înger - corzi de
flacără - de mânie
regească ori
plebee - şi corzi de sudoare însângerată : ai explicat
până ce-au căzut - obosiţi
toţi îngerii din cer : se târau
cu ochii roşii de plictiseală - prin praful
mulţimilor
atunci ai brăzdat SUPRAFAŢA - cu BICIUL : auditoriul
în loc să-şi deschidă până şi pielea - spre a primi - DUH SFÂNT
mirul înţelegerii - s-a izbit
dimpotrivă - în canaturile
SOMNULUI DE PLUMB
logic - toţi Te-au ucis - iar
tu le-ai răspuns cu
ABSURDA ÎNVIERE
te-ncăpăţânezi să citeşti - în
faţa pietrelor ( din care poţi să creşti
popoare şi neamuri ) - şi să scrii - în copleşitele - umbrele
copacilor - să scrii cu foc
despletite - glasuri de
păsări : Tu crezi doar în
FOC - sinele-n care toate chipurile
renasc - ICOANĂ
cântă acum - Tu
RĂSTIGNIT TRANDAFIR
DE FOC : Ţi se-chină - toate privighetorile
tăcând
cred ca ACUM e - întradevăr
loc şi timp de
AMIN
PALMA LUCIFERICĂ
cum să dai mâna cu orice glotaş?
îşi dai seama ce tragedii - galactice catastrofe
dezlănţui?
pielea PALMEI TALE - e
diafanul cer - în care-noată
înstelate - înţepătoare
îţi produc o mâncărime ca-n vis (îţi taie respiraţia
mrejei de
linii astrale ) - CRUSTACEELE
SORŢII - mişcând din
mustăţile lor
fine - sub PODUL PALMEI TALE
amuşinând - umbros -
dezastrele - ori
desfătându-se cu veşti tulburi asupra
alchimicei nunţi - eclipselor -
epopeilor despre
nemaivăzutele Isolde transpirate prin
porii pietrelor TEMPLULUI - prin
ochii orbi ai
statuilor orelor
pielea PALMEI TALE n-o atinge decât
de
orbita goală a
planetelor care-au dispărut : fosforescenţa
acestui neant - e singura boare
balsam
şi numai astfel fojgăiala stelară de sub
PODUL PALMEI - se va înviora
plină de aiurări fericite - nevisate
preludii
arcuit - curcubeul PALMEI TALE
cheamă - din
adâncul uitat al SFINŢEI FIINŢE
întregirea - în
MISTICUL GLOB : cum să atingi GLOBUL MIGRAŢIEI
SORŢII - GLOBUL
pâlpâind infinite contracţii stelare - PALMA TA
cum s-o asfixiezi în încleştarea leviathanică (semn contrar lui
LUCIFER TRUBADURUL .... ) a
altei - plină de funingini
apocaliptice - palme?
OMUL - ISTORIE
câte poate să sufere omul -
n-apucă
nici îngerii să scrie
descoperi că sunt atâtea de pierdut
câte n-a ştiut vreodată c-ai avut
nu v-ajunge o viaţă ? -
împârţiţi-o pe asta a
mea - la toate omenirile - la toţi
eonii ce-au născut omeniri
e-atâta vreme de când am văzut
ciuma ingenunchind regi - e-atâta
vreme de când
am îmbătrânit - fără
să fi fost tânăr
e-atâta vreme de când pe treptele
obrajilor . n-a mai poposit . măcar
rătăcită - vreo
lacrimă
şi totuşi - în jur - am trăit
ciorchini imenşi de destine - toate
dezastrele : plesnesc de firescul cuvintelor
strânşi - am uitat însă
atâtea cuvinte : pe toate din
dreapta - lui Dumnezeu
fă-mi - Doamne - dreptate : reînvaţă-mă
alfabetul din
dreapta
''o - nu
omule : te-aş ucide -
şi mai ai atâtea grădini
în paragină
de plâns
nu mai desebeşti - între ele
crucile : mai ai
atâta de mers - că I se
vor toci - Lui
Dumnezeu - picioarele : singur
eu - în universul pustiu - voi
continua să
păşesc - asurzitor - sperând fără rost
un capăt de lume - şi-un cap
rostogolit pe ( dilatat cât o culme fără şes) confortabilul
eşafod
n-am curaj nici să uit - nici
să
iert : tot înainte - strigoi
mercenar
şovăielii
*
dă-mi voie - încetişor
de tine să râd - IUBIRE -
milenară
broască ţestoasă: de-ai fi
TRUDITĂ CĂMILĂ - iar
eu
SINGURA OAZĂ - ce-ai face - n-ai
bea din mine ?
ştiu atâta istorie - încât
cad grindini - ce
sparg DIAMANTU-n
ICOANE
TRUPUL MEU - răstignit cu
toate cuiele ce se găsesc - în
comerţul istoriei - SUFLET
atârnat - doar de
NORD
aş fi putut fi - un
providenţial reformator - să privesc
DUHUL LUI DUMNEZEU - arzănd
lacrimi de
fericire - în ochii
poporului meu
aş fi putut fi - profet - ale cărui cuvinte să
plutească - imperiale
acvile - deasupra îngenunchiatelor
în adoraţie - neamuri
cât aş fi vrut să aprind -
în ochii
oceanelor omenirii - scânteierea
sfioasă
apoi mistuitor - de nimic
ţinând cont - izbucnid - teribil
INCENDII - cu glorios
dispreşuitoare - superbe ecouri
: DIVINA-AROGANŢĂ
nevinovată cruzime -
dezagregă toţi
pigmeii - aştrii din cer - pentru-a
clădi celestului foc - MÂNDRIA: TEMPLUL LUI
DUMNEZEU - pe pământ
cât aş fi vrut - cât aş fi vrut
recunoştinţă toţi să-ngenuncheze - strigând :
''ÎN SFÂRŞIT - FERICIREA FOST-A ATINSĂ ! '' ( cu
degetele ambelor mâini)
doar prin mine posibilă
dobândită să fi fost pentru ei: FERICIRE - cu sângele meu -
jertfit
pentru ei - câştigată - pentru ei pentru ele
OMENIRI OAMENI - OMENIRI CODRI OMENIRI
fără de capăt -
fremătând - cumplit
în veci - fremătând - înfricoşând
universul - cu MÂNDRIE - bucurându-l - pe
DUMNEZEU - împlinitul prin
OM
cât aş fi vrut - dar
acum - dureros - cu gheara morţii
în piept - ştiu : N-AM FOST
ALESUL
mă sting neştiut - pe-o
zdreanţă
întins - tuşindu-mi ultimul
geamăt
muced - ultima
suflare
dar ştiu (iar
ştiuta-mi se-nalţă -
tocmai în
EMPIREUL DIVIN ) - cu-ne-nfrântă
viziune - a muribunzilor - că
EL SFÂNT
DIVINUL ALES -
păşeşte
prin preajmă
OMENIRI -neliniştite
triste - daratât de leonin
încăpăţânate -
OMENIRI - furibund
pe dinăuntru - arse de
absurda - devastatoarea
SPERANŢĂ - OMENIRI - mai
aveţi
o clipă - apoi
va veni - vă va despovăra
de
chinuitoare - ADORAŢIA
pe care - de atâta amar de vreme
pentru MESIANICUL EL - în taină
o
agonisiţi - cu-atâta
splendidă
generoasă avariţie - pregătiţi
ADORAŢIA
da - sunteţi
gătiţi - pregătiţi - de-atâta
suferinţă de veci : trageţi-vă
vifor suflarea : eliberarea de vis şi
glorioase lacrimi - cât de curând
va începe
EL
e - AICI
GRĂDINARUL
ÎNSPĂIMÂNTAT
muguri îngroziţi:
iarna : seceră albă
pândeşte-n grădini
POETUL AED
aş putea fi numit ataşat cultural în
Ţara Păianjenilor - la fel
corespondent de război în
Ţinutul Şobolanilor - sau
Ministru de Externe al Abisului
Încolăcirilor de Şarpe -
şi
Privirii Fixe de Broască
resping toate aceste demnităţi - şi multe asemeni: rămân
stingher AED - al MUNTELUI
PĂRĂSIT - de pe care
s-au retras - bolborosind turbate
blesteme - toate oceanele:
OLIMPUL - pe care se
montează - febril
schelele piesei despre
LUMINA ORBITOARE-A GOLGOTEI
voi cânta - mai ales pentru că
au expirat toate
contractele - voi cânta mai
ales - şi
cu mult mai
profetic - delirant inspirat
după fiecare AMURG
fără SUFOCARE - pe-un
plaur de
FOC - cât un
MUNTE singur - sălbatic înjunghiind
cerul în pântece - POEZIE
nu e - nici
FACERE
VÂNĂTORUL LUI HRISTOS
lui Victor Oprescu - în memoriam
El a luat-o înainte
pe cărare: deja desluşeşte forfota delicată a
lucrurilor cu totul minunate -
asupra cărora
săgeţile întrebărilor noastre
de-aici - nici nu îndrăznesc
să se-abată
acolo nu mai sunt terenuri de vânătoare - acolo
nu mia există ţinte
pentru - strâmbate în zbor -
întrebările : acolo
CUVINTE SFINTE ţi se oferă - desăvârşit
înflorite
El a luat-o fascinat - înainte
pe cărare : atâtea explozii de
zări se desfac din petale - în
faţă-i încât
cu respiraţia tăiată - în sufletul lui a uitat să mă strige - să
vedem împreună
MINUNEA
oricum - voi grăbi pasul - acum
plin de speranţă
DANTE DIN INFERNUL
VECIN
a coborât seara: peste cei cunoscuţi
cad - rând pe rând - până la
unul - negre
măştile de voci şi contur - ale
DEMONULUI : cel ce - până
atunci - inofensiv
trecea - şi
spunând cuvânt : ''BUNĂ ZIUA '' - ziua ERA - cel puţin
iar el - tihnit vizibil - precum
copacul pe marginea drumului -
acum
ACELAŞI - dar ALTUL
şuieră : inflexiuni de
fascinaţii şerpeşti -
se-ncolăcesc balele
cuvintelor lui - mreje
din care nu mai ieşi decât
înfăşurat - CRISALIDĂ
OBSCURĂ : cănd
auzi despre PATA DE-NTUNERIC vecină - vorace scurgându-se
dizolvant peste tine '' BUNĂ SEARA'' - aceasta înseamnă
vădit : '' TE UCID - CÂT DE
CURÂND ÎMI FAC TIMP ''
pornesc apoi - într-un
noroc - să bântuie - zălud şi
de-a valma - ÎNTUNERICURI VIDE (
dintr-un fond sonor în
crescendo isteric - până la
carnavaleasca
GLORIE) hârâieli agresive -
bolboroseli
fel de fel - ameninţări
tot mai debil
voalate - înghiţiri şi
sughiţiri - şi
guiţări de - victorioase - în cosmos
legiuni luciferice
MUNCITORUL ZILIER
ce bine ca El trimite - rând pe rând - nu
deodată - PAZNICII
APOCALIPSULUI: ce m-aş fi
făcut - cu toată liota pe
cap - a
DUHURILOR DE FACERI-DESFACERE ? -
cum ne-am fi
înţeles - pentru-a
agăţa - duh cu
duh - noua ROATĂ
HERUVICĂ HORĂ?
aşa - e doar noapte-a traducerii - lent
inteligibile: din roată în
roată - spre
ultim VÂRTEJ : FONTANELA -
CREŞTETUL
COSMIC - HRISTOSUL : FÂNTÂNĂ A
VIEŢII - GIGANTIC
FUS - în rotaţia
OULUI LUMII
***
EPILOG
CĂDEREA
RASEI ATLANTEENE - ŞI
ÎNĂLŢAREA
OMULUI
CRISTIC
atunci - în inimă - de pe jos - am cules
forma curbă a
AMURGULUI
mai bine uitându-mă - am
văzut că era
un INEL : undeva -am auzit - clar
ţipăt sinistru- CATASTROFA pornind
ţineam în mână începutul DESFACERII - atoate
DESPRINDERII : o verigă - de
oriunde căzută - şi totul lua
forma spulberării NISIPULUI
deja - nu-mi mai zăream
măna-cu
INELUL CUMPLITEI VESTIRI
duhuri sfinte - urzirile
lumii: obosite de sisifică trudă - de
a se face aflate - de
orgolioasă - tot mai
pedantă fiinţare umană: câtă artă - şi
brută sudoare n-au pus -
pentru- a
regiza deosebiri - firesc deodată
cu
sfinte nuntiri - de
vântoase şi
MUME
atâta disperată - inimoasă
teatralitate - în sfânta
pedagogie : istoria
lumii şi - lucrurile
n-au ascultat - şi
războaie-au pornit
contra portativelor severe
HERUVII
aşchii de note plouau - plesneau
limbile - scrum
se-aşternea peste
buze
NEDREPTATEA - tranşare-a
CUVÂNTULUI - în
abatoarele tehnice - castrare-a
SPIRITELOR FORMEI - ferecate-n
neant - a
STĂPÂNILOR - logoreică
dezbinare
luptau - cu sinele-dună să se-mprăştie-n
vânturi - NISIP : armăsarii
furtunii cabrează
paralizează - ORA -
otrăvuri şi
spume epileptice - se-mprăştie
lumea
nori de sânge - turbat
năvălesc - de la
INIMĂ-ntorşi împotriva
INIMII : vene vorace -
scufundaţii piranhas
sfârtecau RĂDĂCINILE-ARTERE : ce să mai înţeleagă
SERAFUL DE PAZĂ ? însângeraţi de străină
logică-a CRIMEI -
ŞERPII-au
zburat - fulgerat
lăsând FORMELE - pradă
descreieratului BAROS LUCIFERIC : ŢĂNDĂRI DE
GÂNDURI - bivoli MEMORIEI
călcau filele CĂRŢII-N copite - istoria
se-nvârtea - titirez
în jurul GOLGOTEI - pustiită de
CRUCE
VIOLENŢĂ - nu MILĂ - era gustul
PÂINII-NJUNGHIATE - din care
prin noaptea secretelor - sub
măşti - carnavelesc
fugeau
EXUSIAI - SPIRITELE
îngrozite-ale FORMEI - exasperând în
zadar - şi
smintite în bznă - pe
KYRIOTETES - ÎNŢELEPCIUNILE
ORFEU a murit - sugrumat de
schimbarea de voce - în
netedul ţipăt : ombilic
cancerat de
mistere - nevralgii de
himere
ca-n SODOMA - FEMEIA învrăjbeşte
iubire cu
sine - ucigând şi
BĂRBATUL
LEU şi LEOAICĂ-şi trag - peste
flăcări - o singură
piele de
BROASCĂ
iată
florile stinse în
apă- precum
LUMÂNAREA BLESTEMULUI
unde eşti - tu foşnet de
zeu
căutător de SMARALD -
o - tu
sfios
singuratic
MIRE LICORN?
carne de zguri - peste carne de
marmuri - creşte precum
lichenii care - hulpav
dizolvă statuile-n
lepre
temple se-ofilesc - şi se
scurg - în hăul aramei
topite
şi-au spart omenirile -
zăgazul de foc al
CUPTORULUI : se revarsă-n
GHEENĂ - frenetic - precum
lăturile
clefăite de porcii la troacă
*
lovitură de palat
STĂPÂNIRILOR - boală
politică
- a cerului: vârtejuri de
smoală coboară - în gheare purtând
urlând blasfemia – pradă aleasă: SERAFII
HERUVII - având alură de
CIORI : rege lor
infernal quasimodo - PRIAPUL
sex - pântecăraie
cumplită - exprimată în
duhoare de sânge - îmăpărţită
cucernic - al - irevocabilul
DOI
sângele - sexul - urina: TREIME - A
LATRINEI - în numele ei - belicos
'nalţă stindard
viermii
rugăciuni excretoare
cruciada AVORTONILOR -
revoluţia
-ASPIDELOR - noua lege-a
TÂRÂŞULUI - şi
SCURSORII
urdii urdori - umflate
umori - clatină marginea
lumii - căţărate -
din adânc din infern - să se-nchine
SFÂNTULUI HOIT
puroaie - noroaie şi
zoaie : nou mir
spurcat băloşind - orăcăind
slăvind - CRUCEA CRIMEI - cu vârful înfipt - în
coptura buboiului SOARE
sânge-njosit al cupolei -
împroşcă
altarul : dumnezeii scuipaţi
podobesc - mucilagii stigmate
pântecul templu
sexul delir : chip chinuitul de plumb
bântuit de MEDUZE - tras pe
desfrânat - ŢIPĂTUL
ROATĂ - canibalic SATURNUL
autofag
lumea lătùrii
*
atâta necumpăt - dans epileptic:
negoţul
cu-asuras
FORMA PĂMÂNTULUI se face tot
mai întunecată
concavă - presând disperat asupr
CREPUSCULULUI - iar CREPUSCULUL
înfricoşat - livid de
panică - urlă - pe deasupra
IERARHILOR - culori şi
semnale - către
GOALELE TRONURI DE FLĂCĂRI
precum sâmburele din fructul copt de
EXCES - se desprinde pământul
de
om
şi omul de
aştri: cel ce pare a tot - se
dezbină - îmbiindu-se
ARDERII de sub TRONURI : INFERNUL
şi iată cum - în valsul SATANEI
(descojit din LUCEAFĂR ) - se
prinde
vălurirea de pulberi - furios
azvârlită-n
OCEANE - se-greuiază de TAUR
NOROIUL: nu se mai poate - de copite
desprinde
pământul - de bezna
frenetică - şi-atunci
la mijloc de apă şi - istorie - ÎNGERII
cu petalele-aripi smulse - ori
arse - în hăul
UITĂRII NEMERNICE - neputincios
se
prăval
o - eroi de-operetă - cu cânt
de
flaşnetă - atlanţi
bătrâniţi de
violente ilogici savante - voi
cosmanauţi printre spulberate pulberi de-atomi
nebuni furioşi -
îndrăznind să întoarceţi cu
susul în jos - ierarhia URZELILOR
DUHURI - ce grăbit
vă-nduplecaţi spre pierire - crezând că
zburaţi ( cu rampă tocmai din vârf de
TURNUL BABEL) - s-asmuţiţi
în
ceruri - pe zei contra
zeilor - năzuind să
umpleţi cu NEANT - golitele de
DREPTUL VEDERII - TRONURI CELESTE
găvane orbirii
o - NE-BUNĂTATE - -nvrăjbind
duhul cu duh
UCENIC VRĂJITOR - tremurând de
patimă
NEŞTIINŢEI - slăvindu-ţi
GREŞEALA - ca pe ce mai
înaltă
VIRTUTE - arogant - cu guma
stergând din BIBLIE - orice-alfabet
NE-BUNIE - ştergând ( cel
puţin aşa-ţi
zici şi repeţi ) hotarul de duh înflăcărat - dintre
STÂNGA ŞI DREAPTA - dintre
JOS - ÎNJOSIRE şi
SUS - dintre
NEAMURI - la care o
istorie-ntreagă
precum MONAHII RENAŞTERII -
DUHURI din
toate cerurile - au străbătut
- împărţit pe
LEGIUNI DE LUMINI - cizelat
ordonat - şi-apoi SCRIS - în a JUDECĂŢII FINALE VECIE
NEAMURI : singur posibile SLOVE -
ale LIMBII
UNIFICATOARE DE
CERURI - ARMONII
IERARHII
(deasupra de slovă : slavit
palşoş de-Arhanghel -
astfel
năimite-alfabet - oştirile
raze - călăuzesc spre
JUDECATĂ şi TAINĂ)
ANATEMA SIT ! ANATEMA SIT ! ANATEMA SIT !
IUBIREA-i schimbată în CRIMĂ şi-n
bezna trufiei - dezmăţate
deşarte - umilitoare de
MUNCĂ A SPIRITELOR
SFINTEI - NECURMATEI
CREAŢII
se despică - până ce scot limba şerpească afară:
PĂMÂNT - APĂ - FOC - se despică - şi
jumătăţile cad în
extazul dezastrului
cutremur e gura ce-nghite - hulpavă
la mijloc de FACERE
zgurile
limpezi - aripile
ard - în
sfruntată - flacără
PRĂBUŞIRII DE INIMI : carnea se scurge din
aripi - lăfăită
şi obscenă
SPIRITELE FORMEI - trec dincolo de
ZBOR şi
dispar
la fel - KYRIOTETES - se scufundă-n
amurg - şi
penumbră : ce mai
lungă zi - se
pregăteşte pentru
cea mai lungă - dement
înfricoşată
NOAPTE
o - NE-BUNIE - căreia lumile - grăbindu-ţi fără
de rost numele - îţi zic ANTIHRIST: slobozeşte-ţi
fiinţa în
jos - tumultuos
SPITALUL NEANTULUI : valuri
ATLANTICE - înmormântează - în
sine - amintirea unui
coşmar :BĂTRÂNEŢEA LUI
LUCIFER - neputincios croitor
din hainele căruia - jupuiţi au
scăpat - ieşit şi
fugit - DUHURILE
ÎMBRĂCĂRII -
ÎMPIELIŢĂRII
STĂPÂNIRII DE SINE - în
SINE
clipe - de risipă de -
IARNĂ :
FURNICA - neliniştit
trepădează - pe
CADRANUL DE CEAS : limbile - încurcate
de
absurda - frenetica hărnicie - hărţuite - s-au
oprit - sumbre : acum - se
rotesc - grijulii
CORBII
o - vai ţie - omenire
atlantică - degustă-te-n
ultima hrană - atât de intens
încărcată-n coşmar -
apoi
intră pe uşa - fără
întoarcere - a
UITĂRII: răzuire din
PLANURI - şi
CRONICI terestre
PSEUDO - BOCETUL ATLANŢILOR
popor geometru
ochi de salpetru : în văgăuni
jupuim minuni
cosmmopoliţi - strivim
sateliţi - între gingii :
propria urmă
ne-o sugem - şi scurmă
în noi - gheară - PUTEREA
splendori de crimă
FALNICĂ rimă
raţiuni - palate
gânduri uscate
încoronate
cu morţi de frate
persuasiune - drept de rugăciune
confirmare de CALCUL :
inutil - dumnezeu
când sunt
EU - EU cu
MINE : SEXUL
mereu
riguros - ne retragem
meticulos - din urnă extragem
lumini : rămâne doar lista - de
posibile zâmbete
găuri de zâmbete - şi nici
o
zi
fericiri programate
contabilizate - himerizate - tiumfal
ambalate
inimi în rate - cronometrate - atent
conservate
numărăm din DOI în DOI
faceţi toţi la fel ca -
MINE
NOI păsări - deasupra
apelor - vor pluti spre
PĂMÂNT - NOI pământuri - FOC şi CLEŞTAR - năzui-vor
spre
PASĂRE - NOI
RASE - s-or naşte din - CHIPREŞĂ - ZEIŢA
fertilelor SPUME : CONSTELAŢII
CADELNIŢA MIRESMEI
FORMELOR - emisfere de
CLOPOTE - va trezi la
vibraţie : întărâtate - una datorită
alteia - precum LEII - vibraţiile se vor
aprinde - reordonând sacru - hialin
TRUPUL CRUCII : HRISTOSUL
LUMINII - din NORDUL
MUNTELUI
omenire - ai OMUL : crugul tău
reporneşte lung drum : ARMONIA CU
STELELE CRUCII
potriveşte-ţi - corect
la ureche - la ochi - la gură
mână - nu potrivnică
STEA - ci
CONSTELAŢIA HORELOR : DUHURI şi
MUME - sânuri din care - mereu - să-ţi nutreşti
cumpănitele-avânturi
VULCANICE - în logica strânsă a
FOCULUI
o - CAVALERI ÎNVIERII - MIREASĂ
LEBĂDĂ - şi tu - SFÂNT
LICORN : dansul COCORULUI -
odaliscă vâltoare să treacă
-n eter - mult
dincolo de MUNŢI
BĂRBAT şi FEMEIE : vajnic nunţi să porniţi
războaie înalte-ale FRUNŢII - răscolind ale stelelor jar
conjuraţi cu fulger - CHIVOTUL
DIN
TEMPLUL CELEST
aripi vultureşti - mădularele
voastre să-nfoaie - dar
mai presus de FORME - pe CALEA
LACTEE - apucaţi către
STÂNA COCORILOR : nemuririi fideli -
CUNOSCĂTORII
MINUNII - galactic
vă-ncercaţi - cu ei
dimpreună
dublul zbor al IUBIRII - spre a
ajunge - în pragul de seară al
unicului
DREPT SFAT DE LUMINĂ : COROANELE
ÎNŢELEPCIUNII NEAMURILOR
(heraldice slove - ale
LIMBII - cu care - viu - vă
grăieşte
DIVINUL - scăldându-vă-n
HAR AL PRICEPERII -
sfinte
PRIMORDII
BĂRBAT şi
FEMEIE nălucind sexuale
destine-n
război - pe rând supunând şi
-nălţând - în
JOCUL IUBIRII - şăgalnic - valul
OCEANELOR NEAMURI :
s supune un NEAM - doar pentru-a
erupe - mai nărăvaş - iureş aprins de
extaze - din
acvatică - îmbrăţişarea - pe
dedesubturi de
lume - a
părtaşului
DRAGOSTEI
astrale - ceasuri - când
cheamă - din AGONIE
SFÂNTĂ - spre
CUMPLITA DRAGOSTE - însuşi
slăvit poporul
olimpienilor zei :
atunci
peste creste detună
DANSUL DIVINEI
MORTI - prin care
pietrele inima-şi
smulg - patetic
iscând vâlvelor
MUMELOR scrise-n
jăratic - nunta cu
martori din SENATUL
LUMINII - încercând
cu priinţă
-MPĂRAŢII - muzica-naltă
a
PLÂNSULUI - s-o supună pe
note: cutremură
arhive de îngeri - sparge litanii
despică morminte
cale deschisă
VIEŢII : însuşi
CĂLĂUZUL
MORMÂNTULUI - bufon rob lui
IANUS
rană cu
rană - răsfoite
scandeaz-evanghelii de
fulger
menirii : BARBAT
slujind în
cumpănă FEMEIA - şi
dinadins FEMEIE
închinată spre
BĂRBATUL
fanatică
păşunte - între
complot - şi
vecie : MONARHUL - PRUNC
DE NEAM - zălog şi
martor epopeu
MINUNII - încă şi
iarăşi răscolită
misticii miri - CTITORI : sus
jos - valet de NEAM
REGĂSIT - prin
înecare - sub lucii
mantii de CURGERI :
preoţia
ATOTMÂNTUIRII
aceasta-i grafia
POVEŞTII - ICOANĂ DE ZEU - în
altar podobitul
bazilicii lumii - şi SINGURĂ
ea - cercuită-n
peceţi şi
amarnice mari
testamente - va da
samă - la TRONUL - de frumuseţea întreg
RUGĂCIUNII DE
ZIDURI
acum - doar COLINDA - de DOMN
ADEVĂR
născătoare - răsune :
''la schit Vetreniste
să scurmă cantonul ASTROPOTAMOS - lângă
Podul făcut de
Romani - Coracos - şi unde
Sulioţii fuseseră ucişi - de
Albanezii musulmani - în luna
Ghenariu : femeile lor - în
număr de doua sute -
văzând pe
soţii ucişi - se
aruncară - cu pruncii în
braţe - în
Râu Ahelonus - unde
se înecară'')
atunci abia
avântul mădularelor voastre - va aprinde
în sine vibraţii divine - înfocate susure - şi
precum pâraiele strânse - viteaz -
în
MARELE FLUVIU - RĂZBOINIC
făpturile voastre se vor umfla - statornic
măreţe - în CURGEREA şi
aprig LOVIRILE-n sine- dăltuiri
unei aventuri de nespus : ÎMPLINIREA datornică
întru VULCAN - mânia de foc
vizionar : de
nimic întreruptă -ARMONIA
SPIRITELOR IUBIRII - NEGRII
SERAFI DE LUMINĂ
ATOTVEGHETORII
nou justiţiar - STRICATĂ
în-doirea - COASTĂ :prin
vamă de sânge
neînduplecată spre
negoţ - SULIŢA - smulge
arderii - temeiul
FRÂNGERII - pătimaş
MĂRUL RĂNII : definitiv se cutremură
legământ NESTRICĂRII:
LEBĂDĂ - şi
LICORN - orbiţi de extaz - se
trag
precum mătasea de val a
refluxului - în
ospăţ de nuntă serafic
OUL DE SUNET
LIRA
în palat - PRINŢUL
nu RASA - din GLOB - te supune-n genunchi : tu
omule-al OMULUI - te-nalţi din
robie
însuţi făurind RASA -
rangul de nobleţe heruvică - spre care
VÂLVELE (lucrătoare în tine -
tot mai
strălucit turbulente) - din tine - aspiră
te-ndeamnă - şi
glorios - MERITĂ
o - tu - omule-al OMULUI - pune-n
lucrare - în urzeala trupului
tău - duhurile
cele mai alese - prin
hărnicie şi înaltă LUMINĂ
şi triumfală schimbare -
fie
regesc aurită - sub CELE ŞAPTE PECEŢI - asigurator
în toate vădită - prin
cutremurătoare - vibraţia
SAFIRULUI: CELE
DE FOC
voinţa de LUMINĂ
să cheme spre desăvârşirea
OPEREI - dezvăluite prietene
ţie : TRONURI
HERUVII - SERAFII - sacrificiul
tău preazeiesc -
SUPREMELE
ROADE
o - desăvârşire
morală - cântec
heruvic - singură
CHEIE - cu care OMUL ardentelor
PĂRŢI - OMUL
CVADRUPLU - va putea
descuia şi
intra glorios înapoi în
SFÂNTUL ÎNTREG - MEMORIA VIE A FIRII
: mereu -
NORD
HRISTOSUL - EU
PRIMORDIAL
SFÂRŞIT
POST SCRIPTUM
chiar când era pe punctul de a se
autoproclama (asudat de atâta
FACERE - emoţionat de estetica
propriilor MIŞCĂRI
epopeice): POET
ÎN TOATĂ PUTEREA CUVÂNTULUI -
DUMNEZEU
a constatat că
nu ştie să pună PUNCT
FĂPTUIRII - şi
în general - habar n-avea
de nici o regulă ortografică
ortoepică şi de
punctuaţie : urmare
CUVINTELE curgeau prin FORME -
şi
FORMELE printre CUVINTE - amestecându-se precum
grăunţele într-un sac
cu amărăciune - atunci
s-a mulţumit să
rămână ceea ce - dintotdeauna
fusese - adică
POET MODERNIST - şi - deci
logic şi - fără
mofturi - s-a
sinucis
vă rugăm
ştergeţi -
îndată - de la
ultima - spre
prima literă - tot ce-aţi
VĂZUT şi CITIT vreodată - cu tâlc şi
rost: sunt
grosolane falsuri - ale unui
neruşinat
IMPOSTOR
SFÂRŞITUL
SFÂRŞITULUI
|
|
||||
|
|
|||||