ARTICOLE

 

...Avem în faţă... O CARTE DINTR-O TONĂ (ni s-a „înghesuit” în mână, cu tot cu dedicaţie, într-o cameră de aşteptare, la Primăria Adjudului...): „Pelerin la porţile...eului” (Ed. Sfântul Ierah Nicolae, Brăila, 2010), semnată de un domn, pe nume: STROIA A. GHEORGHE...născut în 1970, şi învăţând să scrie româneşte...cam prin 2011! (teribil de greu şi scremut... -  nivelul de „descurcăreală”, în scrierea Limbii române, îi poate fi situat între „nivelul”-Vanghelie şi „nivelul”-Gigică Becali -  deci, printre oameni...căpătuiţi, nu aşa, orişicum!)

 

-...„Greutatea ei (n.n.: a cărţii, voim a zice!) ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat”…Da, tare…”mirabili”,  “oamenii” ăştia! Demni de mare minunare…

…De fapt, care-s mai “mirabili”…dintre “oameni”? “Omul” – Stroia A. Gheorghe (absolvent al Măreţei şi Extragalacticei Universităţi din Bacău, Facultatea de Inginerie, Secţia Mecanică-fină 1990-1995 – …actualmente binevoind să fie, cum ne informează însuşi …”omul”: “la Primăria Municipiului Adjud – Compartimentul de Achiziţii Publice”) -  un biet agramat de duzină, cu ifose scripturistice, frizând paranoia…cum vom demonstra, PE TEXT! (ca să n-avem vorbe cu… “suporterii/fanii” domniei sale -  ?!) -  sau …”oamenii”-domnii/doamnele şi revistele oamenilor-domnilor/doamnelor, care l-au scos la suprafaţă, cu un entuziasm delirant? Nume cu rezonanţă, în cultura românească, şi nu doar…: Speranţa Miron, Revista “Boema”, anul III, nr. 1(23), ianuarie 2011; Vasile Sevastre Ghican -Tecuci, Revista “Plumb”, anul V, Nr. 43, noiembrie 2010; Florentina Trompac - Focşani, Revista “Salonul Literar”, nr. 71, an XII-2010; Marin Ifrim, “Jurnalul de Vrancea”, 17 ianuarie 2010; Năstase Marin - Galaţi, Revista “Impact Literar” - Târgovişte, anul XI, nr. 376, decembrie 2010… - …asta numai aşa, frunzărind printre „florile” criticii româneşti…”selectiv”, adică…! -  aşa cum se “exprimează” însuşi dl Stroia A. Gheorghe; dar compania textelor sale este găsită drept “înmiresmată” şi de către reviste teribil, ameţitor de pretenţioase, îndeobşte… - ba chiar unele cu valoare culturală reală (cităm, adică lucrăm cu…”materialul clientului”…de n-o fi chiar aşa, n-avem vină, deci să n-avem năpastă!):  

“Publicaţii şi reviste din ţară, precum: Boema – Galaţi, Constelaţii Diamantine – Craiova, Plumb – Bacău, Impact Literar -Târgovişte, Vatra Veche – Târgu Mureş, Glas Comun, Monitorul Cultural, Epoca, Neamul Românesc, Tânărul Scriitor, Slova Creştină, Creştin Ortodox, Revista literară „Visul” – Orăştie, Revista Art-Emis, Cărticică Românească de Copii, Revista on-line „Artur Silvestri”, Agora Literară, Climate Literare, Moldova Literară, Salonul Literar, Oglinda Literară, ş.a.”

[…Probabil, mai ales “ş.a.”!!! Da, are “faţă” şi “suprafaţă”…dacă te iei după C.V.!

…À propos de “faţă”: dl Stroia A. Gheorghe îşi postează bravo-eroicul profil cărnoso-rubicond, în revista Confluenţe Româneşti Internaţionale, din 27 aprilie 2011: “Profil de autor”, cică. Având în vedere stratul exagerat de gros şi rozaliu de lipide, de pe “fason”, şi… “binesimţirea” pe care o sugerează, noi am trimite la alte…”profile”, în niciun caz de… “autor”!

Deci, dl Stroia A. Gheorghe îşi iese nu doar din fire, ci şi dintre…hotarele naţionale, măre! – …un fel de om-orchestră! Ia, ia-n auziţi aici:]

 “- Publicaţii şi reviste din diaspora: Anima News – Israel, Gazeta de Belgia, Aşii Români (n.n.: păi cum şi unde-i locul dlui Stroia A. Gheorghe, dacă nu…printre…”AŞI” !) – Germania, Revista Agero Stuttgart – Germania, Observatorul – Canada, Diaspora Românească – Italia, Basarabia Literară – Moldova , Lumea Românească – SUA, Orizont Creştin – SUA, Universul Romanesc – Spania (Portugalia), Confluenţe Româneşti – SUA, Curentul Internaţional – SUA, New York Magazin – SUA, Meridianul Românesc – SUA, Niramart – Spania ş.a.

Colaborator al: Radio R România (Platforma Culturală Aşii Români - Nürnberg) şi Radio Prodiaspora (director de programe Ecaterina Câmpean)” – cf. revista Confluenţe Româneşti Internaţionale, din 27 aprilie 2011, Profil de autor.

***

…Într-un an şi un sfert (2010-2011), dl Stroia A. Gheorghe publică la cărţi…”fără număr”, cum zic maneliştii – …curg sponsorizările, la cărţile “sfinţişorului”, ca ploile musonice, în India:

“- „Pledoarie pentru...inocenţă”, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010 (152 pag.) – poezie si proză tematică pentru copii;

-   „Pelerin la porţile...eului”, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010 (110 pag.) – poeme;

- „De vorbă cu o...minune” (Poveşti pentru copii cuminţi) – 4 volume, din care au apărut:

            - Vol. 1 - „De vorbă cu o minune”, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010 ( 120 pag.);

            - Vol. 2 - „În braţele bunicului”, Editura Optima, Iaşi, 2010 (148 pagini);
            - Vol. 3 – „Alintă-mă, copilărie!”, Editura Optima, Iaşi, 2010 (140 pagini);
-   „Omul retortă”, Editura Rafet, Rîmnicu Sărat, 2010 (124 pag.) – poeme ;
-   „Metamorfice stări/Metamorphical states” – 2 volume, Editura Karuna, Bistriţa, 2010 din care apărut volumul 1 (Traducere în limba engleză prof. Mihaela Bozanchi) (114 pag. – poeme);

- „Petale din cuvinte”, Editura Docucenter, Bacău, 2011 (150 pagini – critică, eseistică literară şi de artă)”…

 

…ba reuşeşte (“omul” nostru, cu…bărbi!) să judece, maiorescian, şi operele altora (cu ce autoritate, vom vedea, “mintenaş”…) – români şi străini, la hurtă:

 

“Publică aprecieri critice în reviste literare asupra operelor autorilor (selectiv):Ionel Marin, Speranţa Miron, Vasile Sevastre Ghican, Cristian Petru Bălan, Năstase Marin, Ion Lazăr da Coza, Marin Moscu, Paul Spirescu, Ioan Agache, Vasile Buruiană, Gheorghe Chirtoc, Calistrat Costin, Răzvan Alexandru Oţetea, Victor Sterom, Eugen Evu, Lucian Gruia, Ramona Sandrina Ilie, Doina Drăguţ ş.a.

 Publică aprecieri critice în reviste de specialitate asupra operelor artiştilor plastici:Bortă Ovidiu Ambrozie (Suceava), Mihai Ionescu (Bucureşti), Anca Viorica Bulgaru (Iaşi), Thomas Kinkade (SUA), Vladimir Kush (Rusia), Iman Maleki (Iran), Severin Constantin (Suceava), Victor Molev (SUA), Anna Kostenko (Ucraina), Alex Darida (SUA), Gustavo Poblete (Chile), Romeo Niram (Spania) ş.a. “ - cf. revista Confluenţe Româneşti Internaţionale, din 27 aprilie 2011, Profil de autor.

 

Acest “şi alţii” introduce, cum cred că simţiţi pe şira spinării… -  nota de mister copleşitoro-zdrobitor…Şi doamnia sa crede, probabil, că, dacă ne-a făcut praf cu C.V.-ul, nu-i vom mai citi cartea…Uite, numai de-al naibii, i-o citim, ba chiar…”cu creionul pe hârtie”!

***

...În şcoală (sperăm că domnul cu pricina a frecventat şi trecuto-absolvit, măcar pe la f.f.,  clasele primare! – ...că pe la Bacău, tot degeaba), se porneşte cu analiza unui text/unei opere, chiar de la titlu, unde (de obicei...) este sintetizat/sugerat, ideatic, conţinutul, nemurit pe bietele rămăşiţe ale codrului valah imemorial.

Deci: „Pelerinaj la porţile...eului”. Mda. Eliminând (cel puţin ca premiză de lucru) posibilitatea ca punctele (cele tocmai... TREI!) de suspensie, să înlocuiască slovele V şi E şi C (deci, s-ar putea citi, prin completarea „pe linia punctată”: „VEC-EULUI” – ceea ce-ar trebui să atragă, omeneşte vorbind, compătimirea noastră, neputincioasă, pentru „aşteptătorul/PELERIN” cu...”urgenţe”, din faţa „PORŢILOR”... – „pelerin”, respectiv „porţi” fiind, mai mult decât evident, hiperbole existenţiale şi arhitecturale, datorate ...”stării de urgenţă şi necesitate”!) – ne punem, în schimb, întrebarea: de ce autorul nu-şi afirmă, răspicat, identitatea/EUL?! Dar vom vedea, în cele ce urmează, că greutatea de a se recunoaşte „el pe sine” este o problemă pur „stroienească”. Aşa că...trecem mai departe, cu comentariul asupra titlului.

...În orice dicţionar (DEX, enciclopedic, de neologisme, de limbă românească modernă etc. etc.) cuvântul „pelerinaj” este explicat astfel: „Călătorie făcută, individual sau în grup, într-un loc considerat sfânt”. Deci, „eul” dlui Stroia este ...un loc sfânt! Ca urmare, probabil că şi domnia sa se consideră (ca „apropitar” al „locului”...) o persoană sfântă...!

Şi n-am greşit cu deducţia: dl Stroia nu doar că îşi face, SINGUR,  la carte (cu o dezinvoltură de-a dreptul cuceritoare, imperială!) şi Prefaţa, şi Postfaţa...ba scrie şi cartea... N-am fi crezut că mai are putere, după predicile în stil botezioanic (vrem a zice: în stil „à la Ioan Botezătorul”: urlare, din fundul extatic al bojocilor,  în pustia...adjudeană!).

 

Prefaţa se intitulează, cu o sintaxă misterioasă: „Dorul  vieţii, după sine însăşi”...Cuvântul regent,  pentru pronumele de întărire  „însăşi” fiind, după toate normele de logică (are, şi poezia, logica şi...gramatica ei!)...”dorul”. Deci, repetăm, ca să nu uităm...şi să ţinem şi minte (că, de la genii scripturistice, muuuulte mai înveţi!) : „dorul însăşi”. Că dacă era „omul” nostru fără fasoane şi ifose, scria scurt şi fără îmbârligături: „vieţii i-e dor de ea însăşi”.

Şi Prefaţa „stroiană” se încheie în coadă de peşte: dacă, la început, o făcea pe suavul şi creştinul filosof, scriind cu iz de caiet-„oracol” de fetiţă de clasa a IV-a primară („A te dedica vieţii, înseamnă a face din fiecare clipă un prilej de bucurie, O PARADĂ (n.n.: parcă-l şi aud pe bietul Toma Caragiu...”pe fază”, ca-ntotdeauna: „Trecea fanfara militaaaară/În frunte c-un tambur majoooor...ta-ta-ta, ta-ta-ta!”) de sentimente vii şi pline de culoare, a mirosi floarea cu aromă de timp, a trăi în spaţii fără limite” (n.n.: limite de spaţiu locativ, nu?) – ei bine, nene - la sfârşit se înfoaie teribil, imprecativ şi vindicativ...deşi vrea, de fapt...”să ne salveze”, EL-MESIA...fără, însă, a ne cere şi nouă (măcar de formă...) părerea (că, deh, CU NOI vrea...”să-şi facă treaba”!) – fără a ne întreba dacă, şi noi, oligofrenaşii de noi, „achiesăm” la un asemenea „Mesia” soteriologic şi la un asemenea „tratament mesianic”, cu ghionturi!!!: „Vă condamn la pace, vă condamn la linişte, vă blestem să deveniţi mai buni, mai blânzi (...) Vă blestem să aveţi puritatea florilor, frumuşeţea clipei (sic!)” (n.n.: probabil că Mesia se adresează - firesc, de altfel! - şi aromânilor: „muşat”=frumos).

 

...O, dar să vedeţi ce Profet Dumnezeiesc şi Mântuitor Vânjos vă aşteaptă în Postfaţă! Ce-a fost în Prefaţă e...boare trandafirie! Ia, ia să ascultăm titlul: „Stare de...lirism”. Dacă se bâlbâia oleacă (de exemplu: „de-de-lirism”), ajungea să zică...tocmai bine! „Am dăruit, tuturor celor care vor citi această carte (n.n.: cei ce n-au citit-o şi n-o vor citi nu mai au nicio „zare” de şansă soteriologică... – sunt, mai pe şleau: SUFLETE PIERDUTE PE VECIE!!!) o părticică din sufletul meu (n.n.: vă daţi seama, dacă vrea să mântuiască precum Hristos, ce sufleţoi de macro-bizon trebuie să aibă...”omul”!)...(...). Numai din interior putem acţiona, pentru a schimba, cu puterea unui uragan, vieţi, oameni şi de ce nu ...destine”.

Acum, noi credem aşa: că punctele de suspensie indică faptul că „omul” nostru, în „interiorul” său, tânjeşte nu doar să „schimbe oameni” (în ce? în porci, ca vrăjitoarea Circe?), ci să schimbe...”DESTINE”. Ei, da, asta e, deci, la el: are voinţa (nu ştim dacă şi...”putirinţa”!) să ne „manipuleze” psihic şi...”destinal”, ca CIA, KGB şi Mossadul, la un loc! Acest joc paranoic de-a Dumnezeu îl distrează până la...orgasm fals! Şi nu credem a greşi, nici acum, pentru că, în final, vrea să aibă, şi dl Stroia,  plata: să i se cumpere cartea, de către toţi locuitorii Terrei! Asta, de fapt, ascund vorbele vicleanului complexat de Jehova & Mesia: „Vă invit să vă priviţi prin oglinda sufletului şi să vedeţi imaginea reală a perfecţiunii: omul ...citind poezie”. Adică (...păi da, tre' să-i traduci, pe profeţii ăştia, dacă vrei să le înţelegi mesajul apocaliptic, şi să nu mori ca prostul, „pe zebră”!):

1-„Vă uitaţi voi în oglindă, dar ...costă uitatul!” – şi:

2-„...Băi, râioşilor, dacă nu-mi citiţi Poezia, n-o să ştiţi, niciodată, ce-i PERFECŢIUNEA!!! Aşa că, banu' pe masă, hai, fără tromboane! Că eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dacă vreţi să mă dezmierdaţi, ziceţi simplu: SFÂNTA TREIME...sau, şi mai bine: <<TREIMO-SFÂNTULEŢUL>>” (şi, în sine, îşi va zice – asta, numai dacă va fi silabisit vreo carte, la viaţa lui:  ...a se vedea cartea omonimă a  lui  Paul D. Popescu, „SFÂNTULEŢUL”, Ed. „Prahova” S.A., 1993  - „....precis plagiată după ...personalitatea mea!”). Sau, mai familiar: TRESFY (de la...”Trisfetite”!!!).

 

...Poate unul, mai  grosolan, să îndrăznească vreo blasfemie: „Băi, acesta, dar dacă eu nu vreau nici oglinda ta, nici poezia ta, nici mântuirea ta...că s-o găsi vreun dumnezeu mai...de Doamne-ajută, să facă trebuşoara asta... - ...ha, ce zici ' mneata de pozna asta?!” – ...dar noi, noi nu! - noi simţim pe cocoaşă (şi prin alte părţi...), aşa, o uşurare...şi nu ştim cum să-i mulţumim şi să-l slăvim, pe...”binefăcătorul cu ghiontul”! Vom încerca, vorba „omului”, să devenim, şi noi, din maimuţe necititoare de Stroia A. Gheorghe, alt soi de maimuţe: Maimuţe Antropoide... -  deci, Maimuţe Superioare, Maimuţe Cititoare de Stroia A. Gheorghe! Şi-i vom „legumi” viersul... – ca pe Cartea Cărţilor: ”... Eu gazeta…pardon, CARTEA d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna, coane Nicule!”...pardon: coane Ghiţă!

 

...Ia să începem să citim şi să luăm aminte, că s-a făcut noapte, de când tot trăncănim!

 

...Prima poemă se cheamă: „Pe aripa unui gând...rebel” Acuma, de ce s-o fi întrerupt, cu „puncte-puncte”, drept înainte de a zice cuvântul „rebel”... - e şi asta o problemă: poate că omul chiar nu-i pregătit de...”rebeliune”, poate că n-are nici mijloace de a se...”rebeli”...Ori, Doamne fereşte, nu i-a dat dezlegare Primăria, să se „rebelească”...ştiţi ce păţesc ăia ”care o fac”, fără patalama de la Primărie: amendă, cotonogeală, puşcărie...aşa, „de-o prubuluială” a celulei, pe dinăuntru...(vizionaţi canalele de televiziune-Ştiri, da?).

 

Dar dacă el, dl Stroia A. Gheorghe, nu-i pregătit - atunci se pune problema şi mai ascuţit: cine L-A INSTIGAT la …”rebeliune”, fie şi cu gândul? Nu zice popa, când te spovedeşte: “Iartă-i, Doamne, robului tău, toate greşelile ce le-a făcut cu voie sau fără de voie, cu fapta , cu GÂNDUL sau cu cuvântul şi aşează-L,  Doamne, împreună cu sfinţii tăi  ”?! Or, dl Stroia A. Gheorghe tocmai locul câştigat, cel de Sfânt-Mesia, nu vrea să-l cedeze, şi cum şi de ce ar face-o?! – din pricina unei imprudenţe de exprimare?! O, nu! Numai asta – NU! Deci, gata: dl Stroia A. Gheorghe pune “puncte-puncte”, ca să iasă basma curată, la judecată!...şi trece la versificare.

 

(Mă rog, Poliţia încă îşi ia 75% din salariu…să facă bine să-şi merite şi procentele alea, că nu le-o mai lua deloc, dacă nu-l găseşte pe teroristul care-l instigă pe dl Stroia A. Gheorghe!...acu', că tot se zice că-l căpăciră americanii, pe Bin Laden!).

 

…Iată, deci, versificarea “de-a binelea”: “Zbor, pe aripi de vis frumos/S-aduc luminii azi…prinos!”

 

Ceva, iar, nu-i în regulă: nu doar că rimează, şcolăreşte, “frumos” cu “prinos” (ca să se pună bine cu popa, la spovedanie!), dar, iarăşi se opreşte, cu “puncte-puncte”, şi în faţa cuvântului “prinos”! Şi-o fi dat seama, oare, că Lumina n-are nevoie de prinosul unui ipochimen indecis, ca dl Stroia A. Gheorghe? Ori, Doamne fereşte, s-o fi scociorât prin buzunare, ori prin inimă, în timp ce “construia” distihul -  şi s-a găsit…”lefter” de orice “prinos”?! Posibil…

 

…”În zborul lin, ce-aduce azi,/Zgomot de cetină de brazi”…Punem pariu că a adus “brazi”, ca să rimeze cu “azi”: pentru că, dacă-i era gândul, de la-nceput şi conştient, la “brazi”, nu născocea “zgomotul” cetinii…: se vede clar, de la o poştă, că “omul” nostru n-a păşit într-o pădure de brad, în viaţa lui: definirea pădurii de brazi se face tocmai prin “linişte de catedrală”, domnule Stroia A. Gheorghe – nu prin “zgomot”, care trimite la oraş, la hărmălaie şi, deci, la prostie şi prostime! Dacă-aţi trăit printre foioase -  rămâneţi, vă rog, la foioase! Asta vă e soarta…faceţi faţă cu demnitate:  “Ne sutor ultra, crepidam!”

 

…Urmează poema (fără “puncte-puncte”!): O stea răsare azi. De ce şi-o fi ales, biata stea, tocmai ziua de azi, să răsară/iasă la vedeală?! Poate o fură americanii (de energie, dragă!), ca pe irakieni… Criză MARE criză mondială, criza ţiţeiului şi a gazelor naturale…greu pentru oricine are energie de dat – deci, chiar şi pentru o stea!

Dar, mă rog, să vedem “rezonul” autorului, de a scoate, din buzunar, stele, când vrea domnia sa (căci vezi, imediat, ce fermitate, câtă certitudine are, în glas, Poetul – bănuim că  tocmai el a “regizat” totul, până la amănunt, şi i-a comandat stelei să iasă la viaţă: “Arată-te, Lazăre, vino afară!”).

 

…Mă rog: nu ne băgăm în cele tainice din veci şi pentru veci.

…Să citim, că de asta suntem aici…: ”Răsare-o stea, din amintire (…) / E înfiriparea unui gând,/CE sare-acum peste culori,/CE paşte-n vis nemuritori,/Oameni, CE-n chip angelic vin”. “Ce”-“ce”-“ce” – de trei ori “ce”, în trei versuri succesive! Asta se cheamă bâlbâială curată, iar nu…”armonie orfică”!

Dar staţi, vă rog, aşa. O clipă. Parcă aud pe cineva, vorbind în somn… - acuşi o ia pe-acoperiş! Să ne păstrăm, totuşi, cumpătul: deci, e vorba de o stea, care este “înfiriparea unui gând” (mă rog – noi trăgeam nădejdea că e stea-stea, adică, vorba aia: o stea de nădejde, nu o “înfiripare”, şi încă a ceva de-al “interiorului” domnului Stroia A. Gheorghe – dar, dacă aşa s-a vrut intra pe uşa fiinţării “doamna” stea, treaba ei şi a aducătorului de “achiziţii” stelare!) - …şi care stea-înfiripare de gând…SARE! Deci, e pe undeva, prin cosmos, o Olimpiadă Clandestină! - …cu prăjina, sau cum SARE?...nu ni se precizează cum, ci …”peste ce”: nu peste bară, ci…”peste culori”. Adică, vrea să rămână “decolorată”? E în misiune de spionaj…camuflaj…ninja…ori care o fi motivaţia “nepigmentării” stelare?! Dar steaua asta, după ce sare… - NU CADE! Dar ce face? PAŞTE! Adică, e o STEA-VACĂ, sau… steaua unei vaci?! Dar, fiind, totuşi, STEA-VACĂ, nu stea-stea – îşi permite să-şi fixeze singură meniul…vegetarian: “Paşte NEMURITORI”! Aţi feştelit-o, voi, ăia din ceruri…sau nu?! Păi, ia să vedem cum stăm: de păscut, paşte ea, sireaca, dar…”în vis”. Deci, nici nu ştie ce paşte…Dacă-i dă unul  să pască…şaibe, şuruburi, ori…”vitrion”? Durere mare! Hei, nu plecaţi, că ne lămureşte “autorul” (bată-l să-l bată, că mult suspans ne mai dă!): “nemuritorii” s-or fi lăsând ei păscuţi, ca fraierii – dar au motiv să fie fraieri: nici ei nu sunt ce par a fi, cum nici steaua nu ştiam că-i rumegătoare!  - …ei sunt “oameni”! Păi aşa spune, “hombre”! Da, oameni care să se lase păscuţi (de nenoroc, de duşmani, de turnători…) - asta am mai văzut, hă-hăăăă!

…Şi totuşi, uite că, nici în poema asta, autorul nu se dovedeşte a fi om de încredere (vorba ceea: “odată om!”): spune că oamenii “în chip angelic vin”…să se lase păscuţi, bănuim (din logica, total ilogică, a poemului!). Apoi, dragul tatei, hotărăşte-te: eşti cu Dumnezeu, ori cu dracul? Dacă “angeliştii” ăştia se lasă prostiţi de o VACĂ-DE-STEA – atunci, ce încredere şi, mai ales, ce respect mai poţi avea, pentru transcendenţă?! “Ia poftim, mă rog, ia poftim!” - vorba lui Tipătescu.

 

…Dar să vedem, totuşi, până la urmă, ce hram poartă steaua asta, cu apucături cornute: “E-un vis timid şi nepătruns/Ce-l are-n sine fiecare”…Domnu'…domnu'…apoi, nu…! Păi, una că timiditatea vacii-stea e cusută cu aţă albă (de ce nu o face să şi roşească, dacă tot e aşa timidă vaca…habar n-avem!) – dar ne mai face şi pe noi, TOŢI!!!  - BOI! Bine-bine, nu vreau să discriminez sexele: boi ŞI vaci. Da, pentru că uite, stă scris, clar, negru pe alb: “…Ce-l are-n sine fiecare” – c-o fi masculin, c-o fi feminin…! Adică, visul  cu păscutul îl ai şi tu, îl am şi eu, şi el, şi ea - ...şi noi, şi voi...măăăăi, ce staul mare-i lumea asta „stroiană”! – şi ce de clefăituri nesimţite, de ierbivori bălegători!

 

...”Vino, lumină ce te clatini,/S-aprinzi la steaua o lumină!” Dl Stroia A. Gheorghe îşi aminteşte (prin visul său cu stele rumegătoare...) de Eminescu – dar, din păcate, memoria domniei sale, oricât se screme, rămâne doar la titlu: „...la steaua”. După ce a jignit regnul stelar, cu „păscătoria” – acum îl probozeşte altfel: „Fă, nu eşti în stare nici să ai lumină! Păi, stea eşti tu, sau ce?!” Şi aduce, cu trotineta, prin cosmos, o cetăţeană dubioasă, numită „lumină ce te clatini”...ca să-i legitimeze stelei...statutul de stea, nu de viţea! Dar lumina care „se clatină”...poţi să te bazezi pe aşa o „faună”?! – ba vaci, ba beţivi înrăiţi, cărora nu le ajung barurile din Adjud, şi dau iama prin barurile...cosmice!

 

...Asta a fost cu steaua (voit, degeaba, a fi eminesciană!). Alta la rând: Nu vreau în timpul...meu. Se pare că, de când cu beţivirea stelelor şi a luminii, autorul s-a molipsit şi el de dipsomanie, şi-i devine neclară până şi propria-i identitate. Cum altfel poate fi tradus, în limbaj denotativ, faptul că „puncte-punctele” apar, acum, chiar în faţa pronumelui personal de persona I, în genitiv: „...meu”. Greu tare, când nici de tine nu eşti sigur! D-apoi cum să te mai încumeţi a vorbi de alţii şi de altele, când nu-ţi stăpâneşti propriul „eu”?! Ei bine, dl Stroia A. Gheorghe să nu îndrăznească?! Ţi-ai găsit! Păi, dacă a îndrăznit el să mutileze pădurile patriei, dacă a îndrăznit el să ne ia de urechi, ca să ne salveze (de cine şi de ce?), dacă, deci, a avut temeritatea SCRISULUI ...semialfabetizat fiind dl Stroia A. Gheorghe (temeritate dublată de inconştienţă crasă şi stimulată de oameni fără „prinţipuri”...!) – cum să nu biruie, întru ale delirului?!

 

„Trăim în timp ce-n mare,/stă furtună”. Cum? „Trăim în timp ce-n mare,/stă furtună”. Zău, aşa scrie, uită-te şi tu!  Am trăit, Doamne, şi ziua în care nu „stau”, pe turul pantalonilor, numai muncitorii drumari, ci stă pe turu-i măreţ...ÎNSĂŞI FURTUNA! Deci, gata cu spaimele de uragane, tzunami şi alte prostii! Se pare că românii, ajunşi prin toată lumea, au reuşit să convingă să intre în grevă şi...furtuna! Păi, atunci, bine: stai, bre, până ţi-oi zice eu să...nu mai stai, şi să...”furtuneşti”, ca-n sănătoasa vechime a Odiseei, când îi cam „clătinau” furtunile (fără alcool!) pe toţi fârtaţii lui nea Ulysse...

 

...”Trăim în timp ce-n lume/apas-un ceas,/peste suflete,/pline de stupoare,/ce luptă-n mii de tunuri azi/pentru o clipă:/ ce furtună mâine”. Da-da, dacă o fi furtuna ASTA, ca aia de „ieri” (adică aceea din versul al II-lea), puteţi să vă culcaţi „pe turul nădragilor”, laolaltă cu furtuna voastră, şi pentru ziua de mâine!

...Dar pe noi ne intrigă altceva, acum: trecând de „ceasul” ăla, căruia i-a căşunat să apese „peste suflete” ...eu ziceam că apeşi „ceva/pe ceva”, nu „PESTE ceva” (zici: „M-apasă pe piept!” – nu: „M-apasă peste piept!” – că dacă durerea apăsării e...”peste” - adică, depăşindu-te pe tine! - atunci fluieri – ce-ţi mai pasă?)...(...şi cred că ceasul apasă prin somn, săracul...inconştient total, deci: dacă şi furtuna doarme, el de ce şi pentru cine ar mai sta de veghe?) – ajungem la o lipsă gravă de economie: „sufletele” alea („Pline de stupoare”... – parcă, totuşi, l-aş pune, pe unul care nu-şi mai stăpâneşte nici identitatea, să se uite în DEX, la semnificaţiile cuvântului „stupoare”: poate domnia sa crede că vine de la...”stupit/a stupi/stuchi”...exemplu: „Stuchi-te-ar mâţele!” - altfel, nu ne putem explica”stupoarea” la care au ajuns sufletele, decât prin mirarea, de data asta, legitimă, de a vedea ceasuri care se chinuie să apese...”peste”, şi nu „pe”!) – bun, deci, sufletele astea „apăsate de ceas”, în loc să „dea” în ceas, „dau”/lovesc  în...LUME!  Cu ce credeţi că „dau”/lovesc? Nici mai mult, nici mai puţin decât cu...TUNURILE! Suflete „pline de stupoare” (păi, NOI ar trebui să fim „plini de stupoare”, în legătură cu logica dlui Stroia A. Gheorghe!)  - deci, revenim: SUFLETE (de obicei, concepute, în mentalul uman, ca fiind suave şi imateriale!) care să dea cu TUNUL...Mă rog...dar de ce cu „MII” de tunuri – „PENTRU O CLIPĂ”???!!! Păi, măi omule: dacă tot cheltuieşti atâţia bani pe „MII” de tunuri, pe ghiulele, pe transportul a „MII” de tunuri (şi, deducem, cel puţin ZECI DE MII de ghiulele!)...”dai” cu „MII”(!!!) de tunuri...cât „dai”?! – O CLIPĂ!!! Păi, „o clipă” staţi, dom' Primar: eu nu l-aş mai ţine la „achiziţii publice”, pe un astfel de „meşter” manager! Ăsta e-n stare ca, la vară, să cumpere, din banii sărmanilor adjudeni, tunuri, ca să alunge ţânţarii de pe oameni şi puricii de pe câinii comunitari...! Şi să pună oamenii Primăriei să le care, să le tragă şi împingă, până în poziţia de tragere...să le „armeze/încarce”...TUNURILE alea, MII - ..pentru ca, apoi, după ce toţi au transpirat până la leşin...să ciripească, vesel şi senin: „Gata! Le duceţi la loc, pe toate!” „De ce, şefu'?” „Păi, nu vezi c-a trecut... CLIPA?” „Şi ce dacă, şefu'?” „Păi, ASTA era!”

...Şi...ATÂT!

Mai mersi de-aşa economie...! Cât despre poezie...

 

...Şi, acum, poemul care a dat titlul volumului: Pelerin, la porţile...eului. Am mai comentat acest titlu, aşa că, să trecem mai departe: „Te apasă mult prea tare: /Vina lumii celei vechi,/Mii de stele călătoare-ţi /Cântă imnuri la urechi”. Hai să trecem peste faptul că „tare” rimează cu „călătoare-ţi” (...coada asta: „-ţi”, trebuie să ţină de mistica buddhistă, nu?) – precum rimează Michelangelo cu...castravete. Dar preferinţa autorului (insistentă şi persistentă, până la viciu!) pentru „stele” (despre care ştim, acum, sigur, că sunt „VACI”!), ne îngrijorează: nu pentru soarta autorului, ci pentru soarta...animalelor! Se cheamă...zoofilie.

 

...Hai...ba nu, ia stai: „Cântă imnuri la urechi”. Dar mai pe unde ar putea cânta imnurile? La genunchi, la...”băsescu”? Doamne, cât stres căpătăm noi, de pe urma poeţilor lumii...!!!

 

...”Vântul poate să asculte,/Şi să stea pe sân de fată”. Acuma, şi vântul ăsta, ca şi furtuna, cam pierde vremea şi cască gura, aiurea...dar: „sân cu...VÂNTURI”? Mda. Numai un „Poet” poate ajunge (şi să-i şi placă la ce-a ajuns!)  la astfel de imagini impudice. Ruşine, domnule! Nu vedeţi că mai sunt şi doamne, de faţă?!

 

...”Dar când stările te-aduc/Simţi protestul către tot,/Te trezeşti din somn năuc (n.n.: cunoşteam năuceala, de la poemul cu steaua-vacă!),/Şi să strigi lumii: nu pot!”

Păi, dacă tot ştiai că „nu poţi”, de ce te-ai mai apucat...de protest, fireşte...?! Şi-ţi mai şi STRIGI impotenţa, ca fraierul...! Cât despre expresia „când stările te-aduc” seamănă cu expresia cam de mahala şi piţipoance: „În ce hal/stare m-ai adus, dragă!” Dar, măcar, piţipoanca ar folosi singularul („hal”, „stare”)...pe când „Poetul” are...”stări”! Asta i se trage de la furtuna şi de la vântul care tot „stau” şi iar „stau”...

Probabil. În lumea „stroiască” nimic nu e sigur...ferm...”de nădejde”, cum am mai zis!

 

...Şi, după ce ne-a plimbat printre şovăielile sale, deodată, autorul cel vajnico-stroiesc strigă (iar! – ce isterie...!): „Vreau să moară azi în mine/Turlele ce-s glas cetăţii”. Păi, de unde scoseşi, măi, „meştere a nouă sate” -  şi „cetatea”, şi „turlele”...că era vorba, până acu' trei secunde, numa' de...NEPUTINŢA TA, din cele ..”STĂRI”?!

 

...Ei, s-o fi „trezit  din somn, năuc”- săracul! Şi-aşa a şi rămas, din păcate.

 

...Dar finalul e dat naibii de parşiv – ascultaţi: „De nu pot s-aduc lumină/Sufletelor pribegite,/Astăzi, fir firav de tină/Să rămână-ncremenite”. Adică, dacă EU nu pot, TU eşti de vină...Cu necesitate şi indiscutabil, că te ia mama drac'! „Fir”, „suflete” – n-are importanţă: VOI sunteţi de vină – EU – niciodată!

Mai rău, chiar: „Meşterul Poet” dă vina „neputirinţei” sale, pe „fir firav de tină”. Că „firul” trebuie să fie „firav” (ce joc fascinant de cuvinte...până la...delir!), e una – dar să-ţi suporte vina ta, unul cu mult mai slab decât „rubiconditatea” hipopotamică a domniei tale...asta, drept şi franc să-ţi zic: e curată laşitate ordinară...!

 

...Ne grăbim să ajungem la capodopera de...lungime, a volumului (din faţa noastră), aşa că, vreo două alte poeme doar le „foiletăm”:

a-Pentru tine...omule! Iarăşi nu-i sigur de identitate...(mai „la vale”, iar, acelaşi început , sau sfârşit, Dumnezeu mai ştie! – de schizofrenie identitară:  Călător, către...mine, Sunt o...lacrimă etc. etc.!)  - acum, e intrigat dacă... e sau nu (mai) e ...OM! Păi, dacă te tot învârţi numai printre vaci-stele...ce ţi-o căşuna pe ele? – nu mai ştii să recunoşti nici specia din care zici că te tragi (...zici asta în C.V., unde erai mai coerent „o ţâră”! - ...nu în poezie, unde te-ai năucit de tot!!!). Dar, stai, începutul este „irespirabil” (ar zice însuşi dl Stroia A. Gheorghe!) de culinar: „Pentru tine, omule:/ Plâng acum dintr-o aripă!” Dar nu poţi să plângi şi...dintr-un ...copan?!

 

b-Lumea asta mare: „Din lumea asta mare fă-ţi astăzi culcuş/Ce urc-al vieţii mare, lin urcuş...”: urcă urcuşul...da, e o repetiţie, da...o repetiţie extrem de...de...hmmm...cum îi zice? - ...da, extrem de STIMULATIVĂ la...urcat pe pereţi! Păi ce fel de culcuş o fi ăla, nefericitule, că o ia la deal...ca liftul? „A te culcuşi” înseamnă, în orice română (de baltă sau de tufiş) ai fi învăţat -  să-ţi pregăteşti un loc în spaţiu, unde să fii liniştit şi în siguranţă deplină...nu să se tot ducă „domnul” culcuş, cu tot cu tine! „Să-ţi fie lumea asta un mare paradis” – da, aşa e, cum de nu ne-am dat seama, până să vină minunea asta de „Poet”? Dumnezeu e de două feluri/soiuri: unul care se ocupă cu confecţionarea micro-paradisurilor şi altul, care se ocupă cu confecţionarea macro-paradisurilor...E un fel de Cătălin Botezatu, dar mai...fistichiu! Probabil că matale îţi închipui paradisul ca pe un staul sau hambar...sau cameră de bloc. À propos: mata în care intri? – în macro- sau în micro-? Nu de alta, dar dacă-mi spui din vreme, mă mut... - nu sar din mers! Dar, staţi aşa, că ne...explică! „Poetul” nu ne lasă proşti...e „mizericordios” cu noi:

 

c-„Un locuşor, pe lunga timpului cărare./Ne facem casă veşnică de fel,/Atingem nemurirea, doar prin el”. Deci, cum vă spuneam şi eu, nemurirea e...aşa...un „locuşor”...”culcuşor”, care este situat pe...”a timpului cărare”. Adică, îţi pui casa-n mijlocul autostrăzii! Doar dacă e autostradă „bocciană” poţi să nu te faci, în trei secunde, chiftea! Dar, uitaţi probă de stabilitate mentală şi, deci, logică: „Ne facem casă veşnică de fel” – hei, domnu' – de fapt, cum e cu veşnicia...: este, „pe bune”, sau...” defel”?! Sau e, „de felul ei” – „veşnicie”?! Ori trebuia să rimeze cu ceva...”EL”...?! Să nu stea-n drum/autostradă, ca fraierul, cum îl pusese autorul cel „necruţătoriu”...!

 

d-„Nu sta pe gânduri, pune umăr azi:/Schimbă lumina, să ardă printre brazi!” Păi bine, dom' Primar, că „trage cu tunurile...o clipă”, treacă-meargă, dar să ţineţi, la „achiziţii publice”, un PIROMAN? Domnului ăstuia i se pare că „a pune umărul” nu se face pentru o faptă bună şi constructivă, ca să ajuţi pe cineva, ci...ca să dai foc la brazi...după ce „schimbi lumina” (adică?! – probabil, o schimbi din lumină...”luminătoare”, în lumină...”arzător-pârjolitoare” de păduri valahe!). Da' la ce-ţi trebuie umărul, ca să „schimbi lumina”...la comutator? Ce, eşti, cumva, păcatele mele (dar mai ales ale tale!) – ciung?!

 

e-Şi, repede, către femeile care-l vor contacta pe dl Stroia A.Gheorghe: nu vă apropiaţi prea mult de domnia sa! De ce? Păi, uitaţi ce zice că vă face, în poemul Lumea asta mare: „Şi să iubim, cu pasiune: semeni (care, fireşte, NU rimează, nici de frică, cu „nimeni”: „Să nu urâm cu patimă pe nimeni”...uită-te, „maestre”, la definiţia rimei, din clasa a IV-a primară!) //...Să faci un univers compact din tine”. Adică, cred eu, împrumută compresorul, de la I.G.O. (că tot aparţine de Primărie...), şi vă ...”compactează”...de nu vă (mai) vedeţi!!! Acu', e drept, se ridică două chestiuni:

 

1-dacă are apucături sinucigaşe...atâta pagubă! – un mâzgâlici mai puţin, pe lumea asta şi aşa atâta de murdară...dar dacă violenţa „compactării” se întoarce spre „semeni”...? Aaa? Ce te faci?

Şi, în ecuaţia asta, contează şi:

 

2- orientarea sexuală a „compactatorului”: că dacă zice „semeni”...cam seamănă! Aşa că, nici bărbaţii să nu-i stea prea mult prin preajmă, cu aerul că se simt în deplină siguranţă!

...Ar exista, nu-i vorbă, şi motive de liniştire: dacă „omul” nostru” nu ştie româneşte şi-i un agramat şi ilogic fruntaş (cum a dat dovadă în tot ce a scriso-mâzgâlit până acum!), atunci e foarte posibil să nu ştie nici genurile gramaticale: o fi vrut să zică, de fapt: „Şi să le iubim, cu pasiune, pe SEMENELE noastre”. Deci, mai câştigăm ceva motive de linişte/liniştire a inimii...tocmai datorită agamatismului evident al „muşteriului” nostru!

 

...Ajungem, în fine, la capodopera de...lungime, din volum: Povestea unei...flori (cu, de-acum, atât de familiara şovăială identitară!).

 

Este povestea despre un prinţ  care „Era bogat şi preţuit,/ Era şi minunat”. Era preţuit de...colectivul de muncă, sau de cine? Şi cine-i fixa preţul? Dar nu asta contează, ci, pe lângă bogăţie şi „preţuială”, „era ŞI minunat” – „minunăţia” lui însemnând, de fapt, vax...dacă n-o fi folosit „maestrul” cuvintele în alte sensuri: era vrăjitor-făcător-de-minuni, era urât (sau frumos...de FRUMUSEŢE, în vremurile VIŢELULUI DE AUR, nu se mai, nici măcar, aminteşte...!) şi stăteau hainele, pe el, „de minune” etc. Nu ştim, nu ne băgăm...mai adânc, că...cine ştie ce mai iese de „acolo”!

 

Ei, dar credeţi că într-atâta „se încheiau” harurile princiare? Nooo, necredincioşilor! Prinţul lui Stroia A. Gheorghe era cu totul şi cu totul special, ne-altfel decât orice prinţ (cu termen neexpirat) din lumea asta: „Era un gânditor NATIV/Să ştie al clipelor motiv...” Dom'le, să cazi jos şi alta nu, când vezi aşa calităţi, la un om! Vă daţi seama, băi, neatenţilor de colo? Ia-n ascultaţi: „Era un gânditor NATIV!” Deci, ăsta, când să se nască, îi dădea peste mână moaşei, care-l trăgea...de unde-l trăgea: „Zât! Eu GÂNDESC, acu'! Share up! Mai târziu, om mai vedea, om mai negocia...” Uuuuuu...bu-hu-huuu! Înfiorător, prinţul ăsta...dar şi „maestrul”, ŞI „maestrul! Toate paralele, domnilor...ba chiar şi...BIS!!!

Numai lăudând maeştri dintr-ăştia, poţi să ştii „al clipelor motiv”...altfel, zici că trec, şi ele/clipele, precum stelele-vaci – ca proastele!

 

...Şi ce se-ntâmplă, ce se-ntâmplă, nene? Păi, măi băiete, e de rău: vine la prinţ, POFTITĂ ...de toate „poftele”! (deci, să nu se plângă de urmări, la Asigurări!),  „o pereche” (de oameni, de data asta: un cavaler şi o... cavalereasă)  - şi, deci, cred că ghiciţi: cavalereasa se îndrăgosteşte de prinţ, dom'le! Să vezi-auzi şi să nu crezi...nu crezi. Dar de unde venea soţia cavalerului (că se pare că, or fi fost ei soţ şi soţie, dar erau moderni, cu domicilii separate...!): „Avea o soaţă (n.n.: cavalerul, fratele meu, c'eşti copil?) /O soaţă din zenit”. Poate...soţia vreunui sportiv de la echipa de fotbal Zenit Sankt Petersburg...că zenitul nu e altceva decât „punctul cel mai înalt  de pe bolta cerească, situat pe verticală, deasupra locului de observaţie” – or, o NEVASTĂ-PUNCT nu prea-i de dorit (chiar dacă se tot vorbeşte de „punctul G”...dar mai trebuie şi...restul!) -  căci soţul ei era...soţ! -  nici „punct matematic”, nici matelot, să „facă punctul”, pe mări şi oceane!

...Ehei, dar până-aici îţi fuse! Nici prin cap nu-ţi trece cum o chema pe asta, venita „din zenit”! MALVINA, bre! MALVINA: „MALVINA o chema/Pe mândra lui soţie/Ce sufletu-i era...(n.n.: fireşte, din nou „maestrul” nu ştie ce-i nici cu ea/sufleţelul ei, dar...nici cu el/”sinele auctorial”!)/Plin doară,  de trufie”!

...Malvina...ca pe Titina...ştii, aia:

„Terente, ah! Terente,/Terente fură fete,/Le duce-apoi la baltă,/Le pune de se scaldă.
La dans când le invită,/Le duce în ispită/Terente, ah! Terente,/Senzaţii violente...(…)

Terente şi Titina/Se plimbă cu maşina.//El vorbe dulci îi spune,/Că vrea să se cunune
Şi-atunci Titina vine/Cu perle şi rubine./Cu-averile ei toate/In bani şi nestemate.

(…)Terente, ah! Terente/Tâlhar de sentimente...//Terente cu Titina/Fugiră cu maşina
In noaptea fără lună/Şi totul merse strună//Iar după ce o-mbată/Pe-ncrezatoarea fată,
De toate o dezbracă/Şi-n baltă o îneacă”.

 

…Cam aşa şi cu Malvina… “Şi totul merse strună”… - doar că “pe invers”: “Malvina îl plăcea:/ Icoană între sfinţi/Acesta îi părea”. Malvinei îi fierb hormonii sub fustă, de dragul …“icoanei” (se vede, clar, ortodoxul smerit, din dl Stroia A. Gheorghe…!): “Pe loc SE ÎNFIERBÂNTĂ/De dorul pentru el,/În rime lui îi cântă/Şi gându-i pentru el”. Ce-i sigur, în toată afacerea …”malvinelor”, e doar că rimele ei sunt mai bune decât ale “maestrului” Stroia A. Gheorghe, care rimează…”el” cu …“el”!!!

 

…”- Şi, şi?” Păi, dragii moşului, prinţul nu-i chiar…Terente: are simţul moralităţii, sau…cam pe-acolo: “Dar prinţul era trist/Că soţu-i (n.n.: aici iar ne bagă în bezna opţiunilor sexuale ale protagoniştilor…!) cavaler/Era un om cinstit,/Viteaz, onest (n.n.: deci, şi CINSTIT, şi ONEST…numai bun de pus şef la DNA!)…” – Şi, şi?”...şi: “CU FLER!”  Vă daţi seama pe unde ne-a dus stimabilul, onorabilul, venerabilul…nenea Stroia A. Gheorghe? Pe la Sherlock Holmes, fraţilor! Cavalerul nu era, deci, cavaler, ci se deghizase în cavaler: era DETECTIV!!! Maaare detectiv! “CU FLER!” Adică, “îi pica fisa”, “repede şi degrabă” – ein, zwei!!!

…Care va să zică, prinţul, cu un astfel de om trebuie să fie foarte atent  ce face şi ce găvăreşte: “Ci-l omeni, cinsti” (n.n.: sigur, că poţi să-l şi…ne-omeneşti şi să-l şi…ne-cinsteşti, şi să fii şi om…necinstit în…cinstea ta…de om omenitor, omeneşte vorbind…pe, cu, printre… oaspetele tău! – …Ţine minte, măi Melinte: Încă  trei ani înainte!)/Şi nu-i spuse cuvântul”. CARE cuvânt? Cuvântul de ordine, dintre detectivi? Păi, şi prinţul era deghizat…?! Înnebunesc…nu alta!!!

…Sau, te pomeneşti că ţiganca aia de Titina-Malvina i-o fi tras o-njurătură, cu un cuvânt porcoso-buruienos, iar prinţul, băiat “ghighel”, se ruşinează “să-i spună (EXACT…) cuvântul”, cavalerului-detectiv…şi el “de familie bună”…!

Habar n-am…Deci, mai departe!

 

…Pentru că vede decenţa (exasperantă) a prinţului, Malvina SCRIE (ceea ce nu i-am fi recomandat, fireşte, dlui Stroia A. Gheorghe…). Poate că, dacă prinţul îi spunea “cuvântul”, cavalerul detectiv se îmbrăca şi pleca…şi-i lăsa, “în banii lor”,  pe …Terente şi Titina…pardon, Malvina… - dar aşa…aşa, Malvina-Titina tre' să-i scrie lu' mă'sa! Fiţi, vă rog, logici, şi pricepeţi că altfel nu mai mergea! “Mai mult, în zi cu soare/Îi scrise o scrisoare/Mamei sale iubite” (n.n.: sigur că da, iresponsabililor şi nesimţiţilor : “în zi cu soare”! - … vedeţi voi cum ştiau antecesorii noştri să facă economie? – …ei nu scriau, ca inconştienţii de noi, nici măcar la lumânare, bre! – doar când “era zi cu soare” …naiba ştie când răsărea soarele, la d'alde ăştia, dar aşa era! -  …o aşteptau, “de dracii-i lua”, ziua asta “cu soare”, chiar dacă erau la Poli!). Şi mă-sa, parolistă!  - îi scrie răspuns, “la minut”! “Să te ajut pe dată…/Licoarea de la drum (n.n.: care, ce fel de drum? – erau, pe drumurile de-atunci, expoziţii stradale, sau autostradale, de droguri şi otrăvuri? -…”La Madam Lucreţia Borgia”…sau: “La Madam Locusta”…etc.?! Aşa? Bine, dacă-i aşa!)/O picătur (n.n.: mă-sa era nemţoaică, se vede-aude treaba: lucra cu…”picătur”: “un picătur, doi picătur, trei picătur…”)  – amar…(n.n.: precis, Redergin…sau…Fiobilin!)/Ce-aduce doar tumult” (n.n.: deh, noi ziceam că ce-l apuca pe prinţ, după licoarea mă-sii, nu s-ar fi numit “tumult”, ci, mai degrabă, sughiţ… - nu s-ar fi zis ceva despre vreun “tumult”, decât dacă licoarea aia ar fi fost un purgativ puternic…”făcea tumult” la fundul lui…de unde ieşea…”fuior!”, cu acompaniamentul sonor de rigoare… - …sau un straşnic vomitiv! – …dar, ce ştiu nişte mocârţani ca noi, despre trebile prinţilor şi ale…Malvinelor?!). Aşa e, dom'le: când se-ntâlnesc, ASTRAL, aşa “podoabe” de oameni ca ăştia, dau, toţi, în cufureală…pardon de…”dau”!

 

…Acuma, Malvina asta o fi  făcut cum a-nvăţat-o mă-sa… -  dar, se pare, a zbanghit-o sau zbârcit-o, pe undeva…că l-a lăsat pe prinţ nu…îndrăgostit de ea, cum voia…ci: “Lăsându-l fără har”!!! Săracul!…De tânăr să rămână fără “harul” bărbaţilor…(că despre alt “har” nu se zice să fi având prinţul…poate doar că era “minunat”…şi l-o fi…”dezminunăţit”!). Ce-i şi viaţa asta! Of, of, of…faci copii, îi creşti, îi educi, le spui… - şi uite unde ţi-i aduc …Malvinele!

 

…Cât pe ce să uit să vă zic că Malvina era ceva asemănător furtunii, ori vântului: ea “sta”… pe scrin-pe scrin, dar STA!…dar, prin asta, “se alinia”, devenea, în sfârşit, şi ea, o fiinţă în rând cu lumea…: “Malvina STA pe scrin/Privind la ceasul STAT”. Ea sta, el sta…TOŢI STĂM! Fiecare stă pe unde poate şi cum poate…dar STĂ! – asta-i de bază!!! Malvina STĂ pe scrin, ceasul STĂ…pe sinele său de ceas. Mă rog – treaba fundamentală e să STEA – …că, altfel, e bucluc mare, dacă se-apucă, Doamne fereşte, vreunul dintre ei, de făcut ceva!

…Prin asta, recunoşti dintr-o mie scrierile “maestrului” Stroia A. Gheorghe: când “se stă” undeva  – din pricina dlui Stroia A. Gheorghe “se stă”!

 

…Apoi, după ce stă ea cât stă, “dulce rosteşte din gură” către prinţul care avea, se pare, grave indigestii…(…ce dacă nu se poate ROSTI decât din gură, nu şi din…pantofi sau din…”băsesc”…ce dacă “rostrum” înseamnă “gură/cuvânt din gură”…”maeştrii” nu se încurcă/împiedică de fleacuri dintr-astea!). Şi, după ce ea “rosteşte din gură”: “De vrei să ştii cumva de mine/Pot să te-ajut, CUMVA!” Vezi, e ca o curvă, în faţa bordelului: “Ai să te simţi bine, cu mine, puişorule…parol, fac eu CUMVA!” Nu-i amănunţeşte, că…strică bunătate de surpriză!

 

…Şi că Malvina e rudă cu Titina, se face clar vădit acum, la nivelul “halului de limbaj” (vădit, avem de-a face cu o deghizare generală: unii se dau drept cavaleri, dar sunt detectivi…, altele se dau “fecioare”, şi-s ditamai curvele!): “Să vin acum spre tine/Căci eşti ca un MILOG!” Aşa îţi zice orice curvă, dacă, la sfârşitul “prestaţiei”, nu-ţi găseşti mărunţişul, sau scormoneşti …exagerat de insistent, după el, prin buzunarele tale cele multe şi cam goale: “Ce, iar am dat de-un MILOG?! Aşa-mi trebuie, că nu mă dau mai aproape de bordură!” A, era să uit: Malvina nu mai are grijă să disimuleze nimic, nici vocea, măcar: e o voce… “tunet”! (“Şi glasu-i pare tunet”, când îl face “MILOG”, pe ditamai prinţul… „bogat şi preţuit”  - acu', TOTAL dispreţuit! ”Sic transit gloria mundi…!”, mai ales când ajungi pe mâna unui Stroia A. Gheorghe, atât de şovăielnic, năuc şi imprevizibil…cu limba!) . Malvina, acum, “vorbeşte cum i-e vorba” şi se poartă, în sfârşit, cum “i-e portul”- fără sclifoseli, mangoseli şi… “dări după chersic”: glasul, deci, TREBUIE să-i fie “tunet”, exact ca la bulevardisto-traseiste, care TREBUIE să se facă auzite de pe un sens giratoriu pe altul… - ce mai, de  unde atâta “suavitate”, că-ţi “suflă” clientul alta, cât ai zice…”peşte”!

 

…Eu, noi (cum vreţi să ziceţi celui care a scris, până aici, cu toată bunăvoinţa…)  m-am/ne-am cam plictisit de golanii ăştia…Voi – nu? Şi ce o să aflăm nou, dacă am mai avea răbdare, scrâşnind din măsele? Că prinţul nu e prinţ, ci…”floare”? Dar, de-acuma, când am văzut cât de prost se maschează “cavalerii”-detectivi, “fecioarele”-traseiste…ce mai poate fi de mirare…acolo, o “floare”, la unul ca Stroia A. Gheorghe?! Dar, din partea mea, poate să se facă şi…”harpagic”, cum strigă o babă, în piaţa Adjudului!!!

 

…Precis o să ziceţi că m-am/ne-am prea lungit, cu recenzia la cartea dlui Stroia A. Gheorghe! Păi, măi oameni buni, voi nici nu realizaţi ce personalitate am pus, în seara asta,  „sub lupă”, pentru voi! -  nu conştientizaţi, nici „cu spatele”, ce geniu „furtuneşte” pe cerul Adjudului...care-i cer cu stele-stele, nu cu vaci, bre! Treziţi-vă, oameni buni, „deşteaptă-te, puturos române, din somnul tău...somnambul şi insalubru şi ...NATIV !” - ...şi smereşte-te, în loc să cârteşti: avându-l (la modul ideatic, fireşte!) pe dl Stroia A. Gheorghe, ai în faţă un Altar al Poeziei Româneşti şi Internaţionale...– da, Stroia A. Gheorghe, personalitate multilateral-dezvoltată, „care depăşeşte limitele Galaxiei”...care face ocol prin Israel, S.U.A., Spania, Belgia, Germania, Republica Moldova...şi se miluieşte de noi, amărăştenii, şi vine, „pituluş”, retur, la bordeiele şi „lacustrele” de prin „Agiud”...! Îţi mulţumim, „maestre”, Ravvi! - ... fii binecuvântat, de către servii tăi, cu nasul păstrat în... cur...iozitatea ta – ...că ne faci onoarea de a ne lăsa să mai trăim şi să respirăm...aproximativ aceleaşi „vânturi”, ca şi sfinţia ta mesianică...! Îţi ascultăm, cu...cultul fiinţei, „ghiersul” tău „bogat şi preţuit”, dar şi (pe lângă toate!) „NATIV şi cu FLER” ...O, Mesia al Macacilor (de noi) – minune minunată! - şi: Aliluia!: auzindu-te, orice surd, devine (pe loc!)... absurd!

***

…Mda. Să încheiem bâlciul, că-i târziu şi, parcă, ne încearcă oleacă de greaţă. Un lucru e, pentru noi, clar: de mirat nu ne miră, deloc, că există năuci, precum Stroia A. Gheorghe…câţi ca el, câţi ca Mihail Gălăţanu… - unul fără minte şi fără carte, celălalt fără ruşine… unul cu simptome (scriptice!) de oligofrenie schizoid-paranoidă, celălalt scabroso-coproscriptic…

Ceea ce  ne miră şi continuă să ne mire  şi ne va mira până la Sfârşitul Lumii! – este faptul dublu:

 

1-că MAI există, în România, după 21 de ani de curvăsăreală politico-masonică (adică, SUPER-CURVĂSĂREALĂ!) - critici (cu ghilimele sau fără!), care să-i creadă pe cititori infinit mai proşti, decât sunt ei, în realitate, după atâta experienţă socio-politică…”democrat-liberală” – …şi să fie în stare, criticii aceia, să promoveze, în “câmpul culturii şi literaturii române şi mondiale”, asemenea… caracatiţe! Să-i laude şi să ni-i “servească pe tavă”, pe brotacii ăştia năuci, ca pe… “modele scripturistice”… - de parcă nu noi am fi Patria Lui Eminescu, Blaga ori Nichita!!! Se pare că, majoritatea criticilor noştri postdecembrişti (cu excepţii extrem de puţine, dar notabile!) au…”intrat în adormire”, ca masonii! Ori nu vor să-şi facă datoria de “veghetori ai Cetăţii Cuvântului Sacru”, ori nu le convine s-o facă, ori…nu-i mai interesează…sau, cei noi, nu se mai pricep să se păzească nici pe ei, având sindromul “stroia”, în materie de şovăială identitară! Şi, când “pisica nu-i acasă”, iar raţiunea… “doarme”…iată cu ce monstruleţ ne trezim, nu doar pe masă, ci chiar pe…casă! Că unul obraznic şi fără simţul dreptei măsuri, ca dl Stroia A. Gheorghe – se caţără până în …”Israel, S.U.A., Spania, Belgia, Germania ş.a.” – şi, zău dacă ne face cinste, în lume, o astfel de răscăbăială grotescă şi hilară, a unui personaj afazic, iresponsabil şi dotat, „NATIV”,  cu un ciocoism şi vampirism  aproape incredibile...dacă n-am avea „cartea” în mână!!! Agramat-agramat – dar cu ce pretenţii astronomice, sfruntate, ameţitoare, de promovare (cu merite „la purtător” – CANCI!) fără limite (de fapt, de parvenire şi parazitare cinică! – ...ce ţi-ar fi fost să se mulţumescă, pe timp de criză mondială, cu un post onorabil, de...”achizitor public”?!)!;

 

2-…că există directori de reviste (cum să le zicem, ca să nu-i jignim, până la…proces de calomnie…vorbă să fie! – hai, să le zicem: “abili”!), care să-i pună în vitrină, pe nefericiţii ăştia de “mâzgâlici” agramaţi şi “umflaţi” până la “buza sacului”  de pretenţii, să ni-i “exporte” pe aceşti ipochimeni, EXPIRAŢI ÎNAINTE DE FABRICAŢIE -  şi să ni-i prezinte drept…”icre de morun, prima-ntâia”…???!!!

…“Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt”  - şi devin, mereu, “din greu”!  - …reprezentanţii/ambasadorii culturii “astei naţii” (naţie atât de talentată, în definitiv - dar prin talente autentice, nu aşa de grosolan trucate!), în lumea largă!!!

              

…Şi-ar mai fi ceva. Citim, în “zona” de mulţumiri către sponsorii cărţii dlui Stroia A. Gheorghe: “Mulţumiri din suflet sponsorilor, oameni de dăruire şi aplecare spre cultură (n.n.: i-auzi, i-auzi! – vezi să nu-şi rupă nasul, de-atâta …“aplecare”!!!) (…) care au făcut posibilă materializarea CELUI DE-AL DOILEA PROIECT STROIA A. GHEORGHE”. Mda. Deci, gunoiul ăsta (prezentat mai sus) este… <<proiect>>”, da?! Iar sponsorii acestui “PROIECT” se numesc: “Defermann-Bacău/Importator şi distribuitor Geam termopan de orice tip pentru construcţii” – şi…PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ADJUD!

…Iar când vă vin proiecte adevărate, de mare anvergură spirituală şi necesare urbei Adjudului – domnilor edili urbani, le respingeţi, cu scandal…”Bravos, naţiune!” Şi zi aşa, acum ne olicăim, că apar şi prosperă, caradaşte ca alde Stroia A. Gheorghe, CU SPRIJIN BĂNESC PUBLIC (adică, din buzunarul nostru ne creşte câte un “stroic” – şi NOI “îi dăm ţâţă” şi-l răzgâiem, “finanţeşte”, ca pe…”fiul babei”!). Aşa ne trebuie, pentru că n-am ştiut învăţa la vreme, din Şcoala Tradiţiei Multimilenare Româneşti, mai nimic…Căci românul cel vechi, iscat din chin şi patimă de veacuri, ne avertizase, murmurând, cândva, o vorbă ce se va potrivi, până la istovirea veacurilor: …”Cum e turcul, şi pistolul”…!

…Dar cine stă să mai asculte, azi, Vocea Înţelepciunii Multimilenare şi a Bunului-Simţ? Noi suntem ocupaţi cu lucruri infinit mai importante…!

De-o pildă, cu promovarea, PE BANI PUBLICI, a “orfismului”, rahitic şi caşectic, al rubicond-rozaliului domn Stroia A. Gheorghe, “achizitor public la Primăria” din tare frumosul, dar cam nechibzuitul târg-municipiu al Adjudului…

 

                                                     prof. dr. Adrian Botez