ARTICOLE

[1] - “Mergând dincolo de lipsa de respect, filmul “Corpus Christi” este pe cale să apară, în cinematografele din România, în  iunie sau august. Un film dezgustător,  prezentându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Apostoli şi discipoli  - CA HOMOSEXUALI ! Ca piesă de teatru (n.n.: regizorul grec Laertis Vasiliou a scos “de la naftalina” oprobriului mondial piesa de teatru “Corpus Christi”, a scriitorului american, homosexual declarat, Terence Mcnally, care a fost scrisă în 1997), acest „scenariu” a fost jucat, deja, în  teatre, pentru o vreme. în latină. „Corpus Christi” înseamnă Trupul lui Hristos. Este o revoltătoare batjocură la adresa Domnului nostru, Mântuitorul Iisus Hristos. dar noi putem produce o schimbare ! Să avem curajul să ne prezentăm, pe faţă, credinţa-  şi să oprim batjocura adresată împotriva Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. căci altfel, de ce am mai pretinde că suntem creştini?” – cf. PetitieOnline.net.

[2] - “Credinţă de nezdruncinat în Înviere a avut-o şi un musulman, Ahmed, care dă mărturie despre Înviere şi ne încredinţează de prezenţa Sfântului Duh în Biserica creştinilor. Sfântul Ahmed era turc de neam, cu credinţa musulman şi a trăit spre sfârşitul veacului al XVII-lea, în Constantinopol; nu era o persoană oarecare. Era ofiţer la Înalta Poartă, om ce trăia în palatele Sultanului şi era secretar al Curţii. (…) Într-o Duminică, după ce se îmbrăcă aşa cum se îmbracă creştinii (n.n.: fusese  intrigat, de afirmaţiile minunate, despre Hristos, ale unei cadâne creştine, din casa lui!), plin de curiozitate şi cu multă pază, ca să nu fie recunoscut de către cei de aceeaşi credinţă cu el, merse la Biserica Ortodoxă, la Patriarhia Constantinopolei, ca să urmărească Sfânta Liturghie. Cum stătea el în biserică şi urmărea Sfânta Liturghie, cu multă uimire văzu pe preot când se îndrepta către Uşile Împărăteşti că era „tot scăldat în lumină şi ridicat de la pământ”, iar Patriarhul, de câte ori binecuvânta pe creştini, răspândea din degetele lui raze de lumină ce cădeau pe capetele lor. Dar ceea ce l-a zguduit cu adevărat era că acele raze luminau doar capetele creştinilor, nu-l luminau şi pe al său. Astfel şi-a dat seama că, într-adevăr, credinţa creştinilor este vie. Ieşind din biserică, atât fusese de mişcat de toate lucrurile minunate ce văzuse, încât credea că nu mai e vechiul Ahmed turcul, deoarece simţea înlăuntrul său o dulceaţă pentru Creştinism. Ochii îi erau scăldaţi în lacrimi. Însuşi Hristos l-a luminat şi el pricepu într-o clipită că El este TOTUL. După aceste minuni, Ahmed n-a mai vrut alte dovezi ca să creadă în Hristos şi să se lepede de Mahomed. (..) Însă, la un banchet oficial, pe când stătea împreună la masă cu alţi musulmani, ofiţeri otomani, aşa cum stăteau de vorbă s-a ajuns şi la întrebarea: „Care este cel mai mare lucru în lume?” L-au întrebat şi pe Ahmed. Iar el, „plin de Duh Sfânt” şi de dumnezeiască râvnă, a spus cu glas mare şi statornic: „Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume este credinţa creştinilor în Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, Răstignirea Lui şi, mai cu seamă, Învierea Lui pentru mântuirea lumii!”. Toţi boierii turci, comesenii secretarului Sultanului Ahmed, s-au năpustit asupra lui ca nişte fiare neîmblânzite şi l-au dus la judecător. La judecată, viteazul ostaş al lui Hristos mărturisi că într-adevăr, după acele descoperiri dumnezeieşti şi luminare, a devenit creştin. Mărturisirea lui Ahmed l-a mâniat groaznic pe judecătorul turc, care porunci soldaţilor să-l închidă în temniţă împreună cu criminalii comuni şi să-l lase cu desăvârşire flămând, fără mâncare şi băutură timp de şase zile. Ahmed însă, fără să se înfricoşeze, cu putere de suflet le spuse călăilor săi că avea nevoie de acel post ca şi mai mult să se curăţească. „Nu vă osteniţi să îmi schimbaţi gândul”, spuse către mai-marele judecător. „Mai lesne e să frământaţi pietrele cu mâinile voastre, decât ca eu să-mi schimb convingerile. Sunt creştin şi doresc să mor pentru Hristos Cel înviat”. Judecătorii, în cele din urmă, l-au adus în faţa Sultanului, cu nădejdea că va ceda în faţa lui. Însă, în deşert! Ahmed şi la promisiuni şi la ameninţări şi-a mărturisit cu îndrăzneală credinţa lui neclintită în Hristos Cel înviat. Atunci Sultanul a dat poruncă să i se taie capul. Îndată călăii au împlinit porunca şi lui Ahmed i s-a tăiat capul pe 3 mai 1682, în timp ce cânta „Hristos a înviat”. Sfintele lui moaşte le-au aruncat apoi în mare. Cei ce treceau pe lângă locul unde el a fost martirizat au văzut timp de mai multe zile o lumină mai presus de lume, indiciu al sfinţeniei minunatului nou-mucenic. „Din sălbatică rădăcină, ca un trandafir bine-mirositor, înflorit-a cel slăvit” – cf. Sfântul nou-mucenic Ahmed – musulman devenit mărturisitor al lui Hristos, în revista “Liturgică şi misiologie ortodoxă” (traducere din limba greacă de monahul Gherontie Nica, din revista „Stylos Orthodoxis”, Mai 2009, Nr. 101. Articol apărut în nr. 16, din “Familia Ortodoxă”).

[3] - “De acum nu vă mai zic slugi, căci sluga nu ştie ce face stăpânul ei, ci v-am numit prieteni şi fraţi, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu v-am arătat. Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi şi roada voastră va rămâne, că orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, să vă dea. Aceasta vă poruncesc, ca să vă iubiţi unul pe altul" (Ioan XIV, 7-17).