…Sâmbătă, 12  noiembrie 2011, un tânăr, ALEXANDRU ALEXE -  care, DE UNUL SINGUR (deci, ne-uzitând, măcar, de dreptul constituţional la întrunire!), şi-a exprimat public, în Piaţa Universităţii, în mod civilizat, nemulţumirea faţă de abuzurile tiranice ale prezentului guvern, cerând să i se explice în ce “direcţie” au luat-o banii lui (MUNCIŢI CINSTIT!) şi daţi statului/guvernului român, sub formă de “dări”/taxe (“Constituţia României, Art. 30 - (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile!) . Rezultatul : “a fost, la scurt timp, legitimat şi ridicat de jandarmi, pe motiv că ar instiga la revoltă şi ar încerca să organizeze adunări publice neautorizate” – cf.VIDEO NEWS, 15 noiembrie 2011. Apoi, l-au târât (mai mult pe sus!), ca pe un …”Făt Frumos Cel Fraier,/ Călare pe aer” (…nu, Doamne fereşte, ca pe un “NOBIL INTERLOP”! – …că pe ăştia mi ţi-i tratariseşte cu  guleaiuri şi cu plecăciuni şi salamalecuri, însuşi musiu CÂRC-SERDARUL, şeful…”despărţirii”!),“la despărţire” (circa de poliţie!), vorba lui nenea Iancu (Ipingescu: “Ei! dacă nu-i ajungea, DESPĂRŢIREA e aproape; să fi poftit la mine la despărţire cu lăcrămaţie, că-i împlineam eu cât i mai lipsea!”), nu i-au chiar “împlinit cât îi mai lipsea”  – …dar  l-au “ars”, lejer, pe bietul june, cu o amendă de 1.000 de RONI…leafa lui pe o lună!!! (Constituţia României, Art. 30: “(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”).

…“Cu patru zile înainte, mi-am anunţat prietenii că voi face gestul acesta, care este ieşit din comun, dar nu au venit să mă susţină. Mi-a luat o oră să-mi fac curaj şi nu ştiam în ce direcţie va ajunge mesajul. A fost acolo UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI ŞI UN COLONEL CARE O COORDONA. S-AU PREGĂTIT PENTRU REVOLUŢIE! Aveau directivă internă şi li s-a spus imperativ să nu permită să ajungă situaţia din România, ca în Grecia"   -   a spus aşa zisul protestatar, marţi seară, la Antena 3.

… CONSTITUŢIA ROMÂNIEI – “Libertatea de exprimare - ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.  

…Uite că Preamilostivul TRAIAN nu-i aplică Litera şi Duhul Constituţiei popei Tökes (Constituţia României, Art. 30: (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”), cel care ne scuipă la noi, acasă, în bătătură… - şi ne huleşte, pârăşte şi defăimează-calomniază, cu limbă de şarpe, şi la Bruxelles, unde l-a trimis votul “mistofelit” de către Traianul nostru… -  …dar este “turnat la hârdăul lui Petrache” un nevinovat “ca helgea”, care, cu glăsciorul lui, sugrumat de mirarea în faţa…propriei îndrăzneli, îşi cere dreptatea cea mai simplă: întreabă UNDE SE DUC BANII DIN “DĂRILE” LUI, CÂND ROMÂNIA SE SURPĂ ŞI SE PRĂBUŞEŞTE, CA UN “HARAM DEŞELAT”, DIN TOATE PĂRŢILE/ÎNCHEIETURILE…ÎN RÂNJETUL SATISFĂCUT AL CĂMĂTARILOR LUMII?!

 

...Măi frate, pentru câteva clipe, văzând imaginile cu „guguştiucul cel viteaz”, înşfăcat, cu sadism,  de „găile cele rele”... - ...am re-trăit crâmpeie de sentimente din zilele sfârşitului lui decembrie 1989! DECI, ŞI ĂŞTIA DE ACUM, SE TEM, TOTUŞI! – ...la fel ca şi Miliţia şi Securitatea din decembrie 1989! - din moment ce trimit (NUMAI pentru un tânăr firav şi excesiv de politicos, în discurs!) „UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI ŞI UN COLONEL CARE O COORDONA”. Înseamnă că până şi farsa iniţială cu "OCCUPY WALL STREET", din 15 noiembrie 2011 – le-a scăpat “venerabililor” de sub control! Deci, Masoneria (recte, dracul!) numai se laudă că este tare: dacă UNUL dintre oameni, NUMAI UNUL!!! – află, în el, TĂRIE ÎN CREZUL SĂU şi CREDINŢĂ TARE DE A SE EXPRIMA, conştient şi fără frică, împotriva Răului – …dă în “ei” strechea!

…Acesta pare a fi încă un semn de “sfârşit de ciclu” (existenţial şi politic): nu ştiu dacă se potriveşte cu cel anunţat de liote întregi de astrologi, pentru ziua de 11.11.2011… - dar ESTE UN FAPT!!! DE NETĂGĂDUIT!!!

...Complotiştilor Lumii nu le merge chiar atât de bine , pe cât se laudă “ei”! SOLIDARITATE CREŞTINĂ – şi veţi învinge, oameni buni!!!  “NU VĂ TEMEŢI!” – nu încetează să vă strige Hristos, prin glasul de aramă al Părintelui JUSTIN PÂRVU!!!

…Nu procedaţi precum “tovarăşii/pseudo-prietenii tânărului” (“mi-am anunţat prietenii că voi face gestul acesta, care este ieşit din comun, DAR NU AU VENIT SĂ MĂ SUSŢINĂ”) – CI, VENIŢI ODATĂ, PENTRU DUMNEZEU, LA LUPTA CEA DIMPREUNĂ CU SFÂNTUL DUH, CONTRA SATANELOR LUMII!!! 

…Sau, la urma urmei, fie şi cum zic versurile bătrânei Internaţionale: “Unire, muncitori, unire, /Şi lumea va scăpa de ei! “ - …atâta că aceşti “ei” nu sunt “regi, ciocoi şi dumnezei” – ci doar…MASONI ŞI CIOCOI!!!

 

…Din păcate, astfel de MASONI ŞI CIOCOI s-au strâns şi acolo de unde aşteptam CEL MAI FRĂŢESC ŞI ÎNDUHOVNICIT AJUTOR: la vârfurile B.O.R.!!! MASONI ŞI CIOCOI… - PRINTRE CARE HĂHĂIE, DE NU MAI POATE, DRACUL-ŞEF AL MÂRLĂNIMII DRACILOR (n.mea: nici măcar un…Mefistofel, acolo… - … adică un diavol ceva mai instruit şi mai spălăţel…!) – Întunecimea Sa “de mai an”, BĂSESCU TRAIAN !!!

...Iată ce se scrie, într-un îndrumar bisericesc, creştin-ortodox:

„Despre canonizarea sfinţilor
în Biserica Ortodoxă

 

Prin canonizare, în Aghiologia ortodoxă, ca şi în Dreptul Bisericesc ortodox, se înţelege actul prin care Biserica recu­noaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe adormiţi în­tru Domnul în rândul sfinţilor pe care ea îi venerează, pe te­meiul învăţăturii sale dogmatice.

 

Istoria vieţii bisericeşti ne arată că iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populară a fost aceea care a identificat pe adevăraţii sfinţi, a început să-i venereze creându-le un cult neoficial, local sau general.

 

Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, şi l-a însuşit, şi l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viaţa Bisericii Ortodoxe niciun caz în care vreun Sinod să fi încercat a crea, a institui şi a impune credincioşilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de evlavia poporului.

 

O problemă, care s-a pus chiar şi de către unii teologi ortodocşi în legătură cu canonizarea, este aceea de a se şti ce caracter are actul de canonizare a sfinţilor? Are acest act un caracter constitutiv, sau un caracter declarativ? Cu alte cuvinte: actul canonizării este cel care «eo ipso» îl face pe sfânt prin puterea Bisericii, sau actul canonizării este numai un act de recunoaştere şi de declarare a sfinţeniei unui erou al credinţei?

 

Fără îndoială că şi această problemă este de pură esenţă scolastică, şi că ea purcede din ignoranţa teologică a celor ce şi-au pus-o.

 

Punerea acestei probleme presupune considerarea actului canonizării ca o sfântă taină, ca a opta taină a Bisericii, ca o lucrare sfântă prin care Biserica ar împărtăşi cuiva darul sfinţeniei, mai mult decât o harismă, însăşi desăvârşirea îngerească. Dar Biserica nu poate face acest lucru şi nici nu există vreo dovadă că ea l-ar fi încercat. Nici harismele nu s-au transmis prin tainele Bisericii; ele s-au dobândit prin lucrarea directă a Sfântului Duh. Cu atât mai puţin poate Biserica să înzestreze pe cineva cu desăvârşirea morală şi religioasă, să-l facă adică sfânt. Biserica oferă doar mijloacele prin care şi condiţiile în care cineva poate să-şi dobândească desăvârşirea deplină a sfinţeniei. Ajutorul şi lucrarea Domnului, nepătrunsa Lui dragoste, milostivire şi înţelepciune, sunt acelea prin care se proslăveşte cineva ca sfânt. Numai Domnul îşi proslăveşte pe sfinţii Săi. Numai El le răsplăteşte nevoinţele lor cu semnele sfinţeniei. El şi nu Biserica îi face pe sfinţi.

 

Prin canonizare, Biserica nu face decât să constate, să recunoască şi să declare, să mărturisească sfinţenia unui fiu al ei, care a fost proslăvit de Domnul cu puterea sfinţeniei. Deci canonizarea are un caracter evident declarativ, iar nu unul constitutiv.

 

Prin canonizare, Biserica îşi îndeplineşte însă nu numai formal, ci şi în fond, cele trei misiuni mântuitoare ale ei; misiunea învăţătorească: păstrând, adâncind şi răspândind dreapta credinţă în cultul sfinţilor şi prin acest cult; misiunea sfinţitoare: sporind izvoarele de har mântuitor, prin recunoaşterea şi arătarea puterii sfinţilor şi a lucrării lor pentru mântuirea sufletelor credincioşilor săi; misiunea conducătoare: prin îndrumarea vieţii creştinilor pe căile trăirii şi lucrării arătate de sfinţi, pe cele mai drepte căi ale mântuirii.

 

Canonizarea sfinţilor mărturiseşte, sporeşte, întăreşte şi răspândeşte dreapta credinţă, sporeşte sfinţenia vieţii credincioşilor şi-i cârmuieşte pe căile Domnului.

 

Importanţa religioasă a actului canonizării pentru Biserică şi pentru mântuirea credincioşilor este de netăgăduit şi proporţiile ei nu pot fi înţelese just decât în perspectiva istorică pe care ne-o oferă dezvoltarea bimilenară a vieţii Bisericii lui Hristos.

 

Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond:

 

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă.

 

2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei condiţii pot face excepţie numai mucenicii dreptei credinţe.

 

Existenţa condiţiilor de fond, şi anume existenţa neîndoielnică a primei şi a celei de a treia – care poate lipsi numai în cazul martirilor – ca şi a oricăreia dintre cele enumerate la cea de a doua, îndreptăţeşte autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare.

 

Cultul unui sfânt astfel instituit, cu observarea condiţiilor de fond şi cu îndeplinirea actelor formale, este un cult însuşit, consacrat, organizat şi statornicit în chip oficial de către câr­muirea bisericească competentă, şi el devine cult obligatoriu prin actul de autoritate pe care-l cuprinde săvârşirea solemnă a ca­nonizării de către Sinod. El devine obligatoriu pentru o întreagă Biserică autocefală sau pentru părţi ale ei, după cum a fost in­stituit, fie ca un cult general sau numai ca un cult local în sens propriu, sau ca un cult provincial.

 

Istoria cultului sfinţilor ne arată că au existat şi că există sfinţi locali, în sensul cel mai restrâns, adică sfinţi veneraţi într-o cetate sau şi numai într-o mănăstire, apoi sfinţi locali, în sensul mai larg al cuvântului, adică sfinţi veneraţi într-o regiune sau într-o provincie, apoi sfinţi naţionali, veneraţi într-o Biserică naţională autocefală, sfinţi generali veneraţi într-o Bi­serică autocefală sau în întreaga Ortodoxie, şi sfinţi universali, veneraţi atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea catolică.

 

Cu privire la sfinţii naţionali, observăm că ei nu sunt întot­deauna sfinţi generali ai unei Biserici autocefale, ci ei sunt şi pot fi şi numai sfinţi ai unui popor sau ai unei naţiuni, care ocupă doar o parte din teritoriul unei Biserici autocefale. Dar de obicei, prin sfinţi naţionali se înţeleg sfinţii al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naţionale autocefale, fie în vre­mea când o Biserică autocefală actuală constituia numai o parte dintr-o Biserică autocefală mai mare, fie după ce ea şi-a do­bândit autocefalia.

 

Dezvoltarea organizaţiei bisericeşti, care a făcut să se con­stituie din ce în ce mai multe Biserici autocefale în sânul Orto­doxiei, a adus după sine şi o cinstire mai deosebită a sfinţilor naţionali, «căci – precum zice PS Iosif, Episcopul Argeşului – măcar că toţi creştinii cinstesc şi prăznuiesc pe toţi sfinţii ca pe nişte plăcuţi lui Dumnezeu şi rugători pentru dânşii, dar deosebită evlavie au către sfinţii care ori se trag de neam din ţara sau oraşul lor, sau că au mărturisit acolo pentru Hristos în vremile tiranilor, sau că au stătut dascăli credinţei, sau arhie­rei, sau pentru că au pustnicit acolo».

 

Numărul sfinţilor naţionali în Bisericile autocefale variază. Unele îi numără cu sutele, altele aproape că nu şi-i cunosc, sau nu au apucat nici măcar să-i canonizeze. Între cele din urmă se înşiruie şi Biserica Ortodoxă Română, deşi ea nu este lipsită de sfinţi naţionali canonizaţi prin pietatea poporului, sau prin grija altor Biserici Ortodoxe”.

 

(cf. Fragmente din articolul Despre canonizarea sfinţilor în Biserica Ortodoxă - noţiuni introductive - de pr. prof. Liviu Stan, publicat în Ortodoxia, an II, nr. 2, aprilie-iunie, Bucureşti, 1950)

 

...Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, a fost canonizat, în CATEDRALA MITROPOLITANĂ DE LA SIBIU, Mitropiltul ANDREI ŞAGUNA (n. 20 ianuarie 1808, la Mişkolţ/ Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) – cel despre care se spune că a fost “militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române”. Care va să zică, pentru a merita canonizarea, adică nu CONSTITUIND un sfânt (cum au făcut grecii, în veacul al XVIII-lea, cu Cosma, ucigaşul şi calomniatorul de aromâni!  - ci doar “declarând” o sfinţenie…”dobândită prin lucrarea Sfântului Duh” (cf.: “Biserica nu face decât să constate, să recunoască şi să declare, să mărturisească sfinţenia unui fiu al ei, care a fost proslăvit de Domnul cu puterea sfinţeniei. Deci CANONIZAREA ARE UN CARACTER EVIDENT DECLARATIV, IAR NU UNUL CONSTITUTIV”) –… cel ce l-a propus, fie Înaltpreasfinţitul STREZA, fie Preafericitul DANIEL (“COLEGI” DE GÂNDIRE ŞI ÎNTRU ECUMENISM -  …şi, deci, ÎNTRU NE-ORTODOXIE!) trebuie să fi avut şi nişte motive puternic duhovniceşti, dar şi urmând criterii de dogmă tradiţională:

   ”Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond:

 

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă.

 

2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

…Oare de ce Înaltpreasfinţitului BARTOLOMEU ANANIA, Mitropolit şi Enciclopedist-Cărturar, LUMINĂ A ORTODOXIEI, nici nu i-a trecut prin minte, o clipă măcar,  să-l propună pe ANDREI ŞAGUNA, pentru canonizare? Înaltpreasfinţitul BARTOLOMEU numai de ignoranţă nu putea fi acuzat, cum nici de lipsă de curaj ori de “stricarea, delăsarea ori trădarea rânduielilor Ortodoxiei”! – DIMPOTRIVĂ! Atunci, cine ştie, poate că sus-zisele “criterii”, de care nu prea fac caz nici Preafericitul Patriarh DANIEL, nici Înaltpreasfinţitul STREZA (ambii ecumenişti de frunte!), nu se pot aplica, în “Cazul ŞAGUNA”?!

 

…1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă”. Ce ştim despre “ortodoxia” mişkolţeanului-aromân ANDREI ŞAGUNA?

 

”Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism, religie în care și-a botezat copiii. În 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișkolț. În 1826 A TERMINAT GIMNAZIUL CATOLIC LA CĂLUGĂRII PIARIșTI DIN PESTA.

La 29 decembrie 1826 a trecut la ortodoxie. Între 1826-1829, URMEAZĂ FILOZOFIA șI DREPTUL LA BUDA” – cf. wikipedia. Bun, se va zice că şi Sfântul Apostol Pavel a suferit metanoia/preschimbarea creştină a sufletului, PE DRUMUL DAMASCULUI  – …şi, din prigonitor şi ucigaş de creştini – a devenit cel mai mare şi convingător Propovăduitor/Răspânditor şi Apărător al Logosului Hristic…! Dar, după cum vedeţi dvs., şi după ce trece la Ortodoxie, Duhul îl trage, pe “sveti” ANDREI ŞAGUNA, spre cele lumeşti (“filosofie şi drept”), şi abia în 1929 se apucă de teologie, la Vârşeţ…

…N-a suferit “moarte martirică” (ci a murit, bine-mersi, în patul lui, tihnit!); chiar dacă “Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Școlii din Brad îi dăruiește Andrei Șaguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale școlare, Andrei Șaguna sprijină ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra. Șaguna este ales primul președinte al Astrei”  - cf. wikipedia – …observăm că NU DISPREŢUIEŞTE, NICI ÎN PLINĂ MATURITATE (SPRE SENECTUTE…!) FIIND, ONORURILE LUMEŞTI: nu doar că acceptă să se “tragă în poză”, în primul şir al “astriştilor” – …dar, în 1851 (deci, la 43 de ani!), acceptă slăvirea lumească, devenind “membru de onoare al Academiei Române”.

…N-a fost un Duh modelar, pentru Neamul Românesc: “misiunea conducătoare: prin îndrumarea vieţii creştinilor pe căile trăirii şi lucrării arătate de sfinţi, pe cele mai drepte căi ale mântuirii”.  N-a avut nici :

a-“puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte” -  nici :
b- “puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase” – cu atât mai puţin

c- puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
d-puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă!”

 

…Dimpotrivă! PE 17 IANUARIE 1847, A PREDAT-O, CU MÂNA LUI,  AUTORITĂŢILOR AUSTRIECE (ÎN BUCIUM-POIENI), PE ECATERINA VARGA ("DOAMNA MOŢILOR"), MILITANTĂ ROMÂNO-MAGHIARĂ, PENTRU DREPTURILE ROMÂNILOR ARDELENI, DIN MUNŢII APUSENI - MOŢII, CEI MAI SĂRACI ROMÂNI AI ARDEALULUI!!!

…Ca răsplată pentru această mişelească trădare de neam, “PE 2 FEBRUARIE 1834, ÎN BISERICA CATEDRALĂ DIN CARLOVIț, A FOST ÎNAINTAT DIACON VIITORUL MITROPOLIT ANDREI ŞAGUNA” – cf. wikipedia.

…Nici a treia condiţie n-a fost împlinită: “Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii”. Mai ales că, în mijlocul Ne-cinstitei Adunări de la Sibiul Ecumenic a tronat Diavolul în persoană, “în carne şi oase” – TRAIAN BĂSESCU-TRĂDĂTORUL/VÂNZĂTORUL DE NEAM VALAH! – s-a răspândit, în văzduh, mai curând, putoare de pucioasă, decât… “mireasmă de sfinţenie!! Iar “poporul credincios” (vreo 10.000  de şomeri şi de gură-cască obişnuiţi!) avea alte necazuri, în suflet: scăderea mărimii pâinii, de pe masă,  pentru copii …şi scăderea jalnică, până la stafidire, a salariului, ne-îndeajuns pentru supravieţuire… - şi, deci, se înregistrează nu “cultul spontan” al norodului, pentru “sveti” ŞAGUNA – ci, dimpotrivă, se înregistrează murmure de revoltă şi creşterea mizeriei morale şi fizice…în “turma” dată/încăpută (după plecarea la îngeri a Înaltpreasfinţitului BARTOLOMEU ANANIA!) - pe mâna Măcelarului, iar nu a Păstorului Bun!!!

...NU, ANDREI ŞAGUNA ERA CEL MAI PUTIN INDICAT, DINTRE PERSONALITĂŢILE ROMÂNESTI (ŞI ROMÂNEŞTI-ARDELENEŞTI!), DE A FI CANONIZAT! Sunt martiri români autentici, sunt trăitori creştin-ortodocşi cu nemăsurat mai multă forţă de lumină, sunt români cu merite spirituale infinit mai mari, cu spiritualitate infinit mai incandescentă, decât acest popă trădător:...Dumnezeu îi va judeca aspru, pe toţi înalţii ierarhi, care, prin canonizarea lui Andrei Şaguna (…în hăhăielile “legitime” ale Golanului-Şef, Băsescu, pe post de…Mefisto!), au comis o blesfemie!

...Şi când te gândeşti că, din rândul clerului ortodox, Înaltpreasfinţitul STREZA, Mitropolit al Ardealului, din 13 noiembrie 2005 (Laurenţiu/Liviu STREZA – “În 1982 pleacă la studii în străinătate, la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția (1982-1983). Continuă studiile în Elveția, cu o specializare în domeniul liturgic, la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg (1983)”!!! – cf. wikipedia) şi Preafericitul DANIEL puteau să-i canonizeze, cu atâta folos, pentru Duhul Neamului Românesc - pe Părinţii DUMITRU STĂNILOAE, pe ARSENIE BOCA (la mormântul lui Arsenie Boca se săvârşesc minuni, fără să-i ceară voie ori să-l întrebe cineva, pe "Patriarhul Diavolului"-Daniel Ciobotea!), pe TEOFIL PÂRÂIANU, ILIE CLEOPA, ILARION ARGATU, ARSENIE PAPACIOC, ADRIAN FĂGEŢEANU... - …de ce nu şi pe martirul anti-comunist VALERIU GAFENCU (supranumit, de către Nicolae Steinhardt,  „sfântul închisorilor”)?!...şi pe atâţia alţii, care au murit luptând, ca şi el, pentru Dumnezeu, Patrie şi Neam…!!! - …iar din rândul cărturarilor patrioţi şi chiar martiri ai Neamului Românesc, cel puţin pe OCTAVIAN GOGA-MARTIRUL ARDEALULUI!!!

…Duhul Sfânt n-a avut nicio tangenţă cu ce s-a petrecut, sâmbătă, 12 noiembrie 2011, la CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN SIBIU (“satanizat-mefistofelizată”, prin prezenţa “energică” a lui HĂHĂILĂ-DE-COTROCENI!!), cum n-a avut nici în clin, nici în mânecă, acelaşi Duh Sfânt, cu A.N.B.-ul Masonic, “majoritat” de “Mafia Lui Dumnezeu”/OPUS DEI (cu masonii Sorin Frunzăverde, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Trifon Belacurencu etc. etc.), atunci când a fost decisă alegerea Preafericitului “Diavol” DANIEL  (“Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relaţie nu tocmai ortodoxă cu organele Securităţii Statului” – cf. Alegerea Patriarhului - Masonerie, interese politice si santaj , în revista online Masoneria bolşevică, 19 septembrie 2007) – care l-a alungat de la Palatul Patriarhal din Bucureşti, cu mare nedreptate şi umilire, cu sfidare şi obrăznicie! -  în mai 2006, pe Bunul Păstor, pe Înaltpreasfinţitul BARTOLOMEU, Mitropolitul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului.

…Drumul spre iad a fost, deja, presărat/pavat, nu cu “intenţii bune”, ci cu HORCĂITURILE “HĂHĂITE”, AVERTIZATOARE PENTRU ORTODOXIA VALAHĂ, ale Diavolului Masonic-Pseudo-Politic…!!!

...Dar va judeca Dumnezeu! - ... şi numai El îi va alege pe ai Săi!!! Sfinţii Neamului Valah sunt cei aleşi de Dumnezeu, iar nu paiaţele împăiate de panglicari, judecaţi, deja, de Duhul Dumnezeiesc al AMINULUI/EMINESCU:

“(…)Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască…
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri...”

 

…Iată că s-a ajuns la o tiranie generalizată! Iată că, între CĂLCAREA NONŞALANTĂ A CONSTITUŢIEI şi DICTATURA FACERII DE SFINŢI – nu prea există mari diferenţe (deşi Păstorii cei Buni nu lipsesc, în România! – …dar sunt smeriţi, cuviincioşi cum-se-cade  şi tare discreţi, ascunşi în tăriile munţilor, PAZNICI MEREU VEGHETORI, STRAŞNIC VEGHETORI, ÎN DREPTUL INTRĂRILOR/PORŢILOR SPRE CERURI!!! - … şi nu ne sar, la modul exhibiţionistic, în drum ori de gât, ci aşteaptă să-i căutăm şi, deci, să-i aflăm  - NOI…CU TĂRIA CREDINŢEI NOASTRE!) -  …nu doar în societatea cezarică, ci şi în biserica “cezarizată” – creând falsa impresie că, “aici”, ca şi “acolo”, vor sta lucrurile cam la fel…”precum în cer, aşa şi pre pământ” – …ŞI VICEVERSA!!! …Pentru că omului de azi, simplu, cu credinţă scăzută şi fără multă lumină de teologie în suflet şi minte, îi vine “peste mână” să facă diferenţa între  “Biserica-de-Zid”, “cezarică” – şi SFÂNTĂ şi VEŞNICĂ  - “BISERICA-LUI-HRISTOS” – Cea a CĂII DREPTE/ORTODOXE, A ADEVĂRULUI ŞI IUBIRII…!!!

…Doamne,-ajută-Ţi, cu toată Înaltă Mila Ta -  Neamul tău, căzut la grea boală a orbiei şi Somnului de Duh – şi tămăduieşte-l de boala vederii, adu-l spre LUMINA TA!

 

                                                            prof. dr. Adrian Botez