CUM APARE
POEZIA
|
|||||
|
ONIRISM
ŞI PROFETISM
am visat azi-noapte că
iubeam: era atât de
frumos – ca-ntr-un basm de
Andersen – apoi însă
m-am trezit – şi l-am
urât de moarte pe cel care m-a
alungat din acel
vis de iubire (nimicitor de
frumos!) - trezindu-mă
***
fiecare zi – fiecare
ceas – cade ca un topor ucigaş – peste
mâinile mele – tot mai tremurător
neputincioase: inima mi-a
ars – chipul mi-a
ars – sunt doar scrumul unei
file pe care cineva tocmai desenase – în
silă – caricatura dementă a unui
om – chinuindu-se – de fapt – să scrie cuvântul
„zeu” – apoi a azvârlit-o – exasperat – în
foc
***
în acest timp – cerul
vomită lumină – peste
cadavrul împuţit al
lumii
se aude -
scorojită – doar
vocea profetului mincinos: „toţi o să
murim – toţi o să murim – toţi
o să murim...”
***
într-o peşteră – dincolo de
autostradă – se naşte
proaspătă – o
stea
***
prefer să mor cu
ai mei – în acelaşi părintesc
mormânt – decât să mă
salvez într-un rece
abrupt - vitreg
necunoscut
***
trebuie să posezi – în cel mai înalt
grad – iscusinţa şi
fascinaţia fluierarului din
Hamelin – pentru a câştiga – pe
deplin – încrederea
păsării paradisului
***
dincolo de cenuşi – dincolo de orice
infern – dincolo de
orice răsărit de lume – voi afla – din
nou – visul cel mai
frumos: mărul stufos înflorit al unei
iubiri
iubire a
mea pentru
cineva din vis – iubire a cuiva pentru
mine cel revenit în
paradis
***
AMENINŢARE
mai am cu tine multe răfuieli
cu mult datoare-mi eşti – lume spurcată:
să-mi dai 'napoi iubirea arestată
întoarce-m-oi din cereşti învoieli
puteam rescrie munţii cu-a mea liră
puteam s-adăp din sânge-mi toţi colunii:
mi-au furat harul hoţii şi păunii
iar inima-mi 'plinit-a o hegiră
din vii mânii îmi voi croi nou trupul
de la medine-ntoarce-oi calendarul:
voi jefui la rându-mi raiul – stupul
voi smulge peşterii şi inima-mi şi harul:
cu-aşa văpăi cumplite voi iubi
încât toţi furii lumii vor orbi!
***
ORFEU
să taci în măreţie sfânt cuvântul
şi cer boltească-se oricare gând:
nu risipi-n cenuşi sunet plăpând
nu-l înjosi – nu-l vătăma pământ!
când sfânt rosteşti e-naltă preoţie
munţi rânduieşti şi-nchipuieşti
oceane:
în roua lumii care va să vie
stăpân păşeşti şi paznic de
arcane
fulgerul vorbă se preschimbă-n tunet
delire se rotesc ameţitor:
cald izvorăsc din buzele pridvor
păduri de cântec – rugăciuni de chipuri:
aşa se nasc luminile de lume
prin poezia zeului din strune!
***
CUM APARE
POEZIA
nu dai drumul la robinetul cu
poezie – când vrei tu: întâi
se strâng acolo în cer
sfinţii – şi fac o
şedinţă sau o consfătuire
ceva – în urma căreia se
hotărăşte dacă – ţinând seama
că
păcătosul cutare nu mai poate dormi nici cu
îngeri nici fără de îngeri – nici cu
vreun codru – nici fără codru
aproape – şi
în
general – i s-a urât cu lumea de jos - care
lume s-a smochinit „di tăt” - oare n-ar fi cu
cale („ba da, Preasfinte!”) – pentru a-l mai ţine
ocupat încă oleacă jos (aşa vorbesc sfinţii
în rai – ei
înde ei – cu „di tăt” – cu
„oleacă” şi cu „şi vrei măi”) – şi
ca să nu
ţâşnească el păcătosul –
deodată în
sus – Doamne fereşte! – ca un meteor stricat la
minte şi montat pe invers – şi având în
vedere că în rai e acum
înghesuială mare şi se fac
de zor şi într-una (de când se ştie el
raiul rai!) – lucrări de restaurare – deci
păcătosul ăla ar trebui s-aştepte cam
mult şi
degeaba la poarta raiului – aşa-aşa-
aşa – care va să zică – să se
întredeschidă
oleacă poarta raiului – de către portarul de
serviciu („unde eşti sfinte
Petre? – ai auzit ce-am spus?” – „da-da-da – am
auzit – colega sfânt – am...da”) – revin: să se
întredeschidă poarta – ca
păcătosul ăla neurastenizat să
caşte gura cât şura – o
clipită numai - la ce-i pe aici
frumos (adică – vreau să spun – numai pe unde
nu se mută mobila cerească în
colţul opus) – iar noi „tranc!” apoi - poarta
i-o-nchidem în
nas – iar el -
păcătosul fără prea mulţi
creieri în
devlă – cu
ochii
sticlind ca la lup – s-o ia la sănătoasa
îndărăt – către
pământ – şi să scrie
acolo jos – ce-a furat el chipurile cu ochiul aici
sus – pe când dormea
jos - buştean... – aşa-aşa-
aşa – („e bine măi?” – „da-da-da – cum de
nu – Preasfinţia Ta!”) – drept care s-a
încheiat prezentul proces
mut („semnaţi măi cu raza asta de la
mine – hai toţi odată!”) – şi
gata!
...şi Poezie s-a făcut!
***
BURLESCĂ
MARTIROLOGICĂ
uite – luna asta
n-am să mai accept bocanci în gură şi nici
nu mai pun picătură de
otravă pe limbă – să văd
cum stau cu
valorile reale ale digestiei
martirajului?
***
Adrian BOTEZ
|
|
||||
|
|
|||||