POEZIE

ONIRISM ŞI PROFETISM

am visat azi-noapte că

iubeam: era atât de

frumos – ca-ntr-un basm de

Andersen – apoi însă

m-am trezit – şi l-am

urât de moarte pe cel care m-a

alungat din acel

vis de iubire (nimicitor de

frumos!) - trezindu-mă

***

fiecare zi – fiecare

ceas – cade ca un topor ucigaş – peste

mâinile mele – tot mai tremurător

neputincioase: inima mi-a

ars – chipul mi-a

ars – sunt doar scrumul unei

file pe care cineva tocmai desenase  – în

silă – caricatura dementă a unui

om – chinuindu-se – de fapt – să scrie cuvântul

„zeu” – apoi a azvârlit-o – exasperat – în

foc

***

în acest timp – cerul

vomită lumină – peste

cadavrul împuţit al

lumii

se aude  - scorojită – doar

vocea profetului mincinos: „toţi o să

murim – toţi o să murim – toţi

o să murim...”

***

într-o peşteră – dincolo de

autostradă – se naşte

proaspătă – o

stea

***

prefer să mor cu

ai mei – în acelaşi părintesc

mormânt – decât să mă

salvez într-un rece

abrupt  - vitreg

necunoscut

***

trebuie să posezi – în cel mai înalt

grad – iscusinţa şi

fascinaţia fluierarului din

Hamelin – pentru a câştiga – pe

deplin – încrederea

păsării paradisului

***

dincolo de cenuşi – dincolo de orice

infern – dincolo de

orice răsărit de lume – voi afla – din

nou – visul cel mai

frumos: mărul stufos înflorit al unei

iubiri

iubire a

mea pentru

cineva din vis – iubire a cuiva pentru

mine cel revenit în

paradis

***

AMENINŢARE

mai am cu tine multe răfuieli

cu mult datoare-mi eşti – lume spurcată:

să-mi dai 'napoi iubirea arestată

întoarce-m-oi din cereşti învoieli

puteam rescrie munţii cu-a mea liră

puteam s-adăp din sânge-mi toţi colunii:       

mi-au furat harul hoţii şi păunii

iar inima-mi 'plinit-a o hegiră

din vii mânii îmi voi croi nou trupul

de la medine-ntoarce-oi calendarul:

voi jefui la rându-mi raiul – stupul

voi smulge peşterii şi inima-mi şi harul:

cu-aşa văpăi cumplite voi iubi

încât toţi furii lumii vor orbi!

***

ORFEU

să taci în măreţie sfânt cuvântul

şi cer boltească-se oricare gând:

nu risipi-n cenuşi sunet plăpând

nu-l înjosi – nu-l vătăma pământ!

când sfânt rosteşti e-naltă preoţie

munţi rânduieşti şi-nchipuieşti oceane:

în roua lumii care va să vie

stăpân păşeşti şi paznic de arcane

fulgerul vorbă se preschimbă-n tunet

delire se rotesc ameţitor:

cald izvorăsc din buzele pridvor

păduri de cântec – rugăciuni de chipuri:

aşa se nasc luminile de lume

prin poezia zeului din strune!

***

CUM APARE POEZIA

nu dai drumul la robinetul cu

poezie – când vrei tu: întâi

se strâng acolo în cer

sfinţii – şi fac o

şedinţă sau o consfătuire

ceva – în urma căreia se

hotărăşte dacă – ţinând seama că

păcătosul cutare nu mai poate dormi nici cu

îngeri nici fără de îngeri – nici cu

vreun codru – nici fără codru

aproape –  şi în

general – i s-a urât cu lumea de jos  - care

lume s-a smochinit „di tăt” - oare n-ar fi cu

cale („ba da, Preasfinte!”) – pentru a-l mai ţine

ocupat încă oleacă jos (aşa vorbesc sfinţii în rai – ei

înde ei – cu „di tăt” – cu

„oleacă” şi cu „şi vrei măi”) – şi ca să nu

ţâşnească el păcătosul – deodată în

sus – Doamne fereşte! – ca un meteor stricat la

minte şi montat pe invers – şi având în

vedere că în rai e acum

înghesuială mare şi se fac

de zor şi într-una (de când se ştie el

raiul rai!) – lucrări de restaurare – deci

păcătosul ăla ar trebui s-aştepte cam mult şi

degeaba la poarta raiului – aşa-aşa-

aşa – care va să zică – să se întredeschidă

oleacă poarta raiului – de către portarul de

serviciu („unde eşti sfinte

Petre? – ai auzit ce-am spus?” – „da-da-da – am

auzit – colega sfânt – am...da”) – revin: să se

întredeschidă poarta – ca

păcătosul ăla neurastenizat să

caşte gura cât şura – o

clipită numai  - la ce-i pe aici

frumos (adică – vreau să spun – numai pe unde

nu se mută mobila cerească în

colţul opus) – iar noi „tranc!” apoi - poarta i-o-nchidem în

nas – iar el  - păcătosul fără prea mulţi

creieri în

devlă  – cu ochii

sticlind ca la lup – s-o ia la sănătoasa îndărăt – către

pământ – şi să scrie

acolo jos – ce-a furat el chipurile cu ochiul aici

sus – pe când dormea

jos - buştean... – aşa-aşa-

aşa – („e bine măi?” – „da-da-da – cum de

nu – Preasfinţia Ta!”) – drept care s-a

încheiat prezentul proces

mut („semnaţi măi cu raza asta de la

mine – hai toţi odată!”) – şi

gata!

...şi Poezie s-a făcut!

***

BURLESCĂ MARTIROLOGICĂ

uite – luna asta

n-am să mai accept bocanci în gură şi nici

nu mai pun picătură de

otravă pe limbă – să văd

cum stau cu

valorile reale ale digestiei

martirajului?

***

        Adrian BOTEZ