soţiei mele, Elena  

aerisind luminile din păsări      

ne sprijinim de cer spre-a trece-n linişti:

acolo nu-s recolte şi nici mirişti

doar cântec de incendii hialine

timpul acolo meditează-oceane

zeii-ospeţesc în muntele de raze

nu-i peste şi nici prin: candeli de rane

veghează-n cruci cereştile barcaze

acolo-s stele -  capăt de durere

tămăduite vise aiurează:

doar Maica Lumii – cea de pururi trează

uitare firii Fiului ei cere

...şi nimeni nu vorbeşte şi nu spune

ci doar priveşte-n pisc de rugăciune!

***

           Adrian Botez