ARTICOLE

Iată ce povestire, cu adânc şi zguduitor tâlc, îmi trimite, tocmai de la „capătul lumii”, din Australia, fratele meu Întru Duh de Românie, domnul IOAN MICLĂU „GEPIANUL” (Cetăţean de Onoare al comunei GEPIU, judeţul Bihor!...”cu Parohia bisericii, aparţinând Eparhiei Ortodoxe Române, din municipiul Oradea”) şi român de o prospeţime absolut miraculoasă! – ...o povestire pe care, cândva, o ştiusem şi eu... - ... dar, ca tot românul de azi, năuc şi uituc, o zvârlisem la...”rufe vechi”, undeva, în tenebrele creierului, sufocat de monstruozităţile demonice ale contemporaneităţii...:

 

„În secolul al XV-lea , într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia, tatăl , bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi, pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru, prin vecinătate.

       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

       După lungi discuţii, noaptea, în patul lor aglomerat, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul - iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt, să studieze la Academie. Apoi, după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani,  îl va susţine pe celălalt, să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mină.

       Apoi, într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi, timp de patru ani, şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut, imediat ,senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit, ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său, familia a dat o cină, pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă, din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei, pentru a ţine un toast, pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat, pentru ca el să-şi îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: “ŞI ACUM, ALBERT, CEL MAI BINECUVÂNTAT FRATE AL MEU, ACUM E RÂNDUL TĂU. ACUM TE POŢI DUCE LA NÜRENBERG SĂ-ŢI URMEZI VISUL ŞI EU VOI AVEA GRIJĂ DE TINE” .

       Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei, unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu: “Nu, nu, nu...!”

       În final, Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând:  “Nu , frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită, care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă, încât nu pot nici măcar să ţin paharul, pentru a toasta cu tine... -  cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, penrtu mine e prea târziu.... ! »

       Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer ( portrete, schiţe , desene în cărbune, gravuri etc.) sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă, sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul său, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite, cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.

        Şi-a denumit opera simplu « Mâini », dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii,  MAINII celei  în rugăciune .

       Data viitoare, când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte o odată. Dă-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie, că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur » - www.bistritanews.ro

 

…Fireşte că, cutremurat, până în miezul sufletului, de tâlcurile povestirii şi rosturile picturii lui Albrecht Dűrer, i-am şi scris, pe dată, fratelui meu întru Duh de Românie şi prietenului meu cel nedesprins, nicio clipă, din gândurile mele:

 

 

Preadragule mie, prieten şi frate întru Românie, domnule IOAN MICLĂU "GEPIANUL"-

·       ...Cât de zguduitor de pilduitoare este povestirea despre "MÂINILE" fratelui lui Albrecht Dűrer! Mulţumesc, din străfundul sufletului meu, pentru aceasta binefăcătoare trimitere, care mi-a trezit, din “somnul cel de moarte”, amintirile!
...Da, vedeţi? Dacă românii din România ar înţelege (nu mă refer la fauna reptiliană a politicienilor de doi bani grămada, ci la oamenii simpli, ca mine, ca milioane...!) tâlcul povestirii "MÂINILOR" (şi-ar şi afla de existenţa povestirii acesteia, şi chiar i-ar interesa povestirea... nu ca "divertisment" uşuratico-lacrimogen, ci ca AVERTISMENT, pentru vieţile şi destinul lor şi al Neamului lor! - …aţi văzut, din articolul "In memoriam OWS", că a început, pe mult prea mulţi, să nu-i mai intereseze nici măcar de …Dumnezeu!)  - ...dacă ar pricepe că NIMIC NU SE FACE SPRE BINE, ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU, DECÂT CA JERTFĂ PENTRU FRATELE/SEMENUL TĂU...!!! - atunci, România s-ar scutura de toate jiganiile şi gadinile şi demonii-vampiri, care îi prăpădesc, de tot, vlaga ei sfântă - şi...ar fi SALVATĂ, MÂNTUITĂ!!!
...Dar, câtă vreme românii, în tragică majoritate, uită de Dumnezeu şi de semenul/fratele lor, şi trag, fiecare, în altă parte (unul "hăis" şi altul "cea"), şi (ORBI ŞI TURBAŢI DE IGNORANŢĂ ORI CHIAR DE PROSTIE FĂRĂ LEAC!), îşi scuipă, îşi batjocoresc şi îşi ucid, cu pietre, valorile autentice, singura zestre de Duh, care poate fi oferită şi transmisă, ca leac a toate durerile Duhului/”panaceum universalis”…fiilor şi nepoţilor (pentru că România nu e a noastră, “ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri, în vecii vecilor”, până la Judecata de Apoi a Judecătorului-HRISTOS!) - ...câtă vreme, deci, ei nu stiu ŞI NU VOR SĂ ŞTIE ce-i aceea jertfă întru Hristos MÂNTUITORUL/Fratele nostru mai MARE (cum a fost genialul pictor Albrecht, pentru fratele său, minerul Albert, care şi-a zdrobit degetele proprii, acolo, în  subpământul trudei infernale… - pentru ca Germania şi Lumea Întreagă să aibă parte de Miracolul Paradisiac al MÂNTUIRII PRIN ZUGRĂVEALA CEA GENIALĂ, CUTREMURĂTOARE TOCMAI PRIN GENIU! -  DECI, ETERNĂ!; dar ceea ce cutremură, în povestire, este tocmai DE TOT TAINICA/PERFECT DISCRETA ŞI DESĂVÂRŞIT SMERITA JERTFĂ, NUMAI DE HRISTOS-DUMNEZEU ŞTIUTĂ ŞI CÂNTĂRITĂ, CU DREPT CÂNTAR; pentru că NU VOM AFLA NICIODATĂ DACĂ NU CUMVA TOCMAI JERFIT-MINERUL ALBERT AVEA CHIAR MAI MULT GENIU CREATOR, DEMIURGIC, DECÂT FRATELE CEL “REALIZAT”/VĂDIT ÎNTRU GENIU, PRIN JERTFA UMILĂ, DEPLINĂ ŞI DESĂVÂRŞIT FRĂŢEASCĂ, A LUI ALBERT… – …ADICĂ, DECÂT “PICTORUL DE DICŢIONAR ŞI CELEBRITATE”, ALBRECHT!!! – …ALBRECHT va fi mântuit de Hristos doar pentru că a înţeles, cu durere şi sângerare în suflet, jertfa fratelui Albert, şi pentru acel tablou al RECUNOAŞTERII/RECUNOŞTINŢEI PENTRU JERTFA FRATELUI, CĂTRE SINE ŞI CĂTRE HRISTOSUL IUBIRII CELEI FĂRĂ VREO ŞOVĂIALĂ, ÎNDOIALĂ ORI PRECUPEŢIRE: “MÂINI”!!!: aceasta a fost Voinţa Sfântă a Lui Hristos-Dumnezeu... – ...dar jertfa umilă şi de tot smerită/discretă va fi indicibil mai strălucit răsplătită, acolo, în Ceruri, decât „geniul cel vădit pe Pământ”! – ...dar câţi, oare, dintre oamenii de azi, ca şi dintre cei de ieri, au crezut şi vor crede şi vor fi convinşi, ASUPRA ACESTUI ELEMENTAR ADEVĂR HRISTIC?!) - ....slabă nădejde să ne audă şi chiar să ne şi asculte cineva, cu ureche vie şi “chitită” -  vorba, povestirile şi avertismentele fraterne! În niciun caz, NU prea multă lume…! - …doar câteva zeci ori sute (poate, în cel mai fericit caz – mii…!) de oameni, încă treji (care, deci, nici nu aveau nevoie, din partea noastră, decât de o confirmare a propriilor gânduri şi simţiri şi presentimente! - …sau, cel mult, de-un impuls spiritual către făptuire/în-făptuire energică, de acel “primo movens”!), încă ne-descântaţi şi în-cântaţi (întru moartea Duhului!), de către demonii lumii acesteia tot mai mlăştinoase!!!
...Spunem, şi noi, strigăm, şi noi (cât ne-or mai ţine bojocii…!) - pentru că aceasta este Misiunea Sisifică, pe care am primit-o, deodată cu Harul (mai mic ori mai mare…!), de la Dumnezeu...
Dar, cum zicea Minulescu volumului sau de "romanţe" - ele, strigătele acestea de avertisment - rămân, deocamdată, doar speranţe (nădejdi întru Lucrarea Lui HRISTOS, Lucrare înfăptuită de El pe deasupra şi pe dedesubtul oricărei furnicesco-microscopice tentative umane…ba şi TĂIND CHIAR PRIN INIMA LUCRURILOR!...de va fi nevoie… - şi tare-mi vine să cred că NUMAI aşa se va mai putea mântui lumea asta!) - …rămân doar..."Romanţe pentru mai târziu"!
...Să nădăjduim, din toată inima, că NU pentru...PREA TÂRZIU!!!
...Multă sănătate şi senin în suflete, întregii familii de vis, ba chiar anunţând, prin Armonia ei desăvârşită - RAIUL: IOAN şi FLORICA MICLĂU, CU TOATE ALE LOR RAMURI, CU TOŢI LĂSTARII LOR CEI LUMINOŞI, VIGUROŞI, EROICI LUPTĂTORI, CHIAR DE ACOLO, “DINDEPARTE”, PENTRU NE-PIERDEREA DUHULUI ROMÂNESC, PE PLANETA TERRA !!!

...Doamne,-ajută-i pe ai Tăi, pe cei rămaşi buni, din Oastea Ta de Lumină - să izbândească în lupta cu  beznele înfricoşate!
Vă îmbrăţişează, cu toată preţuirea şi cu toată fierbinţeala frăţiei întru Duh de Românie,
Adrian Botez